Informaţia Harghitei, octombrie-decembrie 1984 (Anul 17, nr. 4614-4693)

1984-11-20 / nr. 4658

Anul XVII., nr. 4658 - pag. a 2-a * Congresul al Xlll-lea al Partidului Comunist Român (Urmare din pag. 1) partid şi a municipiului Bucu­reşti — muncitori, ţărani şi inte­lectuali, cadre ale forţelor ar­mate - comunişti care se dis­ting prin activitatea desfăşurată, prin iniţiative şi spirit revoluţio­nar, prin competenţă şi înalte trăsături moral-politice, situîn­­du-se in primele rînduri ale lup­tei pentru înfăptuirea neabătută a politicii interne şi externe a partidului şi statului. Participă, de asemenea, dele­gaţii de peste hotare, reprezen­tând partide comuniste şi munci­toreşti, partide socialiste, social­­democrate, alte partide şi or­ganizaţii democratice, progresis­te, mişcări de eliberare naţiona­lă, forţe sociale şi politice îna­intate, antiimperialiste de pre­tutindeni, cu care Partidul Co­munist Român întreţine relaţii de solidaritate şi colaborare, în sală au luat loc şefii mi­siunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, precum şi un mare număr de corespondenţi ai pre­sei străine, trimişi specialii ai unor agenţii de presă, cotidiane, posturi de radio şi televiziune de peste hotare. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu, cei­lalţi tovarăşi din conducerea partidului au fost întîmpînaţi, la sosirea în sala Palatului Repu­blicii Socialiste România , un­de se desfăşoară lucrările Con­gresului - cu multă căldură şi însufleţire, cu puternice urale şi ovaţii. Delegaţii şi invitaţii au acla­mat pentru gloriosul nostru par­tid comunist, care îşi îndeplineş­te cu cinste misiunea istorică de a organiza şi călăuzi lupta şi munca poporului român pe calea edificării noii orînduiri, demomstrînd prin întreaga sa activitate că slujeşte fără pre­get interesele vitale ale naţiunii. Participanţii la Congres au re­afirmat, din toată inima, senti­mentele de nemărginită dra­goste şi stimă pe care le nutresc faţă de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, eminent om politic şi de stat, patriot şi revoluţionar înflăcărat, desemnat de istorie să conducă cu strălucire, în anii luminoşi ai construcţiei so­cietăţii socialiste multilateral dezvoltate, destinele ţării, ale poporului nostru. Animaţi de a­­ceste calde simţăminte, ei scan­dează cu putere, minute in şir, „Ceauşescu - P.C.R. !". Sînt cuvinte cu valoare de simbol, a­­dînc întipărite in cugetele şi simţirea tuturor cetăţenilor pa­triei, reliefînd unitatea strînsă, indestructibilă a naţiunii în ju­rul partidului, al secretarului său general, unitate ce reprezintă forţa motrice a înaintării ţării noastre pe trepte tot mai înalte de progres şi civilizaţie socia­listă. In deplin consens cu vo­inţa întregii ţări, cei prezenţi rostesc, într-un singur glas, „Ceauşescu reales, la al Xlll-lea Congres !“, exprimând dorinţa fierbinte a comuniştilor, a între­gului popor de a avea în conti­nuare în fruntea partidului pe Cel mai iubit fiu al naţiunii noastre. In aceste momente deosebite, Sala Palatului Republicii Socia­liste România, martora atîtor e­­venimente de însemnătate isto­rică din viaţa partidului şi a ţării, a îmbrăcat un aspect săr­bătoresc. Pe fundalul scenei stră­luceşte în reflexe aurii stema partidului, încadrată de drapele roşii şi tricolore, sub care se af­lă înscris : Coingresul al Xlll­­lea ori Partidului Comunist Ro­mân. A fost intonat Imnul de Stat al­ Republicii Socialiste România. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a rostit cuvîntul de deschidere a lucrărilor celui de-al Xlll-lea Congres al Partidului Comunist Român. În unanimitate, delegaţii au ales Prezidiul Congresului, din care fac parte : tovarăşii N IC O LA E C E A U Ş E S C U , tovară­şa Elena Ceauşescu, tovarăşii Iosif Banc, Vasile Bărbulescu, E­­iml Bobu, Mihai Burcă, Nicu Ceaușescu, Ginca Ciobanu, Du­mitru Constantin, Leonard Cons­tantin, Nicolae Constantin, Iu­lian Costescu, Constantin Dăscă­lescu, Coleta de Sabota, Ion Dincă, Miu Dobrescu, Eduard Eisenburger, Marin Enache, Lu­dovic Fazekas, Gheorghe Flo­­rea, Suzana Gâdea, Mihai Ge­re, Maria Ghiţulică, Viorica Ig­nat, Marin Ion, Mi­rcea Ionescu, Ştefania Ionescu, Severin Iriokic, Iulică Ivan, Diamanta Laudomu, Mara Lazar, Léfay Lajos, Du­mitru Manoale, Manea Mănescu, Nicolae Mihalache, Ioachim Mo­­ga, Ilorie Munteanu, Ana Mure­­şan, Andrei Neagu, Alexandru Necula, Constantin Olteanu, Gheorghe Oprea, Cornel Pa­coste, Gheorghe Pană, Pătru Păun, Georgeta Podaru, Ioviţ Popescu, Dumitru Popescu, Ion Popescu-Pufuri, Dumitru Radu Popescu, Ştefan Rab, Gheorghe Radulescu, Nicodim Roşea, Gheorghe Stoica, Iosif Szász, Costache Trotaş, Ion Ursu, Petru Vasiile Uscat, Doina Vasi­escu, Wie Verdeţ, Vasile Vîlcu, Radu Voi­nea în prezidiu au luat loc, de a­­semenea, conducătorii delegaţi­ilor de peste hotare, participan­te la Congres. Lucrările primei şedinţe ple­nare au fost conduse de tova­răşul­ Manea Mănescu. In continuare, au fost alese : Comisia de validare alcătuită din tovarăşii : Ion Radu, Vasile Bărbuleţ, Ion Catrinescu, Ilie Ceauşescu, Elena Dumitraşcu, Traian Gîrba, Ion Moldovea­nu, Iolanda Pásztor, Constantin Radu, Teodor Roman, Constantin Stoica, Frusina Tasmău, Andrei Vela ; Secretariatul Congresului -din care fac parte tovarăşii : Emil Bobu, Dinu Drăgan, Mihai Du­­lea, Petru Enache, Ioan Foriş, Maria Gheorghe, Nicolae Mi­­hai, Iullian B­a­jtinaru, Ion Radu, Ion Sîrbu, Iosif Szász. . Delegaţii au adoptat, în una­nimitate, ordinea de zi a Con­gresului : 1. Raportul Comitetului Cen­tral­­ cu privire la activitatea Partidului Comunist Român în perioada dintre Congresul al Xll-lea și Congresul al Xlll-lea și activitatea de viitor a partidului în vederea înfăptuirii obiective­lor dezvoltării economico-socia­­le în cincinalul 1986-1990 și în perspectivă pînă în anul 2­000 a României. 2. Raportul Comisiei Centrale de Revizie. 3. Proiectul de Directive ale Congresului al Xlll-lea al Parti­dului Comunist Român cu privi­re la dezvoltarea economico-so­­cial­ă a României în cincinalul 1986-1990 şi orientările de per­spectivă pînă în anul 2­000. 4. Programul-Directivă de dez­voltare economico-socială a României în profil teritorial în perioada 1986-1990. 5. Programul-Directivă de creştere a nivelului de trai şi de ridicare continuă a calităţii vie­ţii în perioada 1986-1990. 6. Modificarea unor prevederi ale Statutului Partidului Comu­nist Român. 7. Alegerea secretarului ge­neral al Partidului Comunist Ro­mân, alegerea Comitetului Cen­tral al partidului şi a Comisiei Centrale de Revizie. Au fost alese, de asemenea , Comisia de redactare a pro­iectelor de hotărîri şi rezoluţii ale Congresului alcătuită din to­varăşul NICOLAE CEAUŞESCU, tovarăşa Elena Ceauşescu, tovarăşii Neculai A­­gachi, Ştefan Bârlea, Emili Bobu, Nicu Ceauşescu, Lina Ciobanu­, Leonard Constantin, Nicolae Constantin, Silviu Curti­cea­nu, Constantin Dăscălescu, Ion Din­că, Petru Enache, Lud­ovic Faze­kas, Maria Ghiţulică, Ioan Had­nagy, Margareta Hedwiga Hau­ser, Manea Mănescu, Nicolae Mihailache, Constantin Mitea, Ian­­Mitran, Gheorghe Oprea, Alexandru Orzaţă, Cornel Pa­coste, Gheorghe Pană, Dumitru Popescu, Dumitru Radu Popescu, Ion Popescu-Puțuri, Ion Radu, Gheorghe Radulescu, Ion Stoian, Gheorghe Stoica, Ioan Totu, Ion Ursu, Ilie Verdeț; în continuarea lucrărilor au fost alese, de asemenea , C­om­isia pentru m­odificarea unor prevederi ale S­tatutului P­artidului C­om unist R om­ân din care fac parte tovarăşul N IC O LA E C E A U Ş E S C U , tova­răşa Elena Ceauşescu, tovarăşii Iosif Banc, Emil Bobu, Constan­tin Dăscălescu, Mitu Dobrescu, Ioachim Moga, Cornel Pacoste, Gheorghe Pană, Gheorghe Stoi­ca, Ilie Verdeţ. Comisia de presă compusă din tovarășii Petru Enache, Er­nest Breitenstein, Maria Costa­che, Alexandru Ionescu, Ilie Ma­tei, Constantin Mitea, Ion Mi­tran, Constantin Petre, Emi­la Sonea, Gheorghe Sprinterc­u, Dezideriu Szilágyi ; Comisia pentru examinarea apelurilor compusă din tovarășii Miu Dobrescu, Ion Cîrcei, Ion Greţu, Petre Fluture, Mihai Ge­re, Virgil Marcoşanu, Alexan­drina Mocanu, Constantin Niţă, Constantin Radu, Elisabeta Ste­te­scu, Ion Traian Ştefănescu. Delegaţii au aprobat, în una­nimitate, constituirea celor opt secţiuni ale Congresului şi com­ponenţa prezidiilor acestora : S­ecţiunea pentru dezvoltarea forţelor de producţie, a bazei de m­aterii prim­e şi a producţiei de energie, înfăptuirea P­rogra­m­uri de dezvoltare econom­ică şi socială a ţării : tovarăşii Constantin Dăscălescu, Neculai Agachi, Ştefan Bîrlea, Nicolae Constantin, Elena Nae, Marin Nedelcu, Gheorghe Pană, Petre Preoteasa, Iosif Szasz, Marin Ştefanache, Richard Winter. Secţiunea pentru cercetare şti­inţifică, dezvoltare tehnologică şi introducerea progresului teh­nic, perfecţionarea învăţămîntu­­lui, pregătirea forţei de muncă şi a cadrelor : tovarăşa Elena Ceauşescu, tovarăşii Ion Anton, Leonard Constantin, Maria Io­nescu, Marin Ivaşcu, Ioachim Moga, Viorica Necu­lau, Florin Tânăsescu, Ion Teoreanu, Ion Ursu, Radu Voinea. S­ecţiunea pentru agricultură, silvicultură, industria alim­entară şi gospodărirea apelor : tovară­şii Ion Dincă, Ion Badea, Con­stanţa Balint, Iosif Banc, Vasile Băriculescu, Ion Ceauşescu, I­on Cioară, Gheorghe David, Vasile Marin, Tiberiu Mureşan, Gheor­ghe Stoica. Secţiunea pentru investiţii, construcţii, transporturi şi tele­comunicaţii : tovarăşii Ilie Ver­deţ, Ion Avram, Radu Balion, Vasile Bulucea, Marin Enache, Maria Gheorghe, Cornel Pa­coste, Ion C. Petre, Gheorghe Petrescu, Petre Emilian Petroşa­­nu, Constantin Radu. Secţiunea pentru dezvoltarea economico-socială în profil te­ritorial, creşterea nivelului de trai, ridicarea continuă a calită-ţii vieţii, dezvoltarea producţiei tunurilor de consum, a comerţu­lui şi serviciilor pentru popu­laţie : tovarăşii Manea Mănes­cu, Ion Anastasiu, Bogdan Ioan Băluţă, Vasile Bărbuleţ, Teodor Coman, Ludovic Fazekas, Susa­­na Gălpăr, Alexandrina Găinu­şe, Maria Lazăr, Dumitru N­ic­­şoiu, Teodor Roman. Secţiunea pentru activitatea internaţională a partidului şi statului nostru şi comerţ exte­rior a tovarăşii Gheorghe Oprea, Ştefan Andrei, Virgil Cazacu, Jon M. Nicolae, Anton Lungu, Nicolae Mihailache, Ferdinand Nagy, Ion Păţan, Elena Pugna, Vasile Pungan, Ion Stoian. S­ecţiunea pentru problem­ele orînduirii sociale şi de stat, con­ducerii ştiinţifice a societăţii şi dezvoltării dem­ocraţiei socialis­te, perfecţionării m­ecanism­ului econom­ico-financiar şi ridicării continue a eficienţei activităţii econom­ice : tovarăşii Gheorghe Radulescu, Dumitru Bejan, Ma­ria B­radea, Gheorghe Chivules­­cu, Ion Coman, Florea Dumi­­trescu, Mihai Gere, Petre Gi­gea, Nicolae Giosan, Traian Gîrbea, I­oan Tofu. Secţiunea pentru problemele activităţii de partid, organizato­rice, politico-ideologice şi edu­cative şi ale organizaţiilor de m­asă şi obşteşti : tovarăşii E­­rncl Bobu, Pavel Aron, Nicu Ceauşescu, Lina Ciobanu, Petru Enache, Suzana Gâdea, Mihai Marina, Ana Mureşan, Dum­iru Popescu, Ştefan Rab, Ion Radu. A fost aprobat, totodată, re­gulamentul­ de desfăşurare a lu­crărilor Congresului, care vor­ avea loc, între 19-23 no­iembrie, în şedinţe plenare şi în cadrul secţiunilor. Intr-o atm­osferă de m­are en­tuziasm , în uralele şi ovaţiile prelungite ale m­iilor de partici­panţi la lucrări, tovarăşul N IC O LA E C E A U Ş E S C U , secreta­rul general al partidului, a urcat la tribuna C­ongresului şi a pre­zentat R­aportul C­om itetului C en­tral cu privire la activitatea P­artidului C­om unist R­om­ân în p­erioada dintre C­ongresul al X­II- ea şi C­ongresul al X lll-lea şi activitatea de viitor a partidului în vederea înfăptuirii obiective­lor dezvoltării econom­ico-sociale în cincinalul 1986-1990 şi în perspectivă pîr­ă în anul 2­000 a R­om­âniei. Raportul prezentat de tova­răşul Nicolae Ceauşescu a fost urmărit cu deosebit interes, cu profundă satisfacţie şi deplină aprobare, fiind subliniat, în re­petate rînduri, cu vii şi puternice aplauze. În sală domneşte o atmosfe­ră vibrantă, de înălţător patrio­tism. Sînt momente care expri­mă emoţionant bucuria pe care o trăiesc toţi cetăţenii ţării pen­tru marile succese dobîndite în edificarea noii orînduiri, sub conducerea partidului şi a se­cretarului său general­, mîndria de a se şti făuritori ai pro­priei lor istorii şi încrederea lor nestrămutată în viitorul luminos al patriei pe care-l prefigurează proiectul de Directive ale celui de-al Xlll-lea Congres. Dînd glas acestor alese simţăminte, delegaţii şi invitaţii aclamă în­delung pentru eroicul nostru partid comunist şi secretarul său general, pentru minunatul po­por român, constructor victorios al socialismului, pentru patria noastră socialistă, liberă, dem­nă şi înfloritoare, pentru trium­ful cauzei păcii, înţelegerii şi colaborării între naţiuni. Sala oferă, în aceste clipe, o imagine impresionantă a unită­ţii de gînd şi faptă a naţiunii noastre în jurul partidului, al­ secretarului său­ general. Parti­cipanţii la marele forum se an­gajează, în numele întregului partid, a­ întregului popor, să acţioneze ferm pentru îndeplini­rea, în spirit revoluţionar, cu înaltă responsabilitate comunis­tă, a hotărîrilor ce vor fi adop­tate la cel de-al Xlll-lea Con­gres, hotărîri care vor asigura înaintarea neabătută a României spre cea mai dreaptă şi umană orînduire cunoscută în istorie - societatea comunistă. Lucrările marelui forum al co­muniştilor români au continuat, luni după-amiază, în cadrul u­­nei şedinţe festive de prezenta­re a delegaţiilor de peste ho­tare, participante la Congresul al Xlll-lea al Partidului Comu­nist Român, precum şi a parti­delor care au adresat mesaje de salut. Luînd cuvîntul, secretarul ge­neral al partidului, tovarăşul N­icolae C­eauşescu, a spus : ,,S­tim­aţi tovarăşi, In cadrul şedinţei solem­ne din această după-am­iază se vor prezenta delegaţiile partidelor com­uniste şi m­uncitoreşti, so­cialiste, social-dem­ocratice, m­iş­cărilor de eliberare naţională şi ale altor organizaţii progresiste, care participă la lucrările C­on­gresu­l­ui al X lll-lea al P­artidului C­om­unist R­om­ân şi au adresat m­esaje de prietenie partidului nostru. D­e asem­enea, vor fi prezentate partidele care au adresat pînă acum m­esaje de sa­lut C­ongresului nostru, în num­ele C­ongresului, al tu­turor com­uniştilor, al întregului nostru popor, adresez, încă o dată, un salut frăţesc, călduros, de solidaritate şi prietenie celor 138 delegaţii din 92 de ţări, ca­re au venit să participe la lu­crările C­ongresului al X­­ll-lea al P­artidului C­om­unist R­om­ân, să-şi exprim­e astfel sentim­entele de prietenie şi solidaritate cu par­tidul şi poporul nostru“ (Aplau­ze şi urale îndelungate, se scandează: „Ceauşescu - Româ­nia, pacea şi prietenia în mesaje este exprimată pro­funda admiraţie faţă de remar­cabilele realizări obţinute de comuniştii români, de întregul nostru popor, sub conducerea Partidului Comunist Român, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în vasta operă de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltata pe pă­­mîntul României şi înaintare spre comunism. Totodată, ele evidenţiază amplele legături de colaborare şi solidaritate dintre aceste partide şi forţe revolu­ţionare cu Partidul Comunist Ro­mân, rolul activ al partidului nostru în cadrul mişcării comu­niste şi muncitoreşti internaţio­nale, prestigiul de care se bucu­ră politica de largă colaborare promovată cu consecvenţă pe arena mondială,­­ în mod deosebit sunt relevate înalta stimă şi consideraţie fa­ţă de eminentul conducător al partidului şi statului nostru, prodigioasa şi neobosita activi­tate pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu o desfăşoară cu stră­lucire, de aproape două de­cenii, în fruntea partidului şi a ţării, conferind României socia­liste o poziţie demnă în rîndul naţiunilor lumii, preţioasa con­tribuţie adusă la rezolvarea constructivă a marilor probleme ale contemporaneităţii, la pro­movarea cauzei păcii şi dezar­mării, a înţelegerii şi colaboră­rii între popoare, la făurirea u­­nei lumi mai bune şi mai drep­te pe planeta noastră. Cei prezenţi au primit cu deosebită satisfacţie delegaţiile de peste hotare prezente la con­gres, mesajele de solidaritate şi prietenie transmise. In încheierea şedinţei festive, a luat cuvîntul tovarăşul N IC O LA E C E A U Ş E S C U , secretar general al P­artidului C­om unist R om­ân. Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu - care a pus încă o dată în evidenţă solidaritatea Partidului Comunist Român cu forţele revoluţionare, progresis­te, antiimperialiste de pretutin­deni, reafirmînd hotărîrea parti­dului nostru de a întări, în conti­nuare, colaborarea cu toate for­ţele înaintate ale omenirii­­ a găsit un amplu şi profund ecou în rîndul delegaţilor, precum şi cri oaspeţilor de peste hotare, fi­ind subliniată, în repetate rîn­duri, cu ovaţii şi îndelungi a­­plauze. Cei prezenţi, au scandat înde­lung : „Ceauşescu, România - pacea şi prietenia“, „Ceauşescu - pace". Au ovaţionat minute în şir pentru politica partidului nostru de colaborare şi solida­ritate cu partidele comuniste şi muncitoreşti, cu forţele demo­cratice, antiimperialiste de pre­tutindeni, în lupta pentru o po­litică nouă, de progres social, libertate, independenţă şi pace. INFORMAŢIA HARGHITEI

Next