Informaţia Harghitei, ianuarie-martie 2019 (Anul 31, nr. 6440-6473)

2019-01-16 / nr. 6445

• Pagina a 2-a • 16 ianuarie 2019 • Parlamentul României cere controlul finanţării Guvernului­­ maghiar la cluburile Sepsi şi Csíkszereda urmare din pag. 1 Din răspunsul Ministerului Finanţelor şi al ANAF reiese că nu au făcut nici un fel de control asupra finanţării celor do­uă grupări. Referitor la cele două cluburi sporti­ve Csíkszereda Miercurea Ciuc şi Sepsi Sf. Gheorghe, precizăm că din analiza in­formaţiilor disponibile, până în prezent, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală nu a efectuat acţiuni de control care să vizeze a­­ceste cluburi sportive. Precizăm că vor fi efectuate analize de risc, iar în cazul în ca­re reiese necesitatea iniţierii unor controa­le antifraudă, acestea vor fi efectuate şi va­lorificate potrivit competenţelor legale”. Adresa prin care ANAF i-a oferit un răspuns deputatului Florin Roman a fost semnată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Attila György. Acesta e reprezentant al UDMR şi a fost numit în această funcţie încă din 2014, printr-un ordin al lui Victor Ponta, care era prim-ministru la acel moment. 6,4 milioane de euro a fost suma cu care Guvernul maghiar a finanţat cele do­uă cluburi, Sepsi şi Csíkszereda, din mo­mentul în care a fost semnat decretul, în anul 2016. 5 milioane de euro e bugetul aproximativ pe care Sepsi îl are în actu­alul sezon, jumătate din cel al FCSB şi 40% din cel al CFR-ului, conform GSP. Chestionat de publicaţia citată, de­putatul Florin Roman a spus că „aproa­pe peste tot, în ultimii ani, unde a exis­tat finanţare către sport din partea autori­tăţilor române s-a terminat cu un dosar şi chiar cu condamnări. Din cauza acestor lucruri, multe autorităţi care erau în re­gulă s-au retras din a mai sprijini sportul, s-au temut. Au fost situaţii în care orice proiect de acest gen însemna dosar, dosar şi iarăşi dosar. Şi aici, cu finanţarea de la Guvernul maghiar, să nu existe chiar nici un control realmente m-a frapat! (...) Voi face o revenire. E tipic pentru ANAF să se eschiveze atunci când nu vrea să răs­pundă. Vreau să mi se răspundă concret dacă modul în care sunt cheltuiţi banii care vin de la Budapesta respectă Legea sportului. Eu nu spun că e rău să se dea bani la sport, însă nici nu vreau să exis­te condiţii discriminatorii între modul în care se face o finanţare de către o autori­tate din România şi una din Ungaria”, a conchis parlamentarul liberal. # % Programul Cinematografului 3D „Călimani" Topliţa □ Producţia Bohemian Rhapsody, premiată cu două globuri de aur pentru cel mai bun film şi pentru cel mai bun actor, va putea fi vizionată şi de topliţeni Joi, 17 ianuarie Ora 15:00 - „Familie de-a gata” - 2D (Instant Family, 2018, comedie, dramă) Ora 17:30- „Asistent de (ne)voie” - 2D (The Upside, 2017, comedie, dramă) Ora 20:00 - „Bohemian Rhapsody” - 2D (2018, biografie, dramă, musical) Vneri, 18 ianuarie Ora 15:00 - „Familie de-a gata” Ora 17:30 - „Bohemian Rhapsody” Ora 20:00 - „Glass” - 2D (2019, dra­mă, mister, SF) Eminescu, geniul sublim al literaturii române Marţi, 15 ianuarie 2019 - Ziua Culturii Naţionale a fost sărbătorită la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Topliţa printr-un spectacol omagial „Eminescu, geniul sublim al literaturii române”, ca­re s-a desfăşurat la Casa de cultură a mu­nicipiului Topliţa, cuprinzând recitări de poezii şi interpretări de cântece pe ver­suri eminesciene. La desfăşurarea programului şi-au adus o contribuţie deosebită elevii şi diri­ginţii claselor profilului pedagogic IX A, XA, XI A, XII A. Spectacolul se înscrie în suita de ma­nifestări dedicate acestei sărbători ca­re se desfăşoară la Colegiul „Mihai Eminescu” din Topliţa în perioada 14-16 ianuarie 2019, sub îndrumarea profesori­lor de limba şi literatura română a unită­ţii de învăţământ. Director, prof. Dumitru Ciuirigă Vremea pentru Transilvania în intervalul 16-27 ianuarie Media maximelor va creşte spre 4 grade, în zilele de 17 şi 18 ianuarie, începând din 19 ianuarie, valorile ter­mice diurne vor scădea uşor de la medii de 2 grade spre o medie de -2...-1 gra­de în perioada 21-23 ianuarie, după ca­re va urma o uşoară creştere, spre 2 gra­de. Temperaturile minime vor fi negative pe tot parcursul intervalului şi se vor si­tua în medie între -8 şi -2 grade, excep­tând noaptea de 16 ianuarie, când acestea vor coborî local sub pragul de ger, fiind în medie în jurul a -10 grade. Precipitaţii, slabe cantitativ, se vor semnala aproape zilnic, pe parcursul ce­lor două săptămâni. (Sursa: ANM) Informația HMgMtrt Circulaţia pe traseul Praid - Bucin - Borzont a fost închisă în noaptea de luni spre marţi Circulaţia pe DN 13B, între Praid, Vârful Bucin şi Borzont, în apropiere de Gheorgheni, a fost închisă pe timpul nop­ţii de luni spre marţi, din cauza arborilor care se prăbuşeau pe şosea sub acţiunea vântului şi puneau în pericol viaţa par­ticipanţilor la trafic. Decizia a fost lua­tă de Secţia Drumuri Naţionale Harghita, de comun acord cu Poliţia, Prefectura şi ISU Harghita. Depreciere Leul s-a depreciat marţi cu 0,51 bani (0,11 %) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,6822 lei/euro. BNR a cotat luni euro la 4,6771 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dola­rului american, care a ajuns la 4,0973 lei, în creştere cu 1,17 bani (0,42%), faţă de cursul de marţi, respectiv 4,0802 lei/dolar. Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de francul elveţian, cu 0,29 bani (0,07%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,1553 Şoferii au putut folosi varianta oco­litoare Praid - Odorheiu Secuiesc — Miercurea Ciuc - Gheorgheni. Circulaţia s-a redeschis marţi dimineaţă, după ce drumarii au înlăturat arborii căzuţi pe carosabil. Potrivit reprezentanţilor Secţiei de Drumuri Naţionale Harghita, actualmente pe DN 13B se circulă în condiţii de iarnă, fără probleme deosebi­te. (N­.G.) lei, comparativ cu 4,1524 de lei/franc. Gramul de aur s-a ieftinit cu 1,04 bani (0,006%), până la 169,8613 lei, de la 169,8717 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Proiect de hotărâre în temeiul prevederilor art. 7 al Legii nr. 52/2003, republicată, privind transpa­renţa decizională în administraţia publică, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a afişat la avizierul Consiliului Judeţean Harghita şi al DGASPC Harghita, pe pagina web a Direcţiei, respectiv http://dgaspchr.ro şi pu­blică următorul proiect de hotărâre: Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Hotărârii Consiliului Judeţean Harghita nr. 160/2004 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, cu modificări­le şi completările ulterioare şi a modificării şi completării Regulamentului de organizare şi funcţionare a anexelor sale. Eventualele observaţii la proiectul de hotărâre pot fi trimise în termen de 10 zi­le de la apariţia anunţului la biroul 309, tel. 0266/20.77.57, persoană de contact: dna Orian Adriana Elena, director general adjunct în cadrul DGASPC Harghita. Miercurea Ciuc, 08.01.2019 Orian Adriana Elena, András Imre, director general adjunct șef serviciu juridic

Next