Graiul Sălajului, ianuarie 2016 (Anul 27, nr. 5997-6016)

2016-01-14 / nr. 6005

ACTUALITATE www.graiulsalajului.ro____________ Joi-14 ianuarie 2016 ■er Eduard Farcaș Anul 2016 va fi un an politic agitat. Partidele se pregătesc de alegeri, iar parlamentarii sălăjeni încep să gândească și ei serios la scrutin. Am vrut să aflăm însă ce obiective și-au pro­pus aceștia și pe plan profesional, nu doar politic, pentru anul 2016. Ce vor parlamentarii sălăjeni pe ultima sută din mandat și înaintea alegerilor locale Lucian Bode vrea sprijinirea comunității sălăjene Deputatul PNL Lucian Bode își dorește să sprijine cât mai mult dezvoltarea comunității sălăjene, după cum susține acesta. "Prin toate mijloacele parlamentare pe care le am la dispoziție, în sesiunea care urmează voi spijini dezvoltarea comunităților sălăjene. Mai am în plan susținerea inițiativelor legislative proprii care sunt în circuitul parlamentar, în număr de 33, cu accent pe proiectul de Lege privind scuti­rea de la plata accizei a producătorilor de pălincă; proiectul de Lege pentru scutirea de la efectuarea ITP a proprietarilor de tractoare agricole; proiectul de Lege pentru modificar­ea legii arhivelor, repectiv de modificare a legii de organizare și funcționare a servicilor pub­lice (în vederea spijinirii foștilor angajați ai societățiilor comerciale care au falimentat pentru recuperarea documentelor care atestă vechimea și încadrarea într-o anumită grupă de muncă); proiectul de Lege privind prima întăbulare a terenurilor agricole și forestiere; propunerea legislativă privind aprobarea unor măsuri fiscale pentru stimularea consumului și relansarea activităților economice; propu­nerea legislativă privind programul "Masa la Școală" pentru elevii din învățământul oblig­atoriu de stat și privat, primar și gimnazial; propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guver­nului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pen­tru autovehicule. Mai am în lucru și inițiative legislative care vizează sec­torul energetic din România, cu accent pe proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei energetice a României perioa­da 2016-2035, proiectul de Lege priv­ind Legea guvernanței corporative a în­treprinderilor publice; proiectul de lege privind modificarea OUG nr. 109/2011; și proiectul de Lege privind noul cadru fis­cal privind resursele minerale (redeven­­țele). Vreau să specific că sunt semna­tarul a 62 propuneri legislative, din care 4 au devenit lege, 29 au fost respinse, iar restul de 33 se regăsesc în dezbate­rea Senatului sau a Camerei Deputățiilor, după caz", ne-a spus Lucian Bode. Vegh Alexandru vrea ca președintele să promulge legea care interzice reclamele la medicamente Senatorul UDMR Vegh Alexandru are ca principal scop să-și poată duce la bun sfârșit mandatul de senator, care este și primul pentru fostul prefect. Vegh mizează pe inițiativele pe care le-a inițiat și speră să fie adoptate cât mai multe dintre aces­tea. Vegh mai are în gând și proiectul de lege privind interzicerea reclamelor la med­icamente la televizor și radio, dar și inter­zicerea reclamelor la farmacii. Inițiativa lui Alexandru Vegh a fost adoptată de Senat, care a fost for decizional, însă președintele Klaus Iohannis a trimis-o la reexaminare. "Vreau să îmi pot duce cu bine la final mandatul și să mă ocup de inițiativele pe care le-am depus și care sunt în lucru. Sper să pot ajuta comunitatea sălăjeană și în următoarea sesiune parlamentară. Eu trebuie să precizez că nu sunt afectat pen­tru că domnul președinte a trimis la reex­aminare legea privind interzicerea rec­lamelor la medicamente. A făcut acest lucru, de exemplu, și cu legea dării în plată. E dreptul său; eu însă cred că proi­ectul meu de lege este în conformitate cu normele Uniunii Europene. Nu îmi doream să se ajungă la reexaminare, ci vroiam să fie promulgat, dar în sesiunea viitoare voi încerca să îmi conving colegii că proi­ectul este unul în beneficiul cetățenilor. Cât despre acuzele unor a­rtfr­ive colegi că nu au știut ce votează, eu cred că nu vorbesc în cunoștință de cauză, pentru că s-a anunțat în ședință ce proiect se votează și ei și-au dat acordul. Desigur, pe lângă acestea, trebuie să recunosc, avem în gând și o bună organizare pentru alegerile locale", a spus Alexandru Vegh, senator UDMR. Iuliu Nosa se concentrează pe alegeri Deputatul PSD Iuliu Nosa ne-a declarat că la ora actuală nu s-a gândit la ce va face concret în viitoarea sesiune parlam­entară, pentru că mai este timp. Deputatul se gândește acum mai mult la modul cum se vor organiza alegerile locale, Nosa deținând și funcția de președinte executiv al PSD Sălaj: "în primul rând îmi doresc să fiu sănătos, atât eu cât și familia mea; în plan politic îmi doresc să câștig alegerile locale și parlamentare alături de colegii din PSD Sălaj. încă nu m-am decis ce priorități am pentru noua sesiune parlamentară, pentru că este­ prea devreme pentru a stabili obiective, îmi voi stabili obiectivele în vii­tor și le voi face cunoscute sălăjenilor", a spus deputatul Iuliu Nosa. Plata dărilor la bugetul local al Zalăului începe de luni es Viorel Varga La Zalău, cu­ excepția amenzilor, a taxelor pentru eliberarea sau pre­schimbarea actelor de identitate și a taxelor de înscriere auto, a căror plată a început pe data de 4 ianu­arie, contribuabilii, persoane fizice și persoane juridice, vor putea achi­ta impozitele și taxele locale începând cu data de 18 ianuarie, ne spun reprezentanții Primăriei Zalău. Și așa și este, pentru că foarte mulți cetățeni din municipiu, necunoscând data de începere a încasării, s-au prezentat conștiincioși să-și plătească taxele și impozitele locale în primele zile ale anului. Au fost dezamăgiți, pentru că primăria nu a fost pregătită să le perceapă taxele. Dar dacă mai au banii și nu vor să-i prăpădească înainte de a-și plăti biru­rile, sunt așteptați începând de luni. Noul Cod fiscal a venit cu modificări privind stabilirea taxelor și impozitelor Potrivit noului Cod fiscal, în vederea stabilirii taxelor și impozitelor locale, anumite persoane trebuie să depună la primărie câteva documente. De pildă, persoanele ju­ridice au obligația de a depune declarație privind clădirile pe care le dețin în pro­prietate la data de 31 decem­brie 2015, destinația și valoa­rea impozabilă a acestora, până la data de 31 martie 2016. Persoanele fizice care la data de 31 decembrie dețineau în proprietate clădiri nerezidențiale sau clădiri cu destinație publică au obligația să depună declarație până la 31 martie inclusiv, conform modelului aprobat prim ordin comun de ministrul Finanțelor publice și ministrul Dezvoltării regionale. Persoanele fizice și juridice care la data de 31 decembrie dețineau mijloace de transport radiate din circulație, conform prevederilor legale, au obligația să depună în acest sens o declarație însoțită de docu­mente justificative la compar­timentul de specialitate al autorității publice locale până la data de 31 martie 2016. Reducerile sau scutirile de impozit pe clădiri, pe terenu­ri, pe mijloacele de transport, se aplică începând cu 1 ian­uarie 2016. Persoanele care dețin documente justificative în acest sens emise până la data de 31 decembrie 2015 trebuie să le depună la com­partimentul de specialitate al autorităților publice locale până la data de 31 martie 2016 inclusiv. GRAIUL SĂLAJULUI ~ e-mail: graiulsj@unisys.ro _ Penalități noi pentru nedeclararea veniturilor la Fisc și pentru întârzieri cs Viorel Varga Din ianuarie 2016 s-au in­trodus noi forme de penalizări, care nu existau până acum în legislația românească. Văloarea dobânzilor și penalităților de întârziere este mai mică de la începutul anului, odată cu intrar­ea în vigoare a noului Cod de procedură fiscală. Actul norma­tiv introduce însă noi tipuri de pe­nalizare, precum penalitatea de nedeclarare. Aceasta vizează contribuabilii de rea-credință, adică aceia care declară mai puțin decât câștigă sau nu-și declară deloc obligațiile fiscale. Concret, potrivit articolului 181 din actul normativ amintit pentru obligațiile fiscale nedecla­­rate sau declarate incorect, con­tribuabilul datorează din 2016 o penalitate de nedeclarare deO,08 la sută în fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data sting­erii sumei datorate inclusiv. Pot­rivit Ordinului ANAF nr.3834, pub­licat în Monitorul Oficial și intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016, penalitatea de nedeclarare nu va fi stabilită de organele fiscale dacă aceasta este mai mică de 50 de lei. Penalitatea de nede­­clarare va ajunge de 100 la sută dacă sumele datorate statului provin din evaziune fiscală. Noul Cod de procedură fis­cală modifică printre altele regimul dobânzilor și penalităților de întârziere; începând din 2016, val­oarea dobânzii este de 0,02 la sută pentru fiecare zi de întârziere, micșorată de la 0,03 la sută, cât a fost la sfârșitul lui 2015; în ceea ce privește penal­itatea de întârziere, aceasta este, conform Codului de procedură fis­cală, o obligație fiscală acceso­rie, reprezentând sancțiunile pen­tru neachitarea la scadență de către debitor a obligației fiscale principale. Potrivit noilor dispoziții legislative, penalitatea de întârziere a fost micșorată de la valoarea anterioară de 0,02 la sută la 0,01 la sută pentru fie­care zi de întârziere.

Next