Luminița, 1970 (Anul 21, nr. 1-12)
1970-06-01 / No. 6
mereu. Frăția, organizarea, calmul care au domnit în tot timpul acestei lupte pe viață și pe moarte au fost zidul cel mai trainic,de care s-au lovit apele dezlănțuite și au fost silite să se retragă. Azi, atît cît mă simt în stare, vreau să vă vorbesc despre solidaritatea întregului nostru popor, care n-a precupețit și nu precupețește nimic, sărind să salveze de la moarte vieți omenești, sărind în ajutorul celor care și-au pierdut avutul, sărind să repare uzine și fabrici distruse, să ajute regiunile năpăstuite. Și nici voi, copiii, nu v-ați lăsat mai prejos. V-ați împărțit hainele celor de vîrsta voastră din regiunile inundate, ați strîns pentru ei daruri, le-ați trimis banii economisiți, poate pentru o minge, pentru o păpușă, pentru o carte de povești. Azi, atît cît mă simt în stare, vreau să vă vorbesc despre încrederea poporului nostru în forța sa, în partid, încredere care ne face pe toți să muncim mai mult și mai bine pentru a vindeca rănile nenorocirii care s-a abătut, pentru a nu opri mersul nostru înainte, dezvoltarea continuă a țării socialiste. Iertați-mă, copii, dar azi nu vă pot spune o poveste. Și poate că nici voi n-ați asculta-o. Alături de părinții voștri, aveți și voi atîtea de făcut pentru ca totul să intre în normal, pentru ca să ștergem cît mai repede urmele hîde ale urgiei, pentru ca poveștile vesele să se întoarcă înapoi în inimile voastre. OCTAV PANCU-IAȘI VISUL FRUMOS VA ÎNVINGE Nimeni nu și-a închipuit Nimeni nu se aștepta. La ora cînd somnul copiilor se îndrepta spre cele mai frumoase vise au năvălit puhoaiele oarbe, măturînd în calea lor agoniseala de ani și ani a oamenilor și a țării. Păsările și-au luat zborul înspăimîntate spre alte meleaguri, lăsîndu-și cuiburile. Oamenii au rămas. Oamenii nu puteau să zboare. Oamenii trebuiau să lupte. Oamenii trebuiau să-și apere truda și țara. în aceste zile, copiii și-au pierdut o parte din copilărie și s-au transformat în oameni mari. Mulți dintre ei au pierit eroic. Mulți dintre ei au rămas eroi. La ceasul marilor înfruntări cu urgiile dezlănțuite ale naturii, cocoșul negru de noapte țipa speriat Durerea se scurgea odată cu apele, visele începeau să moară odată cu casele luate de șuvoaie, lumina s-a transformat în întuneric, coșurile fabricilor își înecau fumul în retezarea norilor negri și urîți. Dar oamenii luptau. Omul niciodată nu s-a supus naturii și stihiilor ei, în lupta cu natura omul a învins, chiar dacă pentru a învinge a trebuit să-și sacrifice propria lui viață. Alături de oamenii mari au fost ceilalți oameni pe care, în zilele obișnuite, îi numim oameni de-o șchioapă. Sute de școli s-au dărîmat Sute de table negre au început să plutească pe apa neagră. Pămîntul acesta românesc a trecut prin urgii și le-a învins. Le va învinge și de data asta. Copiii și elevii din întreaga țară sînt alături, prin strădania lor, de copiii care au rămas fără acoperișuri și fără vise. întreaga țară luptă ca visurile lor să renască, școlile lor să privească iar la soare prin ochiurile mari și curate ale ferestrelor. Copiii țării dau ajutor țării și copiilor țării. Inimile celor douăzeci de milioane de oameni bat ca o singură inimă. Comuniștii, uteciștii, pionierii, întregul popor va zăgăzui durerea. Pajiștile vor înflori din nou. Berzele își vor face iar cuib pe hornurile caselor, iar va cînta ciocîrlia. Somnul spre visele frumoase nu va mai fi întrerupt, îl vor păzi mîinile harnice ale tuturor. în toate durerile mari prin care a trecut, acest popor n-a plîns. A făcut din durere bărbăție. Așa am durat pe acest pămînt și așa vom dura. Mîinile mari și mîinile mici ale țării sînt înfrățite, copiii și părințiii vor transforma și această durere într-o victorie. PETRE SALCUDEANU nu s-a dat niciodată bătut. Nu l-au înfrînt nici furtunile, nici dezastrele istoriei. în ceasul marilor încercări el s-a ridicat întotdeauna hotărît să-și apere bunul său cel mai de preț: patria! Cu aceeași neclintită dîrzenie a strămoșilor, poporul român se ridică și azi cînd furia sălbatică a apelor a invadat distrugătoare ținuturi întregi ale patriei. Ne vom aminti întotdeauna cu mîndrie și recunoștință de abnegația și eroismul ostașilor care au salvat vieți omenești și bunuri materiale, de omenia de care au dat dovadă muncitorii și țăranii veniți în ajutorul celor sinistrați. Nu vom uita niciodată că în clipele cele mai grele, aidoma lui Ștefan Voievod, care, după spusele cronicarului, «punea umărul la greul cel mai greu», conducătorii iubiți ai partidului și ai statului se aflau în marea viitoare, printre milioanele de oameni, îmbărbătîndu-i în lupta cu natura aprigă și dezlănțuită. în calendarul românesc, zilele lunii mai sînt zile de primăvară și de sărbătoare. Dar cum poate fi numit mai, acest incredibil mai din 1970,care ne-a zguduit atît de mult conștiințele și ne-a pricinuit pagube atît de mari? Cum poate fi numită primăvară, primăvara care are cerul de plumb,din care cad fluvii imense, amenințătoare și aducătoare de nenorociri? Nu, în 1970, luna mai încă n-a venit. Ea va veni în iunie sau mai tîrziu. Dar va veni. Primele semne ale primăverii românești se și arată: țara întreagă, cu brațele suflecate, își sporește efortul în marea operă de refacere și depășire a clipelor grele prin care a trecut. Mîine, poimîine, toate vor fi la locul lor, totul se va reașeza în făgașul normal. Va răsări soarele și vom privi lumea cu alți ochi. în graiul celor douăzeci de milioane de oameni care locuiesc la Dunăre și-n Carpați, cuvintele: Patrie, Partid, Ceaușescu, Armată, Comuniști, Unitate, Suveranitate vor avea o încărcătură afectivă sporită: ele vor exprima, mai mult ca oricînd, însăși definiția existenței și dăinuirii noastre! 2§ si — X O — Iocu r < *- lu o:* ți < OE O Û- PRIMĂVARA VA FM De-a lungul vremilor, în zbuciumata noastră existență ca neam, ne-au bîntuit toate vînturile, ne-au pîrjolit toate focurile, ne-au apăsat toate jugurile, ne-au călcat toate copitele. Poporul VICTOR TULBURE