Graiul Sălajului, septembrie 2008 (Anul 19, nr. 4163-4184)

2008-09-16 / nr. 4174

■ Redacția GRAIUL SĂLAJULUI : 161:UzQIHhIO­ u­raX:UzblH­ 174/U; MOB«:Q74ÍHU7M1;OTUtilireQaCfOnJ;l-mail:UraiUISj^unisySJ’O;WWWJIDISystro/yrHIUKSI 16 PAGINI 1 leu ANUL XX, Nr. 4174 MARTI, 16 SEPTEMBRIE 2008 Sfânta Mare Muceniță Eufimia ____________________________________________ Unitățile de învățământ din județ și-au redeschis, ieri, porțile pentru cei peste 40.000 de copii de vârstă școlară și preșcolară câți sunt în Sălaj. în ciuda ploii și frigului de afară, copiii s-au îndreptat în număr extrem de mare către școli, purtând în suflete emoția primei întâlniri cu educatoarea, învățătorul ori dirigintele sau, după caz, nerăbdarea reîntâlnirii, după trei luni de vacanță, cu colegii de clasă. Cel mai bine au ieșit din această agitație florăresele, care și-au făcut, efectiv, plinul la vânzări, în timp ce șoferii - cei din Zalău cel puțin - și-au întins nervii la maximum încercând să iasă din blocajele create din cauza aglomerației specifice acestei zile, la care s-a cumulat și vremea ploioasă. Dincolo de inconvenientul cu vremea deosebit de nefavorabilă, care a făcut ca toate festivitățile de deschidere a anului școlar să fie înghesuite prin săli festive ori săli de sport, școala a început, în Sălaj, în condiții normale. Sau cel puțin asta ne-a asigurat inspectorul școlar general Ioan Abrudan, care ne-a declarat că, "exceptând mici probleme cu încadrarea pe ici, pe colo", nu au fost semnalate situații deosebite. Jes OLIMPIA MAN (Continuare în pag.3) ----------------------------------------------------------------------N Stolojan:"Guvernul PDL va fi format din oameni cu performantă" Candidatul PDL pentru funcția de premier, Theodor Stolojan, a declarat, sâmbătă, la Petroșani, că formațiunea sa politică nu a făcut nominalizări pentru miniștri în viitorul Guvern, aceștia fiind aleși în funcție de performanță și onestitate. Totodată, Theodor Stolojan s-a declarat convins că PDL va câștiga alegerile și va forma Guvernul. "Miniștrii vor fi oamenii care vor avea performanță și nu e vorba numai de cei care candidează pentru Parlament, pentru că sunt oameni care contribuie foarte mult la victoria PDL fără să candideze neapărat pentru Parlament. Sunt oameni, cum este domnul Videanu și alții, care au contribuția lor", a declarat, sâmbătă, Theodor Stolojan, aflat într-o vizită la Petroșani. MEDIAFAX ^______(Continuare in pag.4)^ DE VÂNZARE APARTAMENTE NOI Finisaje la alegere incluse în preț • Garsonieră, suprafața utilă 26 mp + terasă 22 mp, preț 120.000 lei; • Două camere, suprafață utilă 50 mp, preț 170.000 lei; • Trei camere, suprafață utilă 70 mp, preț 230.000 lei. Str. Corneliu Coposu (lângă Direcția Agricolă), tel. 0728/073741. Informații la telefon: 0730 - 563.116 Fundația "Rus Dumitru" premiază elevii Rus Dumitru, candidatul PNL pe colegiul Jibou deschidere­a anului școlar la Grupul Școlar - Valea Someșului - Valea Almașului la Camera "Octavian Goga" din orașul de pe Someș. Deputaților, a participat, ieri, la festivitatea de (p) (Continuare în pag.4) Dragi copii și elevi, Distinși colegi, cadre didactice. Stimați părinți începutul unui nou an școlar este, fără îndoială, un moment în care emoții puternice, dar firești, pun stăpânire pe sufletul tuturor acelora care își leagă într-un fel sau altul, așteptările, speranțele și aspirațiile de școală, angajându-se într-o competiție minunată care nu are­ niciodată învinși și pentru care startul se dă an de an la mijloc de septembrie. Firești sunt emoțiile micuților care trec pentru prima dată pragul școlii, emoțiile celor care își așteaptă, la clasă, dirigintele și profesorii care să ia locul doamnei învățătoare, emoțiile și bucuria revederii după o binemeritată vacanță, după cum, firești sunt emoțiile cadrelor didactice și părinților care cu gândire matură conștientizează la rolul și importanța parcursului școlar pentru devenirea tinerilor. Educația este arta de a releva ființei umane, sensul intim care trebuie să-i guverneze actele, de a-i învăța pe tineri cum să-și păstreze inocența sufletească, de a rămâne solidari cu timpul lor, de a se inocula gustul și puterea de a trăi din plin, în aceste circumstanțe fericite, vă felicit distinși colegi, cadre didactice și dragi elevi cu ocazia începerii noului an de învățământ și vă doresc să aveți parte de un an școlar bun, cu sănătate, cu putere de muncă și performanțe școlare deosebite. (2010) ■ Prof. dr. IOAN ABRUDAN, INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL

Next