Informatia Bucureştiului, octombrie 1970 (Anul 18, nr. 5320-5346)

1970-10-19 / nr. 5335

informația elite ** Farmecul divertis­mentului . Debutind la începutul lunii cu Spectacolul „Caragiale... dar nu tea­tru", stagiunea Studioului I.A.T.C. promitea din capul locului un sezon artistic interesant, mai cu seamă reuşind să ne convingă de faptul că sala „Cassandra“ e pe cale să devină o veritabilă scenă-şcoală, incununînd întregul efort de mo­dernizare a învăţămîntului nostru teatral. Cea de a doua premieră, „Divertisment ’70“, prezentată la sfîrşitul săptămînii trecute, vine ca un nou argument in demonstra­ţia conform căreia teatrul viitorilor actori şi regizori se vrea totodată o catedră şi o tribună artistică, in măsură să verifice cele mai diverse resurse ale interpreţilor-studenţi, cu alte cuvinte, să-i pregătească deopotrivă pentru teatrul de pro­ză, ca şi pentru spectacolul de di­vertisment (revistă, musical, music­­hall etc.). Realizat de cercul de creaţie al studenţilor (la I.A.T.C. a început să funcţioneze şi unul al corpului profesoral), „Divertisment ’70“ este, în aparenţă, o suită de impro­vizaţii muzicale, umoristice, core­grafice jucate cu dezinvoltură şi degajînd un irezistibil farmec. Pri­vite mai atent, secvenţele spectaco­lului (care ar putea alcătui o ele­vată reprezentaţie revuistică, de bar sau de music-hall) sunt dovezi certe de profesionalism actoricesc, de îmbinare a fanteziei cu rigorile unui joc inteligent, cu efect dinain­te scontat, pus la punct în cele mai mici amănunte. Momentele umoristice ca „Hanny" şi „Cioc, cioc, cioc" (Florin Zamfi­­rescu), „Cîntec vechi de tot“ (Flo­rin Zamfirescu, Andy Ştefănescu, Cristian Berger), „Dialog cu mi­cuţul Milous“ (Gabriel Iencec, Iu­lian Vişan), folclor (Mircea Diaco­­nu) sau „Terente și Tilina“ etc., utilizînd sau nu argumentul mu­zical, ni s-au părut excelente In sala galeriei de artă fotografică din str. Brezoianu 23—25 se deschide azi după amiază expoziţia personală de fotografii Dr. Nicolae Banu, membru al A.A.F. şi al Fotoclubului medicilor. Expoziţia cuprinde un număr de 120 lucrări, in alb-negru, tratind diverse su­biecte : studiu, portrete, peisaje ș a. Foto C, A bărb’ieritei mai ales pentru că, apelînd la pa­rodie, au găsit tonul just, hazul co­pios oprindu-se la limita bunului gust, evitînd cu abilitate teritoriul vulgarităţii. Şi trebuie spus că tot ce ţine de parodie a fost impecabil interpretat în spectacol, dovedind nu numai rafinamentul studenţilor­­actori, capacitatea lor de a se amu­za şi de a amuza cu nonşalanţă, ci şi, in primul rind, cultura ge­nului, înţelegerea că divertismen­tul nu se plasează de la sine la periferia artei, discreditarea lui datorîndu-se facilităţii­ de gîndire şi de interpretare. Exprimindu-ne rezerve faţă de evoluţiile coregra­fice ale Măriei Dumitraşcu (mult sub nivelul modelului său, Miriam Răducanu), nu putem să încheiem fără a nota prezenţa Corinei Chi­riac, căreia atmosfera intimă a „Cassandrei“ i se potriveşte mai bine decit marea sală de concert, ca şi emoţionantul moment poetic pre­zentat de Ioana Crăciunescu pe partitură proprie. Eugen Comarnescu S­iG­N­UMMtll Concertul de nivel curent... Filarmonica „Geor­ge Enescu“ a susţi­nut, în cadrul ultimei ediţii a Festivalului „Enescu“, un număr destul de mare de concerte şi se află în ajunul unui turneu internaţional lung şi de loc uşor. Practic, nu suntem­ deci la în­ceputul unei stagiuni, ci în plina ei desfă­şurare, cînd se scon­tează randamentul ei maxim. Eforturile a­­cestui colectiv pro­duc, de cele mai mul­te ori, satisfacţii în rîndurile fidelilor săi ascultători. Este drept că nu se pot realiza concerte ieşite din comun, entuziasman­­te prin programe şi execuţii, în fiecare săptămînă (în fond, venim la Ateneu pen­tru a ne întîlni cu muzica, nu cu vedete — dar asta este o problemă deschisă). Concertele de nivel curent nu sunt însă de dispreţuit, ele nu înseamnă neapărat abdicarea de la am­biţii calitative, pen­tru că, la rîndul lor, oferă clipe elevate, de serioasă şi fruc­tuoasă introspecţie. Un astfel de concert a fost şi cel de sîrm­­­bătă seara . Mircea Cristescu a dirijat un program de o rară consistenţă, a cărui unitate de idee (suite moderne) a fost spar­tă de eternul concert cu solist — ce e drept, mai rar cîntatul Con­cert nr. 2 pentru pian de Chopin. (Dar şi fetişul programu­lui „unitar“ ar trebui atacat — altă pro­blemă de dezbătut). Suita „Săteasca“ de Enescu, pătrunsă de poezie subtilă şi de reverie, Rapsodia spaniolă de Ravel, care degajă farmec şi incintă prin luxu­rianţa orchestrală, Suita „Pasărea de foc“, expresie vigu­roasă a creaţiei lui Stravinski — iată lu­crări în care am a­­preciat profunzimea concepţiei dirijorului Mircea Cristescu, vir­tuţile orchestrei (ca­re, şi de astădată, a avut momente de maximă eficienţă so­noră, dar şi căderi de tensiune emoţională). Solista franceză Thé­­rèse Dussault, în sti­lul chopinian, îndeo­sebi în partea a doua, cu frază grea de sensuri, brodată elegant şi cu tehnică exactă şi neostentati­vă ; acompaniamen­tul, deși în general corect, a fost pe a­­locuri asincron (în­­tîrzieri ale orches­trei). Petre Codreanu Pe marginea unui turneu Nici n-a început bine stagiunea şi piteştenii au deschis seria turneelor teatrelor din ţară. Foarte bine. Oa­menii sunt perseverenţi, au iniţiati­vă. Nu li se poate reproşa nimic din acest punct de vedere. Numai că — aşa cum am mai scris în ne­numărate rînduri — cred că ar fi timpul să se pună puţină ordine în programarea deplasărilor în Capita­lă. Sunt teatre care nu ne-au mai vizitat de ani de zile, cu actori buni, cu spectacole interesante. Publicul e dornic să le vadă şi la Bucureşti, nu numai să citească opiniile cronicari­lor .Un singur exemplu: Teatrul naţional din Cluj). Teatrul „Davila” a dat două re­prezentaţii : Căruţa cu paiaţe şi Mi­oriţa. M-am bucurat să revăd după multă vreme frumoasa piesă a lui Mircea Ştefănescu, inspirată din via­ţa lui Mik­e, Pascaly, din începutu­rile teatrului nostru. M-am bucu­rat în special să constat că a rezis­tat timpului şi că are toate şansele să răspu­nă o lucrare unică în felul ei în literatura dramatică originală. De aceea, nu pot decit să laud ansam­blul piteştean pentru buna idee de a o relua. E o sarcină nu tocmai uşoară. Numeroasa distribuţie soli­cită aproape întregul colectiv şi pre­supune din partea regiei capacitatea de a-l conduce cu mină sigură de-a lungul episoadelor ce cuprind o în­treagă epocă şi cer, pe lingă com­poziţii actoriceşti individuale, o am­plă desfăşurare scenică. în linii mari, regizorul Constantin Dinischiotu a valorificat textul lui Mircea Ştefă­nescu (nu ştiu de ce programul de sală nu menţionează numele auto­rului) şi a scos in evidenţă ciţiva interpreţi ca Ion Focşa (Bădia), Vis­­trian Roman (Tinărul întii rol), Dora Chertes (Catrina), Angela Radosla­­vescu (Subreta), Julieta Strimbeanu (Pulheria), Hamdi Cerchez (Sufleorul). Revederea Căruţei cu paiaţe m-a dus cu gindul înapoi, la strălucitul spectacol al Naţionalului bucureştean pus în scenă de maestrul­ Sică Ale­­xandrescu şi la memorabilele creaţii realizate de Marcel Angelescu, Ion Finteşteanu, Al. Glugaru, Radu Be­­ligan, Emil Botta, Eugenia Popovici, Silvia Dumitrescu. Am regretat că spectacolul n-a intrat în repertoriul permanent al primei noastre scene. Intre timp, au plecat dintre noi şi Timică, şi Sonia Cluceru, şi Niki A­­tanasiu care au întregit atunci re­marcabila galerie a interpreţilor. Din fericire însă, mare parte a distri­buţiei există, iar dubluri şi comple­tări sunt perfect posibile. Nu mă în­doiesc că Sică Alexandrescu ar relua piesa cu acelaşi entuziasm, reînviind unul din cele mai trainice succese ale Teatrului Naţional. Ce emoţio­nant ar fi fost dacă prima cortină a stagiunii s-ar fi ridicat peste a­­ceastă pagină din istoria teatrului ro­mânesc, evocînd ca un memento programatic viaţa unora dintre prin­cipalii săi ctitori şi lupta lor pentru scena naţională ! Revenind la turneul Teatrului Da­vila, aş vrea să subliniez, după ce am văzut şi Mioriţa de Valeriu A­­nania, prezenţa — mai ales în acest spectacol — a unui grup de tineri in plină dezvoltare, ca Adina Raţiu, Elena Gurgulescu, Vistrian Roman, Mihai Dobre, Dimitrie Dumitru şi alţii. Am reţinut de asemenea com­poziţia in amănunt studiată a Ioa­nei Cota Baciu. TRAIAN ŞELMARU C­ontinuind valorificarea mate­rialului etnografic aflat in de­pozitele sale (acţiune începută anul trecut prin organizarea unei ex­poziţii de etnografie africană), Muze­ul de Istorie naturală „Grigory Anti­­pa“ oferă acum publicului o selecţie de obiecte provenind de pe continen­tul american. Sunt prezenţi, ca tip fizic şi îmbrăcăminte, tradiţională, es­chimoşii, indienii Sioux, aztecii, bo­­tocuzii şi indienii Arua din bazinul Amazonului. Partea cea mai intere­santă a expoziţiei o constituie, fără îndoială, bogata colecţie de arme ale băştinaşilor din regiunea Amazonului şi trofeele de război aparţinind in­dienilor Hibaro — celebrele ,„Zan­­za“ — capete umane conservate prin procedee speciale, care permit re­ducerea la o treime a volumului, fără să se modifice trăsăturile fe­ţei. Săgeţile uimesc prin varietatea de forme a vârfului făcut din bani- I Prin expoziţii Etnografie americană bus, lemn sau os de maimuţă. Ir­­nele mai păstrează încă urmele o­­trăvurilor în care au fost înmuiate. Câteva arcuri sunt îmbrăcate în împle­tituri de fibre vegetale. Culorile şi motivele realizate dovedesc şi un de­osebit simţ decorativ. Poate fi văzu­tă borduna — arma de luptă a băştinaşilor din­­ Matto Grosso, , care este lăsată lingă cadavrul duşmanu­lui ca un avertisment pentru cei ce ar dori răzbunare. Citeva piese de ceramică, provenind din „zestrea“ fu­nerară a unor mumii peruviene din secolul al XVII-lea, altele realizate de băştinaşii din­­ pampasul argenti­­nean sunt prezente alături de un caiac eschimos din piei de focă, sculpturi in lemn sau pe nucă de cocos, instrumente muzicale etc. Ex­poziţia de etnografie, deşi organizată pe un spaţiu redus, este binevenită, prilejuind publicului contactul cu creaţii ale populaţiilor din cele două Americi. Cristina Popescu Aşteptată cu Interes, cartea lui Aurel CRIŞAN a ajuns astăzi în librării. Volu­mul prezintă toţi invitaţii şi concurenţii la cea de-a Xl-a ediţie a Concursului şi Festi­valului „Cerbul de aur“, pre­cum şi puncte de vedere ex­primate de compozitori, orga­nizatori etc. 50 de autografe şi peste 100 de fotografii ilustrează acest volum, adevărat film al com­petiţiei braşovene, apărut in condiţii grafice deosebite. • Mîine, 20 octombrie ora 15, la Clubul sindicatelor I.S.B. din str. Berzei nr. 21, are loc deschiderea cursuri­lor din cadrul „Universităţii populare“ pe anul 1970/71. Cu această ocazie, tov. Mihai Dogaru, cercetător ştiinţific la Institutul de studii isto­rice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R., va susţine prima pre­legere cu tema : „Cinci de­cenii de la greva generală din octombrie 1920". Grup de indieni Sioux Cu opereta română, aproape de izvorul Dunării Există la München un orăşel mini­atural, „City 2000“, construit ca un labirint în spirale şi în care te poţi realmente rătăci, dacă nu ai la în­­demână, nu legendarul fir al Ariad­­nei, ci flerul de a intui cu exacti­tate­ intenţiile arhitect-fanteziştilor. Desigur, construcţia a fost realizată din necesităţi turistice, ponderea a­­vînd-o magazinele, localurile de noapte şi tot ceea ce 11 poate distra pe vizitatorul ocazional. Plecînd de la München nu bănuiam că, numai la 200 km distanţă, vom întîlni un „City 1800” al cărui nume — Lindau — iţi dă senzaţia că asculţi la orgă muzică de Bach. „Oraşul“ e aşezat pe o limbă de pămînt ce pătrunde adine în lacul Constanza şi dacă acest Bo­densee (pămîntul cu lacuri — în tra­ducere liberă) — s-a născut din la­crima adîncă cum spun legendele, probabil că Lindau a­­fost surîsul u­­man care l-a înfrumuseţat. Ceea ce există­ la „City 2000” e do­­­meniul fanteziei. Ceea ce există aici ţine de istorie. Localnicii au conservat cu grijă stilul baroc al construcţiilor şi monumentele renaşterii germane, cum ar fi catedrala datînd din seco­lul al­­XlI-lea sau vechea primărie, cu o sală de consiliu decorată toată în lemn sculptat. Pînă şi străzile, înguste şi întortocheate, pavate cu piatră cubică şi străjuite de case de numai 2—3 caturi, te trimit cu gîn­­dul la o epocă cu bastioane asediate şi castele temeinic zăvorite. Seara, cînd se aprinde farul din port, peninsula pare o uriaşă corabie, plutind peste apele învăluite in cea­ţă. Valuri mici bat în piatra aspră a farului, iar cîrduri de lebede dan­sează tăcute pe lingă dig, ca în ba­letul lui Prokofiev. Bodensee, al treilea ca mărime în Europa, după Balaton şi Léman, a fost numit „Lacul statornicilor“ ; după părerea specialiştilor, de 60 000 de ani această întindere argintie se păstrează in­tactă ca un palat al stalagmitelor. In decorul Lindau-ului, trupa bucureş­­teană de operetă s-a simţit cum nu se poate mai bine. Vestea că, la München, „Contesa Maritza“ a ţinut afişul peste o lună, a făcut aici o puternică impresie. Spectacolul ar­tiştilor noştri a fost găzduit de co­chetul Teatru municipal unde işi dau intîlnire în fiecare an laureaţii pre­miului Nobel. Pe scenă — cam mică pentru un ansamblu de peste o su­tă de persoane — s-a derulat din nou povestea cu frumoasa contesă naivă în afaceri şi cu altruistul conte Tassilo, intr-o ambianţă veselă, d­in care n-au lipsit dansurile ţigăneşti, lăutăreşti şi celebrele arii kalmanie­­ne. Adriana Codreanu, remarcată în „Lindauer Zeitung“ ca avind o vo­ce dominată de o puternică vibraţie — „a demonstrat frumoase calităţi de primadonă şi in părţile unde piano-ul se cere sensibilizat“. Par­tenerul ei, Nicolae Ţăranu, „elegant şi plin de farmec, a ciitat cu dărui­re fiind deseori aplaudat la scenă deschisă“. Potrivit aceluiaşi ziar. diul serii a fost Bimbo Mărculescu, „un Koloman-Jupan — buffo stră­lucitor care a cucerit sala încă de la prima sa apariţie”. De altfel, în­tregul spectacol, dirijat cu vervă de Liviu Cavassi, a însemnat „un de­liciu pentru publicul din Lindau ,şi —conchide cronicarul — nu ne ră­­mîne decit să mulţumim operetei române pentru amabilitatea de a ne fi mijlocit reîntîlnirea cu remarca­bila creaţie a lui Kalman“. Şi iată-ne lăsînd în urmă frumoa­sa regiune a lacului Constanza, in­­dreptîndu-ne spre Döglingen, în dreapta şoselei, străjuieşte domol prin verdeaţa luxuriantă un riu în­gust şi albastru mai să-l treci cu piciorul. E Dunărea, bătrînul nostru Danubiu, venind nu foarte de depar­te, din munţii Pădurea Neagră, în­că prea fraged şi prea necopt pen­tru drumul lung ce-l aşteaptă. Po­posim la malul lui abrupt şi luăm apă in căuşul palmei cu aceeaşi e­­moţie unică pe care ţi-o prilejuieşte intîlnirea unui bun şi vechi prie­ten. Către amiază ajungem la Döblingen. Arhitectonic, oraşul impresionează mai puţin, în schimb reţeaua deasă a şoselelor veşnic agitate provoacă un zgomot asurzitor, lăsindu-ţi sen­zaţia că te afli pe o pistă de dirt­track sau într-o hală de încercat mo­toare. Döblingen, e un coşmar auto­mobilistic — dacă mă pot exprima aşa — motiv pentru care localnicii se refugiază în timpul liber la Stut­tgart. Aici opereta bucureşteană a prezentat o suită de şapte spectaco­le. Eugen Fînăţeanu a obţinut un frumos succes, dornic parcă să con­firme că invitaţia de a da audiţii, la Teatrul liric din Gärtnerplatz-Mün­chen n-a fost întîmplătoare. Avind-o pe Valeria Rădulescu in Contesa Ma­ritza şi pe Eugen Fînăţeanu în „Tas­silo" — scria cu simpatie Otto A. Schoulple­in „Stuttgarter Nachrich­ter" — epilogul operetei lui Kalman nu,putea avea decit un rezultat fe­ricit şi sigur. Acelaşi cronicar elo­giază jocul foarte personal al Con­stanţei Cîmpeanu şi fantezia inter­pretativă a lui Toni Burach­i. Un am­plu articol, însoţit de o fotografie a corpului de balet­, publică şi ziarul „Kreiszeitung Bölingerbote“. „Artiştii români au arătat cum trebuie prelu­­crată opera clasică. Scenografia, bo­gată în imaginaţie, viu colorată a F­­lonei Agapie-Stancu, baletul plin de temperament, lucrat pînă în cele mai mici amănunte de Elena Penes­­cu-Lielu, precum şi orchestra, cu un sunet înalt cultivat, cu fascinan­tă omogenitate, condus de Constan­tin Rădulescu, au creat un cadri i­­deal de desfăşurare a acţiunii, în care protagoniştii s-au întrecut pe sine“. „Pianissimele Valeriei Rădu­lescu au un ton foarte cald, ceea ce nu întîlneşti în fiecare zi la starurile de operetă. Foarte sensi­bil, glasul lui Eugen Fînăţeanu.* Ca şi colegul său de la Stuttgarter Nachrichten, autorul ei declară în­­cintat de Constanţa Cîmpeanu, „O Liză strălucitoare, plină de umor“, şi de Toni Burach­i, »,un Koloman Jupan cu multă expresivitate com­i­­că”# Manole Auneariu Stuttgart octombrie 1970 Spectatori înainte de gong (Urmare din pag. I) dispoziţie cu care urmăreşti cele petre­cute pe scenă. Deci, cum îşi intîmpină teatrele spec­tatorii ? Pentru a afla am fost, simbătă şi duminică, In postură de spectatori... înainte de gong şi după ultima cortină. „VĂ DORIM O SEARĂ PLĂCUTĂ!“ DE CE NU PESTE TOT ? Oferind biletele spre control, la sala din bd. Schitu Măgureanu a Teatrului „Bulandra" ai sentimentul că eşti consi­derat un oaspete aşteptat. Eşti îndrumat spre garderobă şi anume spre punctele mai puţin aglomerate (dacă s-ar proceda astfel şi la Teatrul de Comedie s-ar evita suprasolicitarea vestiarului de lungă intrare, prin utilizarea raţională şi a celor­ din foaierul bufetului şi de la bal­con­, către standul unde se vînd pro­gramele. Solicitudinea nu se opreşte însă aici. Aşa, de pildă, unor spectatori care, avind bilete pentru sala Studio, au greşit adresa, ajungind aici cu cinci mi­nute înainte de gong, li s-au găsit totuşi locuri, in pofida faptului că afară se cerea un bilet în plus. Aceeaşi atenţie faţă de public la Teatrul „Giuleşti" , oferindu-ţi programul, plasatoarele îţi urează o seară plăcută. La Teatrul „Ion Vasilescu", în schimb, nu puteai afla aseară nimic despre spectacolul „Floare de cactus", nici măcar numele interpre­ţilor. „N-avem !“ — 11 se răspundea spectatorilor, de loc puţini, care soli­citau programul. Iar în timpul repre­zentaţiei am auzit replici în şoaptă, de tipul : „Nu ştiţi cum îl cheamă pe acto­rul acesta Aceeaşi situaţie la Tea­trul „Ţăndărică" (sala din str. Acade­miei), unde publicul, alcătuit cu precă­dere din copii, ar avea in mod deosebit nevoie de explicaţii suplimentare in le­gătură cu reprezentaţia. In ce priveşte epilogul spectacolelor, trebuie spus că adevăratele „busculade” de la garderobă (datorate intr-o măsură şi nerăbdării spectatorilor, dar care in primul rind pot fi atribuite unor defi­cienţe de organizare) riscă să-ţi strice seara. Chiar acolo unde spaţiul aferent cuierelor este mic şi incomod (balconul sălii mari a Teatrului „C. I. Nottara“, Teatrul „Ion Vasilescu" etc.) s-ar putea grăbi restituirea hainelor, dacă gardero­bierele ar fi ajutate şi de plasatoare. FOAIERUL - ANTICAMERĂ A SPECTACOLULUI A circulat cindva un cuvint de or­dine d­e drept, mai curind rostit cu solemn respect decit pus in practică : „Spectacolul începe din foaier“. La Teatrul de Comedie s-au făcut (e mult de atunci) citeva frumoase tentative de a expune in hol imagini legate prin conţinutul lor de textul reprezentat pe scenă, imagini ce ajutau spectatorul să pătrundă in atmosfera de idei a pie­sei Chiar dacă admitem că asemenea „prefeţe" ale actului teatral sunt des­tul de dificil de realizat, totuşi foaie­rul rămine oricum, in sens larg, o anti­cameră a spectacolului. Teatrul de Comedie ne intîmpină cu o interesantă expoziţie a cărţii de artă, reunind volume apărute In editura ,,Me­ridiane". Poate n-ar fi fost rău dacă expoziţia era cu ur­mare. Amatori s-ar fi găsit cu siguranţă. La Ciuleşti, ci­teva lucrări de ceramică, metaloplastie şi tapiserie creează o ambianţă propice In spaţiosul hol de la parter, iar Tea­trul „Ion Creangă“ şi-a adaptat foaie­rul la specificul de vlrstă al spectato­rilor săi : în afara unei expoziţii evo­­cind turneele trupei peste hotare, am găsit un amuzant colt satiric — de fapt un „îndreptar“ de comportare intr-o sală de spectacol. Ne-a surprins ne­plăcut. In schimb, faptul că Teatrul „Ion Vasilescu“ şi-a deschis stagiunea numai pe scenă, foaierul păstrind încă haina neglijentă a vacanţei: pereţi goi, oglinzi montate numai parţial... Nici la sala din bd- Schitu Măgureanu a Tea­trului „Bulandra“ — de altfel foarte elegantă — decoraţia nu a depăşit incă stadiul de proiect. Firesc ar fi fost ca gongul inaugural al stagiunii să-şi găsească ecoul in întreaga ambianţă a sălilor. ŞI TOTUŞI, SE POATE... In jumătatea de oră petrecută un foaier înaintea spectacolului, ca şi în minutele pauzelor, bufetele din teatre se află in centrul atenţiei. Nu de puţine ori, însă, nu prea ai motive să le acorzi atenţie. Spre surprinderea noastră, dar mai ales a micilor gurmanzi, tocmai la teatrul „Ţăndărică“ (sala din str. Academiei) bufetul oferea doar citronadă (de loc aspectuos prezentată) şi un minim sor­timent de ciocolată. Prăjiturile, sandvi­şurile, sticlele cu pepsi, mult rîvnite şi fără sfială reclamate rămineau de domeniul... basmului. Bufetul Teatrului de Comedie păstra, înaintea gongului, enigma conţinutului său... In pauză, „surpriza“ a fost dezvăluită tocmai de sărăcia „inventarului“ său , ciocolată cu rom, caramele şi citronadă, iar dacă la teatrele „Bulandra“, „Nottara“, „Mic“, „capitolul“ dulciuri era destul de con­sistent şi variat (primele două ofereau chiar şi ţigări, iniţiativă apreciată de cei care în grabă au uitat să-şi cum­pere), la „Ion Vasilescu“, bufetul era pur şi simplu in „relaş“. Desigur, se pot invoca o serie de scuze, in genere vina fiind pusă pe seama T.L.C.R.-uri­lor, care trebuie să aprovizioneze bufe­tele. Şi totuşi unde exista o bună gos­podărire, scuzele şi motivele „obiective“ sunt înlocuite cu un sortiment bogat In preparate. Exemplu-etalon­­ bufetul Teatrului „Giuleşti“, unde aveai de ales intre cafea si coniac, pepsi şi citronadă, sandvişuri şi dulciuri. Evident , esenţialul, intr-o sală de spectacol, II constituie faptul artis­tic. Insă aspectele consemnate de noi mai sus işi au, la rîndul lor, partea de contribuţie la crearea unei am­­bianţe, favorabilă receptării „mesa­jului" de artă in cele mai bune con­­diţiuni. O Buteliile de aragaz (Urmare din pag. 1) dată rezolvată problema mate­riei prime necesare umplerii bu­teliilor, s-au preconizat și mă­surile care să elimine intîrzie­­riie In aprovizionarea populației. In a­­cest scop s-a prevăzut ca, In perioa­dele cînd numărul zilnic de comenzi va depăși posibilităţile de transport ale întreprinderii, să se înfiinţeze centre provizorii de desfacere In toate zonele oraşului. Aceste unităţi vor funcţiona fără întrerupere Intre orele 9—17. Dăm mai jos lista şi adresele viitoarelor centre provizorii : SECTORUL 1 : piaţa Amzel staţia PECO : str. Tudor Ştefan staţia PECO-Dorobanţi. SECTORUL 2 : str. Vaporul lui Asan, intersecţie cu str. Maşina de Pline la staţia PECO ; ştrandul Tei (bd. Lacul Tei) — la staţia PECO ; str. Tunari (inter­secţia cu str. M. Eminescu) — la sta­ţia PECO. SECTORUL 3 : str. Min­­tuleasa (intersecţia cu bd. Republicii) la staţia PECO ; str. Cap. Ruică (intersecţia cu bd. Mihai Bravu) la staţia PECO ; piaţa Iancului (in­tersecţia cu bd. Mihai Bravu). SEC­TORUL 4­­ piaţa Vitan (intersecţia cu calea Dudeşti) la staţia PECO ; str. Scaune (intersecţia bd. Hristo Botev) ; podul Timpuri noi (intersecţia cu calea Văcăreşti). SECTORUL 5 : şos. Giur­giului (str. Bumbăcari) la staţia PECO ; piaţa Chirigiu (intersecţia cu calea Rahovei) la staţia PECO ; şos. Viilor (intersecţie cu calea Şerban Vodă) ; piaţa Piscului (intersecţia cu şos. Olteniţei) ; piaţa Unirii (la staţia PECO). SECTORUL 6 : piaţa Puişor (intersecţia cu calea 13 Septembrie) la staţia PECO ; calea Rahovei (colţ cu str. Sebastian). SECTORUL 7 : piaţa Ilie Pintilie — la staţia PECO ; podul Grant (Intersecţia cu şos. Crin­­gaşi) la staţia PECO. SECTORUL *­­ piaţa 1 Mai — la staţia PECO ; str. G-ral Cernat (intersecţia cu bd. N. Titulescu) la staţia PECO. Incepind de la data de 15 octombrie a.c., s-a trecut la programul de iarnă. Astfel, orarul centrelor permanente este de la 7,30 la 12,30 şi de la 14,30— 17,30. P­­aralel­ cu centrele permanente de aragaz din Capitală, cunos­cute de consumatori, va func­ţiona în continuare şi serviciul de livrări la domiciliu, pe baza comen­zilor telefonice date anticipat. în ca­zul unor ninsori abundente, care­ ar face inaccesibilă deservirea la do­miciliu, se are în vedere înfiinţarea unor „puncte volante“ de preschim­bare a buteliilor de aragaz in toate cartierele Capitalei. Pentru organiza­rea lor a fost pregătit personalul necesar. Pete pe „obrazul" străzilor (Urmare din pag. I) răţenie radicală a buzunarelor — şi biletele urmează drumul şerveţelelor de la gogoşi. Un vinzător tenace vîn­­tură citeva pacheţele de îngheţată, lăsînd urme albe, lăptoase, în faţa chioşcului... încetul cu încetul, pei­sajul s-a schimbat. Ploaia a devenit parcă neplăcută ; pe jos ochii se îm­piedică de „petele" de culoare, re­zultat al nepăsării trecătorilor. Iată de altfel un dialog, pe cît de real, pe atît de semnificativ. Interlocutoarea noastră , tînăra Marcela Lae, din str. Pazei nr. 2. — De ce aţi aruncat hîrtia pe jos . N-aţi văzut coşul 7 (care era la 2 metri distanţă). — Nici nu m-am uitat după el. Dar nu trebuie să facem o tragedie din asta... Un bileţel aruncat pe jos nu e o „tragedie“ . Sute de oameni gîn­­desc însă la fel, iar rezultatul l-am văzut : strada curăţată special cu jumătate de oră înainte, devenise plină de „reziduurile“ unei astfel de mentalităţi. Nepăsarea unora este o evidenţă care nu ne poate lăsa indiferenţi. Strada e cartea noas­tră de vizită, ea ne reprezintă, ea pare a „nimănui“, dar e de fapt a tuturora. „Faţa de acasă“ a omului e ade­sea contrazisă de comportarea lui pe stradă. Balcoanele noastre sînt pline de flori, dar aceleaşi flori le strivim adesea nepăsători, pentru a nu pierde autobuzul sau le acope­rim — oare tot din „dragoste" 7 — cu coji de seminţe, cu mucuri de ţigări sau cu hîrtii. In casa noastră covoarele sint curate, ştergem cu meticulozitate praful, pe stradă arun­căm ciorchini de struguri, pungi inu­tile, cotoare de mere. ...Parcurgem cu privirea şi peisa­jul dezolant din faţa magazinului „1001 de articole”. Marfa se descarcă „la vedere“, resturile rezultate de la dezambalare, talaş şi cartoane se aş­tern pe trotuar ca un covor zbură­tor, răvăşit din cînd In cînd de vint. O altă sursă permanentă de mur­dărie o constituie unele autobascu­lante care — iată-le — circulă cu oblonul din spatele maşinii desfăcut, depozitează cu neglijenţă ambalaje pe străzi sau pe locuri virane Şo­ferii Tatu Marin, Comănescu Ştefan, Badea Ion sau Popescu Constantin — şi acestea nu sunt decit cîteva nu­me — şi-au plătit această neglijenţă prin amenzi. E oare însă suficientă o sumă de bani pentru a aminti că strada ne aparţine tuturor, că ea este continuarea firească a ambian­ţei din casa noastră şi că daci tre­buie să manifestăm faţă de ea ace­eaşi grijă şi aceeaşi dragoste . Plină de mişcare, mereu inedită, mereu atrăgătoare, strada este însuşi mediul existenţei noastre comune şi trebuie s-o respectăm ca atare. CUI I-E FRICA DE VIRGINIA WOOLF ? — Teatrul naţional „I. L. Caragiale“, sala Studio, tel. 15.15.53, ora 20. DOI PE UN BALANSOAR (Leopoldina Bălănuţă, Victor Rebengiuc). — Teatrul Mic, tel. 15.65.88, ora 20. LA GRADINA CĂRĂBUŞ (Horia Că­­ciulescu, Doina Badea, Nicu Constantin, Al. Lulescu, Luigi Ionescu, Anca Age­­molu) — Teatrul satiric-muzical „C. Tă­­nase“, sala Savoy, tel. 15.56.78, ora 19.30. LOGODNICELE ATERIZEAZĂ LA PARIS (Boeing-Boeing) — Teatrul satl­ televiziune In jurul orei 17.00. Transmisiune directă la posturile noastre de radio și televiziune a cuvintării preşedintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romănia, NICOLAE CEAUŞESCU, la Sesiu­nea Jubiliară a Organizaţiei Na­ţiunilor Unite. 18.00 Microavanpremiera. 18.05 Student la politehnică Transmisiune directă de la Insti­tutul politehnic din Bucureşti. 18.35 Panoramic ştiinţific. 19.00 Actualitatea in economie. 19.15 Anunţuri-publicitate. 19.20 1001 de seri. . 19 30 Telejurnalul de seară. 20.00 Roman foileton. Punct şi contrapunct. Sfîrşitul serialului. 20.45 Steaua fără nume — pre­faţă la o nouă ediţie. 21.35 Teleglob. 22.00 Telejurnalul de noapte. 22.15 Muzică populară. La vi­oară Victor Predescu. 22.30 Rampa. 23.00i închiderea emisiunii. Al­-muzical „C. Tanase“, sala din calea Victoriei nr. 174, tel. 15.04,18, ora 19.30. NU AVEŢI UN CAP IN PLUS ? — prezintă Teatrul de revistă „Fantasio“ din Constanța, la Teatrul de operetă, ora 19.30. DIVERTISMENT 70 — Studioul „Ca­­sandra" al Institutului de teatru, tele­fon, 15.72.59 ora 20. cinema PREMIERE OMUL RAS ÎN CAP — Capitol (16.29.17) — 21. IMPOSTORII — Central (14.12.24) — 9.15, 11.30, 13.45. 16, 16.15, 20.30. FRUMOASA VARVARA — Doina (16.35.38) — 11.30, 13.45, 16. SUNETUL MUZICII — Patria (11.86.25) — 9, 12.45, 16.30, 20.15. 100 DE CARABINE — București (15.61.54) — 8. 10, 12.15, 14.30, 16.45, 19, 21.15 . Excelsior (18.10.88) — 8.30, 11, 13.30, 16, 18 30, 21 . Gloria (22.44.01) — 9, 11.18, 13.30, 16, 18.15, 20.30 ; Tomis (2149.46) — 9, 11.15, 13.30, 15.45, 18, 20.15. DE ŞAPTE ORI ŞAPTE — Luceafărul (15.87.87) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.30, 21 ; Festival (15.63.84) — 8.30, 11, 13.30, 16, 18.30, 21 j Favorit (31.06.15) — 10, 12.30, 15.30, 18, 20.30. IN ARŞIŢA NOPŢII — Capitol (16.29.17) — 8.30, 10.45, 13.15, 16, 18.30 ; Feroviar (16.22.73) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30 ; Melodia (12.06.68) — 9, 11.15, 13.30, 10, 18.30, 20.45 ; Modern (23.71.01) — 9, 11.30, 13.0 16, 18,20, 20.45. VA PLACE BRAHMS­­ - victoria (16.29.17) — 8.30, 11, 13.30, 16, 18.30, 21. NOILE AVENTURI ALE RĂZBUNĂTO­RILOR — Lumina (10.23.35) — 9.30—14.46 In continuare, 17. 19, 21. BLOW-UP — Doina (16.35.38) — 18.15, 20.30, HATARI — Timpuri Noi (15.01.10) — 9.30—16 In continuare. PROGRAM DE DOCUMENTARE IN PREMIERA — Timpuri noi (15.61.10) — 19 20.45. PATRICIA SI MUZICA — Griviţa (17.08.58) — 10.30, 16, 18.15, 20.30 ; Arta (21.31.86) — 15.30, 18. 20. JANDARMUL SE INSOARA — înfră­ţirea intre popoare (17.31.64) — 15.30, 17.45, 20. MAYERLING (ambele serii) — Buzeşti (15.62.79) — 15 30, 19 ; Volga (11.91.26) — 15.30, 19 . Moşilor (12.52.93) — 17. 20.15. FLACARA OLIMPICA — Mosilor (12.52.93) — 15. DEGETUL DE FIER — Dacia (16.26.10) — 8.45—20.30 In continuare­­ Progresul (23.94.10) — 15 30, 18. 20. HIBERNATUS — Bucegi (17.05.47) — 10. 16, 18.15, 20.30 ; Floreasca (33.29.71) — 15.30, 10, 20.30 ; Aurora (35.04.60) — 9. 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30 . Flamura (23.07.40) — 11. 16, 18.15, 20.30. STRĂINII — Unirea (17.10.21) — 18. 20. NUMAI MORTUL VA RĂSPUNDE — Unirea (17.10.21) — 15.30. AURUL — Lira (31.71.71) — 15.30 . Ra­hova (23.91.00) — 15.30. VIA MALA — Ura (31.71.71) — 18. 20. AMBUSCADA — Drumul Sării (31.28.13) — 14.30. DRAGOSTE ŞI VITEZA — Drumul Să­rii (31.28.13) — 16.80, 18.30, 20.30 ; Munca (21.50.97) — 16, 18, 20. PĂSĂRILE - Giuleşti (17.55.46) — 15.30. 18, 20.30 ; Mioriţa (14.27.14) — 10, 12,15, 15, 17.30, 20. PETRECEREA — Cotroceni (13.02.58) — 15.30, 17.48, 20. CUM SE REUŞESTE IN DRAGOSTE — Viitorul (11.45.03) — II. 20. CANARUL SI VISCOLUL — Viitorul (11.48.03) — 16 ULTIMUL DRUM — Popular (35.13.17) — 13.30. A TRAI PENTRU A TRAI — Popular (35.15.17) — 18. 20.15. INTÎLNIREA — Flacăra (21.35.40) — 16, 18. 20 . Rahova (23.91.00) — 18. 20.30. FRUNZA DE VIŢĂ — Vitan (21.39.80 — 13.30, 18. 20.15. CLIPA DE LIBERTATE — Ferentari (23.17.50) — 15.30, 17.45, 20. MOARA CU NOROC — Pacea (31.32.52) — 10, 18, 20. ALFA — ROMEO ŞI JULIETA — Cr­o­­gasi (17.38.81) — 16, 18, 20. TACEREA BĂRBAŢILOR - Cosmos (35.19.15) — 15.30, 18, 20.13. CARTOUCHE — 14.15 — AIDA - 16.30 — Cinemateca (sala Union) — (13.49.04). N.B. Programul filmelor fiind co­municat de întreprinderea cinemato­grafică a municipiului București, redacția nu răspunde de eventualele modificări. »-" I I I­I­I­I I 8 I ­ i­s s I­I is i I B (Urmare din pag. 1) altminteri om de spirit, a ţinut în epoca respectivă o confe­rinţă savantă de două ore în polemică deschisă cu un exis­tenţialism fabricat de el, ca să aibă ce să stigmatizeze, prin­cipial şi necruţător... Nu mai imi aduc aminte cit a ţinut epidemia, dar a trecut. Şi a apărut alta. Structuralismul. Ce-i aia structuralism ştiu ciţiva bărbaţi serioşi şi res­ponsabili care, tocmai de aceea, se gîndesc şi se exprimă cu zgiicenie. In rest, toată lumea e structuralistă. Poeţii sunt structuralişti, compozitorii sint structuralişti , de filozofi, lingvişti şi istorici ce să mai vorbim, matematicienii sunt structuralişti de la naştere şi chiar de dinainte, aş putea pa­ria că foarte curînd vor deveni I I 1 i I I 8 I I ! Structuralism , structuralişti şi biciclişti. Şi mă Întreb de ce să nu devibă: e interesant, profund, pune In valoare profilul favorabil şi destul de accesibil pentru orice pungă intelectuală. E suficient să ştii că structuralismul se ocupă de structuri, că limbajul e o structură, că istoria e o structură, că matematicile sunt prin natura lor structuri, că Însuşi Inconştientul psihic este o structură, dovadă că s-a o­­cupat de el, in acest spirit, ilustrul Lacan. Şi, pe baza acestui bagaj, te declari structuralist. E co­mod, e nobil, e modern şi se poartă. O singură imprudenţă să nu faceţi : să nu întrebaţi un structuralist ce e aia o structură. Urmează sau un ga­limatias, din care nu pricepe nimeni nimic, sau o tăcere lun­gă şi reprobabilă , cum poţi pune asemenea întrebări ele­mentare ? O structură este aşa, ceva, care, în sfîrşit, înţelegi, nu ştiu cum să spun, in [ine, o structură este o structură sper că te-ai lămurit. Fiindcă infinit mai important decit structura e structuralis­mul. In rest ce să mai adaug ? Vorba mamii : o să treacă.

Next