Gazeta Transilvaniei, martie 1913 (Anul 76, nr. 48-73)
1913-03-01 / nr. 48
Pagini. 2 austro ruse , războiul balcanic şi diferendul bulgaro-român vor afla — dată fiind dispoziţia pacinică a Puterilor mari — o soluţia nepaclinică. Iată comunicatul oficial amintit în nrul nostru de om, care a apărut în ziarul »Fremdenblatt«: Schimbul de scrisori, care a avut loc deunăzi intre Împăratul şi regele Franz Josef şi între Împăratul Rusiei Nicolae a oferit o nouă dovadă, că evenimentele din Balcani n-au redus sentimentele amicale ale ambilor Domnitori şi că ambii sunt pătrunşi acum ca şi în trecut de nizuinţa, de-a menţinea pacea. Ambele guverne au ajuns deci la, hotărârea că anumite dispoziţiuni de natură defensivă luate in provinciile limitrofe nu mai par motivate şi în consecinţă s-a decis, a reduce trupele austro-ungare din Galia la efectivul lor normal, iar Kusia va dispune concediarea acelor trupe de rezervă, cari aveau să fie concediate la toamnă. Un comunicat analog s-a publicat şi în monitorul oficial al Rusiei. In comentarul ce-l face „Fremdenblatt“ acestui comunicat se dă expresiune speranţei, că acordul obvenit între Rusia şi monarhia noastră va avea o influenţă binefăcătoare asupra crizei actuale internaţionale. Ştirea despre demobilizare este comentată cu satisfacţiune şi de pressa germană, franceză şi engleză, deşi se constată că pericolul unui războiu european nu e încă delăturat şi aceasta cu deosebire în urma înarmărilor proiectate de Germania şi Franţa. * In legătură cu comunicatul de mai sus se mai comunică, că tot în înţelegere cu Rusia, AustroUngaria nu va demobiliza deocamdată trupele de la sudul graniţei, fără însă ca monarhia austro-ungară să urmeze prin aceasta scopuri agresive contra Serbiei. Trupele austro-ungare vor rămânea aici concentrate până la încheierea păcii. Astăzi se va începe cu concediarea trupelor concentrate în Galiţia. După ştirile mai nouă vor fi concediaţi peste 30.000 soldaţi austro-ungari. In acelaşi raport urmează şi concediarea trupelor ruseşti. Contingentul soldaţilor din regimentele aflătoare în Galiţia, va fi însă cel urcat pentru timp de pace. Companiile vor consta nu din 93 soldaţi, ci din 150, care număr corespunde şi numărului normal al companiilor ruseşti în timp de pace. Tratativele româno-maghiare. »Epoca“ publică într’un număr mai recent un articol referitor la afirmativele tratative, cari s’ar fi iniţiat între Comitetul naţional şi Tisza, actualul exponent al politicei de stat maghiare. Reflexiile ziarului „Epoca“ nu sunt foarte preţioase, deoarece ele concordează cu punctul de vedere luat de ziarul nostru în chestiunea afirmativelor tratative şi ne arată în acelaşi timp ca ziar oficial al guvernului românesc, că ţinuta acestuia e cât se poate de corectă în ce priveşte cauza noastră naţională. Dăm loc unui pasaj din caracterandela se stânsese de vreme şi numai fereastra însemna o pată albă In întunericul chiliei. Sofia, maica tânără, nu putea să adoarmă. Cum sta cu braţele sub cap, Închipuiri bolnave, plăzmuirile ispitei, o chinuiau în fiecare clipă şi ’i îndoiau în aus trupul fără de prihană, într’o încordare zădarnică şi dulce. Ea se coborâ din pat şi ’şi ţinu strâns câteva clipe în mâiii e-i reci, sinii grei care parcă o dureau. Apoi deschise fereastra şi rămase In bătaia lunei. Afară era lumină, că puteai vedea cum tremură pe zid umbra firelor înalte de iarbă. Şi pretutindeni stăpânea tăcerea limpede a nopţii de vară. Numai la răstimpuri rare, freamăte prelungi, pornite cine ştie de unde, străbăteau desimea pădurilor. Sofia trecu uşor pe marginea fereurii şi prinzându-se cu mânile de privazul îngust, se lăsă în jos. Pământul era aproape. Ea îşi simţi, cu un fior de mulţumire, picioarele goale şi fierbinţi în iarba răcoroasă. Apoi porni încet, fără să-şi dea sama, pe cărarea dintre fagi, care sue până ’n poeniţa de deasupra schitului, unde mirosul de căpşuni sălbatici se amestecă noaptea cu mireasma ameţitoare a liţoverelor de pădure. Schitul dormea în vale, sub lună. Dormeau chilițe bătrâne, cu cerdacuri înalte de lemn, încărcate de flori, şi cu ferestruici zăbrelite prin care străbătea uneori, în umbră, o dungă de lumină. Şi din negura pădurilor răvărsate peste coaste, se auzi într’un rând, un lătrat scurt, răgușit, un strigăt dureros de sălbătăciune flămândă. Era o vulpe. Departe, într’o răspântie de plai, abia se lămurea printre mestecenii de pe culme, ca un sul de umbră mișcătoare, umblând de colo până colo fără sgomot, alunecând parcă, prinluminișul plin de iarbă înflorită. Se oprea uneori cu laba de dinainte ridicată şi atunci, din gâtlejul ei sugrumat, porneau două sunete împărechiate, stridente, pe care nici ecoul văilor nu le putea prelungi în noapte. De acolo, peste vârfuri negre în fundul văii, clopotniţa se vedea înaltă, albă, neclintită, ca o ruină în mijlocul acestei singurătăţi. Vulpea îşi luă deodată drum printre fagi şi începu să coboare furiş cătră schit. Mergea acum, pânditoare, pe subt bolți întunecoase de ramuri. Pe deasupra ei trecea din când în când câte-o pasere de noapte cu sborul plutitor şi mut, iar luna cernea printre crengi, tremurătoare ochiuri de lumină galbenă pe covorul frunzelor uscate. Vulpea ajunse în capătul unei poeniţe cu iarba de urând cosită şi se opri în bătaia lunei La capătul celalt, lângă o căpiţă de fum ,două umbre uşoare se apropiau, se depărtau, se îmbrăţişau într’un joc neînţeles. Erau doi îndrăgostiţi. Amândoi înalţi, ea mai subţire şi mai mlădioasă decât el, îmbrăcată în veminte negre... In mijlocul codrului, părea c’au ieşit şi ei din ascunzători la lumina lunei, — la fel cu toate vietăţile acestei firi ocrotitoare, adormite. Ei râmaseră nemişcaţi, privind spre capătul poenei. Dar peste o clipă nu mai văzură nimic. Arătarea pierise în umbră. Peste râpi, peste buturugi, peste crengi usate doborâte de vânt, vulpea fugea, fugea înaime, prin troian de frunze moarte, coborând pripoare repezi, trecând ca o săgeată prin luminişuri scurte, peste licăriri de izvoare, se afunda adânc, tot mai adânc, în inima codrilor.. Şi în urma ei rămânea un freamăt ce se mistuia treptat în liniştea neţărmurită. Deodată se opri scurt. Ajunsese la marginea unei prăpăstii. Era o râpă dreaptă şi înaltă, cu păreţii dungaţi în ogaşuri mici, săpate de ploaie. Marginea ei de sus părea ninsă: luna lumina un covor de muşchiu brumat şi creţ, umbrit ici şi colo de afinişul mărunt. Jos, la poalele prăpăstiei, se vedeau câţiva mesteceni albi, ca nişte fantome subţiri Un miros ameţitor de ferigă venea de acolo. Şi noaptea începu să-şi srângă cătră apus perdeaua de umbre, pe când zorile coborau, sfioase, din răsărit. Şuviţe vinete de ceaţă pluteau peste adâncimi şi tot mai clar trunchiurile sure de fag se lămureau din văsduhul fumuriu; pe iarbă, pe frunze, pe ramuri căzuse o bură uşoară de picături mărunte, ca o rece pânză de brumă. Priveliştea, pe nesimţite, îşi schimba faţa. Iar vulpea sta tot acolo, neclintită. Foamea, ca un cleşte dureros, îi strângea pântecul gol. Cu ochii tulburi de suferinţă, cu un geamăt încet, plângător, ca un vaet de copil bolnav, ea îşi spunea cerului chinul ei sălbatec. Şi cerul era acum senin şi rece ca o mare de ghiaţă albastră, iar răsăritul părea o văpae limpede privită printr’o piatră de rubin. De undeva, dintr’un desiş de frunză, picură un ciripit domol. Apoi o pitulice sbură, ca o nucă aruncată peste tufe. Şi toată viaţa care mişună nebănuită în tainica umbră a codrului, tot ce naşteţi se desfatează sub întinsa lui ocrotire, — piţigoi şi gaiţi, pupeze moţate, gritri şi cosaşi, gâze roşii care împovărează firele de iarbă, gândaci ,galbeni cu miros tare, ţânţari verzi de frunză cu aripile străvezii, şopârle şi şoareci roşcaţi, — toate se deşteptau cu glasuri felurite, începeau să mişte, pe când vântul într’un freamăt vioi, porni să vestească pădurilor izbânda luminii. Şi deodată, cu cea dintâi ţişnire de raze vii, soarele Îmbrăcă în lumină roşie de apoteoză vârful prăpăstiei, tufele venite şi lighioana flămândă care rămase nemişcată, privind cu uimire răsăritul. (»Vieaţa Rom.«) O. Topârceanu, GAZETA TRANSILVANIEI, risticul articol. Iată, ce zice »Epoca* între altele : Pentru ca săi poată atrage pe Români în cursa tratativelor sale contele Tisza a făcut, progresiv, unele concesii de formă. Mai întâi, le-a poruncit să se împace (adecă cu situaţia lor...), ameninţându-i că altfel îi vadistruge* ; a două oară a mai slăbit tonul, dar n-a vrut să stea de vorbă cu Românii ca organizaţie de partid separată, iar tratativele au urmat cu persoane fără rol în partidul naţional, dar cu asentimentul comitetului —şi, în sfârşit a treia oară Tisza a recunoscut existenţa unei organizaţii politice româneşti, adresându-se conducătorilor ei. * S-a văzut din cele de mai sus, că Românii, nu numai că n-au cucerit nici un drept în timpul din urmă, dar ei au fost despoiaţi, numai în câţiva ani, de bunuri cari fac parte din temelia fiinţei lor naţionale în Ungaria. Fie-mi permis să observ, că niciodată n’am putut sa văd un rost în tratativele de pace dintre Români şi guvernele maghiare. Ce interese pozitive poate urmări un guvern maghiar în aceste tratative? Sunt Românii, în Parlament, o forţă de care să se poată ţine seamă şi căreia, în consecinţă, să i se acorde, pe ici pe colo, unele menajamente?... Dar opoziţia maghiară numără azi peste 100 de deputaţi, cari luptă pentru drepturile rasei maghiare, iar guvernul privilegiilor de clasă şi de rasă îi tratează după metodul cunoscut. Sunt Românii, în comitatele cu majoritate românească, stăpâni pe gospodăria comitatului?.. A luat cultura, lupta lor politică, atâta statornicie şi avânt, încât să-i fi adus, pe maghiari cel puţin la convingerea că visurile lor sunt irealizabile ? Pace! Pe ce temei concep Românii pacea? Ca să li se înapoieze ceea ce li s-a smuls, prin luptă, abia ori?.. Abrogarea legii lui Apponyi, pacifistul Europei? Retrocedarea comunelor româneşti, înghiţite de episcopia maghiară? Dar, ori, oare guvernul n-avea trebuinţă de pacea Românilor, ori, când protestau la Roma, la Alba-Iulia, eri, când erau cu adevărat neîmpăcaţi ?!... Dar, ca să renunţe guvernul la episcopia lui ori la opera lui Apponyi, duşmanul lui de moarte azi, ca să renunţe la aceste puncte câştigate pentru maghiarism, ce-i dau Românii în schimb ? ! Mai au ceva de dat ?!... »Epoca* continuă: g dună înţelegere nu poate fi nici când între Români şi Maghiari şi că un fel de înţelegere se poate stabili în fiecare zi, iar singurul argument pentru realizarea acestui fel de apropiere va fi forţa şi numai forţa, dintr o parte ca şi din cealaltă. Când, în Parlament, naţionalităţile vor deveni o forţă ameninţătoare, partidele maghiare se vor face un singur bloc, iar raporturile se vor decide şi atunci, prin putere, şi numai prin putere! Iar atunci, când, tot în Parlament, asupriţii de odinioară vor împărţi puterea cu foştii asupritori, când pe unele câmpuri de luptă au câştigat victorii In şedinţa de ori a camerei s’au prezentat încheierea socotelilor statului pe 1909—1911, de pe timpul coaliţiei. Din aceste socoteli se zice, că să pot scoate unele panamale de ale coaliţiei. După unii membrii de ai partidului muncii, de pe timpul coaliţiei ar fi rămas urămtoarele »păcate naţionale«. La portofoliul ministerului de comerciu o lipsă de 80 milioane cor, dar comisiunea pentru încheierea socotelilor a constatat numai următoarele iregularităţi : La minele de cărbuni o pagubă de 9 milioane din vina guvernului. Comisia propune, ca această pagubă să se încaseze pe cale judecătorească şi vinovaţii să se eroeze. Guvernul coaliţiei a creat prea multe posturi superflue, ca să-şi sature pe toţi aderenţii flămânzi. S-au constat iregularităţi şi la poratât de însemnate încât acolo cel privilegiat de odinioară a căzut în inferioritate, atunci, cu fruntea ridicată, pot să se adune la masa verde înţelepţii celor ce au biruit spre a primi ori a respinge schimbul de servicii cerut de adversari. Actuale. — Proiectul electoral in comisiunile camerei magnaţilor. — Vorbirea lui Lukács. — Păcate patriotice — Marţi, în 11. 1. c. s’a discutat în comisiunile de drept public şi legislativă ale camerei magnaţilor, proiectul electoral trecut prin camera deputaţilor. Proiectul a fost votat atât în general, cât şi în special. Opoziţia n’a luat parte la desbateri, şi întru cât s’au făcut obiecţiuni proiectului din partea referentului Molnár Victor, a baronului Rudnyánszky etc. s-au făcut din punct de vedere retrograd, reproşându-se guvernului, că a făcut un proiect prea radical ! A vorbit la sfârşit şi prim-ministrul Lukács şi, în urma atacurilor îndreptate contra radicalismului proiectului, a ajuns în situaţia de a se prezenta în faţa magnaţilor înapoiaţi şi ruginiţi, ca radical (!) şi să opere extinderea dreptului electoral, cuprinsă în proiect. De altcum Lukács în vorbirea sa a spus şi alte lucruri pentru viitor. * Lukács în vorbirea sa a încercat să motiveze graba, cu care guvernul forţează rezolvirea proiectului spunând intre altele, că sunt aproape Paştile şi ar voi, ca vacanţele sâ fie mai lungi, etc. Dar, — a zis Lukács — cel mai importantmoment este că voim ca nouile alegeri să se facă pe baza nouei legi electorale. Spre acest scop însă se recere votarea şi a altor legi şi dispoziţii anume: despre noile cercuri electorale, despre indicatura electorală, despre dreptul electoral al corporaţiunilor cu autonome etc. şi până la o măsură oarecare şi reforma administrativă. Pentru a le rezolvi toata acesta, abia va fi timp până la 1915, când expiră mandatele camerei actuale. Redacţiunea ziarului »Az EsU s’a informat, că giuvernul când intenţionează a trece prin cameră proiectele amintite de Lukács? şi a aflat că după Paşti şi înainte de marile vacanţe de vară. Numai puţine vor rămânea pe toamnă, între cari probabil şi reforma administrativă, * fotoliile ministeriale de agricultură şi de justiţie. Aşa sunt oblăduitorii noştri din oricare partid ! Războiul balcanic. Se pare, ca demobilizarea austro-rusă va avea ca primă urmare o ameliorare a situaţiunei încordate din peninsula balcanică. Cu tot răspunsul extrem de pretentiv, pe care l-au dat statele aliate Puterilor mari, Statele aliate vor încredinţa, sub presiunea evenimentelor, dezlegarea problemei balcanice cabinetelor Puterilor mari supunându-se hotărârea ce o vor aduce. Ştirile mai nouă din Sofia confirmă această părere optimistă. După aceste ştiri se vor începe în curând tratativele asupra unei idei preliminare, în timpul cărora ostilităţile vor fi continuate. De pe câmpul de războiu sosesc următoarele ştiri: Constantinopol 12 Marile. La Bulair şi Ceatalgea s-au reluat de două zile ostilităţile cu mare înverşunare. La Bulair şi în golful Soros atacurile bulgare au fost respinse. Constantinopol 12 Martie. Sukripaşa telegrafiază, că din cauza topirii zăpezii o parte mere a Adrianopolului şi şanţurile forturilor sunt inundate de apă. Intre astfel de împrejurări nu-i rămâne altceva decât a încerca o eşire generală. Getinje 12 Martie. In jurul oraşului Scutari continuă lupte desperate. Ajutoarele sârbeşti au sosit la Alessia, de unde au plecat spre Scutari. Constantinopol 12 Martie. Grecii sunt aplicaţi a trimite în ajutorul Bulgarilor pe câmpul de războiu din Tracia 50.000 oameni, dacă în schimbul acestui ajutor Bulgarii vor ceda Salonicul Grecilor. Sărbătorim d-lui Sturdza. Am amintit în numărul trecut, că d . D. A. Sturdza, din incidentul aniversării a 80-a de la naşterea d-sale a făcut Academiei Române donaţiunea de 100 000 lei. Iată şi actul, cu care d-l Sturdza şi-a însoţit marinimoasa donaţiune : Din copilărie am învăţat în casa părintească credinţa creştinească, iubirea de muncă şi devotamentul cătră ţară. Aceste temelii ale vieţii mi-au fost aşezate de părinţii mei, a căror vieaţă era pildă vie pentru noi, copii lor. Iubirea de muncă şi de ordine in vieaţă a fost desvoltată in noi fără încetare. Datoriile cătră ţară s-au sădit în noi prin tot ce auziam, ce vedeam şi ce învăţam. Am terminat învăţăturile secundare la München, iar pe cele superioare la diferite universităţi germane, unde m-am folosit de cunoştinţele primite de la profesori învăţaţi, apostoli ai adevărului, ai binelui şi ai ştiinţei. Astfel pregătit am putut ajuta pe fruntaşii ţării la lucrarea cea mare a Divanurilor ad-hoc, care a pus temeliile renaşterii şi a desvoltării patriei noastre. Una din instituţiile patriei, în care mai îndelungat am lucrat şi de cam mai strâns am fost legat, este Academia Română, menită a conduce şi a desvolta cultură neamului nostru. Sunt 42 de ani de când am fost ales membru şi aproape 30 de ani de când bunăvoinţa colegilor m-a onorat cu însărcinarea de secretar general. Pentru a ajuta şi în viitor Academia Română în activitatea ei fac acestei instituţiuni, în ziua împlinirei vârstei mele de optzeci de ani, la 25 Februarie 1913, donaţiunea unui fond de lei 100.000 (una sută mii) în efecte de rentă 4 la sută amortibilă din 1905 convertită. Emisiunea de 424.613.000 lei cu cuponul de 1 Aprilie 1914 şi anume: Lei 70.000 (şaptezeci mii) în 14 bucăţi de câte 5000 Iei. Lei 30.000 (treizeci mii) în 60 bucăţi de câte 500 lei. Această donaţiune va forma un fond inalienabil cu numele:Fondul Dimitrie A. Sturdza“. Venitul acestui fond va fi întrebuinţat de Academie precum urmează : 1. Conform regulamentelor Academiei pentru fondurile cu destinaţiune specială, se vor reţinea 1 la sută pentru fondul pensiilor funcţionarilor şi 15 la sută pentru cheltuelile generale ale Academiei; 2. Restul venitului va fi întrebuinţat in două perioade alternative de câte 4 ani, in modul următor: a) in patru ani consecutivi se va constitui o bursă pentru studiul agriculturii şi al ştiinţelor agrare la şcoale speciale şi la universităţi în Germania, fiind adânc convins, că întărirea materială şi culturală a unei ţâri atârnă de la măriţarea vieţii ei agricole. Bursa va fi dată şi bursierul va fi supraveghiat de comisiunea şi după regulamentul burselor date de Academie din fondul Adamachi. Bursierul va fi român, fiu de părinţi români, care va fi absolvit învăţământul secundar în ţară şi ai cărui părinţi nu vor avea stare materială îndestulătoare pentru a susţine cheltuielile studiilor lui superioare în streinătate. b) In cealaltă perioadă de patru ani venitul va fi întrebuinţat de Academie pentru îmbogăţirea colecţiunilor de istorie naţională : manuscripte, documente, monede, portrete, hărţi geografice şi altele de acest fel. Rog Academia Română să primească această donaţiune, în dorinţa ce am de a continua să ajut perpetuu activitatea ei pentru întărirea şi înălţarea culturii neamului nostru românesc. Făcut în Bucureşti, în 25 Februarie 1913. (ss) D. Sturdza. Din partea membrilor Academiei al cărei secretar general este dl Sturdza, dl Iacob Negruzzi, preşedintele acestor Înalte instituţii ia adresat următoarele cuvinte de omagiu : in numele Academiei Române vin să vă felicit pentru a 80 a d-voastră aniversare. Instituţia noastră cunoaşte câtă dragoste aţi avut pentru ea, câtă energie aţi manifestat, câtă osteneală şi muncă aţi pus pentru propăşirea ei Ea ştie că situaţia ce o ocupă astăzi şi prestigiul de care se bucură i se datoreşte în cea mai mare parte d-niei voastre. Prin mine Academia exprimă vibe sale mulţumiri şi sentimentele de recunoştinţă şi vă urează sănătate desăvârşită şi viaţă luntă ca să vă pueţi bucura de fructul ostenelilor trecute, Nr. 48,—1918.