Informaţia Harghitei, ianuarie-martie 2020 (Anul 32, nr. 6587-6622)

2020-01-14 / nr. 6590

• Pagina a 2-a • 14 ianuarie 2020 • Circa 120 de ordine de protecţie emise de poliţişti în 2019, pentru agresiuni sau ameninţări urmate din pag. 1 dintre ele pe numele unui bărbat împotriva căruia a mai fost emis un ordin de protecţie în luna august a anului trecut, pentru o sta­re de temere creată soţiei. Ulterior, femeia şi-a retras plângerea şi s-a renunţat la ordinul de protecţie, dar la începutul anului aceasta a solicitat un alt ordin de protecţie, pe care poliţiştii l-au emis. De asemenea, tot de la începutul anului a fost arestat un bărbat pe numele căruia a fost emis anul trecut un ordin de protecţie, dar acesta l-a încălcat în mod repetat. Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita a făcut apel la calm şi la respectarea lega­lităţii, precum şi a liniştii şi demnităţii persoanelor apropiate. „Apelul la calm, la linişte şi la respectarea legalităţii se referă la toţi cetăţenii, fie ei de sex fe­minin sau masculin. Pen­tru că, până la urmă, starea de temere şi de pericol este nu numai neplăcută, ci inoportună de-a drep­tul, oricăruia dintre noi. Şi atunci se cuvine să ne comportăm demn, decent, civilizat, pe de o parte pen­tru a avea armonie în fami­lie, iar pe de altă parte pen­tru a nu risca rigorile legii care, iată, pot duce până la arestarea preventivă a persoanei, care nu înţelege să respecte demnitatea şi liniştea celui de lângă el”, a declarat Gheorghe Filip. Lia MATEI Peste 500 de jandarmi şi poliţişti locali au fost pregătiţi anul trecut de CPPCJ Gheorgheni Un număr de 484 de jandarmi şi 21 de poliţişti locali au fost pregă­tiţi, anul trecut, atât la sediul Cen­trului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi din Gheorgheni, cât şi Catedra de Ordine şi Siguran­ţă Publică din Sfi­ntu Gheorghe. Informaţiile au fost prezentate în cadrul şedinţei de Evaluare a acti­vităţii Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi (CPPCJ) Gheorgheni în anul 2019, la eveniment fiind prezenţi colonel Liviu Uzlău, directorul Di­recţiei Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, prefectul judeţului Harghita, Ion Proca, pre­cum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi judeţene, dar şi un fost comandant al unităţii. Conform evaluării activităţii, cele 505 persoane pregătite la CPPCJ Gheorgheni au participat la: curs de formare a tehnicienilor de inter­venţie profesională - 322 jandarmi; stagiu de pregătire în domeniul ar­telor marţiale - 49 jandarmi; cursul de specializare destinat subofiţerilor din cadrul structurilor de suprave­ghere şi intervenţie - 41 jandarmi; curs de specializare a subofiţerilor în domeniul pazei şi protecţiei institu­ţionale - pază şi protecţie transport de produse cu caracter special - 28 jandarmi; curs de specializare-pază transporturi bunuri şi valori - 17 jandarmi; curs specializare pază şi protecţie instituţională subofiţeri - paza, protecţia, supravegherea şi intervenţia la conducte magistrale de transport produse petroliere şi in­stalaţiile aferente acestora - 16 jan­darmi; curs de specializare destinat subofiţerilor comandant de grupă/ pluton ordine publică - 11 jandarmi; curs de iniţiere al poliţiştilor locali în domeniul ordinii publice şi în do­meniul circulaţiei pe drumurile pu­blice-21 participanţi. „Jandarmeria este reprezentată de miile de jandarmi care zilnic execută la nivel naţional misiuni de menţine­re, asigurare şi restabilire a ordinii publice, asigură liniştea şi siguranţa familiilor şi copiilor noştri, contri­buie la înfăptuirea actului de justiţie sub diferite forme, asigură protecţia instituţională a sute de obiective im­portante pentru apărarea şi activita­tea statului, contribuie considerabil la prevenirea şi combaterea fenome­nului infracţional alături de celelalte instituţii abilitate. (...) Vă mulţu­mesc în numele conducerii Jandar­meriei Române pentru efortul depus şi performanţele realizate şi vă urez mult succes în îndeplinirea obiec­tivelor profesionale şi personale stabilite pentru acest an”, s-a arătat, printre altele, în mesajul transmis cu acest prilej de col. Bogdan Enescu, împuternicit inspector general al Jan­darmeriei Române. Comandantul Centrului, colonel Vasile-Leontin Popescu, a înmâ­nat, la final, diplome de mulţumire invitaţilor prezenţi şi a mulţumit pentru efortul depus în anul 2019 întregului personal al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni. „Experienţa acumulată, profesio­nalismul, dăruirea şi responsabilita­tea au fost factori care au influenţat decisiv rezultatele obţinute de către întreg colectivul pe parcursul anu­lui 2019, reuşind să ne îndeplinim toate obiectivele, precum şi misiu­nea principală a Centrului - cea de formare profesională a personalului participant la cursuri”, se arată în­­tr-un comunicat de presă al CPPI Gheorgheni. CONSILIUL JUDEŢEAN HARGHITA . Proiect de hotărâre în temeiul prevederilor art. 6 al Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizio­­nală în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Judeţean Harghita a afişat la avizierul Consiliului Judeţean Harghita, pe pagina web a Consiliului, respectiv www.judetulharghita.ro şi publică următorul proiect de hotărâre: Proiect de hotărâre privind aprobarea „Regulamentului pentru acordarea premiilor sportivilor/echipelor sportive din judeţul Harghita, care au obţinut performanţe deosebite la competiţiile sportive interne şi internaţionale ofi­ciale şi antrenorilor care s-au ocupat de pregătirea acestora” al Consiliului Judeţean Harghita. Pentru soluţionarea observaţiilor care vor fi eventual formulate în legătură cu proiectul de hotărâre, puteţi apela într-un termen de 30 de zile lucrătoare de la apariţia anunţului la Direcţia generală programe, proiecte şi achiziţii publice din cadrul Consiliului Judeţean Harghita (camera 208/A), tel. 0266/20.77.00, interior 1308. Miercurea Ciuc, 13 ianuarie 2020 Salamon Endre Salamon Andrea Ferencz Judith Direcţia generală programe, proiecte şi achiziţii publice Informația Finanţele vor să­­ împrumute 6 miliarde euro de pe piaţa externă în 2020 în anul 2020 necesarul brut de finanţare la nivel gu­vernamental este de circa 86,9 miliarde lei, determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 3,6% din PIB (40,6 miliarde lei), precum şi de volumul dato­riei de refinanţat în anul 2020, în sumă de 46,3 miliarde lei, se arată într-un document publicat de Ministerul Fi­nanţelor Publice (MFP). Cu alte cuvinte, atât trebuie să împrumute statul în 2020: aproape 87 miliarde lei.­­în 2019, necesarul de finanţare ar fi fost de 90 miliarde lei, dar rămâne de văzut execuţia bugetară). „Ţinând cont de obiectivul limitării riscului valutar cât şi de cel al dezvoltării pieţei titlurilor de stat, defi­citul bugetar urmează să fie finanţat în proporţie de cca 55% de pe piaţa internă şi respectiv 45% de pe piaţa externă”, se arată în document. Conform sursei citate, de pe pieţele financiare ex­terne se are în vedere atragerea de resurse financiare în sumă totală de cca 6 miliarde euro prin emiterea de euroobligaţiuni, operaţiuni de răscumpărare anticipată şi preschimbare parţială a unor serii de euroobligaţiuni existente, plasamente private, în funcţie de evoluţiile, condiţiile şi oportunităţile oferite de aceste pieţe, şi prin trageri din împrumuturi contractate de la instituţii fi­nanciare internaţionale. „Prin împrumuturile externe, Ministerul Finanţelor Publice are în vedere reducerea riscului de refinanţa­­re prin extinderea duratei medii rămase a portofoliului de titluri de stat, în condiţii avantajoase de cost, diver­sificarea bazei investiţionale, precum şi menţinerea şi consolidarea rezervei financiare în valută existentă la dispoziţia Trezoreriei Statului”, spune MFP. Pe piaţa internă, Ministerul Finanţelor Publice are în vedere emiterea unui volum de titluri de stat în sumă de cca 55-57 miliarde lei, cu o structură a maturităţilor majoritar pe termen mediu şi lung. Astfel, pentru trimestrul I al anului 2020, Ministerul Finanţelor Publice anunţă un volum indicativ cuprins între 13 şi 15 miliarde lei, reprezentând emisiuni de ti­tluri de stat pe piaţa internă care vor fi lansate pe piaţa interbancară. (HotNews) DECES Cu adâncă durere în suflet anunţăm trecerea în nefiinţă în data de 13 ianuarie 2020 a celui care a fost soţ, tată, bunic, rudă, vecin şi prieten, VONICA CONSTANTIN (fost inginer mecanic agricol). înmormântarea va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2020, ora 13:00, la cimitirul din Cartierul Spicului. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Familia îndurerată Editor: Fundaţia Adevărul Harghitei • Mihail Groza - redactor şef (mihail.groza@gmail.com). Echipa redacţională: Liviu Câmpean - redactor şef adjunct on-line, Ştefan Danciu, Aurelia Iluţ, Lia Matei, Daniela Mezey, Ştefan Pătrîntaş - redactor şef adjunct. Echipa tehnică: Nicolae Groza (tehnoredactare). Compartiment marketing - relaţii publice: Gabor Erika, Zoiţa Micu. Adresa: Miercurea Ciuc, str. Leliceni, nr. 45, jud. Harghita, cod 530190. Tel/fax publicitate: 0266/3718­05. ISSN 2067-6190. Web: www.informatiahr. ro. E-mail: informatiahr@gmail.com (redacția), infohrpub@gmail.com (publicitate). Tipărit la T3 INFO SRL Sf. Gheorghe._______________________________________________________________________

Next