Informatia Bucureştiului, martie 1970 (Anul 18, nr. 5140-5165)

1970-03-28 / nr. 5163

IIINEDIT I „Compoziția variabilă* este titlul lucrării (sculptură din elemente de lemn, material țesut și cabluri texti­le) ce, alături de alte 15 reprezentind împreună un ansamblu, va face parte din expoziția personală pe care Ritzi și Pater Jacobi o vor des-­­ chide la Regensburg (R.F. a Germa­niei) în cadrul unei săptămîni de artă românească. Foto : Eugen Lupu Astă-seară premieră „LEONCE ŞI LENA“ La sala din bd. Schitu Mă­­gureanu nr. 1 a teatrului „Lucia Sturdza Bulandra“ are loc, azi la ora 20, pre­miera piesei Leonce şi Lena de Georg Büchner. Li­viu Ciulei semnează regia şi de­corul, iar costumele sunt rea­lizate de Ioana Gărdescu. Din distribuţie fac parte : Ion Caramitru (Leonce), Irina Pe­­trescu (Lena), Virgil Ogăşa­­nu, Ileana Predes­cu, Vally Voiculescu-Pepino, Marin Mo­­raru, Niky Wolcz. . .Clnd Thalia Intilneşte ver­­ul5­. Sub acest titlu, un grup de actori bucureşteni vor prezenta mline, ora ÎS, la Casa ziariştilor, un recital alcătuit din propriile lor versuri. Îşi dau concursul Şte­fan Ciubotăraşu, Emil Botta, Emanoil Petruț, Dinu Ianculescu, Victoria Dob­re, Cristina Taco­i şi Angela Chiuaru. DECIKO UZUNOV: WSâ redau în pictură spiritul poporului meu“ Cînd, la vernisajul expoziţiei sale din sala Dalles, venerabilul pictor bulgar Deciko Uzunov spunea : ,,veţi vedea aici doar ultimele mele tablouri, cele ale unui artist de 70 de ani", cocheta pur şi simplu cu vîrsta. Cocheta aşa cum — m-am convins mai tîrziu — îi şade bine unui artist viguros, cu un remarcabil talent. Nimic, nici lucrările, nici prezen­ţa sa, marcată nu numai de statura im­punătoare, ci şi de mişcări repezi, de ochii vii care-ţi prind gindurile înainte de a le formula in cuvinte, absolut ni­mic nu te lasă să-i bănuieşti oboseala atîtor decenii de muncă, de creaţie. Gata oricînd să răspundă curioşilor, me­reu cu o umbră de ironie in glas, „bă­­tanul“ (cu un zîmbet ascuns încearcă să-i convingă pe toţi de adevărul acesta) artist al poporului, profesor şi rector al Academiei de artă din Sofia, are un dar extraordinar de a-ţi risipi sfiala, de a se face el însuşi familiar. Iată de ce convorbirea, pe care am avut-o după vernisaj, a debutat nu prin întrebările mele, ci prin referirile d-sale la străvechea prietenie dintre popoarele şi ţările noastre, de eforturile reciproce pentru o mai bună şi mai aprofundată cunoaştere intre artiştii despărţiţi de jerba de argint a Dunării, dar legaţi de năzuinţe şi idealuri comune. Apoi s-a oprit brusc pentru a conchide: „aşa n-o să terminăm niciodată“ şi m-a rugat să-i adresez­ întrebările. — Pentru oricine, dar mai ales pentru un artist, anii de început, cei de for­mare, îşi pun amprenta pe toată creaţia ulterioară. Dv. aţi avut şansa de a cu­noaşte, de a trăi în mijlocul emulaţiei artistice ce a caracterizat primele decenii ale secolului nostru, de a asista la naşterea noilor curente din arta plas­tică. In ce fel v-au influenţat toate aceste căutări ? —• Dacă ţii neapărat să ne întoarcem cu multe decenii în urmă, ei bine, fie ! A fost o perioadă plină de căutări, de o mare efervescenţă artistică. Pe atunci însă eu eram foarte tînâr ; de abia în­văţam abecedarul picturii. Mă entu­ziasmam uşor, mă atrăgeau o mulţime de­ influenţe. Impresionismul şi postim­­presionismul francez, spre exemplu, mi-au făcut o foarte puternică impre­sie ! Dar, mai ales în anii de maturi­zare, am căutat să redau în pictură spiritul poporului meu, arta populară bulgară, aceasta părîndu-mi-se a fi principala cale de urmat. Nu în sensul folosirii etnografice a folclorului, ci al înţelegerii lui ca o situaţie, ca un carac- OASPEŢII NOŞTRI ter, ca o ambianţă, dacă doriţi, şi, mai exact,­­ca un conţinut fundamental pen­tru orice artist care vrea să fie al lumii, trebuie să aparţină fun­ciar unui pămînt anume, pentru că-i imposibil să fii — cum spunea Valery — pretutindeni dacă nu eşti, mai întîi, al tău, al poporului tău. — Ce credeţi despre cei care se găsesc acum la vîrsta „influenţelor“, despre cei pe care, de altfel, îi formaţi ca profesor? — Calitatea tinerilor este de a căuta noul. Numai că, de multe ori, li se în­­tîmpală să caute începînd de la coadă — adică de la modă şi nu de la ceea ce e nou în societatea noastră. Ar trebui, un­ii o şi fac, să cunoască şi să pătrundă altfel în arta noastră tradiţională. Lu­crul acesta e posibil, bineînţeles, cu talent, dar, mai ales, tu studiu. — Vă recunoaşteţi printre ei un suc­cesor, un urmaş ? — Am observat în expoziţiile foştilor mei elevi „urmele“ îndrumării mele. Spiritual, deci, mă recunosc cîteodată în ei. Dar numai atît. Şi asta, socotesc, e bine. Căci drumurile lor trebuie să fie marcate, subliniate, de epoca noas­tră. Eu nici nu încerc, de altfel, să-i oblig să umble pe drumurile mele ; ii îndrum să nu se piardă pe drumurile lor. —­ Cum priviţi căutările pe care le cunoaşte arta plastică bulgară contem­porană ? —­ Cu simpatie, cu înţelegere şi cu o foarte mare încredere în ceea ce poate da ea în viitor. Mai ales în ultima vreme, în ultimii ani, plastica bulgară îşi do­vedeşte viabilitatea prin lucrări, de la desen la pictură, frescă sau sculptură, din ce în ce mai valoroase. — Aţi cunoscut, în vremea formării dv., şi mai apoi, pictura românească ? — Da. I-am cunoscut, mai întîi la Pa­ris pe Pallady, steriade, Dărăscu. în anii din urmă am cunoscut lucrările unor Medrea, Jalea sau Corneliu Baba. •"■Pictura românească are un deosebit dar al luminii, al culorii, al echilibrului ei interior, legat indiscutabil de spiritul poporului dv. — Un artist de reputaţia dv. se poate declara mulţumit cu ceea ce a înfăptuit? — Sînt încă atîtea lucruri pe care, deşi pare curios, în atîţia ani nu am reuşit să le fac. Mi-aş dori, desigur, să mai am încă puterea să le înfăptuiesc. Un artist pasionat de ceea ce face nu ţine seama de vîrstă. Să ştii că şi la 70 de ani îţi faci proiecte. Şi încă ce proiecte ! Miruna Ionescu (Urmare din pag. 1) — Muzele cele mai delicate nu v-au ocolit : poezia, pictura... Nici muzica ! Clndva, de mult, v-am auzit la o agapă cintind. Nu vă Întreb de ce vă place muzica ; vă Întreb cit de mult vă place. — Când eram copil, spuneam uneori, ca şi mai tlrziu, că aş vrea să străbat existenţa printre două orchestre pa­ralele, nesfirşite. Nu ştiu ce dovedeşte această exaltată, romantică viziune a vieţii. Au venit mai tirziu dez­acordurile, asonantele şi dodecafoniile contrastelor. Acum mă mulţumesc cu acea armonie interioară pe care o mai aud printr-o mare făgă­duinţă a graţiei. Despre muzică, despre I esenţa ei profundă, mă abţin să discut. O venerez prea mult ca să mă extind In aparenţe şl afectări de exeget, de teoretician. Nici nu am datele necesare. — Despre afinitatea care există Intre poezie, plastică, muzică s-a vorbit şl s-a scris mult. Dumneavoastră cum re­cepţionaţi aceste legături intre arte atlt de apropiate şi totuşi atlt de diferite ? — Tocmai pentru că şi dumneata subli­mezi, Auneanu, că s-a vorbit şi scris mult. In puţinele Unni ce ni le rezervă coloanele ziarului, n-am adăuga prea mult. Nu este nici diferit, nici apropiat acest raport Intre arte. Este emoţionalul complexităţii naturii umane, care ne exprimă, optic, auditiv şi palpabil (tot cu simţurile) in forme varii, după con­­strucţia individuală, după mediu, con­diţii, după dispoziţiile caracterului sen­sibil al individului. In fine, nu am arta platoniciană de a defini spiritul adevă­rului despre fenomen In sine. Spun doar ce cred cu reticenţele decenţei, neposedlnd secretul, tehnica maieuticei marelui filozof. — Sînteţi considerat (şi declarat !) — prin cultură, prin structură, prin expri­mare artistică — un poet modern. Intr-o perioadă, chiar foarte modern ! Totuşi, poezia dumneavoastră se bucură de ac­cesibilitate, aveţi un public numeros care vă citeşte şi vă recită. Intre a fi modern şi a fi accesibil există vreo ba­rieră ? Nu de netrecut, totuşi barieră ! Unde începe să se profileze şi unde se termină, pentru cititor şi , pentru poet, bariera ? — Singura barieră este aceea a falsei vocaţii, a lipsei de mesaj, a lipsei de sinceritate şi sensibilitate. Deci această barieră fiind singură şi complexă, mai suportă în însă : pregătirea intelec­tuală şi capacitatea de înţelegere sen­sibilă a lectorului. Două jumătăţi care condiţionează întregul. —• Cînd aţi trăit cea mai mare bucu­rie, ca poet ? — Cînd mi-am dat seama că trebuie să mă privesc cu un ochian cu lentilele întoarse, cînd mi-am măsurat adevărata dimensiune valorică. Mi-a rămas, astfel, un vast cîmp al nădejdilor de străbă­tut. Nu am zis cum zic unii —■ talentul meu unicul, definitiv, neîntrecut. — Ca redactor şef al „Vieţii româneşti“ aveţi un contact direct, permanent, şi cu poezia tînără. Vă place ? Aveţi în­credere în ea ? Ce anume vă place şi ce nu ? — Iubesc poezia tînără. Deci 11 iubesc pe Rimbaud, pe Apollinaire, pe Rilke... etc... Pe tinerii de azi, da, cînd ei sînt capabili nu doar de mimare (fatal la începători) dar şi capabili de depăşire, de eliberare. Mimeticul sec, confecţia poetică o simt fără greş (se mai în­­tîmplă să şi greşesc) nu-i cunosc nici pe unii, nici pe alţii din lot. Nu doar diplomatic, dar dintr-o poziţie — permi­­teţi-mi expectativ filozofică. Ce e val ca valul trece. — Să fie întemeiată temerea că numă­rul iubitorilor de poezie a scăzut, că secolul nostru trepidant, grăbit, vijelios, trece neatent pe lîngă poezie ? Că o ne­glijează, o diminuează, o neagă ? — Poate că se pot pregăti iubitori de poezie. In orice caz nu se poate dopa. Nu se nasc, adică nu se fac iubitori de poezie prin ucaz. Cred că sînt multe­­date care conlucrează la o neglijare­ a cercetării poeziei. Poezia nu poate fi negată. Ar fi însăşi negarea vieţii, a unei bune părţi a structurii umane. Se pretinde că există un mod nu numai de a se scrie poezia modernă, dar şi de viziune a poeziei moderne pe care o oferă elementele materiale ale moder­nităţii. Este o abatere, o deformare tre­cătoare. Se va ajunge la infinite pre­tenţii de forme asupra frumosului şi poeziei vieţii. Elementul de bază, sensi­bilitatea, cu complexa ecuaţie de sen­timente şi concepţie va rămâne sperăm ! — La ora actuală vă preocupă şi alt­ceva în afară de poezie ? — La ora actuală mă preocupi hora­­ţianul „Eheu fugaces“, groaza de timp. In măsura posibilităţii, nu opririi, ci speculării timpului, proiectele de lite­ratură nu lipsesc — dacă lumea ta este populată. — La ce lucraţi acum ? — La ce lucrez se va vedea. Problema este cum vor lucra editurile In noua structură şi orientare a acestor cup­toare de pîini spirituale. — Ce vor să însemneze caietele de poezie pe care le editează „Viaţa româ­nească“ ? — Ceea ce au izbutit şi tind să desă­­vîrşească : să publice poezie bună , să respingă aparenţele poetice. — Ce veţi oferi cititorilor dv. în 1970 ? — Un nou volum de poezii. Şi multe proiecte, unele pe drum de realizare. —■ Pictorul Radu Boureanu va des­chide o nouă expoziţie ? Cînd ? — Pregătesc. Lucrez cu mintea, cu ochiul interior şi cînd am timp cred că voi încerca un ciclu nou. — Ce înseamnă pentru un poet a fi contemporan ? — Să fii tu Însuți, reflectînd epoca ce te integrează, care te exprimă, expri­­mînd-o: RADU BOUREAN!! Bună ziua căciulă, că stăpînul n-are gură ! ...pentru orişice căciulă ! MONICA ŞERBANESCU (Bibliotecară la Fondul de stat al cărţii). în sfîrşit se mai găseşte cineva care să-l prindă pe picior greşit pe croni­carii literari Cităm: „Dana Dumitriu declară fără să clipească - Intr-o cronică la volumul de povestiri Un catir binecrescut - ci­tural a ope­rat selecţii şi din volumele Nimic despre Japonia şi Turnul«ÎS E­xactitatea mă face să cred că semnatara articolului nu a răsfoit cărţile citate. Totuşi, eroarea ar fi putut fi evitată dacă citea măcar prefaţa vo­lumului analizat...“ IRINA NEAGU (Loco): „Timpul trece", aveţi dreptate, dar nu­­se poate altfel trebuie să-l lăsaţi, fiindcă fragmentul trimis nu l-a depăşit cali­tativ pe cel anterior. Ideea din „Autobiografia lui Cronos" e şugubeaţă, dar NICOLAE LICHIARDOPOL (Constanţa). Mai bine ca data trecută, e adevărat. Când spuneţi „Lumina moare-ncet spre a naşte noaptea e­­romiţăto­r pentru un începător, dar sunt şi versuri fade, aşternute grăbit pe hîrtie (Căldura soarelui m-a topit / iar strălucirea lunii m-a orbit), uneori reuşiţi să creaţi o imagine, dar nu atmosfera poetică dorită . iSense crengi metalice / Cu Inimi spînzurate / Un cimitir enorm / De etc Incurb­ările rămin, nu vă grăbiți, fiindcă și noi avem răbdare. MICU N. NASTASEI (Loco). Cu dv. ___________,___ gluma se îngroaşă. Un vis ce se destra­mă / Un mov ce se despică / In alte zeci de ginduri — nu e rău de loc. Sau: Ridică-ţi visele să-ţi văd coapsele / Al­bite de negura nepăsării — nu e nici ea de lepădat. Zgura unor cuvinte de pri­sos Îneacă insă reuşitele. Oricum, poe­ziile trimise atestă un talent în formală. ,nu ne surprinde nici de sper să nu fiu un proroc mincinos. aceasta că recordul la Mai trimiteţi şi străduiţi-vă să scrieţi adia aceasta ca recorauii la cit mai citeţ. difuzare îl deţine o lucrare de teorie literară. Mai ales cînd este vorba de o intro­specţie in creaţia unuia din­tre cei mai mari poeţi ro­mâni, Lucian Blaga. Un alt titlu mai mult decit intere­sant este „Copii-minune"; dispariţia lui rapidă din li­brării ilustrează tocmai in­teresul publicului — mai a-­­res tînăr — faţă de vieţile unor ilustre personalităţi care ne-au precedat. Cit pri­veşte cele două plachete de versuri, semnate de debu­tanţi, ele se înscriu intr-o serie de tipărituri care — din motive ce merită anali­zate mai pe larg — au înde­părtat pe mulţi iubitori ai lirei de un important sector al producţiei editoriale. • Soluţia exactă la tema „Telegrama , apărută săptămîna trecută la rubrica „Pentru cei cu imaginaţie“ este urmă­toarea : Asasinul este sora victimei, pen­tru că a) ea cunoştea conţinutul tele­gramei înainte ca factoriţa s-o aducă ; b) a declarat că nu l-a văzut niciodată pe vizitator, dar la spitalul din Medgi­dia, unde fusese acesta internat, din cei şase bolnavi care se aflau la un loc, ea s-a dus direct la el ; c) formularul te­legramei­­ prin care se comunica victi­mei sosirea lui „Carol“ a fost completat de vizitator cu cîteva zile mai înainte de a fi expediat, lăsat actorului şi predat de acesta menajerei sale, pentru a fi ex­pediat. Corespondenţii care au indicat soluţia exactă sunt următorii : V. Mitrică (Brăi­la), Teodor Georgescu, Mihai Petreanu, arh. Dumitru Arghiriade, Constantin Vîs­­lan, toţi din Bucureşti. Redactorul paginii: MANOLE AUNEANU Ion Butnaru Sondaj la raft \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\m 60 de muzicologi români in lexiconul I italian „La musica“ Editura „Torineza“ din Torino (Italia) a tipărit primul volum din lexiconul „La musica“ de Giu­­do Gotti şi Alberto Basso, în care sunt incluşi 60 de muzicologi, fol­clorişti, interpreţi, compozitori ro­mâni din trecut şi de astăzi. Ast­fel, din lexiconul amintit nu lip­sesc Ion Căianu, autorul celebru­lui Codex Caioni, lucrare ce cu­prinde primele melodii populare româneşti notate in secolul al XVII-lea, Dimitrie Cantemir, pentru colecţia de cintece „Cartea cântecelor după , gustul muzicii turceşti“, precum şi pentru tra­tatul de teorie a muzicii bazat pe sistemul său propriu de notaţie şi pentru renumita „Descriptio Moldaviae", în care remarcă ele­mente de etnografie şi folclor ro­mânesc. Lexiconul „La musica" mai cuprinde pe Eduard Caudella, Dimitrie Cuclin, Tudor Ciortea, Mihail Jora, Ion Dumitrescu, Hil­da Jerea etc. Tot aici, pentru pri­ma oară, este publicat un cata­log aproape complet al creaţiei lui George Enescu, autorii lexico­nului situîndu-l pe marele artist român la nivelul celor mai re­prezentativi muzicieni ai secolu­lui XXI I. D. M­. Expun artiştii premiaţi La Galeriile de artă Apollo, astăzi, ora 18, va avea­ loc ver­nisajul expoziţiei ce reuneşte lucrări semnate de artiştii dis­tinşi cu premiile Uniunii artiş­­tilor plastici pe anul 1969. Ast­fel, pictura va fi reprezentată de Octav Grigorescu, Wanda Vladimirescu-Sachelarie şi Ion Gh. Vrăneanţu ; sculptura de Naum Corcescu şi Mircea Spă­taru­ ; grafica de Ethel Lucaci Băiaş ; tapiseria de Ana Lupaş ; ceramica de Costel Badea. RUFE Se usucă rufe undeva, Simt asta după bătăile inimii E o senzaţie veche. Poate în Lună, Poate în Soare, Poate firele de praf s-au dezbrăcat Şi se usucă pe funia Unei raze de Lună. Un abur rece Îmi intră în oase. Şi simţi curăţenia lumii Intrînd în tine Ca o durere. MARIN SORESCU I I 1­1 1 1 1­1 Ce aş putea spune despre acest volum — intitulat, modestie sau orgoliu ?, ’Ar­suri bucură decit că apariţia şi că nădăjduiesc să nu-i dezamăgească pe cei 600 de prie­teni virtuali care ii vor citi.­ma lui TRAIAN REU: „FRICA DE SOMN“ Undeva, In adân­cul fiinţei, mai arde grav fluturarea pri­melor virste la care nicicind nu mai poţi reveni. Totul este a­­cum fascinaţie, sete şi ecou. în fulgera­rea timpului, apar contururi de umbre şi nelinişti. Nelinişti ! ADRIAN BELDEANU: „VARIAŢiUNI PENTRU SPERANŢĂ" Un solilocviu despre speranţă« despre iubire« despre moarte ? Poate. In orice caz, încă un „atac“ pentru a cuceri înălţimea de forţă şi pu­ritate şi care fiecare poet visează. De data a­­ceasta, armura pe care am găsit-o potrivită este forma sonetului. Pretenţios şi esenţial, clasic şi modern în acelaşi timp, capricios şi darnic, solemn şi maliţios, parfumat şi încărcat de spini, sonetul a constituit pentru mine o aventură a raţiunii. MATEI CĂLINESCU: „VERSURI“ şi speranţe, renun­ţări dureroase şi iar căutări pentru a gă­si cuvintul simplu, unic, miezul de aur al poeziei. între pri­mele coperte se zba­te freamătul vârstei rămase în ţara de soare a primelor pri­măveri. GRIŞA GHERGHEI: „ÎNMULŢIREA­­ CU UNU“ 3 Am cîntat la sfîrşit, cînd eram cu sufle­tul şi numele alături. Atunci cîntecul meu trebuie să fi fost poezie. Mai tîrziu, cînd am scris despre bucuriile şi durerile noas­tre, poate să fi rămas uneori prea singur şi cuvîntul să semene numai cu umbra lui de atunci. Oricum, între copertele acestei cărţi, sufletul meu aşteaptă marea reîn­­tîlnire. Desene de NEAGU I I III I I I I I I Ji*Ui y tare“ a unui deget indicator), pînă la unda ritmică a dansului, care pulsează în întreg trupul lui vînjos şi suplu, voinic şi efilat, viril şi patern. Această temă e reluată apoi, pe „viola“ talen­tului Irenei Papas, încarnare feminină, încordată şi fremătîndă, a aceleiaşi ho­­tărîri de a încerca, curăjos, să se o­­pună destinului potrivnic. Tema „B“ este îngînată, în imagini de plastică ci­nematografică, în carnaţia flască a lui Allan Bates, în gesturile stîngace şi nedecise, în barba care-i creşte ca şi cum i-ar murdări faţa, fără să-i dea asprimea virilă a bărbii neglijente a a­­­lexandru Georgescu, profesor, din Bucureşti, mă întreabă­­ dacă teza specificităţii diferi­­­­telor arte rămâne valabilă pen­tru estetica contemporană, dacă „o operă plastică, de exemplu, este cu atît mai izbutită cu cit realizează mai bine specificitatea plastică a lucrării şi nu încalcă specificitatea literaturii sau a muzicii“. — Ca toate problemele creaţiei artis­tice, nici problema dumitale, tovarăşe profesor, nu poate fi soluţionată prin­­tr-un răspuns liniar, „more geometrico . Este adevărat că numeroase manifeste ale curentelor artistice din veacul nos­tru au insistat asupra necesităţii de a elimina „literatura“, din pictură de exemplu, şi nu un singur teoretician a încercat să dea o definiţie a specificită­ţii estetice, a „suprafeţei acoperite cu culori“. Dar există tot atît de nume­roase încercări de a apropia o anumită pictură de muzică şi aş putea cita nu puţine imnuri dedicate „muzicalităţii“ suprafeţei pictate. Există, de asemenea, in epoca noastră, numeroase încercări de a realiza o sinteză a artelor, pentru a crea capodopere polivalente întru so­licitarea emoţiei estetice. Eu aş vrea însă să vorbesc, în le­gătură cu problema dumitale, de încer­cările făcute în cinematograf, de a deplasa tradiţionala înrudire a specifici­tăţii lui cu specificitatea literaturii e­­pice, către o înrudire cu muzica. Revăzind, la reluarea pe ecranele noastre, filmul lui Kakoyanis,­­ „Zorba grecul“, mi s-a părut că, în ciuda e­­picii lui limpezi, regăsesc în mijloacele regizorului, tot un procedeu muzical. Şi aici putem depista eterne­, care se opun, se întreţes, se prezintă în varia­ţii complexe — „teme“ reluate la dife­rite „instrumente“ actoriceşti. Tema „A“ — este a omului întreg, care nu face compromisuri cu sine însuşi, care acţionează cu siguranţă şi adresă, în deplina autenticitate a unei existenţe, luată în puritatea ei calitativă, origina­ră. Tema „B“ — este tema omului care nu reuşeşte să se găsească pe sine, care oscilează între multe variante posibile ale realizării esenţei sale, făcînd deci compromisuri numeroase cu sine în­suşi, pentru a eşua lamentabil în orice întreprindere... Tema „A“ este „cîntatâ“ cinematografic pe imensa orgă a talen­tului lui Anthony Quinn, este „intonată“ în imagini plastice, care merg de la ţepii bărbii lui nerase cu zilele, la blîn­­deţea şi bunătatea şi ghiduşia şi înţe­legerea privirilor lui, de la vigoarea gesturilor hotărîte­­ca simplu „proiec­tul Zorba. Tema aceasta este reluată de Lila Kedrova, ca şi cum ar cînta-o pe o vioară miorlăitoare, pe care ea îngînă melopeea leșinată a unui teova­­rysm de tîrfă, eșuată într-o „Bubulină“, resemnată să se autoamăgească. Aceste teme se desfăşoară pe un fundal de primitivitate crudă, „intonat“ pe instrumentele cinematografice ale peisajului cretan , ale năframelor bă­­trînelor care, ca ciorile, se grăbesc sâ ciugulească din firavul cadavru al ave­rii franţuzoaicei , ale călugărilor, care în agitaţia dansantă a sutanelor lor, pun pete negre pe albeaţa ardentă a peisa­jului calcaros... Şi, din cînd în cînd, întreaga orchestraţie cinematografică ca­pătă o culoare timbrală mai vie, prin „flautul“ mişcărilor nebunului, care dănţuieşte şi se jeluie, introduce umor şi dramă, acolo unde spectatorul nu mai suportă severitatea tragediei lui Zorba şi a văduvei. Dacă aş avea mai mult spaţiu, aş încerca să arăt cum foloseşte procedee muzicale, cu mai pregnantă evidenţă, în „Anul trecut la Marienbad“, Alain Resnais. Vezi, deci, tovarăşe profesor, că nu poate fi rezolvată cu simplitatea lui „doi şi cu doi fac patru“, această problemă a „purităţii« specificului dife­ritelor arte. In materie de estetică, nu se pot scoate adevăruri din buzunarul de la vestă. MARCEL BREAZU Delimitări şi interferenţe I­I­I­I az Erea A II 1 e­l . nticariatul din pasajul Kretzu­­lescu a achiziţionat cîteva ediţii rare, demne de interes.­­ La mode féminine a travers Ies âges, aşa se intitulează volumul ce trece în revistă moda feminină din antichitate şi pînă în secolul tre­cut. Lucrarea, in folio, tipărită la Paris, cuprinde 55 de planşe in cu­lori aparţinind lui Rouit, în­soţite de un text, credem, suficient de revelator pentru curiozitatea fe­minină. • Volumul dedicat celebrului sculptor, gravor şi argintar italian din secolul al XVI-lea Benvenuto Celli­ni. Exemplarul, in folio, (tipărit la Paris în 1883), aparţinind lui Eugene Pion, descrie viaţa şi activitatea ma­relui artizan italian. Gravurile, re­alizate de Paul Rad, reproduc inte­­gral opera lui Cellini. Din lot ţă­rile sale memorabile amintim Nimf­a din Fontainebleau, statuia de bronz a lui Perseus etc. • Etienne Marcel sau Parisul se­colului al XIV-lea. Lucrarea lui Yves de Febvre oferă detalii despre felul cum se făcea comerţul în Parisul acelui secol, dar poate trezi intere­sul bibliofililor şi pentru că se nu­mără printre cele 322 exemplare (nr. 55) ale tirajului limitat, tipărit pe hirtie de Rives, ilustraţiile aparţin lui Pierre Robiquet. • Nume de rezonanţă din cele mai diferite domenii şi epoci alcătuiesc lucrarea­ semnată de Sebastian Char­­lety, intitulată „Les grandes figu­res", considerată totodată ca unul din cele mai bune dicţionare ono­mastice. Spicuim cîteva nume : Moi­­se, Homer, Cezar, Leonardo da Vinci, Copernic, Bach, Napoleon, Pasteur, Jeanne d’Arc etc. Cr. P. Eroare judiciară? Căsnicia Inginerului Con­stantin Rinceanu începuse sâ se destrame în ultimii, doi ani. Soţia părea să fie­­total dezinteresată de familie, deşi băieţaşul se afla intr-o lungă convalescenţă de pe urma u­­nei paralizii infantile. Medi­cul curant al copilului, un bărbat de o rară frumuseţe şi care nu împlinise încă trei­zeci de ani, îşi cheltuia o mare parte din timpul său liber cu plimbările îndelun­gate la care 11 silea pe micul său pacient. Uneori îl însoţea şi mama copilului. „Mişcarea, numai mişcarea o să-i ajute" spunea tînărul medic Ingine­rului Rînceanu, dar, de fie­care dată, acesta făcea o a­­luzie — mai mult sau mai puţin directă — la faptul că şi soţiei sale ii fac bine a­­semenea plimbări, o dată, profesorul de vioară al copi­lului a surprins chiar o vie dispută intre inginer şi medi­cul copilului său ; cel puţin aşa a declarat organelor de anchetă, imediat după ce In­ginerul a fost găsit mort prin sugrumare, In camera de baie a locuinţei sale. Văzută intr-o primă apa­renţă, situaţia se prezenta astfel . La ora 17, tinărul medic a cerut inginerului permisiunea de a face cu copilul plimba­rea obişnuită. In acel mo­ment, insă, soţii se certau zdravăn. A urmat o scenă penibilă în decursul căreia victima l-a insultat grav pe medic, chiar in momentul cînd a sosi şi profesorul de vioară. Medicul s-a arătat dirz in hotărîrea lui de a i se încredinţa copilul şi in cele din urmă tatăl a consim­ţit, iar profesorul de vioară a fost rugat de soţia victimei să aştepte. Medicul i-a cerut victimei o întrevedere după ce copilul îşi va termina plim­barea , asta urma să aibă loc pe la ora 18. „La numai câteva minute după plecarea medicului şi a copilului, a sunat telefonul şi doamna a răspuns — a declarat profe­sorul. A comunicat interlo­cutoarei sale că va sosi de îndată într-un anume loc, iar eu am ieşit o dată cu ea, promiţind să revin la ora 19, cum de altfel, vedeţi, am şi făcut". Medicul a declarat că a renunţat la explicaţia cu inginerul, de dragul micului său pacient pe care l-a con­dus pînă în apropierea casei, lâsîndu-1 într-un parc unde se aflau cîţiva colegi de ai băiatului. In locuinţa victimei domnea o mare dezordine, iar cadavrul purta urme vă­dite de violenţă. Copilul a venit acasă pe la ora 18,40, el fiind primul care a sesi­zat moartea tatălui său. Spe­riat, a strigat după ajutor, iar vecinii au sosit de îndată, anunţînd organele de cerce­tare. Soţia victimei nu sosise încă, era ora 19,15, cînd pro­fesorul de vioară isprăvise relatarea fragmentului de ceartă dintre inginer, soţia lui şi tînărul medic. — Am să vă rog sâ vedeţi cadavrul ; e o simplă forma­litate de recunoaștere, spuse procurorul celor prezenți. Oamenii şovăiră. O femeie planturoasă — vecină pe a­­celași palier cu victima, se îndrepta spre dormitor, por­tarul blocului — spre camera de lucru a inginerului, pro­fesorul spre baie, copiiul spre dormitorul mamei saie, iar un tînâr student — care lo­cuia în gazdă la familia Rîn­ceanu, doar de citeva săp­­tămini — spre camera lui. Vi se cere să indicaţi asasinul, motivind cu un singur element vinovăţia lui ; acest singur element vă va feri să comiteţi o eroare judiciara. ȘTEFAN BERCIU Studentul sosise acasă la 4—5 minute după venirea ancheta­torilor. — Pe aici ! interveni pro­curorul, ghidînd martorii spre camera în care locuia stu­dentul ; l-am pus in camera asta. Apoi toată lumea reveni in sufragerie. — Parcă spuneați că doam­na a plecat în urma unei în­țelegeri telefonice cu­­cineva ? întrebă anchetatorul. A pro­nunțat vreun nume ? — M’da... Ada..., Adela...., căută să-şi amintească pro­fesorul. — Adela ! Tanti Adela ! iz­bucni copilul. E sora lui ne­nea doctorul Medicul legist, procurorul și un fotograf rămaseră la lo­cul crimei, continuînd cerce­tările, iar alţi doi anchetatori, împreuna cu copilul plecară spre locuinţa medicului. Sora tînărului medic ii in­vită într-o camera-birou. Me­dicul ieşise să-şi cumpere ţi­gări şi avea să revină după cîteva minute. Pe masa lui de lucru se afla Tratatul de medicină legală al lui Mina Minovici, vol. I, deschis la pagina 637, capitolul „Sugru­mări și spînzurări“.

Next