Graiul Sălajului, octombrie 2018 (Anul 29, nr. 6678-6700)

2018-10-19 / nr. 6692

ACTUALITATE www.graiulsalajului.ro Darius Vâlcov - un condamnat la ani grei de închisoare pentru corupție a reprezentat România la întâlnirea de la Ankara cu președintele Turciei * íi Artur Székely Darius Vâlcov, con­damnat pentru corupție la 8 ani de închisoare în primă instanță, a făcut parte din delegația premier­ului Dăncilă la întâlnirea cu președintele Turciei, Er­­dogan. Dăncilă s-a întâlnit luni, 15 octombrie, atât cu președintele turc, cât și cu alți oficiali de la Ankara. La declarația de presă de după convorbirea tete-a­­tete cu Erdogan, Dăncilă a spus că nivelul cooperării dintre cele două țări este "foarte ridicat", bazându­­se pe "interese și valori comune". Dăncilă a mai spus că România rămâne un susținător al aderării Turciei la UE; înaintea declarațiilor comune, cei doi înalți oficiali au asistat la semnarea unor documente bilaterale. Ast­fel, a fost semnat Memoran­dumul de înțelegere pentru cooperarea în domeniul învățământului superior în­tre Ministerul Educației Naționale din România și Consiliul pentru învățământ superior din Republica Tur­cia, din partea română, de către Rovana Plumb, min­istrul interimar al Educației, iar din partea turcă, de prof. dr. Yekta Sazac, președintele Consiliului pen­tru învățământ Superior din Republica Turcia. Liderul PNL Sălaj, dep­utatul Lucian Bode, spune că este un gest de sfidare atât a românilor, cât și a partenerilor externi ai României. "Faptul că Darius Vâl­cov, condamnat la 8 ani de închisoare cu executare, în primă instanță, repezintă România în delegații ex­terne constituie un gest de sfidare la adresa tuturor românilor, dar și a partener­ilor externi. Este grav că un astfel de om a ajuns în aparatul de lucru al premier­ului, dar guvenarea PSD­­ALDE ne-a dovedit deja că nu are nicio jenă să pro­moveze astfel de persoane în funcții importnate. De fapt, Guvernul României în întregul său este condus de Darius Vâlcov, pentru că el face evaluările miniștrilor, el este comunicator de bază și el decide politici guverna­mentale în acest stat", spune deputatul sălăjean Lucian Bode. Vineri -19 octombrie 2018 GRAIUL SĂLAJULUI e-mail: graiulsj@unisys.ro Fostul prim-ministru face românilor o ofertă de nerefuzat Dacian Cioloș garantează anularea modificărilor PSD-ALDE în Justiție­­ și tăierea tuturor pensiilor speciale es Artúr Székely Partidul lui Dacian Cioloș - Mișcarea România îm­preună - a transmis miercuri, 17 octombrie, într-un comunicat că "se angajează politic să refacă întreaga structură a sistemului juridic pe care PSD și ALDE încearcă să o distrugă în aceste zile" și "să taie toate pensiile speciale pe care actuala putere politică le folosește ca mită pentru persoanele aflate în sistem astfel încât acestea să susțină demantelarea justiției". Dacian Cioloș, președintele fondator al formațiunii, avertizează că cei din PSD și ALDE sunt dispuși să facă orice pentru a scăpa de pușcărie și a rămâne la putere, "distrug sistematic și premeditat sistemul de justiție pentru că își închipuie că vor scăpa, mituiesc funcționari, demnitari, categorii sociale defavorizate, totul într-o disperare fără seamăn și nemaiîntâlnită într­­o societate democrată". "Fac un apel la oamenii de buna credință din soci­etatea românească, fie că sunt angajați ai statului sau persoane private. Rezistența în fața ticăloșiei este o probă de onoare și demnitate. Este imperios necesar să ne demonstrăm că România în anul Centenarului nu este un eșec social. Că nu acceptăm dictatura hoților și a impostorilor. Ceea ce face Victor Ciorbea din cal­itatea sa de Avocat al Poporului este o rușine pe care cetățenii României nu au de ce să și-o asume și să o suporte", spune Dacian Cioloș. Referitor la pensia specială adoptată zilele trecute pentru Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, partidul lui Cioloș transmite un avertisment, valabil de altfel pen­tru toate pensiile speciale, decise de guvernarea PSD­­ALDE pentru parlamentari și aleși locali. "Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, ar trebui să iasă de urgență la pensie dacă dorește să beneficieze de actuala pensie specială care i-a fost oferită, în curând, la viitoarele alegeri forțele democratice din această țară vor prelua conducerea politică și vom schimba de ur­gență toate aceste măsuri care constituie o mită mas­cată prin care se cumpără complicitatea unor oameni fără scrupule", se arată în comunicatul Mișcării Româ­nia împreună. Millllll­ai111111111111111111111111111111111^^ .......................................................­■ [UNK] [UNK] [UNK]«..­..................................................................................... Liderul PNL Sălaj spune că liberalii s-au lupta pentru a bloca excesele PSD Liderul PNL Sălaj, deputatul Lucian Bode ne-a declarat, referitor la modificările din justiție și la pensiile speciale că liberalii au încercat prin toate mijloacele să blocheze coaliția PSD-ALDE. "PNL a luptat din Parlament pentru blocarea acestor legi. Am uzat de toate pârghiiile constituționale și am reușit să blocăm desantul PSD - ALDE asupra justiției. Vom lupta în continuare și nu cred că a fost vreun moment în care nu am sancționat toate aceste dera­paje. Este foarte ușor să faci declarații de pe margine atât în ceea ce privește legile justiției, cât și în privința pensiilor spe­ciale. Vă reamintesc că singu­rul Guvern care a avut curajul să desființeze aceste pensii speciale a fost Guvernul Boc. PNL susține că principiul contributivității trebuie să fie singurul principiu care trebuie să stea la baza stabilirii cuan­tumului oricărei pensii în Româ­nia", spune Lucian Bode. 0 lege cu cântec dezvăluie că Dragnea nu mai poate miza chiar oricând pe majoritate în Camera Deputaților Deputatul USR Stelian Ion spune că "pretextul adoptării acestei directive este folosit de PSD pentru a-și construi o armă pe care să o îndrepte împotriva ONG-urilor care îi sunt critice și care îl deranjează" . Artúr Székely După ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că dezbaterea asupra proiectului de lege privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului va fi reprogramată pentru săptămâna viitoare, pe motiv că opoziția ar fi nemulțumită de amendamente, depu­tatul USR Stelian Ion susține că, de fapt, liderul social-democrat pierde ma­joritatea parlamentară. "Ceea ce a spus Liviu Dragnea este parțial adevărat, în sensul că, într­­adevăr, noi ne-am opus pe anumite chestiuni și am fi votat împotrivă în plen. Știți foarte bine că au trecut foarte multe proiecte față de care noi ne-am opus de fiecare dată, argumentat, și acelea au trecut la vot. Ce trebuie să se înțeleagă este că Liviu Dragnea, cel puțin în Camera Deputaților, pierde ma­joritatea și că acest proiect, chiar cu opoziția noastră și a PNL, dacă ar fi avut majoritatea pe care a folosit-o de atâtea ori, ar fi putut trece. Nu are ma­joritatea, nu trece, ceea ce este grav, pentru că România poate fi condam­nată pentru această chestiune legată de implementarea unei directive", a spus Stelian Ion, în opinia deputatului USR, "pretextul adoptării acestei directive este folosit de PSD pentru a-și construi o armă pe care să o îndrepte împotriva ONG-urilor care îi sunt critice și care îl deranjează". "Ca atare, nu am putut fi sub nicio formă de acord cu aceste prevederi. (...) Am observat că și UDMR a fost, cel puțin pe această chestiune, pentru că și ei au asociații, uniuni ale minorităților naționale, și se simt oarecum vizați și aici am fost pe aceeași lungime de undă și au votat și ei împotrivă. Probabil și asta a fost una dintre cauzele care a dus la blocajul pe această lege, a adăugat deputatul USR. Deputatul Lucian Bode, președintele PNL Sălaj, spune și el că ambițiile lui Dragnea nemulțumesc din ce în ce mai mulți parlamentari din coaliția de guvernare. "Majoritatea PSD-ALDE la Cam­eră este fragilă, în ultima vreme, legi organice au trecut foarte greu, chi­ar au evitat să se dezbată atunci când nu erau siguri că au suficiente voturi. Este clar ca­re este din ce în ce mai greu să asigure această majoritate și totul se negociază la sânge; în cazul legii offshore, această defecțiune în coaliție s-a constatat și la nivelul comisiilor de specialitate în care se dezbate le­gea. Ambițiile lui Liviu Dragnea nemulțumesc din ce în ce mai mulți parlamentari din interiorul coaliției de guvernare, fricțiunile dintre aceștia fiind deja de natura evidenței", spune Lucian Bode Deputatul sălăjean Lucian Bode confirmă că majoritatea PSD - ALDE este fragilă Deputatul PSD Iuliu Nosa susține că coaliția PSD-ALDE nu are de ce să se teamă Deputatul sălăjean Iuliu Nosa, președinte executiv al PSD Sălaj, susține că majoritatea PSD-ALDE este deocamdată sigură. "La deschiderea ședinței de luni a Camerei Deputaților, președintele de ședință Florin Iordache anunța că USR a pierdut un deputat care s-a declarat independent. Am verificat lista la grupul parlamentar și surite tot 147. Nu se pune problema schimbării majorității în Cam­eră în acest moment", susține Iuliu Nosa.

Next