Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1889 (Anul 52, nr. 244-267)

1889-11-08 / nr. 250

Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 250—1889, țiune oficiosă, care combătu energică faimele, că România ar avea intențiunea a părăsi neutralitatea ei, dar adause, că intențiunile pacinice ale triplei alianțe vor­ întâmpina întotdeauna cele mai căl­­duros, sprijină din partea României, periclitate prin acesta. Aceasta este o atitudine, contra căreia nu se poate o­­biecta nimică. Deci, precum credemă, că se poate admite, noulă cabinetă va observa aceeaşi atitudine, noi putemă să fimă mulțumiți cu resultatulă crisei mi­nisteriale în Bucurescî“. SCIKULE DU­EL Nouă fabrici de zahara. Precum îm­­părtăşesce „Kolozsvár“, acum e asigu­rată înființarea unei a doua fabrici de zach­ară în Aiudă. Şi în Vințulă de josă, unde cultura sfeclelor e a isbutită forte bine, e vorba să se înființeze de capita­liști o a treia fabrică de zahară. * * * Vagone valache-rusesci in Orșova. Fo­ile unguresci aducă dela Orșova o scrie de fotă ciudată. Se trice adecă, că în fiă­care di sosescă acolo pe seama Româ­niei, în numără mai mare, vagoane de drumă de fieră, care pe din afară suntă însemnate cu literile C. F. E. (Căile fe­rate române); afară de acesta mai este văpsită pe vagoane cifra romană III, ca și la vagoanele de clasa a treia. Der acum se vedi lucrulă naibii: toate acestea inscripțiuni suntă, precum crice raporto­­rulă ungură, făcute numai ca să înșele pe laici, pentru că literile C. și F. se potă ușoră șterge prin spălare, or litera E, e văpsită cu văpselă de uleiu, care nu se poate spăla, şi deci omulă se uită mai de aproape la litera E, zăresce sub coloarea păretelui vagonului şi literile asia. Şi acum să vedeţi ce mai vine: ferestrile vagonelor­ suntă bine şi cu îngrijire închise. In starea aceasta vagoa­nele se transporteză la gara cea mai de aproape dela Verciorova. Aici apoi una ofițeră rusescă, care stă în vagonă şi care inspectează toate, ridică o perdea dela vagonă şi celă ce trece p’acolo vede cu spaimă, că aceste vagoane nu suntă pen­tru transportură de persoane, ci pentru transportarea de răniţi şi că suntă lu­crate cu mare ’ngrijire, şi suntă făcute aşa, ca se poata fi folosite şi pe liniile rusesci. Lucrulă trebue că stă aşa: e scrisă aşa (poate că după ortografia etimologică), patriotulă a cetită deci­s cu usia: Eu­­sia, şi aşa l’au cuprinsă fiorii, i­ s’au în­­păinjenată ochii, funcţionarii români de la Verciorova i­ s’au părută oficeri ruşi, vagonele pentru răniţi, şi astfelă a ra­portată prăpăstii fetei unguresci. Sârma­­nulă „patriotă!“ Schimbare de tergu. Ministrula ung. de comerţă a concesă, ca tergulă anuală, ce avea să se ţină la 9 şi 10 Octomvre în Sepsi-Sângeorgiu, comit. Trei­ scaune, să se ţină la 27 şi 28 Noemvre a. c. * Destituită din poştă a fostă notarulă comunala Ludwig Marton din Gurghiu Sân-Miclăuşă, care e dată în judecată pentru vătămare grea corporală. * * * Soldaţi împuşcaţi. Din Kalinovik, în Bosnia, a sosită la comanda de regi­mente din Eperjes spirea, că doi soldați din compania 15 a regimentului 67 de ini. au fostă împuşcaţi de niste ucigaşi necunoscuți. Santinela dela magazinul ei de prajă a fostă găsită mortă. Abia se raportase despre acesta comandei com­paniei, când se aud­i arășî o împuşcătură, care ucise pe noua sentinelă. E aproape sigură, că vr’ună Bosniacă a săvârșită fapta. * A . Aflatu, înainte cu câteva luni a dis­părută advocatul­ă și proprietarulă de pămentă Ignacz Fodor din Simleulă Ciucului. Familia putu afla numai atâta, că bătrânulă de 63 ani a plecată în Ro­mânia. Din cercetările făcute se desco­peri, că Fodor suindu-se într’ună trenă din România, fu apucată de mania de persecuţiune, sări din trenă şi fu dusă greu rănită în spitalulă din Focşani. După câteva 4 de fugi din spitală şi apuca drumulă cătră pădurea din apro­piere. In urmă fu găsită mortă în pă­dure lângă Pitesci, cu uuă biceiu lângă elă, cu care își tăiase arterele. Cadavrul i­ l’a adusă familia în țară, unde­va în­gropată, temps: „Reverie“ cu forte mare dibăciă îndestulindă publiculă pe deplină. Mai amintimă, că corulă condusă de d-nulă I. Iaschik, deşi e compusă numai din puteri tinere, a­sciută mulţămi pe ascul­tători. Musica oraşului s’a purtată forte bravă, mai multă a plăcută piesa: Vor­spiel zum „König Manfred“ de C. Rei­necke. După concertă a urmată danţă, care a fostă forte animată. —­u. — * I * * Tovărăşia. Moştenitorii firmei B. G. Popoviciu, casă de exportă şi commis­­sionă, furnizorii curţii regale române în Viena, existentă de 40 ani, cu ună cre­dită însemnată şi o clientelă aleasa, caută pentru întinderea afacerilor o ună tova­răşă, care dispune de ună capitală mi­nimum de 10.000 fl. Reflectanţii sunt­ rugaţi a se adresa la văduva răposatului sub adresa: Aspasia Popoviciu, I. Fleisch­­mann­t 15, Viena. * * părise vre­odată nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca alienaţiei declarate), în­oată lumea, în care trăia eră după firea lui şi fără nici o silă, era aproape exclusivă lumea ideilor­ generale ce şi le însuşise şi le avea pururea la îndemână. In aceeaşi proporţie totă ce era casă indi­viduală, întâmplare externă, convenţia socială, avere sau neavere, rangă seu nivelare obştască, şi chiar sortea externă a persoanei sale ca personă, îi erau in­diferente. A vorbi de miseria materială a lui Eminescu însemneaza a întrebuinţa o expresiă nepotrivită cu individualitatea lui, şi pe care elă celă d’ântâi ar fi res­­pins’o. Câtă i-a trebuită lui Eminescu pentru ca să trăiescă în accepţiunea ma­terială a cuvântului, a avută elă tot­­deuna. Grijile existenţei nu l’au cuprinsă nici­odată în vremea puterii lui intelec­tuale; când nu câştiga singură, îlă sus­ţinea tatălă său şi­ lă ajutau amicii. El recunoscerile publice le-a despreţuită tot­­deuna. Vre­ună premiu academică pentru poesiile lui Eminescu, de a cărui lipsă se plânge o revistă germană din Bu­­curesci? Dar Eminescu ar fi întâmpi­nată o asemenea propunere cu mnă rusă homerică sau după disposiţia momentului cu acelă sur­să de indulgenţă milosă, ce-lă avea pentru nimicurile lumesci. — Regina României, admiratoare a poesii­­lor­ lui, a dorită să’la vadă, și Emi­nescu a avută mai multe convorbiri li­terare cu Carmen Sylva. L'am văcjută și eu la Curte și l’am veduta pâstrândă și aici simplicitatea încântătore ce o avea în toate raporturile sale omenesc!. Dar când a fostă vorba să i­ se confere o dis­tincţia onorifică, m­ă bene-merenti seu nu sciu ce altă decoraţiă, elă s’a împotri­vită cu energiă. Rege elă însuşi ală cu­getării omenesci, care altă rege ar fi putută se’la distingă? Şi acesta nu din vre-o vanitate a lui, de care era cu de­săvârşire lipsită, nu din sumeția unei inteligenţe excepţionale de care numai eră singură nu era soluitară, ci din nai­vitatea unui geniu cuprinsă de lumea ideală, pentru care ori­ce coborîre în lumea convenţională era o supărare şi o nepotrivire firescă. Cine îşi dă seama de o asemenea fi­gură, va înţelege îndată, că nu’lă puteai prinde pe Eminescu cu interesele, care ademenescă pe cei mai mulţi omeni. Luxulă stării materiale, ambiţia, iubirea de gloriă nu au fostă în nici ună gradă obiectulă preocupărilor­ sale. Să fi avută ca redactoră ală „Timpului“ mai multă decâtă a avută, să fi avută mai puţină, pentru micele lui trebuinţe materiale totă atâta era. Numai după isbucnirea nebu­niei, în intervalele lucide, în care se arătau însă felurite forme de degenerare etică, obicinuite la asemenea stări, deve­nise lacomă de bani. Prin urmare legenda, că miseria ar fi adusă pe Eminescu la nebunie, trebue să aibă sorta multoră alte legende, să dispară înaintea realităţii. Şi nici munca specială a unui re­dactor, de căiără nu credemă că trebue privită la Eminescu ca o sforţare impusă de nevoiă unui spirită recalcitrantă. Emi­nescu era omulă celă mai silitoră, veci­­nică cetindă, meditândă, scriindă. Lip­sită de ori­ce interesă egoistă, elă se interesa cu atâtă mai multă la toate ma­nifestările vieţei intelectuale, fiă scrierile vre­unui prietină, fiă cetirea a totă ce se publică în literatura română, fiă stu­­diarea mişcării filosofice în Europa, fiă isvorele istorice, despre care avea cu­­noscinţa cea mai amănunţită, fiă luptele politice din ţară. A se ocupa cu vre­una din aceste chestii, a cugeta şi a scrie asupra lor­, era lucrulă celă mai potri­vita cu felulă spiritului său. Şi energia, cu care a redactată „Timpulă“, înălţimea de vederi, ce apare în toate articolele lui, puterea neuitată, cu care în contra tra­­sei despre naţionalismulă liberală ală par­tidului de la guvernă a opusă importanţa elementului autohtonă, suntă o dovadă pentru acesta. Cu o aşa natură, Eminescu găsia ună elementă firescă pentru activitatea lui în toate situaţiile, în care a fost­ pusă la bibliotecă, pentru a’şi spori camoara deja imensă a memoriei sale, ca revi­­soră şcolară pentru a stărui cu limpe­zimea spiritului său asupra nouelor­ me­tode de învâţământă, în cerculă de amici literari, pentru a se bucura fără invidie sau a rîde fără răutate­ de scrie­rile cetite, la redacţia „Timpului“, pentru a biciui fraseologia neadevărată şi a for­mula sinteza unei direcţii istorice naţio­nale : în toate aceste ocupări şi sfere Eminescu se afla fără silă în elemen­­tul­ său. (Va urma.) * $ $ Concertul­ reuniunei de binefacere catolice din locă, ținută la Nr. 1 Sâm­bătă seara, a fostă forte bine cercetată. La acesta concertă au dată concursul. Doamna E. Heltner, D-sora I. Hiemesch, D-lă prof. N. Popovici și D-lă prof. K. Matyeka. D-na E. Heltner are o voce plăcută şi plină, cu care a­solută se deş­tepte interesulă publicului, cântândă cu multă uşurătate piesa de Gounod „Bar­carolle“ şi Sie sagen: „Es wäre die Liebe“ de T. Kirchner. D-sora I. Hiemesch a cântată cu acompaniare de orchestră trei piese douo de Beethoven „Die Trom­mel gerührt“ şi „Freudvoll und leid­voll“ din opera Egmont, şi una de Bruch „Friedgows Sage“ cu multă premi­­siune. Cunoscutulă baritonista d-lă N. Popovici a cântată aria din Opera „Die Afrikanerin“ de Meyerbeer şi „Codrulă verde nu mai este“ de Dima şi „Schief­­ferlied“ de Sommer, care a plăcută mai multă publicului. D-lă Dr. K. Matyeka, a esecutată pe violină piesa de H. Vieux Corespondența „Gaz. Trans.“ Clusiu, 18 Noemvre n. 18­89. Onorabilă Redactiune! Vedenda că * 5 încă nu Vi­s’a raportată despre decur­­sulă și resultatulă alegerei de membri în congregațiunea comitatensă a Cluşiu­­lui, ce s’a făcută pentru cerculă elec­torala ală Ormenişului de Câmpiă în cjiua de 13 Noemvre n. c., îmi iau voiă, pe basa informațiunilor­ positive, ce le am, a Vă raporta următorele: *) Alegerea s’a făcută în comuna Şop­­teriu, piua și locuia alegerei, după cum am înţelesă, în cele mai multe comune nu li s’a făcută în modă oficială cunos­cută alegetorilor­ români decâtă abia în presera alegerei, pe când Ungurii în­cepură de timpuriu a se pregăti, umblândă cu trăsura la corteşită din sată în sată, aşa că dumnialoră, nu conjură dreptului constituţională ală poporului română, ar fi fostă în stare să facă adevărate mi­nuni unguresci, déci d-lă Ludovică Simonîi, marele proprietară română din Sân­­georgiulă de Câmpiă, n’ar fi avută şi de astă-dată bunăvoinţa de a se pune în fruntea alegătorilor­ români, interesân­­du-se de causa acestora şi stăruindă cu bărbăţiă pentru validitatea dreptului loră. De sine se înţelege, că şi în direc­ţiunea acesta cei dintâiu chiămaţi a lucra erau preoţii, căci loră le este încredin­ţată conducerea poporului, şi deci la aju­­torulă loră apelă şi d-lu Ludovică Si­­monă. Der ce se vedi? Dintre 24 de preoți români abia s’au presentatu la alegere *) In timpul­ din urmă ni­ s’au trimisă din Câmpiă încă două raporturi cu privire la cestiunea aceasta, ală cărora cuprinsă înse­ală ,ăsimă mai precisată în corespondența de față. Red. 4, dintre 24 de învăţători români abia au fostă de faţă 5, dintre 376 alegători abia au mersă la alegere 92. Cifrele vorbescă destulă de elocventă. Mie nu-mi rămâne, decâtă se dau espre­­siune adâncei mele indignaţiuni asupra acestei întrelăsări şi regretabilă indife­­rentismă, pe care mare parte dintre preoţii de pe Câmpie s’au obicinuită a-lă manifesta faţă cu căuşele naţionale mai la totă ocasiunea. In casulă de faţă este atâtă mai condamnabilă acesta în­­tre lăsare, cu câtă preoţii espresă au fostă încunosciinţaţi, ba chiar şi provocaţi ca să conlucre la validitatea dreptului loră electorală şi ală poporului loră, şi cu toate acestea prea mare parte din ei au stată în pasivitate. Atunci când însă, la alegerile de deputaţi dietali, în interesul­ solidarităţii naţionale ar­ fi datori să fie pasivi, te pomenesci cu câte­ ună însem­nată numără de preoţi de pe Câmpiă alergândă la urnă­rile întregi pănă pe la Cojocna, Teca şi alte locuri depărtate. Asemenea apariţiuni, deu, numai spre onoare nu le poate servi. Ca escepţiune faţă de categoria co­loră amintiţi aci, incidentală alegerilor, din vorbă îmi oferă plăcuta ocasiune de a aminti cu onoare numele unor­ preoţi ca Andrem Vodă din Ormenisulă de Câm­­pie, Ioană Chiciudeană din Ţagulă mare, Demetriu Husă din Chibulcută şi Ioană Hossu din Milaşă, cari au fostă la înăl­ţimea chiămărei loră, presentându-se la alegere împreună cu toţi alegătorii de sub conducerea lor­. Pote nu greşescă când dică, că numai stăruinţei acestora preoţi bravi şi nobilei iniţiative pline de zelă românescă a d-lui Ludovică Simonă au să mulţămască Românii din Câmpiă, că alegerile din Şopteriu nu s’au termi­nată cu ună fiasco ruşinosă pentru Ro­mâni. Acum să arătă decursul­ ale­gerei : Preşedintele Sike Lajos, dându-şi demisia, alegerea fu condusă de proto­­pretorele Sándor Imre, care împreună cu pretorele Valea Petru şi cu notarii şi-au compusă o listă separată a loră, în care puseră între candidaţi 7 Unguri şi trei preoţi români. Românii însă au stăruită, ca din 10 membri, câți erau a se alege, celă mai puţină 5 să fiă Români, dintre cari barenul 2—3 să fiă cu locuința în Clusiu, pentru a putea lua parte la toate adunările comitatense. Cu aceasta Un­gurii nu s’au învoită şi astfelă s’a pro­cedată la votare, avându-şi fiă­care par­tidă biletele sale. Votarea a decursă în ordine şi s’a terminată la orele 4 p. m. cu învingerea Românilor­, din ală că­rora şină au fostă aleşi d-nii din Cluşiu: Dr. Gregoriu Silaşi, prof. pens., şi Dr. Aurelă Isacă, advocată; Dr. Ioană Ui­­lăcană, medică cerc. în Sânpetru, An­

Next