Gazeta Transilvaniei, februarie 1893 (Anul 56, nr. 24-46)

1893-02-14 / nr. 34

Mactluea, Atolilstratiuita și Tipozrava: ' , '3RASOVU, piața mar«.; TArtQura Inului Nr. 31^/,-. wrusorf ne francate nm^€rfr-pne*cu. Manuscripte nu se&e&m­intu­i. Birourile as ansjpjtif.; ftrasovft, picta mi „Gazeta“ ese în fie­care 4* Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un and 12 fl.f pe şăse luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe ană. Pentru România şi străinătate. Pe unu ană 40 franci, pe şăse luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentnln pentrn ßrasorü: a administrațiune, piața mare, Tergulu Inului Nr. 30 etaglulu I.: pe unu ană 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusulu în casă: Pe unu ană 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. său 15 bani. Atâtu abonamen­tele cfttu și inserțiunile sunt­ a se plăti înainte. Inului Nr. 30^ înserate mai primea ca Wolwo H. Moste, Baasenstein os Yo­gier (Otto Maas), H. Schalek, Alois Herndel, M. Dukes, A. Oppelik, J. Donneberg; în Budapesta: A. Z. Goldberger, Eck­stein Bernert; In Frankfurt : G. L. Daube ; In Hamburg: A. Steiner. Pretul­ inserţiunilorfi: o seria garmond pe o coloana 6 cr. şi 30 cr. timbra pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifa şi învoiala. Reclame pe pagina a IH-a o seria 10 cr. v. a. sau 30 bani. Nr. 34.—Anul I LVI. Braşovt, Duminecă, 14 (26) Februarie 1833.­­ Braşov), 13 Februarie v. După atâtea vécuri triste, pe­trecute în întunerecă şi robia, su­­fletulă nostru este pătrunsă de-o legitimă mândria şi bucuria, ve­­cjénda, cum numele de Românii răsună astăciî dela răsărită de soare şi pănă la apusă, dela meciu de nóapte şi pănă la mă­fă­c­i-Nu este acel colţu de ţară, nu este poporu­ în lume, care să nu scie, că pe pământul­ acesta, alu vechei Dacie Traiane, se află o semânţiă de neam şi bravi, nea­mule nostru românescu, care luptă cu bărbăţia pentru limba şi le­gea sa. Dar ori câtă de mare şi ori câtă de legitimă ar fi acesta bu­curia a nóstra, nu este ertată să uităm , de altă parte, că şi ea trebue să-şi aibă marginile sale, peste cari nu ne este ertată a trece, pe câtă timpă ţinemă să fimă cunoscuţi înaintea lumei ca ună poporă seriosă, ca una po­­poră cu aspiraţii demne şi vred­nică de stima şi luarea aminte a marilor­ bărbaţi politici, cari por­tă în mânile loră destinele Eu­ropei. Ar fi o mare greşală din par­tea nóstra, deca în mijloculă în­­sufleţirei, ce ni-o inspiră cu dreptă cuvântă svonurile streinătăţii des­pre noi, amu luneca pe povirni­­şulă de a ne perde cumpătulă şi de-a pune pe aceste svonurî ună mai mare preţă, decâtă chiar pe vrednicia nóstra. Adevărata chizesiă a viitorului unui poporă este a se căuta în puterile sale proprii, în bravura şi întărirea lui interi­ora, or nici de cum nu în svonură, ce se face despre elă. Acestă svonă îşi are preţulă său numai întru atâta şi numai atunci, când este întemeiată pe vrednicia propria. Din acestă punctă de vedere noi ni­ci­odată n’am­ putută găsi mare bucuria în străduinţa acelora dintre ai noştri, cari cu jertfirea intereselor­ de solidaritate naţio­nală umblă să atragă privirile strei­­nilor­ asupra noastru. Sei­ma ce în­semnă pentru noi aceste priviri, scimă ce însamnă glasurile de sim­­patiă ale Europei pentru nenoro­cita Polonia, în a căreia sfâşiare toţi găsescă ună actă de barba­risme, dar cu toate acestea nime­nea nu face u­ă pasă pentru re­înfiinţarea ei. Scimă ce au însem­nată aceste glasuri de simpatia pentru fraţii noştri Italieni, pe câtă timpă aceştia nu şi-au re­unită puterile între ei pentru a-şî elupta înşi­şi liberarea şi unitatea lor­. Istoria ne arată sute şi mii de caşuri, că pentru ună poporă sfâ­şiată în interiorul­ seu şi lipsită de puterea morală a unirei fră­­ţescî, tóate glasurile de simpatia ale poporelor­ mari nu ajută ni­­mică. De aceea trebue se privimă lucrurile cu sânge rece şi în mij­loculă atâtoră glasuri de dragoste şi simpatia, ce răsună astăzi pen­tru noi în Europa întrâgă, se gri­­jimă de-a nu ne pierde cumpătulă. Să nu ne amăgimă cu credinţa, că dera în aceste glasuri de sim­­patiă ar sta ascunsă chizeşiă vi­itorului nostru naţională şi nici se nu ne perdemă într’o însufleţire nechibzuită, care se ne facă a uita de noi înşi­ne şi se ne dispună a jertfi interesele nostre proprii de dragulă unui sarbedă svonă, ce l’amă produce în Europa. Ună poporă cu demnitate, ună poporă consolu de vrednicia sa, nu se tîresce nicî-odată înaintea străiniloră, pentru a le stoarce mila şi bunăvoinţa. Ţinta popoa­reloră brave este de-a impune străiniloră, de a-i sili, ca să vor­­beascâ despre ele şi de-a le stoarce respectulă printr’o luptă serioasa şi solidară în toate privinţele. Aceasta trebue se fiă şi ţînta noastra. Să ne silim ă a ne întări pe noi înşi­ne prin unirea puteri­­loră între fraţi, se ne încordămă la o muncă serioasa pentru înain­tarea şi luminarea neamului, se luptăm­­ cu însufleţire neînfrântă pentru apărarea limbei şi dreptu­­rilor­ nóastre. Atunci glasurile de simpatiă şi admiraţiune ale străi­­nilor, se voră nasce de sine şi a­­ceste glasuri îşi voră ave teme­­iulă loră în hărnicia şi bravura nóstra, — bravură, care forméza adevărata chizeşiă a viitorului u­­nui popor, şi din care va trebui să răsară mai curândă, ori mai târz­iu şi liberarea neamului nos­tru românescă. FOILETONULÜ „GAZ TRAN3.“ An­ Baba şi cei patru­ deci de hoţi. Erau odată doi fraţi, cari tră­iau într’ună oraşu în Persia. Amân­doi aveau puţină avere. Unulă din ei însă, Cassim, a avută norocirea, că femeia lui, îndată după cunu­nia, dobândi o moştenire bogată. Aşa se’ntâmpla, că sermanul­ Cas­sim deveni în curând o unulă din cei mai bogaţi şi văcjuţi neguţă­tori din oraşul­ său. In prăvălia lui se puteau vedèa covorele cele mai preţiose şi alte lucruri fru­­moase, pe cari le vindea şi se fă­cea totă mai bogată. Averea însă îlă făcu şi sgârcită. Se ajute pe fratele seu, ceea ce ar fi putută prea uşoră, de locă nu îşi aducea aminte. Acestă frate, cu numele Aii Baba, se însurase luândă o femeia săracă, ca şi elă. De aceea le mer­gea cam rău. Totă averea loră se alcătuia din o casă seracaciosa şi trei măgari, cu cari Aii Baba aducea lemne din pădure şi le vindea în oraşă. Astfeliu traiulă lord era de totă năcăjită. Intr’una din 4^ei când Aii Baba era adunase lemne în pă­dure și le încărcase pe măgari, vede în depărtare ună noră grosă de prafă, ca şi când ar veni o cetă de călăreţi. Aceştia potă fi hoţi, gândi îni Baba şi se sui iute în­tr’ună copacă, ale cărui crengi aşa erau acoperite cu frunze, încât c­elă era foarte bine ascunsă între ele. „Pagubă de măgari, corse­ală, dar cămaşa este mai aproape ca sumanulă şi eu sunt mai multă vrednică pentru mine, decâtă mă­garii.“ Intr’aceea călăreţii se apropiară şi, din înfăţişarea loră, Aii Baba nu se îndoia de locă, că n’ară fi hoţi adevăraţi. Toţi erau armaţi din capă pănă’n tălpi şi toţi a­­veau saci umpluţi, legaţi de­asu­­pra celeloră. Acesta era prada loră, şi celă ascunsă era curiosă, că de ce şi-au adus’o aici. Din mijloculă loră păşi celă mai voinică, care a trebuită se fiă căpitanulă, se apropiă de o stâncă şi cuise cu voce respicată: „Se­sam, deschide-te“. Ia clipa aceea se deschise în stâncă o uşă, de care mai ’nainte nu se vedea nici o urmă. Hoţii intrară cu prada în stâncă şi uşa se’nchise singură după ei. Ori ce străină n’ar fi vătsută acum alta înaintea sa, decâtă o stâncă golă. Pănă când hoţii erau înlăuntru, Aii Baba a stată în ascunseterea lui, de frică, că ei potă eşi în fiă­ ce minută. Trecu multă timpă; de-odată stânca se deschide­­ră şi după ce eşiră toţi cei patru-(tecî de hoţi, căpitanul s ară zece cu voce lim­pede: „Sesam, încue-te! Uşa se închise numai decâtă. Hoţii se suiră pe caii loră şi plecară. Aii Baba aşteptă pănă nu mai veeja pe călăreţi. „Acum de bună semă nu se mai întorcă“, zise elă. „Se facă o cercare, cre­deca voiu 4ice şi eu ca căpitanulă, deschi­­de-se-va stânca?“ Iute se scoborî de pe copacă în josă, se vârî prin- I tre tufe şi zise după cum auzise pe căpitanulă hoţiloră : „Sesam, deschide-te !“ Stânca se deschise la moment, şi în­ Baba, uimită, se uita acum într’o boltă largă şi înaltă, care trebuia se-şi capete lumina de sus,t ore cum. Păreţii erau aşa de drepţi ca şi când ar­ fi fostă ciopliţi de mână omenesca. Pe pământă înse, jură împrejură, erau întinse măr­furile cele mai preţiose, vase de aură şi argintă, covoră, stofe de melasă, stofe cusute cu firă de aură şi o mulţime de pungi de piele, care după cum se convinse Aii Baba mai târziu, erau umplute cu monede de aură. „Pe barba Profetului!“ strigă Aii Baba, „de sute de ani au tre­buită se-şi aducă hoţii prăcile aici!“ Elă întră în boltă, care se închise numai­decâtă în urma sa. Aci îşi alese câteva săculeţe cu bani şi le scose afară, după­ ce deschise uşa cu acelea­şi vorbe. De câte­ orî eşia afară, uşa rămânea deschisă în urmă-i, or când întră, se închi­dea de sine. După ce a scosit atâ­ţia saci, câţi a putută încărca Unu echo la strigăturu „Kulturegy­­letiştilorii“ din Cluşiu. Sibiiu, 10 (22) Febr. 1893. Procedura patriotului patentată din Cluşiu, Dr. Rózsahegyi, de sigură fostă Rosenberger, faţă cu invitarea la concertură arangiata de cătră tinerimea română din Clusiu*), nu are să surprindă pe nn­*) Lucrula s’a petrecut« astfel«. Tinerii români universitari din Cluşiu, au invitatft la concertul­ lord și pe pro­fesorul« de universitate Dr. Rózsahegyi. Acesta insé a retrimise biletiile și invi­tarea, scriind« pe plic« „Retour oláh kaszino“. Aceasta purtare mojiceasca a profesorului Rózsahegyi a indignat« cu tot« dreptul« pe tinerii români, cari au și data espresiune indignarei lor« în foaia „Ellenzék“ din Clusiu, lăsând« Inoe, ca publiculfi sä judece aceasta pornire asia­tici a lui Rózsahegyi. Acesta a răspuns« tot« in „Ellenzék“ cjicendu, o& ele nu poate primi să asiste la un« concert« ro­mânt. Asemenea a declarat« într’o sci­­sdre publicată In aceeași fotă, si Bartha, Miklós, care a rjisit între altele, că oamenii „culți“, adecă Maghiarii, nu obici­­nuesc­ a cerceta un« concertft al« se­­miculţilor«. — Red, meni, pentru­ că sciută este, că toţi renegaţii devină nervoşi când vedd, că alţii suntu mai firmă de carac­­teră, decâtă ei. Şi are póate fi ună pecată mai gravă, care conţinu rude la inima celui ce l’a comisă, o mai documentată lipsă de ca­­racteră, decâtă lăpedarea numelui acelora, cari ţî-au dată viaţă, a numelui părinţiloră tei?—şi încă nici acesta pentru vr’ună ideală sublimă, ci din inter­esii materialii, cum o facă toţi cei ce-şi maghia­­riséza numele, şi mai cu seama Jidanii. Trebue se ne surprindă înse atitudinea lui Bartha Miklós, pen­tru­ că elă e deputată dietalu şi e Secuiu. Maghiară neaoşă, ol des­pre Maghiari se susţine, că ar fi „cavaleri“ şi ei încă se totă mai laudă, celă puţină cu atâta, că dorescă, ca aşa numitele „naţio­nalităţi“ se se cultive în limba şi după gustulu loră cu mijloacele proprii, confiscându ei numai mijloacele statului pentru desvoltarea culurei ma­ghiare. Domnulu deputată Bartha nu vre sĕ fiă „măgarulă“, care portă apă la edificarea culturei române, ună lucru, pe carele nimeni nu i-lu cere, pentru­ că în casulă con­cretă nimeni nu i­a cerută d-lui Rózsahegyi nici măcaru o para, ci tinerimea a voită numai să-i dea ocasiune a cunósce elemen­­tulă română, şi în specială pe elevii sei şi din altă punctă de vedere, decâtă din acela, pe care 4i de 4i îlă cultivă cu predilec­­ţiune 4iaristica-maghiară, cu cu atât mai adâncă se sape prăpastia, ce totă ei au creat’o între elemen­­tulă română şi celă maghiară, avisata la budgetulu statului. Dér déca d-la Bartha ar pute fi atâtă de dreptă, pe câtă se arată de sumeţă şi ofensată, când îşi nălucesce, că ar fi invitată se

Next