Lupta, noiembrie 1885 (Anul 2, nr. 118-129)

1885-11-01 / nr. 118

) . anul ii. tso. ii». ABONAMENTE Un an................12 fr. ‘t“.................7 „ Pentru StreinState Un an................20 fr. ‘taaa_. . . . . 11 „ Administrația in Str. Podul­ Vechiu Casele Papadopol. I­n m­amer 10 bani »S KN­CUKB W * HKT ■*£ SB. ® SI'S®, DIRECTOR POLITIC, O. PANU. 9 VINEE1 1 NOEMVRE 1885 ANFNCIURI Un rănd în p. III. 30 b. Un rând în p. IV. 25 b. Un număr vechiu . 25 b Manuscriptele nepubli­cate se vor arde. di •S? ®J ® rar k a. Iaşi 31 octomvre 1885 Marea agricultură trece la noi pintr’o criză serioasă. Chestiunea fiind de cea mai mare în­­sămnătate, merită să o studiam. Dacă ne uităm la cele din urmă date satis­­tice relative la exportaţie, adecă pe anul 1884 în comparaţie cu cele de pe anul 1883, videm o mare scădere. Pe când exportaţia noastră s’a rădicat în anul 1883, la cifra de aproape 176 milioane lei, în anul următor ea a căzut la ci­fra de 140 milioane. Articolul cerealelor este în o descreştere enormă. In 1883 noi am ex­portat cereale în valoare de 166 milioane, pe când în 1884 această cifră a căzut la 128 mi­lioane. Această criză nu e specială nouă, ea să în­tinde asupra tuturor ţărilor­­producătoare de grîne, asupra Rusiei, Ungariei şi chiar asupra ţăreî care în mare parte e cauza acestei per­turbări, adecă chiar asupra Statelor­ Unite. Este în afară de îndoială că preţurile grînelor au căzut nu numai la noi, ci peste tot locul. Aşa în Ungaria acest preţ a scăzut cu 16°j0, în Rusia cu 20°­ 0 şi aşa mai departe. Cu toate acestea marii producători de la noi, nu voesc să înţăleagă acest lucru, sau dacă îl înţăleg îi dau explicaţii greşite. Macar că pre­ţurile cad în fie­care an, macar că costul mun­­cei şi a culture! să rădică tot mai mult, totuşi eî continuă a cultiva cantităţi din ce în ce mai mari de pămînt sau, în cazul cel mai modest, eî cultivă aceaşi întindere ca şi în timpurele cele bune. In fie­care an să hrănesc cu deosebite i­­luziî; în un an nădâjduesc o recoltă extraor­dinară, în altul sperează că recolta americană nu va fi bună, în al treilea an îşi explică că­derea preţurilor prin căderea porturilor noastre. Proprietarii nu voesc să să gândească la un lucru care i-ar diştepta din eroarea în care tot mai mult să afundă. Cerealele ca şi fabricatele industriale sunt o marfă, ele sunt supuse ace­loraşi crize şi ascultă de aceleaşi legi econo­mice. După cum preţurile obiectelor manufac­turate cad îndată ce producerea devine enormă, aşa şi preţurile cerealelor cad când să dă cul­ture­ o întindere extraordinară. Şi într’un caz şi în altul este pletoră, ca consecvenţă criza să iveşte, de o parte criză agricolă, de cealaltă criză industrială. In cei din urmă ani cultura cerealelor a luat o desvoltare colosală. Ţările s’au întrecut în aşi întinde cultura. Aşa acum trei­zeci de ani în Statele­ Unite să cultiva 117 milioane de ec­­tare, astăzi sunt 220 milioane de ectare în cul­tură. Este de prisos să mai dăm cifre, ele a­­rată în mod constant că în Franţa, Italia, Ru­sia etc. etc., acelaş fapt să observă. Chiar noi deşi nu avem date statistice exacte, totuşi este necontestat că azi cultivăm o întindere de pă­­m­ânt mai mare de­cât acum 20 de ani. Şi să nu ne obiecteze că această extindere extraordinară dată culturei cerealelor coi­er­­diează cu creşterea populaţiei şi cu o dezvol­tare mai mare de bun traiu. Ţările care şi-au întins cultura precum Statele­ Unite, Rusia, Ro­mânia etc., nu au făcut aceasta în viderea con­sumaţiei interioare, nici a dezvoltărei bunului train, ele au avut în vedere numai esportaţia. Milioanele de muncitor, care cultivă pământul pentru marii proprietari, nu se folosesc decît foarte puţin de acele enorme cantităţi de pro­ducte fructul muncei lor, după cum lucrătorii din fabrici care produc milioane de coţi de ma­­tasă sau catifea, nu să îmbracă ei cu asemenea stofe. O producţie colosală făcută pentru es­portaţie poate să meargă minunat cu o sărăcie sau chiar cu o foamete dintre muncitorii ţarei pro­ducătoare. In un alt articol vom arăta că sunt ţări Europene cum e Rusia şi România, unde să consumă în mijlociu de cap foarte puţine ce­reale deşi să produc în cantităţi mari de vreme ce marii noştri proprietari lucrează pentru exportaţie şi de vreme ce debuşeurile sau ei să închid sau întâlnesc cantităţi enorme de grâne care fac de cad preţurile, oare nu cred eu că a venit timpul să să întrebe dacă este bine să mai continue a produce tot aşa de mult şi dacă nu ar fi mai nemerit să’şi restrîngă cultura ? Iată o chestiune la care ar trebui să să gândească, ei sunt în poziţie mai bună decît ori­cine a o dezlega conform interesului lor, încăpăţânare pe această cale nu să încape. Să ne închipuim că proprietarii noştri vor continua a produce din ce în ce mai mult sau atît cât produc acum. Este întrebarea ce vor face dacă preţurile vor fi din an în an mai scăzute ? Vor fi nevoiţi să să mulţămească din ce în ce cu mai puţin. Dar unde mai punem anii răi, munca tot mai scumpă ? Rezultatul va fi în definitiv ruina lor, în acelaşi timp şi ruina agriculturei. O restrângere în mijloacele de producţie noi credem că să impune pentru marii proprietari. Noi socotim că ar trebui să să mulţămească cu o cultură mai mică înse mai îngrijită. Să să gândească mai bine a pune o parte din ca­pitalurile pănâ acum întrebuinţate în produc­ţia cerealelor, în alte întreprinderi, în crearea de mici industrii, în exploatarea de păduri, de mine etc. Restrângerea cultureî marilor proprietari ar fi un bine nu numai pentru eî, aceasta ar aduce o schimbare foarte însămnată socială ea ar avea consecvenţe însămnate pentru ţaran; l’ar face din simplu salariat ce este astăzi, proprietar şi cultivator , mica proprietate s’ar dezvolta enorm. In urma acestei modificări în sistemul agrar producţia ţăreî nu ar scădea, s’ar produce tot atîtea cereale de cât s’ar produce de mica pro­prietate şi pentru consumaţia ţăreî dar nu ca astăzi pentru exportaţie. Aceste idei înse au nevoe de o dezvoltare mai pe larg, ceea ce vom şi face în numărul viitor. In schimb şi stăpânul este recunoscător şi ţine cu ori­ce preţ pe servitorii săi fideli în funcţiile lor. D-nu Brăteanu trebue să aibă pentru vechii lui Prefecţi sentimentul care are un stăpân pentru slugile din tinereţă. Cu toate defectele lor stăpânul nu le schimbă, voeşte să le vadă murind pe lăngă casa lui. Aceste slugi-prefecţi tari pe lănguşirile şi po­­cloanele lor sunt şi ei stăpâni la rândul lor prin judeţe şi fac tot ce voesc fără să aibă vre­o teamă de cineva. Prin oraşele mici vai de capul aceluia care este rău cu prefectul sau în opoziţie cu guvernul. Tot felul de şicane, tot felul de infamii zilnic sunt urzite în contra lui. Viaţa chiar îi este în pericol. Să cităm câteva fapte pentru a să vedea de ce este capabil un Prefect colectivist. In un ju­deţ celebru între toate, a cărui nume îl făcem, un om cum să cade, mare proprietar era a­­proape singurul care făcea opoziţie. Este neau­zit lucru ce l-a făcut Prefectul în un şir de ani. Odată i-a ucis vre­o patru sute de vite mari sub pretext de epizotie. In fie­care săptămănă avea căte o acţiune la judecătorul de ocol. Aşa, într’o zi a făet în ogradă un miel pentru casa sa, imediat i s’a făcut acţiune că tac, animale aiurea decăt la salhana şi contra prescripţiilor igienice. Toţi servitorii din casă erau spioni po­liţieneşti. Nu putea să adreseze nici unui servi­tor cea mai mică observaţie fără ca servitorul pus de poliţie să nu’î facă acţiune de insultă la judele de ocol. Prefecţii regimului să scobor până la meschi­nării nedemne nu de un funcţionar ci de ori ce om care să respectă. Intr’un alt judeţ este un opozant fost deputat care cum însărează numai esă din casă, el să află în judeţ în stare de asediu. Toate aceste lucruri nedemne sunt cunoscute şi prea cunoscute de Primul Ministru, el tace el închide ochii. Pentru fie­care faptă rea­­ să trimete un covor sau o cămeşă de burangiue sau o cloşcă cu pui. Este favoritismul sub forma cea mai joasă. Scărba de cuprinde cănd vezi că bacşişul, poclonul, joacă astăzi între colectivişti acelaşi rol degrădător care îl juca acum cinci­zeci de ani. Soarta unui judeţ atârnă de la un gavanos de dulueţî sau de la un covor model vechi prea frumos (Stilul d-luî Kiriţescu). Cum ? Ţara aceasta s’a frământat patru-zecî de ani, datu-ne-am instituţii demne de popoare libere, cheltuit-am sute de milioane în toate ra­murile activităţeî sociale pentru ca să fim gu­vernaţi tot de icre mol, de căpăţinî de zahar şi de cămeşe cu altiţe ? Alungat-am din funcţii pe boeriî cu ciubuce cu care aplicau corecţiuni cinovnicilor pentru ca să punem în loc o clasă de ciocoi mai ser­vili decăt ciocoi boereştî ? --------------» «--------------­ „Drepturile Omului“ au publicat acum cătva timp o scrisoare a unui Prefect cătră soţia Pri­mului ministru, scrisoare care zugrăveşte regi­mul şi’l arată aşa de jos cum nu şi-ar fi pu­tut cineva vre­o dată închipui.„Prefecţii sunt nişte slugi de casă, cel mult nişte vatavi cre­dincioşi care trimet la curtea boerească tot ce găsesc mai bunişor prin judeţe, ieri mol de la Galaţi, stridii de la Constanţa, untişor proaspăt de la Vâlcea, caşcaval de la Buzeu, păuniţe­ şi curcani de la Teleorman, păstrăvi de la Neamţ, oue proaspete de la Tecuci, peşte de la Brăila, şi aşa mai departe. Cu cât un Prefect îl mai servit şi face meserii mai nedemne de caracte­rul său de funcţionar, cu atîta el întră mai tare în inima stăpânului. Nici­odată proverbul „micele prezenturi întreţin prietinia“ nu şi-a găsit o aplicare mai vastă decăt sub regimul puristului de la 48 !

Next