Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1901 (Anul 64, nr. 242-265)

1901-11-01 / nr. 242

Nr. 242—1901. GAZETA TRANSILVANIEI. Modalitatea cea mai corectă a îmbunătăţirei administraţiei, este validitatea influentă a voinţei statului de drept de-o parte, pe de altă parte organizarea, în acest cadru, a unei autonomii municipale şi comunale. Pe terenul afacerilor financiare se impune transformarea mult aşteptată a sistemului contribuţiunilor directe. Nu poate fi vorba despre scărirea dării de venit, or de altă parte este eschisă urcarea dărilor directe. Astfel, pănă când raporturile nu se vor îmbunătăţi, reforma dărilor directe se poate restrînge numai la punerea ei pe base mai echitabile. Dieta se va ocupa serios cu proiectele, ce le-a pus în vedere mesagiul pe terenul justiţiei şi instrucţiunei publice. „Cu sinceră simpatie urmărim —dece adresa — inştiinţele, ce se fac de ani de 5 zile în interesul organisării autonomiei bisericei catolice din Ungaria. Dorim succes cât mai bun acestor instiinţe, convinşi fiind, că la deslegarea acestei cestiuni se vor lua în considerare de-oparte principiul egalei îndreptăţiri a confesiunilor, de altă parte drepturile, ce le are statul în general faţă cu toate bisencele, în special faţă cu biserica catolică, şi cari drepturi isvoresc din esercitarea constituţională a supremului patronat“. Cestiunea îmbunătăţiri situaţionei materiale şi morale a funcţionarilor de stat nu se poate resolva deodată, guvernul însă va începe cât mai curând opera lui salutară şi satisfacerea gradată a dreptelor pretensiuni. In fine adresă esprimă recunoscinţă pentru tonul cald al mesagiului şi pentru graţia, cu care Majestatea Sa aminteşte despre „trecutul naţiunei“, îşi încheie implorând binecuvântarea ceriului asupra Majestăţii Sale, de interesantă călătorie, autorul face să treacă pe dinaintea ochilor noştri un şir nesfirşit de tablouri, unele mai frumoase decât altele şi se opresce cu noi la toate ruinele şi monumentele de cari este legată vreo amintire istorică, spre a evoca din adâncul vremilor întâmplările triste sau glorioase, cari le fac scumpe inimei nóastre, într’o limbă bogată, dulce şi melodios, autorul ne face să vedem aievea munţii cu isvorele, codrii cu poenile, dealurile şi văile, unde răsună mişcătorea nóstra doină, mănasele câmpii, ce gem sub greutatea rodului şi satele şi oraşele cu trecutul lor mândru sau dureros. Eră de pildă cât de înălţător şi ’n acelaşi timp nespus de duios descrie el munţii ţării noastre şi rolul mare, ce l’au avut şi în istoria némului:.... „în munţii aceştia s’a închegat ţăra şi „unitatea némului românesc. Ei au fost ocrotirea şi scăparea nostră înfilele de groză, „cetatea sfântă în care s’au păstrat aşa de „curate credinţele şi limba şi datinile poporului nostru, în locurile acestea tăinuite, „pe veci îngrădite de strâjile Carpaţilor, „plutesc umbrele strămoşilor noştri de di„nainte de descălicătare. Aici în şoptitul is„voretor şi ’n frematul codrilor a răsunat „pentru întâia oră frumoasa nostră doină şi „nu e pârău, nici plaiu de care să nu fiă „legată o amintire scumpă sufletului nostru, nu e vîrf de munte, în tot cuprinsul „acfSia, care să nu-şi aibă povestea sau „cântecul lui.“ Tota cartea respir un aer de înviorare şi de încredere, de speranţă şi adâncă mândriă naţională. Ca dintr’un basm răsar din acastă pânză aşa de măestru ţesută, figurile legendare ale voevocilor noştri, cu întregul cortegiu de fapte nemuritoare de care e legat numele lor; şi ce inimă ar fi aceea, caresă nu se înduioşeze pănă la lacrimi cetind paginile de o frumuseţe divină închinate: Călugărenilor, Munţilor şi Cetăţii Neamţului, întristatei Bucovine, Văii Brutului şi culminând în capitolul final form. Toporul. . . In ade-văr, în ce limbă s’a scris vre-odată ceva mai frumos, mai mâedru şi mai înălţător, decât rândurile următore în care poetul îşi răsumă impresiile şi amintirile, ce i-au rămas din glorioasa-i călătorie !... „Dar ceea-ce se ridică mai luminos şi „mai sfânt în mijlocul amintirilor mele, po„daba cea mai alară şi mai mândră între „podobeL ţării, este poporul românesc. In „sufletul larg, nespus de duios, lămurit în „focul atâtor suferinţi, am găsit isvorul cu„rat al frumoaselor lui cântece şi tot înţfc„lesul istoric al trăiri Iei şi stăruinţei noas„tre pe acest pământ. In marea lui putere „de muncă, de luptă şi de răbdare, în mintea lui trază şi ’n inima lui caldă, am gă„sit sprijinul speranţelor nostre şi dezlega„rea înaltei chemări a nemului nostru. „— îl urmăresc cu gândul de alungul „veacurilor, îl văd cu pieptul desvâlit în „zloată şi ’n bătălii, muncind ca să plătască „dările ţării, luptând ca să-şi apere pământul, căltând şi jicându-se el, murind îa şes „şi renăscând în munţi, pururea mândru „cu toate nevoile, ce au dat să-l repue, — „ .i mă ’ntreb: ce popor a avut pe iunae „o sortă mai aprigă şi mai sbuciumată, ce „neam de omeni a stat mai viteaz şi mai „întreg în faţa atâtor dureri! Unde-ar fi „ajuns ei astăzi“, dac’ ar fi fost lăsat în „pace !“.... Cartea d-lui Vlahuţă este nu numai o deliciosă operă literară, ci e o adevărată evanghelie, dată la timp în mâna scepticei noastre generaţiuni, lipsită cu totul de idealuri, spre a se însufleţi şi a ’nvăţa din ea dragostea şi simţul de jertfă cătră neam şi cătră ţară. Prin acastă scriere clasică, de un înalt înţeles moral şi patriotic, — în care se străvăd la fiecare pas sufletul ales al autorului şi inima lui largă.— D-l Alesandru Vlahuţă şî-a ridicat pentru posteritate un monument mai strălucit, mai durabil, decât bronzul. Fidelio. O carte románeasca. Hudiresci, 29 Oct. v. 1901. O minunată carte a apărut zilele din urmă în capitală. E vorba de „România Pitoreascu“ a d-lui Al. Vlăhuţă, piatra cea mai străclucitoare de pe coroana literară a autorului, un mărgăritar fără păreche în istoria literaturei române. In cele 55 de capitole, autorul ne plimbă de-a lungul străvechiului Danub II, căruia-i consacră câteva pagini înălţătore, şi cu o nespusă măestrie ne arată toate minunităţiile şi frumseţiile, ce se defăşură pe ţărmurii marelui fluviu, de la „Porţile de Fier“ pănă la revărsarea lui în mare. Străbate apoi cu noi îmbelşugatele câmpii ale Munteniei şi învioratoarele ţinuturi ale Moldovei, făcându-ne să ne urcăm pănă ’n măreţele culmi ale Carpaţilor, spre a admira d’aici totă splendorea şi bogăţiile de tot felul cu care Dumneczeu a învrednicit pământul, ce l’a dat moştenire neamului românesc. In totă acâstă nespus de frumosă şi fieri, ba se aucji şi o voce de protest, şi unul în năcazul său crise în şedinţă: — Şi adecă, de ce să nu plătiţi şi voi? — Cum să svârlim banii în vânt, dacă cheltuelile se acoper prin arunc comunal ? — răspunse Gămulea. Acest răspuns era un argument faţă de care, după cum cred, nu numai mintea sănătosă a comunei Prostovenî, dar nici altcineva n’ar fi fost în stare să găsască un cuvânt potrivit ca să combată. Vocea, care protestase, amuți și după o pausă oarecare se audiră în ton convingător vorbele: — Asta așa este,... este adevărat! Afacerea acasta era terminată și de bună semă s’ar fi trecut imediat la desbaterea altor trebi comunale, dacă pe neaşteptate doi purcei n’ar fi intrat în camera legislativă, conturbând astfel lucrurile. Nechemaţii purcei intrară zăpăciţi prin uşile deschise şi fără a ave vre-un motiv temeinic începură să alerge prin odaia de şedinţe, se strecurau printre picioarele stimaţilor legislatori şi guiţau de-ţi lua luctul. Şedinţa, fără dor’ şi pete, se întrerupse, întregul corp legislativ alerga după purcei şi singuraticii consilieri desvoltau o oratorie straşnică, cum se întâmplă în astfel de caşuri, şi erau întru tote de accord. Purceii trecură înainte, se ascunseră printre picioarele lui Pan Zoldikiewicz, îi murdări a doua pereche de pantaloni de colare cenuşie cu o anumită materie verde, care nu s’a mai dus de pe pantaloni deşi notarul a întrebuinţat cel mai bun săpun de glicerina şi chiar periuţa sa de dinţi, în fie mulţămită stăruinţei şi energiei, ce au desvoltat’o aici ca întotdeauna representanţii comunei Prostovenî, purceii au fost prinşi de picioarele din deret şi cu toate protestările lor energice, au fost aruncaţi afară şi astfel membri comunei se reîntorseră la ordinea zilei. Se aduse in desbatere caşul unui ţăran, cu numele Şroda, contra d-lui Floss, cunoscut de mai înainte. Lucrul sta astfel. Intr’o noapte boii lui Şroda intraseră în holdele de luternă ale domnului Floss, au păscut acolo şi diminaţa — lăsând acâstă vale a plângerii şi a durerii— au trecut într’o altă lume de boi. Şroda desperat aduse acest cas trist înaintea consiliului comunal, rugându-se ferbinte, ca să’l mângăe şi să-i facă dreptate. Consiliul comunal, deşi Șroda cu intenţiune şi-a băgat boii în luterna d-lui Floss, totuşi era de părere, că dacă pe holde ar fi fost sămănat oves sau de pildă grâu, dar nu luterna aceea spurcată, boii nu s’ar fi bolnăvit și n’ar fi perit, deoare-ce se scie, că boii se bucurau mai înainte de cea mai deplină sănătate. Purcedând consiliul comunal din aceste premise logice și legale, a ajuns la conclusiunea, că nu proda a pricinuit moartea boilor și că vina la acesta cade asupra d-lui Floss, prin urmare d-l Floss este vinovatul și astfel se condamnă a plăti lui Șroda prețul boilor, or sub titlul unei admonițiuni pentru viitor, să mai plătască la lada comunei cinci ruble de argint. Suma de sus, decă vinovatul nu va voi să o plătască, să se încasseze dela Itzig Zweinas, care are în arândă lăptăria dela d-l Floss. (Va urma.) Din străinătate. Sartea tarifului vamal german „N. fr. Presse“, pe basa unei informaţiuni primite din München, publică un lung articul în care spune, că daci deputaţii partidului opozițional vor rămâne pe lângă vechea lor atitudine, proiectele tirifului vamal niciodată nu vor deveni lege. Se crede, că nu se vor putea înlătura uşor complicațiunile, ce se vor ivi cu ocasiunea dezbaterei proiectului. Minoritatea din „Reichstag“ va vota contra proiectelor. Despre discursul lui Salisbury scrie „Times“: „Deci a mai fost nevoie de-o justificare pentru o critică mai aspră, acesta s’a făcut prin atitudinea de-o neobicinuită uşurinţă manifestată de Salisbury. Afirmarea primului ministru, că guvernul nu-şi neglijază datoria, nu epuizază cestiunea. Sunt două drumuri, pe cari se poate face datoria. Nu trebue să se facă terii recriminări, când întrebă, deci nu a fost la suprafaţă trândăvia, în locul vigilenţei. „Morning Post" spune, că lordul Salisbury ar fi mulţumit pe compatrioţii săi, deci ar fi putut dovedi ceva. Discursul său ar fi inspirat mai mult curagiu, dacă pur şi simplu ar fi indicat motivul optimismului său. „Daily Mail“ e de părere, că discursul nu ar fi tocmai o prestaţiune ilustră a lordului. Acest discurs a făcut să dispară cu desăvârşire entusiasmul ascultătorilor săi. Din Bruxella se anunţă, că bătrânul Krüger a făcut urmatorea observare la discursul lui Salisbury : „Pănă când Burii nu vor recăpăta deplina independenţă, nu poate fi vorba de încheierea răsboiului. Burii nu se încred de loc în autonomia, ce li-ar da-o Chamberlain“. Pagina 2. Noul mare vizir e numit deja. Beiul Ibrahim, marele măestru al ceremoniilor, a îmânat alaltăeri ministrului de justiţiepaşa Abdurraman-paşe, decretul de numire în demnitatea de mare vizir. Cestiunea eretană. Singura cestiune de care cele patru puteri se ocupă în present, relativă la Creta, consistă în cele 10 cereri formate în privinţa administraţiunei acestei insule, de cătră Principele George de Grecia, când a consimţit, după dorinţa expresă a Ţarului, să păstreze funcţiunea de înalt comisar. O parte din aceste cereri au fost rezolvate de ambasadorii celor patru puteri, de la Roma ; cealaltă parte, a fost trimisă în studiul ambasadorilor resrespectivi de la Constantinopol. Printre acestea din urmă se găsesc protecţiunea supuşilor Cretan în străinătate şi recunoscerea drapelului şi a paşaportelor oretane. SC1RILE DILEI. — 31 Octomvrie v. Pentru universitate slavă. Din Prana se anunţă, că alaltaeri s’a făcut o mare demonstraţiuna în curtea politechnicului oth. Vr’o 500 de studenţi se întruniră. Rectorul facultăţii a ţinut un discurs pretinzând, ca în Leibach să se înfiinţeze şoară superioara slavă, or în Brünn sau Olmütz să se înfiinţeze universitate cehă. S’a votat un proiect de resoluţiune, în care cluburile slave din „Reichsrath“ sunt invitate a înfluinţa asupra guvernului să înfiinţeze aceste institute, în cari cursurile să se facă şi în limbile croată, slovenă şi sârbescă. După adunare participanţii au eşit la stradă şi s’au dus la Museu, unde au strigat „slara!“ . „Corespondenţei Slave“ i se vesteşte din Laibach, că consiliul comunal a luat decisiune favorabilă pentru înfiinţarea universităţii slovene şi a ales o delegaţiune, care să îmâneze decisiunea ministrului preşedinte în Viena. Jubireul lui Falk, Max Falk, evreul botezat, de la oficiosul „Pester Lloyd“, deputat şi, în delegaţii de olungă serie de ani referent în afacerile externe, şi-a serbat în Ziua de 10 Nov, Jubileul de 150 de ani de când s’a promovat ca doctor în drept. Jurnaliştii în frunte cu Vészi (Weis) şi Rákosi (Krebs), au felicitat pe veteranul jurnalist; rectorul universităţii din Budapesta i-a predat diploma de aur şi l-a promovat ca doctor iubilar. Mulţi miniştrii atât unguri, cât şi austriaci l’au felicitat în scris şi personal, dar ceea-ce este şi mai curios, cardinalul episcop Schlauh l’a felicitat personal, or cardinalul primate printr’o scrisoare foarte afectuosă pe protagonistul liberalismului. Adunarea generală a ev. reformaţilor ardeleni se ţine acum în Cluşi şi sub preşedinţa baronului Banffy. In şedinţa III Ugron Zoltán a spus următorele: „De ajutorul de stat nu ne putem atinge cum nu ne putem apropia de o plată ferbinte, care te frige. Au fost altă dată bărbaţi calvini in fruntea guvernului şi totuşi şi aceştia numai cu frică şi cu cutremur au primit ajutorul de stat“. Se stie, că starea financiară a eparchiei reformate este sdruncinată în urma speculaţiunilor comitetului anterior. Ugron Zoltán a salevat şi acestă cestiune, făcând aspre recriminaţiuni membrilor anteriori şi repausatului superintendent, că au aruncat banii în aşa numita „regenerare a marei Ungarii“ în „Ghetto“-ul din Budapesta, pentru care lucru membrii au tras folese, căci au fost aleşi în consiliul acelor institute, în ale căror hărţii s’au pierdut banii bisericei. Tinerimea universitară română din Cluşiîi va aranja o serată literară-musicală împreunată cu dans, Joi In 21 Noemv, st. n. 1901, în sala „hotelului central“ din Cluşiîi. Pentru tinerime : comitetul arangia- Uar, începutul precis la orele 8 sera. Preţul de Intrare de familie 5 coroane, de personă 2 cor. Venitul este destinat pentru ajutorarea stud. univ. lipsiţi de mijloace. — Oferte marinimoase să primesc cu mulţămită