Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 729-806)
1970-08-02 / nr. 757
Pag. 2 75 de ani de la moartea lui Anm BRINDZA (1846-1895) Viaţa lui Dimitrie Brindza, părintele botanicii româneşti, este viaţa unui om de ştiinţă, călăuzit de o nobilă pasiune, care i-a adus cuvenita consacrare. El a studiat la Academia Mihăileană şi apoi la Universitatea din Iaşi, avînd ca profesor pe Gr. Cobălcescu. In 1864 pleacă la Paris, unde urmează cursurile Facultăţii de medicină şi ale Facultăţii de ştiinţe naturale. Profesorul său, botanistul H. Baillon, a exercitat o puternică influenţă asupra naturalistului român, întors în ţară ca licenţiat in ştiinţe naturale, D. Brîndză e numit în 1867 profesor de botanică şi zoologie la Facultatea de ştiinţe din Iaşi. Aici funcţionează efectiv doar un an, căci pleacă din nou în Franţa pentru a-şi continua studiile. In 1869 îşi trece examenul de doctorat în medicină cu o lucrare de botanică medicală. Din 1870 pînă în 1874, D. Brîndză a funcţionat ca profesor la Universitatea din Iaşi şi la Liceul naţional. In 1874, D. Brîndză e numit profesor la catedra de zoologie şi botanică a Facultăţii de ştiinţe din Bucureşti. Aici începe epoca marilor realizări ale doctorului Brîndză, obţinute printr-o muncă sistematică şi perseverentă. Numit în acelaşi an director al grădinii botanice, D. Brîndză a reuşit să organizeze, printr-o muncă susţinută, o grădină botanică modernă, cuprinzînd cele mai reprezentative specii de plante din România, precum şi din diferite regiuni ale globului. Depunînd multe eforturi D. Brîndză organizează muzeul botanic în care îşi duce colecţiile sale de plante adunate cu multă trudă. Acestea, împreună cu vechile colecţii, au format bazele ierbarului florei României. Aniversari culturale Spre sfîrşitul vieţii are satisfacţia de a fi realizat Institutul botanic, cu o clădire modernă în care-şi mută colecţiile de plante adunate. D. Brîndză a pus bazele învăţămîntului ştiinţific botanic în România. Cursurile sale, de un înalt nivel ştiinţific, erau însoţite de demonstraţii practice, cu material viu. El a introdus pentru prima dată în învăţămîntul botanic de la noi lucrările practice de laborator. Lucrările sale ştiinţifice privesc mai multe domenii ale botanicii : flora şi vegetaţia, morfologia şi anatomia vegetală, botanica medicală, etnobotanica etc. Cele mai importante lucrări ale prof. Brîndză sunt consacrate florei şi vegetaţiei României. Prima sa lucrare din acest domeniu „Fragmentele din România", rezultat al cercetărilor făcute în diferite regiuni ale ţării, cuprinde 650 specii. In 1880 îşi ţine discursul de recepţie la Academia Română cu tema „Despre vegetaţia României şi exploratorii ei". Cu acest prilej el arată particularităţile vegetaţiei României, pe care le explică prin condiţiile de relief şi de climă, prin poziţia geografică a ţării noastre. Cea mai importantă operă a lui Dimitrie Brîndză este „PRODROMUL FLOREI ROMANE SAU ENUMERAJIUNEA PLANTELOR PINA AZI CUNOSCUTE IN MOLDOVA SI VLAHIA" — lucrare premiată de Academia Română. Prodromul florei române cuprinde nomenclatura ştiinţifică şi populară a 2.100 de specii de plante vasculare, grupate în 576 de genuri şi 95 de familii. După 1880, profesorul D. Brîndză începe cercetarea vegetaţiei şi florei dobrogene. In această importantă lucrare sunt enumerate şi descrise 1176 de specii. El a descris şi specii noi ca: Silene Pontica, Centaurea Jankae, Peonia Romanica, Galium Bailloni recunoscute şi în prezent în literatura universală. El a publicat, de asemenea, lucrări de morfologie şi anatomie vegetală, precum şi lucrări de botanică medicală. Prin lupta sa pentru ştiinţă şi cultură Dimitrie Brîndză rămîne alături de alţi înaintaşi un exemplu puternic şi mereu viu al omului de ştiinţă. După o viaţă radie, închinată în întregime ştiinţei, Dimitrie Brîndză a murit în Bucureşti la 3 august 1895. Z. FULOP, profesor Un oraş-muzeu scăldat de apele Mării Negre în notele sale de călătorie, istoricul şi geograful grec Strabo (c. 63, î. e. n. - c. 17 e. n.) pomeneşte despre frumuseţea şi pitorescul unui orăşel situat pe ţărmul Pontului Euxin sau, mai exact, pe o mică peninsulă stîncoasă legată de ţărmul bulgăresc al Mării Negre printr-o limbă de pămînt lată de numai 10 m. Orășelul, locuit - așa cum atestă săpăturile arheologice — încă cu 3.000-3.200 de ani în urmă, este Nesebăr, cunoscut în secolul al Vl-lea î.e.n., cînd devenise colonie greacă, sub numele de Messembria. Frumusețea Nesebăr-ului rezidă mai ales din vestigiile istoriei sale multimilenare, din care multe s-au păstrat pînă-n zilele noastre, constituind mărturii preţioase despre prosperitatea oraşului în epoca clasică şi elenică. In secolele IX—XIV, Nesebăr-ul a fost sub dominaţia bulgarilor şi bizantinilor. Din acea epocă şi chiar dinaintea ei (sec. V-VI), în partea de nord a oraşului s-au păstrat Episcopia veche şi biserica Maica Domnului Eleusa (două din cele 40 de monumente religioase ce au fost construite în Nesebăr-ul acelor veacuri), monumente remarcabile de arhitectură bizantină. Cînd influenţa bizantină a fost înlocuită de stilul slav de construcţie, au fost ridicate noi monumente de arhitectură, printre care se numără şi biserica Sf. Ioan Botezătorul, în care s-au păstrat o parte din picturile secolelor XIV—XVII ce-i împodobeau pereţii. In epoca în care stilul de construcţie bulgar atinge apogeul (sec. XIII—XIV), proporţiile clădirilor se reduc, dar, ca o compensaţie parcă, decoraţia exterioară a faţadelor şi cea a interioarelor atinge adevărate culmi. Biserici ca Sf. Teodor, Sf. Paraschiva, Arhanghelii Mihail şi Gavril ş. a. se impun ca adevărate bijuterii ale epocii. Ceramica policromă cu relief de la biserica Pantocratorului, icoanele şi altarele de lemn sculptat din aceste biserici sunt monumente de artă de o inestimabilă valoare. Alături de peisaj şi de monumentele religioase, ceea ce concură la farmecul orăşelului sînt locuinţele care s-au păstrat - multe din ele din secolele XVIII—XIX, perpetuînd pînă-n zilele noastre atmosfera perioadei tîrzii a Renaşterii bulgare. Orientate cu faţada spre marea însorită, vechile case ale Nesebăr-ului, construite din lemn pe socluri de piatră, sînt grupate în trei zone ale oraşului, formînd străzi înguste, umbrite de acoperişuri cu streşini mult ieşite în afară. Dintre ele, cea care atrage în primul rînd privirile călătorului este casa Muskajoni, construită în centrul orașului la mijlocul secolului trecut. Impozantă prin dimensiunile ei în raport cu clădirile înconjurătoare, casa Muskaroni are un hol de circa 70 m2, cu un plafon de lemn sculptat cu măiestrie. Din aceeași epocă datează casa căpitanului Pavel, iar din a doua jumătate a secolului trecut remarcabilă este casa Vassiloalu, construită în stil baroc. De o certă valoare istorică şi turistică, 48 de case din Nesebăr datînd din epoca Renaşterii naţionale bulgare, cît şi toate bisericile şi descoperirile arheologice, care transformă oraşul într-un adevărat muzeu, au fost puse sub ocrotirea legii prin decret al Consiliului de Miniştri al R. P. Bulgaria. - Ce faci, tinere, fumezi ? ! - Nu domi profesor... am arsuri la stomac. DUPĂ VlNATOARE Bătrînul baron s-a înapoiat de la vînătoare. El se desparte de grupul de invitaţi, îşi caută valetul și-l întreabă : - James, s-au înapoiat toţi invitaţii ? - Da, domnule baron. - Perfect, atunci înseamnă că am nimerit o căprioară. CONSTATARE de Două doamne stau vorbă la o petrecere. - Ce mai faci ? - Mulţumesc, bine. - Ce rochie încîntătoare porţi. - Iţi place ? - Desigur, an de an pare mai frumoasă ! GREŞEALA Doi hoţi operează în miez de noapte într-o casă. Deodată, unul dintre ei strigă : - Imbecilule ! - Ce este, întreabă celălalt mirat. -In loc să spargi casa de bani, ai spart frigiderul ... • - Chelner, ce deosebire este între biftecul de şase mărci şi cel de patru mărci ? - La biftecul de şase servim un cuţit mai ascuţit. • Un nebun mănîncă bananele cu coajă cu tot. Alt nebun îl întreabă : - Tu n-o desfaci înainte să mănînci ? - Pentru ce ? - răspunde primul. - Ştiu foarte bine ce e înăuntru. • Agentul de circulaţie a oprit automobilul şi cere tinerei femei de la volan permisul de conducere. Ea zîmbeşte şi răspunde cochet : - Aţi întîrziat, mi l-a luat ieri colegul dumneavoastră. X pgsa Ruina bisericii din Tomești (a doua jumătate a secolului al XV-lea). O HAH CHITEI Ştiaţi ca__ ii, primul formular de cosmetică a existat încă din timpul reginei egiptene Cleopatra ? Acest formular, care indica reţetele preparatelor folosite de frumoasa regină, a fost distrus în timpul incendiului vestitei biblioteci din Alexandria. Textul lui a fost însă reconstituit în parte de Criton, medicul împăratului Traian. ... în Canada, la Montreal, a fost expus un ceas atomic de producţie elveţiană care în 300 ani va avea o abatere de numai o secundă ? Acest ceas, „Oscilaform", constituie din punct de vedere tehnic o performanţă excepţională. Este primul ceas atomic transportabil care a fost construit în Europa. Comparaţiile efectuate cu instalaţiile de măsurare a timpului ale N.A.S.A. şi ale Observatorului astronomic din Washington au indicat abateri de numai a suta milioana parte dintr-o secundă. GINGĂȘIE... FILE DIN ISTORIA ARTEI MONUMENTUL GOTIC DE LA ŞUMULEU Inauguram cu acest număr rubrica „File din istoria artei“ cu convingerea că vom contribui astfel la satisfacerea dorinţei cititorilor noştri de a cunoaşte date despre numeroasele monumente existente in judeţ. Săptăminal vom publica materiale despre cele mai reprezentative construcţii vechi, care fac parte din complexul arhitectural transilvănean. In prima jumătate a veacului al XV-lea, franciscanii, ocrotiţi de voievodul Transilvaniei Iancu de Hunedoara, deschid şantierul de la Şumuleu, care se pare că urmează celui din Tg. Mureş, unde lucrările se termină în anul 1440, pentru că, în anul 1444, papa Eugen al IV-lea aminteşte de mănăstirea din Şumuleu ca fiind o clădire neterminată şi făgăduieşte recompense celor care ajută cu fonduri materiale la ridicarea ei. După domnia lui Gheorghe Rákóczi al ll-lea, secuii se află de partea lui Kemény și se împotriveau alegerii ca principe al Transilvaniei a lui Mihail Apaffi. Pentru a-i supune, acesta recurge la arme și trimite împotriva lor o oaste turco-tătară condusă de Ali-paşa, care atacă Ciucul dinspre Odorhei. La 21 octombrie 1661, mănăstirea a fost atacată din toate părţile şi incendiată. De la clădirea veche s-au păstrat două portaluri cu arhivolta (coronamentul portalului) semicirculară, care acum se găsesc în flancurile clopotniţei bisericii Sf. Petru din Şumuleu. Ambele au fost clasate printre portalurile romanice (în stil romanic se construieşte pînă în veacul al XIll-lea) şi considerate ca dovezi ale existenţei unei clădiri mai vechi. In realitate, profilurile cilindrice nu au nimic comun cu colonetele angajate, de tip romanic. Planurile oblice şi continuitatea profilurilor de la usciori (marginea verticală a portalului) în arhivoltă, caracterizează suficient de limpede aceste portaluri, care, departe de a fi considerate ca romanice, aparţin fazei de trecere de la formele gotice la cele ale Renaşterii. Prin urmare, acestea sunt adăugiri la biserica veche pe la începutul veacului al XVI-lea. Şantierul franciscan din Şumuleu a influenţat arhitectura medievală din Ciuc, şi aceasta se vede în existenţa unei serii de elemente comune la bisericuţele săteşti din Cîrţa, Cozmeni, Delniţa, Mihaileni şi Racu. Dar, cea mai veche construcţie, care urmează, probabil, imediat celei din Şumuleu, pare a fi ruina de lîngă comuna Tomeşti, părăsită în anul 1725 şi folosită apoi drept carieră pentru înălţarea actualeibiserici parohiale. Din ruine, se mai cunoaşte existenţa clopotniţei, cu ferestrele de la etajul clopotelor, în p arc frînt, a unei nave tăvănite şi a altarului gotic boltit, dar singurul element de datare — de altfel destul de discutabil - e clopotul cu data 1495, aşezat acum în turnul bisericii parohiale din comună. Monumentele gotice din această regiune fac parte din complexul arhitectural transilvănean şi se încadrează în perioada de început a veacului al XV-lea, pînă în a doua jumătate a veacului al XVI- lea, deoarece urmele materiale păstrate, inscripţiile, precum şi documentele nu permit trecerea spre o datare mai timpurie domniei voievodului lancu de Hunedoara. LIVIU CUSNEVICIU MEDICINA IN DACIA ROMANĂ Monopolul investit de sacerdoţi asupra gindirii ştiinţifice (medicale, astronomice etc.) favorizase la dacii lui Burebista şi Decebal cultivarea unor practici oculte. Cu alte cuvinte, medicina dacogetică, deşi înregistrase unele succese, nu s-a eliberat de sub tutela magiei. Situaţia este alta în lumea romană. Sinteza dintre empirismul aborigen (italic) şi principiile savante ale hippocratismului (elevii, la rîndul lor, au preluat o seamă din cunoştinţele egiptenilor) generase la Roma, în pragul erei noastre, procedee terapeutice apropiate de ştiinţa modernă. Cercetările arheologice au dovedit că unele dintre aceste metode avansate erau cunoscute şi medicilor stabiliţi în Dacia după cucerirea romană. Chirurgia deţinea locul de cinste. Este suficient să amintim în acest sens, că numai din vestigiile oraşului Apulum (Alba-lulia) provin cîteva zeci de ustensile chirurgicale. Un însemnat număr dintre ele intraseră la sfîrşitul secolului al XIX-lea în colecţiile Muzeului Bruckenthal. Despre farmaceologie ne vorbeşte tot arheologia. Semnificative sînt pentru acest domeniu „reţetele" oculiştilor Titus Atius Divixtus, descoperite la Apulum şi Publius, Corcolonius, descoperite în Dacia, Porolissensis, lîngă actuala localitate Gîrbău (jud. Sălaj). Aceşti medici indicau în tratamentul conjunctivitelor şi trahomului diverse colituri obţinute prin amestecuri din extracte vegetale şi substanţe minerale, dizolvate în alcool. Paralel cu igiena s-a dezvoltat balneologia. Izvoarele termale de la Ad Medium (Herculane), Ad Aquas (Călan) sau Germisara (Geoagiu-Orăştie) cunoscute din perioada liberă a Daciei, au fost înzestrate de romani cu apeducte şi bazine, edificii spaţioase şi statui. Ele au devenit în cele din urmă adevărate staţiuni balneare, locuri de agrement ale aristocraţiei romane provinciale. Puterea tămăduitoare a apelor era în concepţia daco-romanilor ca de altfel în întreaga lume antică — de esenţă divină. Situaţia este cu prisosinţă verificată de monumentele sculpturale dedicate în staţiunile balneare zeităţilor vindecătoare Aesculap şi Hygia, Hercules, Dianei Augusta, dar mai ales nimfelor. Uneori textele acestor dedicaţii lirice au o reală valoare poetică, iată un strălucit exemplu : „Ţie regină a apelor, nimfă, podoaba pădurii, / Bassus, a cărui rugi tu le-ai plinit bucuros, / Ţi-a dedicat, dintro stană de marmoră, altarul acesta. / Lîngă Germisera ta, de pe-ntăritele culmi" (trad. A. Naum). NICOLAE BRANGA ANUL III, in. 757 RING - maşină de răsucit firele (in filatură); - platformă pe care se ţin meciurile de box, sau pe care se dansează; - cerc de metal fixat de peretele cheiului şi servind la acostarea vaselor fluviale; RITORNELA - fragment de muzică instrumentală care serveşte ca preludiu sau ca încheierea unei arii; - vers sau grup de versuri repetate într-o poezie la intervale regulate; RÎNZA - pipotă, stomac ; - mugurii masculini la copaci, care ies înaintea frunzelor; RODIU - metal rar asemănător cu platina; - arbore mediteranean cu flori roşii şi fructe comestibile; ROND - strat de flori puţin ridicat nivelului din jos; - piaţetă rotundă de unde pornesc mai multe artere; - inspecţie de noapte care se face unui post militar pentru a controla santinelele; RUG - tulpina tîrîtoare a nor plante; - mur, măceş; - grămadă de lemne pe care se ardeau jertfele sau oamenii în antichitate, crematoriu în Evul mediu ; RUSALII - sărbătoare bisericească la 50 zile după Paşte; - rime cu care se prind peşti ; larvele insectelor ce apar in preajma rusaliilor; - (mit. pop.) duhuri ce zăpăcesc oamenii, sau iscă furtunile; ROŞU - a şaptea culoare a spectrului solar; - expresie în limbajul ghicitoarelor în cărţi, cupă; - simbol al ideilor progresiste sau revoluţionare; - îmbujorat, de culoarea sîngelui; - ars pînă aproape de incandescenţă; - fard pentru buze şi obraz; AL. IONICA CUVINTE ÎNCRUCIŞATE - CĂLDURĂ -ORIZONTAL : 1) Autorul schiţei „Căldură mare" - O ia razna cind se infierbintă. 2) Călduros (fig.) - Căldură mare şi dogoritoare. 3) Recent apărut — Călduri mari şi înăbuşitoare. 4) Lingă ieşire ! - Petrecere care se organizează de obicei, pe timpul verii, în aer liber - Firește ! 5) Singur - Se evaporează la căldură - Afiş ! 6) Degradări - Căldură (fig.) 7) Rîu în Pakistan - A sufla un vint ușor - Păstrează economiile noastre. 8) Solicititdini - Ţine cald semănăturilor pe timp de iarnă. 9) Statul condus de Decebal - Se opresc. 10) Iulie, august etc. - Arde prin scăpărarea chibritului - Ei bine (reg.) 11) A produce arsuri cu apă fierbinte — Luna lui Cuptor. 12) O băutură care... „încălzește" - Are călduri... din cauza temperaturii scăzute. VERTICAL : 1) Căldură mare - Degajă o căldură mare. 2) I s-au aprins călcîiele (fern.) Fluviu în Italia. 3) Ne răcorim în el - Suliţele de foc ale soarelui — Cîmp cultivat. 4) Una cusută I - Refugii citadine în zilele călduoase de vară. 5) Se întrebuinţează, uneori, la încălzit - Eroina piesei „Arşiţa" de A. Arbuzov. 6) Care stîrneşte risul (fern.) - In acest loc. 7) Plante erbacee care cresc vara prin fineţe. 8) Scripcari - Sînt degajaţi prin încălzirea apei (sing.) 9) Localitate în Corsica. - Eroul povestirii „Zi călduroasă” de Şerban Nedelcu - Acela (pop.) 10) Sesiune I - Cînd începe dogoarea ! — Răsăritean. 11) Prelungiri protoplasmice - Salcîm (reg.) - Vine după voi. 12) Pasul paielor pe foc - Antenă I 13) Poliță goală I — Plini de căldură. Cuvinte rare : LAZA, ERSA, CILI, ADAM STOICA; 13 1 i î 5 fe fig ic H