Luminița, 1975 (Anul 26, nr. 1-12)
1975-05-01 / No. 5
Doua umbre se furișau prin bălăriile care țineau loc de grădină. Se strecurau prin verdeață ocolind cărarea și aruncînd priviri îngrijorate spre curțile vecine. Casa cea nouă rămăsese în urmă și acum se apropiau de casa bătrînească, prăpădită și arsă de soare, din fundul curții. Nici o suflare nu se auzea dinspre ea. Nu era de mirare, de vreme ce stăpînul ei plecase în oraș. — Calcă mai ușor cu tălpile taie de elefant, se strop și Gioni la Cerdeluș, băiatul rotofei care transpira pe urmele lui. — Nu știu de ce ne ferim în halul ăsta Doar l-am auzit cu urechile mele cînd a zis că nu se întoarce decît deseară. — Serios? Și data trecută, cînd a uitat un robinet deschis? Și acum două săptămîni, cînd ne-a prins chiar în pragul hrubei? Sau alaltăieri, cînd a văzut urmele pe cărare? Grăsunul mai avea și alte obiecții de făcut, însă preferă să tacă. Peste o clipă scoase un țipăt Un spin îl apucase zdravăn de turul pantalonilor. Nu izbuti să scape decît cedînd un petic de stofă, încă douăzeci de pași, încă zece și iată-i în prag. Gioni privi atent în jur, vîrî mina pînă la cot în buzunarul său fără fund și scoase o cheie. Descuie, nu fără greutate, și în curînd băieții se aflau într-o săliță întunecoasă și pustie făcută la dreapta și se văzură într-o cameră destul de mare. — la te uită! exclamă Cerdeluș cu o voce cît bobul de piper. încăperea era plină de tot felul de aparate care de care mai de neînțeles. Baloane mari de sticlă, legate între ele cu furtunuri sau țevi, erau legate cu motoare de un model nemaivăzut O șa veche prinsă în lanțuri groase cît brațul se legăna sub pîlnia unui aspirator uriaș. Sfere lucitoare ca oglinda păreau gata să se descarce de electricitate în trăznete asurzitoare. Hruba ascundea un laborator foarte modern. — Mai repede, zise Gioni. Nu e timp de privit panorama % Vino după mine. O luă înainte, pe un drum ocolit, printre aparate și uneori pe sub ele, în patru labe, atent dacă prietenul său îl urmează și doscorodindu-l în fiecare clipă: — Nu pune mina! Nu atinge butoanele! în cele din urmă, ajunseră lingă o instalație, nu numai complicată, dar parcă și amenințătoare. O placă dreaptă și tare ca oțelul acoperea podeaua. — Dezbracă-te, ordonă Gioni. Durduliul băiat își smulse cît putu de repede cămașa și pantalonii. — Mi-e frig, bîlgui cu ochi speriați. — Aiurea, frig în aprilie. Ți-e frică, asta e. Cum vrei să crești mare în doi timpi și trei mișcări, fără sacrificii? întinde-te pe placă, ordonă Gioni. — Ah, ce rece e! Mă gîdilă! protestă Derdeluș. — Fugi de-aici că te prefaci. Acum fii atent închizi ochii și stai nemișcat pînă îți spun eu. E limpede? — Hei, ai grijă, să nu mă faci bătrîn. — Fii liniștit O să crești cu patru ani, cel muH cinci. Gata? — Gata, suspină Cerdeluș. Gioni apăsă butoanele. Monstrul adormit se trezi. Ochii de sticlă prinseră viață. O lumină stranie, violet-sîngerie, îl scăldă pe băiat Un grătar fierbinte coborî din plafon, oprindu-se numai la două palme de pielea de găină a lui Cerdeluș. Gioni urmărea cronometrul. — Frige! constată grăsuletele după un minut —Rabdă, fiule, îl liniști Gioni Știința cere tărie de caracter. — Aoleu, mă prăjesc! strigă Derdeluș după încă o vreme. — Gata veni în sfîrșit clipa izbăvirii. Gioni opri aparatele. Grătarul se retrase în tavan, reflectoarele se stinseră. Micul tehnician ieși de după paravanul metalic unde stătuse ferit în timpul experienței. Privi spre Derdeluș și rămase încremenit — Of, zise acesta ridicîndu-sa Sper că am crescut cît trebuie de mare, nu? Cerdeluș se ridică greoi în POVESTIRE ȘTIINȚIFICO-FANTASTICĂ atît /IMJUL..JA Ispsit de Horia ARAMĂ ILUSTRAȚIE: DULDURESCU 10