Graiul Sălajului, mai 2017 (Anul 28, nr. 6331-6352)

2017-05-30 / nr. 6351

ACTUALITATE www.graiulsalajului.ro 5 I Marți-30 mai 2017 GRAIUL SĂLAJULUI r, e-mail: graiulsj@unisys.ro Legea salarizării a intrat ieri în Camera Deputaților ei Ali­a Rad Proiectul Legii salarizării uni­tare a ajuns ieri la Camera Deputaților, care este tor de­cizional pentru adoptarea ei. Ieri a fost ultima zi în care deputații mai puteau depune amenda­mente, iar 6 iunie este termenul limită până la care trebuie dat raportul comisiilor de specialitate pe marginea acestei legi, conte­stată și de diferitele catgorii bug­etare, fiecare simțindu-se nedreptățită sau dezavantajată, dar și de economiști, care o văd periculoasă pentru stabilitatea economică și pentru nivelul de trai, în primul rând că nimeni nu a identificat resursele pentru majorările salariale uimitoare prevăzute pentru bugetari, care vor face un contrast puternic cu salariile mici, de cele mai multe ori minimul pe economie, din economia privată, cea care susține de fapt economia țării. Oamenii de afaceri nu văd cu ochi buni Legea salarizării în for­ma actuală. Împlicarea legii salarizării unice va duce la situația în care, proba­bil, după o jumătate de an inflația și rata de îndatorare a statului vor crește atât de mult, încât autoritățile vor fi nevoite să taie la loc majorările salariale­, e de părere Florin Jianu, fost ministru pentru Mediul de Afaceri și reprezentant al Consiliului Național pentru între­prinderile Private Mici și Mijlocii. O altă variantă luată în calcul de fostul ministru este cea în care legea va fi votată, dar nu va fi apli­cată,­­la fel ca și în cazul celei aprobate de Guvernul Boc, care a fost prorogată în mod constant și care nu a fost aplicată niciodată­, e de părere Florin Jianu. Oficialii Consiliului pentru IMM-uri cer Camerei Deputaților, îdacă ne interesează viitorul acestei țări­, să aducă modificări de esență legii, precum intro­ducerea criteriilor de performanță și a unor evaluări periodice în toate domeniile. Deputații sălăjeni văd din perspective foarte diferite Legea salarizării unitare Iuliu Nosa, deputat PSD, spune că legea va ține românii în țară "Eu fac parte din grupul inițiatorilor acestei legi, nu am de­pus amendamente, îmi doresc ca ea să treacă de vot și să fie prom­ulgată apoi de președinte. Sunt într-adevăr și unele nemulțumiri, în administrația publică, de exem­plu, dar trebuie să avem o lege pentru uniformizarea veniturilor, să fie retribuit fiecare la valoarea muncii prestate. Efortul bugetar pe 2017, dacă va fi pusă în aplicare de la 1 iulie, este de aproximativ 1,7 miliarde de lei, sumă care a fost gândită și soluționată de cei care au inițiat legea. Dacă vrem ca românii să rămână în țară, să fie motivați, trebuie să le fie re­tribuită munca. Noi pregătim specialiști și ei pleacă." Seres Denes, deputat UDMR, speră la câteva corecturi "Este necesară o lege a salarizării unice. Chiar dacă nu e o uniformizare perfectă, acest as­pect încă se mai poate corecta în Comisia de Muncă de la Camera Deputaților. Trebuie să existe o corelare a veniturilor atât pe orizon­tală, cât și pe verticală. Este nec- Liviu Balint, deputat PMP, ale veniturilor ce rezultă "Salariile din sistemul public nu trebuie scăzute! Voi susține amen­damentele la proiectul de lege ven­ite din partea Federației Naționale Sindicale <Ambulanța­, cât și amendamentele depuse de Sindi­catul Sanitar, amendamentele de­puse de sindicatul care reprezintă ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) și amenda­mentele depuse de reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. Veniturie­n­ Din analiza legii salarizării pro­pusă de Guvernul Dragnea-Grind­­eanu reies multe inechități, fiind gen­erată o situație de impredictibilitate. De asemenea, am constatat că proi­ectul legii, așa cum a trecut de Sen­at, introduce discriminări între cate­goriile de salariați plătiți din fonduri publice angajați în instituții similare din punctul de vedere al statutului și al modului de organizare. Ca atare, eu am depus două amendamente prin care am încercat să corectez aceste derapaje, unul dintre ele vizând managerii publici, al căror stat­ut în ierarhia administrativă este grav afectat prin noile reglementări. Cel de-al doilea amendament îi vizează pe angajații Arhivelor Naționale din structurile teritoriale și pe cei de la nivel central, care deși au atribuții ale­­sară această lege pentru că, în momentul de față, nu se mai știe cine cum e plătit, trebuia o armoni­zare; în plus, această lege trebuie să fie previzibilă. Omul, când se angajează, trebuie să știe cum ce salariu va avea peste 10 -15 ani în domeniul respectiv." se opune oricăror scăderi din Legea salarizării trebuie afectate prin această lege! îmi doresc ca toate veniturile, fie că vorbim de salariații din sistemul de sănătate, educație, apărare, ordine publică sau ale celorlalte categorii din sistemul bugetar, să nu fie afec­tate de scăderi prin noua lege a salarizării unice. în cel mai rău caz, dacă nu o să beneficieze de o creștere, veniturile să rămână la sta­diul actual, dar vin și cu rugămintea ca toți cei care lucrăm în sectorul public să fim mai responsabili și mai devotați muncii noastre!" funcțiilor specifice identice cu ale al­tor funcționari din instituții cu cara­cter similar, nu au fost introduși pe aceeași grilă de salarizare. Per ansamblu, sper ca majoritatea parla­mentară să respecte dreptul opoziției de a-și susține aceste amendamente și să nu repete povestea de la Sen­at, acolo unde amendamentele deputaților nici măcar nu au fost puse în discuție. Dacă dezbaterea nu va avea decât un singur scop, acela de a-i mulțumi pe domnul Dragnea și pe doamna Olguța Vasilescu, care do­resc să-și vadă proiectul legii publi­cat în Monitorul Oficial până la 1 iul­ie, în detrimentul unei dezbateri par­lamentare transparente și democrati­ce. PNL va lua în calcul sesizarea acestei legi la Curtea Constituțională". Lucian Bode, deputat PNL, deplânge discriminarea dintre angajați ai statului care ar trebui să fie egali Marile categorii de bugetari sunt total nemulțumite de Legea salarizării și spun că sunt de fapt înșelate Funcționari din administrația locală ș­i se tem că vor ajunge la salariul minim . Viorel Varga Legea salarizării a adus mari nemulțumiri în rândul funcționarilor din administrația locală. Urmare a refuzu­lui parlamentarilor PSD de a nu regle­menta o grilă de salarizare a person­alului din administrația publică locală, toate federațiile sindicale cu membri în administrația publică locală au transmis nemulțumirile salariaților și calendarul protestelor. O primă grevă japoneză a avut deja loc. Lipsa unei grile creează un haos total în salariile angajaților din primării, consilii județene, direcții de asistență socială, de la evidența per­soanelor, de la taxe și impozite, poliție Consiliul Medicilor din România consideră că adoptarea în forma ac­tuală a legii salarizării nu va face decât să sporească numărul medicilor care emigrează, în nenumărate rânduri s­­a spus că veniturile nu vor fi diminu­ate, însă tot timpul s-a vorbit despre salariu. în cazul medicilor există o serie de sporuri, unele chiar de 70 la sută. Dacă acestea vor fi diminuate la 30 la sută, venitul global al medi­cilor o să scadă. O altă nemulțumire este că pe grila de salarizare de la 1 la 12, un medic primar este plasat Federația Sindicatelor Libere din învățământ este nemulțumită de le­gea salarizării unitare. Dacă în pro­gramul de guvernare PSD le promitea profesorilor o creștere de 20 la sută din iulie anul acesta, Le­gea salarizării, în forma actuală, se amână creșterea salariilor până în 2018, când li se promite 50 la sută. Seamănă prea mult cu lege de pe vremea lui Boc, când profesorilor li s-au promis 50 la sută la salariu, lege adoptată și neaplicată, iar la scurt timp s-au ales de fapt cu tăieri de 25 la sută din lofuri. Nici plățile pe hotărârile judecătorești pe Legea locală, în lipsa grilei, salariile urmează a fi stabilite anual în limita bugetului alo­cat de consiliile județene și consiliile lo­cale. Propunerile liderilor sindicali priv­ind necesitatea grilei de salarizare au fost neglijate de guvernanți. Această situație, susțin funcționarii din administrația locală, "conduce până la reducerea salariilor până la nivelul min­im pe economie, asta însemnând tăieri mai mari decât cele decise de Guver­nul Boc pe vreme de criză". Sindicatele avertizează că gradul de nemulțumire al angajaților din aceste structuri se poate concretiza oricând în proteste masive, inclusiv încetarea lucrului, abia pe un coeficient de 5. E un coe­ficient degradant pentru valoarea so­cială a muncii și efortul pe care îl depun medicii este de părere CMR. Recomandările organismelor internaționale, cuprinse și în raportul comisiei prezidențiale privind sănătatea, se specifică în mod ex­pres că salariul minim al oricărui medic, și nu al unui medic primar, trebuie să fie de trei ori valoarea venitului mediu pe economie. Ceea ce proiectul de lege a salarizării nu o face, 221 și 330 nu au fost efectuate, așa cum era înțelegerea. După ultimele modificări în grila de ierarhizare sal­­arială "cei din învățământ sunt la nivelul de jos”, spune Eusebiu Le­­hene, președintele Ligii sindicatelor din învățământ - filiala Sălaj. "Amânarea majorării salariale prevăzute în programul de guvernare de la 1 iulie și neplata sumelor le­gale prevăzute ca ultima tranșă de plătit arată că, în fapt, drepturile sal­ariale ale angajaților din învățământ au fost diminuate în anul 2017", se arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor Libere din învățământ. Personalul medical spune că iese în pagubă Profesorii se văd deocamdată păcăliți și cu veniturile micșorate # f

Next