Gazeta Transilvaniei, februarie 1891 (Anul 54, nr. 25-47)
1891-02-14 / nr. 35
Pagina 2 îndreptă fraţii maghiari a pretinde dela naţiunile conlocuitoare şi în specială dela Români, ca aceştia de dragulă unui stată ideală unitară maghiară se comită sinuciderea şi se se lapede de limba, naţiunea, religiunea, moravurile şi tradiţiunile gloriose ale strămoşilor loră, cu atâtă mai vârtosă nu potă pretinde să o facă acésta de dragulă unei utopii, pentru că ce altă, decâtă utopiă este speranța concepută în capetele nutrite de celă mai esclusivă șovinismă, că acestă stată pare de o miă de ani a esistată ca stată poliglotă, acui, în secululă lumineloră, ală libertăţii şi ală redeşteptărei naţionale, îlă voră putéa preface în ună stată unitară ?! In fine îşi termină discursulă cam în modulă următoră: Ungaria în scurta vre să serbeze mileniulă esistenţei sale ca stată. O serbatoare mare şi frumosă este aceasta, pentru că la puţine state li-s’a dată a pute serba o astfelă de sărbătore; decă Jnsé Maghiarii suntă într’adevără înflăcăraţi de iubire de patriă şi plini de grije pentru viitorulă şi fericirea ei, facă ca aceasta memorabilă sărbătore să fiă o tji de bucuriă nu numai pentru fii naţiunei maghiare, ci şi pentru toţi fiii acestei patrie; dacă după cum le recomandă şi marele patriotă ală loră Kossuth, ca naţionalităţile tractate cu iubire, moderaţiune şi dreptate, să nu se considere de fiii vitregi ai acestei patrie, să fie convinşi, că în casulă acesta cu noi dimpreună voră sărbători mileniulă primăvară cu strănepoţii noştri voră sărbătorii şi mileniulă ală doilea ală unui stată mare şi fericita. In urmă recomandă viu următorulă proiectă de resoluţiune, care fu presentată de cătră redactorulă fetei „Unirea“, Dr. V. Hossu. Resoluţiune. Avândă în vedere: 1) că proiectulă de lege despre grădinile şi asilele de copii, prin disposiţiunile sale silnice vatămă forte greu dreptulă naturală, ce-lă au părinţii de a-şi cresce pruncii după voinţa loră propriă, carea prin nici o lege omenesca nu se poate restrînge; 2) că proiectul de lege nu prescrie modalitatea cu care părinţii au să dovedescă, cum că pruncii lor suntă bine supraveghiaţi şi îngrijiţi în casa părintescă, şi astfelă scutiţi de obligămentulă de a cerceta asifele de copii; şi că în urma acestui defect, părinţii potă fi espuşi la nenumărate sîcanărî rău-voitoare din partea organeloră statului; 3) că proiectulă de lege, basată numai pe nisce suposiţiuni neîntemeiate, impune părinţilor o obligămentulă strictă de a şi cresce pruncii prin alţii, în contra esperienţei de toate cailele, care ne învăţă, că pruncii nu potă fi mai bine crescuţi în braţele unoră străine, decâtă în braţele mameloră loră, cari singure suntă chiămate şi provăcjute de Dumneezeu cu instinctură naturală şi însuşirile recerute pentru a pute da o crescere bună şi firesca prunciloră; 4) că proiectulă de lege amintită vatămă nu numai art. de lege XLIV din 1868 despre naţionalităţi, care este lege fundamentală în constituţiunea Ungariei şi ca atare ar trebui să fie o garanţie puternică pentru desvoltarea diferitelor naţionalităţi din stată, ci totă-odată de dragulă unei utopii nesocotesce şi cele mai elementari principii pedagogice, conformă cărora un prunci nu-şi poate desvolta mintea şi inima în modă firescă, decâtă numai de ea este instruită şi educată în limba lui maternă ; 5) că ignorânduse în proiectul de lege diferitele limbi ale poporelor, se calcă în piciore nu numai dreptulă inalienabilă, ce-lă au ele la individualitatea loră naţională, ci totă odată şi ţîntesce la nivelarea totală a diferinţelor etnice din statuia nostru, care de vecuri este poliglota; 6) că nu unitatea de limbă, la care ţîntesee şi acestă proiectă de lege, formază basătăriei şi fericirei unui stat, ci unitatea de simţăminte şi aspiraţiuni în toţi cetăţenii statului, carea însă numai prin o faptică şi reală respectare a tuturora drepturilor, ce competă diferitelor naţionalităţi, şi numai prin o administraţiune imparţială, morală şi draptă de susă pănă josă se poate ajunge ; 7) că prin împiedecarea Românilor de a-şi cultiva limba loră propriă în toate institutele de educaţiune şi învăţământă, aceia se împiedecă totodată dela cultivarea limbei bisericesce, fără de care toate aşăzămintele rituale ale bisericilor şi loră devină nisce lucruri neînţelese şi astfeliu se pregătesce cilea la înstrăinarea loră dela bisericele românesc!; 8) că prin eschiderea rugăciunilor rituale ale bisericeloră din asilele comunale şi de stată, proiectulă de lege ţîntesce la nimicirea credinţei încă în cele mai fragede inimi ale pruncilor, în cari mamele loră au deşteptată şi întărită aceasta credinţă; 9) că prin sarcinele ce se impună prin acestă proiectă cetăţeniloră statului, se agraveză fără de lipsă şi mai multă starea loră actuală materială, şi altcum destulă de precarcă, şi astfelă se promovază şi mai tare emigraţiunea cetăţenilor în alte ţări, prin ce puterea statului slăbesce din ce în ce mai multă; 10) că asilele obligatorice de copii în locă să devină ună mijlocă pentru scutirea pruncilor, dela morburi şi dela morte, vor deveni din contră nisce cuiburi calde pentru desvoltarea mortalităţii. Adunarea alegătorilor români din cercurile Alba-lulia, Vinţulă de Josu, Aiudu, Igriin şi Utara, folosindu-se de dreptură, ce li-la dau legile ţărei, protestezi, cu totă tăria în contra proiectului de lege despre gradinele şi asilele de copii şi-şi esprimă voinţa şi dorinţa lor, ca acela să nu devină lege. După cetirea proiectului de resoluţiune, care a fost primită cu aplause şi repeţite strigări de „protestămă!“ Rudissimulă Domnă canonică metropolitană Ioana M. Moldovanu, prin o vorbire prea frumosă şi ingeniose, întări şi mai multă pe alegători în convingerea, că toate tendinţele de maghiarisare suntă ţîntite numai şi numai în contra elementului românescă. Astfel, a decursă adunarea alegătorilor români din comitatul Albei inferiore, în ordine esemplară, protestândă cu bărbăţiă în contra noului atentată, ce se făuresce în contra iubitei nostre naţiuni. Una participantă. Ţărână cu ţărână fraternisază. Când i-au dusă pe Săcui la Câmpeni trei zile şi trei nopţi au stată îmbrăcaţi. Se temeau de Câmpănari şi Câmpănarii de ei, der vécfénda ospitalitatea Româniloră, s’au înpretinită, de nu era să se mai despartă. Soiu cașuri, că Secuiulă a trasă cu pușca asupra oficeriloră săi. Dar apoi și-au dată de omă. Regimentulă de graniță secuescă, Nr. 14 înființată la anulă 1762 transformată la anulă 1851 în Regimentă de liniă Prinz Lichtenstein Nr. 5 ajunse sub comanda Colonelului Mainong, mai târziu Generala, cumnatulă meu, ună Francesă din Alsația, generaţiunei bătrâne din Sibiiu prea bine cunoscută, din timpulă când riposaatulă batalionă de grenadiri, cu căciula de pele de ursă, era staţionată în Sibiiu. Când îi aucjiau Secuii numele, se cutremurau. In scurtă timpă i-au disciplinată astfelă, încâtă în anulă 1852 vătrendă Maiestatea Sa acestă Regimentă, l’a distinsă pe Mainong cu rangă de cavaleră. Ajunsă la finea acestui capitolă, petitorului negreşita i se va impune fără veste întrebarea: Cum se pote ca acela guvernă, oare la anulă 1847 u’a cutezfată să încerce arestarea Varga Cătălinei prin armată, ună ană în urmă a intrată în mijloculă munţiloră apuseni numai cu trei, cei trei companii de soldaţi, a arestată pe Prefecţii şi Tribunii poporului şi era să pună mâna pe toţi cărturarii? Răspunsul este dată. La anul 1847 întregă poporulă din ţară, Unguri, Săpui, Români etc. se aflau în ajunulă unei mari réscóale, în contra guvernului şi a nobilimei; réscoala pe care guvernulă era incapabilă de a o sugruma. La anul 1848 ştergându-se sclăvia, poporală română s’a liniştită, şi’şi căuta de moşiera lui, pe care se vede stăpână, şi nu le mai purta grija foştilor săi asupritori. De sprijinulă poporului maghiară şi săcui, guvernulă era sigură. Eră enigma deslegată; ată cheia la „căuşele reservate ale guvernului“, în anulă 1847 şi la curagială dînsului în anulă 1848. (Va urma). losifa Sterca-Sulufin. GAZETA TRANSILVANIEI. 'ViSCOl'ULl'U.. Novelă de Alex. Puskin, trad. de Ucu Paolo (Fine.) Dar mai multă decâtă delicateţa sa, decâtă conversaţia sa plăcută, parorea sa interesantă, braţulă său împuşcată — mai multă decâtă toate acestea aţîţau istorisirile tânărului husarfi curiositatea şi fantasia ei. Trebuia să-şi mărturisască, că elă are simpatiă pentru ea; probabilă că şi elă deja de multă observase cu privirea-i ageră și espertă, că’lă distinge. Cum se făcu dor, că ea încă nu’lă văzuse la picioarele ei și nu primise declarațiunile lui? Ce’lă reținea? Era sfiela, care totdeauna e nedespărțită de amorală adevărată ? Era mândria, sau cochetarea unui pețitură viclena ? Totulă îi era o enigmă. După ce se gândise multă asupra acestui lucru, ajunse în fine la conclusiunea, că sfiela ar fi unica causă şi astfel nu se decise ca să’lfi îmbărbăteze, dându-i mai mare atenţiune şi deci împrejurările voră cere, arătândui chiar simpatiă. Ea pregăti o deslegare cu totulă neaşteptată şi aştepta cu nelinişte momentulă unei declaraţiuni romantice. Un secretă, nu importă de ce natură, zace totdeuna cu greutate pe o inimă femeiască. Tactica Măriei avu resultatulă dorită : celă puţină se adânci Burmin într’o astfeliu de visare şi ochii săi cei negri erau aţintiţi cu atâta focă asupra tinerei dame încâtă se părea că a sosită momentulă decisivă. Vecinii disputau asupra cununiei ca şi asupra unui lucru hotărîtă, şi brava Prasskovia Petrovna era plină de bucurie, că fiica ei în fine şi-a găsită ună vrednică ginere. O fată şedea bătrâna damă în odaia ei şi amesteca cărţile pentru ună grand’ passiance, când eră că întră Barmin şi îndată întrebă de Maria. „Ea este în grădină“, fiu răspunsulă. „Du-te la dânsa, vă voiu aştepta aici.“ Barmin se duse, or bătrâna damă îşi făcu crucejicândă : „Da, Dumnezeu, să se hotărască astăzil“. Burmin o află pe Maria secrândă la ţărmură lacului sub o salcă, cu o carte în mână, în haina albă —o adevărată eroină din romanuri! După ce’şi schimbară primele vorbe de politeţă, Maria Gavrilovna opri cu intenţiune convorbirea, prin ce însă mări numai perplesitatea reciprocă, din care poate că i-ar fi putută scăpa numai o declaraţiune fără de veste şi resolută. Şi aşa se şi întâmplă. Burmin simţindă că nu’şi mai pote susţine situaţiunea, mărturisi, că elă încă de multă a căutată opasiunea să’i spună totă ce are pe inimă şi pentru aceea o rugă să’lă asculte cinci minute. Maria închise cartea şi ca semnă de învoire îşi plecă ochii în josă. „Vă iubesc““, crise Burmin, „vă iubescă cu pasiune-----Maria roşi şi plecă capulă şi mai tare. „A fostă neprecaută din partea mea să mă dau obiceiului — dulcelui obiceiu, CRONICA POLITICĂ. Crisa ministerială cea isbucnită în cjilele aceste fără de veste în Serbia s’a terminată. — Cu formarea noului ministeră, care s’a constituită de regență a însărcinată pe Nicola Pastei, președintele Scupstinei, care este considerată ca adevăratulă conducătoră ală partidei radicale. La începută ca ingineră în Zoliială, Paşioi, fiindă membru ală oposiţiunei din Scupştină sub regimulă liberală Pistic dela 1876—1879, avu a îndura diferite persecuţiuni, ba fu chiar nevoită a se refugia în străinătate. După separarea radicaliloră de progresişti, se constituiră radicalii într’ună singură partida, a căruia conducere o lua Pasid, în care calitate contribui multă la retragerea radicalilor din Scupstină. In urma resculei din 1883 sub Nicola Cristici, Pasid fu silită a se refugia și ca emigrantă petrecu mai multă timpă in România, Bulgaria şi mai alesă în Rusia, unde elă intra în relaţiuni cu cei mai însemnaţi politiciani ruşi din comitetulă slavă; urmarea a fostă politica rusofilă ce a practicat-o după reîntorcerea lui în ţeră. Noulă ministru-preşedinte serbescă nu este vreună oratoră de frunte, nici nu posede ună talentă administrativă deosebită , prin purtarea şi temperamentulă său liniştita însă spre a câştiga pentru sine şi pe contrarii săi. Noulă ministeră sârbescă s’a constituita astfelă: D-lă Nicola Faşicî, preşedintele consiliului, fără portofoliu ; Glaja, interne; Vuiet, finance; Gersicî, justiţiă; Georgevicî, afaceri străine; Nicolicî, instrucţiune publică; Tauşanovicî, agricultură; Velimirovici, lucrări publice; Colonelul Mileticî, răsboiu. Scopulă călătoriei văduvei împăratului Friderică ală Germaniei, a împerătesei Victoria la Parisa s’a făcut, precum se crede în Parisă cu aprobarea împăratului germană, în vederea esposiţiei de arte în Berlină, pentru care au sa fie câştigaţi artiştii francesi. Ambasadorul Germaniei la Parisă a încunosciinţată pe ministrulă francesă de esterne d-lă Ribot, că împărăcesa văduvă va visita incognito Parisulă. Pănă în momentulă de faţă, atâtă preşedintele republicei d-lă Carnot, câtă şi ministrulă, de esterne nu voiescă, ca prin visita loră să dea călătoriei împărătesei germane altă caracteră, decâtă acela ală unui incognito, şi decă preşedintele republicei nu va lua singură o altă decisiune, seu nu se va esprima din partea germană o astfelă de dorinţă, se pare, că atâtă în Eliseu, câtă şi in ministerială de estenne suntă decişi a renunţa la visite, cari ară da o pasiune opiniunei publice la interpretaţiuni politice. — In vreme ce împărătesa visiteză pe cei mai de frunte artişti din Parisă, face preumblări şi petrece atâtă de bine încâtă era vorba să amâne şederea ei în capitala Frandei, liga patriotică şi Resioniştii socialişti facă întruniri şi protesteză în contra cestiunei desarmărei şi în contra art. 11 din tractură dela Frankfurt La 22 Februariu s’a ţinută ună meetingă, în care au vorbită între alţii şi deputaţii bulangişti Laur şi Dérouléde, cari ambii şi-au arătată indignarea pentru călătoria împărătesei la Parisă şi pentru participarea artiștiloră francesi la esposițiunea din Berlină. Ei terminară discursurile lor, cu strigătură „Josă cu Germania“ şi provocară pe cei de față a depune coraane pe statua pictorului căzută pentru patriă Regnault şi pe statua Strasburgului. Publicul isbucni atunci în strigătele de „Trăiască Alsacia-Lotaringia“. „Trăiască Francia!“ „Jost cu Germania!11 S’a luată apoi o resoluţiune, în care se z zice, că Francesii cunoscfi datoria loră de bunăcuviinţă faţă de o femeii, nu se lasă a fi amăgiţi însă asupra scopului călătoriei împărătesei, care nu este decâtă o încercare de apropiare Nr. 35—1891.