Informaţia Harghitei, aprilie-iunie 1970 (Anul 3, nr. 653-728)

1970-05-26 / nr. 698

ANUL III. nr. 698 INTRE CE! 20.000.000 în faţa grelei încercări prin care trece ţara Toate forţele pentru sporirea producţiei industriale şi agricole Tot sprijinul nostru tovărăşesc celor din zonele sinistrate Vom spori avuţia patriei!­­ OMENIE­ ­1. La Consiliul popular al comunei Sărmaş, s-a prezentat alaltăieri, lo­cuitorul Dumitru Marcu tatăl a 13 copii. Iată, am adus şi eu cîteva o­­biecte. Nu că mi-ar pri­sosi, dar nu-mi pot şter­ge din gînd pe cei că­rora puhoiul de ape le-a dus casa, îmbrăcămintea şi mobila, pe cei care au rămas fără adăpost. A­­cum, cînd gîndurile în­tregului popor sunt alături de cei sinistraţi, îmi a­­duc şi eu mica mea con­tribuţie în ajutorarea lor". Şi omul a pus pe masă îmbrăcămintea adusă. Înainte de a semna lista de donaţii, a ţinut să a-­­­dauge: „­Scrieţi acolo că doresc să dau şi un metru cub lemn de con­strucţie". ... Văduva Floarea Mol­dovan, de la Gălâuţaş, a ieşit în stradă, şi pe pri­mii doi vlăjgani i-a rugat să intre în ogradă: „­Fiţi dumneavoastră aşa de buni şi duceţi sacul ăsta cu cartofi la consiliu. Cei 75 de ani nu mă mai a­­jută ..." ... Gheorghe Platon din Sărmaş nu ştia cum să înceapă vorba: „ — Am auzit la radio şi am citit în ziar că multe vite au pierit în inundaţii. Uite, eu am un viţel de 6 luni, pe care doresc să-l dăru­iesc celor ce au suferit pierderi ..." ... Pensionarii Dumitru şi Alexandrina Ganea din Sărmaş, aducînd diferită îmbrăcăminte pentru si­nistraţi, s-au oferit să do­neze şi cîte 200 de lei. Ana Groza şi fiica ei, Ro­­dica Peter - ambele muncitoare la C.P.L. Gă­­lăuţaş - au sosit cu bra­ţele încărcate de îmbră­căminte pentru copii şi adulţi, evaluată la peste 1.500 lei. Maria Vaideş, muncitoare la reparatură a oferit lenjerie de pat. Paraschiva Cornea, moaşă la dispensarul din ace­eaşi localitate, a oferit fa­miliilor sinistrate o pătu­ră, un palton, o fustă, două bluze, două rochii, o pereche de pantofi, un cearșaf, două prosoape, un jerseu, 10 ouă şi cî­teva borcane cu dulceaţă pregătită de mina ei. ... — Fără nici un în­demn din partea cuiva, decît din proprie iniţiativă - fiecare locuitor al co­munei noastre — ne rela­tează Constantin Truţa, primarul comunei Gălău­­ţaş, şi-a adus contribuţia la ajutorarea sinistraţilor. Nu există familie care să nu fi contribuit cu ceva. S-au adunat haine în va­lori greu de apreciat, peste 1 000 kg cartofi, peste 1 000 ouă, griu, po­rumb, păsări, alimente, in contul 2 000 am înscris pină acum 10.400 lei, con­tribuţia salariaţilor din comună se ridică la 458.110 lei. La Consiliul popular din Sărmaş ni se pune la dispoziţie o întreagă sta­tistică. Notăm şi aici mii de kilograme de cartofi, ouă, 60 de păsări, 50 me­tri cubi lemne de con­strucţie, 9.000 lei contri­buţie in bani... Fapte simple, dar cu o mare încărcătură de uma­nism, gesturi ale unor oa­meni ce, dincolo de va­loarea bunurilor donate celor ce au de suferit de pe urma furiei apelor, exprimă înalte valori su­fleteşti. La Sărmaş şi Gălâuţaş, pretutindeni în judeţul nostru, în ţara întreagă, evenimentele din ultimele zile au demonstrat unita­tea deplină în gînd şi faptă a întregului popor, unitate ale cărei­­ tării sunt de nebiruit. S-a vădit încă o dată că toate cele 20 de milioane de inimi bat în acelaşi ritm, că în sufletul fiecăruia, deplin e sentimentul de solidari­tate cu întreaga naţiune. Proverbul precum că „prietenul la nevoie se cunoaşte" s-a adeverit şi de astă dată. Oamenii, români, maghiari şi de alte naţionalităţi, ce nu s-au văzut şi nu se cu­nosc, se simt nu doar prieteni, ci fraţi adevă­raţi. F. MUREŞAN Tirnava a crescut din nou, inundind intinse supra­feţe. Zi de muncă fructuoasă Peste 2.500 de munci­tori ai Gheorghenilor au transformat ziua de du­minică într-un festival al muncii. Ziua de odihnă a filatoarelor, a forestierilor, a celor de la „Partizanul" etc., a fost o zi mani­festată plenar în ritmurile muncii, dovadă elocventă a solidarităţii comuniste care-i animă pe toţi lo­cuitorii României socialis­te, fără deosebire de na­ţionalitate. Chemarea par­tidului a fost de fapt che­marea inimii şi gîndului fiecărui om al muncii în parte. Aşadar, o zi de dumini­că, o zi de muncă fruc­tuoasă, invederînd capa­citatea de efort a con­structorilor vieţii noi, a harnicului nostru popor, în frunte cu comuniştii. In această zi au fost pro­duse bunuri în valoare de 727.000 lei. Muncitorii, tehnicienii, inginerii, toţi cei ce muncesc pe me­leagurile Gheorghenilor, au contribuit la ajutora­rea sinistraţilor cu valoa­rea manoperei din ziua respectivă, care se ridică la 102.380 lei. Donaţia a­ceasta, emanaţie a unui patriotism neţărmurit, vi­ne să depună mărturie asupra înălţimii morale a­­tinse de oamenii societă­ţii socialiste. Acest sala­riu, care nu va fi trecut niciodată pe vreun stat de plată, va fi înscris a­­dînc în istoria marilor fapte de eroism ale po­porului nostru, o istorie simplă, caldă, umană, o istorie a victoriei omului asupra naturii şi asupra sa însuşi . Frumuseţea morală a gestului Sufletul robust, atît de încercat de nevoi şi to­tuşi atît de sensibil, al muntenilor - eroii prefe­raţi ai lui Sadoveanu — îşi dovedeşte şi în aceste zile de grea încercare pentru ţară esenţa uma­nitară, profund patriotică. Cei care, în vremuri de legendă, au luminat dru­mul spre dreptate al Vi­­toriei Lipan, eroina „Bal­tagului”, sînt astăzi în primele rînduri ale luptei omului împotriva vitre­giilor naturii. Comunele Corbu, Bilbor, Tulgheş, se numără printre cele care au sărit fără şovăire, în­că de la început, în aju­torul populaţiei greu în­cercate de pe urma cala­mităţilor. Un gest emoţionant a săvîrşit Ambrus Ioan din comuna Corbu. Din avu­tul lui personal a contri­buit la fondul de ajutora­re a zonelor sinistrate cu 10 mc material lemnos, 50 kg de brinză şi 2 000 lei în bani. O elocventă dovadă a frumuseţii mo­rale caracteristică oame­nilor acestor meleaguri, a sentimentului lor de soli­daritate civică și umană. Contribuţia dascălilor şi a elevilor Contribuţia Liceului din Miercurea-Ciuc în cam­pania patriotică de ajuto­rare a familiilor de oa­meni ai muncii care au avut de suferit de pe ur­ma inundaţiilor, ca şi pentru refacerea econo­miei noastre socialiste greu afectată de calami­tate, este dintre cele mai substanţiale, înţelegînd prin aceasta atît contri­buţia efectivă cît şi sem­nificaţiile adînc umane ale solidarităţii cu cei lo­viţi de năpasta naturală. Pînă la sfîrşitul anului, din cele două zile de salariu oferite de perso­­nalul şcolii, vor intra în ondul de ajutorare 125.000 de lei. Un gest de similară semnificaţie au făcut absolvenţii din acest an ai liceului. In ultimii ani spectacolele date pe diferite scene, ca şi diferite alte acţiuni cul­tural-sportive le-au adus liceenilor anumite venituri pe care astăzi ei le-au depus la contul 2­000 pentru ajutorarea sinistra­ţilor. De asemenea e­­levii şcolii multicentena­­re, într-un entuziasm ge­neral, string în aceste zile manuale şcolare, rechizi­te care vor lua drumul şcolilor din zonele sinis­trate. Fiecare, aducînd cîte o carte, un caiet, creioane, radiere, stilouri etc., îşi demonstrează prietenia sinceră faţă de ceilalţi copii ai patriei, colegi de generaţie, cu care împreună, mîine, vor lupta pentru cauza înăl­ţătoare a comunismului. Şi dacă noi toţi vom ob­ţine, cu siguranţă, o co­­vîrşitoare victorie asupra furiei apelor, la aceasta o părticică de contribuţie vor avea şi cadrele di­dactice, personalul admi­nistrativ şi elevii Liceului din Miercurea-Ciuc. Cin­ste şi laudă lor ! V. EMIL Cu inima şi cu fapta lipsit decît doi oameni, şi aceia dintr-o zonă izola­tă de inundaţii, in secţia I, pe care am vizitat-o prima, şeful secţiei, Sala­mon Emeric şi maistrul Darvas Iosif lucrau efectiv la maşinile de cusut sau la finisaj. Nu trebuia să stagneze nici un utilaj, nici o unealtă. — Consider că acum, în aceste zile cînd încă a­­pele mai ameninţă o par­te din ţară, trebuie făcut totul pentru ca prin mun­ca noastră suplimentară să diminuăm pierderile din stagnările unor între­prinderi. Cu cît vom munci astăzi mai mult şi mai bine, cu atît se va resimţi mai puţin neînde­­plinirea temporară a pla­nului de producţie în u­­nele unităţi economice — ne spunea Salamon Eme­ric. Se lucra parcă mai cu inimă decît în oricare al­tă zi. Cît timp am stat de vorbă cu cîteva mun­citoare, nici una nu şi-a ridicat ochii de pe masa de lucru. — Trebuie să îndeplinim şi chiar să depăşim an­gajamentul pe care ni l-am luat - declara şi muncitoarea Tamas Ana. In acest fel vom da do­vadă nu numai de ome­nie ci şi de conştiinţă cetăţenească. Rodul muncii de dumi­nică la Fabrica de con­fecţii se cifrează la 3180 bucăţi confecţii (sacouri, pantaloni, halate, salope­te etc.), în valoare de 539.000 lei. O dovadă în plus că cetăţenii judeţului nos­tru sunt, cu inima şi cu fapta, alături de toţi ce­tăţenii patriei. V. AVRAM Nici la cele două între­prinderi textile din Mier­curea-Ciuc - Fabrica de confecţii şi Fabrica de tri­cotaje - ziua de dumi­nică n-a fost zi de odih­nă.­­ Ne-am luat un an­gajament­­ să contribuim la ajutorarea zonelor si­nistrate, pe lingă cei 420.000 lei din salariul nostru­­ cu o producţie suplimentară în valoare de 2,2 milioane lei, ne spunea inginerul-şef Ne­­delcu Ecaterina. In acest sens, ne-am hotărît să lu­crăm în fiecare lună cîte două duminici. Cea de astăzi este prima. După cum vedeţi, Se munceşte din plin. Cu amîndouă schimburile. Conştienţi că în aceste zile de grea încercare nu trebuie să precupeţească nici un efort pentru aju­torarea regiunilor lovite de inundaţii, pentru recu­perarea pierderilor sufe­rite de economia naţio­nală, muncitorii Fabricii de confecţii s-au prezen­tat cu forţe înzecite la locul de muncă. N-au Nu vom cunoaşte (Urmare din pag. 1)­­ea numai azi la orele 11, ne relata Lajos Ludovic, şeful sectorului metalur­gic. Bilanţul strădaniilor lor, însemna 72 menghine de 120 mm şi 34 de 150 mm, precum şi pregătirea pentru fabricarea a încă 30 menghine. — Cînd am început astă dimineaţă lucrul ne-am zis: „Ziua de duminică o dedicăm refacerii de pe urmele calamităţilor. Vom munci mai mult decît în celelalte zile. În loc de 65 de menghine cît pre­vede planul, vom produce 100 bucăţi. Am şi marcat săgeata pe verticala gra­ficului” - ne mărturiseşte, încrezător în destoinicia oamenilor săi, maistrul Csutak Iosif, din schim­bul I. — Fiind din Misentea m-am sculat, azi diminea­ţă la ora 4,30, pentru a nu întîrzia de la lucru. Vrem să arătăm ce pu­tem face, atunci cînd toate năzuinţele şi efor­turile noastre se îndreap­tă spre acelaşi scop: li­chidarea grabnică a pier­derilor suferite de econo­mia naţională — ne spune Nagy Bela din secţia du­lapuri metalice. Numai secţia noastră va produce azi bunuri, în valoare de peste 43.000 lei... — Lucrăm în colaborare cu numeroase întreprin­deri din ţară, furnizări produse pentru cooperati­ve agricole — unele din­tre ele din zonele calami­tate. Ne dăm seama că a depăşi sarcinile de plan înseamnă nu numai a lichida propriile rămî­­neri în urmă, ci de a a­­corda un ajutor concret unităţilor economice cala­mitate. Aceasta ne-a ho­­tărît ca, pe lîngă contri­buţia în bani acordată sinistraţilor, să lucrăm şi în zilele de duminică ale lunii mai şi, dacă va fi nevoie, şi în alte zile de odihnă. Nu vom cu­noaşte odihna, cît timp vom şti că pierderile nu sunt înlăturate, ne spune Antal Alexandru din sec­ţia turnătorie. Şi gînduri asemănătoare ne împăr­tăşesc şi Diminschi An­drei, Gered Vendel, Ba­ra Ernest, Bodor Ignat şi alţii din aceeaşi secţie, Balogh Ştefan ori Bene­dek Ladislau de la tini­­chigerie şi mulţi, mulţi alţii. Aceleaşi gînduri le-au nutrit şi muncitorii Fabricii de carbonat de calciu din Borsec, ai ca­rierelor de piatră din Deluţ şi Mădăraş, ai fabricii de mozaic din Sîndominic, ai celei de prelucrat roci din Mier­curea-Ciuc, ai balastierei din Tuşnad şi din alte u­­nităţi ale industriei loca­le, care în această zi de duminică au realizat o producţie de peste 200.000 lei. Gînduri şi fapte simple în aparenţă, dar care ex­primă o înaltă conştiinţă civică, adevărat patrio­tism, dorinţa de a vedea patria ştergîndu-şi urme­le suferinţei de pe faţa sa prosperă. HARGHITEI Geologia este o ştiinţă care, banal definită, ar însemna „colocviu, vorbi­re despre pămînt"! Aşa­dar a şti cît mai multe despre planeta pe care vieţuim, a iscodi mărun­taiele spre a desluşi a­­dîncimi, necunoscutele co­mori, acele bogăţii odih­nind de mult, iscate par­că pentru a fi descope­rite de pămînteni şi a le îmbelşuga traiul. Sensul oricărei descoperiri este de a da temelii tot mai solide vieţii, înscriindu-se pe traiectoria continuu ascendentă a progresului. în judeţul nostru exis­tă un puternic efectiv de cadre angajate în vasta operă de prospectare şi explorare geologică a Harghitei şi Covasnei. Geologul este omul care şi-a ales muntele, pămîn­­tul larg, necunoscut în a­­bisurile sale, omul desco­perind zăcăminte şi re­­dîndu-le omului, semeni­lor săi, societăţii. Este o muncă recunoscut dificilă, însă satisfacţiile ating, fă­ră exagerare, sublimul. Despre, aceasta depun mărturie tineri geologi precum Vrăjmaşu Nico­­lae, Settel Mircea, Benkă Eva, Cesăuanu Ioan, ca şi cei mai cu vechime în prietenia şi duelul cu muntele — Kriszti Attila, Precup Cornel, Péter Var­ vara şi alţii. Noul cadru de organizare a activită­ţii geologice în judeţul nostru deschide un cîmp nelimitat de afirmare oa­menilor aflaţi în colocviu cu pămintul. Acum, cînd patria trece printr-o epocală încerca­re, geologii se angajează să-i smulgă acestui pă­mînt, acestei naturi ingra­te, oarbe şi nemiloase, dar a noastră, minereul atît de trebuitor dezvoltă­rii, zăcămîntul, bulgării de prosperitate, de aur (chiar cînd „aurul” se nu­meşte cupru, caolin, ci­­nabru etc.)! Pe imensul teritoriu al întreprinderii de prospecţiuni şi explo­rări geologice, se lucrea­ză în aceste zile mai in­tens ca oricînd. Cîteva zeci de oameni, zăbovesc în locuri numai de ei ştiu­te, şi adaugă pe hărţi, cu semne obscure, comorile Carpaţilor Orientali, co­mori care mîine vor sluji ridicării noastre pe culmi şi mai înalte. Şi aici, la Bălan (unde se află se­diul central al întreprin­derii), în fruntea geolo­gilor, tineri şi Celor mai în vîrstă, se află un om de o vigoare puţin comu­nă, fără răgaz, un comu­nist de 35 de ani. Acesta se numeşte Fekete Adal­bert, şi de 15 ani (avea nu de mult 20 de ani. ..), lucrează fără răgaz, avid de certitudini. A căuta să înfrunţi pămîntul spre a-i culege ultimul strop din infinitul său tezaur, şi a-l reda oamenilor ţării tale, mi se pare un act fără ostentaţie, de excepţional patriotism. „Munca noas­tră nu e uşoară, îmi spu­nea geologul, sarcinile cresc, sîntem conştienţi, mai mult ca oricînd de necesitatea unei totale concentrări a energiilor noastre. Partidul ne chea­mă în numele poporului nostru muncitor să sporim avuţia României socialis­te. Şi o vom spori ! Avem un colectiv încă în fază de sudare, mulţi sînt ti­neri, foarte tineri, abia ieşiţi din facultăţi. Sîn­tem o întreprindere nouă. Pildele de eroism ale ce­tăţenilor patriei, oferite în aceste zile de grea încer­care, ne animă şi ne mo­bilizează. Avem un răs­puns de dat ţării ! Sîntem oşteni de nădejde ai par­tidului. Vom învinge sti­hiile şi necunoscutul şi noi, geologii, dînd ţării sarea pămîntului, bogăţii­le necesare". ... Dacă pe cărări de munte veţi întîlni oameni singuri, ascultînd, privind scormonitori, încordaţi, nu le tulburaţi tăcerea! Ei, în acele clipe, sînt în tainică comunicare cu vulcanii (stinşi sau nestinşi) din a­­dîncuri, gîndind la monu­mente de glorie înălţate pămîntului matern... C. COSTIN Pe aici au trecut apele. Strada Măgheruş din To­­pliţa. (Urmare din pag. 1) lui şi după cum ne spune maistrul Kibédi Dionisie, răsucitoria a dat peste plan în această zi de duminică, şase sute de kilograme fire. Secţia finisaj. Intîi se opreşte o maşină, apoi al­ta şi alta. Se aşterne li­niştea. Pe lîngă noi trec muncitoarele Bencze Mar­gareta, Palkó Teréza, Bo­rók Iuliana. Ziua de mun­că s-a încheiat. .. Maistrul Geldrich Petru şi László Iosif trec pe la maşini. Le controlează să vadă dacă mîine, in zori, Eroism cotidian schimbul următor le poa­te pune încă din primul minut în funcţiune. — In cele două schim­buri, ni se spune, s-a rea­lizat o producţie de peste două mii kilograme fire. Cea mai mare producţie înregistrată pînă în pre­zent. Mai e nevoie de co­mentarii? Intr-una din hale, îl întîlnim pe inginerul Ve­ress Carol, unul din di­rectorii combinatului, in­conjurat de maiştrii Do­bai Béla. Dézsi Andrei Kiss Ladislau, Bencze Ga­vril şi alţii. Discută măsuri­le care trebuie luate în ca­zul cînd nivelul Tirnavei va continua să crească. — In munţi a nins, spu­ne cineva. — Ajung sacii? Mai e nevoie de nisip? Fiecare e calm, fieca­re ştie ce are de făcut. Ieşim. Ploaia a stat. Undeva, în întuneric, Tir­nava se zbate in matcă... Important e însă că ploaia a stat. Important e că fabricile de confecţii vor avea aţă . .. Trecem pe lîngă o ferea­stră luminată. Dinăuntru răzbat acorduri din ba­letul „Lacul lebedelor” de Ceaikovski. Oamenii ascultă şi muzică ... — O exemplară con­ştiinţă cetăţenească au do­vedit medicii spitalului din localitate — ne spunea pri­marul oraşului Vlăhiţa, Török Ştefan — care, pe lîngă obiecte de îmbrăcă­minte, au venit în ajutorul populaţiei sinistrate cu sa­lariul lor pe o lună. Cred că e un exemplu demn de remarcat, cu atît mai mult cit cit personalul acestui spital a dovedit întotdeauna şi o înaltă conştiinţă a muncii, o dăruire fără reticenţe faţă de bolnavii care au apelat la sprijinul lor. Pe directorul spitalului, Mezei Andrei unul dintre medicii cei mai apreciaţi din împrejurimi, l-am găsit şi de această dată la dato­rie. Prima întrebare pe care i-am pus-o s-a referit la motivul care l-a determi­nat, pe el şi pe colegii lui, să vină in ajutorul popu­laţiei greu încercate de pe urma inundaţiilor. —­ Cu toate ca eu con­sider ajutorul nostru numai ca o foarte mică parte din ceea ce e necesar pentru re­venirea la normal a vieţii de pe întreg cuprinsul patriei, am dat din toată inima aceşti bani. Cînd ne-am adunat, noi, medicii, şi am hotărît să cedăm salariul pe o lună, ne-am gîndit în primul rînd la stringenta nevoie de ajutor a popu­laţiei sinistrate, la faptul că fiecare cetăţean al pa­triei trebuie în aceste zile să dea dovadă nu numai de participare sufletească la nenorocirea care i-a lo­vit pe concetăţenii noştri, ci şi de o contribuţie efec­tivă, faptică. Sunt unul din­tre oamenii pe care puho­iul apei i-a prins la Tîrgu Mureş. Am văzut cu ochii mei dezastrul provocat de forţele dezlănţuite ale na­turii şi sunt convins că ceea ce donăm noi acum nu este decît o valoare infimă faţă de ceea ce s-a pierdut. Alături de directorul Mezei Andrei, printre cei care s-au oferit de la bun început să doneze salariul pe o lună, se numără şi dr. Bibó Alexandru, secre­tarul organizaţiei de bază, dr. Dénes Hajnal, precum şi Ambrus Alexandru, şeful sectorului de gospodărire a spitalului şi alţii. Suma pe care personalul spitalului din Vlăhiţa o va dona în ajutorul populaţiei sinistra­te, se ridică la 84.400 lei. Dacă menţionăm şi faptul că şase dintre medicii spi­talului, aflaţi la cursuri de pregătire în oraşul Tîrgu Mureş, participă în aceste zile la acţiunea de ajuto­rare igienico-sanitară a populaţiei din acest judeţ atît de greu încercat, avem în faţă contribuţia pe care oamenii în alb o aduc în sprijinul populaţiei sinis­trate. Un alt exemplu de conştiinţă civică, o nouă dovadă că cei puşi să ve­gheze la alinarea suferin­ţelor oamenilor sunt şi de astă dată în prima linie. A. VASILE llNilOR I AIR Pag. 3 -i Rostim cuvintele Om fi Omenie dintotdeauna. Sínt simboluri ale devenirii, prin ele înţelegem totul, spirit, materie fi creaţie, dragoste, vise. Obişnuit îi spunem Om celui integru, demn in orice împrejurare, neînfricat între ape, în zboruri. Cinstei îi spunem Om, sacrificiului Omenie. Sînt momente cru­ciale însă cînd întregul popor devine un suflet al omeniei, cînd dispare ura, duşmănia, cînd se îngroa­pă răfuielile personale şi fuge frica din suflet, cînd fiecare devine solidar cu vecinul, cînd mîinile se întîlnesc numai în semn de ajutorare, de frate şi mili­oane de voci sînt o singură voce — omenia ţării. Aces­te rezerve sufleteşti, de cîteva zile au devenit un blazon naţional, fiecare om ia parte la dramele celor inundaţi, fiecare om este prezent acolo unde-i nevoie pentru vindecarea rănilor pricinuite de această nemai­­întîlnită calamitate naturală coborită pe păminturile ţă­rii. Omenia a devenit un zid potrivit urgiei apelor. „M-a prins potopul în staţiune. Ai mei sunt la Satu Mare. Nu am putut ajunge acolo. Somnul mă părăsise din acea noapte. Cu toţi eram îngrijoraţi de ceilalţi” îmi spune bă­­trînul Ion Sasu. „Voi ceda pensia mea pe o lună, în ajutorul lor”. „In fiecare lună din acest an dăruim salariul pe o zi. In total vreo 200.000 lei”, ne spune unul dintre cei 400 de salariaţi ai staţiunii Băile Tuşnad. „Avem 60 de garnituri de mobilă utilizabilă, dis­ponibile. Ne-am adresat forurilor noastre cu cererea de a le ceda în ajutorarea sinistraţilor făcînd apel pen­tru acelaşi lucru la toate staţiunile din ţară. Vom sus­ţine cîteva spectacole de varietăţi în sala cu 400 de locuri şi veniturile vor avea aceeaşi destinaţie”, ne spu­ne directorul staţiunii, Carol Bicsak. Oamenii cumpără alimen­te, fac pachete pentru cei sinistraţi. Copii, bătrîni, tineri do­nează haine. Secvenţele se repetă des, foarte des, pe toate străzile oraşe­lor. Fiecare este pre­zent pentru Fiecare în numele Omeniei, al ţării. ION MOROŞAN

Next