Informaţia Harghitei, aprilie-iunie 2021 (Anul 33, nr. 6763-6796)

2021-05-28 / nr. 6783

__#MST KÁJONI JÁNOS Giustff Te bucuri de fructe! Aproximativ 50% dintre angajaţii din învăţământul harghitean s-au vaccinat împotriva COVID-19 până în prezent Vaccinarea cadrelor didactice, a cadre­lor didactice auxiliare şi a personalului nedidactic din unităţile de învăţământ din judeţ pare să „bată pasul pe loc”. Am aflat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), că procentul angajaţilor din învăţă­mântul harghitean, nici pe departe mulţumi­tor din punctul de vedere al conducerii IŞJ, se datorează unui număr destul de mic de şcoli, care fie au consemnat un procent de zero persoane vaccinate, fie nu și-au actua­lizat datele în acest sens. continuare în pag. a 3-a Comisie mixtă pentru verificarea modului în care au fost salubrizate cursurile de apă din judeţul Harghita ’ - -• r • • ; V ' ' Prefectul judeţului Harghita, Szabó Zsolt, a emis un ordin privind constituirea unei comisii mixte pentru verificarea modului în care au fost salubrizate cursurile de apă din judeţul Harghita, acest organism având în componenţă specialişti din cadrul Gărzii de Mediu, Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Gărzii Forestiere şi Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), continuare în pag. a 5-a Hotărârea Consiliului Local Dărmăneşti prin care Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului era trecut în domeniul public al oraşului băcăuan, anulată în primă instanţă Tribunalul Bacău a anulat, miercuri, ho­tărârea Consiliului Local Dărmăneşti pri­vind introducerea Cimitirului Eroilor din Valea Uzului, în suprafaţă de 7.979 mp, în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al oraşului din judeţul vecin. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată în ter­men de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Urşii continuă să îşi facă simţită prezenţa în localităţile a a­ama a harghitene, unul intrând într-un restaurant din Băile Tuşnad Jandarmii harghiteni continuă să primească solicitări pentru îndepăr­tarea urşilor din localităţile judeţului, numai pe parcursul a 24 de ore fiind nevoie de mai multe astfel de inter­venţii. Inspectoratul de Jandarmi Ju­deţean (IJJ) Harghita a informat că la dispeceratul unităţii au fost primite 4 apeluri prin intermediul Serviciului 112 prin care era anunţată prezenţa urşilor în localităţile Topliţa şi Băile Tuşnad, fiind însă nevoie 5 interven­ții pentru îndepărtarea acestora, continuare în pag. a 5-a www.informatiahr.ro Redacția: informatiahr@gmail.com Publicitate. infohrpub@gmail.com Anul XXXIII. Nr. 6783 • VINERI, 28 MAI 2021 • Preț: 1,50 lei la vânzare liberă 745125 351988 SBMMSMNMNMMMMMiM­MNMMNMMMMMNMIgI­WtlHliliWiaMlilllilli­MMMMM $­tmmmmsHMMMN88MMMMNMmm­­■ Sprijin pentru dezvoltarea localităţilor din fondul de 6% din impozitul pe venit □ Susţinerea finalizării proiectelor începute, a dezvoltării şi modernizării localităţilor judeţului­­ în centrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Harghita. Norocul nu le-a surâs şi tulgheşenilor, a căror solicitare a fost scoasă de pe ordinea de zi Odată cu relaxarea restricţiilor, Consiliul Judeţean (CJ) pare să-şi fi reluat obiceiul de a-şi desfăşura şedinţele în mijlocul harghite­­nilor. Şedinţa ordinară convocată în ultima miercure a lunii mai s-a desfăşurat la Cămi­nul Cultural din satul Văcăreşti, component al comunei Mihăileni. Desigur, nu întâmplător, de vreme ce Fo­dor Zoltán, proaspăt validat în funcţia de consilier judeţean, este un fiu al satului. Şi ce promisiune ar putea fi mai profundă, de­cât cea făcută prin jurământul de credinţă în faţa celor care te-au ales să le aperi interese­le? Noul consilier a întregit Comisia juridică şi pentru administraţie publică a Consiliului Judeţean, continuare în pag. a 4-a Prefectul judeţului Harghita a cerut primarilor să ia măsurile necesare pentru evitarea unor probleme în urma precipitaţiilor abundente Prefectul judeţului Harghita, Szabó Zsolt, a solicitat tuturor pri­marilor din judeţ care au calitatea de preşedinţi ai comitetelor locale pen­tru situaţii de urgenţă, ca în această perioadă în care se prognozează pre­cipitaţii destul de însemnate cantita­tiv la nivel local şi se pot acumula în intervale scurte de timp cantităţi importante de apă sau se pot produce scurgeri de pe versanţi, să dispună la nivelul unităţilor administrativ-teri­­toriale luarea mai multor măsuri.

Next