Lupta, noiembrie 1885 (Anul 2, nr. 118-129)
1885-11-08 / nr. 121
cănd cineva face acte monstruoase, cănd dă dovezi de o ascultare oarbă, cănd abdică de la orice sentiment de demnitate şi de ruşine. Aseminea ideal de devotament îi rar de găsit pe aiurea şi chiar la noi. Colectiviştii insă il au, cu dansul guvernează d-nu Brăteanu. ------------------4..------------------ LAPTA DIN STREINATATE Iată apreciările luî „Le Temps“ asupra resbeluluî din Orient şi a conferenţeî din Con- stantinopole. Duşmăniele între cele două state balcanice s'au deschis într'un mod făţiş prin declararea de resbelu din partea lui Milan regele Serbiei. El a declarat, că se va duce la frontieră, ca să fee comanda trupelor sale. Se crede că asupra lui Trn se îndreaptă cea dintăia sforţare a armatei şi prin urmare Sofia va forma obiectivul acestei înaintări. De cănd însă Serbia a început să-şi concentreze trupele sale în această regiune, Bulgaria fără îndoială a avut timpul de a întări frontierele sale şi de a ocupa punctele strategice cele mai importante. Deci nu o simplă promenadă militară sau vreo căteva lupte neînsemnate ar da Serbiei capitala lui Battenberg. Acest din urmă a luat măsuri pentru a implini golurile produse în cadrele miliţiei sale prin retragere spontane şi colectivă a ofiţerilor Ruşi în serviciul seu. Se afirmă că un mare număr de supuşi din imperiul austriac de naţionalitate slavă ar fi intrat, de vr’o căte va septămănî, în armata bulgară suplinănd pe ofiţerii superiori ce s’au retras. Coincidenţa declarare de resboiu a lui Milan cu întrunirea conferenţeî la Constantinopole, arată pănă la evidenţă lipsa de respect a acestui inie stat secundar din peninsula Balcanică pentru hotărirele colective a concertului European. Din explicaţiunele ce a dat contele Kalnoky unei delegaţiunî austriace s’a putut vedea, că nu trebue să se deie crezămănt unui pretins angajament luat de regele Serbiei că nu va începe ostilităţile, înainte de ce restabilirea statului quo ante va fi cu desăvârşire îndepărtat ; însă cea ce e curios în actul în care regele Milan Obrenovicî ia ofensivă contra principatului vecin, e caracterul meschin aproape laşa motivelor invocate pentru a justifica declaraţiunea sa de resboiu. Arareori un casus belii s’a basat pe pretexte aşa de obscure. Ori cum ar fi faşă diplomatică a criseî orientale e in ajun de a se închide fără ca să fie luat vr’o hotărire ! căci acuma e vorba de tun și nu se poate prezice viitorul cel mai apropiat. Unde oare se va opri conflictul care s’a angajat pe frontieră bulgară ? Ce puteri vor lua parte la lupta ? Turcia vedeva ca un casus belii în agresiune îndreptată contra vasalului seu ? Grecia oare sta-va ea în nemişcare? Rusia în fine fi-va ea silită, în contra liniei diplomatice^^ și-a croit de la 18 Septembre, să iee parte la luptă ce se pregăteşte ? Iată chestiunea Orientului pusa din nou pe tapet de astă dată însă în toată gravitatea sa supremă şi sub o formă mult mai acută. Acuma e momentul de a aplica zicerea unui diplomat că pe cănd focul isbucneşte în peninsula Balcanică nu remăne decăt timpul pentru diplomaţie europeană de a-şî pregăti pompele sale şi săcările de apă. Conferenţa care trebuia să se întrunească la 13 Noembre şi-a amănat şedinţa sa pe a doua zi din causa indispoziţiuneî plenipotenţiarului rus. Se crede că noua întrunire a Conferenţei va avea un caracter foarte important. Chestiunele preliminare sunt aproape tranşate, remăne numai ca să se desbată fondul chiar al problemei rumefiate. Insă atitudinea puterilor nu promite stabilirea unui complect acord. Se zice că Poarta va însărcina pe representantul seu să remită representanţilor Europei următorul program de acţiune : Cel întăiu articol ar fi trimiterea unei somaţiunî colective principelui Alexandru de a evacua teritorul Rumelieî şi de a restabili—căt îi va sta în putinţă—statul quo ante în Rumelia Orientală. Al 2-lea punct s’ar raporta la numirea unui comisar extraordinar din partea Sultanului, însărcinat cu dublă misiune de a pune lucrurile în stare de mai înainte în Rumelia Orientală şi de a consulta poporul asupra reformei ce trebuea să se aducă statutului organic a provinciei. Şi în fine în al 3-lea loc Conferinţa, văzănd raportul acestui comisar, să puie la ordinea zilei modificarea statutului într’un sens conform cu aspiraţiunele poporului. Deşi acest program e destul de dibaciu întocmit, ne îndoim insă dacă va fi conformat de unanimitatea puterilor. Acele cabinete care au aderat la conferinţa cu oarecare reserve nu se vor uni cu partea I-a a acestei programe adecă de a trimete o soluţiune colectivă principelui de Battenberg. Acesta ar fi de a luneca pe terenul măsurilor de execuţiune şi a mijloacelor de coerciţiune, tocmai acele puncte asupra cărora şi-au făcut rezervele lor înainte de a deschide conferinţa. Rusia pe de altă parte deşi pretinde şi ea restabilirea statului quo ante e însă contra ori şi căreia modificări ce s’ar introduce în Rumelia. Resultă deci din analiza sumară a celor 3 puncte puse de diplomaţii Turciei că cel întăiu punct nu e acceptabil de cabinetul Angliei şi poate nici de cele 2 puteri occidentale care au adoptat un sistem analog, cele 2 din urmă puncte nu vor obţine votul Rusiei care în ori ce cas nu e şi ea singură. * * * Rezultatul intrunirei a 2-a din Grand-Orient O seisiune s’a produs între membrii stângei ce s’au întrunit din nou săptămăna trecută. Era vorba de a desemna candidaţii pentru compunerea biroului definitiv a Camerei care trebuia să fi ales. La propunerea lui Jules Roche care a avut majoritate în întrunire pentru vice-preşidenţia, un grup de radicali intransigenţi în capul cărora se găsesc D. D. Laguerre şi Rochefort au rădicat vii protestări şi trecând de la vorbe la fapte, au părăsit întrunirea pentru a constitui un grup independent. Se zice că ei au fost urmaţi de vreo 40 de deputaţi. „Le Temps“ crede că această sesiune era inevitabilă. Deşi cauza care a provocat-o era mai puţin decăt serioasă, totuşi era în necesitate intimă a lucrurilor. Departe de a se supăra cineva, din contra ar trebui să se bucure, că scisiunea avut de consecinţă, fără a compromite formaţiunea unei majorităţi republicane serioase, de a imprăştia obscurităţile situaţiei parlamentare. Ar fi într’adevăr o utopie singulară de a spera să se unească într’o majoritate fixă şi să lucreze împreună trei sute optzeci de deputaţi republicani fără nici o distincţiune. Voind să se întindă, această mare majoritate n'ar mai fi FOIUETORT 21 DON JUANI-de la VIRELOUP Lucrurile erau aici ; opt luni trecuse de la plecarea luî Santenage și primavara reîncepuse, cănd într’o sală din Mai factorul aduse D-luî Brocard o scrisoare care-1 făcu să tresară. După ce o citi și o reciti, el începu a căuta încetinel unul dintre cele mai vesele cântece de a luî şi-şi strânse cu mare îngrijire scrisoarea în un saltar a biurouluî său. Pe urmă, masa fiind gata, el spuse guvernantei sale să scoată din pivniţă o burelcă de vin vechiu de burgonia. El cină vesel şi copios, glumi iarăşi cu Angelica asupra amanţilor ei imaginari ; bău unul după altul două pahare, închinănd în sănătăţi misterioase ; şi pe la nouă ceasuri, ca de obicei, el începu să se pregătească pe încetul de culcare. Poate erau patru oare de dimineaţă cănd Angelica fu răpede auzită prin o sunare de clopoţăl, venită din oiwa doctorului ; ea alergă și găsi pe stăpănu-său pe jumătate paralisat deja, sbuciumăndu-se contra loviturilor unei nouă congestiunî. — Doamne Isuse, strigă guvernanta plecăndu-se la capătul crivatului, ce ai, domnule Brocard ? — Am, mormăi doctorul, am păţit’o rău.... Şi de astă dată s’a sfârșit. — Nu, domnule, zise bătrâna fată cu ochii în lacrimi ; nu, am să chem pe tânărul doctor de la Chânois, el îți va lua sănge și am să fii mai bine. — De prisos, Angelico ! Am să mor, cunosc eu bine aceasta !.. Tu li vei spune Marianei că... Cuvintele nu mai veniau, și ochii injectați ai doctorului se întorceau înspre biurou.... Apoi capul său căzu cu greutate pe pernă. Angelica rămase îngenunchetă lângă pat, încercând de a încălzi mănile îngheţate ale stăpânului său între ale ei. Peste căteva minute, doctorul își revini în simțire şi suspină dureros. — Aista-i sfârșitul... Am să fac călătoria cea mare.... — Domnule Brocard ? murmură încetișor guvernanta. — Fata mea ? — Nu voește să încerci a face o mică rugăciune, mai înainte de......? Suspinările tăeră cuvântul întristatei Angelică. O zimbire slabă fugi pe buzele doctorului ; apoi el privi cu un nou suspin bustul dascălului său Diderot.