Informatia Bucureştiului, septembrie 1970 (Anul 18, nr. 5294-5319)

1970-09-18 / nr. 5309

Concursul şi Festivalul internaţional „George Enescu LONDON SYMPHONY ORCHESTRA Fiorul viu al muzicii // C­e anume fascinează in­cintul lui Jean-Pierre Rampal? Iată o întrebare la care reîntîlnirea publicului românesc cu marele flau­tist, după trei ani, pare să dea un răspuns mai complet. Apariţia, de astă dată in recital, oferea intr-a­devăr alte condiţii de observare a artei sale, prezentată mai divers, în ipostazele muzicale ale programului. Recitalul a început parcă în conti­nuarea impresiilor anterioare. Ram­pal nu este interpretul senzaţional prin şocul personalităţii sale. El se­chizind porţile fanteziei impresio­niste, alege din muzica franceză ta­blouri de o candidă savoare. Cum am putea uita jocul de note picu­rate, limpezi asemenea cristalului, din Syrinxul lui Debussy, Dansul căprioarei de Honegger, multicolorele versuri muzicale ale Sonatei de Pou­lenc. Dar, celebrul Cantabile şi Presto de Enescu, în care doina se întîl­­neşte cu aria preclasică, jocul cu pal­­pitaţiile de fluture ale virtuozităţii? Şi, în fine, cine nu va păstra pen­tru totdeauna în suflet celebrul solo Jean-Pierre Rampal Flautul de flaut din Orfeu de Gluck, în care Rampal ne-a dezvăluit pentru o clipă puritatea absolută a muzicii? Memo­rabilă este și întîlnirea sa cu un pianist pe care îl stimăm din ce in ce mai mult, un interpret de înaltă clasă — Albert Guttman. Nu acompa­niator, ci colaborator, Albert Gutt­man are toate însuşirile care îl fac un artist ce îşi poate înscrie numele pe afişele concertelor eveniment. Aşa cum s-a întîmplat de fapt, în mo­mentele unice petrecute ieri, sub cu­pola Ateneului, Grigore Constantinescu impune gradat, fără ostentaţie, res­­pectînd una din legile esenţiale ale muzicii — cintul. Sunete, unele de o căldură umană greu de explicat prin cuvinte, se alternează cu altele, ce vin parcă din lumea imaterială a vibraţiei luminii. Linii clare, de_ o cromatică subtilă, învăluie­ imaginile conducîndu-ne spre domeniile legen­dei Nu poţi admira la Rampal ele­mentele obişnuite virtuozului, căci ele sunt doar citeva proporţii constitu­tive ale unui ansamblu de proporţii mult mai complex. Ne aflăm, în pre­zenţa lui, în faţa artistului care de­păşeşte condiţia unei specificităţi instrumentale, care dă prioritate ex­­primării, dincolo de aspectele con­sacrate ale unei anumite zone teh­nice şi timbrale. Cu flautul său de aur, care aruncă străluciri de topaz ce însoţesc sunetele, Rampal se a­­dresează oamenilor, povestindu-le gînduri care au aparţinut cîndva lui Bach, Händel, Beethoven... Sau, des-O­rchestra bună se cunoaşte de la primele sunete — fie ele emise de o singură grupă in­strumentală ; debutînd nespectacu­­los, primul dintre cele Patru interlu­dii marine de Benjamin Britten a o­­ferit din capul locului o mostră e­­dificatoare a calităţilor colectivului de binemeritat renume internaţional care este London Symphony Orches­tra. Oricare ar fi muzica pe care o cînta, această orchestră — printre primele din Marea Britanie — tinde către perfecţiune şi o atinge. Puri­tatea intonaţiei, acordajul fără cu­sur, un simţ just al relaţiilor timbra­le, dinamica larga — de la fortis­simo exploziv (suita „Pasărea de foc" de Stravinsky) la pianissime a­­bia perceptibile (în Beethoven) — suplețea extremă, iată caracteristici care o impun după primul său con­cert la Bucureşti. Omogenitatea a­­cestui ansamblu nu rezidă numai pe plan sonor ci, cu mult deasu­­pra, pe plan expresiv, expresia ne­­putînd fi comunicată în întregul ei decît prin tehnica desăvîrşită a tutu­ror şi, în plus, printr-o vibraţie in­terioară care dezvăluie adevăratul artist. Ca în cazul tuturor formaţi­ilor de mare clasa, ea trebuie as­cultată, comentariile, oricît de la o­­biect şi de inspirare, neputînd co­munica ceea ce numai ea poate : fiorul viu al muzicii. Şeful său, ur­maş al unor iluştri dirijori, îi este pe măsură. Spectaculos în gestică şi atitudine, André Previn nu este nici­decum tipul de dirijor exterior, orice atitudine corporală, mişcare a bra­­țului sau unduire a mîinii avînd o raţiune — şi un efect — de expre­sie. Felul sau de a conduce te face sa simţi materialitatea masei sonore, curgerea ei în timp. Este ceea ce i-a adus preţuirea publicului şi ra­pida consacrare. Solistul serii a fost Radu Lupu, pianist care face cinste culturii mu­zicale româneşti. Evoluînd rapid şi sigur, el îşi justifica renumele inter­naţional prin permanenta preocupa­re de autodepăşire. Dovada suc­cesului strădaniilor sale în acest sens a fost deplina maturitate cu care a tălmăcit cel de-al treilea Concert de Beethoven. Cîntul lui Radu Lupu a cîştigat enorm în pro­funzime şi nobleţe, stilul îi este ales şi,­ deşi aşa se obişnuieşte şi vîrsta ar justifica-o, nu-l mai numim un tînăr şi talentat solist ci, aşa cum ne-a dovedit-o, un adevărat maestru. P. c. CIVILIZAŢIA MESERIEI (Urmare din pag. 1) Ia disperatului. Ne plictisim clnd vremi comentator T.V. de spe-o aruncă întru rostire românească, stncînd-o rău, d­ar rău de tot, prăbuşind punţi din­tre subiect şi predicat, Incenuşind cerul oricărei posibile fantezii şi (uneori), al bunului simţ ; e plictiseala celui ce Întoarce bu­tonul. Ne plictisim, în sfîrşit (lucru mai grav) şi în cîmpia muncii ; e plictisul celui certat cu etica profesiei. Asupra aces­tui din urmă plictis merită să stăruim şi, dacă se poate, con­cret. Se poate. Pe la Foişorul de Foc, la edi­ficiul din strada Dimitrie Onciul nr. 8 (Şi nu numai acolo) repre­zentanţii breslelor de zidari, fie­rari, zugravi etc, grupaţi sub firma I.C.R. Pantelimon (şef de şantier tov. Gheorghiescu) au fost angajaţi prin contract de I.A.L. Foişor să realizeze nişte lucrări de reparaţii care nu puneau vreo grea problemă de ordin tehnic şi nici nu solicitau o prea mare cantitate de efort prelungit. Lu­crarea a fost atacată „conform graficului“ în luna martie a­ c* şi abandonată după numai cîteva zile din pricina unei alte urgen­ţe, „mai urgentă“ , meseriaşii au migrat la noua adresă, lăsind­ şantierul vraişte. Au făcut ce au făcut acolo, ca să revină iar (cît credeţi ?) pentru o zi-două ; din nou au fost trimişi altunde­va. Jocul ăsta durează, provizora­tul merge în dalbă pace de peste şase luni, răstimp în care mese­­riaşii-peregrini au revenit „la matcă“ în vreo cinci reprize, dar tot de atîtea ori fiind iar îndru­maţi în alte şi alte părţi, munca lor la adresa dată totalizînd —­ una peste alta — cam 15 zile pli­ne. Lipsesc şi acum, vin şi plea­că, apar şi dispar, d­eschizînd noi şi noi şantiere, lăsînd ici o lopa­tă, acolo o săpăligă, dincolo o groapă cu var, uitînd ba o scară la mine, ba o găleată la tine, ba o aţă cu plumb la el (doar nă­ravul nu şi-l uită nicăieri !). Şan­tierul ? E o realitate dispersată amoebian prin cartier. De ce-i aşa ? Nu neapărat din lipsă de rigoare, pricepere, ordine, disci­plină (deşi ar fi şi aici multa de zis) ci din „motive speciale’* (replica sacră). încerci să realizezi logica si­tuaţiei cu cap rezonabil şi minte lucidă ; degeaba, starea (citiţi la plural) este iraţională, mergind uneori pînă la absurd. Breslaşii peregrini umblă ca Vodă-prin lo­bodă, pentru că aşa li se cere, li se comandă, li se dispune. Cine şi de ce ? Mister. „Avem dispo­ziţie“ ţi se va spune. De altmin­teri, chestiunea misterului înlăun­­trul unor întreprinderi care lu­crează cu populaţia este prea adine înrădăcinată, tinde să can­­cerizeze breslele, să strice buna tradiţie a meseriaşilor noştri. Prost e că prea se umblă cu sor­cova ; sorcovesc o zi-două pe­retele edificiului din str. Tere­bentinei, ca imediat să fie mutaţi (cu arme şi bagaje) în str. Dis­perării, unde sorcovesc acoperişul prin care plouă, dar pleacă iar, înainte de căderea serii, în Dru­mul Sării, unde sorcovesc o sur­pare de zid, în str. Dimitrie On­ciul nr. 8 ei au apucat să facă din toate cîte puţin : un sfîrc de asfalt, o muche de cercevea, un contur de coş, un şpaclu de ten­cuială. Dar mai sînt altele. Totuşi e greu să se mai prelungească în timp acest Sfîntu’aşteaptă care se practică. De altminteri, civilizaţia mese­riei (a meseriilor !) este, după opinia noastră, o temă de mare actualitate, nu numai pentru u­­zul jurnaliştilor, al articlerilor sau al scriitorilor, ci pentru tot românul care se respectă şi care, laolaltă, formăm acea nobilă plas­mă etvico-socială numită conştiin­ţa publică (o forţă a orlnduirii noastre !). Vin, iată ! posomoritele zile cu plicticoasele ploi tomnatice, ano­timpul plictisului, clnd, nota be­­ne ! ne vom plictisi tot mai rău de plictisul cu care ne tratează breslaşii Intru construcţii şi re­construcţii, Incit va fi atunci (n-am voi-o) o plictiseală gene­rală, din a cărei perspectivă ne permitem a întreba­t cine iese câştigător ? Am pus această În­trebare şl tovarăşului Hrişculescu, inginer şef la I.A.L. Foişor, om plin de Iniţiativă şi B­eneficiarul numitelor construcţii, care se a­­răta şi dinsul îngrijorat de ne­contenitele întreruperi şi inttr­­zieri ale executantului, spunln­­du-ne : „noi încercăm a-l stimula zi de zi, dar ajutaţi-ne şi dum­neavoastră“. Este tocmai ceea ce facem şi­ la nevoie, vom mai ajuta. Nici prea , faci prea ingenios ! Avem în faţă planul­­­e activitate pentru luna octombrie al Casei de cultură din sectorul 6. Cele două pagini dacti­lografiate concentrează iniţiativele, preocupările directorului, metodişti­­lor, instructorilor artis­­tici- colaboratorilor , ale tuturor celor ce con­cep (și urmăresc în­deaproape traducerea în fapt) activitatea cotidia­nă a acestui centru edu­­cativ-cultural și artistic din Capitală. Cu alte cuvinte, planul este pre­­miza de care depinde, în bună măsură, modul cum Casa de cultură va fi, în perioada respec­tivă, un punct de atrac­ţie pentru numeroşi oa­meni. Rezumînd, ce se pro­pune publicului ? In a­­fara unei seri consacra­te muzeului „Ermitaj”, manifestările cultural­­educative sunt lăsate în seama Universităţii popu­lare a sectorului 6, ale cărei cursuri, deschise tuturor sînt : „Tinereţe, muncă, viaţă“, „File din istoria de aur a P.C.R.“, „Cadran politic mon­dial“, „Medicina azi“. Cu audienţă mai restrînsă, dar tot adresîndu-se pu­blicului, sînt manifestă­rile Cafenelei artiştilor amatori, programate săp­­tămînal : micro-specta­­cole muzical-distractive, îndeobşte urmate de dans. In rest, activităţi de grup : 4 cursuri (radio­­televiziune, croitorie, limbi străine, instrumen­te muzicale) şi 3 cercuri care funcţionează o dată, de două sau de mai multe ori pe săptămină. In ce priveşte forma­ţiile artistice, iată pro­gramul lunii : ansamblul folcloric „Balada“ Între­prinde un turneu peste hotare ; orchestra şi so­liştii de muzică uşoară, în afara repetiţiilor, îşi dau concursul la specta­colele Cafenelei artişti­lor amatori, cîntă la se­rile distractive de sfîrşit de săptămînă etc. ; echi­pa de teatru se pregă­teşte pentru Bienala „I. L. Caragiale” repetînd piesa „Fiul“ de Gher­­ghey Sándor. Dacă mai adăugăm vernisajul expoziţiei de artă decorativă, reunind lucrările artistei ama­toare Mariana Angeles­­cu şi „Carnavalul recol­tei”, organizat în cola­borare cu Comitetul U.T.C. al sectorului, am epuizat prevederile pla­nului. Putem spune că oc­tombrie se anunţă o lună bogată in manifestări diverse, în măsură să atragă un public nume­ros. Şi totuşi, s-ar mai fi simţit, nevoia de un fapt inedit, de o seară în care Ingeniozitatea şi fantezia să patroneze o acţiune ieşită din comun. Poate ideea, neglijată in plan, se va ivi pe par­curs. Pînă atunci, ne propunem să revenim la Începutul lui noiembrie, consemnînd dacă semnul egalităţii poate fi pus între litera proiectului şi concretizarea sa prac­tică. E. C. ­in original artist amator Expoziţia de sculptură a lui Pe­tre Scurtu, deschisă în holul sălii de spectacole a C.C.A., ne dă pri­lejul să cunoaştem un interesant şi original artist amator. Cioplind lem­nul cu pricepere şi dezinvoltură, Pe­tre Scurtu realizează lucrări de mici dimensiuni, dar, de o mare ex­presivitate. Din rădăcini de copaci, sugestiv puse în valoare, realizează figuri vii, uneori discret şarjate, în­clinate spre grotesc, alteori de un autentic umor de esenţă­­populară, ca, de pildă, în „Circ“, „Răutate“ şi „Zeii pămîntului“. Interesante şi originale, ca un soi de „himere“, amintind de cele ale lui Paciurea, sunt şi figurile de animale-om, pre­cum „Delfina“, „In marea linişte”, „Şireată-i“. De o bună calitate, vă­dind inventivitate, se dovedesc şi lu- C rochiuri crările de sculptură mică, avînd ceva din graţia şi fantasticul sculpturii orientale, lucrate in lemn, os și rocă semiprețioasă. D­in preocupările editoriale ale Casei creaţiei populare a municipiului Bucureşti con­semnăm cîteva titluri de volume ce se află sub tipar : „Epigrame“ (selecţie din creaţia membrilor cafenelei epigramiştilor „Cincinal Pavelescu“), Caietul literar nr. 3, inmănunchind poezie şi proză semnată de membri ai cercurilor şi cenaclurilor literare din Capi­tală şi placheta de versuri „Pri­ma verba“ a Florical Raţu, cîşti­­gătoarea concursului literar ini­ţiat anul trecut de către Casa creaţiei populare. In pregătire : o culegere de lucrări,.....inedite, poezie şi proză, închinate ani­­­­versării a 50 de ani de la înfiin­ţarea Partidului C­om.UHiSt Român, Caietul literar nr. 4 şi o culegere de texte pentru brigăzile artistice de agitaţie. Rostropovici—o personalitate copleşitoare Mstislav Rostropovici este un artist fenomenal , aşa­­îl ştiam şi aşa l-am regăsit şi în concertul de miercuri. Violon­celul său este un instrument care cîntă duios sau răzvră­tit, geme, oftează, creează spa­ţii de catedrală cu înalturile umplute de sunete perfecte. Arta lui Rostropovici, după ce depăşeşte tot ce este ideal în materie de , ton şi intonaţie, agilitate şi construcţie, înseam­nă transfigurarea lumii sono­re obiective, din partitură, conform viziunii sale extrem de personale. Concertul in Do major de Haydn, muzică echi­librată, senină, sprintenă, a avut întunecări dramatice, a­­dîncuri învolburate, aventuri nestăvilite. Această versiune uimitoare, care se depărtează de imaginea pe care îndeobşte o avem despre blîndul părinte al simfoniei are raţiunile sale, iar dreptul ei la existenţă este demonstrat de adeziunea afec­tivă în care ne angajăm ascul­­tînd-o. Interpretarea lui Rostropovici permite comentarii estetice largi şi arată că artist adevă­rat este cel care transfigurează realitatea, care propune o va­riantă a sa. Aceasta în ce pri­veşte Haydn. Suplimentul, Sarabanda in re minor de Bach, ne-a arătat altă faţetă a artei marelui violoncelist sovietic: in spiritul neabătut al tradiţiei, cu o puritate a frazei remarcabilă, a înfăţişat o lume monumentală, demnă în măreţia ei nepieritoare şi totuşi caldă, apropiată, umană. Programul concertului Or­chestrei simfonice a Radiote­­leviziunii a cuprins Simfonia a II-a „Spielberg“, o reflecţie lirico-dramatică despre eroism a lui Doru Popovici, căruia ii regăsim aici tot ce are mai bun pe linia simplităţii şi expre­sivităţii, precum şi Simfonia a IX-a de Beethoven. Sub ba­gheta elegantă şi însufleţită a lui Iosif Conta, bun acompa­niator în Concertul în Do ma­jor de Haydn, a evoluat un cvartet vocal solistic din R.D. Germană, de o frumoasă omo­genitate şi în stil autentic: Elisabeth Breul, Ingeborg Sprin­ger, Rolf Apreck, Siegfried Vogel, Petre Codreanu „Club 7“ — anul II Cineclubul Casei de cultură a sectorului 1 — denumit „Club­ 7“ — şi-a încheiat vacanţa, inaugu­­rând zilele trecute al doilea an de activitate. Prilej cu care s-a discutat des­pre proiectele noii sale „stagiuni“. Astfel, pe lîngă cursul de cultură cinematografică, vor începe să funcţioneze cele de regie, opera­torie şi actorie. Pentru filmele ce urmează a fi realizate se va lan­sa un concurs de scenarii des­chis nu numai membrilor cine­­clubului. In ce priveşte interpre­ţii, se va face apel la formaţia de teatru. Bineînţeles de pe a­­genda de lucru a cineclubului nu vor lipsi întîlniri cu regizori, operatori, scenarişti, actori, nici medalioane consacrate unor per­sonalități ale celei de a şaptea arte. Miss... păpuşile Am văzut expoziţii de jucării amintind de lumea de basm a copilăriei. Şi chiar „reuniuni“ de păpuşi dintre care trebuia aleasă o...­­,miss“. Niciodată, însă, n-am fost invitaţi să privim, adunate intr-o singură încăpere, o sume­denie de păpuşi identice. Ni le prezintă acum Casa de cultură „Petörfi Sán­dor". Dar, cele 200 de „su- Spectacole muzical-distractive • Comitetul sindicatului de la uzi­na „Timpuri noi“ organizează, pen­tru fruntaşii în producţie, un con­­cert-spectacol. Acesta va avea loc sîmbătă, ora 19, la Teatrul de vară „23 August”, şi va reuni la rampă pe actorul Cosma Braşoveanu, pe interpreţii de muzică uşoară Ionel Miron, Alexandru Jula, Filomela Că­lin, Georgeta Badea, Dan Ghera­­sim etc. • Din nou „Sanitas... recidivus“. Spectacolul cu acest titlu al forma­ţiei de estradă de la Clubul sindi­catelor sanitare va fi reluat, du­minică ora 16 şi ora 20 la Teatrul de vară „23 August“. Alături de ar­tiştii amatori (Daniela­ Gheorghiu, Mariana Carol­­, Bela Dauer, George Roznovan, Mihail Lazăr, Ion Bănică, Liviu Tufescu, Dumitru Negrea, for­maţia de muzică uşoară „Saturn“), pe afiş figurează şi cîţiva invitaţi : Mariana Bădoiu, Petre Geambaşu şi formaţia instrumental-vocală „Roşu şi Negru“ a studenţilor din Iaşi. Ion gemene“ sunt numai manechinele care poartă tot atîtea costume diferite Originală paradă a portului popular. De ce prezentată de păpuşi ? Explicaţia e simplă. Fiecare costum, reproducind in miniatură, cu maximă exactitate, portul din diferite zone folclorice ale ţării, este executat de meşteri... în miniatură , copii. Frumuseţea şi autenticitatea ex­ponatelor demonstrează că îndemînării şi fanteziei li s-a adăugat o meticuloasă muncă de documentare. La mini-războaie de ţesut au fost reproduse Întocmai detalii decorative, diverse motive folclo­rice, ţesături etc. Astfel, pe lîngă far­mecul ineditului, expoziţia are şi o certă valoare documentară. Solemna bătaie a gongului (Urmare din pag. 1) eveniment cu multiple semnificaţii l­a jumătate de veac de la întemeierea Partidului. Iată de ce mă gîndesc că ar trebui să aruncăm o privire şi spre dramaturgia scrisă în anii de adinei prefaceri sociale de după Eli­berare, la lucrările de valoare care sunt şi vor rămîne o emoţionantă oglindă a acelor timpuri. Cite ceva există în repertoriile teatrelor din ţară. E însă puţin. Şi dacă am insis­tat nu o dată asupra necesităţii unui repertoriu permanent compus din o­­perele naţionale clasice (inclusiv din­tre cele două războaie), mă refer a­­cum la ceea ce s-a scris în anii noştri şi îndeosebi la piese de mare încăr­cătură dramatică reflectînd o epocă devenită, pentru cei tineri şi foarte tineri, istorie. Poate că rîndurile mele vor fi primite de unii cu un zîmbet sceptic. Poate că totul e încă prea aproape, că perspectiva e insuficien­tă ca să ne dăm seama ce a durat doar o stagiune şi ce a învins timpul, din noianul de texte. Nici n-am fă­cut destul ca să le verificăm de-a lungul anilor, în faţa spectatorilor, a proaspeţilor spectatori mai cu seamă. Chiar cele mai mari succese au dis­părut pe nesimţite de pe afişe. To­tuşi, nu e de crezut că nu am putea alege — cu maximă exigenţă — cel puţin (subliniez cel puţin) douăzeci­­.şi cinci de piese (una pe stagiune!) care să treacă măcar începînd din acest an jubiliar în cel mai recent capitol­­ al dramaturgiei naţionale. Vorbim despre prezenţa în literatu­ră şi pe scenă a contemporanilor. Am vrea să-i vedem cît mai deplin rea­lizaţi. Mă întreb, însă, dacă nu ne îngreuiem singuri cele mai frumoase intenţii neglijînd drumul care le-a dăltuit mai cu stîngăcie, mai cu har, chipul. Multe dintre piesele scrise în acest timp marchează drumul, zugră­vind dacă nu o frescă, dar sigur o schiţă a ei. Există neîndoios diferenţe izbitoare între autori (şi e bine că e aşa), sporuri de calitate evidente, dar asta nu înseamnă că piesele mai noi s-au născut pe un teren viran. Ar fi nedrept să uităm că numeroase personaje au însoţit pe oameni în munca şi lupta lor de zi cu zi, con­tribuind la formarea conştiinţei so­cialiste a maselor, că au ajuns la spectatori prin creaţii actoriceşti re­marcabile. Sunt convins că dacă cele mai bune spectacole s-ar fi păstrat în interpretarea creatorilor lor sau ar fi trecut de la cei ce, din păcate, nu mai trăiesc azi, pe umerii urmaşilor, actualele repertorii ar oferi o imagi­ne cuprinzătoare a creaţiei dramatice contemporane. E — mi se pare — o problemă la care merită să medităm în acest început de stagiune, nu nu­mai pentru a valorifica texte prea curînd uitate, ci pentru a stabili unele repere indispensabile teatrului de azi și de mîine. I (Urmare din pag. I)­ ntrînd într-o unitate de specia­litate, cumpărătorul doreşte, desigur, înainte de toate, să se informeze despre tipurile şi piesele de mobilier existente, să ob­serve dimensiunile lor şi să le trans­pună în locuinţa sa. Or, expoziţia or­ganizată în cadrul depozitului de la Militari nu oferă,­­în această privin­ţă, prea multe posibilităţi de docu­mentare, chiar dacă ne referim doar la faptul că aici se găsesc numai produse executate de către întreprin­derile aparţinînd Ministerului Indus­triei domnului (mobila lucrată de industria locală se desface prin alte unităţi). Spaţiul existent ar fi permis o reproducere a diferitelor tipuri de locuinţe (mai ales cele cu un grad de confort diferenţiat) care să fie mobilate adecvat. In acest fel s-ar fi sugerat o imagine mai completă asu­pra încadrării mobilei în dormitorul, sufrageria sau holul apartamentului fiecărui vizitator. Actualul sistem de prezentare nu răspunde însă acestor cerinţe. In sfîrşit, la un asemenea magazin, unde se desfac, în momentul de faţă, mărfuri de cca. 200 000 lei pe zi, vînzările urmînd să ajungă în­­tr-un viitor apropiat la aproape 500 000 lei, socotim că s-ar impune şi existenţa unui arhitect care să acorde cumpărătorilor consultaţii de specialitate, privind modalităţile de mobilare a apartamentelor.­ctivitatea curentă a magazinu­lui din Militari nu suferă doar din cauza lipsurilor arătate pînă acum. Adesea, cumpără­torul constată, şi nu fără surprinde­re, că se poate „plimba" ore în şir, de la un capăt la altul, inclusiv prin depozit, fără ca personalul magazinu­lui să-l întrebe ceva. Atunci cînd apare totuşi un vînzător, în jurul acestuia clienţii se string ciorchine. Cine se află mai aproape de el îl poate determina să meargă împreună în expoziție sau depozit. Sesizat de această anomalie, directorul comer­cial al O.C.L. „Mobila“ ne-a informat despre unele măsuri ce vor fi apli­cate aici. Chiar de săptămînă aceas­ta, de exemplu, vor lucra în unitate şapte lucrători în plus (trei vînzători şi patru manipulanţi). M 8£­­agazinul dispune însă şi de un mic depozit propriu (in afara de­pozitului mare), unde sunt păstra­te pentru livrare un număr de garnituri şi piese de mobilier. Finisate cu grijă la întreprinderile producătoare, ambalate şi transportate la fel, mărfu­rile respective capătă,­iu mina unor sa­lariaţi, un tratament de-a dreptul bru­tal. Am văzut piese zghriate, lovite, cu marginile şi picioarele rupte, mese a­­runcate deasupra bufetelor sau a lă­zilor de la studio. Atunci când doresc să scoată o anumită garnitură, manipu­­lanţii aruncă in grabă tot ce intilnesc in cale, la fel ca intr-un depozit de lemne. Adesea, se intimplă ca in hara­babura de aici să găseşti scaunele de la sufragerie intr-un colţ, iar pentru procurarea mesei să umbli In celălalt colţ de depozit. Nu ar fi oare mai util ca produsele să fie aşezate într-o ordine riguros stabilită ? Ce părere au merceologii şi cadrele de conducere ale comerţului de specialitate care trec zil­nic prin unitate ? Situaţia de aici este însă „bună“ în comparaţie cu cea intîlnită în depozitul mare. Deşi există criterii precise pri­vind modul cum trebuie depozitată mo­bila, ele nu sînt respectate în totalitate. Şifonierele, dormezele, lăzile de la stu­diouri etc., sînt aşezate unele peste altele, la Înălţimi de 6—7 metri. Atunci cînd sînt date jos, se constată că uşile nu se mai Închid, părţile laterale ale şifonierelor au curburi, somierele au stofa ruptă şi arcurile slăbite ş.a.m.d. Deşi suprafaţa depozitului a fost com­partimentată pe tipuri de camere, nu se ţine seama Întotdeauna de aceasta, şi in consecinţă mobila care soseşte de la furnizori este depozitată acolo... unde se mai găseşte un loc liber, încărcarea depozitului cu mult peste capacitatea sa nu mai permite efectuarea curăţeniei, şi in consecinţă praful a acoperit toate piesele. Am văzut aici şi un stelaj paletizat realizat pentru experimentare destinat prezentării diverselor tipuri de mobilă, in excelente condiţii, pe verticală. Cu toate că In comparaţie cu sistemul ac­tual de depozitare avantajele economice sînt evidente, extinderea paletizări nu a căpătat Încă, aviz favorabil. C­onstrucţia şi dotările de la de­pozit au necesitat importante fonduri băneşti. Ele au fost aprobate din bugetul statului, tocmai pentru a se asigura condiţii dintre cele mai bune de păstrare a mobilei, articol ce se desface, de la an la an, în cantităţi tot mai mari prin unităţile comerciale ale Capita­lei. Şi totuşi, în actuala organizare a depozitului, mobila este conservată şi pe mai departe în condiţii vitrege. Iată de ce se impune ca depozitul din Militari să fie organizat în aşa fel incit întreaga sa activitate să se desfăşoare cu precizia unui meca­nism de ceasornic. Numai astfel el îşi va putea justifica scopul pentru care a fost amenajat. A MOBILA i c/nem.— PATRICIA ŞI MUZICA — Bucureşti (15.61.54) — 9, 11.15, 13.45, 16.15, 18.45, 21. PĂSĂRILE — Luceafărul (15.87.67) — 8.45, 11.15, 13.45, 16.15, 18.45, 21.15 . Fes­tival (15.63.84) — 9, 11.45, 15. 18, 26.45. M­­ARŞIŢA NOPŢII — Capitol (16.29.17) — 8.30, 10.45, 13.15, 18, 18.39, 21. DEGETUL DE FIER — Feroviar (16.22.73) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30; Excelsior (18.10.88) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15 20.30; Gloria (22.44.01) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30. SUNETUL MUZICII — Patul* (11.86.25) - 9, 12.45, 16.30, 20.13. ÎNTÎLNIREA —I Melodia (12.06.88) — 9, 12, 15.30, 18.15, 21 . Modern (23.71.01) — 9, 11.45, 14.30, 17.13, 20.15 5 Favorit (31.06.15) — 10, 12.30, 15.50, 18, 10.30. NUMAI MORTUL VA RASPUNDE­­• Victoria 06.28.79) « 1, 11.15, 15.80, 18, 18.30, 20.43. TACEREA BĂRBAȚILOR Lumina (16.23.35) — 9—15 In continuări 18.30, 20.30. FRAGII SĂLBĂTICI — Central (14.12.24) — 8.45, 10.45, 12.43, 14.45, 16.43, 18.45, 20.45. ASTERIX ȘI CLEOPATRA — Doina (16.35.38) — 11.30, 13.45, 16, 18.15, 20.30. MATINEU PENTRU COPII — Doina (16.35.38) — 10. HATARI (9.30—15.30 In continuare) . PROGRAM DE FILME DOCUMENTARE SPORTIVE ROMÂNEŞTI (18.30—20.45 In continuare) — Timpuri Noi (15.61.10). ÎNTOARCEREA DOCTORULUI MARU­SE — Griviţa (17.08.58) — 10.30, 16, 18.15, 20.30; DREPTUL DE A TE NAŞTE — înfră­ţirea Intre popoare (17.31.61) — 15.30, 17.45 20 . Moşilor (12.52.93) — 13.80, 18, 20.15 ; Unirea (17.10.21) — 18. MONȘTRII — Buzeşti (15.82.79) — 15.30, 18. CĂSĂTORIE IN STIL grec — Dacia (16.26.10) — 8.45—20.30 In continuare. DRAGOSTE SI VITEZA — Bucegi (17.05.47) — 10. 15.45, 18 . Floreasca (33.29.71) — 15.30, 18, 20.30­­ Mioriţa (14.27.14) — 11. 15, 17.30, 20. NOUL ANGAJAT — Unirea (17.10.21) — 15.30. OPERAȚIUNEA LADY CHAPLIN — Lira (31.71.71) — 15.30, 18. JANDARMUL SE ÎNSOARĂ — Drumul Sării (31.28.13) — 15.30, 17.45. 20. INTILNIRE LA VECHEA MOSCHEE — Giuleşti (17.55.46) — 15.30, 18. 20.30. I 15.30. 16.09 Atletism. 18.39 Căminul. 19.15 Anunțuri — publicitate. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnalul de seară. 19.50 Interviul acordat Televi­ziunii române de către preşedin­tele federal al Republicii Austria, Franz Jonas. 20.05 Mai aveţi o întrebare 7 Vi­teza şi... viteze. 21.20 El Sombrero. Producţie a studiourilor de televiziune spa­niole. 22.00 Simfonia a IX-a de Fram Schubert Interpretată de „London Symphony Orchestra“. Dirijer André Previn. 23.00 Telejurnalul de noapte. INTRUSA — Cotroceni (13.62.56)­­MARILE VACANȚE — Cotroceni (13.62.56) — 17.45. 20. PETRECEREA — Volga (11.91.26) — 16, 18.15, 20.30 . Popular (35.15.17) — 15.30. 18, 20.15. SUB SEMNUL LUI MONTE CRISTO — Viitorul (11.48.03) — 15.30. 18. AȘA AM VENIT — Viitorul (11.48.03) — 20.15. MAYERLING (ambele serii) (35.04.66) — 9. 12. 16, 19.30 ; (21.49.46) — 9. 12.15, 15.30 ; (23.07.40) — 16, 18.15, 20.30. AMBUSCADA — Munca (21.50.97) — 16, 18, 20. ACEASTA FEMEIE — Flacăra (21.35.40) — 16, 18, 20 . Ferentari (23.17.50) — 15.30. 18, 20.15. TIFANY MEMORANDUM — Arta (21.31.86) — 15.30, 18. CEI 1 000 DE OCHI AI DOCTORULUI MARUSE — Vitan (21 39.82) — 15.30, 18. CLIPA DE LIBERTATE — Progresul (23.94.10) — 15.30. 18. DEPARTE IN APUS — Ferentari (23.17.50) — 15.30, 18, 20.15. D-ALE CARNAVALULUI — Pacea (31.32.52) — 15.30, 18, 20.15. ARGOMAN SUPERDIABOLICUL — Cringasi (17.38.81) — 15.30, 18, 20.15. FREDDY SI CINTECUL PRERIEI — — Cosmos (35.19.15) — 15.30, 18, 20.15. LALEAUA NEAGRA — Cinemateca (sala Union — 13.49.04) — 9, 11, 13, 15. 17, 19, 21. GRADINI-CINEMATOGRAFE PĂSĂRILE — Stadionul Dinamo (11.03.72) — 19.30 : Doina (15.87.67) — 20 ; Festival (15,63.84) — 19.30. MARI SUCCESE DE ODINIOARĂ — Capitol (16.29.17) — 19. 21. ÎNTÎLNIREA — Arenele Romane (23.71.01) — ÎS.30. PETRECEREA — Parcul Herăstrău (11.91.26) — 19.30. MONŞTRII — Buzeşti (15.62.79) — 20.15. DRAGOSTE ŞI VITEZA — BUCCgl (17.05.47) - 20.15. DREPTUL DE A TE NAŞTE — Unirea (17.10.21) — 20.15. OPERAŢIUNEA LADY CHAPLIN — Lira (31.71.71) — 20. MAYERLING (ambele serii) — Aurora (35.04.66) — 19 . Tomis (21.49.46) — 19. TIFFANY MEMORANDUM — Arta (21.31.86) — 20 15, CEI 1 000 DE OCHI AI DOCTORULUI MARUSE — Vitan (21.39.82) — 20.15. JANDARMUL SE INSOARA — Rahova (23.91.00) — 20. SALARIUL GROAZEI — Progresul­­parc (23.94 10) — 20.­­ Aurora Tomis Flamura teatru Giselle — prezintă Teatrul Academic de Operă şi Balet din Leningrad — Sala Operei Române, tel. 16.48.20, ora 20. TREI FETE DE MARITAT — prezin­tă Teatrul de revistă şi comedie „Ion Vasilescu“ la Teatrul Herăstrău, ora 19.30. SONATUL LUNII — Teatrul satiric­­muzical „C. Tănase“, Grădina Boema, ora 20. CIRCUL HUMBERTO — şapitoul instalat pe calea Plevnei colț cu Ştirbei Vodă, ora 20. (Urmare din pag. 1) Moment dezolant, dar oara acuză acele prime rabaturi făcute cindva, cînd părinţii au trecut prea uşor peste „micile“ ştrengării ale odraslei. Din ianuarie, Al. Cr. a abandonat şcoala, preferind clasei — caldarimul din faţa cinematografului „Melodia“ unde se face „remarcat“ împreună cu alţii, prin manifestări ireverenţioase, apropiate de limita de Început a huliganismului. Pă­rinţii ridică din umeri dezarmaţi : „Ce să-i facem ? Aduce in casă persoane necunoscute, ne-au şi dispărut nişte lu­cruri, e impertinent. Impulsiv...“ De bună seamă, e neavenit să faci cuiva procese de intenţie. Nici unul dintre aceşti copii nu a trecut pragul dincolo de care acţionează justiţia, existind certe căi de recuperare a lor. Dar, cind l-am întîlnit colindind, tîr­­ziu, după miezul nopţii, străzile, sau cînd ni s-au relatat „isprăvile“ lor, ne-au revenit în minte declaraţiile al­tora, făcute In faţa anchetatorilor. Re­latam nu de mult, într-o cronică ju­diciară, sulta de spargeri săvîrşită de patru minori. Numeroase fapte le co­­miseseră In timpul nopţii. La cercetării toţi au declarat că — şi in cazul lor — cind au început să intirzie, să lipsească de acasă, părinţii nu s-au sesizat, nu au intervenit... — Este Inacceptabilă teza „copiilor răi”, destinaţi aprioric unor fapte asociate — observa preşedintele Ju­decătoriei sectorului 2, Gheorghe Băr­­bulescu. Toate procesele In care au fost implicaţi minori au scos In evi­denţă — fără excepţie — că punctul de pornire spre infracţiune s-a aflat In­famiile, in mediul de dezvoltare. Mai bine zis, intr-o dereglare, la un mo­ment dat, a acelui mecanism educa­tiv care este familia. Lipsa de supra­veghere, îngăduinţa excesivă, dezinte­resul faţă de preocupările cotidiene ale copiilor, faţă de anturajul lor pot avea — şi au, cel mai adesea — con­secinţe dintre cele mai regretabile. Pe acelaşi plan se cer Înscrise şi obliga­ţiile care revin şcolii. Mai ales In ca­zul clnd minorul se dezvoltă intr-un mediu familial dezorganizat, şcoala este aceea care trebuie să-şi justifice rolul de exigentă pîrghie educativă. Este o muncă delicată, presupunind o perseverenţă absolută, care, însă, constituie raţiunea de a fi a oricărei instituţii educative. Altminteri, orice abdicare se plăteşte scump, prin mal­formaţii morale, prin devierea greu re­­mediabilă a unor personalităţi umane In formare. Nu ne-am propus să abordăm, In aceste rînduri, întreaga multitudine de aspecte ale educaţiei, ale obli­gaţiilor ce revin familiei, şcolii, ce­lorlalţi factori educativi. Ne-am oprit numai asupra unor eventuali primi „paşi“ pe căi greşite. „Paşi“ care ar putea fi opriţi de timpu­riu, fie şi printr-o simplă Între­bare adresată copilului care a ve­nit acasă către miezul nopţii : „Un­de ai fost ? De ce ai intirziat 7?... Copii pe stradă la ore de noapte

Next