Luceafărul, iulie-decembrie 1968 (Anul 11, nr. 27-51)
1968-10-19 / nr. 42
V. Adunarea generală a scriitorilor Editorialul nostru din numărul trecut — „Scriitorii şi breasla" — expunea cîteva chestiuni principale ce sînt în vederile activităţii pregătitoare a adunării de anvergură în care societatea scriitoricească se va întruni curînd. Relatînd din opiniile culese de revista noastră printr-un sondaj, notam că interesul scriitoricesc se concentrează şi asupra problemei unui nou statut de breaslă — şi, după datele pe care le avem, scriitori reprezentativi şi cu vederi generoase lucrează cu atenţie şi seriozitate la redactarea acestui proiect care va fi supus dezbaterilor adunării. S-a dat publicităţii, în „România Literară", un document privind momentul actual al literaturii şi al vieţii literare — document pe care revista noastră îl reproduce în paginile sale de supliment, invitîndu-i totodată pe scriitori ca, luînd în discuţie acest document, să-şi exprime părerile asupra perspectivelor celor mai cuvenite de climat şi de creaţie ale societăţii noastre scriitoriceşti. Adeptă a consultării largi a scriitorilor, a unor puncte de vedere care să marcheze noua situaţie ce o merită literatura şi scriitorul în contextul cultural actual — noua serie a revistei „Luceafărul" îşi va expune, la rîndul său, într-unul din numerele apropiate, punctele sale de vedere , cu accent, bineînţeles, asupra rostului publicaţiilor literare, care deşi puţine, ele pot oferi aspecte sensibile ce confirmă evidenţa diversităţii talentelor, a capacităţii remarcabile de creaţie şi a necesităţii manifestării lor corespunzătoare în publicaţii cît mai distincte ca originalitate şi opinie artistică. Cei aproape şapte sute de scriitori ce se vor întruni în Adunarea lor generală, gîndesc, desigur, la o bună condiţie intelectuală a dezbaterilor, la o înţelegere superioară a lucrului scriitoricesc, a drepturilor şi rosturilor sociale ale cuvîntului scris, precum şi asupra felului cum vor fi reprezentaţi în viitoarele forme de organizare şi de conducere ale breslei lor, pentru ca atît rezultatele imediate ale Adunării, dar şi perspectivele vieţii literare să fie aşezate sub semnul respectului pentru numele şi munca grea de scriitor. Dar, cum subliniam şi în editorialul din numărul trecut, pentru ca apropiata Adunare să poată depăşi condiţia trecutelor Conferinţe de breaslă, nivelul lor, rezultatele lor, o serioasă pregătire a Adunării, în principalele ei obiective de dezbatere, e determinantă. După cum, în consens cu activitatea internă de breaslă dedicată acestei pregătiri substanţiale, intervenţiile scriitoriceşti limpezi, responsabile, de certă utilitate pentru dezvoltarea vieţii literare, sunt şi ele de mare însemnătate, dacă, desfăşurate amplu în aceeaşi perioadă de pregătire a întrunirii de breaslă , vor fi reflectate în reviste, pentru a se rezolva astfel tocmai acea consultare largă şi, bineînţeles, atît de necesară şi de rodnică unei Adunări generale de natura celei dorite. LUCEAFĂRUL ÎN ACEST NUMĂR PROBLEME ACTUALE ALE LITERATURII ROMÂNE din întimpinarea Adunării generale a scriitorilor) POEME de Gabriela Melinescu CRONICA FANTEZISTĂ de Marin Sorescu Cronica literara de M. Ungheanu: „METAMORFOZELE POEZIEI“ de Nicolae Manolescu MIHAIL DRAGOMIRESCU de Marius Dumitraşcu Un loc sau un timp In viaţa fiecăruia dintre noi există un loc sau poate un timp dispus să se lase idealizat, un loc sau un timp în stare să ia asupra sa bănuitele circumstanţe ale perfecţiunii şi să însemne pentru totdeauna termenul de comparaţie, punctul de reper. Intr-un univers mereu ambiguu şi fără încetare străin, evoluţia artistică este posibilă numai în virtutea acestui pămînt nemişcător şi netransformabil la care să poţi, oricînd şi oricît de departe ai fi, să te întorci. Nu mă gîndesc acum la banalul mitantaic, deşi poate că, în treacăt, şi despre asta e vorba, ci la punctul stabil în care, îndurerat, să te poţi retrage, din care să poţi părăsi restul planetei. In istoria noastră literară, trecută şi încă îndelungat timp viitoare, poeţii se împart în două mari, perfect, distincte, categorii: născuţii la sat şi născuţii la oraş. Şansele multe sunt de partea celor dintîi şi asta nu numai pentru că „veşnicia s-a născut la sat“, şi la sat se nasc şi pomii, şi iarba, şi păsările. Şansele sînt de partea celor dintîi pentru că de partea lor stau cîteva milenii de stabilitate rustică, supusă unor legi omeneşti în esenţă aceleaşi, pentru că ei, fără a reveni vreodată, ştiu că se pot întotdeauna întoarce. Ei pot fi, banal, dezrădăcinaţi în oraş, dar niciodată dezrădăcinaţi în lume : universul păstrează pentru ei, niciodată ofilit, punctul de pornire, punctul de sprijin, punctul de refugiu. Oraşul este încă necopt în noi. Cîţi străbuni de poeţi au trăit în el ? Poeţii se nasc, se nasc tot mai mulţi, nerăsfăţaţi de păduri, neîngînaţi de izvoare, întunecaţi, poate mari. Ei învaţă plantele din manualele de şcoală şi strada copilăriei, cu numele schimbat de două ori de atunci, o regăsesc cu greu... Cîte generaţii va fi nevoie să treacă pentru a investi asfaltul cu sentimentul stabilităţii, pentru a face dintr-o încrucişare de bulevarde, matcă şi peisaj natal ? Nu milenii, desigur, dar destul timp pentru a şti de după care turlă răsare soarele şi pe care terasă apune. Dar să nu simplificăm. Sunt poeţi care vin dintr-o idee aşa cum alţii vin dintr-un sat. Nu există refugiu mai primitor decît o idee crezută, şi nu cunosc mai total cataclism decît prăbuşirea unei idei pe care au fost întemeiate existenţe şi arte. Un sat, un oraş, o ţară pot dispărea — în urma lor vor rămîne nostalgii şi tradiţii, urme vii. O idee dispărută ucide tot ce a atins vreodată. „Crede-mă că n-ai fi afirmat cu atîta putere echilibrul primordial al umanităţii, dacă nu l-ai fi pierdut mai întîi“ — spune un erou holderlinian şi afirmaţia presupune, înaintea pierderii, înaintea regăsirii, deţinerea echilibrului. Nimic nu este mai riscant pentru un artist decît tentativa de a pierde ceea ce nu are. Trebuie să fim bogaţi pentru a trăi sărăcirea, să fi fost fericiţi pentru a înţelege dezastrul, să ne fi simţit acasă undeva pentru a şti ce înseamnă înstrăinarea, pentru a nu mai crede în ceva, trebuie să fi crezut cu toată puterea mai întîi. Avem nevoie de locuri, de timpuri, de idei spre care să ne întoarcem, de care să ne îndepărtăm, în funcţie de care să ne socotim drumul. In istorie sau numai pe hartă, poezia fiecăruia dintre noi are nevoie de un punct în stare să ia asupra sa coordonatele perfecţiunii, pentru că mai tragic decît a nu şti de unde să porneşti este numai a nu şti unde te mai poţi întoarce... Ana BLANDIANA 500 DE ANI DE LA MOARTEA LUI JOHANES GUTENBERG (în paginile revistei gravuri din epoca tiparului lui Gutenberg) Desen de A. THEVET, 1584 w REVISTĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIAUCEAFARU ANUL XI Nr. 42 (338) Sîmbătă, 19 octombrie 1968 8 pagini — 1 leu '^iu 'r0L / Oo.'irj.( Proletari din toate ţările, uniți-vă) t