Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 729-806)

1970-08-02 / nr. 757

Pag. 2 75 de ani de la moartea lui Anm BRINDZA (1846-1895) Viaţa lui Dimitrie Brind­za, părintele botanicii ro­mâneşti, este viaţa unui om de ştiinţă, călăuzit de o nobilă pasiune, care i-a adus cuvenita consacrare. El a studiat la Acade­mia Mihăileană şi apoi la Universitatea din Iaşi, a­­vînd ca profesor pe Gr. Cobălcescu. In 1864 plea­că la Paris, unde urmea­ză cursurile Facultăţii de medicină şi ale Facultăţii de ştiinţe naturale. Profe­sorul său, botanistul H. Baillon, a exercitat o pu­ternică influenţă asupra naturalistului român, întors în ţară ca licen­ţiat in ştiinţe naturale, D. Brîndză e numit în 1867 profesor de botanică şi zoologie la Facultatea de ştiinţe din Iaşi. Aici func­ţionează efectiv doar un an, căci pleacă din nou în Franţa pentru a-şi con­tinua studiile. In 1869 îşi trece examenul de docto­rat în medicină cu o lu­crare de botanică medica­lă. Din 1870 pînă în 1874, D. Brîndză a funcţionat ca profesor la Universita­tea din Iaşi şi la Liceul naţional. In 1874, D. Brîndză e numit profesor la catedra de zoologie şi botanică a Facultăţii de ştiinţe din Bucureşti. Aici începe e­­poca marilor realizări ale doctorului Brîndză, obţi­nute printr-o muncă sis­tematică şi perseverentă. Numit în acelaşi an di­rector al grădinii botani­ce, D. Brîndză a reuşit să organizeze, printr-o muncă susţinută, o grădi­nă botanică modernă, cu­­prinzînd cele mai repre­zentative specii de plante din România, precum şi din diferite regiuni ale globului. Depunînd multe eforturi D. Brîndză organizează muzeul botanic în care îşi duce colecţiile sale de plante adunate cu multă trudă. Acestea, împreună cu vechile colecţii, au for­mat bazele ierbarului flo­rei României. Aniversari culturale Spre sfîrşitul vieţii are satisfacţia de a fi realizat Institutul botanic, cu o clădire modernă în care-şi mută colecţiile de plan­te adunate. D. Brîndză a pus ba­zele învăţămîntului ştiinţi­fic botanic în România. Cursurile sale, de un înalt nivel ştiinţific, erau însoţi­te de demonstraţii practi­ce, cu material viu. El a introdus pentru prima da­tă în învăţămîntul botanic de la noi lucrările practi­ce de laborator. Lucrările sale ştiinţifice privesc mai multe dome­nii ale botanicii : flora şi vegetaţia, morfologia şi anatomia vegetală, bota­nica medicală, etnobota­­nica etc. Cele mai impor­tante lucrări ale prof. Brîndză sunt consacrate florei şi vegetaţiei Româ­niei. Prima sa lucrare din a­­cest domeniu „Fragmente­le din România", rezultat al cercetărilor făcute în diferite regiuni ale ţării, cuprinde 650 specii. In 1880 îşi ţine discursul de recepţie la Academia Ro­mână cu tema „Despre vegetaţia României şi ex­ploratorii ei". Cu acest prilej el arată particula­rităţile vegetaţiei Româ­niei, pe care le explică prin condiţiile de relief şi de climă, prin poziţia geografică a ţării noas­tre. Cea mai importantă o­­peră a lui Dimitrie Brîndză este „PRODROMUL FLO­REI ROMANE SAU ENU­­MERAJIUNEA PLANTE­LOR PINA AZI CUNOS­CUTE IN MOLDOVA SI VLAHIA" — lucrare pre­miată de Academia Ro­mână. Prodromul florei române cuprinde nomenclatura ştiinţifică şi populară a 2.100 de specii de plan­te vasculare, grupate în 576 de genuri şi 95 de familii. După 1880, profesorul D. Brîndză începe cerce­tarea vegetaţiei şi florei dobrogene. In această importantă lucrare sunt e­­numerate şi descrise 1176 de specii. El a descris şi specii noi ca: Silene Pon­tica, Centaurea Jankae, Peonia Romanica, Galium Bailloni recunoscute şi în prezent în literatura uni­versală. El a publicat, de asemenea, lucrări de mor­fologie şi anatomie vege­tală, precum şi lucrări de botanică medicală. Prin lupta sa pentru ştiinţă şi cultură Dimitrie Brîndză rămîne alături de alţi î­­naintaşi un exemplu pu­ternic şi mereu viu al o­­mului de ştiinţă. După o viaţă radi­e, închinată în întregime ştiinţei, Dimitrie Brîndză a murit în Bucureşti la 3 august 1895. Z. FULOP, profesor Un oraş-muzeu scăldat de apele Mării Negre în notele sale de călătorie, istoricul şi geograful grec Strabo (c. 63, î. e. n. - c. 17 e. n.) pomeneşte despre frumuseţea şi pitorescul unui orăşel situat pe ţărmul Pontului Euxin sau, mai exact, pe o mică peninsulă stîncoasă legată de ţărmul bulgăresc al Mării Negre printr-o limbă de pămînt lată de numai 10 m. Orășelul, locuit - așa cum atestă săpăturile arheologice — încă cu 3.000-3.200 de ani în urmă, este Nesebăr, cunoscut în secolul al Vl-lea î.e.n., cînd devenise colonie greacă, sub numele de Mes­­sembria. Frumusețea Nesebăr-ului rezidă mai ales din ves­tigiile istoriei sale multimilenare, din care multe s-au păstrat pînă-n zilele noastre, constituind mărtu­rii preţioase despre prosperitatea oraşului în epoca clasică şi elenică. In secolele IX—XIV, Nesebăr-ul a fost sub domi­naţia bulgarilor şi bizantinilor. Din acea epocă şi chiar dinaintea ei (sec. V-VI), în partea de nord a oraşului s-au păstrat Episcopia veche şi biserica Mai­ca Domnului Eleusa (două din cele 40 de monumente religioase ce au fost construite în Nesebăr-ul ace­lor veacuri), monumente remarcabile de arhitectură bizantină. Cînd influenţa bizantină a fost înlocuită de stilul slav de construcţie, au fost ridicate noi monumente de arhitectură, printre care se numără şi biserica Sf. Ioan Botezătorul, în care s-au păstrat o parte din picturile secolelor XIV—XVII ce-i împodobeau pereţii. In epoca în care stilul de construcţie bulgar atinge apogeul (sec. XIII—XIV), proporţiile clădirilor se reduc, dar, ca o compensaţie parcă, decoraţia exterioară a faţadelor şi cea a interioarelor atinge adevărate culmi. Biserici ca Sf. Teodor, Sf. Paraschi­­va, Arhanghelii Mihail şi Gavril ş. a. se impun ca adevărate bijuterii ale epocii. Ceramica policromă cu relief de la biserica Pantocratorului, icoanele şi altarele de lemn sculptat din aceste biserici sunt monumente de artă de o inestimabilă valoare. Alături de peisaj şi de monumentele religioase, ceea ce concură la farmecul orăşelului sînt locu­inţele care s-au păstrat - multe din ele din secolele XVIII—XIX­­, perpetuînd pînă-n zilele noastre atmos­fera perioadei tîrzii a Renaşterii bulgare. Orientate cu faţada spre marea însorită, vechile case ale Nesebăr-ului, construite din lemn pe so­cluri de piatră, sînt grupate în trei zone ale oraşu­lui, formînd străzi înguste, umbrite de acoperişuri cu streşini mult ieşite în afară. Dintre ele, cea care atrage în primul rînd privirile călătorului este casa Muskajoni, construită în centrul orașului la mijlocul secolului trecut. Impozantă prin dimensiunile ei în raport cu clădirile înconjurătoare, casa Muskaroni are un hol de circa 70 m2, cu un plafon de lemn sculptat cu măiestrie. Din aceeași epocă datează casa căpitanului Pavel, iar din a doua jumătate a secolului trecut remarcabilă este casa Vassiloalu, construită în stil baroc. De o certă valoare istorică şi turistică, 48 de ca­se din Nesebăr datînd din epoca Renaşterii naţio­nale bulgare, cît şi toate bisericile şi descoperirile arheologice, care transformă oraşul într-un adevă­rat muzeu, au fost puse sub ocrotirea legii prin decret al Consiliului de Miniştri al R. P. Bulgaria. - Ce faci, tinere, fumezi ? ! - Nu domi profesor... am arsuri la stomac. DUPĂ VlNATOARE Bătrînul baron s-a îna­poiat de la vînătoare. El se desparte de grupul de invitaţi, îşi caută valetul și-l întreabă : - James, s-au înapoiat toţi invitaţii ? - Da, domnule baron. - Perfect, atunci în­seamnă că am nimerit o căprioară. CONSTATARE de Două doamne stau vorbă la o petrecere. - Ce mai faci ? - Mulţumesc, bine. - Ce rochie încîntă­­toare porţi. - Iţi place ? - Desigur, an de an pare mai frumoasă ! GREŞEALA Doi hoţi operează în miez de noapte într-o ca­să. Deodată, unul dintre ei strigă : - Imbecilule ! - Ce este, întreabă ce­lălalt mirat. -In loc să spargi ca­sa de bani, ai spart fri­giderul ... • - Chelner, ce deo­sebire este între biftecul de şase mărci şi cel de patru mărci ? - La biftecul de şase servim un cuţit mai as­cuţit. • Un nebun mănîncă bananele cu coajă cu tot. Alt nebun îl întreabă : - Tu n-o desfaci înain­te să mănînci ? - Pentru ce ? - răs­punde primul. - Ştiu foarte bine ce e înăuntru. • Age­ntul de circulaţie a oprit automobilul şi ce­re tinerei femei de la volan permisul de condu­cere. Ea zîmbeşte şi răspun­de cochet : - Aţi întîrziat, mi l-a luat ieri colegul dumnea­voastră. X pgs­­­a Ruina bisericii din Tomești (a doua jumătate a secolului al XV-lea). O HAH CHITEI Ştiaţi ca__­ ii, primul formular de cosmetică a existat încă din timpul reginei egipte­ne Cleopatra ? Acest formular, care in­dica reţetele preparatelor folosite de frumoasa re­gină, a fost distrus în timpul incendiului­ vestitei biblioteci din Alexandria. Textul lui a fost însă re­constituit în parte de Cri­­ton, medicul împăratului Traian. ... în Canada, la Mont­real, a fost expus un ceas atomic de producţie el­veţiană care în 300 ani va avea o abatere de numai o secundă ? Acest ceas, „Oscilaform", con­stituie din punct de vede­re tehnic o performanţă excepţională. Este primul ceas atomic transportabil care a fost construit în Europa. Comparaţiile e­­fectuate cu instalaţiile de măsurare a timpului ale N.A.S.A. şi ale Observa­torului astronomic din Wa­shington au indicat aba­teri de numai a suta mi­lioana parte dintr-o se­cundă. GINGĂȘIE... FILE DIN ISTORIA ARTEI MONUMENTUL GOTIC DE LA ŞUMULEU Inauguram cu acest număr rubrica „File din istoria artei“ cu convingerea că vom contribui astfel la satisfacerea dorinţei cititorilor noştri de a cunoaşte date despre numeroasele monumente existente in judeţ. Săptăminal vom publica materiale despre cele mai reprezentative construcţii vechi, care fac parte din complexul arhitectural transilvănean. In prima jumătate a veacului al XV-lea, francis­canii, ocrotiţi de voievodul Transilvaniei Iancu de Hunedoara, deschid şantierul de la Şumuleu, care se pare că urmează celui din Tg. Mureş, unde lu­crările se termină în anul 1440, pentru că, în anul 1444, papa Eugen al IV-lea aminteşte de mănăstirea din Şumuleu ca fiind o clădire neterminată şi fă­găduieşte recompense celor care ajută cu fonduri materiale la ridicarea ei. După domnia lui Gheorghe Rákóczi al ll-lea, secuii se află de partea lui Kemény și se împotri­veau alegerii ca principe al Transilvaniei a lui Mihail Apaffi. Pentru a-i supune, acesta recurge la arme și trimite împotriva lor o oaste turco-tătară condusă de Ali-paşa, care atacă Ciucul dinspre Odorhei. La 21 octombrie 1661, mănăstirea a fost atacată din toate părţile şi incendiată. De la clădirea veche s-au păstrat două portaluri cu arhivolta (coronamentul portalului) semicirculară, care acum se găsesc în flancurile clopotniţei bise­ricii Sf. Petru din Şumuleu. Ambele au fost clasate printre portalurile romanice (în stil romanic se con­struieşte pînă în veacul al XIll-lea) şi considerate ca dovezi ale existenţei unei clădiri mai vechi. In reali­tate, profilurile cilindrice nu au nimic comun cu colonetele angajate, de tip romanic. Planurile obli­ce şi continuitatea profilurilor de la usciori (margi­nea verticală a portalului) în arhivoltă, caracteri­zează suficient de limpede aceste portaluri, care, departe de a fi considerate ca romanice, aparţin fazei de trecere de la formele gotice la cele ale Renaşterii. Prin urmare, acestea sunt adăugiri la biserica veche pe la începutul veacului al XVI-lea. Şantierul franciscan din Şumuleu a influenţat arhitectura medievală din Ciuc, şi aceasta se vede în existenţa unei serii de elemente comune la bise­ricuţele săteşti din Cîrţa, Cozmeni, Delniţa, Mihai­len­i şi Racu. Dar, cea mai veche construcţie, care urmează, probabil, imediat celei din Şumuleu, pare a fi ruina de lîngă comuna Tomeşti, părăsită în anul 1725 şi folosită apoi drept carieră pentru înălţarea actualei­­biserici parohiale. Din ruine, se mai cunoaşte exis­tenţa clopotniţei, cu ferestrele de la etajul clopo­telor, în p arc frînt, a unei nave tăvănite şi a altarului gotic boltit, dar singurul element de datare — de altfel destul de discutabil - e clopotul cu data 1495, aşezat acum în turnul bisericii parohiale din comu­nă. Monumentele gotice din această regiune fac par­te din complexul arhitectural transilvănean şi se încadrează în perioada de început a veacului al XV-l­ea, pînă în a doua jumătate a veacului al XVI- lea, deoarece urmele materiale păstrate, inscripţiile, precum şi documentele nu permit trecerea spre o datare mai timpurie domniei voievodului lancu de Hunedoara. LIVIU CUSNEVICIU MEDICINA IN DACIA ROMANĂ Monopolul investit de sacerdoţi asupra gindirii ştiinţifice (medicale, as­tronomice etc.) favorizase la dacii lui Burebista şi Decebal cultivarea unor practici oculte. Cu alte cuvinte, medicina daco­­getică, deşi înregistrase unele succese, nu s-a eli­berat de sub tutela ma­giei. Situaţia este alta în lu­mea romană. Sinteza din­tre empirismul aborigen (italic) şi principiile sa­vante ale hippocratismului (elevii, la rîndul lor, au preluat o seamă din cu­noştinţele egiptenilor) ge­nerase la Roma, în pra­gul erei noastre, procedee terapeutice apropiate de ştiinţa modernă. Cercetă­rile arheologice au dove­dit că unele dintre aceste metode avansate erau cu­noscute şi medicilor sta­biliţi în Dacia după cuce­rirea romană. Chirurgia deţinea locul de cinste. Este suficient să amintim în acest sens, că numai din vestigiile o­­raşului Apulum (Alba-lu­lia) provin cîteva zeci de ustensile chirurgicale. Un însemnat număr dintre ele intraseră la sfîrşitul secolului al XIX-lea în co­lecţiile Muzeului Brucken­­thal. Despre farmaceologie ne vorbeşte tot arheolo­gia. Semnificative sînt pentru acest domeniu „reţetele" oculiştilor Titus Atius Divixtus, descoperite la Apulum şi Publius, Cor­­colonius, descoperite în Dacia, Porolissensis, lîn­gă actuala localitate Gîrbău (jud. Sălaj). A­ceşti medici indicau în tratamentul conjunc­tivitelor şi trahomului di­verse colituri obţinute prin amestecuri din extrac­te vegetale şi sub­stanţe minerale, dizol­vate în alcool. Paralel cu igiena s-a dezvoltat balneologia. Iz­voarele termale de la Ad Medium (Herculane), Ad Aquas (Călan) sau Germisara (Geoagiu-O­răştie) cunoscute din pe­rioada liberă a Daciei, au fost înzestrate de romani cu apeducte şi bazine, edificii spaţioase şi statui. Ele au devenit în cele din urmă adevărate staţiuni balneare, locuri de agre­ment ale aristocraţiei ro­mane provinciale. Puterea tămăduitoare a apelor era în concepţia daco-romanilor­­ ca de altfel în întreaga lume an­tică — de esenţă divină. Situaţia este cu prisosinţă verificată de monumente­le sculpturale dedicate în staţiunile balneare zeită­ţilor vindecătoare Aescu­lap şi Hygia, Hercules, Dianei Augusta, dar mai ales nimfelor. Uneori textele acestor dedicaţii lirice au o reală valoare poetică, iată un strălucit exemplu : „Ţie regină a apelor, nimfă, podoaba pădurii, / Bassus, a cărui rugi tu le-ai plinit bucu­ros, / Ţi-a dedicat, dintr­­o stană de marmoră, al­tarul acesta. / Lîngă Ger­­misera ta, de pe-ntăritele culmi" (trad. A. Naum). NICOLAE BRANGA ANUL III, in. 757 RING - maşină de răsucit fi­rele (in filatură); - platformă pe care se ţin meciurile de box, sau pe care se dansea­ză; - cerc de metal fixat de peretele cheiului şi servind la acostarea va­selor fluviale; RITORNELA - fragment de muzică instrumentală care ser­veşte ca preludiu sau ca încheierea unei arii; - vers sau grup de versuri repetate într-o poezie la intervale re­gulate; RÎNZA - pipotă, stomac ; - mugurii masculini la copaci, care ies înain­tea frunzelor; RODIU - metal rar asemănător cu platina; - arbore mediteranean cu flori roşii şi fructe comestibile; ROND - strat de flori puţin ridicat nivelului din jos; - piaţetă rotundă de unde pornesc mai mul­te artere; - inspecţie de noapte care se face unui post militar pentru a contro­la santinelele; RUG­ ­­- tulpina tîrîtoare a nor plante; - mur, măceş; - grămadă de lemne pe care se ardeau jert­fele sau oamenii în an­tichitate, crematoriu în Evul mediu ; RUSALII - sărbătoare bisericeas­că la 50 zile după Paş­te; - rime cu care se prind peşti ; larvele insectelor ce apar in preajma ru­saliilor; - (mit. pop.) duhuri ce zăpăcesc oamenii, sau iscă furtunile; ROŞU - a şaptea culoare a spectrului solar; - expresie în limbajul ghicitoarelor în cărţi, cupă; - simbol al ideilor pro­gresiste sau revoluţiona­re; - îmbujorat, de culoa­rea sîngelui; - ars pînă aproape de incandescenţă; - fard pentru buze şi obraz; AL. IONICA CUVINTE ÎNCRUCIŞATE - CĂLDURĂ -ORIZONTAL : 1) Autorul schiţei „Căldură mare" - O ia razna cind se infierbintă. 2) Călduros (fig.) - Căldu­ră mare şi dogoritoare. 3) Recent apă­rut — Călduri mari şi înăbuşitoare. 4) Lingă ieşire ! - Petrecere care se or­ganizează de obicei, pe timpul verii, în aer liber - Firește ! 5) Singur - Se evaporează la căldură - Afiş ! 6) De­gradări - Căldură (fig.) 7) Rîu în Pa­kistan - A sufla un vint ușor - Păs­trează economiile noastre. 8) Solicitit­­dini - Ţine cald semănăturilor pe timp de iarnă. 9) Statul condus de Decebal - Se opresc. 10) Iulie, august etc. - Arde prin scăpărarea chibritului - Ei bine (reg.) 11) A produce arsuri cu apă fierbinte — Luna lui Cuptor. 12) O băutură care... „încălzește" - Are călduri... din cauza temperaturii scă­zute. VERTICAL : 1) Căldură mare - De­gajă o căldură mare. 2) I s-au aprins călcîiele (fern.) Fluviu în Italia. 3) Ne răcorim în el - Suliţele de foc ale soarelui — Cîmp cultivat. 4) Una cusu­tă I - Refugii citadine în zilele căldu­­oase de vară. 5) Se întrebuinţează, une­ori, la încălzit - Eroina piesei „Arşiţa" de A. Arbuzov. 6) Care stîrneşte risul (fern.) - In acest loc. 7) Plante erba­cee care cresc vara prin fineţe. 8) Scripcari - Sînt degajaţi prin încăl­zirea apei (sing.) 9) Localitate în Cor­sica. - Eroul povestirii „Zi călduroasă” de Şerban Nedelcu - Acela (pop.) 10) Sesiune I - Cînd începe dogoarea ! — Răsăritean. 11) Prelungiri protoplasmice - Salcîm (reg.) - Vine după voi. 12) Pasul paielor pe foc - Antenă I 13) Poliță goală I — Plini de căldură. Cuvinte rare : LAZA, ERSA, CILI, ADAM STOICA­­; 13 1 i î 5 fe fig ic H

Next