Gazeta Transilvaniei, octombrie 1919 (Anul 82, nr. 203-227)

1919-10-10 / nr. 211

*____ Cultul Eroilor — Par­asia­sal de teri de pe Dealul Spirei. — Ieri a avut loc un parastas pen­tru pomenirea eroilor din Dealul Spirei, aranjat de fanilia Russu care s'a angajat cu Întreţinerea a­­cestor morminte. Ne bucură aducerea aminte eroi­lor cari s’au sacrificat pentru a ne da România Mare. Este al treilea parastas, care s’a organizat cu pompe mari, la mormintele eroilor din Dealul Spirei. Pe la orele 11’­, mai multe plu­toane din Reg. 7 Prahova şi din trupa de art­­erie cu muzica Reg 89, un mare număr de ofiţeri, pre­fectul judeţului, dna Maria B. Ba­­iulescu cu parte din comitetul crucei Roşi. Reuniunea femeilor din Şchel pentru ridicarea unui monument Eroilor în frunte cu dna Pricu, şi mai multe doamne şi domnişoare din localitate se gă­seau la faţa mormintelor, frumos aranjate ale eroilor de pe Dealul Spirei. Părintele protopop Saftu ajutat de păr. Zenovie Popovici începe serviciul divin. Toată lumea as­cultă cu mare evlavie rugăciunea. Părintele protopop Saftu după serviciul divin spune: Cuvântarea păr. protopop Saftu. Trei ani s’au strecurat de când, în 25 Septemvrie, eroii cari zac aici, au căzut, luptând pentru­ ca să ne dea nouă România Mare. Azi este al doilea parastas. Le­gătura dintre morţi şi vii este de o nespusă valoare. Când veţi cu­noaşte pe cineva care nu ştie să cinstească s­umpli dispăruţi, să ştiţi că acesta nu este un om bun. Pomenirea celor duşi înalţă su­fletele şi cultul eroilor, arată gradul de cultură al popoarelor. Un popor care îşi cultivă eroii va fi în­tot­deauna ajutat de Dumnezeu. Cultul eroilor este de două feluri. De na­tură externă și de natură internă. Manifestarea externă a cultului este serviciul religios, al doilea cult este cel interior al celor care iau parte la această sărbătoare. Cu toţii trebue în această zi de 25 Septemvrie în faţa humei sfinte să ne examinăm conştiinţele. Să unim cultul extern cu cel In­tern şi să luăm angajament că fie­care dintre noi va păstra cu sfin­ţenie credinţa pentru Tron, Patrie şi Neam. Discursul Maiorului Constantinescu Onorată adunare, Camarazi, Se împlinesc astăzi 3 ani de când Braşovul era în flăcări, de când inamicul s’a repezit cu furie, în număr mare şi cu multe guri de foc în contra neamului româ­nesc pentru a-l distruge pentru totdeauna. Se împlinesc astăzi 3 ani de când tunurile bubuiau de jur îm­prejurul Braşovului, de când mi­tralierele şi baionetele se luptau cu înverşunare pe străzile aces­tui oraş. Se împlinesc astăzi 3 ani, de când acei care se odihnesc în a­­ceste morminte, şi-au dat viaţa lor pentru fericirea noastră de astăzi şi a urmaşilor noştri. Cu braţul şi cu corpul lor au pus stavilă năprasnicului duşman şi pas cu pas nu l-au lăsat până când fraţi de-ai lor au reînviat şi spre uimirea lumii întregi au răz­bunat nu numai pe aceşti eroi, dar au dus vestea în intreaga lume, că aci la gurile Dunării se găseşte un popor de rasă supe­rioară, care ştie să aprecieze bi­nele şi să condamne răul, care ştie să se respecte pe el şi avu­tul altora, care în sfârşit în zilele noastre a salvat civilizaţia lumii în răsăritul Europei. Onorată adunare, Pentru a ne da mai bine seama de însemnătatea zilei de astăzi, când am venit cu toţii aci să ne rugăm lui Dumnezeu pentru po­menirea acelor ce dorm aici. Vă rog sâ-mi daţi voie a pune 4 în­trebări şi apoi la fiecare în parte a vă răspunde: , Cine au fost acei ce se odih­­nesc în aceste morminte ? Ce sunt? Ce vor fi ? Care e datoria noastră? Aceştia au fost flăcăii nea­mului, cari la uzul trâmbiţilor şi al muzicilor, s’au repezit în cân­tece şi urale, cu flori la pălării, să desrobească pe fraţii lor cari gemeau de veacuri sub juguri străine. Au fost plugarii, cari şi-au lăsat plugul pe brazdă şi carul în drum pentru a sări la hotare unde­­ chemau fraţii lor de atâta vreme. Aceştia au fost părinţii co­piilor râmaşi orfani, cari mai pre­sus de ori­ce au pus datoria că­tre ţară. Au fost bărbaţii femeilor ră­mase văduve, cari fără şovăire i-au trimis să dovedească lumei valoarea neamului nostru. Au fost profesori şi elevi cari şi-au întrerupt şcoalele lor pentru o datorie mai sfântă, dragoste de ţară. Aceştia au fost tovarăşii no­ştri de arme, cari ne-au ajutat ziua şi noaptea la îndeplinirea da­toriilor noastre. Printre aceşti tovarăşi, onorată adunare, se găsesc şi camarazi de aproape ai noştri, cari şi-au dat viaţa în luptele din jurul Bra­şovului, rugându-ne să mergem înainte spre Înfăptuirea României mari. Aşa a fost locotenentul Cos­­taforu, Ardeleanul Subl­­. Topor, şi Craioveanul Brăhian că în mo­mentul când îşi dădea sfârşitul lângă secţia sa cu braţele pe tun striga : „Mi-am făcut datoria. Trăiască România Mare*! Aceste nu sunt poveşti, ci sunt cuvinte auzite simţite şi trăite sub bombardamentul cel mai năpras­nic al tunurilor duşmane, care ră­sunau pe câmpiile din jurul Bra­şovului. Aceştia care se odihnesc în aceste morminte au fost fraţii a­­celora care au jurat răzbunare pentru acei că­zuţi şi pentru acei care sufereau, şi care spre mira­rea omenirei întregi, de­şi încon­juraţi de jur împrejur numai de duşmani deşi lipsiţi de adăpos­­turi şi de hrană, deşi trădaţi­­ de aliaţii lor, Ruşi, au reînviat cu sprijinul fraţilor mai îndepărtaţi din occidentul Europei şi în 3 luni de zile, trecând prin greută­ţile cele mai teribile, au sdrobit armatele lui Maikensen pe valea Siretului şi au atras admiraţiunea şi respectul omenirii întregi. Aceştia au fost fraţi de sânge ai acelora care în cămăşi s’au repezit şi au pus pe goană Duş­manul, la Oituz, Mârăşti şi Mâ­­răşeşti. Aceştia au fost fraţii acelora care au gonit uraganul de la Nis­tru şi ni­ au rocitit aceea ce ni se luase pe nedrept: Basarabia. Aceştia au fost fraţii acelora care au sdrobit bolşevismul de la Tisa şi care au salvat civilizaţia Europei. Aceştia au fost vitejii şi e­­roii neamului pentru care avem tot respectul şi recunoştinţa noa­stră­ veniţi din toate ungh­ii­ile ţărei şi toate brezlele neamului. Urmează acuma a două în­trebare : Ce sunt ? Astăzi sunt „pământ* dar nu pământ obişnuit, ci pământ de ca­litate superioară, peste care picio­rul trecătorului nu numai că nu păşeşte, dar trebue să se închine în faţa lui ! Astăzi sunt „flori*, care nu mai vestejesc şi care răspândesc miros, ce te înalţă şi î ţi dă putere pentru viaţă şi îndemn la munca! Astă­zi sunt „morminte*, cari totuşi vieţuesc şi de care se în­grijesc nu numai familiile lor, dar omenirea întreagă şi tot ce este Românesc. In legătură cu aceasta trebue să aducem recut­oşinţa noastră conducătorilor n­oştri, care sub patronajul M. S. Regina, au în­fiinţat chiar zilele acestea „Socie­tatea „cultul Eroilor*, pentru în­grijirea mormintelor celor căzuţi pe câmpul de luptă. Ce vor fi? Aceştia vor fi fata neamului nostru Vor fi exemplele pe care le vom avea înaintea noastră în tot mo­mentul şi despre cine suntem da­tori să povestim tuturor a celor ce ne urmează. Aceştia vor fi straja neadormită, care ne va urmări pas cu pas şi care ne va îmbărbăta la muncă, încurajându-ne ori de câte­ ori vom fi vrednici de numele lor; şi bles­­temându-ne ori de câte ori vom dovedi că nu am fost vrednici de moştenirea ce ne-a lăsat. Acestea vor fi „icoanele* caii nu vor lipsi din nici o casă ro­mânească şi la care copii ,se vor uita cu drag pentru a­ le fi ase­menea. Care-i datorra­ noastră ? E datoria noastră, Întâia luptă, când, pe duşman au întâlnit, Cu-atâta dibăcie ei arma-au mânuit, Că ungurii şi nemţii văzându-se sdrobiţi Pe dealul dela Paloş rămas-au pironiţi, A doua luptă iarăşi părea înălţătoare, La Dunăre?, Flămânda, duşlaanu ’n monitoare Cu turle de taur venea cu guri de foc. Dar braţul aprig tânâî, l-a ţintuit pe loc . A treia oară însă, de soarta le-a fost scris Aproape de Braşov, şi corpul şi-au Întins. Cu braţele pe tun dând ultima suflare: „Să mergeţi înainte spre România Mare . Aşa s’au dus pe veci, dar neuitaţi de noi Eroul din Craiova, studentul Brăilei, Şi un tânăr ardelean, cu numele Topor, Şi alt Bucure­şt­iu, al unui Costafor Ori­cât de grele tim­uri, ori unde ne-om afla Dovadă o să facem, că-n veci nu vom uita Pe cei căzuţi de gloanţe pe câmpul de război, Viteji­­e, Costaforul, Topor şi Brăiloi.­­ . . Să le fie ţărâna uşoară. — Amin. Dna Maria B. Baiulescu, depu­­nând nişte flori pe mormintele eroilor pronunţă următoarele cu­vinte:. Sfinţi eroi cari aţi luptat pentru idealul naţional, noi femeile Ro­mâne, am venit să vă depunem flori pe morminte. Pământul acesta de pe morminte nu vă mai apasă astăzi aşa de greu. Voi l-a­ţi liberat. Noi vedem, făuritori ai României libere, vedem cum poarta ra­ului se crapă pentru voi. După aceste cuvinte păr. pro­topop Saftu mulţumeşte familiei Rusu pentru frumoasa iniţiativă şi mai ales pentru grija care o duce mormitelor. Trupa cu muzica în frunte de­filează dând onorul mormintelor şi pe la orele 1273 publicul se re­trage. iez­uitării să nu dăm. Pe cei­ ce se înalţă, şi’n fapte­­ constatăm, Că viaţa le-a fost da­?, Că sunt superiori în firea lor d’stinsă, Nelinişte şi vrajbă, să fie neînvinsă, prin fapte, că-s eroi ! De cei ce-au dovedit o dată pentru noi Pe câmpul de onoare, E inima ce bate şi sufletul ce simte când nu ne vine ’n m­ute — FOILETONUL GAZETEI TRANSILVANIEI — Învăţământul în China In legătură cu foiletonul despre starea­­ cari studiază la liceele şi facultă­­economică în China, dăm câteva note­­­ţele noastre, mulţi vor juca mai despre reforma învăţământului în această­­ târziu un rol considerabil in ţara ţară, după ziarul rLe Temps*. , l°r­Programul secular al învăţămân­tului nu cuprindea odinioară de­­cât istoria Chinei, filosofia şi lite­ratura clasică. In oraşele principale ale „Imperiului ceresc* se ţineau examene literare, iar laureaţii for­mau în cea mai mare parte clasa funcţionarilor superiori. In 1909, Ex-împărăteasa Infiinţa şcoli şi o universitate în Peking, al câror plan de învăţământ trebuia să se inspire după cele din Occident Sforţările fură considerabile, cu toate acestea lipsa de profesori sili pe tinerii Chinezi de-a se’ndrepta mai întâiu spre şcolile japone, apoi, când Statele­ Unite deciseră de-a consacra suma indemnităţilor pe care le-o plătia China din anul 1900, pentru învăţământul Chine­zilor, şi construirâ în împrejurimea oraşului Peking un colegiu impor­tant, numeroşi studenţi mergeau în în America. Alţii iarăşi mergeau Anglia şi în Franţa. Chiar de cu­rând am primit un număr mare de studenţi chinezi, şi dorim ca guvernul francez să fie conştiu de interesul ce-l oferă pentru noi a­­cest fel de propagandă, care este cel mai bun, dacă judecăm bine. De­sigur, că dintre tinerii Chinezi Este evident că aceşti oameni, cari au studiat la noi, cari ne cu­nosc ţara, cari sunt pătrun­­­de ideile noastre, vor avea în China o influenţă favorabilă pentru noi. Trebue să spunem că din partea noastră s’au făcut sforţări chiar în China înşişi. Alături­ de inst­­tuţiile înfiinţate de Americani, de Englezi şi de Germani. Francezii­­ au creiat şcoli în multe oraşe. Sanghai, centru activ de afaceri şi idei, a văzut înfiinţându-se un colegiu francez care a devenit im­portant sub o conducere d’bace, o universitate „l’Aurore* datorită­ iniţiativei luată de Jesuiţi,­­a cărei diplomă de deosebire a primit de la guvernul nostru echivalenţa bacalaureatului: Pekin, Tientsin, Nankin, Haukeu, Canton şi pro­vine­ile din vest de asemenea nu­mără şcoli franceze. In Ciengtu, acest oraş principal din Seat­­ciuan, există o şcoală franceză de medicină. In general, pe între­gul teritoriu francez, profesori fran­cezi instruează mii de copii şi oa­meni tineri; după părea noastră însă, trebuie sâ ne nizuim de-a instrua în aceeaş măsură copiii cer­curilor înalte ale societăţii, şi a­­ceia ai poporului, deoarece din a­ceştia se vor recruta în primul rând oamenii, cari într’o zi vor primi sarcina grea de-a cor­d­ice desti­nele naţiunei Chinezii sunt recunoscători faţă de cei ce i-au instruit Azi, mai mult ca oricând, ei cer ca Franţa să se îngrijească de tineretul lor. Ce josnic ar fi din partea noastră, de-a nu răspunde în măsura în care se cere, acestei dorinţi, pe cât de măgulitoare, pe atâta de avantajoasă pentru ţara noastră. Este un fapt incontestabil, că gustul studiilor occidentale, şi cu deosebire al ştiinţelor pozitive creşte din zi în zi printre chinezi. iată un exemplu despre progresul pe care l-a făcut în câţi­va ani casa de ediţiune din Sanghai „Commercial Press", care numără astăzi peste o mie amploiaţi. A­­ceastă casă publică manuale chi­neze de istorie universală, de ge­ografie, de matematică, tot materii neglijate altădată de Chinezi, cărţi de lectură şi de clasici străini. Am văzut aci o sută de traducători lu­crând în mod constant. Se caută aci semne ideografice care cores­­pund termenilor speciali şi technici de artă şi ştiinţă. Trebue să mărturisim, că lim­bajul ideografic nu uşurează sar­­cina studenţilor. Fără îndoială, a­­ceastă imnbă scrisă, înţeleasa de întreaga popu­lţiune de pe teri­­toriul chinez, era în tot timpul un mijloc excelent de-a uni popu­la­­ţiunea teritoriului imens şi de-a ataşa una da alta generaţiile cari se succed de zeci da secoli; tre­bue însă ca, cunoştinţele noi, pe care Confucius au Ie-a prevâ­ut să fie adaptate. Alături de acest limbaj a scris, bloc de grant­, care n'a fost modificat de secoli, există u­n limbagiu viu, mai flexibil, care Încetul cu încetul a suferit modi­ficări scuzibile şi care se adap­tează mai bine cu termeni împru­mutaţi din limbile streine. Printre partizanii reformelor, cari procla­mă instrucţia obligatoare, unii pre­conizează folosirea acestei limbi în cărţi; aceştia întâmpină însă o rezistenţă pe care numai tim­pul o va putea reduce. A­nii, şi aceştia formează majoritatea, caută să scurteze inte valul care separă cele două l­ăbi. Primul între a­­cest­a este fostul ministru L­ang Ci- Chao. Acţiunea sa de educator al tineretului este considerabilâ, şi din acest punct de vedere, China îi datoreşte foarte mult. Vorbind de reforma învâţămân­tu-lui, trebue să facem o menţiune specială a universităţii guverna­mentale din Pekin. Mulţumita ze­­lului şi spiritului de progres al rectorului său Tsai Yeun-Poi, Uni­­versitatea din Pekin a desvoltat programul său de studii în mod remarcabil. In acelaş timp, loca­lurile chineze de „alina mater* au fost mărite considerabil. Numărul tinerilor cari urmează cursurile de profesori creşte necontenit, dove­dind o diligenţă foarte mare şi o dorinţă sinceră de a se in­strui. Un fost elev al şcoalei noastre de ştiinţe politechnice, profesor de drept internaţional la universitatea din Peking, a citit de curân­d, îna­intea membrilor Uniunii interna­ţionale juridice, un expaseu stră­lucit, din care remarcăm următoa­rele şite, care dovedesc un progres i­mens în învăţământul dreptului internaţional în China. „Da la contractul Chinei cu o putere maritimă din Europa, cu Portugalia în 1511 şi până la în­­fiinţirea Repub­liei in 1911, fu o periolă de conflicte, mai mult sau mai puţin atic­e între dreptul oamenilor cum era conceput în Extremul Orient şi dreptul oamenilor d­e Occident. U­­ruia dinastia, pătrunsă de idei tradifo­­nale, insista asupra supremaţia­ im­periului nostru asupra celorlalte naţiuni; aceste idei fură nimicite complect după semnarea tratatul­­ chino-engl­e de la Tientsin, unda se stipula că şeful misiunei brita­nice reprezintă ca suve­rnul unei naţiuni independente în aceiaşi măsură ca şi suveranul Chinei. Atuncia dreptul cel nou fu înţeles, şi toţi voiau să-l înveţe: se creă consiliul de afaceri străine, unie dreptul internaţional form­a obiectul unui studiu profund. Debutul fu modest: numai 9 studenţi form­au clasa în 1888, însă sam­nţa impor­­tată căzu pe pământ roditor, şi produse roade băgate. De atuncia se trădaseră sub direcţ­a acestei şcoli lucrările principale ale lui Wheaton, Martens, şi B­untsihli Azi, în universitatea din P­kin­t 800 de studenţi î­n drept­­,imt dor­nici de-a cunoaşte ceia ce gân­deşte Grotius, iar în colegiile de drept, şcoalele militare, şcoalele­­ superioare de comerţ şi ind­ustrie, în capitală şi în provincii, mii şi mii de studenţi se ded­că studiului. Şi nu este caz rar de-a vedea, câteva zile înaintea examenelor, pe­­ elevi recurgând la cărţile sintetice ale lui Foignet. In China însă este o dif­cultate particulară, foarte gravă pentru profesorii de drept internaţional. Cum China, plasată în afară de na­ţiuni, este forţată de­ a menţine raporturile cu puterile amice, sub un regim special anachronic, care a subsistat cu toate că cauzele formărei sale au dispărut, profe­sorii sunt sor­ţi, ca de câte­ ori pro­clamă respectarea independenţei, principiul de suveranitate şi alte doctrine juridice, sâ facă o restric­­ţ­une mentală şi să adauge o c­la­­uzură rezol­itorie pentru auditori, căci altcum s-ar lovi la fiecare pis de eşuări formale, chiar dela poarta universităţii ar fi asaltaţi de studenţimea naivă cu fel şi fel de In rebiri. lisa învingând aceste obstacole momentane, şi privii­d cu încredere Intr’un viitor mai just, mai liber pentru China, ei v'edeâ ca apostolii unei religiuni noui, ei sunt siguri că d fuziunea cunoştin­ţelor de drept al oamenilor mo­derni într’o ma­să de 400 mill. ce s­ait te va apropia Orientul de Osi­e­dent, ei cred că Clima poate si ofere jurisconsulţilor conturpe ani un câmp bogat pentru cor­etsrea dreptului vechiu *.) oamenilor şi sâ contribue în parte la codificarea acestui drept și la propagarea prin­cipiilor sale". n­K­t­fc ? « * * * t? * * * * » » De la societatea Ocrotirea orfanilor Drăguţelor artiste: Octavia Stin­­ghe, Lucreţia Stinghe, Viţa Ţit­ţ, Marioara Olteanu, Revercuţa Stin­ghe, Viţa Stinghe, Ileana Gali şi Virginia Pastoral, cari prin dorul de-a veni în ajutorul camarazilor lor nenorociţi, au dat în 28 Sept. o r­eprezentaţiune teatrală, din al cărei venit curat au dăruit pentru orfanii de război suma de 100 c.r. una sută cor. — le aducem şi pe această cale cele mai călduroase mulţumiri, dorindu-le pe cale a­­­r­­tistică şi pentru viitor frumoase succese. In numele comitetului socie­­tăţei Ocrotirea orfanilor de război sect. Braşov M. Popescu Bogdan, prezi­­danta, Maria Ciortea, cassieră ­ Numirile originale­­ româneşti ale Braşovului Zilnic auzim pronunţându-se Noua în loc de Nou, Şulăr în loc de Postovar, parte din Ioc de Dea­lul Spirei. Greşala e frecventă şi câte­odată se strecoară fa la noi în ziar. Până să ne obişnu­im cu adevăratele numiri româneşti — după atâţia amar de ani când eram siliţi sâ pronunţăm ungureşte sau săseşte numirile localităţilor — fie ertatâ greşala. Credem Insă că e bine să in­sistăm, reproducând o notă a d- lui profesor I. C Panţu publi­­cată tot în G­retă la Martie 1919, privitoare la aceste numiri : Dealul Spirei. Cât de uşor se uită numirile. Treceau mai deunăzi nişte băe­­ţandri în sus pe o stradă, duceau nişte merinde în spate. Ii întreb, unde merg, îmi răspund grabnic, că merg cu nişte domni în Şurăr. A început şi poporul să se ia după domni, căci domnii , ştiu ce fac, ei ştiu mai bine, a început să lase numirile vechi româneşti. Muntele care văzut, din Predeal se numeşte Po­tovar, foarte mulţi îl numesc la noi cu numele să­sesc : Şular. Lucru destul de ne­potrivit. Sunt însă numiri de locuri, cari s’au dat cu totului­ tot uitării. Mulţi ne aducem aminte, că ne jucam ca ropii pe Dealu Spirit. Toţi românii din Braşov îi ziceau aşa. Ei, astăzi puţini mai ştiu, unde este acel d­a’, căci toată lu­mea îi zice : Waite, după cum l’au bo- Norii prefecţi de judele Gh. Carapancea, judecător din Piteşti, la jude­ul Argeş. Eugen Munteanu Şendrea, pri­n­­procurorul trib. Bacău, la judeţul Ba­cu. Gheoghe Sărăţeanu, procuror general al Curţei de apel din Ga­laţi la judeţul Brăila. Mihail Nacean, preşed. trib. Bu­zău, la judeţul Buzău. v . Ciurea, pro­cror la Curtea de apel din Chişinău, la judeţul Co­­liacra. Gh. V. Colini procuror general al Curtei de apel din Constanţa la judeţul Constanţa. Ion Pârvulescu, consilier la Cur­tea de apel d­e Galaţi, la judeţul Covurlui. Dh­Mtrie T. Moscu, consilir la Curtea de apel din Chişinău, la Dâmboviţa. Ion N. Strel­cescu, prim-preşe­dinte al Ir­­. Dolj, la ju­d. Co­j. Lazăr Teodorescu, judecător la rangul de preşedinte, din Iaşi, la judeţul Doroho’. Alexandru Mandrea preşedintele jud. Fălcii­, la jud Fălciu. L». colonel loi Sichitim delà Marele CaVlier General la jud. Gorj Gh. Drăgărci, procuror la curtea de apel din Bucureşti, la Ialomiţa Cristofor Gorgoi consilier la Curtea de apel din Iaşi, la jud. laşi Mihai Mosgos consilier la Curtea de apel din Bucureşti, la jud. Ilfov Alexandru Anastasiui consilier la Curtea de aped­ din Constanţa, la jud. Mehedinţi, tezat Saşii, sau după curţi şi-a pus firma in vârful acelui frumos deal un cârciumar străin . Pe diferite cărări printre filie­­zUinile grădinilor te urdul odicîoail încet încet la­ acel frumos id. Dealul Spirii, de unde aveai o pri­vire admirabilă In toate părţile, căci pădurile de pe coborâturi încă nu erau crescute. Era ş un mare foişor, ce se nunei „Pai­­şotu roşu*. Spun bătrânii, că la 184­5 a fost luptă pe acolo, o lupt­ă d- tul de crâncenă. Ei pove­tesc cum unii dedeau cu tunurile din Straje (nu de pe S­h­orsberg ?) şi alţii răspun­deau mai din jos de Dealu Spirii... Şi azi se poate redea o urmă de la acea „bombardare“ în gră­dina lui „Imbrah“, o ghiulea mare înfiptă în casă. Nu se ştie dacă numirea Dealu Spirii este veche de tot, sau poate este un nume dat de braşoveni după Dealu Spirii din Bucureşti în amintirea luptei ce a fost acolo în anul de revoluţie 1848. Astfel de numiri se dau de multe ori Ne aducem aminte de anul 1877—8, numirile stradelor din Bucureşti , Calea Plevnei, a Gri­­viţei, a Rahovei, sau străzile de azi din unele capitale ale Euro­pei.­ Mărăşeştii. Este o chestie de mândrie na­ţională a ţine la tot ce este al nostru: port, datini, precum şi nu­mirile satelor, oraşelor, dealurilor, văilor şi munţilor din frumoasa noastră ţară. Ion Aronescu, judecător de in­strucţie la trib­­u­­cel, la judeţul Musche­. Col. Gr. Grecescu, comandantul regimentului 70 infanterie, la jud. Neamţu. Col. G. Jitianu, cu­mand utal reg­­­anilarie grea, la Olt. Dim­irie Marinescu, judecător de şedinţă la trib. Prahova, la judeţul Prahova. Gheorghe Petrescu-Dâmboviţa, consilier la Curtea de apel din Galaţi, la Putna Romulus Ioachim, judecător la trib. R-Sărat, la jud. R.-Sărat. Dimitrie Gheorghiu, judecător cu graiul de preşedinte al ocolu­lui Dămieneşti, la jud. Roman. Virgiliu Şerbănescu, preşedintele secţiei a 2 a trib. Romenaţi, la ju­deţul Romanaţi. Victor Ionesco, judecător de şe­dinţă la trib Suceava, la judeţul Suceava. Teodor Donci­­, judecător al oco­lului Podul­ Turcului, la jud. Te­cuci. Virgiliu Gabrielescu, judecător de şedinţă la trib. Teleortrlan, la jud. Teleorman. Colonelul Dimitrie Popescu, co­mandantul reg, 41 artiler b­, la jud. Tulcea. Ion Buţă, preşedinte"," la trib. Bârlad, la judeţul Tuto­va. Ion Pantu, judecător de şedinţă la trib. Va­du», la jud. Vaslui. Titu Constantinescu, prim pro­curor la trib. Vâlcea, la jud. Vâlcea Cristea Niculescu, judecător de şedinţă la trib. Constanţa, la jud. Vlaşca. At 211 !*?$­

Next