Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1895 (Anul 58, nr. 242-265)

1895-11-08 / nr. 248

Din causa sfintei sărbători de mâne diarul nu va apără pănă toi săra. Conciliaţiune guvernamentală. Una din armele, cu care oposiţia maghiară combate guvernul actual împutându-l, că nu e destul de prevecretor şi naţional, este şi cestiunea naţionalităţilor, ba acum a ajuns, ca acesta cestiune după propria mărturisire a corifeilor parlamentar ungur se fiă declarată între toate ca cea mai însemnată. Şi întru adevăr, în rândul acesta s’a vorbit mult în decursul desbaterii budgetare despre naţionalităţi şi politica, ce o urmăresce cabinetul Banffy faţă cu ele. Se înţelege, că Apponyi, Ugron etc. nu-s niedecum mulţămiţî cu modul cum precede guvernul. Nu le place mai ales, că după părerea lor Banffy desfăşură prea puţină energiă şi rigoare atât faţă cu naţionalităţile din Ungaria şi Transilvania, cât şi faţă cu Croaţii. N’are plan şi program cum se cade, die ei, n’are nievacia cuvenită de a se impune cu putere iresistibilă în sus şi în jos şi a validita astfel interesele maghiarismului şi ale „statului naţional maghiar“. Ceea ce e mai ciudat, oposiţionalii aduc pe Banffy în prepus, că ar fi prea conciliant cu naţionalităţile. De aşa ceva de sigur că nu a visat niciodată faimosul paşă administrativ de odinioră. El, care pe atunci trecea ca cel mai crâncen adversar a tot ce nu era maghiar se fi devenit în adevăr de-odată omul cel domol şi îngăduitor, de care vorbesc şoviniştii din oposiţie? Aşa ceva nu vor crede nici oposiţionalii, dar mai puţin Banffy însuşi. Inse, ce să-i faci, politica îşî are şi ea capriţiile ei şi acum suflă vântul de sus pentru aşa crisa procedere fermă şi conciliantă. Poate că nu puţin a contribuit la acesta şi constelaţiunea din afară a căreia arătător indică posibilitatea unui apropiat răsboiu. Destul, că guvernul Banffy, pe urma invinuirilor oposiţiei, se crede groaznic de „conciliant şi curant“ în cestiunea naţionalităţilor, mai ales de când cu graţiarea celor întemniţaţi pentru Memorand. Ba mai mult, guvernul se fălesce prin foile sale oficioase, că nu se va abate de la cărarea, pe care a pornit, ci va continua a fi prevenitor, conciliant şi curant cu naţionalităţile, păzind autoritatea statuluungar. Stai se îngheţ!reciend cutezarea şi neruşinarea, cu care în sferele guvernului ca şi în ale oposiţiei se tratază acestă cestiune în adevăr vitală pentru ţară. Cum unii se tânguesc, că au făcut o mare greşală la 1868 aducând legea de naţionalitate, cum alţii cer esterminarea cu fier şi cu foc a agitatorilor naţionalişti, cum în fine cabinetul Banffy se laudă, că e „conciliant şi curant“, pentru că nu ne toca în cap. Noi nu vedem absolut nimic din aceasta presupusă „conciliaţiune“, deci nu cumva se va declara şi măsura luată pentru anihilarea şcoalelor române grăniţerescî, ca un act de cea mai înaltă conciliaţiune guvernamentală maghiară. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ La curtea serbască. In Lipsea a apărut în 4106 acestea o carte sub titlul: „Fünf Jahre am Hoje des Königs von Serbien, politisch feuilletonistische Aufzeichnungen, (1890—1894) Von einem Diplomaten“. Acastă carte, care va fi cetită de sigur cu mare interes, este mai mult un roman, decât o pagină de istorie din acea ţară plină de romanticism politic. Las să urmeze aici o parte din introducerea acestei cărţi. Carta matrimonială între părinţii actualului rege al Serbiei îşi trage originea încă de la începutul regatului, şi când în anul 1888 publicul cel mare auzi cu uimire acesta dramă, ce începea să se joace înaintea tuturora, în cercurile bine informate de loc nu era surprindere din causa cererei de divorț a lui Milan. Milan se căsători în 5 octomvre 1875 în vârstă de 21 ani cu Natalia Keciko, fiica unui colonel rus, care se afla în vârstă abia de 16 ani, în contra aspiraţiunilor mai înalte ale guvernului şi curţii sârbesc. Milan încheia acastă căsătorie din pură dragoste, şi la început se părea, că nimic nu va tulbura fericirea casnică a tinerei părechi princiare. Dar deja la cinci ani după căsătorie se arătară primii nori, la cari purta vina o rudeniă română a principesei Natalia. Aceea ocupa locul unei dame de onoare, fără de veste însă a fost silită să părăsască grabnic Serbia. In curând după aceea se proclamă Serbia ca regat, între entusiasmul poporaţiunei. Milan se afla în culmea popularităţii şi splendoarei sale. Prima certă matrimonială părea uitată, şi era ca şi cum o nouă fericire paşnică ar voi să se nască din corona regală. Campania în contra Bulgariei (1885) aduse insă cu sine o catastrofă. Regina se lăsase prea adânc în machinaţiuni politice, şi pe când pe Milan îl persecuta sartea răsboiului, ea spera ca să ia regenţa. Când ’i s’a trimis lui Milan, cu scirea soţiei sale, documentul de abdicare, se deştepta în densul o resistenţă neaşteptată, el plecă repede la Belgrad, apăru fără de veste în conac, sfâşia documentul fatal înaintea ochilor reginei şi o copleşi cu reproşuri, pentru că a părăsit pe soţul ei învins în răsboiu, şi că voesce să câştige avantagie din nenorocirea sa...... După răsboiul nenorocit din 1888 dispăru nu numai pacea din ţară, ei şi pacea din familie. Regina devenea din 4* în 40 mai nervosă, şi scenele cele mai scendaloase între părechea regală erau la ordinea zilei. Milan nu făcea nici un secret din acestea, spunându-le oricui voia să audă. Din ce în ce mai dese fură escursiunile sale în Ungaria la castelurile magnaţilor învecinaţi, precum şi visitele sale de sore, pe cari le făcea la diferiţi ambasadori streini acreditaţi pe lângă curtea sa. Cu mare predilecţiune visita el pe ambasadorul german, contele Bray-Steinburg, precum şi pe ambasadorul frances M. Millek, a căruia soţie era o parisiană forte plăcută. Cu oficerii gardei palatului bea cognac şi juca cărţi, şi cu cât regina devenea mai nervosă, cu atât el o lăsă să simtă indiferentismul său. Gelosia şi suspiciunea Nataliei aflară din ce în ce mai multă alimentare, căci dar la curtea regelui se vorbea negenat despre relaţiunile intime ale acestuia cu soţia colonelului Protidi, mai târziu ministru de răsboiu, general şi regent. La recepţiunea festivă, ce se făcu, ca de obicei, la Pascu (1887), se întâmplă o scenă scandalosă între regina şi soţia unui diplomat grec. Regina refusa, în contra obiceiurilor etichetei, să sărute pe diplomata greacă, deoorece se vorbea despre anumite relaţiuni, pe cari le avea ea cu Milan. Regele Milan, înaintea tuturor, făcu pe Natalia atentă asupra acestei necuviinţe, la ceea ce regina răspunse printr’un atac în faptă asupra damei grece. Milan încă de atunci voi să intenteze proces de divorţ, dar renunţă la acesta în urma intervenirei unei persone dintre cele mai nobile şi cavalere noi ale Europei. Regina Natalia insă trebui să părăsască Serbia şi să se ducă în Rusia. Mai târziu se duse la Florenţa şi în fine la Wiesbaden, unde se petrecu memorabilul eveniment, prin care cu puterea armată s’a luat unei regine fiiul ei la porunca tatălui. (Va urma). Stări desolate în Ungaria. Organul Cehilor bătrâni, „Politika din Praga, publică în numărul său dela 17 c. un articol de fond în care se ocupă cu stările triste şi destrăbălate ce domnesc de present în Ungaria. Iată pe scurt ce 4i°e numitul chiar: Este o iconă foarte tristă, pe care o oferă oposiţiunea ungară asupra stărilor dincolo de Leitha. Decalarele slave sau româneşti se plâng asupra raporturilor din Ungaria, pressa maghiară şi amică Maghiarilor îndată se grâbesce a afirma, că toate acestea sunt minciuni, şi că aci vorbesce ura de rassă. Acum însă când vorbesc asupra acestor stări şi când ridică cele mai grele plângeri contra guvernului bărbaţi de la fată (?) Maghiari, ca Apponyi, Horanszky, Makfalvay şi Ugron, pe aceştia pressa nu-i poate învinovăţi cu ură de rassă. Şi aceşti bărbaţi condamnă în cel mai acut mod stările ce domnesc în patria lor, se plâng amarnic, că întreg organismul ţărei e putred, şi aruncă în faţa celor dela putere învinuirile, că violenţa şi corupţiunea le serservesc ca maxime. La plângerile representanţilor popoarelor nemaghiare din Ungaria asupra asupririlor, ce le îndură, se dă răspunsul stereotip : „Veniţi în cameră şi espuneţi acolo plângerile voastre“. Dar este peste tot posibil a ajunge în cameră? „In tot locul se fac abusuri“, efice deput. Makfalvay în vorbirea sa de la 7 c. „dor nicăiri ca la noi. Ştiinţa falsificarei voinţei poporului şi-a ajuns la noi cel mai înalt grad de perfecţiune“. Şi acelaşi deputat declară, că Ungaria poate servi ca o ţară-model cu privire la abusuri electorale, mituiri, presiuni şi terorisări. Dar nu numai asupra acestor abusuri se plânge opoziţia, ci afirmă, că întrega societate maghiară e coruptă. Fieoare tinde numai la înavuţire. Apponyi în vorbirea sa de la Caşovia provocă toate elementele independente din Ungaria la luptă contra guvernului, care pentru de a se ţine la putere, a vândut toate bunurile cele mai scumpe ale patriei şi a nutrit pe toate terenele numai corupţiunea, care infectează viaţa publică, şi duce ţara la peire. Organul contelui Apponyi constată, că Ungaria a ajuns acolo, unde se începe anarchia politică şi morală. Intr’un punct insă se unesc partidul guvernamental şi oposiţia, adecă în asuprirea naţionalităţilor nemaghiare. Apponyi afirma dealtmintrelea, că cestiunea naţionalităţilor, în modul slăbănog, cum e tractată din partea guvernului, este un spin în carnea viuă a naţiunei, însă în fond in vorbirea lui din Caşovia nu le spune nici el altceva naţionalităţilor, decât ce le spune acestora şi partidul liberal. De trase frumose pe lângă o tractare brutală au fost împărtăşite naţionalităţile din partea tuturor guvernelor de pănă acum, şi sub un cabinet Apponyi cu greu le-ar merge mai bine. Naţionalităţile nemaghiare, precum mai înainte, aşa şi acum rămân avizate la puterile lor proprii. Congresul ţinut în August o, a fost un pas mult-promiţător; au trecut însă trei luni şi nu se observă nici un efect practic. Să fie pre comitetul, ales atunci, în tăcere cu atât mai activ? LT7XET: „Gazeta“ iese în fiecare ni. Aiffiameme pentru Austro-Dagaria: Pe un an 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Dumbeci 2 f1. pe an. Pentru România şi străinătate. Pe un an 40 frânei, pe şese luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. Nrii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi colectori. Auraaranul pentru Braşov administraţiunea, piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30 etaglu I., pe un an 10 fl., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusul în casă. Pe un an 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Dn esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. At&t abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Redacţim Atamim&nr. 1i Tipografia, Braşov, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. — Manuscripte nu se retrimet, INSERATE se primesc la Administraţiune in Braşov şi la urmatoarele Birouri de anunciurî: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schalen, Rudolf Mouse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppetik, J. Danneber, în Budapesta: A. Z. Goldbergerg, Eckstein Bernat; în Bucuresci: Agence Havas, Sucoursale de Roumanie, în Hombart,: Karolyi & Liebmann. Preţul inaerţiunilor: o seria garmond pe o coloana 6 cr. şi BO cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a B-a o seria 10 cr. sau 10 bani. Nr. 248. Braşov, Mercuri, 8 (20) Noemvre 1895. Asociaţiunea transilvani Adunarea Despărţământului 1 (Braşov.) Braşov, 6 (18) Nov. 1895. Raportez astăcil despre partea a doua a şedinţei. După o pausă de câteva minute, urmază raportul comisiunei însărcinate cu examinarea raportului comitetului, cetit prin d-l profesor Nic. Popea, ca raportor. Comisiunea constată, că raportul cassei s’a aflat în ordine şi face între altele propunerea, ca adunarea să şi esprime bucuria, că s’a născut o nouă viaţă în sînul reuniunei. Faţă de Agenturile comunelor Herman, Feldioara, Zizin şi Braşov-cetate, cari deja şi-au început activitatea, comisiunea propune, ca adunarea să-şi esprime recunoscinţa sa, în deosebi însă faţă de Agenturile din Herman şi Feldioara, cari au lucrat în mod esemplar. In fine comisiunea esprimă dorinţa, ca pe cât se poate să se îmulţască bibliotecele din comune şi la fie-care adunare generală comitetul să continue în stăruinţa, de-a se ţine prelegeri poporale şi disertaţiuni din sfera ocupaţiunilor poporului. In legătură cu acest raport, făcu d-l Dr. A. Mureşianu unele observaţiuni şi propuneri. Nu vru să cerceteze, de ce comitetul nu s’a ţinut de hotărîrea adunărei din Ianuarie a. c., ca să concheme o adunare generală extra-ordinară în Braşov şi încă în timpul cel mai scurt; nu vra să cerceteze, de ce adunarea din Feldioara, ce era să se ţină încă în Septemvre, s’a amânat pănă acol; se mărginesce a constata, că din raportul comitetului se vede, că el a pornit pe o cale bună și mult promițătore. Dovadă și faptul, că la adunarea aceasta sunt representate atâtea comune din des-