Inainte, mai 1949 (Anul 6, nr. 1342-1366)
1949-05-01 / nr. 1342
i ; Rolul artistului In educarea ți culturalizarea masselor muncitoare Reforma învățământului, Academia R. P. R., toate premiile și decorațiile care se dau oamenilor artei din țara noastră, sunt dovezi de grija pe care o are Partidul Muncitoresc Român pentru făurirea unei armate care pusă în slujba poporului muncitor, să grăbească construirea socialismului și la noi. Până când se va naște o nouă intelectualitate din rândurile clasei muncitoare, oamenilor de cultură conștienți de mersul înainte al istoriei, le stau în față sarcini foarte mari. Ei au de luptat mai întâi cu educația burgheză pe care au primit-o, el însuși, cu toate tarele lăsate de un învățământ care propovăduia misticismul, o literatură care cultiva pesimismul, neîncrederea în forța creatoare a omului și izolarea artistului de societate, cu o muzică și un teatru care sub motivul că avea un caracter distractiv, stârnea confuzia și căuta să înlăture ideia oricărei lupte de clasă. Ei trebue să ajungă din urmă marile transformări sociale și economice, să reflecte momentele revoluționare prin care trecem și să deschidem perspectivele largi ale viitorului. După scenă, de la pupitru cu penelul în mână sau de la masa de scris, artistul nostru are măreața misiune de a contribui la construirea unui om nou, omul societății socialiste despre care Lenin spunea că: „Este înainte de toate, omul unei înalte culturi”. Dar pentru ca arta să-și îndeplinească rolul ei educativ, ea trebue să-și însușească forma realismului socialist. Numai privind critic trecutul, cu încredere prezentul și cu optimism viitorul, esențializând ceea ce este semnificativ în realitate și discernând cu precizie ceea ce e vechi și trebue să moară de ceea ce se naște, se va putea ajunge la un înalt nivel artistic, care să aibă pătrundere în massele largi populare și să împingă societatea înainte. Interpreților de artă le stă la îndemână un repertoriu vast. Tot ce este progresist și valoros în cultura universală, izvorul nesecat al literaturii și muzicii sovietice și arta constructivă care înflorește în Republica noastră Populară. Actorul și muzicantul nu mai este un obiect de desfătare care făcând jocul exploatatorului nu făcea decât să-și degradeze arta, el a devenit acum un militant conștient care pus în fața unui rol sau unei partituri, adoptă o poziție critică, transformânduu-se într-un adevărat purtător de cuvânt al celui mai nobil scop, construirea unei lumi mai bune pe care a visat-o omenirea și pentru care și-au dat sângele cei tatal buni fii ai ei. Acum câtnd lupta de clasă capătă rorgiie din ce în ce mai ascuțite, orice personagiu negativ față de care intepretul nu are o poziție critică și orice personagiu pozitiv, prost interpretat, se transformă în arme în mâna dușmanilor de clasă. Tot așa șarja și așa zisele concepții făcute publicului, alegând calea celei mai ușoare rezistențe, nu fac decât să prostitueze arta, contravenind principiul lui Stanislawski că: „teatrul nu trebue să se acomodeze cu spectatorii, el trebue să ridice pe spectatori la culmile sale, făcându-i să urce treptele unei scări mari”. Pentru ca artistul să ajungă la un înalt nivel artistic, prisma și cea mai importantă, grijea sa trebue să fie permanenta ridicare a nivelului său ideologic. Fără aceasta, cel mai talentat artist nu va putea niciodată să dea un lucru valabil, să facă o creație constructivă sau să găsească locul în societatea care se clădește. Dar rolul educativ al artistului nu se termină după lăsarea cortinei. Drumul de educație și culturalizare a masselor populare începe acolo, acasă pe locul lor de muncă, nu la teatru sau la filarmonică. Publicul nou nu este încă complect format, muncitorii și țăranii, muncitori care au fost atâta timp, ținuți departe de orice manifestare artistică (afară poate de moși, circ sau lăutari), ia prima oară contact cu un teatru și o muzică mai bună prin turneele teatrale și ansamblurile muzicale sau prin echipele artistice de amatori, formate în întreprinderi și sate. Și dacă acest prim contact se face cu o producție artistică de proastă calitate, gustul lor va fi pervertit și sarcina aceasta care revine artiștilor noștri va trebui luată de la început. Deplasările echipelor de teatru și muzică în sate și la fabrici nu au numai o foarte mare importanță culturală, dar creează și o punte de legătură strânsă între artiști și popor. Din experiența avută în acest sens de turneele Teatrului Național și Filarmonicei din Craiova, s-a văzut nemărginita dragoste cu care poporul muncitor își primește și își înconjoară artiștii. „Și dacă azi mi-a plăcut cum1 joacă maestrul Comăneanu la mine-n sat sau în fabrică, când voi veni în oraș mă voi duce să-l văd din nou la teatru”. Echipele de dans, teatru și cântece, formate din elementele cele mai talentate ale muncitorilor și țăranilor muncitori, au de multe ori de luptat cu greutăți tehnice și artistice din lipsa unei îndrumări mai pregătite. Sprijinul pe care artiștii noștri trebue să-l dea poporului capătă un caracter mai concret prin instructorii artistici voluntari, aleși dintre cei mai valoroși actori și muzicanți care venind cu cunoștințele lor profesionale, ajută echipele muncitorești. Aici trebue să le desvolte dragostea pentru manifestații artistice și culturale să nu altereze caracterul sănătos al artei populare și mai ales să sesizeze elementele cu talente excepționale pentru a le îndrepta spre învățământul artistic de Stat, care le este acum deschis și din care va crește o nouă generație de artiști. După sarcinile trasate de Rezoluția C. C. al P. M. R privitoare la problema sindicală și de hotărârile ședinței C. C. al C. G. M., Consiliul Sindical Județean și sindicatul salariaților din întreprinderile de artă, vor ști să ușureze și să îndrumeze munca artistică și culturală a masselor largi populare. Iar artiștii noștri conștienți de rolul important pe care-l au alături de clasa muncitoare în construirea socialismului , vor ști să găsească mijloacele cele mai bune pentru a-și spune cu adevărat arta în slujba poporului muncitor. T. ASSAN DIN PICTURA SOVIETICA ...XIVI- 1 Sahanu tet aratul ogorului. Cum s’au prezentat la concursurile pe plăți căminele culturale din județul Vâlcea Cand, rezultat al planului de muncă al căminelor culturale din județul Vâlcea, toate la sfârșit la 1 Mai 1949, au avut loc în ziua de 17 Aprilie la reședința fiecărei plăși, concursiuri între căminele comunelor respective. Cu această ocazie s’a putut constata importanța deosebită și sarcinile ce le revin căminelor culturale în viața satelor pentru desvoltarea culturală și ridicarea nivelului politic al țăranilor muncitori. Participarea la aceste concursuri a masselor largi țărănești și interesul deosebit pentru ridicarea culturală a lor este o dovadă a înțelegerii depline acordată primului Plan de Stat de către oamenii muncii manuale și intelectuale de la țară. Căminele culturale au venit la aceste concursuri cu echipe de dansuri, cor și teatru, căutând fiecare să aducă obiceiurile, portul și cântecele specifice satelor lor. Căminul cultural din Bărbătești-Vâlcea s-a prezentat la concurs cu un cor și patru echipe de dansuri, formate numai din țărani muncitori, atât tineri cât și vârstnici până la 80 de ani. O temeinică pregătire artistică au dovedit-o corurile căminelor culturale: Știrbești, Șusanii de Sus, Brezoiu, Drăgășani, Ocnița, Voicești, Scundu, Govora Băi și Zlătărei, care deși în desvoltare totuși a prezentat cântece bine susținute, fapt ce denotă că aceste cămine au pornit la muncă serioasă pentru antrenarea masselor în munca de culturalizare. In ceea ce privește dansurile țărănești, trebuește scos în evidență interesul deosebit urmărit de fiecare cămin de a prezenta la acest concurs echipe de dansuri costumate minunat de frumos, talente isbucnite din sânul țărănimei muncitoare și jocuri specifice satelor vâlcene. In afară de superioritatea echipelor de dansuri ale căminului cultural Bărbătești, echipa de dansuri a căminului cultural Băbeni Olteț, a prezentat o serie de jocuri oltenești, pline de viață și bine interpretate. Tot această echipă a jucat „învârtită ca la Vâlcea”, care s-a bucurat de un deplin succes. Căminul cultural „Frățila” a avut echipă de dansuri bine antrenată, care a reușit să cuprindă jucători mai mulți și să prezinte un program mai variat, forimiat din jocuri populare din diferite colțuri ale țării. Căminul cultural Românii de Sus, a căutat să-și întindă activitatea lui. Astfel, el a organizat o orchestră compusă din sătenii ce cântau din fluier. Echipe de dansuri țărănești au total avut căminele culturale: Olănești Sat, Bogdănești, Știrbești, Călimânești, Ghehoiu, Scundu, Voicești, Lungești, Prundeni și Zlătărei. Căminele culturale din județul Vâlcea, au mai venit la concursuri și cu echipe de teatru, cu piese bine pregătite, în care s-au putut evidenția talente care până mai ieri erau fără posibilitate de manifestare. Cu toate aceste frumoase rezultate date, în urmara angajamentelor luate de fiecare cămin cultural, totuși s’a putut strecura în programul concursurilor unele lipsuri în alcătuirea programelor, care au dovedit o insuficientă îndrumare din partea subinspectorilor culturali de plăși. VASILE ROMAN Coreep. Oameni ai științei, artei și literaturii. Puneți cunoștințele, talentul și puterea voastră de muncă în slujba construirii socialismului, în slujba culturii progresiste! Creați opere de artă demne de poporul nostru lironica Jiantâi „Întâlnirea pe Elba“ la cinema „Scala“ și „30 Decembrie“ Studiourile sovietice au dăruit omenirii progresiste un film de înaltă valoare politică și artistică. „întâlnirea pe Elba” este filmul care arată oamenilor muncii din lumea întreagă adevărul asupra problemei Germaniei; este filmul care despăue „fericirea” pe care imperialiștii angloamericani au adus-o poporului muncitor german, și arată justa politică în scopul unității Germaniei și a refacerii ei pe baze democratice, dusă de Uniunea Sovietică, în zona rusă, iteană de ocupație. Altenstadt este un oraș pe Elba.. Pe un mal e zona sovietică, pe celălalt cea americană. Când a fost, eliberat de hitleriști a fost o perioadă frumoasă la care autoritățile militare americane și-au luat angajamente strălucitoare, de colaborare cu autoritățile sovietice, de sprijinire reclădirii unei Germanii unite și de amăcratice. Angajamentele imperialiștilor americani au rămas însă pe hârtie. Ei au călcat în picioare totul. Pe mărul sovietic orașul renaște, înflorește. In locul industriei de război din ruine se clădește orașul oamenilor muncii. Autoritățile sovietice organizează și ajută populației muncitoare germană ca să ajungă la un trai mai bun, locuind rănile războiului, fără a cruța însă pe criminalii naziști, puși acum în slujba dolarului. In zona sovietică forțele democrate câștigă poziții puternice; acolo înflorește munca constructivă în zona americană înflorește bursa neagră, mizeria, foamea, exploatarea, jaful capitaliștilor americani, merge de la comorile artistice până la pădurile seculare care sunt comercializate. Deosebirea structurală dintre cele două zone, contradicțiile crunte ale zonei americane, lupta dintre forțele păcii fără de război sunt ascuțit scoase în relief de filmul semnat de Grigori Alexandrov. Regizorul a pornit de jos de pe teren. A luat aspecte reale, fotografii realiste fără să neglijeze decupajiile artistice și imaginile sugestive cum ar fi aceea cu cocoșul care strigă de pe svastica prăbușită în apă. Mișcările de masse, manifestațiile antifasciste ale poporului german sunt redate dinamic expresiv. Acțiunea filmului ne poartă prin locurile cele mai felurite de la o pușcărie au deținuți antifasciști deszăvorâtă de Armata Roșie, până la o școală germană în care elevii se mișcă în pas de gâscă, din palatul cu orgii isterice al comandaturii americane până la birourile în care lampa nu se sfinge noaptea unde lucrează bravii ofițerii sovietici. Nimic nu lipsește din acest film. Toate elementele sunt dotate superior. Operatorul Tisse a dat o mare atenția omului reușind să contribue la realizarea unor eroi ce depășesc proporțiile unor simple personagii. Iată-l pe Kuzmin maiorul comandant al orașului, comsomolistul dârz care nu cintește din fața dușmanului, care știe să-I răpună și care știe să mobilizeze mai sole să antreneze oamenii muncii în lupta pentru vindecarea rănilor războiului. Interpretat de artistul Davidov, Kuzmin apare ca tipul omului sovietic educat și crescut de Partidul Bolșevic în spiritul patriotismului și al internaționalismului proletar, în rolul sergentului Egorkin ajutorul maiorului, apare puternic și conștient, masiv și vesel artistul Andreev. Oamenii sovietici apar în acest film hotărîți soldați ai păcii, vașnici apărători ai oamenilor muncii, talentați organizatori ai muncii de refacere a țării, dușmani neîmpăcați ai capitaliștilor exploatatori. Regizorul Alexandrov și întregul colectiv al filmului reușește să facă o mare operă în prezentarea personagiilor americane. Iată-i pe cei doi americani mijlocii, maiorul Jamies Hill și sergentul Harry Perebeinoga, doi oameni cinstiți cărora războiul și mai ales perioada de ocupație în Germania le-a smuls răul de pe ochi: ei știu că America lor e condusă de o mână de jefuitori, ei știu că pentru libertatea tuturor oamenilor muncii luptă azi Marea Uniune Sovietică, campioana păcii și democrației. Jefuitorii sunt înfățișați în film așa cum sunt ei în realitate. Generalul american McDermot, nevasta lui afaceristă cu toată gașca de contrabandiști spioni, speculanți de bursa neagră, cheflii, malagambiști, idiotizați de regimul lui Truman, canalii protectoare ale criminalilor de război naziști, toți sunt redați realist în spiritul luptei de clasă. Este clar pentru toți cei ce văd acest film că există două lumi două concepții despre viață, două moduri de a gândi și acționa diametral deosebite. De o parte lumea ce merge spre progres, oamenii muncii strâns uniți în jurul drapelului păcii și democrației înălțat sus de Uniunea Sovietică; de cealaltă parte șleahta imperialiștilor ațâțători la noul războae, putredă, lașă, care vrea să sugruma viitorul lumii tocmai pentru că nu-i mai poate aparține; o haită de oameni care trăesc cu inima în casa de bani gândesc cu pumnul și nu visează decât să distrugă cultura și libertate popoarelor, să macine omenirea într’un nou măcel. Poporul muncitor german sătul de război, dornic să-și construiască un viitor luminos într’o Germanie democrată și unitară e măreț reprezentat prin luptătorii antifasciști alăturați oamenilor sovietici în lupta contra imperialismului anglo-american. O mare realizare este figura bătrânului savant Dietrich care după ce o viață a muncit izolat de societate, odată cu sosirea eliberatoare a Armatei Roșii, trece alături de forțele păcii, conștient de scopurile criminale ale imperialișilor anglo -americani, conștient de măreția țelului pentru care luptă Uniunea Sovietică și țările cu democrație populară în fruntea puternicului lagăr al ipirii și socialismului. Filmul câștigă multă valoare prin muzica marelui cotmpozitor sovietic Dimitri Șostakovici, caree subliniază cu măestrie eroismul forțelor păcii și progresului,prin cântecul sovietic, prin cântecele de luptă vie antifasciștilor germani. El ridiculizează decadența jefuitorilor amorioni cu muzica lor scălâmbăiată și epileptică și spiritul cazon cultivat de imperialiștii americani în rândurie nemților cu scopul de a face din Germania o nouă bază de atac împotriva Uniunii Sovietice. Astăzi în zilele marh ale Congresului de la Paris și pe raga al Partizanilor Păcii, în preajma zilei de 1 Mai, sărbătoarea solidarității internațională a celor ce muncesc, când întreaga omenire progresistă își trece în revistă forțele care luptă pentru pace, filmul capătă o deosebită tărie și putere de agitație în massă. El arată oamenilor muncii că lagărul păcii este puternic pentru că se sprijină pe conștiința celor cer muncesc, pe dragostea fier,bine pentru pace și progres; el arată că lagărul imperialist e șubred fiindcă e bazat pe jaf și exploatare, pa dolar și minciună, pe dispreț față de omul muncii și pe invenția de distrugere a omenirii. „întâlnirea pe Elba”, este încă o măreață realizare a artei cinematografice sovietice, cea mai înaintată din lume, pusă în slujba păcii și colaborării între popoare, armă ascuțită împotriva imperialismului ațâtător la război. „întâlnirea pe Elba” este totodată un neprețuit document istoric care arată adevărul și dă soluția în problema germană: o Germanie democrată și unitară, factor activ în lagărul păcii și democrației condus de glorioasa Uniune Sovietică. A. B. URMĂTOARELE VOLUME APARUTE IN Editura ARLU S ■ Ccivteci PRIMELE BUCURII de C. FEDIN NOI, OAMENII SOVIETICI de BORIS POLEVOI O PRIMĂVARA IN SMEN aüU&con&eu. de G.GUL1 A 1