Gazeta Transilvaniei, februarie 1891 (Anul 54, nr. 25-47)

1891-02-14 / nr. 35

Pagina 2 în­dreptă fraţii maghiari a pretinde dela naţiunile conlocuitoare şi în specială dela Români, ca aceştia de dragulă unui stată ideală unitară maghiară se comită sinu­ciderea şi se se lapede de limba, naţiu­nea, religiunea, moravurile şi tradiţiunile gloriose ale strămoşilor­ loră, cu atâtă mai vârtosă nu potă pretinde să o facă acésta de dragulă unei utopii, pentru­ că ce altă, decâtă utopiă este speranța con­cepută în capetele nutrite de celă mai esclusivă șovinismă, că acestă stată pare de o mi­ă de ani a esistată ca stată po­liglotă, acui, în secululă lumineloră, ală libertăţii şi ală redeşteptărei naţionale, îlă voră putéa preface în ună stată uni­tară ?! In fine îşi termină discursulă cam în modulă următoră: Ungaria în scurta vre să serbeze mileniulă esistenţei sale ca stată. O serbatoare mare şi frumosă este aceasta, pentru­ că la puţine state li-s’a dată a pute serba o astfelă de săr­­bătore; decă Jnsé Maghiarii suntă în­­tr’adevără înflăcăraţi de iubire de patriă şi plini de grije pentru viitorulă şi fe­ricirea ei, facă ca aceasta memorabilă sărbătore să fiă o tji de bucuriă nu nu­mai pentru fii naţiunei maghiare, ci şi pentru toţi fiii acestei patrie; dacă după cum le recomandă şi marele patriotă ală loră Kossuth, ca naţionalităţile tractate cu iubire, moderaţiune şi dreptate, să nu se considere de fiii vitregi ai acestei patrie, să fie convinşi, că în casulă acesta cu noi dimpreună voră sărbători mileniulă primăv­ară cu strănepoţii noş­tri voră sărbătorii şi mileniulă ală doi­lea ală unui stată mare şi fericita. In urmă recomandă viu următorulă proiectă de resoluţiune, care fu pre­­sentată de cătră redactorulă fetei „Uni­rea“, Dr. V. Hossu. Resoluţiune. Avândă în vedere: 1) că proiectulă de lege despre gră­dinile şi asilele de copii, prin disposi­­ţiunile sale silnice vatămă forte greu dreptulă naturală, ce-lă au părinţii de a-şi cresce pruncii după voinţa loră pro­­priă, carea prin nici o lege omenesca nu se poate restrînge; 2) că proiectul­ de lege nu prescrie modalitatea cu care părinţii au să do­­vedescă, cum că pruncii lor­ suntă bine supraveghiaţi şi îngrijiţi în casa părin­­tescă, şi astfelă scutiţi de obligămentulă de a cerceta asifele de copii; şi că în urma acestui defect, părinţii potă fi es­­puşi la nenumărate sîcanărî rău-voitoare din partea organeloră statului; 3) că proiectulă de lege, basată nu­mai pe nisce suposiţiuni neîntemeiate, impune părinţilor o obligămentulă strictă de a şi cresce pruncii prin alţii, în con­tra esperienţei de toate cailele, care ne în­văţă, că pruncii nu potă fi mai bine crescuţi în braţele unoră străine, decâtă în braţele mameloră loră, cari singure suntă chiămate şi provăcjute de Dumne­­ezeu cu instinctură naturală şi însuşirile recerute pentru a pute da o crescere bună şi firesca prunciloră; 4) că proiectulă de lege amintită va­tămă nu numai art. de lege XLIV din 1868 despre naţionalităţi, care este lege fundamentală în constituţiunea Ungariei şi ca atare ar trebui să fie o garanţie puternică pentru desvoltarea diferitelor­ naţionalităţi din stată, ci totă-odată de dragulă unei utopii nesocotes­ce şi cele mai elementari principii pedagogice, con­formă cărora un­ prunci nu-şi poate des­­volta mintea şi inima în modă firescă, decâtă numai de ea este instruită şi edu­cată în limba lui maternă ; 5) că ignorânduse în proiectul­ de lege diferitele limbi ale poporelor­, se calcă în piciore nu numai dreptulă ina­lienabilă, ce-lă au ele la individualitatea loră naţională, ci totă odată şi ţîntesce la nivelarea totală a diferinţelor­ etnice din statuia nostru, care de vecuri este poliglota; 6) că nu unitatea de limbă, la care ţîntesee şi acestă proiectă de lege, for­­mază basă­tăriei şi fericirei unui stat­, ci unitatea de simţăminte şi aspiraţiuni în toţi cetăţenii statului, carea însă nu­mai prin o faptică şi reală respectare a tuturora drepturilor­, ce competă dife­­ritelor­ naţionalităţi, şi numai prin o administraţiune imparţială, morală şi draptă de susă pănă josă se poate a­­junge ; 7) că prin împiedecarea Românilor­ de a-şi cultiva limba loră propriă în toate institutele de educaţiune şi învăţământă, aceia se împiedecă totodată dela culti­varea limbei bisericesce, fără de care toate aşăzămintele rituale ale bisericilor şi loră devină nisce lucruri neînţelese şi astfeliu se pregătesce cilea la înstrăi­narea loră dela bisericele românesc!; 8) că prin eschiderea rugăciunilor­ rituale ale bisericeloră din asilele comu­nale şi de stată, proiectulă de lege ţîn­­tesce la nimicirea credinţei încă în cele mai fragede inimi ale pruncilor, în cari mamele loră au deşteptată şi întărită a­­ceasta credinţă; 9) că prin sarcinele ce se impună prin acestă proiectă cetăţeniloră statului, se agraveză fără de lipsă şi mai multă starea loră actuală materială, şi altcum destulă de precarcă, şi astfelă se pro­movază şi mai tare emigraţiunea cetăţe­­nilor­ în alte ţări, prin ce puterea sta­tului slăbesce din ce în ce mai multă; 10) că asilele obligatorice de copii în locă să devină ună mijlocă pentru scutirea pruncilor, dela morburi şi dela morte, vor­ deveni din contră nisce cui­buri calde pentru desvoltarea mortali­tăţii. Adunarea alegătorilor­ români din cercurile Alba-lulia, Vinţulă de Josu, Aiudu, Igriin şi Utara, folosindu-se de dreptură, ce li-la dau legile ţărei, protes­­tezi, cu totă tăria în contra proiectului de lege despre gradinele şi asilele de copii şi-şi esprimă voinţa şi dorinţa lor­, ca acela să nu devină lege. După cetirea proiectului de resolu­ţiune, care a fost­ primită cu aplause şi repeţite strigări de „protestămă!“ Rudissimulă Domnă canonică metro­politană Ioana M. Moldovanu, prin o vorbire prea frumosă şi ingeniose, întări şi mai multă pe alegători în convingerea, că toate tendinţele de maghiarisare suntă ţîntite numai şi numai în contra elemen­tului românescă. Astfel, a decursă adunarea alegăto­rilor­ români din comitatul­ Albei infe­riore, în ordine esemplară, protestândă cu bărbăţiă în contra noului atentată, ce se făuresce în contra iubitei nostre na­ţiuni. Una participantă. Ţărână cu ţărână fraternisază. Când i-au dusă pe Săcui la Câmpeni trei zile şi trei nopţi au stată îmbrăcaţi. Se te­meau de Câmpănari şi Câmpănarii de ei, der vécfénda ospitalitatea Româniloră, s’au înpretinită, de nu era să se mai despartă. Soiu cașuri, că Secuiulă a trasă cu pușca asupra oficeriloră săi. Dar apoi și-au dată de omă. Regimentulă de graniță secuescă, Nr. 14 înființată la anulă 1762 transfor­mată la anulă 1851 în Regimentă de liniă Prinz Lichtenstein Nr. 5 ajunse sub comanda Colonelului Mainong, mai târ­ziu Generala, cumnatulă meu, ună Francesă din Alsația, generaţiunei bătrâne din Sibiiu prea bine cunos­cută, din timpulă când riposaatulă ba­­talionă de grenadiri, cu căciula de pele de ursă, era staţionată în Sibiiu. Când îi aucjiau Secuii numele, se cu­tremurau. In scurtă timpă i-au disciplinată astfelă, încâtă în anulă 1852 vătrendă Maiestatea Sa acestă Regimentă, l’a distinsă pe Mainong cu rangă de ca­­valeră. Ajunsă la finea acestui capitolă, pe­­titorului negreşita i­ se va impune fără veste întrebarea: Cum se pote ca acela guvernă, oare la anulă 1847 u’a cutezfată să încerce arestarea Varga Cătălinei prin armată, ună ană în urmă a intrată în mijloculă munţiloră apuseni numai cu trei, cei trei companii de soldaţi, a arestată pe Prefecţii şi Tribunii popo­rului şi era să pună mâna pe toţi căr­turarii? Răspunsul­ este dată. La anul­ 1847 întregă poporulă din ţară, Unguri, Săpui, Români etc. se aflau în ajunulă unei mari réscóale, în contra guvernului şi a nobilimei; réscoala pe care guver­­nulă era incapabilă de a o sugruma. La anul­ 1848 ştergându-se sclăvia, popo­rală română s’a liniştită, şi’şi căuta de moşiera lui, pe care se vede stăpână, şi nu le mai purta grija foştilor săi asupritori. De sprijinulă poporului maghiară şi săcui, guvernulă era sigură. Eră enigma deslegată; ată cheia la „căuşele reservate ale guvernului“, în anulă 1847 şi la curagială dînsului în anulă 1848. (Va urma). losifa Sterca-Sulufin. GAZETA TRANSILVANIEI. 'ViSCOl'ULl'U.. Novelă de Alex. Puskin, trad. de Ucu Paolo (Fine.) Dar mai multă decâtă delicateţa sa, decâtă conversaţia sa plăcută, parorea sa interesantă, braţulă său împuşcată — mai multă decâtă toate acestea aţîţau is­torisirile tânărului husarfi curiositatea şi fantasia ei. Trebuia să-şi mărturisască, că elă are simpatiă pentru ea; probabilă că şi elă deja de multă observase cu privirea-i ageră și espertă, că’lă distinge. Cum se făcu dor, că ea încă nu’lă vă­zuse la picioarele ei și nu primise decla­­rațiunile lui? Ce’lă reținea? Era sfi­­ela, care totdeauna e nedespărțită de amorală adevărată ? Era mândria, sau cochetarea unui pețitură viclena ? To­­tulă îi era o enigmă. După ce se gân­dise multă asupra acestui lucru, ajunse în fine la conclusiunea, că sfiela ar fi unica causă şi astfel nu se decise ca să’lfi îmbărbăteze, dându-i mai mare atenţiune şi deci împrejurările voră cere, arătân­­dui chiar simpatiă. Ea pregăti o deslegare cu totulă neaşteptată şi aştepta cu nelinişte mo­­mentulă unei declaraţiuni romantice. Un secretă, nu importă de ce natură, zace totdeuna cu greutate pe o inimă feme­­iască. Tactica Măriei avu­ resultatulă do­rită : celă puţină se adânci Burmin în­­tr’o astfeliu de visare şi ochii săi cei negri erau aţintiţi cu atâta focă asupra tinerei dam­e încâtă se părea că a sosită momentulă decisivă. Vecinii disputau asupra cununiei ca şi asupra­ unui lucru hotărîtă, şi brava Prasskovia Petrovna era plină de bucurie, că fiica ei în fine şi-a găsită ună vrednică ginere. O fată şedea bătrâna damă în odaia ei şi amesteca cărţile pentru ună grand’ passiance, când eră că întră Barmin şi îndată întrebă de Maria. „Ea este în grădină“, fiu răspunsulă. „Du-te la dânsa, vă voiu aştepta aici.“ Barmin se duse, or bătrâna damă îşi făcu cruce­­jicândă : „Da, Dumnezeu, să se hotărască astăzil“. Burmin o află pe Maria secrândă la ţărmură lacului sub o salcă, cu o carte în mână, în haina albă —o adevărată eroină din romanuri! După ce’şi schim­bară primele vorbe de politeţă, Maria Gavrilovna opri cu intenţiune convor­birea, prin ce însă mări numai perplesi­­tatea reciprocă, din care poate că i-ar fi putută scăpa numai o declaraţiune fără de veste şi resolută. Şi aşa se şi în­tâmplă. Burmin simţindă că nu’şi mai pote susţine situaţiunea, mărturisi, că elă încă de multă a căutată opasiunea să’i spună totă ce are pe inimă şi pentru aceea o rugă să’lă asculte cinci minute. Maria închise cartea şi ca semnă de învoire îşi plecă ochii în josă. „Vă iubesc““, crise Burmin, „vă iu­­bescă cu pasiune-----­Maria roşi şi plecă capulă şi mai tare. „A fostă neprecaută din partea mea să mă dau obiceiului — dulcelui obiceiu, CRONICA POLITICĂ. Crisa ministerială ce­a isbucnită în cjilele aceste fără de veste în Serbia s’a terminată. — Cu formarea noului minis­­teră, care s’a constituită de regență a însărcinată pe Nicola Pastei, președintele Scupstinei, care este considerată ca ade­­văratulă conducătoră ală partidei ra­dicale. La începută ca ingineră în Zol­­iială, Paşioi, fiindă membru ală oposi­ţiunei din Scupştină sub regimulă libe­rală Pistic dela 1876—1879, avu a în­dura diferite persecuţiuni, ba fu chiar nevoită a se refugia în străinătate. După separarea radicaliloră de progresişti, se constituiră radicalii într’ună singură partida, a căruia conducere o lua Pasid, în care calitate contribui multă la retra­gerea radicalilor­ din Scupstină. In urma resculei din 1883 sub Nicola Cristici, Pa­sid fu silită a se refugia și ca emigrantă petrecu mai multă timpă in România, Bulgaria şi mai alesă în Rusia, unde elă intra în relaţiuni cu cei mai însemnaţi politiciani ruşi din comitetulă slavă; ur­marea a fostă politica rusofilă ce a prac­­ticat-o după reîntorcerea lui în ţeră. Noulă ministru-preşedinte serbescă nu este vre­­ună oratoră de frunte, nici nu posede ună talentă administrativă deosebită , prin purtarea şi temperamentulă său li­niştita însă spre a câştiga pentru sine şi pe contrarii săi. Noulă ministeră sârbescă s’a consti­tuita astfelă: D-lă Nicola Faşicî, preşe­dintele consiliului, fără portofoliu ; Glaja, interne; Vuiet, finance; Gersicî, justiţiă; Georgevicî, afaceri străine; Nicolicî, instruc­ţiune publică; Tauşanovicî, agricultură; Velimirovici, lucrări publice; Colonelul­ Mileticî, răsboiu. Scopulă călătoriei văduvei împăratu­lui Friderică ală Germaniei, a îm­peră­­tesei Victoria la Parisa s’a făcut, pre­cum se crede în Parisă cu aprobarea împăratului germană, în vederea esposi­­ţiei de arte în Berlină, pentru care au sa fie câştigaţi artiştii francesi. Ambasa­­dorul­ Germaniei la Parisă a încunosci­­inţată pe ministrulă francesă de esterne d-lă Ribot, că împărăcesa văduvă va vi­­sita incognito Parisulă. Pănă în momen­tulă de faţă, atâtă preşedintele republi­­cei d-lă Carnot, câtă şi ministrulă, de esterne nu voiescă, ca prin visita loră să dea călătoriei împărătesei germane altă caracteră, decâtă acela ală unui in­cognito, şi decă preşedintele republicei nu va lua singură o altă decisiune, seu nu se va esprima din partea germană o astfelă de dorinţă, se pare, că atâtă în Eliseu, câtă şi in ministerială de estenne suntă decişi a renunţa la visite, cari ară da o pasiune opi­­niunei publice la interpretaţiuni politice. — In vreme ce împărătesa visiteză pe cei mai de frunte artişti din Parisă, face preumblări şi petrece atâtă de bine în­câtă era vorba să am­âne şederea ei în capitala Frand­ei, liga patriotică şi Re­­sioniştii socialişti facă întruniri şi pro­­testeză în contra cestiunei desarmărei şi în contra art. 11 din tractură dela Frank­furt La 22 Februariu s’a ţinută ună meetingă, în care au vorbită între alţii şi deputaţii bulangişti Laur şi Dérouléde, cari ambii şi-au arătată indignarea pen­tru călătoria împărătesei la Parisă şi pentru participarea artiștiloră francesi la esposițiunea din Berlină. Ei terminară discursurile lor­, cu strigătură „Josă cu Germania“ şi provocară pe cei de față a depune coraane pe statua pictorului că­zută pentru patriă Regnault şi pe statua Strasburgului. Publicul­ isbucni atunci în strigătele de „Trăiască Alsacia-Lota­­ringia“. „Trăiască Francia!“ „Jost cu Germania!11 S’a luată apoi o resoluţiune, în care se z zice, că Francesii cunoscfi datoria loră de bunăcuviinţă faţă de o femeii, nu se lasă a fi amăgiţi însă asu­pra scopului călătoriei împărătesei, care nu este decâtă o încercare de apropiare Nr. 35—1891.

Next