Informatia Bucureştiului, octombrie 1970 (Anul 18, nr. 5320-5346)
1970-10-19 / nr. 5335
informația elite ** Farmecul divertismentului . Debutind la începutul lunii cu Spectacolul „Caragiale... dar nu teatru", stagiunea Studioului I.A.T.C. promitea din capul locului un sezon artistic interesant, mai cu seamă reuşind să ne convingă de faptul că sala „Cassandra“ e pe cale să devină o veritabilă scenă-şcoală, incununînd întregul efort de modernizare a învăţămîntului nostru teatral. Cea de a doua premieră, „Divertisment ’70“, prezentată la sfîrşitul săptămînii trecute, vine ca un nou argument in demonstraţia conform căreia teatrul viitorilor actori şi regizori se vrea totodată o catedră şi o tribună artistică, in măsură să verifice cele mai diverse resurse ale interpreţilor-studenţi, cu alte cuvinte, să-i pregătească deopotrivă pentru teatrul de proză, ca şi pentru spectacolul de divertisment (revistă, musical, musichall etc.). Realizat de cercul de creaţie al studenţilor (la I.A.T.C. a început să funcţioneze şi unul al corpului profesoral), „Divertisment ’70“ este, în aparenţă, o suită de improvizaţii muzicale, umoristice, coregrafice jucate cu dezinvoltură şi degajînd un irezistibil farmec. Privite mai atent, secvenţele spectacolului (care ar putea alcătui o elevată reprezentaţie revuistică, de bar sau de music-hall) sunt dovezi certe de profesionalism actoricesc, de îmbinare a fanteziei cu rigorile unui joc inteligent, cu efect dinainte scontat, pus la punct în cele mai mici amănunte. Momentele umoristice ca „Hanny" şi „Cioc, cioc, cioc" (Florin Zamfirescu), „Cîntec vechi de tot“ (Florin Zamfirescu, Andy Ştefănescu, Cristian Berger), „Dialog cu micuţul Milous“ (Gabriel Iencec, Iulian Vişan), folclor (Mircea Diaconu) sau „Terente și Tilina“ etc., utilizînd sau nu argumentul muzical, ni s-au părut excelente In sala galeriei de artă fotografică din str. Brezoianu 23—25 se deschide azi după amiază expoziţia personală de fotografii Dr. Nicolae Banu, membru al A.A.F. şi al Fotoclubului medicilor. Expoziţia cuprinde un număr de 120 lucrări, in alb-negru, tratind diverse subiecte : studiu, portrete, peisaje ș a. Foto C, A bărb’ieritei mai ales pentru că, apelînd la parodie, au găsit tonul just, hazul copios oprindu-se la limita bunului gust, evitînd cu abilitate teritoriul vulgarităţii. Şi trebuie spus că tot ce ţine de parodie a fost impecabil interpretat în spectacol, dovedind nu numai rafinamentul studenţiloractori, capacitatea lor de a se amuza şi de a amuza cu nonşalanţă, ci şi, in primul rind, cultura genului, înţelegerea că divertismentul nu se plasează de la sine la periferia artei, discreditarea lui datorîndu-se facilităţii de gîndire şi de interpretare. Exprimindu-ne rezerve faţă de evoluţiile coregrafice ale Măriei Dumitraşcu (mult sub nivelul modelului său, Miriam Răducanu), nu putem să încheiem fără a nota prezenţa Corinei Chiriac, căreia atmosfera intimă a „Cassandrei“ i se potriveşte mai bine decit marea sală de concert, ca şi emoţionantul moment poetic prezentat de Ioana Crăciunescu pe partitură proprie. Eugen Comarnescu SiGNUMMtll Concertul de nivel curent... Filarmonica „George Enescu“ a susţinut, în cadrul ultimei ediţii a Festivalului „Enescu“, un număr destul de mare de concerte şi se află în ajunul unui turneu internaţional lung şi de loc uşor. Practic, nu suntem deci la începutul unei stagiuni, ci în plina ei desfăşurare, cînd se scontează randamentul ei maxim. Eforturile acestui colectiv produc, de cele mai multe ori, satisfacţii în rîndurile fidelilor săi ascultători. Este drept că nu se pot realiza concerte ieşite din comun, entuziasmante prin programe şi execuţii, în fiecare săptămînă (în fond, venim la Ateneu pentru a ne întîlni cu muzica, nu cu vedete — dar asta este o problemă deschisă). Concertele de nivel curent nu sunt însă de dispreţuit, ele nu înseamnă neapărat abdicarea de la ambiţii calitative, pentru că, la rîndul lor, oferă clipe elevate, de serioasă şi fructuoasă introspecţie. Un astfel de concert a fost şi cel de sîrmbătă seara . Mircea Cristescu a dirijat un program de o rară consistenţă, a cărui unitate de idee (suite moderne) a fost spartă de eternul concert cu solist — ce e drept, mai rar cîntatul Concert nr. 2 pentru pian de Chopin. (Dar şi fetişul programului „unitar“ ar trebui atacat — altă problemă de dezbătut). Suita „Săteasca“ de Enescu, pătrunsă de poezie subtilă şi de reverie, Rapsodia spaniolă de Ravel, care degajă farmec şi incintă prin luxurianţa orchestrală, Suita „Pasărea de foc“, expresie viguroasă a creaţiei lui Stravinski — iată lucrări în care am apreciat profunzimea concepţiei dirijorului Mircea Cristescu, virtuţile orchestrei (care, şi de astădată, a avut momente de maximă eficienţă sonoră, dar şi căderi de tensiune emoţională). Solista franceză Thérèse Dussault, în stilul chopinian, îndeosebi în partea a doua, cu frază grea de sensuri, brodată elegant şi cu tehnică exactă şi neostentativă ; acompaniamentul, deși în general corect, a fost pe alocuri asincron (întîrzieri ale orchestrei). Petre Codreanu Pe marginea unui turneu Nici n-a început bine stagiunea şi piteştenii au deschis seria turneelor teatrelor din ţară. Foarte bine. Oamenii sunt perseverenţi, au iniţiativă. Nu li se poate reproşa nimic din acest punct de vedere. Numai că — aşa cum am mai scris în nenumărate rînduri — cred că ar fi timpul să se pună puţină ordine în programarea deplasărilor în Capitală. Sunt teatre care nu ne-au mai vizitat de ani de zile, cu actori buni, cu spectacole interesante. Publicul e dornic să le vadă şi la Bucureşti, nu numai să citească opiniile cronicarilor .Un singur exemplu: Teatrul naţional din Cluj). Teatrul „Davila” a dat două reprezentaţii : Căruţa cu paiaţe şi Mioriţa. M-am bucurat să revăd după multă vreme frumoasa piesă a lui Mircea Ştefănescu, inspirată din viaţa lui Mike, Pascaly, din începuturile teatrului nostru. M-am bucurat în special să constat că a rezistat timpului şi că are toate şansele să răspună o lucrare unică în felul ei în literatura dramatică originală. De aceea, nu pot decit să laud ansamblul piteştean pentru buna idee de a o relua. E o sarcină nu tocmai uşoară. Numeroasa distribuţie solicită aproape întregul colectiv şi presupune din partea regiei capacitatea de a-l conduce cu mină sigură de-a lungul episoadelor ce cuprind o întreagă epocă şi cer, pe lingă compoziţii actoriceşti individuale, o amplă desfăşurare scenică. în linii mari, regizorul Constantin Dinischiotu a valorificat textul lui Mircea Ştefănescu (nu ştiu de ce programul de sală nu menţionează numele autorului) şi a scos in evidenţă ciţiva interpreţi ca Ion Focşa (Bădia), Vistrian Roman (Tinărul întii rol), Dora Chertes (Catrina), Angela Radoslavescu (Subreta), Julieta Strimbeanu (Pulheria), Hamdi Cerchez (Sufleorul). Revederea Căruţei cu paiaţe m-a dus cu gindul înapoi, la strălucitul spectacol al Naţionalului bucureştean pus în scenă de maestrul Sică Alexandrescu şi la memorabilele creaţii realizate de Marcel Angelescu, Ion Finteşteanu, Al. Glugaru, Radu Beligan, Emil Botta, Eugenia Popovici, Silvia Dumitrescu. Am regretat că spectacolul n-a intrat în repertoriul permanent al primei noastre scene. Intre timp, au plecat dintre noi şi Timică, şi Sonia Cluceru, şi Niki Atanasiu care au întregit atunci remarcabila galerie a interpreţilor. Din fericire însă, mare parte a distribuţiei există, iar dubluri şi completări sunt perfect posibile. Nu mă îndoiesc că Sică Alexandrescu ar relua piesa cu acelaşi entuziasm, reînviind unul din cele mai trainice succese ale Teatrului Naţional. Ce emoţionant ar fi fost dacă prima cortină a stagiunii s-ar fi ridicat peste această pagină din istoria teatrului românesc, evocînd ca un memento programatic viaţa unora dintre principalii săi ctitori şi lupta lor pentru scena naţională ! Revenind la turneul Teatrului Davila, aş vrea să subliniez, după ce am văzut şi Mioriţa de Valeriu Anania, prezenţa — mai ales în acest spectacol — a unui grup de tineri in plină dezvoltare, ca Adina Raţiu, Elena Gurgulescu, Vistrian Roman, Mihai Dobre, Dimitrie Dumitru şi alţii. Am reţinut de asemenea compoziţia in amănunt studiată a Ioanei Cota Baciu. TRAIAN ŞELMARU Continuind valorificarea materialului etnografic aflat in depozitele sale (acţiune începută anul trecut prin organizarea unei expoziţii de etnografie africană), Muzeul de Istorie naturală „Grigory Antipa“ oferă acum publicului o selecţie de obiecte provenind de pe continentul american. Sunt prezenţi, ca tip fizic şi îmbrăcăminte, tradiţională, eschimoşii, indienii Sioux, aztecii, botocuzii şi indienii Arua din bazinul Amazonului. Partea cea mai interesantă a expoziţiei o constituie, fără îndoială, bogata colecţie de arme ale băştinaşilor din regiunea Amazonului şi trofeele de război aparţinind indienilor Hibaro — celebrele ,„Zanza“ — capete umane conservate prin procedee speciale, care permit reducerea la o treime a volumului, fără să se modifice trăsăturile feţei. Săgeţile uimesc prin varietatea de forme a vârfului făcut din bani- I Prin expoziţii Etnografie americană bus, lemn sau os de maimuţă. Irnele mai păstrează încă urmele otrăvurilor în care au fost înmuiate. Câteva arcuri sunt îmbrăcate în împletituri de fibre vegetale. Culorile şi motivele realizate dovedesc şi un deosebit simţ decorativ. Poate fi văzută borduna — arma de luptă a băştinaşilor din Matto Grosso, , care este lăsată lingă cadavrul duşmanului ca un avertisment pentru cei ce ar dori răzbunare. Citeva piese de ceramică, provenind din „zestrea“ funerară a unor mumii peruviene din secolul al XVII-lea, altele realizate de băştinaşii din pampasul argentinean sunt prezente alături de un caiac eschimos din piei de focă, sculpturi in lemn sau pe nucă de cocos, instrumente muzicale etc. Expoziţia de etnografie, deşi organizată pe un spaţiu redus, este binevenită, prilejuind publicului contactul cu creaţii ale populaţiilor din cele două Americi. Cristina Popescu Aşteptată cu Interes, cartea lui Aurel CRIŞAN a ajuns astăzi în librării. Volumul prezintă toţi invitaţii şi concurenţii la cea de-a Xl-a ediţie a Concursului şi Festivalului „Cerbul de aur“, precum şi puncte de vedere exprimate de compozitori, organizatori etc. 50 de autografe şi peste 100 de fotografii ilustrează acest volum, adevărat film al competiţiei braşovene, apărut in condiţii grafice deosebite. • Mîine, 20 octombrie ora 15, la Clubul sindicatelor I.S.B. din str. Berzei nr. 21, are loc deschiderea cursurilor din cadrul „Universităţii populare“ pe anul 1970/71. Cu această ocazie, tov. Mihai Dogaru, cercetător ştiinţific la Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R., va susţine prima prelegere cu tema : „Cinci decenii de la greva generală din octombrie 1920". Grup de indieni Sioux Cu opereta română, aproape de izvorul Dunării Există la München un orăşel miniatural, „City 2000“, construit ca un labirint în spirale şi în care te poţi realmente rătăci, dacă nu ai la îndemână, nu legendarul fir al Ariadnei, ci flerul de a intui cu exactitate intenţiile arhitect-fanteziştilor. Desigur, construcţia a fost realizată din necesităţi turistice, ponderea avînd-o magazinele, localurile de noapte şi tot ceea ce 11 poate distra pe vizitatorul ocazional. Plecînd de la München nu bănuiam că, numai la 200 km distanţă, vom întîlni un „City 1800” al cărui nume — Lindau — iţi dă senzaţia că asculţi la orgă muzică de Bach. „Oraşul“ e aşezat pe o limbă de pămînt ce pătrunde adine în lacul Constanza şi dacă acest Bodensee (pămîntul cu lacuri — în traducere liberă) — s-a născut din lacrima adîncă cum spun legendele, probabil că Lindau afost surîsul uman care l-a înfrumuseţat. Ceea ce există la „City 2000” e domeniul fanteziei. Ceea ce există aici ţine de istorie. Localnicii au conservat cu grijă stilul baroc al construcţiilor şi monumentele renaşterii germane, cum ar fi catedrala datînd din secolul alXlI-lea sau vechea primărie, cu o sală de consiliu decorată toată în lemn sculptat. Pînă şi străzile, înguste şi întortocheate, pavate cu piatră cubică şi străjuite de case de numai 2—3 caturi, te trimit cu gîndul la o epocă cu bastioane asediate şi castele temeinic zăvorite. Seara, cînd se aprinde farul din port, peninsula pare o uriaşă corabie, plutind peste apele învăluite in ceaţă. Valuri mici bat în piatra aspră a farului, iar cîrduri de lebede dansează tăcute pe lingă dig, ca în baletul lui Prokofiev. Bodensee, al treilea ca mărime în Europa, după Balaton şi Léman, a fost numit „Lacul statornicilor“ ; după părerea specialiştilor, de 60 000 de ani această întindere argintie se păstrează intactă ca un palat al stalagmitelor. In decorul Lindau-ului, trupa bucureşteană de operetă s-a simţit cum nu se poate mai bine. Vestea că, la München, „Contesa Maritza“ a ţinut afişul peste o lună, a făcut aici o puternică impresie. Spectacolul artiştilor noştri a fost găzduit de cochetul Teatru municipal unde işi dau intîlnire în fiecare an laureaţii premiului Nobel. Pe scenă — cam mică pentru un ansamblu de peste o sută de persoane — s-a derulat din nou povestea cu frumoasa contesă naivă în afaceri şi cu altruistul conte Tassilo, intr-o ambianţă veselă, din care n-au lipsit dansurile ţigăneşti, lăutăreşti şi celebrele arii kalmaniene. Adriana Codreanu, remarcată în „Lindauer Zeitung“ ca avind o voce dominată de o puternică vibraţie — „a demonstrat frumoase calităţi de primadonă şi in părţile unde piano-ul se cere sensibilizat“. Partenerul ei, Nicolae Ţăranu, „elegant şi plin de farmec, a ciitat cu dăruire fiind deseori aplaudat la scenă deschisă“. Potrivit aceluiaşi ziar. diul serii a fost Bimbo Mărculescu, „un Koloman-Jupan — buffo strălucitor care a cucerit sala încă de la prima sa apariţie”. De altfel, întregul spectacol, dirijat cu vervă de Liviu Cavassi, a însemnat „un deliciu pentru publicul din Lindau ,şi —conchide cronicarul — nu ne rămîne decit să mulţumim operetei române pentru amabilitatea de a ne fi mijlocit reîntîlnirea cu remarcabila creaţie a lui Kalman“. Şi iată-ne lăsînd în urmă frumoasa regiune a lacului Constanza, indreptîndu-ne spre Döglingen, în dreapta şoselei, străjuieşte domol prin verdeaţa luxuriantă un riu îngust şi albastru mai să-l treci cu piciorul. E Dunărea, bătrînul nostru Danubiu, venind nu foarte de departe, din munţii Pădurea Neagră, încă prea fraged şi prea necopt pentru drumul lung ce-l aşteaptă. Poposim la malul lui abrupt şi luăm apă in căuşul palmei cu aceeaşi emoţie unică pe care ţi-o prilejuieşte intîlnirea unui bun şi vechi prieten. Către amiază ajungem la Döblingen. Arhitectonic, oraşul impresionează mai puţin, în schimb reţeaua deasă a şoselelor veşnic agitate provoacă un zgomot asurzitor, lăsindu-ţi senzaţia că te afli pe o pistă de dirttrack sau într-o hală de încercat motoare. Döblingen, e un coşmar automobilistic — dacă mă pot exprima aşa — motiv pentru care localnicii se refugiază în timpul liber la Stuttgart. Aici opereta bucureşteană a prezentat o suită de şapte spectacole. Eugen Fînăţeanu a obţinut un frumos succes, dornic parcă să confirme că invitaţia de a da audiţii, la Teatrul liric din Gärtnerplatz-München n-a fost întîmplătoare. Avind-o pe Valeria Rădulescu in Contesa Maritza şi pe Eugen Fînăţeanu în „Tassilo" — scria cu simpatie Otto A. Schoulplein „Stuttgarter Nachrichter" — epilogul operetei lui Kalman nu,putea avea decit un rezultat fericit şi sigur. Acelaşi cronicar elogiază jocul foarte personal al Constanţei Cîmpeanu şi fantezia interpretativă a lui Toni Burachi. Un amplu articol, însoţit de o fotografie a corpului de balet, publică şi ziarul „Kreiszeitung Bölingerbote“. „Artiştii români au arătat cum trebuie prelucrată opera clasică. Scenografia, bogată în imaginaţie, viu colorată a Flonei Agapie-Stancu, baletul plin de temperament, lucrat pînă în cele mai mici amănunte de Elena Penescu-Lielu, precum şi orchestra, cu un sunet înalt cultivat, cu fascinantă omogenitate, condus de Constantin Rădulescu, au creat un cadri ideal de desfăşurare a acţiunii, în care protagoniştii s-au întrecut pe sine“. „Pianissimele Valeriei Rădulescu au un ton foarte cald, ceea ce nu întîlneşti în fiecare zi la starurile de operetă. Foarte sensibil, glasul lui Eugen Fînăţeanu.* Ca şi colegul său de la Stuttgarter Nachrichten, autorul ei declară încintat de Constanţa Cîmpeanu, „O Liză strălucitoare, plină de umor“, şi de Toni Burachi, »,un Koloman Jupan cu multă expresivitate comică”# Manole Auneariu Stuttgart octombrie 1970 Spectatori înainte de gong (Urmare din pag. I) dispoziţie cu care urmăreşti cele petrecute pe scenă. Deci, cum îşi intîmpină teatrele spectatorii ? Pentru a afla am fost, simbătă şi duminică, In postură de spectatori... înainte de gong şi după ultima cortină. „VĂ DORIM O SEARĂ PLĂCUTĂ!“ DE CE NU PESTE TOT ? Oferind biletele spre control, la sala din bd. Schitu Măgureanu a Teatrului „Bulandra" ai sentimentul că eşti considerat un oaspete aşteptat. Eşti îndrumat spre garderobă şi anume spre punctele mai puţin aglomerate (dacă s-ar proceda astfel şi la Teatrul de Comedie s-ar evita suprasolicitarea vestiarului de lungă intrare, prin utilizarea raţională şi a celor din foaierul bufetului şi de la balcon, către standul unde se vînd programele. Solicitudinea nu se opreşte însă aici. Aşa, de pildă, unor spectatori care, avind bilete pentru sala Studio, au greşit adresa, ajungind aici cu cinci minute înainte de gong, li s-au găsit totuşi locuri, in pofida faptului că afară se cerea un bilet în plus. Aceeaşi atenţie faţă de public la Teatrul „Giuleşti" , oferindu-ţi programul, plasatoarele îţi urează o seară plăcută. La Teatrul „Ion Vasilescu", în schimb, nu puteai afla aseară nimic despre spectacolul „Floare de cactus", nici măcar numele interpreţilor. „N-avem !“ — 11 se răspundea spectatorilor, de loc puţini, care solicitau programul. Iar în timpul reprezentaţiei am auzit replici în şoaptă, de tipul : „Nu ştiţi cum îl cheamă pe actorul acesta Aceeaşi situaţie la Teatrul „Ţăndărică" (sala din str. Academiei), unde publicul, alcătuit cu precădere din copii, ar avea in mod deosebit nevoie de explicaţii suplimentare in legătură cu reprezentaţia. In ce priveşte epilogul spectacolelor, trebuie spus că adevăratele „busculade” de la garderobă (datorate intr-o măsură şi nerăbdării spectatorilor, dar care in primul rind pot fi atribuite unor deficienţe de organizare) riscă să-ţi strice seara. Chiar acolo unde spaţiul aferent cuierelor este mic şi incomod (balconul sălii mari a Teatrului „C. I. Nottara“, Teatrul „Ion Vasilescu" etc.) s-ar putea grăbi restituirea hainelor, dacă garderobierele ar fi ajutate şi de plasatoare. FOAIERUL - ANTICAMERĂ A SPECTACOLULUI A circulat cindva un cuvint de ordine de drept, mai curind rostit cu solemn respect decit pus in practică : „Spectacolul începe din foaier“. La Teatrul de Comedie s-au făcut (e mult de atunci) citeva frumoase tentative de a expune in hol imagini legate prin conţinutul lor de textul reprezentat pe scenă, imagini ce ajutau spectatorul să pătrundă in atmosfera de idei a piesei Chiar dacă admitem că asemenea „prefeţe" ale actului teatral sunt destul de dificil de realizat, totuşi foaierul rămine oricum, in sens larg, o anticameră a spectacolului. Teatrul de Comedie ne intîmpină cu o interesantă expoziţie a cărţii de artă, reunind volume apărute In editura ,,Meridiane". Poate n-ar fi fost rău dacă expoziţia era cu urmare. Amatori s-ar fi găsit cu siguranţă. La Ciuleşti, citeva lucrări de ceramică, metaloplastie şi tapiserie creează o ambianţă propice In spaţiosul hol de la parter, iar Teatrul „Ion Creangă“ şi-a adaptat foaierul la specificul de vlrstă al spectatorilor săi : în afara unei expoziţii evocind turneele trupei peste hotare, am găsit un amuzant colt satiric — de fapt un „îndreptar“ de comportare intr-o sală de spectacol. Ne-a surprins neplăcut. In schimb, faptul că Teatrul „Ion Vasilescu“ şi-a deschis stagiunea numai pe scenă, foaierul păstrind încă haina neglijentă a vacanţei: pereţi goi, oglinzi montate numai parţial... Nici la sala din bd- Schitu Măgureanu a Teatrului „Bulandra“ — de altfel foarte elegantă — decoraţia nu a depăşit incă stadiul de proiect. Firesc ar fi fost ca gongul inaugural al stagiunii să-şi găsească ecoul in întreaga ambianţă a sălilor. ŞI TOTUŞI, SE POATE... In jumătatea de oră petrecută un foaier înaintea spectacolului, ca şi în minutele pauzelor, bufetele din teatre se află in centrul atenţiei. Nu de puţine ori, însă, nu prea ai motive să le acorzi atenţie. Spre surprinderea noastră, dar mai ales a micilor gurmanzi, tocmai la teatrul „Ţăndărică“ (sala din str. Academiei) bufetul oferea doar citronadă (de loc aspectuos prezentată) şi un minim sortiment de ciocolată. Prăjiturile, sandvişurile, sticlele cu pepsi, mult rîvnite şi fără sfială reclamate rămineau de domeniul... basmului. Bufetul Teatrului de Comedie păstra, înaintea gongului, enigma conţinutului său... In pauză, „surpriza“ a fost dezvăluită tocmai de sărăcia „inventarului“ său , ciocolată cu rom, caramele şi citronadă, iar dacă la teatrele „Bulandra“, „Nottara“, „Mic“, „capitolul“ dulciuri era destul de consistent şi variat (primele două ofereau chiar şi ţigări, iniţiativă apreciată de cei care în grabă au uitat să-şi cumpere), la „Ion Vasilescu“, bufetul era pur şi simplu in „relaş“. Desigur, se pot invoca o serie de scuze, in genere vina fiind pusă pe seama T.L.C.R.-urilor, care trebuie să aprovizioneze bufetele. Şi totuşi unde exista o bună gospodărire, scuzele şi motivele „obiective“ sunt înlocuite cu un sortiment bogat In preparate. Exemplu-etalon bufetul Teatrului „Giuleşti“, unde aveai de ales intre cafea si coniac, pepsi şi citronadă, sandvişuri şi dulciuri. Evident , esenţialul, intr-o sală de spectacol, II constituie faptul artistic. Insă aspectele consemnate de noi mai sus işi au, la rîndul lor, partea de contribuţie la crearea unei ambianţe, favorabilă receptării „mesajului" de artă in cele mai bune condiţiuni. O Buteliile de aragaz (Urmare din pag. 1) dată rezolvată problema materiei prime necesare umplerii buteliilor, s-au preconizat și măsurile care să elimine intîrzieriie In aprovizionarea populației. In acest scop s-a prevăzut ca, In perioadele cînd numărul zilnic de comenzi va depăși posibilităţile de transport ale întreprinderii, să se înfiinţeze centre provizorii de desfacere In toate zonele oraşului. Aceste unităţi vor funcţiona fără întrerupere Intre orele 9—17. Dăm mai jos lista şi adresele viitoarelor centre provizorii : SECTORUL 1 : piaţa Amzel staţia PECO : str. Tudor Ştefan staţia PECO-Dorobanţi. SECTORUL 2 : str. Vaporul lui Asan, intersecţie cu str. Maşina de Pline la staţia PECO ; ştrandul Tei (bd. Lacul Tei) — la staţia PECO ; str. Tunari (intersecţia cu str. M. Eminescu) — la staţia PECO. SECTORUL 3 : str. Mintuleasa (intersecţia cu bd. Republicii) la staţia PECO ; str. Cap. Ruică (intersecţia cu bd. Mihai Bravu) la staţia PECO ; piaţa Iancului (intersecţia cu bd. Mihai Bravu). SECTORUL 4 piaţa Vitan (intersecţia cu calea Dudeşti) la staţia PECO ; str. Scaune (intersecţia bd. Hristo Botev) ; podul Timpuri noi (intersecţia cu calea Văcăreşti). SECTORUL 5 : şos. Giurgiului (str. Bumbăcari) la staţia PECO ; piaţa Chirigiu (intersecţia cu calea Rahovei) la staţia PECO ; şos. Viilor (intersecţie cu calea Şerban Vodă) ; piaţa Piscului (intersecţia cu şos. Olteniţei) ; piaţa Unirii (la staţia PECO). SECTORUL 6 : piaţa Puişor (intersecţia cu calea 13 Septembrie) la staţia PECO ; calea Rahovei (colţ cu str. Sebastian). SECTORUL 7 : piaţa Ilie Pintilie — la staţia PECO ; podul Grant (Intersecţia cu şos. Cringaşi) la staţia PECO. SECTORUL * piaţa 1 Mai — la staţia PECO ; str. G-ral Cernat (intersecţia cu bd. N. Titulescu) la staţia PECO. Incepind de la data de 15 octombrie a.c., s-a trecut la programul de iarnă. Astfel, orarul centrelor permanente este de la 7,30 la 12,30 şi de la 14,30— 17,30. Paralel cu centrele permanente de aragaz din Capitală, cunoscute de consumatori, va funcţiona în continuare şi serviciul de livrări la domiciliu, pe baza comenzilor telefonice date anticipat. în cazul unor ninsori abundente, care ar face inaccesibilă deservirea la domiciliu, se are în vedere înfiinţarea unor „puncte volante“ de preschimbare a buteliilor de aragaz in toate cartierele Capitalei. Pentru organizarea lor a fost pregătit personalul necesar. Pete pe „obrazul" străzilor (Urmare din pag. I) răţenie radicală a buzunarelor — şi biletele urmează drumul şerveţelelor de la gogoşi. Un vinzător tenace vîntură citeva pacheţele de îngheţată, lăsînd urme albe, lăptoase, în faţa chioşcului... încetul cu încetul, peisajul s-a schimbat. Ploaia a devenit parcă neplăcută ; pe jos ochii se împiedică de „petele" de culoare, rezultat al nepăsării trecătorilor. Iată de altfel un dialog, pe cît de real, pe atît de semnificativ. Interlocutoarea noastră , tînăra Marcela Lae, din str. Pazei nr. 2. — De ce aţi aruncat hîrtia pe jos . N-aţi văzut coşul 7 (care era la 2 metri distanţă). — Nici nu m-am uitat după el. Dar nu trebuie să facem o tragedie din asta... Un bileţel aruncat pe jos nu e o „tragedie“ . Sute de oameni gîndesc însă la fel, iar rezultatul l-am văzut : strada curăţată special cu jumătate de oră înainte, devenise plină de „reziduurile“ unei astfel de mentalităţi. Nepăsarea unora este o evidenţă care nu ne poate lăsa indiferenţi. Strada e cartea noastră de vizită, ea ne reprezintă, ea pare a „nimănui“, dar e de fapt a tuturora. „Faţa de acasă“ a omului e adesea contrazisă de comportarea lui pe stradă. Balcoanele noastre sînt pline de flori, dar aceleaşi flori le strivim adesea nepăsători, pentru a nu pierde autobuzul sau le acoperim — oare tot din „dragoste" 7 — cu coji de seminţe, cu mucuri de ţigări sau cu hîrtii. In casa noastră covoarele sint curate, ştergem cu meticulozitate praful, pe stradă aruncăm ciorchini de struguri, pungi inutile, cotoare de mere. ...Parcurgem cu privirea şi peisajul dezolant din faţa magazinului „1001 de articole”. Marfa se descarcă „la vedere“, resturile rezultate de la dezambalare, talaş şi cartoane se aştern pe trotuar ca un covor zburător, răvăşit din cînd In cînd de vint. O altă sursă permanentă de murdărie o constituie unele autobasculante care — iată-le — circulă cu oblonul din spatele maşinii desfăcut, depozitează cu neglijenţă ambalaje pe străzi sau pe locuri virane Şoferii Tatu Marin, Comănescu Ştefan, Badea Ion sau Popescu Constantin — şi acestea nu sunt decit cîteva nume — şi-au plătit această neglijenţă prin amenzi. E oare însă suficientă o sumă de bani pentru a aminti că strada ne aparţine tuturor, că ea este continuarea firească a ambianţei din casa noastră şi că daci trebuie să manifestăm faţă de ea aceeaşi grijă şi aceeaşi dragoste . Plină de mişcare, mereu inedită, mereu atrăgătoare, strada este însuşi mediul existenţei noastre comune şi trebuie s-o respectăm ca atare. CUI I-E FRICA DE VIRGINIA WOOLF ? — Teatrul naţional „I. L. Caragiale“, sala Studio, tel. 15.15.53, ora 20. DOI PE UN BALANSOAR (Leopoldina Bălănuţă, Victor Rebengiuc). — Teatrul Mic, tel. 15.65.88, ora 20. LA GRADINA CĂRĂBUŞ (Horia Căciulescu, Doina Badea, Nicu Constantin, Al. Lulescu, Luigi Ionescu, Anca Agemolu) — Teatrul satiric-muzical „C. Tănase“, sala Savoy, tel. 15.56.78, ora 19.30. LOGODNICELE ATERIZEAZĂ LA PARIS (Boeing-Boeing) — Teatrul satl televiziune In jurul orei 17.00. Transmisiune directă la posturile noastre de radio și televiziune a cuvintării preşedintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romănia, NICOLAE CEAUŞESCU, la Sesiunea Jubiliară a Organizaţiei Naţiunilor Unite. 18.00 Microavanpremiera. 18.05 Student la politehnică Transmisiune directă de la Institutul politehnic din Bucureşti. 18.35 Panoramic ştiinţific. 19.00 Actualitatea in economie. 19.15 Anunţuri-publicitate. 19.20 1001 de seri. . 19 30 Telejurnalul de seară. 20.00 Roman foileton. Punct şi contrapunct. Sfîrşitul serialului. 20.45 Steaua fără nume — prefaţă la o nouă ediţie. 21.35 Teleglob. 22.00 Telejurnalul de noapte. 22.15 Muzică populară. La vioară Victor Predescu. 22.30 Rampa. 23.00i închiderea emisiunii. Al-muzical „C. Tanase“, sala din calea Victoriei nr. 174, tel. 15.04,18, ora 19.30. NU AVEŢI UN CAP IN PLUS ? — prezintă Teatrul de revistă „Fantasio“ din Constanța, la Teatrul de operetă, ora 19.30. DIVERTISMENT 70 — Studioul „Casandra" al Institutului de teatru, telefon, 15.72.59 ora 20. cinema PREMIERE OMUL RAS ÎN CAP — Capitol (16.29.17) — 21. IMPOSTORII — Central (14.12.24) — 9.15, 11.30, 13.45. 16, 16.15, 20.30. FRUMOASA VARVARA — Doina (16.35.38) — 11.30, 13.45, 16. SUNETUL MUZICII — Patria (11.86.25) — 9, 12.45, 16.30, 20.15. 100 DE CARABINE — București (15.61.54) — 8. 10, 12.15, 14.30, 16.45, 19, 21.15 . Excelsior (18.10.88) — 8.30, 11, 13.30, 16, 18 30, 21 . Gloria (22.44.01) — 9, 11.18, 13.30, 16, 18.15, 20.30 ; Tomis (2149.46) — 9, 11.15, 13.30, 15.45, 18, 20.15. DE ŞAPTE ORI ŞAPTE — Luceafărul (15.87.87) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.30, 21 ; Festival (15.63.84) — 8.30, 11, 13.30, 16, 18.30, 21 j Favorit (31.06.15) — 10, 12.30, 15.30, 18, 20.30. IN ARŞIŢA NOPŢII — Capitol (16.29.17) — 8.30, 10.45, 13.15, 16, 18.30 ; Feroviar (16.22.73) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30 ; Melodia (12.06.68) — 9, 11.15, 13.30, 10, 18.30, 20.45 ; Modern (23.71.01) — 9, 11.30, 13.0 16, 18,20, 20.45. VA PLACE BRAHMS - victoria (16.29.17) — 8.30, 11, 13.30, 16, 18.30, 21. NOILE AVENTURI ALE RĂZBUNĂTORILOR — Lumina (10.23.35) — 9.30—14.46 In continuare, 17. 19, 21. BLOW-UP — Doina (16.35.38) — 18.15, 20.30, HATARI — Timpuri Noi (15.01.10) — 9.30—16 In continuare. PROGRAM DE DOCUMENTARE IN PREMIERA — Timpuri noi (15.61.10) — 19 20.45. PATRICIA SI MUZICA — Griviţa (17.08.58) — 10.30, 16, 18.15, 20.30 ; Arta (21.31.86) — 15.30, 18. 20. JANDARMUL SE INSOARA — înfrăţirea intre popoare (17.31.64) — 15.30, 17.45, 20. MAYERLING (ambele serii) — Buzeşti (15.62.79) — 15 30, 19 ; Volga (11.91.26) — 15.30, 19 . Moşilor (12.52.93) — 17. 20.15. FLACARA OLIMPICA — Mosilor (12.52.93) — 15. DEGETUL DE FIER — Dacia (16.26.10) — 8.45—20.30 In continuare Progresul (23.94.10) — 15 30, 18. 20. HIBERNATUS — Bucegi (17.05.47) — 10. 16, 18.15, 20.30 ; Floreasca (33.29.71) — 15.30, 10, 20.30 ; Aurora (35.04.60) — 9. 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30 . Flamura (23.07.40) — 11. 16, 18.15, 20.30. STRĂINII — Unirea (17.10.21) — 18. 20. NUMAI MORTUL VA RĂSPUNDE — Unirea (17.10.21) — 15.30. AURUL — Lira (31.71.71) — 15.30 . Rahova (23.91.00) — 15.30. VIA MALA — Ura (31.71.71) — 18. 20. AMBUSCADA — Drumul Sării (31.28.13) — 14.30. DRAGOSTE ŞI VITEZA — Drumul Sării (31.28.13) — 16.80, 18.30, 20.30 ; Munca (21.50.97) — 16, 18, 20. PĂSĂRILE - Giuleşti (17.55.46) — 15.30. 18, 20.30 ; Mioriţa (14.27.14) — 10, 12,15, 15, 17.30, 20. PETRECEREA — Cotroceni (13.02.58) — 15.30, 17.48, 20. CUM SE REUŞESTE IN DRAGOSTE — Viitorul (11.45.03) — II. 20. CANARUL SI VISCOLUL — Viitorul (11.48.03) — 16 ULTIMUL DRUM — Popular (35.13.17) — 13.30. A TRAI PENTRU A TRAI — Popular (35.15.17) — 18. 20.15. INTÎLNIREA — Flacăra (21.35.40) — 16, 18. 20 . Rahova (23.91.00) — 18. 20.30. FRUNZA DE VIŢĂ — Vitan (21.39.80 — 13.30, 18. 20.15. CLIPA DE LIBERTATE — Ferentari (23.17.50) — 15.30, 17.45, 20. MOARA CU NOROC — Pacea (31.32.52) — 10, 18, 20. ALFA — ROMEO ŞI JULIETA — Crogasi (17.38.81) — 16, 18, 20. TACEREA BĂRBAŢILOR - Cosmos (35.19.15) — 15.30, 18, 20.13. CARTOUCHE — 14.15 — AIDA - 16.30 — Cinemateca (sala Union) — (13.49.04). N.B. Programul filmelor fiind comunicat de întreprinderea cinematografică a municipiului București, redacția nu răspunde de eventualele modificări. »-" I I IIII I 8 I is s II is i I B (Urmare din pag. 1) altminteri om de spirit, a ţinut în epoca respectivă o conferinţă savantă de două ore în polemică deschisă cu un existenţialism fabricat de el, ca să aibă ce să stigmatizeze, principial şi necruţător... Nu mai imi aduc aminte cit a ţinut epidemia, dar a trecut. Şi a apărut alta. Structuralismul. Ce-i aia structuralism ştiu ciţiva bărbaţi serioşi şi responsabili care, tocmai de aceea, se gîndesc şi se exprimă cu zgiicenie. In rest, toată lumea e structuralistă. Poeţii sunt structuralişti, compozitorii sint structuralişti , de filozofi, lingvişti şi istorici ce să mai vorbim, matematicienii sunt structuralişti de la naştere şi chiar de dinainte, aş putea paria că foarte curînd vor deveni I I 1 i I I 8 I I ! Structuralism , structuralişti şi biciclişti. Şi mă Întreb de ce să nu devibă: e interesant, profund, pune In valoare profilul favorabil şi destul de accesibil pentru orice pungă intelectuală. E suficient să ştii că structuralismul se ocupă de structuri, că limbajul e o structură, că istoria e o structură, că matematicile sunt prin natura lor structuri, că Însuşi Inconştientul psihic este o structură, dovadă că s-a ocupat de el, in acest spirit, ilustrul Lacan. Şi, pe baza acestui bagaj, te declari structuralist. E comod, e nobil, e modern şi se poartă. O singură imprudenţă să nu faceţi : să nu întrebaţi un structuralist ce e aia o structură. Urmează sau un galimatias, din care nu pricepe nimeni nimic, sau o tăcere lungă şi reprobabilă , cum poţi pune asemenea întrebări elementare ? O structură este aşa, ceva, care, în sfîrşit, înţelegi, nu ştiu cum să spun, in [ine, o structură este o structură sper că te-ai lămurit. Fiindcă infinit mai important decit structura e structuralismul. In rest ce să mai adaug ? Vorba mamii : o să treacă.