Luceafărul, ianuarie-iunie 1970 (Anul 13, nr. 3-26)
1970-05-23 / nr. 21
Anul XIII 8 pagini 1 leu 21 (421) Sîmbătă 23 mai 1970 IN ACEST NIMÄR SENNEAZÄ: Ştefan Bănulescu, Marin Preda, Marin Sorescu, Eugen Simion, Constantin Ţoiu, Sânziana Pop, Grigore Hagiu, Sütő András, Cezar Baltag, Fănuş Neagu, Ilie Constantin, N. Manolescu, I. Mereuţă, Radu Dumitru, T. Mazilu, Coman Şova, Romulus Rusan, Adrian Păunescu Cărţile deasupra apei — Ce ecou au în conştiinţa dumneavoastră împrejurările prin care trece ţara? a. p. — Ca oricăruia dintre noi, ştirea nu mi-a venit dintr-odată, ca să arate amploarea catastrofei, ci, într-un mod resfrînt şi treptat. Pentru un om care trăieşte în sfera închipuirii, cum este scriitorul, astfel de catastrofe, de cele mai multe ori, prin brutalitatea lor, îl readuc la realitatea reală şi îl pun în situaţia să-şi dea seama de limitele artei sale. într-adevăr, la ce mai folosesc cărţile cînd ele plutesc pe apă ? Cel care le scrie se poate simţi micşorat şi se poate întreba cum să-şi ajute semenii, ce să facă pentru ei, cînd el nu ştiuse decît să scrie. Şi aici, deodată, în ciuda acestor adevăruri, putem înţelege valoarea incalculabilă a artei. Cărţile, în mod fizic, se distrug. Bibliotecile pot fi luate de viitori. Dar în acele clipe, în conştiinţa oamenilor, opera de artă îşi arată consecinţele fără greş : ea a cultivat în oameni curajul, spiritul de sacrificiu, solidaritatea, abnegaţia, bravura, eroismul şi înfruntarea bărbătească a morţii.Există totuşi o artă care s-ar putea simţi umilită în astfel de împrejurări ? Este oare adevărat că muzele trebuie să tacă ? Pentru a răspunde la această întrebare e cazul să ne imaginăm următorul tablou pe care nici nu ştiu dacă nu cumva l-am văzut : este vorba de apă, de foc sau de cutremur. Un privitor, plasat la o anumită înălţime, vede imediat ce ar trebui să facă acei oameni care răcnesc în chinurile cataclismului sau aleargă care încotro, nici măcar cuprinşi de panică, — panica poate fi justificată! — ci de dezorientare, neînţelegere, risipire a forţelor, neputinţă generală, prin dislocarea nucleului solidarităţii umane. Iată nişte oameni cu totul nepregătiţi în faţa surprizei! zice privitorul. Cum e posibil acest lucru ? zice tot el. Cum au trăit aceşti oameni înainte ? Cum de nu-şi dau seama că, dacă ar fi uniţi şi organizaţi, cei care nu sunt loviţi n-ar sta cu miinile în buzunare, pe ideea că la ei n-a venit ? în ce constă civilizaţia acestei colectivităţi ? zice privitorul mai departe. Colectivitatea din tabloul în discuţie, i-am putea noi răspunde, este una dintre acele colectivităţi în care artele, ori au dispărut, ori au fost înlocuite cu jocuri abstracte ale imaginaţiei. E frumoasă imaginaţia in artă ? Este splendidă. Poate ea lipsi ? Dacă lipseşte, arta a murit- Dar arta nu e numai atît. Ea este deplină şi misterioasă cînd cumulează puterea imaginativă a sufletului uman şi aspiraţia omului spre perfecţiune morală. Marin PREDA (Continuare în pag. 3) Tîrgu-Mureş — Doi tineri sinistrafi Sighişoara — Valeria Coman : „Asta a fost strada Clujului" Cu voi, pentru voi în zilele de mari nenorociri şi dezastre pe care voi, oamenii scumpi şi bravi ai ţării, le înduraţi şi le înfruntaţi eroic prin furia apelor dezlănţuite din Maramureş şi pînă la Dunăre, sîntem cu voi, trăim pentru voi, muncim pentru voi, ne împărţim pîinea şi hainele cu voi. Ne gîndim, în zilele astea, la tot ce am avut, la tot ce ne-au lăsat ca moştenire de preţ înaintaşii noştri şi la tot ce am strîns cu toţii prin ani grei de trudă şi de sacrificiu fără seamăn, şi dacă încă nu ştim ce ne va mai rămîne din rămasul rămas, ştim că putem fi tari şi uniţi, că am ştiut să fim în aceste zile şi nopţi tragice umăr la umăr, inimă lîngă inimă. Sîntem cu voi, trăim pentru voi în România noastră mai unită şi mai dîrză ca oricînd. Ştefan BANULESCU „...Nu eşti frumoasă, nu eşti înavuţită ? N-ai ficiori mulţi care te iubesc ? N-ai cartea de vitejie a trecutului şi viitorul înaintea ta ?... pentru ce curg lacrămile tale ?..." „Pentru ce tresari ? trupul ţi se topeşte de slăbiciune şi inima ţi se frămîntă cu iuţeală... Cetit-ai, oare, în cartea ursitei ? ...Aerul mişcă turburat... Vîntul dogoreşte... îngerul periei arătatu-ţi-s-a ? Nopţile tale sunt reci, visurile tulburate ca valurile mărei bătută de furtună... Ce-ţi prevestesc ? ...Cinge-ţi coapsa, ţară română... şi-ţi întăreşte inima..." ALECU RUSSO : „CÂNTAREA ROMÂNIEI“ Luceafărul CU VOI, PENTRU VOI, OAMENI SCUMPI ŞI BRAVI AI Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Săptâminal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România Pînă la genunchi, pînă la brîu, pînă la cer Nu este locul vorbelor mari. Literatura frumoasă uite c-o ia apa. Faptele, vorbesc cu glas de tunet. Cotele rîurilor s-au înscris singure, din ce în ce mai sus : pînă la piciorul patului, pînă în tavan, pînă pe acoperiș. Pe trupurile oamenilor , pînă la genunchi, pînă la brîu, pînă în cer. Pe unde altădată ieşea fumul, au ieşit copii înecaţi şi valuri bolborosind. Am văzut soldaţi eroici dîndu-şi viaţa pentru a salva familii întregi cuprinse de nenorocire. Helicopterele au căutat oamenii prin copaci, răscolind cuiburile de barză, înecaţii au fost îngropaţi la repezeală în fiorei şi i-a luat viitura. Mii de vite au implorat în zadar, caii au nechezat, oile au behăit, cîinii şi-au strigat stăpînii, în astfel de momente se arată pe cer şi cîte o stea cu coadă. Dacă nu ne-ar fi fost teamă că lacrimile noastre se adaugă apelor, toată ţara ar fi plîns. „Acolo şezum şi plînsuri“. Acolo a fost în prea multe locuri : Satu-Mare, Tîrgu Mureş, Deva, Arad, Alba-Iulia, nume sonore, glorioase, împlîntate adînc în istoria poporului nostru, şi nenumărate sate modeste dar care şi ele au făcut istoria, pe Mureş, Tîrnave, Someş, Siret, Prut, Dunăre-E ceva brambura în clima Europei. Nilul s-a mutat aici, scriind pagini mocirloase. Revărsarea aceasta va şti să fie şi mănoasă ? Toţi ne-am simţit loviţi în aceste zile şi toată ţara a fost un singur geamăt. Dar şi o singură voinţă. De la conducătorul statului, mereu în mijlocul sinistraţilor, în locurile încercate, pînă la ultimul cetăţean. E de neînfrînt un popor întreg care ştie să fie la fel de unit şi la bine şi la rău. Sînt de reparat poduri, şosele, căi ferate, de reconstruit case. Satele evacuate se vor întoarce la locurile crimelor naturii, vor scuipa întîi în apele blestemate, apoi vor scuipa în palme şi vor reîncepe viaţa. Marin SORESCU Tîrnăveni — „Descoperirea plutei în 1970" cronica pietonului Voinţa de a fi Încercările grele au măcar darul că verifică omul, făcîndu-l să-şi dea seama de resursele lui fizice şi morale, nedesfăşurate încă în întreaga lor forţă. Paradoxal examen, să te defineşti, să iei act de tine însuţi printr-o nenorocire. Ciudată, nobilă condiţie a firii omeneşti, care găseşte în tragedie, în ciocnirea cu stihiile sau cu împotrivirile destinului motivul supremei forţe şi înseninări. Ţara întreagă trăieşte sub semnul acestui examen decisiv pentru noi înşine, ca oameni strîns uniţi în indestructibila familie a poporului român. Puternica solidaritate a tuturor cetăţenilor scumpei noastre patrii socialiste, in aceste clipe de grea încercare, a învins, într-un mod eroic şi exemplar , prin jertfă, prin abnegaţie, prin generozitate. Poporul român a dat şi cu acest nefericit prilej dovada bărbăţiei sale, dovada profundei lui unităţi, dovada că există prin marile calităţi care fac istoria. Românul spune: ferească Dumnezeu de mai rău — şi spune acest lucru pentru că a trecut prin atitea, cu o experienţă neobişnuită a răului în toate formele sale. El rosteşte formula lui in mijlocul oricăror urgii, încredinţat că există o scară a răului şi că relele trec, că ele sunt doar încercări, simple încercări în faţa voinţei neclintite de a fi, de a răzbi, de a supravieţui... CANDID