Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 2018 (Anul 30, nr. 6367-6403)

2018-09-11 / nr. 6395

• Pagina a 2-a • 11 septembrie 2018 • Informaţia HMPgUfQi Peste 3.000 de voluntari şi 25 de­­ primării din judeţul Harghita se vor alătura campaniei Let's Do It, Romania! După 6 ediţii desfăşurate în ju­deţul nostru, Ziua de Curăţenie Naţională sau Let’s Do It, Romania­ va mobiliza sâmbătă, 15 septem­brie, peste 3.000 de voluntari, 25 de primării din toate zonele judeţului sprijinind acţiunea. In cadrul unei conferinţe de presă la care a participat Csergő Ottó, re­prezentantul Let’s Do It, Romania­ în Harghita, Domokos Zoltán, di­rectorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita, precum şi re­prezentanţii altor instituţii care vor sprijini acţiunea, se preciza că sâm­bătă, de ziua curăţeniei naţionale, deşeurile care se vor strânge sunt materiale din plastic, sticlă, textile, metal, dar şi gunoaie menajere arun­cate în locuri neamenajate. Domokos Zoltán spunea că ac­ţiunea are rolul de a schimba puţin mentalitatea oamenilor şi de a tra­ge un semnal de alarmă asupra feno­menului care ia amploare, şi anume acela de a arunca deşeurile în natu­ră, lucru care, pe lângă aspectul de­zolant, are şi un efect devastator a­­supra mediului. „Aceste deşeuri ca­re vor fi strânse - continua directo­rul APM Harghita - sunt, în parte, alcătuite, din experienţa anilor tre­cuţi, din ambalaje din plastic şi car­ton şi alte lucruri nefolositoare pe care omul le aruncă în mod volun­tar, mai ales pe cursul râurilor. Când sunt ploi, aceste deşeuri sunt antre­nate în albiile râurilor şi sunt, apoi, colectate la un baraj - de exem­plu, acumularea de la Bicaz, unde cu concursul Ministerului Mediului s-au strâns aproximativ 200 de tone de deşeuri”. Prezentând o scurtă istorie a a­­cestui fenomen, Csergő Ottó amin­tea că Let’s Do It, România­ a adu­nat în 7 ani de existenţă peste 1,4 milioane de voluntari, cei mai mulţi alăturându-se campaniei în 2011 (peste 300.000 de români), în judeţul Harghita, programul a a­­părut în 2011, cu 2.200 de partici­panţi, atunci fiind strânşi aproxi­mativ şase mii de saci de gunoaie. La ultima ediţie, în 2016 (anul tre­cut nu a avut loc) au participat 3.800 de harghiteni şi s-au umplut 10.000 de saci. în acest an, la nivel mondial se doreşte ca la Let ’s Do It, România­ să ia parte 5% din populaţia ţării, ceea ce înseamnă aproximativ un milion de voluntari. Csergő Ottó spunea că în Harghita şi-au anunţat intenţia de a susţine acţiunea 25 de primării, pâ­nă săptămâna trecută fiind înscrişi aproximativ 3.000 de voluntari. Printre voluntarii harghiteni care vor participa la Ziua de Curăţenie Naţională vor fi şi angajaţii unor instituţii, precum APM şi Garda de Mediu Harghita, Brigada 61 „Vânători de Munte” sau Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita. Peste o sută de voluntari vor curăţa albiile din Corbu Una dintre localităţile harghite­­ne care va participa la Let’s Do It, Romania­ este şi comuna din nor­dul judeţului, Corbu. Romeo Ţepeş- Focşa, primarul localităţii de pe cur­sul Bistricioarei, spunea că sâmbă­tă, la 8 dimineaţa, peste o sută de persoane se vor întâlni la terenul de sport din comună. Vor face cu­răţenie angajaţi ai primăriei, o su­tă de elevi de la Liceul Tehnologic Corbu, reprezentanţi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Asociaţia Sportivă The Raven şi Asociaţia Mountain Tracking. Ei vor face igienizări pe cursurile de apă de pe raza comunei: Valea Bărăsău, Valea Corbului, Pârâul Vinului şi râul Bistricioara. De altfel, nu e prima dată când în comună se adună deşeuri de pe cur­surile apelor, în primăvară, primă­ria, liceul şi asociaţia de parapan­­tism din comună organizând o acţi­une de ecologizare pe o porţiune a Bistricioarei. Atunci au fost strânşi peste o sută de saci cu gunoi. LIVIU CÂMPEAN r.^rrrrm !r\-’. ’..r/yi ■ 7777777777777^1 0 UNIUNEA EUROPEANA Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 Program integrat de stimulare a antreprenoriatului în mediul urban din Regiunea Centru - POCU/82/3.7/105761 Start Centru Participă la prima sesiune de selecție a planurilor de afaceri­­ 16 august-14 septembrie 2018 Pentru detalii suplimentare accesați: https//cstart-activjo/ RomActiv VJEStî* Í&ÍÍT8U O !!!!!>.!■;.:•■■■ nmts inna unmnnii:!:,: miiiLíiLLU........................-'-V-:--------UM---------­r: ti Ihm tap u.u.i±mai.u uiilin.amiiiuuiLLiiL Până săptămâna trecută, în judeţul Harghita se solicitaseră autorizaţii de­­ intervenţie pentru 39 de urşi a Szabó Szilárd, şef Serviciu Calitatea Factorilor de Mediu din cadrul APM Harghita, spunea vinerea trecută că Agenţia pentru Protecţia Mediului, împreună cu Garda de Mediu Harghita au emis 64 de puncte de vedere pentru care asociaţiile de vânătoare ceruseră derogare pentru 127 de urşi, însă, dintre acestea, doar o parte au fost aprobate de Ministerul Mediului. Acesta explica că asociaţiile trimit solicitările ministe­rului, după care, dacă se aprobă, gestionarul fondului de vânătoare trebuie să solicite autorizaţia de mediu de la APM. Astfel, până vinerea trecută, de la APM Harghita se solicitaseră autorizaţii de intervenţie pentru 39 de urşi, dintre acestea 21 fiind pentru împuşcare şi 18 pen­tru relocare. Cele mai multe au vizat zonele Băile Tuşnad, Miercurea Ciuc, Cristuru Secuiesc şi Atid. Din cele 39 de exemplare încă nu se cunoaşte numă­rul exact al urşilor extraşi deoarece după relocare sau îm­puşcare, asociaţiile de vânătoare au la dispoziţie 30 de zi­le pentru a anunţa APM Harghita că au finalizat acţiunea. Referindu-se la daunele din acest an, Szabó Szilárd ară­ta că din cele 178 de pagube produse de animale sălbatice, 129 au fost provocate de urs, cu precădere asupra bovine­lor. Atacurile asupra bovinelor sunt mult mai dese decât a­­supra oilor, pentru că acestea din urmă sunt păzite de câini şi ciobani, în timp ce vacile, în unele cazuri, sunt lăsate să pască libere, fără supraveghere. Pe lângă atacurile asupra bovinelor, au mai fost ra­portate daune la culturi agricole, stupini, dar şi un câi­ne ucis. Deşi până la începutul acestei luni au fost semnala­te 129 de pagube produse de urşi, potrivit reprezentantului APM Harghita, acestea sunt mai puţine faţă de anul trecut, când au fost înregistrate 344 de cazuri. La această diferen­ţă au contribuit mai mulţi factori. Unul dintre ei este strict legat de condiţiile meteo, în anii mai ploioşi se înregistrea­ză mai puţine pagube faţă de anii secetoşi, urşii având mai multă mâncare în natură. Un alt motiv este acela că oame­nii nu mai raportează pagubele produse în culturile agri­cole după ce au văzut că nu prea s-au acordat despăgubiri. LIVIU C. COMEMORARE Cu adâncă durere în suflet anunţăm că se împlinesc 29 de ani de la decesul fiului nostru drag CRISTIAN-IONEL BLAGA şi 6 ani de la decesul fiului nostru drag pit. mai. SEBASTIAN-NICOLAE BLAGA. Vom păstra veşnic vii amintirile lor în sufletul nostru îndurerat. Dumnezeu să-i odihnească în pace! Familia Blaga Editor: Fundația Adevărul Harghitei* Mihail Groza - redactor şef (mihail.groza@gmail.com). Echipa redacţională: Liviu Câmpean - redactor şef adjunct on-line, Ştefan Danciu, Aurelia Iluţ, Lia Matei, Daniela Mezey, Ştefan Pătruntaş - redactor şef adjunct. Echipa tehnică: Pálosi Réka (tehnoredactare), Nicolae Groza (corec­tură). Compartiment marketing - relații publice: Gabor Erika, Zoiţa Micu. Adresa: Miercurea-Ciuc, str. Leliceni, nr. 45, jud. Har­ghita, cod 530190. Tel./fax publicitate: 0266/37.18.05; tel. redac­­ tori 0266/37.20.65. ISSN 2067-6190. Web: www.informatiahr.ro. E-mail: informatiahr@gmail.com (redacţia), infohrpub@gmaii.com (publicitate). Tipărit la T3 INFO SRL Sf. Gheorghe.

Next