Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1895 (Anul 58, nr. 242-265)

1895-11-01 / nr. 242

Pagina 2 Stă înaintea nostră c zise Hegedus, re­forma administraţiei şi a contribuţiei. Re­formele acestea sunt deja în lucrare, şi e speranţă, că mileniul nu se va sărbători în mod mai splendid, decât prin intrarea în practică a acestor reforme. Face apel la membri camerei, ca să inaugureze aceste serbări prin o muncă armonică de reforme, pe care s’o eterniseze istoria. Helly Ignácz, recomandă spre primire un proiect de resoluţiune, în care crice, con­siderând, că preliminarul de budget nasce seriose îngrijiri în privinţa cestiunei, dacă se va pute­a se susţină echilibrul budgetar după luptele lungi de ani şi după jertfele, cari storc puterea poporului; considerând, că actualul guvern s’a dovedit ca necapa­bil de-a conduce parlamentul; considerând că guvernul nu e în stare a apăra şi a va­lora nici măcar dreptul public atât de ciun­­gărit şi restrins prin pactul din 1867, con­siderând că în timpul relativ scurt, de când e la putere actualul guvern a compromis grav autoritatea ţării atât în afară, cât şi înăuntru etc. rogă camera, să declare, că nu primesce preliminarul de budget pe 1896. In motivarea acestei propuneri vorbi­torul aduce înainte o sumă de cestiuni. In­tre altele­­fise, că ceea­ ce priveste con­ducerea parlamentului, unul din scopurile ministrului-preşedinte este, de-a da cât se poate mai puţin de lucru corpului legislativ, şi de-a lua cât se poate mai în grabă în mânile sale cestiunea alegerilor. De când Bánffy e ministru-preşedinte, parlamentul abia discută câte­va ore într’o săptămână; el se provoca mereu la încrederea Coronei, ignorând sistematic camera. Vorbind despre tulburările din Agram şi despre vătămarea stogului maghiar crise d­e fapt, că pe când stegul negru-galben era arborat în toate părţile, pe atunci steagul naţional maghiar a fost desonorat. Aici zace gravitatea estra­ordinară a evenimentului. Filosofia mişcării tuturor naţionalităţilor zace în aceea, că­ vom linguşi cât se poate mai mult pe împăratul austriac şi pe cât se poate vom ignora pe regele maghiar. Vom arăta, că suntem gata a ne pleca tot­­deuna înaintea împăratului, chiar şi atunci dăcă de nou vom fi folosiţi ca instrumente pentru de-a pune pe împăratul austriac în contrarietate cu regele maghiar. Şi atunci, când s’a ivit o întâmplare atât de gravă şi atât de cu înrâurire asupra vieţii nostre publice, ministrul-preşedinte n’a fost în stare să-şi gândescă, că nici-odată pentru guver­nul unguresc nu se va da o mai bună oca­­siune, ca să pună capăt odată şi pentru tot-deuna acestui joc, spunând pe faţă Ma­­jestăţii Sale: la mine nu e deosebire; cel ce vatămă pe regele maghiar e tot atât de culpabil de laesa-majestate, ca şi acela, care vatămă pe împăratul austriac; cel ce vatămă stindardul maghiar, vatămă şi stin­dardul meu. La fine Helfy declară, că oposiţia ia lupta pe totă limia contra guvernului. Ministru-preşedinte Dr. Bánffy zice, că nu-şi poate părăsi postul, fiind-că nu vede încă sosit timpul, ca, întocmai ca Negrul, împlinindu-şi datoria, să se de­părteze. La Gestiunile puse de Helfy va răs­punde mai târd­iu... Stef. Vajay: Acuşi, după­ ce Beksics îi va pregăti vorbirea (Mare ilaritate). Br. Bánffy: In afacerea vătămărei stindardului observă deja acum, că pentru pedepsirea faptului s’au luat cele mai es­­tinse şi energice măsuri. Nu e corect însă şi este nereal a pune faţă în faţă senti­mentul dinastic cu sentimentul naţional. Steagul negru-galben este insemnul domni­torului. Nu se poate lua coronei dreptul de­ a stabili aceasta coloare, ca coloare fami­liară... Horánszky se ocupă pe larg cu ces­tiuni financiare și combate preliminarul de budget din acest punct de vedere mai ales. Pe lângă aceasta oratorul desvălesce în mod viu miseria stărilor actuale, din Ungaria, oricend, între altele. Pe Ungaria poate să pună mâna ori şi cine, de-ore-ce la noi jertfa de sine, patriotismul, fidelitatea sunt total inţelenite; aşi putea zice, că nu are critica cuţit atât de ager, care să potă străbate prin coaja grosă de pe aceste concepte; or caracterul munca, abnegaţiunea încă sunt concepte, la al căror altar jertfesc numai nătângii, bădăranii şi­ idealiştii. Dăcă Maghiarul vrea să se fericescâ, n’are de a-’şi învăţa copiii şi pe ai săi, decât la aceea, ca să renunţe la ori-ce ideiă naţională, la ori-ce tenden­­ţă de stat, ba, dacă poate să-şi bată joc de acestea. Eră calea, pe care în Ungaria te poţi ferici, şi pe calea aceasta omul poate să-şi satisfacă toate dorinţele după plăcere; poate să-şi servască vanitatea în măsura, în care aspiraţiunile îl duc în serviciul vani­tăţii. Căci cine e acela, care ar fi în stare să se opună acestei direcţiuni politice? Poporul, care e osândit?.. Ugran: ....Se fiă bou de jug! Horánszky: ....se asude, se gemă, şi se tacă, căci decă cuteză a­ se mişca, numai de­cât îi sar în spate, începând dela fişpan, până la cel din urmă cantonier, îl apucă de guler, îl aresteză, îl citeză, îl pedepsesce cu amende, fâcându-l ast­fel atent la ceea­ ce va să ctica a te opune filosofiei şi voinţei statului ma­ghiar. Comitatele, autorităţile administrative, aceste credincioase vetre ale esistenţei mi­lenare a Ungariei, sunt îndrumate la mii de demonstraţiuni, la arangiarea de depu­­taţiuni festive, la împingerea carului pu­terii şi la sugrumarea libertăţilor publice. Dar aceasta legislativă, acestă corporaţiune total epuisată, care nu are pe lume nici o voinţă, care nu pune nici un preţ pe de­­cerea ei, n’are voinţă şi putere, ca să ia poziţie pe lângă drepturile şi interesele naţiunei. Cu cine vrem noi să facem stat ma­ghiar? Poftiţi a răspunde. Dacă vrem să ruinăm cu desăvârşire sentimentul tuturor factorilor vieţii publice a ţării, atunci cine se facă Ungaria, cine să apere drepturile de cari este cu atât mai mare nevoie, cu cât e mai mic numărul acelora, cari com­pun naţiunea maghiară? Sau dară voiţi a crede, că poate trece de fidelitate — atât faţă cu corona, cât şi faţă cu naţiunea — când face cine­va o astfel de politică? Și politica aceasta duce la una din două: seu la sclavia, seu la revoluțiime. — Nu votază budgetul. Şedința dela 7 Noemvre. Mai întâiu lua cuvântul Bujanovici, care vorbi mai ales despre sărăcirea ţării, despre miseriile agrare. După el vorbi Makfalvay (amândoi apponyişti), care fă­când o paralelă între cabinetele Wekerle şi Bánffy, sbiciui grozav pe cel din urmă. Ministrul de finanţe Lukács se apăra con­tra oratorilor din oposiţie printr’un discurs destul de calm, dar fără succes. Urma: Contele Iuliu Szapáry: Vorbesce asu­pra budgetului mai ales din punct de ve­dere politic. Trebue să se ţină seama de faptul, că legile bisericesci politice au fost sancţionate de monarch. La esecutare însă să se aplice cât mai multă cruţare. Introdu­cerea matriculelor civile n’o află de corec­­tă, din causă, că nu s’a inaugurat încă cel puţin în parte reforma administraţiei. O forte însămnată problemă a nostră, continuă Szapáry, este restabilirea papei şi liniştei dintre confesiuni. Deja în decursul desbaterei asupra reformelor bisericesci s’a accentuat de repeţite­ ori, că după ele va urma prefacerea tuturor şcolelor în şcole de stat, şi secularisarea averilor bisericesci. Cu cestiunea trecerei şcolelor în mâna sta­tul s’au ocupat multe congregaţiuni, ba s’au adus chiar şi hotârîri, cari s’au comu­nicat şi altor comitate spre primire. Nu este destul a­ se caice, că hotăririle aceste nu le-a adus guvernul, dar faţă cu ele tre­bue să păşim pe faţă şi trebue să spunem fără de nici o reservă, că în cestiunea aceasta nu­este iertat a se conturba status-quo. Tocmai din punct de vedere al liniştirei confesiuni­lor numai acel guvern poate conta la încre­dere, oare în cestiunea aceasta se pro­nunță fără de încunjur și cu hotărîre. Szapáry urgiteza autonomia catolică. In legătură cu aceasta se mai poate resolva cestiunea, ca corporațiunilor representative ale confesiunilor să li­ se dea cercul de in­fluență, ca dările bisericesci să fie încas-­­ sate de ele și administrate respectivilor preoţi. Dacă cestiunile acestea se vor re­gula de­odată cu congrua, măsura aceasta va contribui mult la liniştirea preoţimei ca­tolice subalterne. In reasumat, contele Szapáry crise: Problemele noastre sunt: a încheia pactul cu Austria, a restabili în ţară pacea şi li­niştea tulburată ; a garanta ţării desvoltarea liniştită pe basa pactului de la 67; a sus­ţine şi a apăra încrederea necondiţionată între coroana şi naţiune, care este singura garanţă a propăşirii ţărei; prin tractare echitabilă a linişti şi a căştiga simpatia acelor cetăţeni de limbă străină,­­pe cari singuraticii agitatori se uisuesc a-i ţine în iritaţiune , a garanta capabilitatea de ac­­ţiune a parlamentului şi a­­ susţine autori­tatea. Problemele aceste sunt destul de grave, ca să le dăm o deosebită importanţă. Pen­tru deslegarea lor e lipsă, ca politica să se conducă în direcţiunea, ce i-a dat es­­presiune. La cas, că s’ar ajunge la o for­maţiune, care să garanteze esecutarea sco­purilor amintite, atunci el şi ai săi nu-i vor denega conlucrarea. In înţelesul acesta primesce în general budgetul. România agricolă. Titi, Moşneni, Răzeşi. (Urm­are). La cei de pe plaiuri şi din munte, unde nu mai reuşesce via, este importantă cultura de pruni pentru fabricaţiunea ţuicei, dar şi acesta a dat şi dă pe fie­care an înapoi din causa devastaţiunei gră­dinilor şi plantaţiuneilor prin petri­­şul şi bolovanii, ce vin din sus dela deal. Afară de pruni, alte pometuri şi pomi de soin nobil nu esistă, de­cât câţî­va caişi, persecî, nuci, prin vii. Anul trecut, dela Octomvre îna­inte am umblat, pănă la anul nou, prin satele muntene şi prin pod­gorii, ca se găsesc nisce mere se cumpăr pentru casă, m’am adresat la primari, notari etc. şi am recurs şi la alte persoane cu influinţă, dar nu am putut găsi. Răspunsul una­nim, ce l’am primit din toate părţile, a fost, că locuitorii cultivă puţine fructe pentru masă, şi fructele, ce le produc, le vend îndată, în târgul dela Drăgaica, nu le păstrază pe ierna fiind­că nu au unde. Tot asemenea mî-a mers și cu căutarea de miere, de care încă voiam se cumper, dar n’am putut găsi nicăiri; numai în un singur sat a®a recrut la un țăran 4—5 stupi, încolo absolut nici unul, deși regiu­nea cea mai potrivită pentru ei ar fi tocmai colinele şi plaiurile. Grădini de pomi roditori nu am întâlnit nicăiri, afară de 8—4 pro­prietari mari, cari aveau şi grădini frumuşele. Prin sate nicăiri uu pom roditor, ci numai salcâmi şi sălcii, sau buruieni. Grădinile la ţărani nici că sunt închise sau despărţite de curte, ci la­olaltă poarta numirea de bătătură. Deci are împrejmuire, apoi aceea este mai des un şanţ adânc sau nisce burueni, ca gard viu. Grădini cu pomi roditori frumu­şele am găsit tocmai acolo, unde nu te-ai aştepta, în Bărăgan. In comuna Socanciu (Râmnicul Sărat), unde po­­măritul li­ s’a fost impus ţăranilor de cătră proprietari cu torţa, acum emu­­leza ei între denşii. Am găsit o gră­dină de vre-o 5 pogoane de totă frumseţa şi bine întreţinută în mij­locul Bărăganului, în apropiere de gara Ghempaţi, pe moşia unui moş­­nean din comuna Poiana. Acestea au fost singurele gră­dini, ce am întelnit pe la ţeran, în drumul ce am făcut­ încolo prin sate numai salcâmi, sălcii şi une­orî şi plopi frumoşi. Moşnenii de la şes, de pe apa Teleormanului, Vedei, a Ialomiţei, etc., deşi moşiile lor nu au fost dis­truse de pietrişuri şi ţărînă venită din altă parte, totuşi şi ele nu sunt prea de laudă. Păşunile şi fânaţele bogate de luncă au fost ocupate de case şi­­ sate, sau de păduri prin seminţa­­ adusă de ape. Totuşi şi pădurile lor sunt distruse şi devastate, sunt mai mult mărăcineturi şi zăvoe, decât păduri de valoare. Moşiile apei si^nt­­ greu de căutat, din causa lungimei lor disproporționate. Am doi, şase, crece stîngenî moşiă, stîngenul de câte 8—10 pogoane etc. Aceasta o auciî în toate părțile la moşneni. Fiind moșia dată în curea și sforă îngustă și lungă, el nu o poate folosi nici cu vitele, nici cu plugăria. Apoi ei nu au pe văile lor nici căi ferate şi de multe­ ori nici şosele împetrite, deşi satele lor sunt forte dese, încât din cauza acestora ei cu greu pot lua concurenţa cu arendaşii. De moşneni şi răzeşi sunt mai­­ apropiaţi ţăranii ohabnici cu moşiile lor habnice. Cunosceam în Transilvania mai multe (6) comune românesc! cu nu­mirea de Ohaba în toate colţurile ţărei, fără să pot afla significaţiunea acestei numiri şi vechi instituţiuni românesci. Pe malurile Borcei, în Ialomiţa, era să găsesc prima­ dată r esplicarea ei. In comuna Rosetti- Volnaşî am avut de-a face cu pri­mul ţăran ohabnic. Aici eră şî găsim un frumos fel de proprietate ţărănescă, cu locuri­­ de arătură, jenaţ, păşune, vii etc.­­ Ca întindere, moşiile ohabnicei erau mai mari, decât cele după le-B gea rurală din 1864. Ele erau la■ început de 80—50—100 pag. şi ctS totă împărţirea ulterioră, ele tot şi acţi,după o sută de ani aproape, sunt« mai mari, ţăranii mai bine situaţi« materialicesce, decât foştii clăcaşî.­­ Moşiile ohabnice nu sunt nici în indivisiune ca cele ale moşneni­lor şi răzeşilor, nici gravate de le­gea inalienabilităţii, ca moşiile clăca­­şilor; ei le pot împărţi, vinde, în­chiria etc. Sute de ţărani ohabnici se găsesc în şir, unul lângă altul, de la Călăraşi pe Borcea în jos, ca şi pe Dunăre în sus, apoi Ialo­miţa etc. Deşi situaţiunea materială a ohabnicilor este relativ mai bună, decât a foştilor clăcaşi împroprietă­riţi după legea rurală din 1864, to­tuşi şi pe ei îi esploateză în de-a­­juns arendaşii cu păşunea pentru vite, cu plutele şi podurile umblă­­toare, pentru trecerea vitelor în baltă. Pe multe moşii ori trebue să plă­­tescă fie­care familia câte 40 lei pe an pentru pod, ori să plece din co­mună, căci fără vite ea nu poate trăi şi, afară de baltă, nu are unde le ţine. Prin satele lor am văc­ut case din gard mai frumuşele, grădinile închise şi cu pomi roditori, la unii şi coşuri cu albine, economiă întinsă de vite cornute, cai, oi, porci,­­ porci de băltă, pe cari îi îngraşă cu rădăcini şi pesci. Vitele le ţin şi ierna la păşune în baltă, şi numai când zăpada este de tot mare le hrănesc cu paie şi fen uscat. Dacă apa şi ghiefa surprinde vitele în baltă, atunci ele se refugiează pe grinduri şi grădişti, şi stau acolo , mai multe zile fără hrană, pănă trece inundaţiunea, sau le pot scote, ori că le duce apa. De trecut le trec de mai multe­ orî cu înotul printre sloii de ghiaţă. In anul present au fost duse de apă creci de mii de vite mari şi mici, şi toţi locuitorii dela Baltă au suferit perderî considera­bile în avutul lor. Din causa regimului primitiv, vitele lor nu au o valoare intrinsecă deosebită, căci ceea ce câștigă ele GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 242—1895

Next