Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 2019 (Anul 31, nr. 6511-6548)

2019-08-02 / nr. 6525

• Pagina a 2-a • 2 august 2019 • Semnalează faptele de corupţie din MAI Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) este in­stituţia specializată pentru prevenirea şi combate­rea faptelor de corupţie din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) - poliţie, jandarmerie, pompieri, poliţie de frontieră, permise de conducere, paşa­poarte, prefectură etc. Faptele de corupţie din MAI pot fi semnalate la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Jude­ţean Anticorupţie Harghita, la adresa: B-dul Tu­dor Vladimirescu, nr. 34 (în sediul Poliţiei munici­piului Miercurea Ciuc), telefon 0266/31.02.80. Call Center Anticorupție: 0800/80.68.06. în acest weekend: Zilele Oraşului Borsec . La sfârşitul acestei săptămâni va avea loc ediţia a XXIV-a a Zilelor Oraşului Borsec, cu un program va­riat, de la serate de dans popular, expoziţii de carte sau prezentare de carte, la tradiţionalul concurs de gătit şi concerte. Zilele Borsecului vor începe astăzi, unde pe scena mică din faţa biroului de informaţii va avea loc o serată de dans popular, cu participarea Ansamblurilor Folclo­rice BARTINA şi KACSICS. Sâmbătă, la Casa de cultură vor fi vernisate expozi­ţiile „Valorile judeţului Pest, Ungaria” şi „Aşa cum văd eu Borsecul” (expoziţie din picturile taberei de creaţie artistică). La pârtia de schi, pe scena mare se vor perinda în­cepând cu ora 16:00: Ansamblul Folcloric KACSICS; MGC GUITAR STUDENTS; Ansamblul de Dans Po­pular ÖRDÖGSZEKÉR din Dunaföldvár, Ungaria; WIFI; KALANDOR; LORA (ora 20:30) şi LIDIA BUBLE (21:30), seara încheindu-se cu video retro dis­cotecă, în cortul mare. Duminică, la pârtia de schi, la ora 10:00 va începe concursul gastronomic, iar de la ora 16:00, pe scena mare vor evolua: Şaroşi Florina Gabriela, Oprea Mir­­cea (muzică populară). Ansamblurile de Dans Popular ÖRDÖGSZEKER din Dunaföldvár, Ungaria şi CZI­­FRASAROK din Borsec; LOS ANDINOS; USNK; BALKAN FANATIK. Zilele Borsecului se vor încheia cu un foc de tabără, de la ora 22:30. Programul Cinematografului 3D „Călimani" Topliţa Vineri, 2 august Ora 15:30 - Regele Leu (3D, subtitrat - The Lion King, 2019, animaţie, aventură, dramă) Ora 17:30 - Furios şi iute: Hoobs&Shaw (3D - 2019, acţiune, aventură, comedie) Ora 20:00 - Furios şi iute: Hoobs&Shaw (3D - acţi­une, aventură, comedie) Sâmbătă, 3 august Ora 12:00-Angry Birds 2: Filmul (3D, dublat-ani­maţie, aventură, comedie) Ora 14:00 - Regele Leu (3D, dublat) Ora 16:00 - Ape ucigaşe (Crawl 2019, horror) Ora 17:30 - Furios şi iute: Hoobs&Shaw (3D) Ora 20:00 - Furios şi iute: Hoobs&Shaw (3D) Duminică, 4 august Ora 12:00 - Angry Birds 2: Filmul (3D, dublat) Ora 14:00 - Regele Leu (3D, dublat) Ora 16:00 - Ape ucigaşe (2D) Ora 17:30 - Furios şi iute: Hoobs&Shaw (3D) Ora 20:00 - Furios şi iute: Hoobs&Shaw (3D) Informaţia HMP Friftel Despre serviciile medicale paraclinice urmate din pag. 1 Accesul la aceste servicii se rea­lizează pe baza unui bilet de trimi­tere care, de fapt, este un formular cu regim special, unic pe ţară, care se întocmeşte în trei exemplare şi are o valabilitate de 30 de zile ca­lendaristice pentru bolile acute sau de 90 de zile pentru bolile cronice şi afecţiunile cuprinse în programe naţionale de sănătate, diabet, boli de nutriţie sau afecţiuni oncologice. De asemenea, pentru a putea beneficia de aceste investigaţii medicale, pa­cientul, precizează CAS Harghita, „are obligaţia de a se programa şi de a accepta programarea la unul dintre furnizori în primele 10 zile calen­daristice de la emiterea biletului de trimitere pentru investigaţii medica­le paraclinice, în caz contrar biletul de trimitere îşi pierde valabilitatea”. La fel ca şi în cazul serviciilor clinice, ocazie cu care spuneam că numărul cabinetelor medicale aflate în relaţie contractuală cu CAS este destul de mic, astfel că puţină lume poate beneficia de anumite analize gratuite, şi în cazul serviciilor para­clinice situaţia este asemănătoare. Astfel, în Miercurea Ciuc găsim 5 furnizori din următoarele specia­lizări: medicină primară/ecografie; nefrologie/ecografie; laboratoare de analize; imagistică de înaltă perfor­manţă - RMN. în Topliţa sunt doi furnizori: unul de medicină primară/ecografie şi un laborator de analize. în Odorheiu Secuiesc sunt 3 furnizori de servicii paraclinice din specializările: nefrologie/ecografie, respectiv laborator de analize. în Gheorgheni şi Ditrău câte un furnizor oferă servicii de imagistică­­radiografie dentară. în același timp, toate cele 5 spi­tale (Spitalul Judeţean de Urgen­ţă Miercurea Ciuc şi spitalele din Odorheiu Secuiesc, Topliţa, Gheor­gheni şi Tulgheş) oferă servicii me­dicale paraclinice. Lista furnizorilor aflaţi în relaţie contractuală şi detalii privind pro­gramul de lucru pot fi vizualizate pe site-ul CAS Harghita: http:// www.cnas.ro/cashr/page/lista-furni­­zori-in-contract-2.html. Chiar dacă toate cele 5 spitale din judeţ asigură servicii paraclinice, astfel că aproape orice pacient din judeţ are acces gratuit, relativ uşor, la aceste investigaţii oferite, rămâne în continuare problema timpului de aşteptare. Iar cea mai lungă aştepta­re e în cazul unor investigaţii RMN, unde perioada de aşteptare poate fi chiar şi de 16 săptămâni (apro­ximativ 4 luni). Câte 4 săptămâni se poate aştepta atunci când se fac programări pentru analize de labo­rator, iar cel mai repede - în timp de o săptămână - se poate realiza o programare pentru radiologie sau pentru CT. Peste 7 milioane de lei decontaţi anul trecut Potrivit datelor furnizate de CAS Harghita, la nivelul judeţului nos­tru, anul trecut s-au decontat pentru servicii medicale paraclinice peste 7 milioane de lei, aproximativ 3,8 milioane de lei pentru analize de la­borator şi 3,6 milioane de lei pentru radiologie-imagistică. Pe domenii, cel mai mult s-a de­contat în biochimie serică şi urina­ră (peste 2,3 milioane de lei pentru peste 340.000 de servicii); în jur de 1,5 milioane de lei s-au decontat pentru investigaţii cu radiaţii ioni­zate (peste 45.000 de servicii acor­date) şi RMN (peste 2.700 de inves­tigaţii realizate); aproape un milion de lei s-a decontat în cadrul hema­tologiei (unde s-au înregistrat peste 77.000 de servicii) și a imunologiei (pentru aproape 45.000 de servicii). LIVIU CÂMPEAN MFP scoate din Legea prevenirii încălcarea termenului de utilizare a noilor case de marcat Ministerul Finanţelor Publice (MFP) propu­ne, printr-un proiect de act normativ, eliminarea contravenţiei referitoare la nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal elec­tronic (art. 10, lit. c din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999) de sub prevederile Legii prevenirii nr. 270/2017. Măsura este necesară deoarece operatorii eco­nomici care încalcă obli­gaţia de dotare cu noile dispozitive nu au motive obiective pentru necon­­formare, în condiţiile în care au fost emise autori­zaţii de distribuţie pentru aparatele de marcat care acoperă toate tipurile de activităţi economice, iar distribuitorii autorizaţi au stocuri de aparate de marcat noi. De asemenea, o mare parte dintre opera­torii economici au achi­ziţionat şi instalat aparate de marcat cu jurnal elec­tronic, iar perpetuarea acestei situaţii ar duce la discriminarea operatorilor economici corecţi. Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fis­cală din cadrul ANAF vor dispune de la prima abate­re amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, pre­cum şi confiscarea sume­lor nejustificate, respectiv sancţiunile prevăzute la art. 11, alin. (1), lit. f) din OUG nr. 28/1999. Subliniem faptul că toate firmele care comer­cializează produse sau prestează servicii direct către populaţie au obliga­ţia de a fiscaliza toate în­casările prin intermediul casei de marcat electro­nice fiscale şi de a se dota cu noile aparate de marcat prevăzute de cadrul nor­mativ. în acest context, în care MFP a epuizat măsurile legislative de sprijinire a contribuabililor pe care le-a avut la dispoziție, se impune modificarea pct. 42 din Anexa nr. 1 la Ho­tărârea Guvernului nr. 33/2018 privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii preve­nirii nr. 270/2017, precum şi a modelului planului de remediere. Proiectul de act norma­tiv este publicat pe site-ul MFP, www.mfinante.gov. ro, la rubrica Transparen­ţă decizională. (Serviciul comunicare, relaţii pu­blice şi mass-media din cadrul ANAF) „întâlnirea Fanfarelor” La propunerea Asociaţiei de Iniţiativă Comunitară Voşlăbeni, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Harghita şi al Primăriei comunei Voşlăbeni, în datele de 20 şi 21 iulie, în parcul Căminului Cultural s-a des­făşurat cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului „întâlnirea Fanfarelor”. Au participat fanfarele din Voşlăbeni, Valea Strâmbă, Suseni, Târnăveni şi Sighişoara. Au fost două zile plăcute atât pentru spectatori, cât şi pentru participanţi. Le mulţumim celor implicaţi în această acţiune şi sperăm să putem continua şi ediţiile viitoare. Preşedintele AICV, Monica Liliana VAIDOS

Next