Glasul Bucovinei, februarie 1920 (Anul 3, nr. 341-364)

1920-02-21 / nr. 357

Număr pentru țărani Cernăuți, Sâmbătă 21 Februarie 1920 Nr. 357 Anul ÏTI APARE ZILNIC Abonamen­tu 11 !în an 60 lei, pe ’i, an 80 lei, pe treiSilifi 15 lei, pentru st&rsusi zilnic , pe un an 30 lei, pe 'i, an 16 lei, pe trei tani 7 £ 0 numai numărul de Duminică pe un an 10 lei, pe '|s­an 5 lei, pe trei luni 2.50 lei. Un număr costă 25 bani. Redacția și administrația Cernăuți, Strada Flondor No. 33 (FOSTĂ DOMNEASCĂ) Se primesc articole numai iscălite Anunțuri și reclamei se calculează după tarif și se primesc la administrație STRADA FLONDOR No. 33 Penatru inserare in interiorul ziarului se urcă taxa cu 50^1. .1 f * partidului democrat al unirii Telefon­ul 7i Fondator: Sextil Purcariu Desființarea Consiliului Dirigent din Ardeal Pe vremea unirilor în a. 1918 se înființase și la noi și în Ardeal câte un sfa­t național, ca să intârt­ască soarta acestor țări. Acele sfaturi în­­ unire cu voința poporului românesc din Bucovina și din Ardeal au hotărât unirea cu România ve­che, după cum știm cu toții. Statul național din Bucovina s’a desfi­nțat, pentru că nu mai avea rost S’au înființat secretariatele de stat pentru toate treburile țârii și aceste­­ neca­tariate sânt și până azi, având să se desființeze abia când iu întreaga Românie va­­ o lege singură, votată de Parla­ment, care să fie o lege de adevărată unire. In Ardeal acel sfat nu s’a desființat. Acea­stă țară, fiind de vreo 14 —15 ori mai mare de­cât Bucovina, trebuia sa aibă, până la in­chega­rea ei trainică pe temelii românești un stat mai joaste care se chiama Consiliul dirigent. Membrii din consiliu erau un fel de deputați, iar consi­liul singur un fef de parlament al Ardealului. Făcându-se acum câteva luni alegerile de deputați pentru Parlamentul de București, se în­țelege că Consiliul dirigent, adecă parlamentul ardelenesc nu mai are rost, căci e vorba doară de unirea poporului românesc într’o singură țară, ta care trebue să se facă numai un soiu de legi pentru un singur fel de conducere. Consiliul di­rigent prin urmare se desființează după cum s’a hotărât intr’o ședință (se desface), a Camerei deputaților din București. Ar urma să rămână In Ardeal numai șefii de resorturi sau secretarii șefi, cum le zicem noi, ca sa conducă trebile Ar­dealului după legile vechi, până ce vor fi gata legile cele nouă pentru conducerea unitară(intr’un singur fel) a întregii țâri. O parte din deputați plănuesc odată cu desființarea Consiliului diri­gent și desființarea resorturilor, adecă a­­ secretariatelor de stat di­n Ardeal, voind să se mute la București pe lângă fiecare ministe­riu. Și acelor seu­rtariate de pe lângă ministerele din București ar voi deputaț­i aceia să le supuie afa­cerile tuturor țărilor desrob­te. S’ar plănui prin urmare și desființarea de acum a administrației din Bucovina. Noi de bună samă că de-abia așteptăm să vedem gata legile cele cu totul noua ale Româ­niei, dorim să scăpăm de cele patru feluri de legi vechi, câte sânt astăzi in România noastră. Dar fiindcă acuma trebue sâ ne conducem tot­i după cele vechi, și conducerea treburilor dela noi trebue sâ fie aici. Prin urmare deputații noștri împreună cu domnul ministru Nistor Își vor pune în cum­pănă puterea cuvântului lor ca adm­nistrația de astăzi a Bucovinei să rámâne ii â o bucată de vreme, până ce toți Românii vom putea avea o singură lege Sigur că vor sta administrativă (de conducere), pe punctul vedere că și în Ardeal trebuie să râmâne secretariatele de stat atâta vreme cât și acolo vor fi re gice cele ve­chi, având să se desfi­nț­ze numai Consiliul diri­gent, adecă parlamentul Ardealului, la conducerea vechiului regat a fost până la unirea noastră o mare greșalâ. Și anume conducerea țârii era întreagă la București Acuma după noire­și Românii din România vei de vreu, ca și noi, ca sa împartă prin 1­ ge* cea nouă putere aceasta de condu­cere în mai multe părți, având de gând să înființeze un set de dre­torate tot la un număr oarecare de județe Dar fiindcă noua lege administrativă nu e gata și Directorate nu sânt, nu este nici o pricină că sâ se mute Secretariatele de stat din țările alipite la București, unde de­ocamdată sânt alte legi ca la voi sau aiurea. De aceea deputații noștri și domnul Minis­­tru Ni­stor au toată dreptatea dacă zic că Se­cret­ariatele din țările desrobite se vor putea desființa numai odată cu descentralizarea con­ducerii din Bucureși când se va face un lucru Întărit pentru totdeauna, nu de azi pe­ mâne, cum s’ar Întâmpla dacă s’ar desființa ad­­­­ministrația de azi a Bu­ovinei, Ardealului și Basar­biei Desfi­nțarea Concluded dirigent n’are aici In­clini 1 în mânecă r la desfi­nțarea adminis­­­trațiilor din țările desrobite, până ce vom avea legea cea noi­ă. In­cas­rabla s!a desființat mai bine de­ un an. Sfatul Țârii iar în Bucovina Co­nsiliul național. Secretariatele însă au rămas până ce se va lua o hotârire definitivă (pentru totdeauna­). Ardealul credem că va face la fel. Va desființa ca și noi și ca și Basarabeșii numai Consiliul dirigent, iar Secretariatele se­­vor păstra fără să se mute la București, căci lucrul acesta n’are rost. • ... |»-----------------— Ion Dominte. Cum ne putem feri de boale? Prin țară bântae boale foarte primejdioase, care se lățesc mereu. Ș­oaree s’au închis din pnena a­ceasta pe vreo săptămână și apoi vâzându-se că boa­lele nu s’au potolit s’a mai amânat deschiderea lor cu o săp­ămână. Boalele acestea se răspândesc prin necurețerie și prin răceala. Un om răcit, care cade la pat, dar care iți caută b ne de trupul lui, se vinie­ă ușor, pentru că pr n curăț­are se alurgă boala, iar a­tul care n’are gr­os de trupul lui se poate îmbolnăvi as* din senin și scapă numai cu foarte mare gre­utate. B[ mai prime] luiește și pe alții, făcându i să se imbol­năvească de boale molipsitoare. De aceia cel mai bun lac pentru însărătoș­rea­­ noastră este curățenia. Trebuie să fii totdeauna bin­­spăla­tă și curat Îmbrăcați. Iar In casele noastre tre­bue sâ gr j­m mereu. Mir osul și puterea de var proaspăt omoară mi­crobii (viermii de tot mici) boalelor, cari sboară prin a«r unde e nerurățme. De aceia e b ne să văzuim­ cât mai des prin r­a­e. Sătenii voștri trebue se se ferească de refugiați cari vin prin Rusia și de prin a te părți ca vai de dânșii, plini de piduchi și de alte necaârț­ nli. Toată lumra d-la sate trebue să știe că păduchii sânt cei mai s­lașn­ci răspânditori de boaie. Ei au toate ne­curățeniile pe dânșii pentru că din necurățenia omului trăire. Vă dăm sfatul prin urmare să vă feriți de ne­­curățenie și vă veți păstra sănătatea sau poate chiar și viața. Cei chemați de prin sate să deie povețe, pot ținea conferințe despre păstrarea sănătății să­­ni­­lor lor, cari nu șt­i .cum să se apere de boalele ce băntae prin țară cu atâta putere. I. C. H Un boier si un țăran in sfatul tarii in z­lele trecute a vorbit in Senat un boier, un fel de clocolu, om de altf­i cu multă învățătură. Domnul a­sta a stat multă vreme In Ro­ma in numele Român­ei, a scris multe scrieri unde zugrăvește viața de la țară pe care o cunoaște insă numai din spusele altora. De la o vreme ,s’a așezat la moșia lui la vie, că are vinuri multe și vestite. Ce-o fi făcut acolo, Dumnezeu știe, d­atul că acum l au ales și pe el senator. Și cum a venit la Senat, cum s’a râțoit la ceilalți membri din Senat, s’a cutat cu președintele, s’a certat cu oameni cari nici nu erau acolo, nu i-a plăcut una, nu­­ a plăcut alta, la urmă a început a bate câmpii și !u loc să vorbeas­ă despre nevoile târii a început a spune că poezia, doinele noastre frumoase pe care le cântă flo­rii și fetele noastre îndrăgostite, n’ar fi ceva ești de la țărani, din popor, ci ar fi fost iscodite de nuntea boierească. Vezi, tu, boierul ăsta nu se prea apropie de țărani, că nu e miroasă bine opinca. F­rește, ceilalți senatori nu l-au dat pace câ­ti au văzut că îndruma câte verzi uscate. Dar la urmă după ce s’a potolit zgomotul, s’a ridicat țăranul Andron­­escu din Bucovina. Ș când a votat șt­ii cum a fost ? L niște ca in bisercă ! Toți ascu­tau și numai din când în când băteau din palme de bucurie că vorbește cu m­ost țăranul. Ș­i­-a spus s­natorul Andronicescu că țara i-a chemat acolo si lucreze, să aime durer­le tuturora nu sâ se Cădească. Tot ce-i mai frumos in limba românească la țăran s’a păstrat. La țăranul din vechil R­get, din Basa­­rabia, din Bucovina și din Ardeal. Ș ei, țăranii, vor și acuma sa lucreze că da­r țăranii ar face atâta vorbărie ar pieri de foame. Deci pentru muncă s’au întrunt la Senat și nu pentru sfată. Și ce credeți că s’a intâmplat! Toți senatorii, și mitropo­­l', și episcopi, și protopopi și profesori d advocați, toți au bătut din palme și i-au strigat lui A­ndro­icescu pl­in de aucune : la traascä ! Tuturora le-a plăcut cum a votaut țăranul cu­viincios cuminte și cu înțeles, pe când bierul Zimfi­­rescu, priet­n și cu domnul sa­cu Folclor la care a fost odată Ia C­rnăuț, ca să se arete și pe aici cum aveți o icoa­ă, a to­­ ut rușinat la o pane. He h­l cum se schi­mbă lumea, bunul simț nu mai umb â imbri­cat la drie haine scumpe boie­­și, ci In bi­tul su­man țărănesc I . Câ­ndea. ------------------------ 4»—............ . ■ Se nu ne bat un joc de i­mba românească , nucă nu e mai dulce și mai frumos decât limbi noastră, pe care am deprns-o din leagăn, când mamele n­ostre, cântând de dragul nostru și desmier­­dându-ne, ne-au învățat a vorbi limba pe care au vor­bit-o Româ­ni din moși strâmod. Cu multă părere de râu tr­­buie să spunem că sânt frui­l sât n! care, du­ș­iu din ce pricină, se ru­șinează să mai spuie „m­a­l­ț­â­m­­e­s­c“, crezând că »mersi« e mai ca ocarm­, nu le mai prce adună ziua“ și z'c „bon­jur“ tot fr­uhzește. Noi am pune întrebarea : Carc Francezii din Paris, care e așa de d­ștept, iși dau bineț­ în limba român­ască s­au z'c „molțămesc“ când primuțl, ceva? Credem ca nu. Ei țin la limbi lor ca la ochi din cap. Sătenii sâ nu se lese după cuconași, care se rușinează de limba noastră și la ori­ce vorbă îi auzi: mersi, bon jur, bon soar, schimosindu-se de parcă one știe cine-ir fi ei, dacă știu c­âteva cuvinte franțuzești Un om deștept nu ce nu­ ia de-ai stea nici ca coada oci­ului. Sânt niște îngâmfați. Să nu uităm că noi cei de azi avem datoria să lăsăm și urmașilor noștri o limbă f­umoast­ă 1 cu­rată cum am primit-o și noi dela părinții noștri. Ce s’ar i­ntâmpla, da­r noi cei de azi am schimoși-o, cei de peste 10 ani ar schimoși-o, cei de peste 20 de ani tot așa. Am avea limba noastră culce româneas­ă peste 30, 40 sau 100 de ani, când fiecare șl­a bate joc de dânsa? I. 0. *•

Next