Gazeta Transilvaniei, iulie 1902 (Anul 65, nr. 143-167)

1902-07-02 / nr. 143

Pagina 2, cu 1—2 decenii populaţia a fost în parte covîrşitore germană“.... Eră încă un plan ingenios de maghia­­risare. Pe şoviniştî i-au apucat năbădăile şi n’au nici somn de grija maghiarisării. Sfor­ţările lor desperate nu vor isbuti însă, ori­cât de temerară este politica lor. Cardinalul Lorenz Schlauch. In seara de 10 Iulie c. a repausat în Oradea mare cardinalul episcop Lauren­­țiu Schlauch în etate de 78 anî. Cardinalul Schlauch s’a născut la 1824 în Aradul nou. Tatăl său era măes­­tru anteprenor de zidiri și în familia sa nu se vorbia, decât limba germană. In etate de 10 ani fii trimis la Seghedin să înveţe unguresce. După absolvarea stu­diilor secundare, fii primit în diecesa Cia­­nadului şi trimis la facultatea teologică din Budapesta ca intern al seminarului central. Aici şi-a terminat studiile teolo­gice, fără să fi făcut vr’un examen de doc­torat, în schimb însă a făcut dre­care lu­crări la societatea literară a teologilor. După terminarea studiilor teologice, a funcţionat în mai multe localităţi din Bănat, ca cooperator, şi în cele din urmă ca paroch. Fusese scurt timp şi profesor la seminarul din Timişora. Neavând titlul de doctor în teologie, şi fiindu-i forte greu a se pregăti la esa­­menele rigorose, patru la număr, dintre cari cel din limbile semitice şi cele două testamente forte greu, a preferat a face doctoratul din dreptul canonic, la care se cere numai un singur esamen. Acest esa­men l’a făcut ca paroch în etatea înain­tată de 48 anî, la 1867. In anii 70 a urmat mișcarea pentru autonomia catolică, în care a luat parte activă, distingendu-se ca orator. Prin Oratoria sa atrăgendu-şî atenția cercurilor diriguitoare, la 1872 fu numit canonic la Timișora, er la 1873, devenind vacant scaunul episcopesc din Sătmariu prin moartea episcopului Biró, Schlauch fii numit la Sătmariu, unde a stat până la 1887, când fu­ transferat la episcopia mult mai proventuasă a Orădii. După moartea lui Simor fusese în combinaţie la scaunul primaţial, candidatura lui însă cădi­ faţă cu aceea a benedectinului Vaszary. In schimb însă Schlauch fu­ părtaş unei dis­tincţii forte rare, acordată de scaunul apos­tolic, anume la 1893 fu numit cardinal, care distincţie numai în casuri escepţio­­nale se acordă unui episcop. Deşi stăpân pe nisce domenii, ale că­ror venite întrec venitele multor domni­tori din ţările mai micî... pe urma lui sem­nele de filantropie sunt destul de spora­dice, avere după densul n’a rămas nimica, ba după cât resultă din testament, au ră­mas datorii, pe cari, se rogă de capitul, să le aranjeze aşa, ca în palatul episco­­pesc să nu se facă licitaţie. Cariera lui Schlauch s’a început, ce e drept târdiu, căcî era aproape de 50 de anî când ajunse episcop, în schimb însă a fost cu atât mai strălucită. Secretul înaintării lui residă în fiinţa lui dotată cu calităţi de diplomat, care îl făcea agreat mai ales în cercurile mai înalte. Exteriorul lui sec şi faţa lui inte­ligentă, privirea adâncă a ochilor şi o sumă de cunoscinţe enciclopedice, pe cari le sciea utilisa cu mare măestrie în discursu­rile sale, îi dădeau aparenţa unui prelat sa­vant, care sciea să se impună. După Haynald, prelatul de salon al cercurilor aristocratice şi chiar al cercu­rilor financiare jidovescî, era Schlauch. Dintre baronii plutocraţî, mulţî se simţiau fericiţi a saluta câte la o serată de a lor pe cardinalul Schlauch. Avea relaţiunî in­time cu Max Falk, şi din contactul lui cu aceste cercuri resulta din când în când câte o „achiziţie“ pentru biserica catolică prin botezarea vreunui nou născut evreu, ai căror părinţi se simţiau mândri de a fi avut ca preot botezător pe un­­■* car­dinal. Preotul-deputat Hock János, în nisce aprecieri ale sale publicate într’un diar maghiar, spune, că în timpul cât a stat în Sătmariu, a îndeplinit o adevărată mi­siune de maghiar­izare în acele ţinuturi locuite de naţionalităţi şi că el a fost în corpul episcopilor „representantul extrem al şovinismului de rassă“. Ca preşedinte al societăţii Sf. Ladis­­lau, care are de scop „ajutorarea catoli­cilor în Orient“, a avut ocasiune a se ocupa în discursurile sale cu cestiunea „ Ciangăilor din Bucovina şi Moldova“, că­rora stăruia, să li­ se dea tot sprijinul, pentru a putea fi păstraţi pentru maghia­rism. Nu putem lăsa neamintit, că o visi­­taţie canonică a lui, făcută la 1888 în Beiuş, a fost causa indirectă a maghiari­sării gimnastului, în care afacere răposa­tul cardinal a observat o atitudine echi­vocă, deşi l’ar fi costat numai un cuvânt şi nourii ameninţători, ce se îngrămădiseră asupra acelui institut românesc, s’ar fi îm­­prăşciat. Cum putea să se aştepte însă colegul său strîmtorat dela Oradea să pună un cuvânt pentru densul, când, după cum ne asigură Hock, Schlauch era rrepresen­­tantul extrem al şovinismului de rassă în corpul episcopesc ?“... când se cărtă Ungurii cu Nemţii noi o pă­ţim, când nemţii cu Ungurii tot noi o pă­ţim. Un Român bun, mai bun ca mulţî cei ce se bucură de atributul acesta, făcând reflexiunî asupra faptului, a zis, că ar fi tare bine şi poate unicul remediu, deci Asociaţiunea ar lua în mână cestiunea acésta. Anume, comunele acelea de pe sub munte cari au proprietăţi acolo, să se constitue în­­tr’o societate sub protecţia Asociaţiunei, care să aibă acelaşî scop şi misiune pen­tru noi, ce are Kárpátegyesület­ul pentru „magyar állam“ şi „Karpatenverein“, pentru „Sachsenland“. Acesta a fost numai aşa o idee, pe care numai de aceea o am amintit, fiind­că prima, e ideea altuia, secunda fi­­ind­că e realisabilă. Intre glume şi rîsete veni şi sora- Ne-am adunat să privim apusul soarelui. Satele şi văile se vedeau departe şi răs­­leţe şi numai câte-un turn acoperit cu ti­nichea mai strălucea în radele gălbui ale soarelui. Oltul era ca o sîrmă de argint. (Va urma.) GAZETA TRANSILVANIEI. Din Sibiiu. (Corespondenţă part.­a „(Jaz. Trans.“( Sibiiu, 13 Iulie n. 1902. Comitetul „Asociaţiunei“ a ţinut erî. Sâmbătă, o şedinţă, în care dimisia secre­tarului Dr. Diaconovich n’a fost primită din partea comitetului. Astădî la orele 11­/2­1, a ţinut co­mitetul Societăţii fondului de teatru, sub presidiul d-lui Dr. Al Mocsonyi, preşedin­tele de onoare al societăţii, o conferinţă în afacerile societăţii. La 3 ore după amîadî s’au întrunit secţiunile scienţifice. S’au completat sec­ţiunile cu membrii ordinari şi corespon­denţi. S’au ales ordinari­. a) în Secţia scienţifică: Dr. Ambro­­siu Cheţianu, prof. în Blaşiîi, şi Aurel Cior­­tea prof. în Braşov. — Corespondenţi: Dr. Ioan Raciu, prof. Brad, Victor Borlan, prof. Beiuş. b) ordinari în s. economică: Dr. C. Diaconovich, Romul Simu, învăţător. Co­respondenţi : N. Petru-Petrescu, J. de Preda, adv. Sibiiu, Dr. N. Vecerdea Sibiiu. Corespondenţi: c) s. literară: Nicol. Sulică, prof. Braşov, Dr. Sextil Puşcariu, Enea Hodoş, prof. Caransebeş, Dr. Val. Branisce, redactor, Lugoş. d) s. istorică tot corespondenţi: Dr. loan Mihályi (pre­miatul Academiei.., Silv. Moldovan,redac­tor la „Tribuna“, Nic. Togan, biblioteca­rul „Asoc.“ e). Corespondenţi în secţia şco­lară : D. Lăptăcu­ şi Dum. Mosoră, ambii învăţători în Selişte. Asupra proiectului de­ ortografie a fost discuţie interesantă, care nu s’a ter­minat astădî. Coresp. Pentru limba romaneasca in Bucovina. (Doue propuneri) D­l deputat bar. G. Vasilco a presentat în şedinţa IV a dietei din Cernăuţi, următorele două propuneri în favorul limbei române: „Deşi majoritatea populaţiei din Bu­covina este de naţionalitate română, res­pective rutena, toate tablele oficiale şi in­scripţiile de pe frontispiciile localităţilor de oficiu ale diregetoriilor şi oficiilor i. r. sunt esclusiv în limba germană. După­ ce înlăturarea acestui neajuns ar corespunde numai principiului egalei îndreptăţiri a ambelor naţionalităţi, care constituie marea majoritate a populaţiei bucovinene faţă de minoritatea germană, subsemnaţii fac următorea propunere: „Guvernul i. r. este recercat a purta de gri­je, că la tote edificiile şi localităţile oficiale folosite de i. r. diregătoriile şi oficiile din Bucovina, se se pună table ofi­ciale şi inscripţii germano-romăno-rutene.“ A doua propunere este: „Fiind Bucovina unica ţară în mo­narchie, în care din partea guvernului i. r. se numesc funcţionari, cari nu cunosc limba majorităţii populaţiei din Bucovina; fiind­că acest neajuns se resimte atât la oficiile politice, cât şi la ale justiţiei deosebit de tare; fiind­că în fine acesta stare contrastază cu legile fundamentale de stat, este adânc ticnitoare pentru sentimen­tele naţionale ale fiecărui popor de cul­tură şi nu este mai departe tolerabilă, subsemnaţii fac următorea propunere : „Guvernul i. r. este urgent recercat a considera la numirea funcţionarilor pen­tru Bucovina numai pe acei aspiranţi, care cunosc oral şi în scris limba română, resp. rutână, şi pot documenta sciinţa aceasta prin un testimoniu de examen de stat. Mai este guvernul i. r. recercat a ordona tuturor funcţionarilor actual activi în Bu­covina, care nu cunosc limba română, resp. rutină, a documenta cunoscinţa unei din aceste două limbi până în trei anî, prin un examen înaintea unei comisii esami­­nătore de stat“, ploi îmbelşugate, care vine după o secetă îndelungată peste sămănăturile de jumă­tate uscate. Omenii începură a-şî plăti datoriile, a-şî răscumpăra pământurile ză­­logite şi a-şî cumpăra altele, a-şî regula raporturile financiare; salarul muncei se urcă, valoarea pământului de asemenea. Poporul fu prin acesta aşa decând salvat de sapă de lemn. Cum­ că anume clase sociale, ca de pildă proprietarii şi în parte şi unii fabri­canţi, nu erau mulţumiţi cu mersul lucru­rilor şi că s’au împăcat cam greu cu îm­prejurările nouă, când trebuiau să plătască mai mult de 50 cr. bărbaţilor şi mai mult de 20 cr. femeilor, este de sine în­ţeles. Insă interesul — poate rău înţeles— al unei clase încă nu este destul de tare, pentru­ ca să pună zăgaz curentului de emigrare. Va urma­. Emigrarea Slovacilor în America. (Continuare). Am vedut pănă acuma, că căuşele emigrărilor din Slovăcime, este sărăcia. Era nevoie numai de un imbold, pentru ca mişcarea să se încapă. La 1877, după mai mulţî ani de recoltă prostă şi tocmai pe un timp, când se iviră primii agenţî americani, carî căutau lucrători pentru minele din Pensilvania, mai mulţî proprie­tari au resiliat contractul de arendă cu jelerii lor. Aceşti oam­eni rămaseră fără pane şi se aruncară în braţele agenţilor. Când emigrarea începu a­ se face în masse, gu­vernul nostru recurse la obicinuitul mij­loc, la baionetă. Insă degeaba. Emigranţii, în potriva cărora se începu acum o gonă, găsiau mijloace şi căi spre a­ se furişa din ţară. Numai încetul cu încetul îşî croi drum în opinia publică concepţia, că nu poţi opri pe nimeni de a-şî căuta condi­­ţiunile esistenţei sale, unde le găsesce mai lesne, şi că emigrările nu trebuesc împe­­decate, ci regulate, şi părerea­­,acesta, şi-o însuşi în cele din urmă şi guvernul. Mo­tivele,­­care l’au îndemnat la acesta erau, că efectele binefăcătore ale emigrărilor în curând se observară — înainte de toate în privinţa materială — atât asupra emi­granţilor, cât şi a acelor, cari au ră­mas aicî. Am amintit mai sus, că într’un sin­gur an, şi anume la 1896, au sosit în Un­garia 7.290.620 fr. din America, din care sumă cea mai mare parte se revine comi­tatelor din nord-est. Asemenea sume au sosit atât în anii precedenţi, cât şi în cei succedenţî. Esistă în comitatul Zemplin o localitate cu numele Butka, cu 1156 locuitori slovacî, în care în timp de 10 anî au sosit din America 351.435 6. 28 cr. Comuna numără 1156 locuitori slovacî. Efectul banilor trimişî din America s’ar pute mai bine asemăna cu efectul unei Nr. 143.—1902. Căletoria regelui Italiei. Regele Victor Emanuel 111 a sosit alaltăerî în Posen. La gară îl aștepta o companie de onoare. După sosirea trenului în gară, regele s’a dat jos din cupeu pen­tru a primi onorurile companiei. Plecând din Posen a sosit la orele 9­ 45 în Wir­­balle. In gara pavoazată cu stindarde ita­liene, l’au primit prinţul Dolgorucki şi prinţul Trubetzkoy. Regele s’a dat jos şi aicî din cupeu, spre a primi onorurile companiei de onoare. Musica a intonat im­nul italian. După 12 oră regele a plecat spre Petersburg. In Peterhof s’au adunat toţi membrii familiei imperiale. A fost invitat şi prinţul Victor Napoleon să fie de faţă la primi­rea nepotului său. La Peterhof a sosit şi contele Nelidow, ambasadorul rus din Roma. A produs sensaţie, că br. Aerenthal, am­basadorul Austro-Ungariei în Petersburg, a plecat de aicî săptămâna trecută, fapt ce se comenteaza ca un semn de recola între dinastiile de Habsburg și Savoia. Se speră însă, că ambasadorul se va reîntorce pentru a participa la onorurile, ce le va da diplomația. Victor Emanuel a sosit erî după amiadî în Peterhof. Pentru primirea lui s’au făcut pregătiri grandioase. Consiliul municipal din Petersburg a decis să îm­­podobească orașul. La podul­ Nicolae, und va debarca regele, s’a ridicat un cort im­perial. Din toate orașele Rusiei unde se află colonii italiene, au sosit la Petersburg delegaţiune pentru a participa la ospăţul, ce se va da în onoarea Regelui. Foile rusesci salută forte călduros pe regele Italiei „Moskowskija Wiedomosti“ scrie, că călătoria aceasta a lui Victor Ema­nuel e o strălucită dovadă despre aceea, că tripla alianţă nu e îndreptată în con­tra Rusiei. Prinetti, anteluptătorul apro­pierii italiano-francese, va confirma în Pe­tersburg amiciţia dintre Rusia şi Italia. * Victor Emanuel a luat cu sine în că­lătoria din Rusia între alţii: pe Porcia- Voglia, ministrul casei regale, Gianoti, su­prem mareşal de curte, Brusati, adjutant suprem, Prinetti ministru de externe, Cri­­netli secretar de ambasadă, și pe alte persoane. Un Engles In Ardeal. Se scie, că profesorul engles Ma­­carday George Trevelyan a fost­­adus de Unguri în Ardeal, ca, rogu-ve, să cunoscă și să studieze cestiunea română. Englesul a sosit pe la finele lui Iunie în Budapesta, de unde a venit în Ardeal. In Deva a fost primit de fişpanul Barcsay şi de Hol­­laky şi condus de aceştia a umblat prin Haţeg, Abrud şi Brad, venind în contact şi cu Români. „Bud. Hírlap“ raportând despre călătoria Englesului, îi pune în gură următorele păreri, ce şi le-ar fi dat despre cestiunea română: „Toţi Românii cu cari am vorbit — dice profesorul din Cambridge prin rostul corespondentului chiarului maghiar — au recunoscut, că nu este aicî (în Ardeal) vorba despre pământ şi cestiune socială

Next