Glasul Bucovinei, noiembrie 1919 (Anul 2, nr. 278-301)

1919-11-08 / nr. 284

Pag. 2 GLASUL BUCOVINEI Lupta cu morile de vânt Cine nu știe faptele desperate ale ridi­colului erou Don Quijote de la Mancha, creațiunea nemuritoare a artistului unic în feiul său, care a fost romancierul Mig­­uel de Cervantes Zaavedra ? Mânat de un dor bolnăvicios de a căuta aventuri răz­boinice, se luptă bietul om ori ca cine se întâlnește în cale. Apucă în goana lăncii sale turme de oi, bieți păstori de măgari, ba în sfârșit o­­dată dă năvală desperată asupra aripelor unei mori de vânt, ce se mișcau a­lene, dar în închipuirea sa aprinsă, grozav de ame­nințătoare­, în bătaia vântului de seară.­­Nevrând, îți vin în minte aceste amin­tiri din lectura de licean fericit, și cugeți ceva mai stăruitor asupra când stai luptei desperat de aprige ce-o duc ziarele evreo­­germane și consiliile naționale ale concetă­țenilor noștri de altă limbă și credință îm­potriva administrației țării. Căci precum închipuită era frica și mo­tivele care-l duceau în lupta pe Cervantes, tot așa lipsite de orice eroul lui temeiu real sânt și motivele de luptă și împotri­vire ce le invocă pretinșii conducători ai minorităților dimpreună cu organele lor de publicitate. Se spune că particularitățile de cre­dință ar fi înăbușite ! Dar noi nu avem nici o știre că stăpânirea românească ar fi în­chis vreun lăcaș de rugăciune al vreunei confesiuni. Dimpotrivă știm că administrația țării a avansat 15 000 de coroane pentru reclădirea casei comunității israelite din Vășe­uța. Se țipa că ar fi neândreptățiți și pre­ferați. Dar noi știm că în magistratură au fost confirmați și înaintați cu toții fără nici o deosebire, trecându-se chiar și peste cu­noștința limbii statului. Credem că greu s-ar găsi vre-un stat din lume, unde îngă­­duirea să aibă margini așa de largi. Se face larmă că învățământul li s’ar îngrădi. Dar noi știm că liceul evreesc numai în clasa I-a are peste șase secții, pe care toate le susține statul românesc, și că la pr­im­ele numiri î învățământul secundar, s’au numit 10 titulari români și 13 neromâni. Mai știm că administrația țârii sprijină naționali­zarea dorită și înființarea de școale particu­lare. Să ni se arate alt stat național în care „o minoritate în raport cu numărul ei, ar avea așa de multe instituțiuni culturale, precu­m le au evreii și nemții în Bucovina. La uni­versitate ii se fac toate înlesnirile, ca să-și poată urma studiile. S’au plâns că sunt îngrădiți politicește. Dar noi știm că li sa oferit în marginile­ rea­­lității etnice, putința ca să-și poată alege re­prezentanți în Constituantă. Și cu toate a­­cestea știm că de dragui luptei s’au îndâr­jit s’o continue. Mai știm că economicește le merge cel mai bine, văzându-și de afaceri și negoț, ne­stingheri­ți de nimenit, și totuși strigă și se apără și se luptă, că sunt asupriți și primej­duiți în existența lor. In alte părți,­­cei străini de localitate sunt siliți pe toate căile și cu toate mijloacele a se întoarce în locul lor de origine.­ La noi, cu toate că, de pildă, lipsa de locuinți e in­suportabilă, totuși nimeni nu e silit a se în­toarce la el acasă, ci dimpotrivă oameni străini de localitate vin de și cumpără case și se așează aici nestingheriți de nimeni. Și totuși lupta e dusă tot mai departe cu înverșunare neînfrânată. De aceea să nu fie cu supărare dacă asemănarea cu porni­rea de luptă a lui Don Quijote se impune dela sine. A Și nu e vina noastră dacă și com­ple­tarea asemănării ni se impune mai departe. Căci precum Don Quijote își avea Dulcinea de Toboza pentru a cărei slăbire se cre­dea îndatorat să dea luptele sale, tot așa și pretinșii conducători ai minorităților cu or­ganele lor de publicitate își au Dulcinea lor din Flondoreni, care îi ațâță mereu la luptă Dar ne e mare nădejdea că și aceștia, ca și Don Quijote, se vor încredința în cu­rând de zădărnicia luptelor lor aprinse, dorîndu-le bine înțeles, fără să aibă neno­rocul experiențelor eroul­ui lui Cervantes. ---------------------mm--------------------­Vasile Grec­u DIN UNGARIA OCUPATĂ Ungurii îngrijorați. Lățindu­-se știrea că armata româna ar avea de gând să părăsească în curând Budapesta,­o delegați­­une numeroasă de cetățeni și muncitori sub conducerea primarului din capitala Ungariei s’a prezentat genera­lului Moșoiu, exprimându-și dorința ca trupele române să mai rămână la Budapesta. Motivul e îngrijorarea populației față de ziua de mână, când ii va lipsi ocro­tirea din partea armatei noastre. Guvernul unguresc însuși ar am­enința populația cu progromuri și bolșevisme ar fi gata să izbucnească din nou. D. General Moșoiu, văzând încrederea poporului unguresc în armata noastră, a promis că în înțelegere cu aliații va face tot posibilul ca boișevismul să se stârpească cu totul. Pe de altă parte Românii vor ră­­­mâne­ la Budapesta atâta timp până ce poporul ma­ghiar va fi în stare să se apere singur. Nr. 284 BOLNAVUL Fratelui meu Constantin : in memoriam în valuri sure Toamna ’ncet pășește... Și frunzele din crengi susținătoare ca lacrimi pică'n parcul meu ce moare — Lin și nădejdea mea se desfrunzește... Pe alei plâns de femei par că jelește-­­De-acum apune veștedul vieți soare — Surd sună ritmuri de ciocănitore : o raclă'mi pare că se țintuișete. . Pe 'ncet mă stâng cu rozele plăpânde și trista Toamnă să nu adoarmă cântă.....­ . Iar Pacea și tinde mâinile ei blânde asupra mea și m­ă binecuvânta.— și mă sărută mângâios pe pleoape Eu sunt de Dumnezeu atât de­ aproape ! • (Din­ Sonete) George Verovidea ■-------*—------— ------------------— O nouă revistă : Unirea Primim în redacție primul număr, apărut în 6 Noembrie in Cernăuți, din „Unirea“, revistă săptămâ­nală pentru consolidare politică și culturală a tuturor cetățenilor bucovineni. Revista apare în 16 pagini, cu același text în ro­mânește și îți nemțește, având ideea fericită de a da pe ultimele două pagini dialoguri româno-germane, care să înlesnească deprinderea limbii românești. Din art­colul programatic al revistei reținem : „Po­porul românesc, blândul și bunul popor românesc, a lăsat să se mai știe că România Mare va fi pentru toți cetățenii ei, fără osebire de naționalitate și credințe religioase, o patrie bună, dreaptă și egală. Și nici că se putea asfel . Cine mai mult, ca a­­cela care a îndurat prigoana și jugul străin, poate pre­țui valoarea libertății individului și a neamurilor? S’au găsit însă oameni, cu gânduri meschine și ascunse, cari să turbure bezna armonie dintre cetățenii României Mari. Incapabili de o activitate mai frumoasă și vred­nică, ei s’au dedat la semănare de ură și vrajbă între fiii aceleiași patrii.“ Și apoi „In România Mare nu trebuie să existe nici majoritate nici minoritate,­ ci numai cetățeni români, uniți prin calde simțăminte de iubire către Patrie, Tron și către ei înșiși.“ Pornind cu astfel de gânduri la muncă pentru consolidarea unirii și întărirea patriei noastre întregite și iubite, nu putem decât saluta cu bucurie apariția nouii reviste, dorindu-i spor și izbândă. ■ ■ —•---------------------­Abonați-va­ia ..Neamul Românesc“ F­OIȚA Chestia jidovească la Paris iată părerea D-lui N. Sokolow în chestiunea evreiască din România : „Eu nu văd altă rezolvare a chestiei evreiești în România decât­­ Palestina. Nu știu cât va folosi România prin această soluție, dar evreii n’au asta, și această singură soluție este și cea fericită“, (vezi ziarul „Lumea“ din 25 octombrie 1919). Or­d­i Sokolow este Președintele delegațiunilor jidovești de pe lângă conferința de Pace la Paris. Având d-l Sokolow în chestia jidovească întoc­mai aceeași părere ca și mine, și fiind ea, pe baza aceleeași opiniuni, calificat de către ziarele jidovești din loc, de antisemit—urmează că... Dar să nu uităm că la Cernăuți jurnaliștii evrei sunt mai cuminți de­cât în alt loc și cumințenia lor nu este de ieri­ al uită ori ci încă de pe vremea când cultura apuseană i-a pus strajă aci în extremul Orient al fostei Monarhii austro-ungare. Și se înțelege că ei nu vor să se lepede așa cu una două de misiunea ce îi s’a încredințat odinioară și să părăsească deodată postul lor—pentru a înfința (sau continua ?) cultura jidovească în Palestina. Deci d-l Sokolow cu ai săi să emigreze dacă vroesc, intransigenții autohtoni din Bucovina rămân pe loc ! In contra acestei hotărâri nu putem zice nimic. Dar putem zice că e greșit a lua o astfel de hotărâre și de a calomnia, în acelaș timp, în străinătate Tara al cărei cetățean vrei să devii—sau a calomnia pentru a deveni mai lesne cetățean. Căci acesta este planul și scopul organizației internaționale jidovești, represen­tați prin comitetul delegațiunilor jidovești la Paris. Aflăm tot (din ziarul Lumea) din declarațiile d-lui Sokolow că secretariatele speciale ale evreilor din Ru­sia, Polonia și România... s’au constituit metodic,­­ având arhive bine organizate, statistice, istorice, po­litice, sociale, economice... S’au tipărit broșuri speciale ca documente în facsimile, cu date și legi explicative, s’au tipărit în traducere, ordine secrete, texte de legi, sentințe. Intr’un cuvât s’a extins adevărul asupra si­tuației evreilor din răsăritul Europei. „Eu însumi — continuă d-l Sokolow cunosc aceste ținuturi și am in­format personal pe D-nu­ Clemenceanu, Wilson și Lloyd George asupra unei chestiuni vitale pentru evreii din Polonia și România...“ Și în fine : „Aceste bi­rouri de Informații au servit mult la luminarea conducătorilor politici din occident, fiindcă nu toți au cunoștințele și experiența politică a lui Qemenceanu care a apreciat de la înce­put și cum se cuvine prezența avocatului Rosenthal în delegația română... j Aș fi preferat, în delegația română, pentru infor­mații în chestia jidovească, în locul d-lui Rosenthal pe dl. profesor Cuza — sau cel puțin pe lângă dl. Rosenthal. Sau dacă ar trăi bietul unchiu­ meu, preotul Dumitru Brăileanu, care la vrâstă de peste 70 de ani a fost dus legat de jandarmii austriaci în urma denun­țării unui mare „patriot“ jidan — și dacă acest preot ar fi fost și el la ceaiul dat de d-na Rottschild, despre care vorbește dl. Sokolow („Lumea“ numărul citat), ce mai amănunte picante ar putea povesti dl. Sokolow! „Cercul de potentați ai creditului“ ar fi rămas uimit și ar fi uitat, pentru câteva clipe, de nevoile Româ­nie!“. Dar e picant și ceea ce istorisește dl. Sokolow corespondentul „Lumii“—că adică potentații creditului nu vor acorda României ce cere decât cu „o singură condiție, să-și schimbe moravurile, viața, sistemul politic, reacționare și netolerante“ — adică cum zice ziarul „Vorwärts“ din Cernăuți să devină stat european sau cum zicem noi să devină stat jidovesc. Dar statele europenizate sau cum zicem noi jidovite nu s’au mențînat lungă vreme. Experimentul Lui Bela Kuhn și Tibor Szamne­ly la Budapesta n’a reușit A­­ trebuit să intervină armata română pentru a scăpa pe bieții creștini de teroarea jidovească și pe jidani de pogromuri. Sau to; nu pot înțelege­ Evreii că ei n’au talent politic? Ei pot distruge, dar nu pot clădi. Orga­nizația lor internațională este pentru ei o nenorocire. Fără această organizație, se poate că evreii într'un timp oareșcare s’ar fi asimilat precum «pe vremuri s’au asi­milat Fenicienii (vezi „Der Rassenkampf“ de Dr. Lud­wig Gumplowicz). Dar organizația internațională ză­­darnicește o deslegare pașinicâ a chestiune!, procla­­mându-se lupta fățișă în contra statelor cari du­­oasc să accepteze fără discuție condițiunile puse de „poten­tații creditului“; intre noi și organizația internațională jidovească se dă acuma la Paris lupta care va decide pentru o vreme soarta lor și a noastră, aruncată in discuția pu­blică — fie cât de cumpătată și obiectivă — e interpre­tată intr-un anumit sens — anume să se arate necesi­tatea scutului internațion­al pentru Jidanii unteia noi. Tendința fiind prea vădită, puterea argumentelor produse scade in aceeaș măsură. Și, în fine, știrile aduse chiar fiind adevărate, așa cum sânt aduse, trebue să producă un efect întocmai contrar edus intenționat. Căci toată lumea se va întreba : dacă în Europa răsă­riteană există un curent atât de puternic în contra jida­nilor, care este cauza? De­oarece a zice ca popoarele din Răsărit — deia Viena până în Ural — sunt niște horde sâibatele cari omoară pentru a omorâ, ar fi o afirmație foarte greșită. Și cauzele există. S­una doar „Arbeiterzeitung“ din Viena cu ocazia program­ului din Lemberg că acest e­­veniment e detestabil dar explicabil­ la revista — desigur nu antisemită — „Osterrei­­chische Rundschau“ XXII, Heft 2 din 15 ianuarie 1910­­ f­rol Wilhelm Bersch publică un studiu: Landwirt­schaftliche Bilder aus Galezien in care zice (pag. 144): „Școala primară ar trebui ridicată în un nivel mai Înalt, ciuma rachiului suprimată și în sfârșit țăranul galițian ar trebui liberat din mâniie jidanilor, cărora

Next