Luceafărul, ianuarie-iunie 1974 (Anul 17, nr. 1-26)

1974-04-27 / nr. 17

Cuvîntarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU la întîlnirea cu membrii Consiliului Asociaţiei cineaştilor Stimaţi tovarăşi, Doresc să încep prin a felicita in mod căl­duros noua conducere a Asociaţiei cineaştilor şi a-i ura succes in îndeplinirea mandatului în­credinţat de conferinţă. Problemele dezvoltării cinematografiei în România ocupă un loc important în viaţa socie­tăţii noastre, nu preocupările conducerii de partid. Pornim de la rolul important pe care îl are cinematografia în activitatea de ridicare a nivelului cultural al maselor populare, în reali­zarea programului partidului de făurire , odată cu edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate­­­a omului nou, în dezvoltarea con­ştiinţei socialiste, care este o condiţie primor­dială a progresului general al societăţii noastre. Pornim de la preocuparea ca arta în general, deci şi cinematografia, să se încadreze cit mai activ, de pe poziţii militante, in activitatea de în­făptuire a directivelor Congresului al X-lea al partidului, ale Conferinţei Naţionale, ale plena­rei Comitetului Central din noiembrie 1971 care s-a ocupat special de problemele ideologiei, cul­turii şi educaţiei. Se poate spune că, intr-adevăr, in ultimii ani s-au realizat paşi importanţi în direcţia îmbu­nătăţirii activităţi cinematografiei româneşti, a creaţiei de film. Au fost realizate multe filme care servesc mai bine scopului educării patrio­tice, socialiste, a meselor populare, contribuie mai activ la răspîndirea concepţiei despre lume şi viaţă a partidului nostru. In cadrul conferinţei care s-a terminat ieri, au fost relevate aceste realizări. Şi preşedintele Asociaţiei cineaştilor a vorbit aici despre rezultatele obţinute. Am putea să ne declarăm mulţumiţi cu ceea ce s-a rea­lizat, am putea considera că, pe baza acestor rezultate, avem toate condiţiile ca în viitor să obţinem filme şi mai bune, cu un conţinut şi mai valoros. N-ar fi, cred, bine, dacă nu am menţiona totodată că, în aceşti ani, pe lingă o serie de filme bune, au mai văzut, totuşi, lu­mina zilei şi unele filme ce nu se află la înăl­ţime nici din punct de vedere al conţinutului, nici din punct de vedere al nivelului artistic. De altfel, asupra unora din acestea s-a mai atras atenţia in decursul acestor ani. Oricum, cred că am putea aprecia, în ansamblu, ca po­zitive activitatea din ultimii ani, orientarea şi drumul pe care se merge în cinematografia românească. Cu o condiţie : să nu ne decla­răm mulţumiţi cu ceea ce am realizat. Să con­siderăm că filmele bune, această orientare bună, constituie talonul pe baza căruia trebuie să se acţioneze, in continuare, pentru ridicarea cine­matografiei româneşti la nivelul realizărilor ge­nerale obţinute de poporul român in dezvoltarea economico-socială, în făurirea societăţii socia­liste multilateral dezvoltate, la nivelul exigenţelor spectatorilor, al cerinţelor partidului nostru. Avem, cred, toate condiţiunile pentru a ne propune o dezvoltare mai accentuată a activi­tăţii cinematografiei, atît în privinţa conţinutului cit şi a calităţii artistice­­ deosebit de importantă pentru atractivitatea oricărui film. Dumneavoas­tră ştiţi că şi o idee bună, dacă e prezentată intr-o formă plictisitoare, poate avea, citeodată, o influenţă mai rea decît dacă n-ar fi prezen­tată deloc. Pe lingă conţinutul de idei care trebuie să stea permanent în atenţia noastră - este necesar să avem in vedere că filmul îşi are legile lui artistice. Numai în măsura în care este accesibil, plăcut, interesant, el poate exer­cita o influenţă puternică asupra spectatorilor, asupra maselor populare. Este pozitiv că am ajuns să realizăm 25 de filme pe an. Probabil că vă gîndiţi să nu ne oprim însă aici. Adevărat, se produc mai mult de două filme româneşti pe lună. Cerinţele sunt însă mari, problemele care pot fi atacate de cinematografie sunt multiple şi variate. Se vor putea, deci, găsi teme corespunzătoare pentru un număr ceva mai mare de filme. Sper că se va ţine seama de aceasta. Probabil că va fi necesar­ să pornim cu mai mult curaj la reali­zarea de filme seriale­­ de calitate bună, desi­gur. Oricum, nu este prea plăcut ca la televiziune să vedem doar seriale străine. Serialul expirat recent a avut o temă bună dar, după cit cunosc, s-a bucurat de multe critici din partea telespec­tatorilor şi de mult mai puţine aprecieri. Va trebui să ne gîndim foarte serios la necesitatea realizării unor filme seriale pentru televiziunea românească şi, in măsura in care vor fi bune, pentru străinătate. Nu doresc să mă refer acum la preocupările generale ale partidului, ale poporului nostru. Vă sunt cunoscute direcţiile în care acţionăm pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pen­tru ridicarea bunăstării materiale şi spirituale a poporului. Cunoaşteţi atît realizările cit şi lip­surile existente, precum şi preocupările noastre de a asigura perfecţionarea organizării şi con­ducerii societăţii, perfecţionarea omului însuşi, a conştiinţei sete, a felului său de a gîndi şi trăi. Toate acestea oferă posibilităţi infinite de inspiraţie pentru scenarişti, pentru regizori, pen­tru artişti. Se cer prezentate, prin intermediul filmului, opiniei publice, maselor populare din România şi din străinătate, atit realizările şi de­fecţiunile cit şi eforturile pentru îmbunătăţirea continuă a activităţii generale desfăşurate in societatea noastră. Străinii, care vin in număr destul de mare in România, remarcă tocmai a­­cest proces de înnoire continuă care are loc in societatea socialistă românească, faptul că nu ne mulţumim cu ce am realizat, că acţionăm continuu pentru perfecţionarea tuturor laturilor activităţii economico-sociale. Aş dori ca şi cine­matografia noastră - în general, arta noastră — să fie mai sensibilă la aceste procese şi preocu­pări, să se străduiască să le prezinte intr-o formă cit mai convingătoare, mai elocventă, atit din punct de vedere al conţinutului, cit şi al formei artistice. In acest an, sărbătorim a 30-a aniversare a eliberării României de sub dominaţia fascistă, vom avea Congresul al Xl-lea al partidului. Probabil că cinematografia are in vedere ii prezinte unele aspecte legate de aceste­ eveni­mente, de lupta de eliberare a poporului nos­tru. Trebuie spus că cinematografia noastră a oglindit in general slab mişcarea revoluţionară românească, incepînd — dacă vreţi — de pe vre­mea Unirii şi pinâ astăzi, de la crearea pri­mului partid muncitoresc, in 1893, şi pină in zilele noastre. Asemenea etape şi momente de importanţă covîrşitoare ale istoriei noastre pot constitui pentru creatorii din toate genurile artei, inclusiv din cinematografie, teme de inspiraţie pentru realizarea unor opere de mare valoare. Sint, de asemenea, incă slab oglindite perioada înfăptuirii insurecţiei naţionale antifasciste şi antiimperialiste, precum şi participarea României la războiul antihitlerist. Consider necesar ca în viitor să acordăm mai multă atenţie acestor pe­­rioade din istoria luptei poporului nostru, oglin­dirii lor corespunzătoare în opere cinematogra­fice. Ştiu că sunt prevăzute filme de acest fel şi în producţia acestui an, cred insă că trebuie să ne gîndim la o tematică mai cuprinzătoare - constltind mai larg în acest scop şi pe aceia care au participat direct la evenimentele isto­rice. Spun aceasta pentru că unele din filmele consacrate acestor perioade şi evenimente su-Continuare în pag. a 3-a Făurirea Frontului Unic Muncitoresc Unul din momentele remarcabile, care expri­mă gradul înalt de maturitate politică şi de conştiinţă revoluţionară al clasei muncitoare din ţara noastră, răspunderea sa faţă de destinele naţiunii, îl reprezintă încheierea în aprilie 1944 a acordului de colaborare dintre Partidul Co­munist Român şi Partidul Social-Democrat şi crearea FRONTULUI UNIC MUNCITORESC. Acest act, de însemnătate decisivă în asigura­rea rolului conducător al proletariatului in lupta pentru democraţie şi progres social, pentru re­facerea unităţii sale organizatorice şi politice in cadrul unui singur partid marxist-leninist, era rezultatul firesc al politicii de unitate pro­movate de peste două decenii de către P.C.R., al conlucrării dintre comunişti, social-democraţi, socialişti şi alţi oameni ai muncii în luptele de clasă din perioada anterioară şi mai ales al multiplelor acţiuni comune purtate împotriva fascismului şi al războiului hitlerist Instaurarea dictaturii militaro-fasciste şi ae­rulicarea­ ţării noastre în războiul antisovietic, alături de Germania hitleristă şi de sateliţii ei, a ridicat în faţă întregii naţiuni române sar­cini şi răspunderi de o însemnătate deosebită pentru destinele ţării noastre ca stat indepen­dent şi suveran. Organizarea rezistenţei antifas­ciste ; răsturnarea dictaturii antonesciene ; în­cetarea războiului contra U.R.S.S. şi lupta ală- Mi tur­ de celelalte state ale coaliţiei antihitleris­te, împotriva Germaniei naziste ; alungarea tru­pelor străine din ţară ; recucerirea independen­ţei şi libertăţii naţionale ; formarea unui gu­vern din reprezentanţii tuturor forţelor patrio­tice ; eliberarea părţii de nord a Transilvaniei — sarcini fundamentale ale acestei perioade — nu puteau fi îndeplinite numai de către­ o sin­gură clasă socială, oricît de puternică şi bine organizată ar fi fost aceasta. Aşa se şi explică de ce Partidul Comunist Român, singura forţă politică organizată, a formulat cerinţa realiză­rii FRONTULUI UNIC NAŢIONAL AL PO­PORULUI ROMÂN, care să cuprindă toate cla­sele şi păturile sociale din ţară, toate partide­le, organizaţiile şi personalităţile nefasciste. In centrul acestei strategii politice concepute de P.C.R., singura reală şi eficace, urma să se afle clasa muncitoare, forţa socială cea mai înaintată a societăţii româneşti, care, acţionind unită în FRONTUL UNIC MUNCITORESC, avea să constituie nucleul şi motorul luptei în­tregului popor. „Fără unitatea clasei munci­toare — se preciza în circulara C.C. al P.C.R., din iulie 1941 — nu se poate asigura cu succes nici unitatea de luptă pentru dezrobirea naţio­nală a poporului român“. Pornind de la situaţia existentă în ţară, ca­racterizată prin cr­eşterea stării de spirit anti­fascistă a întregului popor, ca şi de la faptul că muncitorimea se angaja ferm la luptă, pen­tru obţinerea drepturilor şi libertăţilor răpite, pentru eliberarea României de sub dominaţia hitleristă, Partidul Comunist Român a trasat organizaţiilor sale sarcina de a milita zi de zi pentru crearea Frontului Unic Muncitoresc, prin antrenarea la acţiuni comune a muncitorilor fără deosebire de apartenenţa lor politică sau naţională şi, în acelaşi timp, a iniţiat numeroase discuţii cu conducătorii locali şi centrali ai Par­tidului Social-Democrat. Realismul apelurilor şi chemările P.C.R., al programului său de luptă, activitatea neprecupe­ţită şi plină de sacrificiu a comuniştilor, au gă­sit incă de la început ecou în rindurile oame­nilor muncii, care, fără deosebire de naţionali­tate, au participat uniţi la acţiuni greviste, au organizat acte de sabotaj împotriva maşinii de război fasciste, au înfruntat cu dîrzenie repre­saliile autorităţilor reacţionare, în anii urmă­tori, în strînsă legătură cu succesele obţinute pe fronturi de armatele coaliţiei antihitleriste, lupta şi rezistenţa antifascistă in România a crescut în amploare şi intensitate, iar iar cadrul acesteia unitatea de acţiune a clasei mimeitoa­­re a ciştigat tot mai mult teren. Pe această bază în rindurile cadrelor de conducere ale Partidului Social-Democrat şi a altor activişti socialişti se constată tot mai multă receptivita­­te faţă de propunerile de front unic, fapt care este marcat între altele şi de adoptarea de că­tre C.C. al P.S.D., in februarie 1943, a rezoluţiei privind unitatea de acţiune a partidelor mun­citoreşti şi cea privitoare la necesitatea unei singure mişcări sindicale. Ca urmare a acestor precizări de poziţie, Par­tidul Comunist Român îşi multiplică şi in­tensifică activitatea în direcţia realizării Fron­tului unic, şi reuşeşte ca în septembrie 1943 să realizeze cu conducerea P.S.D., un acord de principiu privind participarea acesteia la con­stituirea Comitetului Naţional şi al Frontului Patriotic Antihitlerist. Rezultatele politicii de front unic promovată de P.C.R., in ciuda a mul­tiple piedici şi greutăţi, îşi găsesc expresia atit în semnarea şi parafarea unor acorduri, dar mai ales in numeroase acţiuni comune îndrep­tate împotriva regimului antonescian şi a tru­pelor hitleriste, în polarizarea în jurul, clasei muncitoare a unor însemnate forţe social-po­­litice. Discuţiile îndelungate purtate între comu­nişti şi social-democraţi asupra situaţiei, din rişcărea muncitorească internă şi internaţiona­lă, căutarea in comun a mijloacelor de salvare a ţării din situaţia precară in care se găsea,, aflarea căilor cele mai potrivite pentru soluţio­narea multiplelor probleme ce se ridicau la ordinea zilei, au apropiat mult poziţiile celor două partide muncitoreşti. Totodată, abandona­rea polemicilor şi a acuzaţiilor reciproce, mani­festarea dorinţei din partea celor două partide Gh. Tutui WM I m m 1 **?. I' l&iI pit « N $ aPM-AW" *TM r­... X: :IcV: W^K Continuare In pag. a 7-a Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ANUL XVII Nr. 17 (626) Sîmbătă 27 aprilie 1974 8 pagini 1 leuLuceafărul PROZĂ • POEZIE • ESEU • ARTE • REVISTĂ STRĂINĂ Sâptâmînal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România ' v .' WW: f X: V v W* ' "N Cuvintul înaripat Cuvin­tarea rostită de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului, pre­şedintele Republicii Socialiste România, la Con­ferinţa creatorilor din cinematografie, constituie un îndreptar preţios pentru toate sectoarele ar­tei şi culturii noastre noi, aflate în slujba dez­voltării sociale şi morale a poporului. Preocupările înscrise în programul social-po­litic, eforturile partidului şi ale statului de a asigura perfecţionarea organizării şi conducerii societăţii, perfecţionarea omului însuşi, a con­ştiinţei sale în procesul complexelor transfor­mări revoluţionare oferă nu numai posibilităţi nelimitate de inspiraţie pentru artişti ci le im­pun totodată înalta obligaţie morală de a par­ticipa, prin mijloacele lor specifice, la efortul întregului popor de continuă înnoire, de con­tinuă perfecţionare a societăţii socialiste mul­tilateral dezvoltate. Subliniind caracterul revo­luţionar, de dezvoltare continuă a activităţii în toate compartimentele vieţii noastre, preşedin­tele Republicii şi-a exprimat dorinţa ca arta să se arate mai sensibilă faţă de aceste procese şi preocupări şi să se străduiască să le prezinte intr-o formă cit mai convingătoare, mai eloc­ventă atit din punctul de vedere al conţinutu­lui cit şi al formei artistice, îndemnul adresat creatorilor din toate domeniile artei de a-şi perfecţiona instrumentele de lucru printr-o cu­noaştere aprofundată a realităţii, prin sporirea cunoştinţelor generale şi de specialitate în sco­pul unei oglindiri cit mai veridice — bineînţe­les nu un chip fotografic — a vieţii de azi a poporului nostru, a trezit un lung ecou în su­fletele tuturor celor ce rîvnesc să facă din no­bila meserie de scriitor, cineast, pictor, muzi­cian un mijloc eficient de îmbogăţire spiritua­lă a semenilor lor. De o deosebită atenţie, a adăugat tovarăşul Nicolae Ceauşescu, trebuie să se bucure în ochii artiştilor noştri, motivele de inspiraţie pe care le oferă mişcarea revoluţionară românească în­­cepînd de pe vremea Unirii şi pină astăzi, de la crearea primului partid muncitoresc în 1893 şi pină în zilele noastre. Oglindirea intr-o for­mă de înaltă ţinută, artistică a unor asemenea motive, încă slab reprezentate în piesele de teatru, romanele, filmele noastre, ar restitui întreaga profunzime istorică a măreţelor în­făptuiri de astăzi ale României socialiste. De asemeni, perioada insurecţiei naţionale antifas­ciste şi antiimperialiste, precum şi participarea României la războiul antihitlerist oferă un te­ren vast de inspiraţie, a cărei importanţă pen­tru edificarea statului nostru socialist, pentru suveranitatea şi independenţa noastră naţională trebuie şi poate fi reliefată în cele mai preg­nante forme artistice Pentru creatorii din toa­te domeniile, această perioadă de răscruce ofe­ră posibilităţi nelimitate de punere în valoare a eroismului, a entuziasmului neprecupeţit de care a dat dovadă poporul român in lupta pen­tru cucerirea libertăţii sociale şi naţionale. Cla­sa muncitoare, ţărănimea, intelectualitatea au dat acestei lupte eroii ei cei mai neînfricaţi, spiritele cele mai alese care pot constitui mo­dele de urmat, pilde profund educative de ab­negaţie şi intransigenţă revoluţionară, de iubire faţă de patrie. Istoria recentă trebuie să-şi regăsească întreaga solemnitate şi măreţie vi ! Sub arcul lui Mai Sub arcul lui Mai nu poţi trăi fără cuvinte, toate vorbesc in preajmă intr-un grai răspicat, miinile iubesc aripile de iarbă crudă ale zorilor pregâtindu-se de zburat. Sub jocul lui Mai fericite-s seminţele ruga lor către soare o aud şi in somn de cite ori presimt pe aproape o-nflorire se petrece, parcă, o descălecare de domn. Sub îndemnul lui Mai nu coboară pasul, ci urcă pe culmile unui aer mai demn, de unde noi pe noi ne vedem, de unde timpul ne cheamă prin marele semn. Florin Costinescu operele umanismului: socialist. Dar nu numai istoria recentă. Preşedintele Republicii a subli­niat de asemenea importanţa redării marilor momente ale istoriei poporului român. In urmă­torii ani se vor împlini 375 de ani de la reali­zarea, de scurtă durată dar de o strălucire care a iradiat prin secoli, a primului stat unitar al românilor. Eroul pe care poporul l-a numit Mihai Viteazul, şi care a chemat la meditaţie pe istoricii, pe poeţii, pe dramaturgii şi cineaş­tii acestei ţări, va constitui desigur şi în viitor figura fascinantă spre care se vor întoarce me­reu creatorii din toate domeniile. Apropierea unei­­date fundamentale din istoria neamului nostru, împlinirea unui secol de la războiul pen­tru independenţă din 1877 va furniza, dease­­meni negreşit, un prilej fecund de transpunere prin mijloacele artei, a gloriosului nostru tre­cut naţional. O idee deosebit de preţioasă care se desprin­de din conferinţa plină de sugestii importante şi rodnice a tovarăşului Nicolae Ceauşescu este, desigur, ideea perspectivei în muncă pe care creatorii în domeniul artei trebuie să şi-o im­pună ca o autodisciplină de mare importanţă şi eficienţă. Stabilirea unei perspective — fi­reşte, ţinînd seama de specificul şi de întrea­ga delicateţe a procesului creator — în virtu­tea căreia să se orienteze liniile de forţă ale activităţii literar-artistice nu înseamnă altceva decit a ne situa la înălţimea exigenţelor spiri­tuale de bază ale dezvoltării noastre social-po­­litice, înseamnă a ne orienta spre obiectivele majore ale nobilei meserii şi nobilei misiuni a artistului. Avind în faţă o asemenea perspecti­vă, avem, de fapt, posibilitatea de a disciplina activitatea creatoare, de a aprofunda cunoaşte­rea realităţii, documentarea din hrisoave ca şi din faptele care se petrec sub ochii noştri, de a răspunde marilor chemări ale istoriei noastre prezente şi viitoare. Conferinţa rostită de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în faţa creatorilor din cinematogra­fie, adunaţi să discute problemele meseriei lor, depăşeşte cu mult importanţa pe care o are pentru dezvoltarea filmului românesc, consti­tuind o sursă de reflecţie, un îndreptar subtil şi înaripat pentru întregul nostru front­ literar­­artistic. Luceafărul 1 . Este vremea cină florile se pregătesc pentru marea sinteză. Sevele au izbucnit din pămint umflindu-le corolele multicolore. Razele soarelui mingie feţele trecătorilor. Rîndunelele s-au întors de curind şi au început să îşi clă­dească cuiburi sub streaşinile sufletelor noastre. Pretutindeni se aud cintecele păsărilor şi glasurile copiilor care se joacă. In cartierul in care locuiesc, de puţin timp încoace un pitpalac ritmează tăcerea serilor liniştite şi răcoroase, ducindu-mă cu gîndul la casa părintească, unde mi-am petrecut copilăr­­ria, la satul care acuma e inundat de verdeață, la livada de pomi despre care cei de acasă îmi scriu in fiecare mai că e frumoasă ca un paradis, la holdele care aleargă, sub adierea vintului de primăvară, pe culmile dulci ale Transilvaniei — ca, de altfel, pe toate întinsele cimpii ale patriei — la oamenii aceia simpli şi modeşti, tăcuţi şi gravi, ce s-au născut şi trăiesc din pămintul pe care ii lucrează de cind se ştiu, de la începuturile istoriei, cu aceeaşi dăruire­ şi seriozitate cu care îşi consideră propria viaţă şi propriul lor viitor. Oamenii care muncesc pe ogoare şi pentru care noţiunea de patrie se confundă cu aceea a locului natal şi a muncii. Oamenii aceştia care sunt izvorul nesecat de bogăţie al ţării. Eminescu spunea că munca este cea mai mare avuţie naţională a unui popor. Generaţia care s-a născut acum un sfert de secol, mai exact acum treizeci de ani şi s-a format in această orinduire socialistă — singura pe care o cunoaşte — a crescut şi a fost educată în spiritul muncii şi al efortului, impuse de nece­sitatea unei dezvoltări grandioase. Cei care au vizitat oraşele ţării acum două decenii sau trei işi pot da seama, fără nici un efort, de drumul ascendent care a fost parcurs. Şi e suficient să mă gindesc la Clujul anilor cincizeci, cu magherniţele şi dughenele din Piaţa Mihai Viteazul sau cocioabele cartierului Dragalina, amintindu-mi că azi cei mai mulţi prieteni şi cunoscuţi clujeni locuiesc în super­bul cartier Mănăştur. Este numai un singur exemplu acesta, ilus­­trind pe deplin întreaga semnificaţie pe care o are noţiunea de muncă. O semnificaţie ple­nară şi optimistă. In fiecare primăvară cind izbucnesc florile pe aleile, pe străzile, prin grădinile şi parcurile Bucureştiului, mă gindesc la cununile pe care le împleteam în copilărie cind învăţătorul ne ducea la pădure încolonaţi, dindu-ne tonul acelui cîntec pe care nu-l voi uita niciodată : „Vine, vine luna mai...“, pe care mi-l amintesc şi acum, ca atunci, pentru că ştiam­­ de la şcoală, cum ştiu azi de la viaţă — că se apro­pie Ziua internaţională a oamenilor muncii. Matei Gavril "­­.

Next