Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1889 (Anul 52, nr. 244-267)
1889-11-08 / nr. 250
Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 250—1889, țiune oficiosă, care combătu energică faimele, că România ar avea intențiunea a părăsi neutralitatea ei, dar adause, că intențiunile pacinice ale triplei alianțe vor întâmpina întotdeauna cele mai călduros, sprijină din partea României, periclitate prin acesta. Aceasta este o atitudine, contra căreia nu se poate obiecta nimică. Deci, precum credemă, că se poate admite, noulă cabinetă va observa aceeaşi atitudine, noi putemă să fimă mulțumiți cu resultatulă crisei ministeriale în Bucurescî“. SCIKULE DUEL Nouă fabrici de zahara. Precum împărtăşesce „Kolozsvár“, acum e asigurată înființarea unei a doua fabrici de zachară în Aiudă. Şi în Vințulă de josă, unde cultura sfeclelor e a isbutită forte bine, e vorba să se înființeze de capitaliști o a treia fabrică de zahară. * * * Vagone valache-rusesci in Orșova. Foile unguresci aducă dela Orșova o scrie de fotă ciudată. Se trice adecă, că în fiăcare di sosescă acolo pe seama României, în numără mai mare, vagoane de drumă de fieră, care pe din afară suntă însemnate cu literile C. F. E. (Căile ferate române); afară de acesta mai este văpsită pe vagoane cifra romană III, ca și la vagoanele de clasa a treia. Der acum se vedi lucrulă naibii: toate acestea inscripțiuni suntă, precum crice raportorulă ungură, făcute numai ca să înșele pe laici, pentru că literile C. și F. se potă ușoră șterge prin spălare, or litera E, e văpsită cu văpselă de uleiu, care nu se poate spăla, şi deci omulă se uită mai de aproape la litera E, zăresce sub coloarea păretelui vagonului şi literile asia. Şi acum să vedeţi ce mai vine: ferestrile vagonelor suntă bine şi cu îngrijire închise. In starea aceasta vagoanele se transporteză la gara cea mai de aproape dela Verciorova. Aici apoi una ofițeră rusescă, care stă în vagonă şi care inspectează toate, ridică o perdea dela vagonă şi celă ce trece p’acolo vede cu spaimă, că aceste vagoane nu suntă pentru transportură de persoane, ci pentru transportarea de răniţi şi că suntă lucrate cu mare ’ngrijire, şi suntă făcute aşa, ca se poata fi folosite şi pe liniile rusesci. Lucrulă trebue că stă aşa: e scrisă aşa (poate că după ortografia etimologică), patriotulă a cetită decis cu usia: Eusia, şi aşa l’au cuprinsă fiorii, i s’au înpăinjenată ochii, funcţionarii români de la Verciorova i s’au părută oficeri ruşi, vagonele pentru răniţi, şi astfelă a raportată prăpăstii fetei unguresci. Sârmanulă „patriotă!“ Schimbare de tergu. Ministrula ung. de comerţă a concesă, ca tergulă anuală, ce avea să se ţină la 9 şi 10 Octomvre în Sepsi-Sângeorgiu, comit. Trei scaune, să se ţină la 27 şi 28 Noemvre a. c. * Destituită din poştă a fostă notarulă comunala Ludwig Marton din Gurghiu Sân-Miclăuşă, care e dată în judecată pentru vătămare grea corporală. * * * Soldaţi împuşcaţi. Din Kalinovik, în Bosnia, a sosită la comanda de regimente din Eperjes spirea, că doi soldați din compania 15 a regimentului 67 de ini. au fostă împuşcaţi de niste ucigaşi necunoscuți. Santinela dela magazinul ei de prajă a fostă găsită mortă. Abia se raportase despre acesta comandei companiei, când se audi arășî o împuşcătură, care ucise pe noua sentinelă. E aproape sigură, că vr’ună Bosniacă a săvârșită fapta. * A . Aflatu, înainte cu câteva luni a dispărută advocatulă și proprietarulă de pămentă Ignacz Fodor din Simleulă Ciucului. Familia putu afla numai atâta, că bătrânulă de 63 ani a plecată în România. Din cercetările făcute se descoperi, că Fodor suindu-se într’ună trenă din România, fu apucată de mania de persecuţiune, sări din trenă şi fu dusă greu rănită în spitalulă din Focşani. După câteva 4 de fugi din spitală şi apuca drumulă cătră pădurea din apropiere. In urmă fu găsită mortă în pădure lângă Pitesci, cu uuă biceiu lângă elă, cu care își tăiase arterele. Cadavrul i l’a adusă familia în țară, undeva îngropată, temps: „Reverie“ cu forte mare dibăciă îndestulindă publiculă pe deplină. Mai amintimă, că corulă condusă de d-nulă I. Iaschik, deşi e compusă numai din puteri tinere, asciută mulţămi pe ascultători. Musica oraşului s’a purtată forte bravă, mai multă a plăcută piesa: Vorspiel zum „König Manfred“ de C. Reinecke. După concertă a urmată danţă, care a fostă forte animată. —u. — * I * * Tovărăşia. Moştenitorii firmei B. G. Popoviciu, casă de exportă şi commissionă, furnizorii curţii regale române în Viena, existentă de 40 ani, cu ună credită însemnată şi o clientelă aleasa, caută pentru întinderea afacerilor o ună tovarăşă, care dispune de ună capitală minimum de 10.000 fl. Reflectanţii sunt rugaţi a se adresa la văduva răposatului sub adresa: Aspasia Popoviciu, I. Fleischmannt 15, Viena. * * părise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca alienaţiei declarate), înoată lumea, în care trăia eră după firea lui şi fără nici o silă, era aproape exclusivă lumea ideilor generale ce şi le însuşise şi le avea pururea la îndemână. In aceeaşi proporţie totă ce era casă individuală, întâmplare externă, convenţia socială, avere sau neavere, rangă seu nivelare obştască, şi chiar sortea externă a persoanei sale ca personă, îi erau indiferente. A vorbi de miseria materială a lui Eminescu însemneaza a întrebuinţa o expresiă nepotrivită cu individualitatea lui, şi pe care elă celă d’ântâi ar fi respins’o. Câtă i-a trebuită lui Eminescu pentru ca să trăiescă în accepţiunea materială a cuvântului, a avută elă totdeuna. Grijile existenţei nu l’au cuprinsă niciodată în vremea puterii lui intelectuale; când nu câştiga singură, îlă susţinea tatălă său şi lă ajutau amicii. El recunoscerile publice le-a despreţuită totdeuna. Vreună premiu academică pentru poesiile lui Eminescu, de a cărui lipsă se plânge o revistă germană din Bucuresci? Dar Eminescu ar fi întâmpinată o asemenea propunere cu mnă rusă homerică sau după disposiţia momentului cu acelă sursă de indulgenţă milosă, ce-lă avea pentru nimicurile lumesci. — Regina României, admiratoare a poesiilor lui, a dorită să’la vadă, și Eminescu a avută mai multe convorbiri literare cu Carmen Sylva. L'am văcjută și eu la Curte și l’am veduta pâstrândă și aici simplicitatea încântătore ce o avea în toate raporturile sale omenesc!. Dar când a fostă vorba să i se confere o distincţia onorifică, mă bene-merenti seu nu sciu ce altă decoraţiă, elă s’a împotrivită cu energiă. Rege elă însuşi ală cugetării omenesci, care altă rege ar fi putută se’la distingă? Şi acesta nu din vre-o vanitate a lui, de care era cu desăvârşire lipsită, nu din sumeția unei inteligenţe excepţionale de care numai eră singură nu era soluitară, ci din naivitatea unui geniu cuprinsă de lumea ideală, pentru care orice coborîre în lumea convenţională era o supărare şi o nepotrivire firescă. Cine îşi dă seama de o asemenea figură, va înţelege îndată, că nu’lă puteai prinde pe Eminescu cu interesele, care ademenescă pe cei mai mulţi omeni. Luxulă stării materiale, ambiţia, iubirea de gloriă nu au fostă în nici ună gradă obiectulă preocupărilor sale. Să fi avută ca redactoră ală „Timpului“ mai multă decâtă a avută, să fi avută mai puţină, pentru micele lui trebuinţe materiale totă atâta era. Numai după isbucnirea nebuniei, în intervalele lucide, în care se arătau însă felurite forme de degenerare etică, obicinuite la asemenea stări, devenise lacomă de bani. Prin urmare legenda, că miseria ar fi adusă pe Eminescu la nebunie, trebue să aibă sorta multoră alte legende, să dispară înaintea realităţii. Şi nici munca specială a unui redactor, de căiără nu credemă că trebue privită la Eminescu ca o sforţare impusă de nevoiă unui spirită recalcitrantă. Eminescu era omulă celă mai silitoră, vecinică cetindă, meditândă, scriindă. Lipsită de orice interesă egoistă, elă se interesa cu atâtă mai multă la toate manifestările vieţei intelectuale, fiă scrierile vreunui prietină, fiă cetirea a totă ce se publică în literatura română, fiă studiarea mişcării filosofice în Europa, fiă isvorele istorice, despre care avea cunoscinţa cea mai amănunţită, fiă luptele politice din ţară. A se ocupa cu vreuna din aceste chestii, a cugeta şi a scrie asupra lor, era lucrulă celă mai potrivita cu felulă spiritului său. Şi energia, cu care a redactată „Timpulă“, înălţimea de vederi, ce apare în toate articolele lui, puterea neuitată, cu care în contra trasei despre naţionalismulă liberală ală partidului de la guvernă a opusă importanţa elementului autohtonă, suntă o dovadă pentru acesta. Cu o aşa natură, Eminescu găsia ună elementă firescă pentru activitatea lui în toate situaţiile, în care a fost pusă la bibliotecă, pentru a’şi spori camoara deja imensă a memoriei sale, ca revisoră şcolară pentru a stărui cu limpezimea spiritului său asupra nouelor metode de învâţământă, în cerculă de amici literari, pentru a se bucura fără invidie sau a rîde fără răutate de scrierile cetite, la redacţia „Timpului“, pentru a biciui fraseologia neadevărată şi a formula sinteza unei direcţii istorice naţionale : în toate aceste ocupări şi sfere Eminescu se afla fără silă în elementul său. (Va urma.) * $ $ Concertul reuniunei de binefacere catolice din locă, ținută la Nr. 1 Sâmbătă seara, a fostă forte bine cercetată. La acesta concertă au dată concursul. Doamna E. Heltner, D-sora I. Hiemesch, D-lă prof. N. Popovici și D-lă prof. K. Matyeka. D-na E. Heltner are o voce plăcută şi plină, cu care asolută se deştepte interesulă publicului, cântândă cu multă uşurătate piesa de Gounod „Barcarolle“ şi Sie sagen: „Es wäre die Liebe“ de T. Kirchner. D-sora I. Hiemesch a cântată cu acompaniare de orchestră trei piese douo de Beethoven „Die Trommel gerührt“ şi „Freudvoll und leidvoll“ din opera Egmont, şi una de Bruch „Friedgows Sage“ cu multă premisiune. Cunoscutulă baritonista d-lă N. Popovici a cântată aria din Opera „Die Afrikanerin“ de Meyerbeer şi „Codrulă verde nu mai este“ de Dima şi „Schiefferlied“ de Sommer, care a plăcută mai multă publicului. D-lă Dr. K. Matyeka, a esecutată pe violină piesa de H. Vieux Corespondența „Gaz. Trans.“ Clusiu, 18 Noemvre n. 1889. Onorabilă Redactiune! Vedenda că * 5 încă nu Vis’a raportată despre decursulă și resultatulă alegerei de membri în congregațiunea comitatensă a Cluşiului, ce s’a făcută pentru cerculă electorala ală Ormenişului de Câmpiă în cjiua de 13 Noemvre n. c., îmi iau voiă, pe basa informațiunilor positive, ce le am, a Vă raporta următorele: *) Alegerea s’a făcută în comuna Şopteriu, piua și locuia alegerei, după cum am înţelesă, în cele mai multe comune nu li s’a făcută în modă oficială cunoscută alegetorilor români decâtă abia în presera alegerei, pe când Ungurii începură de timpuriu a se pregăti, umblândă cu trăsura la corteşită din sată în sată, aşa că dumnialoră, nu conjură dreptului constituţională ală poporului română, ar fi fostă în stare să facă adevărate minuni unguresci, déci d-lă Ludovică Simonîi, marele proprietară română din Sângeorgiulă de Câmpiă, n’ar fi avută şi de astă-dată bunăvoinţa de a se pune în fruntea alegătorilor români, interesându-se de causa acestora şi stăruindă cu bărbăţiă pentru validitatea dreptului loră. De sine se înţelege, că şi în direcţiunea acesta cei dintâiu chiămaţi a lucra erau preoţii, căci loră le este încredinţată conducerea poporului, şi deci la ajutorulă loră apelă şi d-lu Ludovică Simonă. Der ce se vedi? Dintre 24 de preoți români abia s’au presentatu la alegere *) In timpul din urmă ni s’au trimisă din Câmpiă încă două raporturi cu privire la cestiunea aceasta, ală cărora cuprinsă înseală ,ăsimă mai precisată în corespondența de față. Red. 4, dintre 24 de învăţători români abia au fostă de faţă 5, dintre 376 alegători abia au mersă la alegere 92. Cifrele vorbescă destulă de elocventă. Mie nu-mi rămâne, decâtă se dau espresiune adâncei mele indignaţiuni asupra acestei întrelăsări şi regretabilă indiferentismă, pe care mare parte dintre preoţii de pe Câmpie s’au obicinuită a-lă manifesta faţă cu căuşele naţionale mai la totă ocasiunea. In casulă de faţă este atâtă mai condamnabilă acesta între lăsare, cu câtă preoţii espresă au fostă încunosciinţaţi, ba chiar şi provocaţi ca să conlucre la validitatea dreptului loră electorală şi ală poporului loră, şi cu toate acestea prea mare parte din ei au stată în pasivitate. Atunci când însă, la alegerile de deputaţi dietali, în interesul solidarităţii naţionale ar fi datori să fie pasivi, te pomenesci cu câte ună însemnată numără de preoţi de pe Câmpiă alergândă la urnările întregi pănă pe la Cojocna, Teca şi alte locuri depărtate. Asemenea apariţiuni, deu, numai spre onoare nu le poate servi. Ca escepţiune faţă de categoria coloră amintiţi aci, incidentală alegerilor, din vorbă îmi oferă plăcuta ocasiune de a aminti cu onoare numele unor preoţi ca Andrem Vodă din Ormenisulă de Câmpie, Ioană Chiciudeană din Ţagulă mare, Demetriu Husă din Chibulcută şi Ioană Hossu din Milaşă, cari au fostă la înălţimea chiămărei loră, presentându-se la alegere împreună cu toţi alegătorii de sub conducerea lor. Pote nu greşescă când dică, că numai stăruinţei acestora preoţi bravi şi nobilei iniţiative pline de zelă românescă a d-lui Ludovică Simonă au să mulţămască Românii din Câmpiă, că alegerile din Şopteriu nu s’au terminată cu ună fiasco ruşinosă pentru Români. Acum să arătă decursul alegerei : Preşedintele Sike Lajos, dându-şi demisia, alegerea fu condusă de protopretorele Sándor Imre, care împreună cu pretorele Valea Petru şi cu notarii şi-au compusă o listă separată a loră, în care puseră între candidaţi 7 Unguri şi trei preoţi români. Românii însă au stăruită, ca din 10 membri, câți erau a se alege, celă mai puţină 5 să fiă Români, dintre cari barenul 2—3 să fiă cu locuința în Clusiu, pentru a putea lua parte la toate adunările comitatense. Cu aceasta Ungurii nu s’au învoită şi astfelă s’a procedată la votare, avându-şi fiăcare partidă biletele sale. Votarea a decursă în ordine şi s’a terminată la orele 4 p. m. cu învingerea Românilor, din ală cărora şină au fostă aleşi d-nii din Cluşiu: Dr. Gregoriu Silaşi, prof. pens., şi Dr. Aurelă Isacă, advocată; Dr. Ioană Uilăcană, medică cerc. în Sânpetru, An