Inainte, mai 1949 (Anul 6, nr. 1342-1366)

1949-05-01 / nr. 1342

i ; Rolul artistului In educarea ți culturalizarea masselor muncitoare Reforma învățământului, Aca­demia R. P. R., toate premiile și decorațiile care se dau oame­nilor artei din ț­ara noastră, sunt dovezi de grija pe care o are Par­tidul Muncitoresc Român pentru făurirea unei armate care pusă în slujba poporului muncitor, să grăbească construirea socialismu­lui și la noi. Până când se va naște o nouă intelectualitate din rândurile cla­sei muncitoare, oamenilor de cul­tură conștienți de mersul înainte al istoriei, le stau în față sar­cini foarte mari. Ei au de luptat mai întâi cu educația burgheză pe care au primit-o, el însuși, cu toate tarele lăsate de un în­vățământ care propovăduia mis­ticismul, o literatură care cul­tiva pesimismul, neîncrederea în forța creatoare a omului și izola­rea artistului de societate, cu o muzică și un teatru care sub mo­tivul că avea un caracter distrac­tiv, stârnea confuzia și căuta să înlăture ideia oricărei lupte de clasă. Ei trebue să ajungă din urmă marile transformări sociale și economice, să reflecte momen­tele revoluționare prin care tre­cem și să deschidem perspecti­vele largi ale viitorului. După scenă, de la pupitru cu penelul în mână sau de la masa de scris, artistul nostru are mă­reața misiune de a contribui la construirea unui om nou, omul societății socialiste despre care Lenin spunea că: „Este înainte de toate, omul unei înalte cul­turi”. Dar pentru ca arta să-și înde­plinească rolul ei educativ, ea trebue să-și însușească forma rea­lismului socialist. Numai privind critic trecutul, cu încredere pre­zentul și cu optimism viitorul, e­­sențializând ceea ce este semnifi­cativ în realitate și discernând cu precizie ceea ce e vechi și tre­bue să­ moară de ceea ce se naște, se va putea ajunge la un înalt nivel artistic, care să aibă pă­trundere în massele largi popu­lare și să împingă societatea îna­inte. Interpreților de artă le stă la îndemână un repertoriu vast. Tot ce este progresist și valoros în cultura universală, izvorul nese­cat al literaturii și muzicii sovie­tice și arta constructivă care în­florește în Republica noastră Populară. Actorul și muzicantul nu mai este un obiect de desfă­tare care făcând jocul exploata­torului nu făcea decât să-și de­gradeze arta, el a devenit acum un militant conștient care pus în fața unui rol sau unei partituri, ad­optă o poziție critică, transfor­­mânduu-se într-un adevărat purtă­tor de cuvânt al celui mai no­bil scop, construirea unei lumi m­ai bune pe care a visat-o ome­nirea și pentru care și-au dat sângele cei tatal buni fii ai ei. Acum câtnd lupta de clasă capătă rorgiie din ce în ce mai ascuțite, orice personagiu negativ față de care intepretul nu are o poziție critică și orice personagiu pozitiv, prost interpretat, se transformă în arme în mâna dușmanilor de clasă. Tot așa șarja și așa zisele concepții făcute publicului, ale­gând calea celei mai ușoare re­zistențe, nu fac decât să prosti­tueze arta, contravenind princi­piul lui Stanislawski că: „tea­trul nu trebue să se acomodeze cu spectatorii, el trebue să ridice pe spectatori la culmile sale, fă­­cându-i să urce treptele unei scări mari”. Pentru ca artistul să ajungă la un înalt nivel artistic, prisma și cea mai importantă, grije­a sa trebue să fie perma­nenta ridicare­ a nivelului său i­­deologic. Fără aceasta, cel mai talentat artist nu va putea nici­odată să dea un lucru valabil, să facă o creație constructivă sau să găsească locul în societatea care se clădește. Dar rolul edu­cativ al artistului nu se ter­mină după lăsarea cortinei. Dru­mul de educație și culturalizare a masselor populare începe acolo, acasă pe locul lor de muncă, nu la teatru sau la filarmonică. Pu­blicul nou nu este încă complect format, muncitorii și țăranii, muncitori care au fost atâta timp, ținuți departe de orice manifes­tare artistică (afară poate de moși, circ sau lăutari), ia prima oară contact cu un teatru și o muzică mai bună prin turneele teatrale și ansamblurile muzicale sau prin echipele artistice de a­­matori, formate în întreprinderi și sate. Și dacă acest prim­ contact se face cu o producție artistică de proastă calitate, gustul lor va fi pervertit și sarcina aceasta care revine artiștilor noștri va trebui luată de la început. Deplasările echipelor de teatru și muzică în sate și la fabrici nu au numai o foarte mare impor­tanță culturală, dar creează și o punte de legătură strânsă între artiști și popor. Din experiența avută în acest sens de turneele Teatrului Național și Filarmoni­cei din Craiova, s-a văzut ne­mărginita dragoste cu care popo­rul muncitor își primește și își înconjoară artiștii. „Și dacă azi mi-a plăcut cum1 joacă maestrul Comăneanu la mine-n sat sau în fabrică, când voi veni în oraș mă voi duce să-l văd din nou la teatru”. Echipele de dans, teatru și cântece, formate din elementele cele mai talentate ale muncito­rilor și țăranilor muncitori, au de multe ori de luptat cu greu­tăți tehnice și artistice din lipsa unei îndrumări mai pregătite. Sprijinul pe care artiștii noștri trebue să-l dea poporului capătă un caracter mai concret prin in­structorii artistici voluntari, a­­leși dintre cei mai valoroși actori și muzicanți care venind cu cu­noștințele lor profesionale, a­­jută echipele muncitorești. Aici trebue să le desvolte dragostea pentru manifestații artistice și culturale să nu altereze carac­terul sănătos al artei populare și mai ales să sesizeze elementele cu talente excepționale pentru a le îndrepta spre învățământul ar­tistic de Stat, care le este acum deschis și din care va crește o nouă generație de artiști. După sarcinile trasate de Re­zoluția C. C. al P. M. R­ pri­vitoare la problema sindicală și de hotărârile ședinței C. C. al C. G. M., Consiliul Sindical Ju­dețean și sindicatul salariaților din întreprinderile de artă, vor ști să ușureze și să îndrumeze munca artistică și culturală a masselor largi populare. Iar artiștii noștri con­știenți de rolul important pe care-l au ală­turi de clasa muncitoare în con­struirea socialismului , vor ști să găsească mijloacele cele mai bune pentru a-și spune cu adevărat arta în slujba poporului mun­citor. T. ASSAN DIN PICTURA SOVIETICA ...XIVI-­ 1 Sahanu tet­ aratul ogorului. Cum s’au prezentat la concursurile pe plăți căminele culturale din județul Vâlcea Ca­nd, rezultat al planului de muncă al căminelor culturale din județul Vâlcea, toate la sfârșit la 1 Mai 1949, au avut loc în ziua de 17 Aprilie la reședința fiecă­rei plăși, concursiuri între cămi­nele comunelor respective. Cu această ocazie s’a putut constata importanța deosebită și sarcinile ce le revin căminelor culturale în viața satelor pentru desvoltarea culturală și ridica­rea nivelului politic al țăranilor muncitori. Participarea la aceste concur­suri a masselor largi țărănești și interesul deosebit pentru ridica­rea culturală a lor este o dovadă­­­ a înțelegerii depline acordată pri­mului Plan de Stat de către oa­menii muncii manuale și intelec­tuale de la țară. Că­minele culturale au venit la aceste concursuri cu echipe de dansuri, cor și teatru, căutând fiecare să aducă obiceiurile, por­tul și cântecele specifice satelor lor. Căminul cultural din Bărbă­­tești-Vâlcea s-a prezentat la con­curs cu un cor și patru echipe de dansuri, formate numai din țărani muncitori, atât tineri cât și vârstnici până la 80 de ani. O temeinică pregătire artis­tică au dovedit-o corurile cămine­lor culturale: Știrbești, Șusanii de Sus, Brezoiu, Drăgășani, Oc­­nița, Voicești, Scundu, Govora Băi și Zlătărei, care deși în des­­voltare totuși a prezentat cântece bine susținute, fapt ce denotă că aceste cămine au pornit la muncă serioasă pentru antrenarea masse­lor în munca de culturalizare. In ceea ce privește dansurile ță­rănești, trebuește scos în evidență interesul deosebit urmărit de fie­care cămin de a prezenta la acest concurs echipe de dansuri costu­mate minunat de frum­os, talente isbucnite din sânul țărănimei muncitoare și jocuri specifice sa­telor vâlcene. In afară de supe­rioritatea echipelor de dansuri ale căminului cultural Bărbătești, echipa de dansuri a căminului cultural Băbeni Olteț, a prezen­tat o serie de jocuri oltenești, pline de viață și bine interpre­tate. Tot această echipă a jucat „învârtită ca la Vâlcea”, care s-a bucurat de un deplin succes. Că­minul cultural „Frățila” a avut echipă de dansuri bine antrenată, care a reușit să cuprindă jucă­tori mai mulți și să prezinte un program mai variat, forimiat din jocuri populare din diferite col­țuri ale țării. Căminul cultural Românii de Sus, a căutat să-și în­tindă activitatea lui. Astfel, el a organizat o orchestră compusă din sătenii ce cântau din fluier. Echipe de dansuri țărănești au total avut căminele culturale: O­­lănești Sat, Bogdănești, Știrbești, Căli­mânești, Gheh­oiu, Scundu, Voicești, Lungești, Prundeni și Zlătărei. Căminele culturale din județul Vâlcea, au mai venit la concur­suri și cu echipe de teatru, cu piese bine pregătite, în care s-au putut evidenția talente care până mai ieri erau fără posibilitate de manifestare. Cu toate aceste frumoase re­zultate date, în urmara angajamen­telor luate de fiecare cămin cul­tural, totuși s’a putut strecura în programul concursurilor unele lipsuri în alcătuirea programe­lor, care au dovedit o ins­uficientă îndrumare din partea subinspec­­torilor culturali de plăși. VASILE ROMAN Coreep. Oameni ai științei, artei și literaturii. Puneți cunoștințele, talentul și puterea voastră de muncă în slujba construirii socialismului, în slujba culturii progresiste! Creați opere de artă demne de poporul nostru­­ l­­ironica Jiantâi­ „Întâlnirea pe Elba“ la cinema „Scala“ și „30 Decembrie“ Studiourile sovietice au dăruit o­­­menirii progresiste un film de înaltă valoare politică și artistică. „întâl­nirea pe Elba” este filmul care arată oamenilor muncii din lumea întreagă adevărul asupra problemei Germa­niei; este filmul care despă­ue „fe­ricirea” pe care imperialiștii anglo­­americani au adus-o poporului mun­citor german, și arată justa poli­tică în scopul unității Germaniei și a refacerii ei pe baze democratice, dusă de Uniunea Sovietică, în zona ru­să, iteană de ocupație. Altenstadt este un oraș pe Elba.. Pe un mal e zona sovietică, pe­ celălalt cea americană. Când a fost, eliberat de hitleriști a fost o perioadă­­ frumoasă la care autoritățile militare americane și-au luat angajamente strălucitoare, de colaborare cu au­toritățile sovietice, de sprijinire reclădirii unei Germanii unite și de­ a­măcratice. Angajamentele imperia­liștilor am­ericani au rămas însă pe hârtie. Ei au călcat în picioare totul. Pe mărul sovietic orașul renaște, în­florește. In locul industriei de război din ruine se clădește orașul oameni­lor muncii. Autoritățile sovietice or­ganizează și ajută populației mun­citoare germană ca să ajungă la un trai mai bun, locuind rănile războiu­lui, fără a cruța însă pe criminalii­­ naziști, puși acum în slujba dolaru­lui. In zona sovietică forțele demo­crat­­e câștigă poziții puternice; acolo înflorește munca constructivă­ în zona americană înflorește bursa nea­gră, mizeria, foamea, exploatarea, jaful ca­pi­tali­știlor americani, merge de la comorile artistice până la pă­durile seculare care sunt comercia­lizate. Deosebirea structurală dintre cele două zone, contradicțiile crunte ale zonei americane, lupta dintre for­țele păcii fără de război sunt ascuțit scoase în relief de filmul semnat de Grigori Alexandrov. Regizorul a pornit de jos de pe teren. A luat aspecte reale, fotografii realiste fără să neglijeze decupajiile artistice și imaginile sugestive cum ar fi aceea cu cocoșul care strigă de pe svastica prăbușită în apă. Mișcările de masse, manifestațiile an­tifasciste ale poporului german sunt redate dinamic expresiv. Acțiunea fil­mului ne poartă prin locurile cele­­ mai felurite de la o pușcărie au de­ținuți antifasciști deszăvorâtă de Ar­mata Roșie, până la o școală ger­­m­­ană în care elevii se mișcă în pas de gâscă, din palatul cu orgii iste­rice al comandaturii americane până la birourile în care lampa nu se sfin­­­ge noaptea unde lucrează bravii o­­fițerii sovietici. Nimic nu lipsește din acest film. Toate elementele sunt dotate superior. Operatorul Tisse a dat o mare atenția omului reușind să contribue la realizarea unor eroi ce depășesc proporțiile unor simple personagii. Iată-l pe Kuzmin maio­rul comandant al orașului, comso­­molistul dârz care nu c­intește din fața dușmanului, care știe să-I ră­pună și care știe să mobilizeze mai sole să antreneze oamenii muncii în lupta pentru vindecarea rănilor răz­boiului. Interpretat de artistul Da­­vidov, Kuzmin apare ca tipul omu­lui sovietic educat și crescut de Par­tidul Bolșevic în spiritul patriotismu­lui și al internaționalismului proletar, în rolul sergentului Egorkin ajutorul maiorului, apare puternic și conștient, masiv și vesel artistul Andreev. Oa­menii sovietici apar în acest film ho­­tărîți soldați ai păcii, vașnici apără­tori ai oamenilor muncii, talentați organizatori ai m­uncii de refacere a țării, dușmani neîmpăcați ai capi­taliștilor exploatatori. Regizorul Alexandrov și întregul colectiv al filmului reușește să facă o mare operă în prezentarea per­sonagiilor americane. Iată-i pe cei doi americani mijlocii, maiorul Jamies Hill și sergentul Harry Perebeinoga, doi oameni cinstiți cărora războiul și mai ales perioada de ocupație în Germania le-a smuls ră­ul de pe ochi: ei știu că America lor e condusă de o mână de jefuitori, ei știu că pentru libertatea tuturor oamenilor muncii luptă azi Marea Uniune Sovietică, campioana păcii și democrației. Jefuitorii sunt înfățișați în film așa cum sunt ei în realitate. Gene­ralul american Mc­Dermot, nevasta lui afaceristă cu toată gașca de contrabandiști spioni, speculanți de bursa neagră, cheflii, malagambiști, idiotizați de regimul lui Truman, ca­nalii protectoare ale criminalilor de război naziști, toți sunt redați realist în spiritul luptei de clasă. Este clar pentru toți cei ce văd acest film că e­­xistă două lumi două concepții despre viață, două moduri de a gândi și acțio­na diametral deosebite. De o parte lumea ce merge spre progres, oa­menii muncii strâns uniți în jurul drapelului păcii și democrației înălțat sus de Uniunea Sovietică; de cea­laltă parte șleahta imperialiștilor a­­țâțători la noul războae, putredă, lașă, care vrea să sugruma viitorul lumii tocmai pentru că nu-i mai poa­te aparține; o haită de oameni care trăesc cu inima în casa de bani gândesc cu pumnul și nu visează decât să distrugă cultura și liberta­te popoarelor, să macine omenirea într’un nou măcel. Poporul muncitor german sătul de război, dornic să-și construiască un viitor luminos într’o­­­ Germanie democrată și unitară e­­ măreț re­prezentat prin luptătorii antifasciști alăturați oamenilor sovietici în lupta contra imperialismului anglo-ameri­­can. O mare realizare este figura bătrânului savant Dietrich care după ce o viață a muncit izolat de so­cietate, odată cu sosirea eliberatoare a Armatei Roșii, trece alături de for­țele păcii, conștient de scopurile cri­minale ale imperialiș­ilor anglo -ameri­cani, conștient de măreția țelului pen­tru care luptă Uniunea Sovietică și țările cu democrație populară în frun­tea puternicului lagăr al ip­irii și socialismului. Filmul câștigă multă valoare prin muzica marelui cot­m­pozitor sovietic Dimitri Șostakovici, caree subliniază cu măestrie eroismul forțelor păcii­ și progresului,prin cântecul sovietic, prin cântecele de luptă vie antifasciștilor ger­mani. El ridiculizează decadența jefuitorilor amorioni cu muzica lor scălâmbăiată și epileptică și spiritul cazon cultivat de impe­rialiștii americani în rând­ur­i­­e nemților cu­ scopul de a face din Germania o nouă bază de atac împotriva Uniunii Sovietice. Astă­zi în zilele marh ale Con­gresului de la Paris și pe raga al Partizanilor Păcii, în preajma zilei de 1 Mai, sărbătoarea soli­­darității internațională a celor ce muncesc, când întreaga omenire progresistă își trece în revistă forțele care luptă pentru pace, filmul capătă o deosebită tărie și putere de agitație în massă. El arată oam­enilor muncii că la­gărul păcii este puternic pentru că se sprijină pe conștiința celor cer muncesc, pe dragostea fier­,­bin­­e pentru pace și progres; el arată că lagărul imperialist e șubred fiindcă e bazat pe jaf și exploatare, pa­­ dolar și minciună, pe dispreț față de omul muncii și pe­­ invenția de distrugere a o­­menirii. „întâlnirea pe­ Elba”, este încă o măreață­­ realizare a artei cine­­­matografice sovietice, cea mai înaintată din lume, pusă în slujba păcii și colaborării între popoare, armă ascuțită împotriva imperialismului ațâtător la răz­boi. „întâlnirea pe Elba” este totodată un neprețuit document istoric care arată adevărul și dă soluția în problema germană: o Germanie democrată și unitară, factor activ în lagărul păcii și democrației condus de glorioasa Uniune Sovietică. A. B. URMĂTOARELE VOLUME APARUTE IN Editu­ra ARLU S ■ Cc­ivteci PRIMELE BUCURII de C. FEDI­N NOI, OAMENII SOVIETICI de BORIS POLEVOI O PRIMĂVARA IN SMEN aüU&con&e­­u. de G.GUL1 A 1

Next