Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 2021 (Anul 33, nr. 6797-6835)

2021-09-08 / nr. 6826

• Pagina a 2-a • 8 septembrie 2021 • Ungurii veniţi din România neocupată să-l primească pe Horthy au fost abandonaţi după festivităţi. Erau imediat ridicaţi şi închişi a m a a a a dacă spuneau la necaz că „Era mai bine în timpul României Mari" urmare din pag. 1 Unul, care era căpitan, a po­vestit execuţia ţăranilor din co­muna Trăsnea, Sălaj. El a parti­cipat personal, şi a supraveghiat execuţiile. Era foarte supărat că un general l-a împiedicat să exe­cute şi pe cei luaţi la marginea satului, tocmai în momentul când punea mitraliera şi astfel au scăpat cu viaţă „trădătorii şi laşii de valahi”». Referindu-se la zona în care se afla (Căpâlna) şi îmbunat oarecum de pălinca pe care tocmai o consuma, crimina­lul de la Trăznea zice, conform Jurnalului: «Noroc că valahii de pe aici să poartă mai bine, şi noroc că ei vin, nu cu răsboiu, ci cu pace, căci altfel nu ar rămânea nici sămânţă de valah. Dar să nu dea Bunul Dumnezău să se retra­gă ei, căci pe unde vor trece ei, nu va mai rămâne decât scrum şi cenuşe. La observaţiile preo­tesei, să vezi o aşa mare ispravă ar lăsa ţara goală şi ce folos ar avea de ea, ofiţerii au spus toc­mai această curăţire le trebuie, pentru că numai aşa vor putea în scurt timp să prefacă pământul în curat unguresc şi că în locul tră­dătorilor valahi vor aduce nobila viţă (a nemes magyar sarj) şi o vor planta pe „plaiurile răpite în mod murdar de către păstorii va­lahi vagabonzi”».­­ Cum stau lucrurile cu „pacea ungurească ”? Imitau intelectualii maghiari, măcar în expresie, vestita Pax Romana?­­ Nici vorbă. Pax Romana era un mod stabil de organizare so­cială şi de ordine internaţională, un concept politic, pe când sin­tagma numită era doar o frază. De fapt, în secvenţa următoare din Jurnalul profesorului Ioan Văleanu se dezvăluie adevărata faţă a ideilor propagandei fascis­te ungare despre obţinerea prin rapt a nordului Transilvaniei, despre sfâşierea României, totul aflându-se în discursul unui in­telectual, oficial al statului ungar în calitate de comisar pentru în­văţământ al guvernului de la Bu­dapesta, venit să preia serviciul de învăţământ din Cluj, discurs rostit la preluarea Şcolii Norma­le de învăţători, care spune că: „Noi vrem pacea şi vrem preti­­nia României, dar o pace dreap­tă ungurească...”. Apoi arată că ei, ungurii, au venit să refacă „cultura maghiară pângărită”, să facă „dreptate maghiarimii care a fost, timp de 20 de ani, scoasă din drepturile ei, pângărită şi să­răcită”. Aici trebuie menţionat că se păstrează la Arhivele Naţiona­le Cluj numeroase mărturii ale multor locuitori maghiari din Ar­dealul neocupat, inclusiv grofi şi baroni, care au declarat în 1941 că timp de 22 de ani statul român i-a lăsat în toate drepturile lor economice, culturale, religioase, sociale. Oficialul maghiar afişea­ză apoi ideea de bază a revizio­niştilor, care se vântură şi astăzi cu nonşalanţă: „Am venit să pu­nem în aplicare ideia Sfântului Ştefan...” şi că ideea nu se poate aplica „Până ce maghiarimea de aici nu va fi restabilită în posesiu­nea ei materială şi culturală, până ce terenul cultural şi numeric nu va fi recucerit...”. Deci până ce nu vor recâştiga privilegiile me­dievale şi supremaţia numerică. Mai departe, vorbitorul afirmă că „Avem o mare sarcină, de care trebuie să fim adânc pătrunşi, şi dv. şi noi, cari am fost încredin­ţaţi cu aducerea la împlinire a comandamentelor naţionale. Dl. Ministru preşedinte, excelenţa sa, Gróf Teleki ne-a convocat alaltăieri şi ne-a spus ce avem de făcut şi cum să procedăm atunci când suntem trimişi în înaltă misiune în teritoriul eliberat al scumpului nostru Ardeal. (...) înainte de toate vom da ordine de represalii pentru toate atrocităţile fără seamăn aplicate ungurilor de acolo de autorităţile româneşti. Vom expulza şi noi, pentru un muncitor de fabrică ungur, trei muncitori de fabrică români de aici, pentru un ţăran ungur, trei ţărani români, pentru un profe­sor, trei profesori de ai lor etc. Dar să nu vă supăraţi, dlar, dacă înainte de a vă menţine în slujbă ne vom interesa pentru fiecare în parte care a fost atitudinea Dv. din trecut, îndeosebi în ce pri­veşte ideia integrităţii Ungariei Sf. Ştefan. Cei ce cred că nu vor putea suporta proba, e mai bine să plece de pe acum”. „Pieri fiară sălbatecă cu întreg neamul tău!” — Noi, prin Harghita, avem probleme foarte serioase cu urşii, dar n-am văzut, în nici o luare de poziţie oficială sau re­latare de presă, expresia fiară sălbatecă. Pare însă că acum 80 de ani era folosită frecvent­­ şi nu cu referire la urşi...­­ Jurnalul care face obiectul acestui interviu relatează cum autorul află de la învăţătorul Va­sile Marina ce se întâmpla atunci în Sălaj şi Satu Mare: peste tot, numai preoţi, învăţători şi ţărani români în lanţuri, la mâini şi la picioare, duşi din post în post până la comandamentul militar al judeţului sau al plăşii, unde erau ţinuţi chiar şi patru zile fără mâncare şi fără apă, maltrataţi fără milă. A văzut, pe tren, cum aduceau la Cluj un ţăran român în vârstă, legat în cătuşe, şi cei doi jandarmi unguri îl maltratau fără milă şi-i ziceau: „Rabdă va­lah puturos, că şi noi am răbdat 20 de ani sau: Pieri fiară sălbate­că cu întreg neamul tău”. Dar iată cuvânt cu cuvânt relatarea din Jurnal: «Pe unde numai treci, vezi preoţi, învăţă­tori şi ţărani în lanţuri. Legaţi în fiare, la mâini şi la picioare, sunt duşi din post în post (de jan­darmi) până la comandamentul militar al judeţului sau al plăşii. Acolo oamenii sunt încarceraţi. Ţinuţi astfel două, trei, patru zile fără mâncare, fără apă, fără să îşi poată face necesităţile, ca oamenii. Sunt duşi apoi în can­celaria Comandamentului. Une­ori, fără să fie întrebaţi ceva, li să ia fierăle şi sunt declaraţi li­beri, negăsindu-se în sarcina lor ceva. Oamenii îndobitociţi de foame, nesomn, cu nervii ruinaţi şi cu frica să fie iar prinşi şi mal­trataţi, iau lumea pădurilor sau pleacă peste graniţă, alţii sunt duşi la ospiciul de boli nervoa­se. înv. Marina mi-a citat nume de preoţi şi învăţători pe cari i-a văzut el însuşi maltrataţi în acest mod. Chiar acum, când a venit pe tren, aduceau la Cluj un ţăran român legat în cătuşe. Bătrâ­nul (avea 60-65 de ani) să ruga plângând să lese mai sloboadă cătuşele pentru că îl dor mâini­le îngrozitor. Stătea între două jandarmi. Răspunsul era câte un pat de puşcă şi înjurături. Rab­dă valah puturos, că şi noi am răbdat 20 de ani, sau: Pieri fiară sălbatecă cu întreg neamul tău. Mulţi din călători, nemaiputând vedea suferinţele şi înjurăturile (erau români), s-au strecurat cu încetul în alt vagon». „Umbli săptămâni şi abia întâlneşti un pui de ungur” - Autorul Jurnalului ştia lim­ba maghiară, avea deci o imagi­ne completă nu numai a concre­tului, ci şi a contextului despre care relata.­­ Fireşte, autorul percepea şi înţelegea într-un mod complex realitatea despre care voia să lase mărturie. De pildă, profesorul Vă­leanu îl trage de limbă (desigur, în ungureşte) pe unul dintre soldaţii unguri nou veniţi cu trupa sa pe traseul Satu Mare - Ţara Oaşului - Baia Mare - Lăpuş - Dej - Cluj şi îl întreabă ce fel de lume e pe unde a trecut, şi că trebuie să fi pătimit multe. El a intrat naiv în joc şi a spus că „nu e lume rea, dar sunt numai valahi, că umbli săptămâni şi abia întâlneşti un pui de ungur. Măi, da mulţi valahi au mai adus din Valahia în Ardealul acesta unguresc şi au alungat pe toţi ungurii”. Aşadar, altă victimă a criminalei propagande ungare cu , Ardeal unguresc” şi cu adu­cerea de români de peste munţi. Profesorul Văleanu plusează şi zice că aceşti valahi trebuie că îs tare sălbatici”. Honvédul îl con­trazice, că „nu tocmai cum am auzit vorbindu-se”. Iată că aici se rezumă toată esenţa realităţii propagandei de 20 de ani a Bu­dapestei, din perioada interbelică. Honvédul adaugă la despărţire: „­ Numai de nu ar fi atâţia va­lahi...” - Clujul a fost, dacă bine ştiu, centrul spre care au afluit maghiarii din teritoriile răma­se României. Ce statut aveau în Ardealul de Nord-Est? - Situaţia maghiarilor refugi­aţi din România în Cluj a devenit de-a dreptul dramatică. Oficiali­tăţile ungureşti i-au abandonat pe maghiarii refugiaţi, după ce i-au folosit la primirea lui Hor­thy. Aceşti „nenorociţi manifes­tanţi patriotici [maghiari], bătă­uşi şi asasini, flămânzi” (după cum scrie Vălean), trăiau foarte greu. Prim ministrul Teleki a dat ordin să fie retrimişi în Româ­nia. „Românii refuză să îi pri­mească, sub motiv că au plecat de bunăvoie...”, notează profe­sorul Văleanu, din auzite. S-au format pentru ei tabere de inter­nare, una la Someşeni şi una la Floreşti. „Li se dă odată pe zi de mâncare, un fel”. Mulţi protes­tează. „Sunt imediat ridicaţi şi închişi”. Aici trebuie să confirm faptul că în Arhivele Naţionale Cluj se află documente ale jus­tiţiei maghiare de atunci, mulţi cetăţeni clujeni maghiari au fost judecaţi şi închişi în Penitencia­rul Cluj pentru că au zis că „Era mai bine în timpul României Mari” sau pentru alte vorbe spu­se la necaz, la cozi de alimente etc. Iată cum apar în Jurnal cele rezumate mai sus: «Pe străzi apar tot mai rar aşa-zişii refugi­aţi din „Valahia”. Ce s-a întâm­plat? După terminarea turneului Horthy prin Ardealul „eliberat”, oficialităţile nu mai dau ajutoa­re „refugiaţilor”. Nici nu mai au lipsă de ei, după ce nu le mai trebuie public manifestant, pentru urechile Europei. Trăesc, aceşti nenorociţi manifestanţi patriotici, bătăuşi şi asasini, flămânzi, într-o promiscuitate îngrozitoare în salele de învă­ţământ ale diferitelor şcoli din Cluj, bărbaţi, femei şi copii pes­te­olaltă. Au devenit primejdioşi ordinei publice. S-au întâmplat mici manifestaţii pe stradă. Sunt ţinuţi sub pază şi pot ieşi afară numai cu învoire. Autorităţile nu îi pot plasa în lucru, nu au unde. Ordonanţă dată de Cod. Militar concediază muncitori români din întreprinderi şi pla­sează unguri refugiaţi».­­ Reiese că autoul Jurnalului era dezamăgit de reacţia oficia­lilor de la Bucureşti la ocuparea Ardalului de Nord-Est. A avut Ion Vălean intenţia de a se refu­gia în România?­­ In Cluj era un birou pentru eliberarea biletelor de trecere peste graniţă­­ fără reîntoarcere­­­a românilor, unde se prezintă în 2 octombrie şi profesorul Vă­leanu, fiind avertizat de un vecin maghiar că s-ar putea să fie de­ţinut. A văzut prin vitrina Băncii Iliescu „adunarea cu camioanele a expulzaţilor [români], cari nu s-au supus ordinului şi nu s-au prezentat la termen în vagoane. Ii ridicau de pe stradă sau de acasă, îmbrăcaţi sumar. Ungurii îi scuipau şi aruncau cu pietre”. Pe sate, rechiziţii, bătăi, arestări. Un nepot i-a spus că „toţi pre­oţii şi învăţătorii din [fostul ju­deţ] Someş sunt arestaţi şi ţinuţi în Gherla, în închisoare, iar unii în timp ce lucram la un interviu ce trebuia să aibă circa 20 de episoade, Vasile Lechinţan a ajuns, pe neaş­teptate, la lumina Raiului. La cele mai multe întrebări, arhivistul, istoricul şi scriito­rul clujean nu va mai răspun­de niciodată. Publicăm totuşi textul, în stadiul în care ajunsese în momentul când acest om bun ca o pâine caldă a primit lovi­tura de trăsnet a sorţii. Rămâne să regretăm veşnic răspunsurile nedate, întrucât Vasile Lechinţan era un cunos­cător neîntrecut al arhivelor Transilvaniei şi un investiga­tor tenace şi avizat al retro­cedărilor abuzive practicate de politicieni, funcţionari şi magistraţi veroşi după 1989. Nedreptatea şi Drepta­tea ţipă amândouă din toţi rărunchii: aceia trăiesc şi huzuresc, iar Vasile se lea­gănă pe sub flori. Pare-se că nu putem face nimic pentru îndreptarea axei lumii, sun­tem sortiţi la neputinţă şi suferinţă veşnică, la Püspökladány, în Ungaria”, unde sunt umiliţi şi înfometaţi. Au spânzurat 2 preoţi în Zalău, duşi din închisoarea din Gherla. Se fac tabele cu cei „expulzabili şi deportabili în taberele de con­centrare”. Scapă cei care trec la religii maghiare. Scrie mai departe în Jurnal. «El mai spune că agenţii din Budapesta, probabil studenţi, în asistenţa jandarmilor, adună lu­mea şi fac tabloul celor expulza­bili şi deportabili în taberele de concentrare. Scapă numai aceia cari dau declaraţii de trecere la religia [religiile] reformată, r[o­­mano], cat[olică]. La ei în sat încă nu au fost astfel de agenţi, au fost însă în alte sate, aproa­pe de judeţul Sălaj. (...) El mi-a adus o scrisoare de la o nepoa­tă, în care îmi scrie că în fiecare săptămână sunt molestate noap­tea de jandarmii unguri. Trebuie să se îmbrace şi să le arate casa, dacă nu e cineva ascuns. Aceste cercetări de noapte să fac şi la toţi ţăranii mai bogaţi, lucruri confirmate şi de nepotul». Profesorul Văleanu îşi înche­ie Jurnalul cu următoarea con­cluzie amară: „Ungurii continuă munca de distrugere a elemen­tului românesc în mod sistema­tic. Noi, în schimb, tăcem”. Interviu de Mihail GROZA

Next