Informaţia Harghitei, aprilie-iunie 2011 (Anul 23, nr. 5198-5247)

2011-05-27 / nr. 5229-5230

• Pagina a 2-a • 27/28 mai 2011 • Informația licupgru­.itei Steaua a câştigat Cupa României După ani buni de,,secetă”, Steaua a câştigat în sfârşit un trofeu! In finala Cupei României, disputată pe Stadionul Tineretului din Braşov, steliştii, conduşi din nou din tribună de Cosmin Olăroiu, s-au impus cu 2-1 în faţa lui Dinamo Bucureşti. Deşi steliştii au dominat mai mult jocul, victoria a fost obţinută datorită unei şanse materializate imparabil de fundaşul dinamovist Bărboianu, care, în minutul 51, a trimis imparabil în propria poartă. Scorul l-a deschis Dică, în minutul 24, printr-o lovitură liberă de la marginea careului, Bălgrădean lăsând neapărat colţul care trebuia să fie al portarului. Peste doar 9 minute, Tătăruşanu îl imită şi Törje egalează dintr-o poziţie aproape identică. A fost un meci alert, echipele netrădând oboseala specifică sfârşitului de sezon. De la învingători s-au remarcat Latovlevici (foto), Nicoliţă şi Dică (datorită golului marcat), iar de la Dinamo­­ Torje şi Dragoş Grigore. Lucescu a câştigat şi Cupa Ucrainei Mircea Lucescu (foto) a realizat cel mai bun sezon de când se află la cârma formaţiei ucrainene Şahtior Doneţk, deşi rezultatele foarte bune n-au lipsit nici în sezoanele trecute: a câştigat campionatul, cupa şi s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce în prealabil a câştigat o grupă din care făcea parte şi Arsenal Londra. în finala Cupei Ucrainei, Şahtior s-a impus cu 2-0 în faţa eternei rivale, Dinamo Kiev, prin golurile marcate de Eduardo 64 şi Luis Adriano 87. în minutul 76, Eduardo a fost eliminat, iar în minutul 87 şi Betao, de la Dinamo. La Şahtior, Răzvan Raţ a fost doar rezervă şi nu a jucat nici un singur minut, iar la Dinamo Kiev - Tiberiu Ghioane nu a figurat pe foaia de joc. Liga a IV-a: Derbi la Bălan Sâmbătă și duminică sunt programate partidele etapei a 21-a (penultima) ale Seriei harghitene a Ligii a IV-a, întâl­nirea cea mai importantă fiind cea de la Bălan, unde vor evolua primele 2 clasate. Programul complet al etapei: Sâmbătă, 28 mai: ASA M. Ciuc Bălan - Metalul Vlăhiţa (ora 14,00). Duminică, 29 mai: Roşeni Od. Secuiesc - AS Lunca de Sus (ora 17,00), AS Praid - AFC II Od. Secuiesc (18,00), ASE Ciceu - Străduinţa Mihăileni (18,00), Homorodul Mereşti - CSM Miercurea-Ciuc (18,00), Viitorul Gheorgheni - Unirea Cristuru­­­ Secuiesc (18,00). Pagină realizată de STEFAN DANCIU stefan21 @yahoo.com Prăpăd în turul II Rezultatul excepţional al tenismenilor români în turul I al Turneului de mare şlem de la Roland Garros - 6 din cei­ 7 români aflaţi pe tabloul principal au trecut în turul secund! - n-a mai fost repetat nici pe departe în faza următoare. Rând pe rând reprezentanţii noştri au pierdut, unii la adversari mai puternici - cazul Begu, Halep, Hănescu , alţii, cazul Gallovits, la adversari mai modeşti: Svetlana Kuzneţova (Rusia) - Irina Camelia Begu 6-1,6-1, Samantha Stosur (Australia) - Simona Halep 6-0,6-2, Anastasia Rodionova (Australia) - Edina Gallovits-Hall 6-1, 6-4. Victor Hănescu l-a înfruntat, în turul II, pe cel mai în formă jucător al sezonului, sârbul Novak Djokovici, în faţa căruia a pierdut cu 4-6,1-6,3-2 abandon.. Perechea Horia Tecău - Robert Lindstedt (foto) (România, Suedia) a învins, în primul tur, scor 6-4,6-3, cuplul James Cerretani - Adil Shamasdin (SUA, Canada). O... jumătate de victorie românească s-a obţinut şi la dublu feminin, perechea Alexandra Dulgheru, Margareta Rybarikova (România, Slovacia) învingând cu 6-2, 4-6, 6-2 cuplul Jelena Dokic - Melanie Oudin (Australia, SUA). Prin voia sorţilor vom avea o reprezentantă şi în turul III, întrucât Alexandra Dulgheru şi Sorana Cârstea au jucat, aseară, după închiderea ediţiei ziarului, una împotriva celeilalte. Neşu­­ în­­ aceeaşi stare . Fundaşul echipei naţionale, Mihăiţă Neşu (foto), a fost scos de la terapie intensivă, fiind instalat într-un salon normal. Din păcate, cel puţin până acum, starea lui nu dă semne de ameliorare, el neputându-şi mişca mâinile şi picioarele, în schimb respiră normal. Reamintim că în cursul unui antrenament al formaţiei sale, FC Utrecht, Neşu s-a ciocnit cu coechipierul său Alje Shut şi a suferit o fractură de vertebră cervicală, cu afectarea măduvei spinării. Medicii nu au putut preciza cum va evolua starea jucătorului român. Mourinho scapă de Valdano Jose Mourinho n-a prea obţinut nici o victorie mai acătării în sezonul încheiat - exceptând Cupa Regelui, care e un mizilic pentru un club ca cel madrilen - dar s-a revanşat în alt plan: a reuşit să determine demiterea directorului tehnic al clubului, argentinianul Jorge Valdano (foto). Cei doi sunt în conflict de mai multă vreme, Valdano opunându-se aducerii unui alt atacant central pe timpul cât Higuain era accidentat, în timp ce Karim Benzema era ţinut pe bancă. în locul lui Valdano a fost numit director tehnic Jorge Angel Sanchez, în altă ordine de idei se pare că Mourinho are o slăbiciune pentru turcii născuţi în... Germania. După Mezut Ozil, transferat la începutul sezonului trecut, în ultima vreme au mai poposit la Real Nuri Sahin de la Borusia Dortmund şi, în aceste zile, Hamit Altintop de la Bayern München. De Gea - noul portar al lui Manchester United Veteranul olandez Edwin van der Sar va apărea pentru ultima dată în poarta formaţiei Manchester United cu prilejul finalei Champions League de sâmbătă, 28 mai, pe care formaţia britanică o va susţine în compania ibericilor de la FC Barcelona, într-o atare situaţie clubul a perfectat deja transferul unui portar de mare talent, capabil să-l înlocuiască pe olandez. Este vorba de spaniolul David de Gea (foto), de la Atletico Madrid, care are doar 21 de ani şi o înălţime de 1,92 m. Manchester va plăti pentru De Gea aproximativ 18 milioane de euro. Odorheienii­­ eliminaţi din Cupă! La Reşiţa se desfăşoară faza finală a Cupei României la handbal masculin, competiţie la care au avut dreptul de participare echipele clasate pe primele 8 locuri ale campionatului naţional. Susţinătorii echipei HC Odorheiu-Secuiesc, cu doar câteva zile în urmă devenită vicecampioană naţională, au sperat mult de la această competiţie, din păcate decepţia a fost pe măsură: odorheienii au fost eliminaţi, chiar în sferturi, de către Energia Lignitul Tg. Jiu, în faţa căreia au cedat cu 30-37 (13-21), în celelalte partide din sferturi: UCM Caraş Severin - U Transilvania Cluj-Napoca 30-38 (18-16), CSU Suceava - Ştiinţa Bacău 34-30 (18-16), HCM Constanţa - CSM Satu Mare 43-27 (22-13). în semifinale sunt programate partidele: HCM Constanţa - U Transilvania Cluj-Napoca şi CSU Suceava - Energia Lignitul Tg. Jiu. Turul Italiei Cea de-a doua competiţie valorică de şosea din lume, după Turul Franţei, Turul Italiei, a ajuns la cea de-a 17-a etapă dintr-un total de 21. Aceasta s-a desfăşurat pe traseul Feltre - Tirano, 246 km. şi a revenit italianului Diego Ulissi (foto), de la Lampre, în 5h 31’ 51 ”. Ulissi a fost urmat de spaniolul Pablo Lastras (Movistar) şi de italianul Giovanni Visconti (Famese Vini), ambii în acelaşi timp cu învingătorul. De fapt, primul a trecut linia de sosire Visconti, dar a fost retrogradat două locuri întrucât la sprintul final, şi-a făcut loc cu coatele. Cu 4 etape înainte de final în clasamentul general continuă să conducă spaniolul Alberto Contador (Saxo Bank), cu timpul de 68’ 18’ 17”, pe locurile următoare se află italienii Michele Scarponi (Lampre), la 4’ 58” și Vincenzo Nibali (Liquigas), la 5’ 45”. „Cupa municipiului Tg. Secuiesc” La sfârşitul săptămânii s-a desfăşurat, în localitate, „Cupa municipiului Tg. Secuiesc” la şah, cu participarea a 56 de şahişti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Pe primele locuri s-au situat: 1. Jakab János (Lupeni-Harghita) 6,5 p.; 2. Benedek István (Zetea) 6; 3. László Zoltán (Sf. Gheorghe) 5,5 (coef. Bucholz 31); 4. Ördög Ákos 5,5 (c.b. 26). S-au jucat 7 runde, şah activ, în sistem elveţian.

Next