Luminița, 1970 (Anul 21, nr. 1-12)

1970-06-01 / No. 6

mereu. Frăția, organizarea, calmul care au domnit în tot timpul acestei lupte pe viață și pe moarte au fost zidul cel mai trainic,de care s-au lovit apele dezlănțuite și au fost silite să se re­tragă. Azi, atît cît mă simt în stare, vreau să vă vorbesc despre solidaritatea întregului nostru popor, care n-a pre­cupețit și nu precupețește nimic, să­rind să salveze de la moarte vieți ome­nești, sărind în ajutorul celor care și-au pierdut avutul, sărind să repare uzine și fabrici distruse, să ajute re­giunile năpăstuite. Și nici voi, copiii, nu v-ați lăsat mai prejos. V-ați împăr­țit hainele celor de vîrsta voastră din regiunile inundate, ați strîns pentru ei daruri, le-ați trimis banii economisiți, poate pentru o minge, pentru o pă­pușă, pentru o carte de povești. Azi, atît cît mă simt în stare, vreau să vă vorbesc despre încrederea po­porului nostru în forța sa, în partid, încredere care ne face pe toți să mun­cim mai mult și mai bine pentru a vin­deca rănile nenorocirii care s-a abătut, pentru a nu opri mersul nostru înainte, dezvoltarea continuă a țării socialiste. Iertați-mă, copii, dar azi nu vă pot spune o poveste. Și poate că nici voi n-ați asculta-o. Alături de părinții voștri, aveți și voi atîtea de făcut pentru ca totul să intre în normal, pentru ca să ștergem cît mai repede urmele hîde ale urgiei, pentru ca poveștile vesele să se în­toarcă înapoi în inimile voastre. OCTAV PANCU-IAȘI VISUL FRUMOS VA ÎNVINGE Nimeni nu și-a închipuit Nimeni nu se aștepta. La ora cînd somnul copiilor se îndrepta spre cele mai frumoase vise au năvălit puhoaiele oarbe, mă­­turînd în calea lor agoniseala de ani­ și ani a oamenilor și a țării. Păsările și-au luat zborul înspăimîntate spre alte meleaguri, lăsîndu-și cuiburile. Oamenii au rămas. Oamenii nu puteau să zboare. Oamenii trebuiau să lupte. Oamenii trebuiau să-și apere truda și țara. în aceste zile, copiii și-au pierdut o parte din copilărie și s-au transfor­mat în oameni mari. Mulți dintre ei au pierit eroic. Mulți dintre ei au rămas eroi. La ceasul marilor înfruntări cu urgiile dezlănțuite ale naturii, cocoșul negru de noapte țipa speriat Durerea se scurgea odată cu apele, visele în­cepeau să moară odată cu casele luate de șuvoaie, lumina s-a transformat în întuneric, coșurile fabricilor își îne­cau fumul în retezarea norilor negri și urîți. Dar oamenii luptau. Omul nici­odată nu s-a supus naturii și stihiilor ei, în lupta cu natura omul a învins, chiar dacă pentru a învinge a trebuit să-și sacrifice propria lui viață. Ală­turi de oamenii mari au fost ceilalți oameni pe care, în zilele obișnuite, îi numim oameni de-o șchioapă. Sute de școli s-au dărîmat Sute de table negre au început să plutească pe apa neagră. Pămîntul acesta românesc a trecut prin urgii și le-a învins. Le va învinge și de data asta. Copiii și elevii din întreaga țară sînt alături, prin stră­dania lor, de copiii care au rămas fără acoperișuri și fără vise. întreaga țară luptă ca visurile lor să renască, școlile lor să privească iar la soare prin ochiu­rile mari și curate ale ferestrelor. Copiii țării dau ajutor țării și copiilor țării. Inimile celor douăzeci de milioane de oameni bat ca o singură inimă. Co­muniștii, uteciștii, pionierii, întregul popor va zăgăzui durerea. Pajiștile vor înflori din nou. Berzele își vor face iar cuib pe hornurile caselor, iar va cînta ciocîrlia. Somnul spre visele fru­moase nu va mai fi întrerupt, îl vor păzi mîinile harnice ale tuturor. în toate durerile mari prin care a trecut, acest popor n-a plîns. A făcut din durere bărbăție. Așa am durat pe acest pă­­mînt și a­șa vom dura. Mîinile mari și mîinile mici ale țării sînt înfrățite, co­piii și părințiii vor transforma și aceas­tă durere într-o victorie. PETRE SALCUDEANU nu s-a dat niciodată bătut. Nu l-au înfrînt nici furtunile, nici dezastrele istoriei. în ceasul marilor încercări el s-a ridicat întotdeauna hotărît să-și apere bunul său cel mai de preț: patria! Cu aceeași neclintită dîrzenie a stră­moșilor, poporul român se ridică și azi cînd furia sălbatică a apelor a invadat distrugătoare ținuturi întregi ale patriei. Ne vom aminti întotdeauna cu mîn­­drie și recunoștință de abnegația și eroismul ostașilor care au salvat vieți omenești și bunuri materiale, de ome­nia de care au dat dovadă muncitorii și țăranii veniți în ajutorul celor sinis­trați. Nu vom uita niciodată că în cli­pele cele mai grele, aidoma lui Ște­fan Voievod, care, după spusele cro­nicarului, «punea umărul la greul cel mai greu», conducătorii iubiți ai par­tidului și ai statului se aflau în marea viitoare, printre milioanele de oameni, îmbărbătîndu-i în lupta cu natura a­­prigă și dezlănțuită. în calendarul românesc, zilele lunii mai sînt zile de primăvară și de săr­bătoare. Dar cum poate fi numit mai, acest incredibil mai din 1970,care ne-a zgu­duit atît de mult conștiințele și ne-a pricinuit pagube atît de mari? Cum poate fi numită primăvară, primăvara care are cerul de plumb,din care cad fluvii imense, amenințătoare și adu­cătoare de nenorociri? Nu, în 1970, luna mai încă n-a venit. Ea va veni în iunie sau mai tîrziu. Dar va veni. Primele semne ale primăverii românești se și arată: țara întreagă, cu brațele suflecate, își sporește efor­tul în marea operă de refacere și de­pășire a clipelor grele prin care a trecut. Mîine, poimîine, toate vor fi la locul lor, totul se va reașeza în făgașul normal. Va răsări soarele și vom privi lumea cu alți ochi. în graiul celor două­zeci de milioane de oameni care lo­cuiesc la Dunăre și-n Carpați, cuvin­tele: Patrie, Partid, Ceaușescu, Armată, Comuniști, Unitate, Suveranitate vor avea o încărcătură afectivă sporită: ele vor exprima, mai mult ca oricînd, însăși definiția existenței și dăinuirii noastre! 2§ si — X O­ —­ Io­cu r < *- lu o:* ți < OE O Û- PRIMĂVARA VA FM De-a lungul vremilor, în zbuciumata noastră existență ca neam, ne-au bîn­­tuit toate vînturile, ne-au pîrjolit toate focurile, ne-au apăsat toate jugurile, ne-au călcat toate copitele. Poporul VICTOR TULBURE

Next