Gazeta Transilvaniei, septembrie 1920 (Anul 83, nr. 188-206)

1920-09-17 / nr. 197

Nr. 197—1920 GAZETA TRANSILVANIEI iscistia la HHesacsius Discursul "lui Nicolae Iorga postit in şedinţifi dela 28 Iulie 1920 — După,Monitorul Oficial" — — Continuare — Nu prea gramatical, dar nu era un răspuns la Mesaj. (Ilaritate ) Aşa fiind, Sire, îndrăznim a solicita puternicul Majestăţii Voastre sprijin pentru intrarea în Constituţie. Foarte bine. Adică nu decrete-legi, nu măsuri excepţionale ci a întră în Constituţie „spre binele mult şi greu încercatului popor pe care îl reprezentăm,aceasta o spuneau cei de la Odesa! Considerând ca cea mai odioasă crimă a continua să asistăm ne­păsători la jertfirea lui, care, de- atâta amar de vreme, crede, tace, suferă, luptă şi piere fără a privi măcar spre ispita care-l ademeneşte. Iar, dacă mintea noastră refuză a concepe, nu vom­ putea pătrunde în cuprinsul palatului constituţional, atunci Sire, răspunderea nu va mai fi a noastră, căci nu vom alege mijloacele pentru a dărâma un guvern care batjocureşte ţara printr’o acţiune ce n’are nume în cartea păcatelor şi un popor care cu sângde său scrie în slove neperitoare povestea neamului românesc. Iscălit, senatori, — în rândul întâi d. Argetoianu, d. Cantili P., etc. şi un număr oarecare de deputaţi. Eu cred că în acel moment, la Odesa, a răsărit ideea noului partid. D-voastră, d-le general, în vremea aceea apăraţi ţara, eraţi fără îndoială departe de ceea ce se făcea la Odesa. D. C. ARGETOIANU, ministru de interne: Am să iau o colecţie a „Semănătorului" dumitale de acum 12 ani. D. N. IORGA: D-le ministru Argetoianu, trebuie să ştiţi că „Se­mănătorul" a fost o gazetă literară, iar dacă d-voastră atribuiţi „Semă­nătorului" intenţiuni politice, aceasta arată cât de mult v-aţi­ depărtat d-voastră de literatură, fără să ajungeţi însă la politică! (Aplause pre­lungite pe băncile Federaţiei, mare ilaritate.) Prin urmare, în momentul acela s’a ivit ideea noului partid politic al d-voastră. D. general, după cum am spus, era pe front şi nu avea nici un amestec cu persoanele nesocialiste, cari aveau amestec cu persoane socialiste, sau mai bine zis, cu persoanele socialiste cari aveau amestec cu persoanele nesocialiste ce umblau pe acolo pe la Odesa. Câtăva vreme după aceasta, d. general a fost chemat la guvern, și guvernul d-sale a căpătat o misiune. Misiunea aceasta era dată d-­lui general Averescu, în numele Regelui. Acei cari cunosc însă pe Ioan loan C. Brătianu şi pe factorii condu­cători în partidul liberal, acei cari ştiu că vi s’a recomandat de exemplu, pe când vă prezentaţi la Buftea, „să nu vă uitaţi sabia în anticameră," acei cari au urmat desvoltarea acţiunii partidului liberal faţă de toate guvernele intermediare, trebuie să­­ştie foarte bine, că partidul liberal, nu admite guverne cu aceeaşi valoare care să se succedeze, după cum nu admite nici partide cu aceeaşi misiune care să vină unele după altele Aceştia trebuie să şti că partidu liberal num­eşte numai vicari ai săi şi, atunci, când un vicar nu mai trebuie să mai funcţioneze, partidul liberal îl răstoarnă şi pune pe altul, şi numai când crede că poate guverna liniştit, vine la guvern, iar, când dă de greu, dispare spre a face loc, unui alt vicar. (Aplause, Ilaritate.) D-voastră aţi fost cel dintâi vicar. A fost pe urmă alt vicar, ge­neralul Coandă, care insă a plecat în condiţiuni cari nu erau potrivite pentru netăgăduita sa valoare. Generalul Coandă a plecat, aşa încât unii dintre miniştrii nici nu ştiau la amiază că nu mai există guvernul. Bietul d. Poni, un om’aşa de venerabil, a aflat aceasta spre marea sa surprindere, şi om liniştit, se va fi scandalizat pentru prima oară violent, când i s’a spus că încă dela ceasurile opt dimineaţa d-sa nu mai este ministru, de oarece nu mai exista ministerul. D. GENERAL GH. CANTACUZINO-GRĂNICERUL: Culisele! D. N. IORGA: Bas Empire! Când a fost vorba însă de iscălit anume tratate era un lucru foarte greu, deoarece, de o parte, era ambiţiunea d-lui Brătianu care-l împiedica de a iscăli acele acte, iar pe de altă parte, aşa cerea situa­­ţiunea ţării ca acele acte să fie iscălite. Atunci a venit generalul Văitoianu. Este adevărat, că d-sa nu a dispărut prin voinţa d-lui Br­ătianu, ci a dispărut pentru prima oară în această ţară, prin voinţa ţării. Dar d-voastră, ori­cât v-aţi face iluziunea aţi fost salutat cu prea multă căldură de partidul liberal şi aţi fost tratat în greşelile d-voastră cu un spirit de prea largă toleranţă de acest partid, care nu este obişnuit de­loc a fi tolerant şi blând, nu numai cu cei cari sunt duşmani, dar nici cu acei pe cari ş­i-i închipuie că i-ar putea avea ca duşmani, pentru ca să nu vedeţi scopul imediat pentru care aţi venit, crezându-se­­că vă veţi uza imediat, după ce s’a căutat să dea impresiunea că noi ne-am uzat în cele patru, cinci luni de guvernare.­­ Iar concluziunea o vedeţi, de­oarece aţi dat şi precedentul venirii unui minister care nu are majoritate în Parlament şi precedentul faceri unei alegeri de însuşi ministerul care are nevoie d­e o anumită majo­ritate. Sistemul vicariatelor poate să meargă perfect de bine atâta timp cât marele şi unicul partid nu se simte dispus să guverneze în împre­jurări aşa de comode încât toate foloasele să vină la cei care-l compun. (Aplause pe băncile opoziţiei.) Trecem asupra ministerului d-voastră. La un anume moment, când d-voastră aţi părăsit guvernul şi a venit dl Marghiloman, şi nu ştiu dacă ştiţi că între cei cari s’au luptat să nu vină dl Marghiloman, a fost şi umila persoană a aceluia care vorbeşte acum; aş fi preferat să rămâneţi d-voastră, dar când am venit la Palat, hotărârea era luată; se făcuse; era cineva care plânsese, dar nu vă voiu spune cine, ca să nu ştie d. Mar­ghiloman nici­odată cu ce sentiment a fost acceptat în misiunea care i se încredinţase; nu eram eu acela care plânsesem. A venit d. Mar­ghiloman şi, îndată după aceea, d-voastră aţi întemeiat Liga Poporului. Eu sunt un pasionat colecţionator, şi am aici de la un prietin al meu „Actul constitutiv al Ligei Poporului, apelul d-lui general Averescu­ tipărit la Iaşi în 1918, în ultima corectură bună de tras a acestui anunţ al ligii d-voastră. Anunţul acesta al ligii cuprinde o mulţime de lucruri bune, toată partea retorică o iscălim şi noi, cu deosebită stimă pentru acel simţ precis al stilului politic pe care-l aduceaţi din ocupaţiunile d-voastră militare. Dar pasagiul care mă interesează mai mult e acela în care d-voastră spuneţi că această ligă e întemeiată anume pentru a face să înceteze pentru totdeauna politica de persoane şi politica de partide. Politica de persoane şi politica de partide ! Prin urmare, d-voastră aveaţi în vedere ceea­ ce aveam în vedere şi noi, suprimarea acelor par­­tide în cari întră cine vrea, în cari rămâne cineva cât vrea, în cari se foloseşte cât rămâne, în care chiar dacă pleacă i se acordă un concediu, se întoarce înapoi şi după ce s’a întors găseşte încă rămăşiţe de mâ­n­care pe masă şi patul cald de prezenţa sa anterioară. E cineva aci în Cameră care mi-a citit scrisoarea în care d-voastră îl mustraţi că a plecat, se oferea să citească şi scrisoarea prin care a răspuns ; am re­nunţat la cetirea celei de a doua scrisori­ pe cealaltă o cunosc foarte bine. Locul însă a fost găsit foarte cald şi nu numai unul, ci două. (D. Cuza întrerupe). Da, da, scrisoarea care ţi-a scris-o d. General Averescu, d-le Cuza, mi-ai citit-o mie cu ironie crudă la adresa d-sale, iar după aceea te-ai oferit să citeşti şi scrisoarea d­-tale, ca să văd cât de crud ai răspuns. (Aplause pe b’ânicile opoziţiei). Dl A. C. CUZA: Da, absolut crud. Te somez... Dl N. IORGA: Mă somezi să mă duc acasă la d-ta să sparg ser­tarul, să iau scrisoarea din locul unde ai pus-o. Dl A. C. CUZA : Oricând ţi-o pun la dispoziţie ca s’o publici în „Neantul Românesc". Dl N. IORGA: Mai departe, d-le general, d-voastră aţi evitat cu­vântul de partid, d-voastră voiaţi o ligă. Mai fusese o ligă a lui Floret, dar a lui era sătească, culturală, cu oarecare legătură cu politica, cred, cel puţin la urmă s’a prefăcut într’o ligă pur politică, care avea un singur drum, ducând direct la clubul liberal. D-voastră aţi venit cu altă ligă, care mi s'a părut cam vagă şi oarecum suspectă. Erau unii din aderenţii mei cari spuneau : dacă ai întră şi d-ta în această ligă ! Invitaţiunea n’a venit dela d-voastră, d-le general, ci dela partizani de-ai mei. Li-am spus: la o anume vârstă nu mai mergi în politică pe întuneric, trebuie să vezi luminos care e omul, care e împrejurimea lui, care e programul­­ui, care e natura popularităţii lui, care e ţinta la care va ajunge. (Aplause pe băncile opoziţiei). Liga aceasta a mers o bucată de vreme, dar au venit aşa de mul­ţi, d-le general, încât, când aţi venit la guvern, a trebuit să luaţi măsura de a închide registrele înscrierilor, nu ştiu dacă s-au deschis după aceea, dar să-mi fie permis a crede că nu e cea mai sănătoasă din popularităţi, aceea dela gustarea căreia trebuie să se abţină anumiţi oameni cari vin la anumite momente. Liga sunt convins că a degenerat contra ideei d-voastră şi din cauza acelora cari au venit şi din cauza zestrei pe care o aduceau cu dânşii, căci sunt persoane cari aduc în haina lor un miros care nu dispare niciodată şi erau mulţi din aceştia. Vi s’a adus odată, lista de 11.000 de înscrişi. Eu vă ofer ca într’o lună de zile să vă aduc o sută de mii de iscălituri. Puneţi-mi la dispoziţie un număr de agenţi, cari să spună prin toate satele că’se vinde pământul cu cutare preţ, că le veţi da pământ pe care nu-1 vor plăti nici odată şi se va face o pantahuză cum n'a mai fost alta. (Aplause din partea’ opoziţiei naţionale; protestări din partea majorităţii). Dar, veţi zice d-voastre, nu s’au adunat astfel aderenţii. In cazul acesta, agenţii caii au fost trimişi de d. Argetoianu — care îmi pare rău că nu este aci — şi de alţii, agenţii aceştia au făcut o mare greşală. Iată care. Când vrei să cultivi popularitatea cuiva, ori când vrei s’o creezi, trebuie să înfăţişezi pe om aşa cum este, fiindcă vine o vreme de verificare, şi, dacă­ îl înfăţişezi aşa cum nu este, dacă îi atribui daruri miraculoase, supraumane, făcătoare de minuni, aderentul vine şi con­trolează şi, dacă controlează, atunci el nu înlătură numai partea greşită din popularitate, ci sdrobeşte popularitatea însăşi. Şi d-voastre aveţi — fără îndoială — o popularitate care poate să fie folositoare ţării, însă nu înfăţişată aşa cum s’a înfăţişat de cei mai mulţi dintre aderenţii d-voastre. (Aplause din partea o­poziţiei naţionale). D-voastră cunoaşteţi Italia, şi ştiţi că l­a Neapole este sticluţa aceea în care se păstrează sângele lui San Gennaio. Preoţ­i de la biserica lui San Gennaio au un talent deosebit de a face ca acest sânge să lice­­fieze. Sângele este închegat, îl poartă prin mâini,... efectul căldurii... — nu tăgăduesc miracolul, dar, în sfârşit, nimeni nu are mijlocul de a-l prinde — sub efectul poate al degetelor, sângele se licefiază şi atunc toată biserica strigă: „Viva San Gennaio!" Dacă s’ar întâmpla ca preoţii să-şi uite meşteşugul, eu m’aş teme nu numai pentru fiola care cuprinde sângele sfânt, dar pentru însuş­­itul Sfântului Gennaio, care nu ar mai putea aduce la anul altă mi­nune. Şi, dacă Sfântul, în adevăr, este făcător de minuni, păcat! Dl A. C. CUZA: Dde Iorga, nu am înţeles nimica. Dl N. IORGA: N’ai înţeles pentru că ’îţi lipseşte şi mijloacele de raţiune şi mijloacele de info­rmaţiune, dar mai cu seamă cele de bună credinţă. Cum vrei, fără logică, fără ştiinţă şi fără bună credinţă să­ în­ţelegi ceva? Aceasta nu se poate. Prin urmare, d-lor, trec mai departe. A venit un moment când partidul d-voastre, fiind totuş o ligă numai­­ în paranteză să mă iertaţi, o să mai adaug încă ceva : este un proverb românesc „pentru o bază surdă nu toacă popa de două ori’ (ilaritate),­­ şi prin urmare, întorcându-mă — a venit un moment când d-voastre, fiind un partid, dar zicându-vă o ligă — şi eu cred că atunci când eşti partid, partid sădi zici; când eşti o ligă, ligă sădi zici, şi nu este bine să se întrebuinţeze termeni de aceştia ambigui —’ a venit un moment când d-voastre’a­ţi întrat în guvernul nostru şi vă văd încă acolo; am surprins căutătura d-voastre către mine atunci’când mă ale­sesem preşedinte; şi sunt dator să­ vă dau explicaţiu­ni pentru ce m’am ales preşedinte. D-voastre aţi atribuit-o cine ştie căror intenţiuni. Este interesant să se ştie, nu pentru persoana mea, ci pentru locul pe care l-am ocupat. Mi s-au atribuit, deci, cine ştie ce sentimente faţă de d-voastre. Aveam o părere în privinţa aceasta — eram în divergenţă de opiiciuni cu prietenii mei — aveam’părerea aceasta, că într’o Cameră aleasă de sufragiul universal, prin alegeri libere, preşedintele nu se recomandă din partea guvernului. Eu, de multe ori, faţă de prieteni, nu-mi vine să spun lucrurile, dar acţiunea mea se resimte de ceea ce dintr’un defect de tem­perament nu am spus. Şi atunci, d-lor, m­i-au­ oferit preşedinţia Camerei şi am refuzat-o. Pe urmă am stat şi m’am gândit mai bine.’ îmi umbla necontenit în urechi vorba aceasta: „dizolvare, dizolvare, dizolvare" şi nu vream să fie Camera dizolvată. Şi atunci mi-am­ zis : această Cameră poate să fie mult mai ujor dizolvată cu un preşedinte pe care l-a voit guvernul, decât cu un preşedinte care a dat luptă în contra candidatului guvernului şi a ajuns să-şi ocupe locul său. Şi m-am gândit la încă un lucru : mă rog, noi am avut iluzia — şi poate am greşit, fiindcă noi suntem monarhie constituţională şi un regim parlamentar, în adevăratul înţeles al cuvântului — am avut iluziunea că şi în folosul monarhiei putem duce viaţa noastră politică către parlamentarismul adevărat. (Aplause pe băncile Federaţiei). Şi, când este vorba de parlamentarismul adevărat, cum a spus cineva care este aci, dar care acuma are altă părere, Par­­lamentul influenţează puternic în ceea ce priveşte pe aceia cari vor fi miniştri. Din toate aceste motive am ţinut să fiu ales preşedinte al Camerei, fără să am nici un interes de vanitate şi nici un alt interes, fiindcă aveam destul de lucru ca să mă gândesc să-mi cruţ interminabilele ceasuri şi chiar cu o jertfă din sănătatea mea. D-voastră nu v’aţi retras atunci; retragerea d-voastră a fost de­terminată de o cerere, pe care d. Vaida n'a putut s'o primească. Aşa este, d-le Vaida, că vi s’a cerut cinci locuri în minister ? Dl AL. VAIDA-VOF.VOD: Trei. Dl N.­­IORGA: Peste cele două pe care le avea a mai cerut încă trei. Dl GENERAL AL. AVERESCU, preşedintele consiliului: V'am cerut eu d-le Vaida? Dela Parlament am venit direct la d-voastră şi eraţi bolnav, şi a rămas să mai vedem. Nu vreau să intru în mai multe detalii. Dl AL. VAIDA-VOEVOD : N'aţi venit d-voastră. A venit cineva trimis. Dl N. IORGA: Dl Argetoianu delegat de dl General Averescu cerut cele cinci locuri. Dl GENERAL AL. AVERESCU, preşedintele consiliului, Dl Iorga, era convins că atuncea când am intrat eu­ în guvern, peste trei luni de zile dl Vaida va sta la puşcărie şi d-voastră vă veţi duce să-l îngrijiţi acolo, că eu voiu răsturna guvernul şi d-ta te vei duce la puşcărie cu mâncare. Dl N. IORGA: D-voastră citiţi rândurile din ziare? Dl GENERAL AL. AVERESCU, preşedintele consiliului : Nu, din gura d-lui Vaida. (Aplause pe băncile majorităţii). Dl N. IORGA: Atunci cu mărturisirea d-lui Vaida sau cu rându­­rile din aceste ziare, îmi daţi voie să vă dau o explicaţie : D-voastră e­­raţi considerat în opinia publică întreagă, nu ca un ministru care poate să primească o prezidenţie de consiliu, nu ca un ministru care poate să colaboreze şi mai departe cu aceia pe cari i-a găsit pe banca min­­isterială, ci ca acea persoană care prin mijloace nenaturale, cu totul miraculoase, şi întâmplător chiar revoluţionare, este în stare să facă fe­ricirea ţării româneşti. Partizanii d-voastră vă înfăţişau ca pe reprezen­­tantul Cezarismului salvator, şi evident că atunci când face cineva pe Ludovic Napoleon Bonaparte, desigur că acela care reprezenta întereg, înainte ca Ludovic Bonaparte să facă pe 2 Decemvrie trebuia să fie căutat la locul unde se pun oamenii politici cari o bucată de vreme tre­­bue să fie făcuţi inofensivi. După aceea a urmat ceea ce a urmat, d-voastră aţi venit la guvern. Îndată după venirea la guvern aţi urmat politica de decrete-legi. Părerea mea şi părerea atâtora este că decre­tele-legi cari există şi aiurea, precedentul este un precedent s­i că este un paragraf austriac ... Dl M. POPOVICI: Acolo este constituţional. . . Dl N. IORGA: Şi există si în Italia. In Italia au existat decrete­­legi. Decretele-legi au fost creiate în Parlamentul Marghiloman ,- îndeplinirea într’o fără din viaţa noastră politică în care nu se * pe Parlament pentru îndeplinirea celor mai esenţiale acte de pă­mânt. Nu i-a putut trece cuiva prin minte decât numai Pre cea­­d-voastră liberal, dela cari aţi luat reţeta că reformele se po­t calea unor decrete-legi. (Aplause prelungite pe băncile federaţiei­, a voiu spune pentru ce. Dacă dă cineva un decret-lege privitor la o­­ cere oare­care, la un punct curent de administraţie, decretul l­eg poate să rămână totdeauna aşa, trebuie înfăţişat Camerilor. In aţ­i cineva Camenilor aceste decrete llegi, se poate găsi că decretul- ei este bun- El a fost executat însă, s'a adus o pagubă oarecare dar î­n guba aceasta într'un domeniu restrâns poate să fie reparată­, dar s fn­cem că decretele-legi ale d-voastră cari în mare parte au fost şi d şi la aplicare, — n‘ar fi acceptate de Parlament. Cum vă duceţi “v­ară pe urmă să refaceţi o întreagă situaţie de care suntu ,1,1 ) pe cari nimeni nu mai este în stare să le mai jignească • vAPla“s băncile Federaţiei). Aceasta este nu numai călcarea cerinţelor vieţii p­lamentare, dar compromiterea pentru totdeauna a­­ sentimentului e­galitate constituţională. (Aplause pe băncile Federaţiei). Al doilea când aţi venit la guvern înţelegeam să veniţi sau cu ex­celenţi funcţionari, eu unul care întotdeauna am dorit minister de mn­c­ţionari, în momentul când oamenii ceilalţi nu se pot înţelege in re­a, sau cu oameni ieşiţi absolut din straturile populare. Ei bine, d-voastră aţi venit cu persoane de cari vă legaui pe simpatii personale, cu persoane cari s-au distins în anumite domeni­i cu persoane din care nu cred ca să se fi distins în vre-un domeniu, ori­cum cu persoane cari nu aveau nirm­ic a­ face cu acea ideaţiune şi semimen­­talitate, de unde a ieşit popularitatea d-voastră mistică. Fel de fel oameni pe cari îi ştiam cu părţile lor bune şi rele. . Dar nici d-voastră nu admiteţi ceea ce este mai esenţial in cari d-lui Take Ionescu, nici d-sa nu e legat să vă aducă omagiile ido­a­ne. Dl DR. AVRAM IMBROANE, vice-preşedinte: D-l dr, este ora unu şi jumătate, doriţi să continuăm şedinţa până o termina dl Iorga, siu d-sa să continue la ora 5. . Dl N. IORGA: :Dde preşedinte, într'un sfert de oră voi termina. D-lor, unui guvern i se poate face credit, unui guvern î se poa * da încredere, un guvern ,poate să fie susținut, şi evident noi nu sui­* tem oameni cari să așteptăm cu nerăbdare cutare ceas din cutare , in care vom reveni. . . . Ei bine, toate aceste lucruri se pot face cu două condiţiuni, d­ar numai cu aceste două condiţiuni: întâi, ca acel guvern sa aibă o luge de conduită, să aibă un program, să înfăţişeze ţării anumite făgadueii, şi să fie legat în fiecare moment de îndeplinirea acelui program, de ur­marea acelei directive, de satisfacerea acelor făgăduelî. Aceasta este o condiţiune. Neapărat, că pe vremuri ca acestea, să meargă cineva cu oameni, cari astăzi zic într’un fel, mâine în altfel, după cum se schimbă alcătu­irea băncii ministeriale, sau după cum bate un vânt din public sau alt vânt din public, sau din intimitate, — fiindcă de acolo răsar de multe ori furtuni mai puternice decât acelea cari mișcă văzduhul dela un ca­­păt la altul, aceasta nu se poate. Dar nu se poate, mai cu seamă un lucru, nu se poate ca sub cel mai minunat program, sub cea mai dreaptă și mai sigură linie de făgădueli, luate în mod solemn, să figureze iscălituri din cari una distruge pe cealaltă. Adică un guvern de coaliţiune, pentru a îndeplini un program, cere anume condiţii indispensabile. Şi eu sunt sigur că se va ajunge acolo, ca să avem guverne de coaliţiune strâns legate în jurul unui program. Şi, în privinţa aceasta, să-mi daţi voie ca să culeg din experienţa mea politică un fapt pe care-1 aduc înaintea d-voastră. Sunt anumite lucruri din relaţiunile personale, cari se pot spune, fiindcă nu supără pe nimeni. In 1913, d. Brătianu vine la guvern ca programul exproprierii a unui milion de hectare şi cu colegiul unic, — pe vremea aceea se cerea mai puţin decât s’a cerut pe urmă.­­Eu unul credeam, că în locul colegiului unic, — şi nu se gândea nimeni la votul universal, de ce n'am spune-o? nu vorbea nimeni din acei «ari se puteau ţine de făgădueli, iar ceilalţi puteau să tăgăduiască orice — ar fi să se facă un fel de împărţire a naţiunii pe straturi, din care fiecare să aibă votul său definit, fiecare din aceste straturi să aibă dreptul de a trimite un număr de reprezentanţi în parlament, de spe­cialişti, aşa cum s'a ajuns în Germania. ’ In ceea ce priveşte exproprierea de un’milion de hectare, ziceam că este prea puţin, şi ziceam, decât să facem exproprierea unui milion, ceea ce este prea puţin, şi să dăm loc la atâtea ocaziuni ca să se câştige din expropriere, căci ştiam unele apucăuri, decât acestea, mai bine a­­rendarea obligatorie şi lichidarea datoriilor dela Credite, ceea ce ar fi adus o adevărată revoluţiune agrară. M’am­ dus la dl Brătianu, — mă rugase dumnealui, prin interven­ţia d-lui Banu, ca să avem o întâlnire. Dl Brătianu a fost foarte amabil cu mine, iar d-sa mi-a vorbit de frăţia de pe vremuri dintre bătrânul Ion Brătianu şi Kogălniceanu, adică eu a-şi fi fost Kogălniceanu, un compliment de natură să-mi aco­pere faţa de ruşine. Şi am spus d-lui Brătianu : să facem un program comun, sub programul acela să te iscăleşti d-ta, şi poţi să pui litere cât jumătate de deget: „Şeful partidului liberal" şi eu­ mă îndatoresc, ca în literile cele mai mici ce se pot închipui să iscălesc într’un colţ în numele micei grupări naţionaliste-democrate, cum era pe atunci. Dl Brătianu mi-a răspuns: A! nu aşa. Să ieşim în­ public cu un act iscălit de noi amândoi să facem un guvern de coaliţie. M'au lăsat să înţeleg ceea ce s'a propus d-lui Take Ionescu şi a acceptat: să se a­­leagă dintre ai mei un număr de deputaţi şi senatori. Eu am refuzat, încă de atunci am înţeles că lucrurile mari nu se pot face decât prin silinţele comune, că reformele de mare importanţă trebuie să poarte semnătura garantă a tuturor forţelor politice cari au dreptul de a vorbi într-o ţară. Ei bine, cât este de rău dacă în loc să aibă cineva iscălituri con­vergente, are sub programul său iscălituri divergente ! Şi atunci când cineva zice : uite-te la d. general Averescu, omului îi alunecă ochii la d. Garoflidi care o fi făcut un progres imens, dar nu e mai puţin adevărat că e un membru al cercului conservator al „Convorbirilor literare”, este sfetnicul ascultat al d-lui Marghiloman, face parte din comitetul de con­ducere al acestui partid, şi nu e mai puţin adevărat că la Iaşi a re­comandat muncă silnică ca panacee, ţăranii lucrând pe moşiile boerilor şi după aceea pe moşiile lor, şi nu e mai puţin adevărat că a iscălit în Martie cea mai îndărătnică denegare a exproprierii care a ieşit vreodată din condeiul unui om politic. Dar este un al treilea motiv, care ne face pe noi, naţionaliştii, să nu putem primi o conlucrare cu partidul care are puterea în momentul de faţă, şi iată care este acest motiv. Noi am pornit cu o iluziune, la care ţineam foarte mult şi care, ziceam, dacă va deveni o realitate, vom binecuvânta toate puterile Ce­rului care ne-au dat-o: regenerarea prin românii neliberi — şi ce-aţi făcut cu ei! Ne-am cheltuit însă o vieaţă întreagă căutând să trezim toate stra­turile acestei societăţi de aici, fiindcă naţionaliştii ţin fără îndoială la partea din corpul naţional care suferă mai tare, dar ei nu îşi permit să neglijeze părţile celelalte, cam­ deocamdată se găsesc bine, însă după ce va ajunge să fie pe deplin locuită partea care suferă, şi ele vor avea dreptul la aceeaşi îngrijire ca şi înainte. Din anume cauze, în privinţa politicei de clasă noi am făcut re­zerve într’un moment şi, dacă acuma nu am mai făcut este pentru ur­mătorul motiv, — şi aici fac o mică abatere. Sunt lucruri despre cari poţi să zici: nu te vreau, câtă vreme nu sunt, dar când lucrurile sunt, şi­­ele vin din voinţa unei naţiuni, atunci nu mai poţi să zici că nu le vrei, pentrucă nu naţiunea e pentru doctrină, ci doctrina este pentru naţiune. (Aplause pe băncile minorităţii). Şi partidul ţărănesc s’a alcătuit şi l-am văzut eu cum s’a alcătuit. Acum câţiva ani îmi mai vorbise de aşa ceva d. Mihalache, care o spun cu bucurie, încât din tinereţele sale a avut strânse legături cu în­treaga operă de propagandă pe care am îndeplinit-o noi, fiindcă dumnealui, „învăţătorul de la Topoloveni“ a dovedit cât poate strânge iniţiativa cul­turală a unui autodidact când a vorbit ori de aici, şi am văzut ce vânt bate prin capetele căptuşite cu diplome ale acelora cari au urmat toate şcolile de pe lume, dar cari nu pricep un lucru, ci nu ştii decât ceea ce ştii dincolo de şcoala la care ai învăţat. (Va urma) Pagina 3»

Next