Gazeta Transilvaniei, septembrie 1919 (Anul 82, nr. 180-202)

1919-09-11 / nr. 188

noastre e pronunţarea germanizantă a lui s ,ca xe cuvinte ca: pensiune, resort, u­­­niversitate, insultă, sau ca ş în student, sau a grupului scrie ca se fsematism. De asemenea o influenţă streină e in întrebuinţarea unor forme prescurtate la numele proprii (Vaier, Aurel, Cornel, Pompil, Tit, Horaţ, Ovid... — în loc de Valeriu, Titu, Horaţiu...) şi la cele de fa­milie: Muntean, Moldovan, Oltean... Forma aceasta o are limba noastră pentru ad­jective, nearticulate; când însă aceste ad­jective derivate de la nume de localităţi au luat funcţiunea de nume proprii, limba noastră le articulează (în forma populară a articolului de acum): Munteanu, Olteanu, precum zice, de pildă, „cuvânt braşovean" sau „port novăcesc*, dar unui om cu a­­cest nume ca nume de familie „Braşo­­veanu", Novăcescu, Ionescu... Prescurtarea aceasta, după pronun­ţarea ungurească, înlesneşte şi ea desna­­ţionalizarea; la Zizin era acum nouă ani (şi o fi fiind şi acum) un Munteăn; acum am văzut la Cluj, pe firme un Kolumban, un Bucolan (Bucălan, de pe la Arad) şi ştim de mult pe atâţia Moldovan şi alţii ca acesta. Dar am trecut cu mult peste margi­nile unui articol de gazetă. De-mi vor în­gădui împrejurările, vom mai sta de vorbă despre acestea și altă dată. Tribuna cititorilor. Profesorul­­Babeşt O somitate ştiinţifică mondială in­contestabilă care prin lucrări valoroase pe terenul Anatomiei petalogice şi al Bacte­riologiei a devenit de mult fala neamului românesc. In mai multe rânduri atăcut în presă cu violenţă degradatoare pentru un ziar serios. Scopul ? Reducerea meritelor sale ştiinţifice la cami altul — concurentul demnităţilor ce Prof. Babeş ocupă de 30 ani la Universitatea din Bucureşti, nu poate ajunge decât pe calea calomniilor. Prof. Babeş la evacuarea Bucureş­tilor primise ordin scris de la guvern să rămâie în Bucureşti cu tot personalul şi materialul Institutului său pentru prepa­rarea vaccinurilor şi serurilor imunisa­­toare, necesare populaţiunei civile rămase în teritoriul ocupat de inamic , pe când Prof. I. Cantacuzino primise ordin să eva­cueze laboratorul său la Iaşi unde mai era şi acel al D lui Mezincescu, Institutul de Bacteorologie din Bu­cureşti a fost imediat preluat de germani, câni îi schimbară firma în „Bacteriologisches Institut* şi îi puseră de director, peste Babeş, pe Prof. Ne­sser din Berlin. Iată vina ce-i impută „Viitorul* Prof. Babeş care era un adevărat captiv. O lună de zile a fost sechestrat în locuinţa sa din Institut pentru că se ştia că „Protestul Profesorilor Universitari din Bucureşti, în contra barbariei germane în răsboiul cu Belgia şi Franţa a fost redactat de însuşi Prof. Babeş, pe care acum „Viitorul* îl acuză de germanofil. La Academie a fost nevoit să facă comunicări în limba ger­mană nepermiţindu-i-se în altă limbă şi fiind chestiunea de o comunicare cu pri­oritate. In ce priveşte acuza că Prof. Babeş vrea să aibă două catedre una la Cluj şi alta la Bucureşti este neexactă. El a pri­mit catedra şi organizarea institutului Pas­­tella la Cluj, care e grandios, dar are azi numai ziduri goale. Organizarea reclamă timp mai ales în împrejurările actuale. Pe de altă parte Prof. Babeş are lucrări în­cepute la Bucureşti şi a cerut pe lângă fondurile necesare organisărei de la Cluj, încă un an pentru lichidarea lucrărilor din Institutul din Bucureşti. Prin urmare e un acaparator !? Prof. Babeş de mult e urgisit în Ţara Românească pentru­ că odată a stat puţintel la îndoială dacă trebuie să-şi pună iscă­litura pe raportul de abilitare de profesor al unui cumnat alor trei foşti primminiştri şi văr şi rudă apropiată cu alţi trei mi­niştri din România, singurele titluri ştiin­ţifice adevărate ce le posedă şi care azi nu mai are nici un an răbdare ca să-i ocupe toate demnităţile lui Babeş. Cât pri­veşte concurenţa patriotică: „România poate să peată numai Franţa să scape­“ şi „E ridicol să vorbim de rassa latină în Balcani“* Sun­t ex­ama­­ţîunile ale acelui concurent de origină bi­zantină. In contra calomniei încă nu există legi în Ţara Românească. Un elev vechiu recunoscător. BANCA de SCONT a ROMÂNIEI Societate Anonimă. — Capital 20.000.000 Lei. Sucursale : Constanţa, Focşani, Galaţi, T.­Măgurele,Tulcea şi R. Vâlcea. PROSPECT DE EMISIUNE 40.000 acţiuni pentru sporul de 20.000.000 lei­ ­. Consiliul de Administraţie al Băncii de Scont a României a hotărît pe baza art. 6 din statutele Băncii să facă emisiunea de 20 000 000 lei în 40 000 acţiuni noi la purtător, pentru sporirea capitalului Băncii la suma de lei 40.000.000 conform votu­lui adunării generale extraordinare de la S/22 Decembrie 1918. 2. Aceste noi acţiuni se vor atribui de preferinţă actualilor acţionari ai Băncii, în proporţie de o acţiune nouă pentru una veche (art. 7 din statute). D-nii subscriitori au dreptul să subscrie de­odată: a) IREDUCTIBIL, pe baza dreptului de preferinţă, atâtea acţiuni noi câte acţiuni vechi au. b) REDUCTIBIL din restul acțiunilor asupra cărora nu se va exercita dreptul de preferinţă. 3. Acţiunile se emit pe cursul de 600 lei bucata, din care 100 lei se varsă la Fondul de rezervă, iar 500 Iei se trece la capitalul Băncii. 4. Valoarea acțiunilor subscrise se va achita în modul următor: a) La subscriere 30 la sută de fie­care acţiune de 500 lei, adică 150 lei, precum şi lei 100 de acţiune pentru Fondul de rezervă. Odată cu subscrierea se va depune deosebit 6 lei de acţiune pentru acoperirea cheltuelilor de emisiune. Restul capitalului de lei 350 de fie­care acţiune se va vărsa la epocile ce se vor fixa de către Consiliul de Administraţie. In acest scop termenele de vărsăminte se vor publica prin „Monitorul Oficial* şi alte ziare cu o lună înainte de data fixată pentru efectuarea fie­cărui vârsământ. 5. Noii acţionari vor avea dreptul pentru anul 1919 la o dobândă de 7 la sută, care se va calcula numai la capitalul vărsat al acţiunilor atribuite şi se va plăti cu începere dela 15 Ianuarie 1920. Pentru anul 1920 şi următorii — câtă vreme acţiunile acestui spor de capital nu vor fi complect achitate — se va calcula vărsămintelor efectuate un procent egal cu dividendul cuvenit vechilor acțiuni. 6 Pentru vărsămintele neachitate la epocele fixate se va plăti o dobândă de 10 la sută până la o lună de la data exigibilităţii lor. După trecerea acestui termen se va proceda conform Codului de Comerț. 7. Pentru subscrierile ireductibile se vor prezenta şi acţiunile vechi, spre a se nota pe ele, că „s’a exercitat dreptul de preferinţă.* In lipsa acţiunilor se vor prezen­ta scrisorile Instituţiunilor unde sunt depositate, spre a se lua notă de numerile ac­ţiunilor, care urmează să fie primite la exercitarea dreptului de preferinţă. 8. După închiderea subscripţii Consiliul de administraţie al Băncii va face re­partiţia acţiunilor subscrise reductibil şi va hotărî în acelaş timp pentru acţiunile ră­mase eventual nesubscrise. 9. Subscrierea începe la 10 Septembrie 1919 şi durează până la 20 Septembrie 1919. Consiliul de administraţie îşi rezervă dreptul să închidă termenul subscrierii şi mai înainte de 20 Septembrie. Subscrierile se pot face la sediul central al Băncii, la Sucursalele sale din : Constanţa, Galaţi, Focsani, Tulcea, T.­Magurele, R-Vâ­cei, precum şi la Alexandria Buzău Bacău Bârlad Băileşti Braila Calafat Banca Dunărea „ Albina „ Dacia „ Iaşilor „ Populară din Piteşti „ Centrală din Ploeşti Indust. şi Comercială Roşiori Romanului „ Creditul Râmnicean „ Oltului „ Slatina „ Severinului „ Comerc.din T. Severin „ Târgu Jiului „ Tecuciului Casa de Credit din Vaslui Banca Comercială şi Indust­ ri Caracal Câm­pina Corabia Craiova Drăcăşani Fălticeni Călăraşi Consiliul de administraţie Banca Comerc. din Alexandria „ Comerţ. Ind. şi Agric. „ Comerţului din Bacău „ Moldovei de Jos din Bârlad „ Rurală „ Danubiană „ Calafatului „ Doljului „ Caracal „ Romanaţi „ Comercială şi Agricolă „ Câmpina „ Corabia „ Olteniei , României Creditul Oltean Banca Drăgoeşti din Drăgăşani „ Suce­vi din Fălticeni Soc. Cooperativă Dunărea Giurgiu Huşi Iaşi, Piteşti Ploeşti P.­Neamţ Roşiorii de Vede Roman R.-Sărat Slatina » T.-Severin Târgu-Jiu Tecuci Vaslui Târgovişte OâEEYa YRaHSAL* A HUM Războiul European a scos la iveală mai multe ţărişoare, a căror vitejie a în­trecut ori­ce aşteptare. In prima linie sunt Belgia, Serb­a şi România. Credinţa, bra­vura şi răbdarea acestor ţâri ocupate de un vrăjmaş viclean şi sălbatic, au devenit proverbiale. Suferinţa Belgiei şi a Serbiei s’a terminat odată cu promulgarea armistiţiu­lui şi aceasta le-a­­dat posibilitate ca fără pierdere de timp să se pună pe lucru. N’a fost tot aşa şi cu România. Situat între Ungaria, Rusia, Bulgaria ameninţat din două părţi de bolşevism şi din a treia de un duşman perfid, sălba­tic şi în­totdeauna gata de o lovitură a la Iarnac, prădat la fond­ de hoardele austro-germano-bulgare şi separat de a­­liaţii săi din occident, acest popor viteaz s’a văzut părăsit pe propriile sale mij­loace. Şi cu toate că s’au scurs zece luni de la semnarea armistiţiului, calvarul Ro­mâniei încă n’a luat sfârşit. In timpul primelor luni de lucrări, Conferinţa de pace, absorbită de ideia Societăţii naţiunilor, parcă uitase cu de­săvârşire ţara aceasta, ca şi când n’ar fi fost aliatul credincios şi nici fortăreaţa orientală cea mai sigură a civilizaţiei eu­ropene. ,Departe de ochi, departe de ini­mă*, zice un proverb. Apoi d nul Wilson şi cei din jurul său, persistă, par’că, să urască Romănia d­in cauza legilor restric­tive, editate în trecut contra jidanilor, legi cari astăzi sunt abrogate. In orice caz, atitudinea antantei faţă de această ţară n’a fost tocmai prietenească, aşa că d-nul Brătianu a crezut de cuvi­inţă să părăsească Parisul înainte de sem­narea tratatului cu Germania. Nu vom recapitula faptele cunoscute, nici nenumăratele sacrificii depuse de acest viteaz popor pe altarul dreptăţ­i. Cu toate acestea nu putem trece cu vederea asupra unor acte demne de a fi înscrise în analele istoriei. Să dăm cuvânt unui judecător com­­petinte, imparţial, şi ceva mai mult, mar­tor ocular al evenimentelor: dăm cuvânt generalului rus Nicolae Mankovitz, ex-şef a­l statului major al armatei a 4-a ruse, care publică un volum foarte interesat, întitu­lat „Descompunerea armatei ruseşti*. „In Iulie 1917, scrie, în momentul în care trebuia să se ia ofensiva pe frontul ruso-român, armata rusă încetă de-a mai exista. Două armate ruseşti şi două armate româneşti erau destinate ca să ia ofen­siva pe frontul României. Operaţia începu cu un mare succes în ziua de 24 iulie, dar în 27, noi, Ruşii, am primit un ordin de la comandament, de a întrerupe îna­intarea, din cauza cursului nenorocit al operaţiun­lor pe frontul de sud-vest. In­­tr’adevăr, dacă inamicul, după ruşinoasa catastrofă din Tarropol ar fi înaintat in Basarabia, ar fi fost critică situaţia trupelor noastre pe sectorul românesc. Cu durere ne am supus acestui ordin. Românii însă cu greu l’au admis. Prin muncă, în şase luni, îşi reconstituiră ar­mata şi n’aşteptau decât ofensiva aceasta. După primele succese, entusiasmul lor nu avea margini. Şi de­odată, după defecţi­unea armatei ruseşti, trupele româneşti rămâneau, imobilzate, oprite de a se bu­cura de fructul victoriei lor. Generalul Averescu declară că nu poate să oprească trupele sale fără riscul de a fi acuzat de înaltă trădare şi adaugă că nu va as­culta. Intr’adevăr, continuă să înainteze şi nu-şi întrerupse mersul decât după o nouă presiune a Marelui Cartier româ­nesc. Marele patriotism românesc salvă situaţia. In aceste zile de extraordinară tensiune, armata românească, reconstituită, a dat dovezi de o vitejie, de o răbdare şi de un spirit extraordinar şi salvă Mol­dova de invazia germană.* Descriind apoi agonia şi descompu­­narea finală a armatei ruse, care se gă­sea în Moldova, generalul Mankovitz con­tinuă : „Marele cartier general român care până atunci se sforţa să intervie cât mai puţin in afacerile armatei ruseşti, a înţe­les că evenimentele luau o turnură ame­ninţătoare pentru populaţia indigenă. De aceea a dec­i ca­­să degarnisească fron­tul şi să pue trupe româneşti pe puncte­le cele mai importante. Aliaţii noştri în­cetară de a considera Rusia ca pe o ar­mată aliată; în ochii lor nu erau de­cât bande înarmate, de care trebue să te pă­zeşti. Astfel trupele româneşti, a trebuit să-şi păzească ţara nu numai de un ina­mic superior numericeşti din afară, dar şi contra unui inamic din interior, aliat al său până mai ieri, contra armatei ruseşti bol­şevizată, care parcurgea ţara, semănând în drumul oraşelor şi satelor devastate şi incendiate tot de ea, semânţa proletari­lor. Viteazul ostaş român a rezistat nea­tins de marele pericol al contagiunei. Graţie intervenţiunei active a auto­rităţilor şi trupelor româneşti, povesteşte generalul, pericolul bolşevist a fost înlă­turat la Iaşi, dar deveni tot mai amenin­ţător în spate. In curând Odesa căzu în puterea bolşevicilor cari de aci au înce­put să uneltească în Basarabia. Basarabia pe atunci era republică şi se numea Re­publica naţională moldovenească. Guver­nul ei însă, tânăr, era incapabil să opue vreo rezistenţă, şi guverna prin discursuri şi decrete, nedispunând de nici un sprijin material. Chiar în Chişinău­, capitala Repu­­blicei se găseau nouă comitete diferite cari nu recunoşteau guvernul şi cari sim­patizau cu bolşevicii. Din Chişinău aveau impresia că întreaga Basarabie este un ha­os. După o săptămână bolşevicii se şi instalară în Chişineu şi cu această alimen­tare a României înceta. Singurul mtuijloc de scăpare era ca trupele române să pătrundă în Basarabia. Cam contra voinţei, Generalul Cerbacel, comandantul şef al trupelor ruse pe fron­tul român se văzu nevoit să roage guvernul românesc să trimită trupe româneşti în Basarabia. Guvernul Basarabiei făcu aceiaşi cerere. După o serie de lupte cu bolşevicii, Basarabia fu ocupată de­­trupele româneşti Guvernul republicei moldoveneşti fu res­­tabilit şi ţara întreagă se linişti.* Dar asta nu este decât o parte a po­­vestei, şi cea rţiai puţin importantă. Se ştie că România prezintă cel mai important obstacol care impiedică pe Mo­ritz Kuhn (zis Bela Kun) ca să întindă mâna sa sângerândă camarazilor săi din Rusia sovietistă, ca apoi să întreprindă un marş „triumfal d­in spre Europa occi­dentală. Acest plan a căzut graţie vitejiei, şi bunului simţ al poporului român. Cu toate sâcăelile, bine, cunoscute pe care România le-a suportat de la aliaţi, cu toate cursele „diplomatice* aşezaţi în dru­mul său de duşmani fără scrupule şi chiar, din când în când, de amici care se pare că erau emoţionaţi de gândul că Româ­nia va triumfa singură la Budapesta, vi­teaza armată română nu s’a lăsat intimi­­dată, şi pe când consiliul suprem al alia­ţilor era înfundat în deliberări fără sfâr­şit, mereu schimbând note diplomatice cu Moritz Kohn, bravele trupe româneşti, a­­clamate de populaţia Ungariei, întră în Budapesta ca liberatoare, şi pune enten­­ta în faţa unui act îndeplinit. Se pare că oamenii simpatizează în­totdeauna mai fr­u­t pe cei pe care îi sunt o­­bligaţi, de­cât pe cei cari îi obligă. Tre­bue să existe, prin prejurimile Budapes­tei chestiuni financiare internaţionale cari, adăugate la urile de rasă şi religiune, răuşesc să samene, discordia, acolo unde trebuia să domnească gratitudinea şi în­crederea. Opinia publică şi presa franceză cri­tică atitudinea Conferinţei. In­stanţa se judecă şi se află că-i just ca România, fiind atacată, trebue să beneficieze de a­­vantajele victoriei sale, căci ea singură a dus greul, de­oarece aliaţ­ii de arme n’au făcut nimica pentru dânsa, Consiliul su­prem să-i lase în pace. Le Matin scrie in privinţa aceasta: „Se pare că Conferinţa a văzut acuma că prea au mers departe aliaţii cu notele lor faţă de aliata Românie.* Prea departe, este adevărat. Căci curăţind Budapesta de bandiţii bolşevici. România a făcut un serviciu nepreţuit nu numai Ungariei, ci întregii Europe. Onoa­re vitezei Românii. P. Ro. Presa streînâ despre noi ROMANIA — Un elogios articol al ziarului „Tribune de Lausanne" — Dare de seamă şi mulţumire publică Tinerimea intelectuală din Săcele a aranjat o petrecere artistico dansantă în comuna Baciu, în ziua de Sf. Maria. Şi ca în­totdeauna tineretul nostru ro­mân plin de idealism a căutat să unias­­că plăcerea cu folosul (Utile dulci) dând din venitul curat de 1967 cor. (totulul în­casărilor a fost de 3132 cor., iar cheltuelile 1165 cor.) suma de 491,75 cor. pentru procurarea steagului naţional pe seama şcoalei primare din com. Cernatu. Banii pentru steag au şi fost predaţi D-nei în­văţătoare M. Iarca. Restul de 1475 cor. 25 fii. din profit s’a depus la Banca Albina în contul „Fondului* pentru ridicarea unui monument pe seama „Eroilor seceleni* morţi luptând pe diferite fronturi pentru înfăptuirea Idealului Naţioanal şi lucru preamărirea neamului românesc. Ca oferte au întrat la cassă dela: Dl Ion M. Costea, Satulung 20 cor., D-soa­­rele V. şi O. Mocanu, Cernatu 40 cor . Dl Grosu, farmacist, Satulung 10 cor. Ca suprasolviri de la: Dl Gheorghe Butu comerciant, Braila 200 cor. Dnii Petru Leucă preot, Satulung şi Ion Butu locot. câte 40 cor. de la Dnii Colonel Manolescu, lect. Manolescu şi dna Elena Manolescu, toţi din Breaza de sus, apoi de la Dnii Radu Găvruş prim-pretor în Săcele, N. Leucă subit., Dumitru Mirean Galaţi, Radu Aldea Constanţa, Alexe Pas­­cu Turcheş, Gheorghe Comşa notar Satu­lung, şi M. Baltazar Breaza de sus, c câte 20 cor. Ilie Drăgănuţă Buzău, 18 cor. Ion Brosu, preot în Dârste, N. N. Bucur Peteu Turcheş, Aurel Oancea preot în Baciu, Radu Moroianu Turcheş, Ion D. Aldea Sa­tulung, Vasile Căciulă sublocot. Ion Zata­­reanu ,sublocot. câte 10 cor. de la: Vasile Bărbat învăţător pens. Turcheş şi Nicolae Sdrenghea Baciu, câte 8 cor. Ion Ciurea Cernatu, 7 cor. Fraţii Vidriginescu 6 cor. Virgil Moarcăs Dârste, Nicolae Cimpoacu, Radu Garcea casier, Baciu, Ion Sălăgianu, Vasile Stănescu, Nicolae Nistor şi Gheor­ghe Eremie câte 5 cor. Radu Aron Braşov, Ion Savu Braşov, Ion Bodeanu, Gheorghe Fâstâcală câte 4 cor. şi de la Matiaş Fri­­drich şi Ghiţa Odor vice-primar în Baciu, câte 3 cor. nr. 188—1919. Cronica literară Cuvinte despre un poet care făgăduește Cititorii revistelor, „Drum-Drept* și­­Tribuna* au întâlnit adesea numele Iu Const. Asimini. Acei cari l-au urmărit, au văzut Încă de atunci (1915-1916) că în stângăciile și dibuirile începătorului, se zbătea un ade­vărat talent. * *­­ * In primăvara anului 1918, cana­ş apariţia unei broşurele însemna un a­­devărat eveniment, apăru, modest şi sfios, volumaşul „Visuri şi Dureri,*un mănunchiu de câteva poezii, pe care poetul Const. Asimini, îndrăznea să le dea la lumină. Puţin după apariţie, o notiţă în „Neamul Românesc,* anunţa că M. 5. Regina, dis­tinsese volumul cu un premiu. Cu „Visuri şi Dureri* poetul arăta încă odată, că nu zadarnic se puneau a­­tâtea frumoase speranţe în talentul său. Şi în adevăr, micul volum era un progres, un pas înainte. Versurile se captivau de la început prin muzicalitatea lor leneșă, molatecă din care se desprindea acea supleță, acea­­ morbidezza care, numai uneori era înlo­cuită de forma mai vioae, mai energică și mai concentrată a metrului poporan,­ sau a versului eminescian. Dar, nota cu totul originală, o rele­vam in fantezia colorată, nuanţată, care fermeca şi încânta imaginaţia cititorului, la fiecare pagină. Am spus, atunci, despre dl Const. Asimini, că e un receptiv vizual. Poetul ştia să combine culorile, nuanţele, avea imaginaţia bogată, metafora neobişnuit de sugestivă. Datorită acestor însuşiri, vo­lumaşul­ oferea mai mult decât odată, ta­blouri de-o plasticitate şi originalitate a­­trăgătoare. In „Pastelurile” aceluiaşi vo­lum, poetul arăta că, vede, simte şi înţe­lege natura, cu o putere de pătrundere rară. Şi, datorită tot însuşirilor menţionate, aceste potz­i, aveau,—ca să întrebuinţez o expresie franceză — acel charme du te­rroir, acel colorit local, care uneori făceau din „Pastel* un noc tres", o adevărată picturâ, în care cuvintele inlocuesc cu­lorile.Păcat numai, că simţul de auto-cri­tică, atunci — ca şi astăzi de altfel — nu e destul de veghetor la dl Asimini. Altfel, s’ar fi putut omite acele dulcegării sen­timentale, acele tânguiri melancolice, cari împestriţează volumul, stricând efectul. Dar, Dl Asimini, nu s’a oprit la „Vi­suri şi Dureri*. A mers şi merge înainte. Voi spune deci, câteva cuvinte şi despre poezia din uti­mul timp a poetului. Ţin însă să mai spun, că dacă mi-am luat sarcina a scrie aceste rânduri pentru a a­­­trage atenţia publicului asup­r poetului A­­simini, am făcut-o fiindcă cred că actual­mente, Dl Asimini a găsit drumul cel a­­devărat, al poeziei care ne trebue. In „Neamul Românesc*, Dl Asimini a publicat multe poezii, care se impun prin nota lor adâncă, în care tremură sen­timentul dragostei pentru ce are mai fru­mos şi mai curat neamul nostru, pentru eroica mucenicie a lui din anii războiului. Intr'o admirabilă limbă românească, de o bogăţie în cuvinte şi expresii, cum la prea puţini din poeţii noştri găsim, poetul, un credincios iubitor al poporului, al virtuţi­lor lui de harnic muncitor al sfântului nostru pământ, un înţelegător al suferin­ţelor lui fără nume, ştie să găsească pu­ternice şi mişcătoare accente, dându-ne bucăţi, dintre care unele desigur, vor ră­mânea. In alte poezii de alt gen, poetul Const. Asimini, redă, e drept, de multe ori cam nelămurit, stări de simţământ, cari­ scapă observaţiunii ori­cărui alt scriitor, impre­sionând prin originalitatea şi noutatea lor. Forma acestor poezii, deşi păcătu­­eşte mai mult decât odată, în ceea­ ce pri­veşte ritmul şi rima, deşi echilibrul ver­sului se rupe adesea, e totuşi, în general, armonioasă şi plină de vigoare, cadrând întotdeauna cu sentimen­ul ce-l închide. Regret că spaţiul restrâns nu-mi per­mite să ilustrez cu citaţiun­i, observaţiunile de mai sus. * * * Şi acum, înainte de a termina acest articol, îmi permit o indiscreţie. Credem a şti că în curând, valorosul poet, ne va da un nou volum. Dacă nu ne inşelăm, Dl Iorga, care, iarăşi ştim că apreciază după justa sa valoare pe tânărul poet, va scrie Prefaţa. Aşteptăm cu nerăbdare evenimentul şi urăm noului volum, tot succesul. N. Vasiliu. „Poşta Balului* condusă de Dl Virgil Babeş student, Bucureşti, a dat 98 cor. Bunii român­i, Fraţii Tibără au bine­voit a ne pune gratis la dispoziţie sala pentru serbare. Marinimi şii donatori, primească şi pe această cale mulţumirile noastre. Ia numele „T nerimii* Maria Iarca Ion Oancea înv. Cernatu înv.-dr. Turcheș octor D. *il.Sgardelli cu practică clinică dela facultăţile d­e Viena şi Berlin fost 8 ani la Sanatoriu Parkersdorf dă consultaţiuni pentru boale interne şi ner­voase dela 2V2—4, 2—4 Stradă Neagră Nr. 6.

Next