Lupta, februarie 1886 (Anul 3, nr. 12-23)

1886-02-14 / nr. 17

Un număr 10 bani VINERI 14 FE­BRU­ARIE 1886. .ANUL nr. No. 17. ABONAMENTE Un an.................12 fi-. 'A an.................7 „ Pentru streinătate Un an....................20 fi-. 'A an...................11 „ Administraţia in Str. Podi­î-Vech­iu Casete Papadopol. APARE M E R C­U­R­I, VINERI ȘI DUMINICĂ Director politic: G. PANU. ANU NC IUBI ----—«ms----­Un rând in p. III. 30 b. Un rănd in p. IV 25 b. Un număr vechi și 25 b. Manuscriptele nepu­bli­­cate se ard. IAŞI, 13 FEYIili­a 1881 Semnul că cine­va tratează in mod super­ficial o chestiune, este cînd acel cine­va pen­tru a explica un fenomen complicat, să mniî­­ţameşte a indica o cauză, de multe ori cea mai puţin determinantă, lăsînd la o parte sau chiar negînd existenţa altor cauze. Aşa s’a tratat la noi de partizanii guver­nului chestia agi­ului atît in cameră cît şi la presă. S’a luat tabela importurilor şi acea a exporturilor şi s'a văzut că importurile in­­trec exporturile, s’a adăugit la cifra celor dintâi milioanele pe care le plătim străi­­nătăţei, ca anuităţi a datorielor noastre şi s’a conchis că agiul provine din această cauză. Pentru a dovedi falsitatea acestor afirmări­­—zicem afirmări, căci ele nu au fost nici o dată dovedite—să procedăm sistematic. Relaţiele comerciale intre două ţeri D. E. intre ţara noastră cu o alta, au de rezultat următorul lucru: un număr de comercianţi din România devin datori pentru, obiecte cumpărate altui nu­măr de comercianţi din Anglia. Pentru simplifi­care presupunem că noi avem relaţii comerciale numai cu Anglia. De altă parte un alt număr de comersanţi Engleji remîn datori pentru producte cumpărate la un număr de Romîni, comercianţi sau proprietari. Cum să lichi­dează aseminea afaceri intre aceşti datornici şi creditori reciproci ? Iată chestiunea care rezolvită ne va lu­mina asupra subiectului ce ne-am propus a trata. Mai inainte de a respunde cum, este ne­­voe să inşirăm diferitele ipoteze in care o ţară poate fi faţă cu alta in privinţa rapor­turilor sale internaţionale. Iată cîte cazuri să pot intîmpla. 1) Să poate ca o ţară să datorească egal pe cît are de luat, adică ca cifra importu­rilor plus alte cifre, care joc acelaşi rol, să fie egală cu cifra exportului plus alte cifre, care să pot considera ca avînd acelaşi re­zultat. Cu alte cuvinte, se poate ca o ţară agricolă cum e a noastră să exporteze pro­ducte de o sumă egală cu obiectele manu­facturate pe care le importează. 2) Să poate că exportul să in treacă im­portul. 3) Să poate ca importul să fie mai mare decît exportul. Iată deja trei ipoteze. Putem acum să cercăm a le rezolvi ? Este suficient oare fap­tul că am admis importul egal cu exportul, sau cel intăi mai mare de­cît cel al doilea, sau acel din urmă mai mare de­cît cel in­tăi, pentru că chestiunea să fie pusă in mod complect ? Nu mai este nevoe de a ţinea samă de nici un alt factor? Să videm. Lichidarea tranzacţiele interna­ţionale, dacă voim să-i dăm forma cea mai primitivă şi fundamentală, s’ar putea reduce la următoarele: Grupul de comercianţi Ro­min­i ce datoresc la un număr de comercianţi Engleji pentru mărfuri, pentru a să achita, vor trebui să trimată monedă in valoare echivalentă, iar grupul de comercianţi En­gleji ce datoresc la un număr de Romîni pentru producte vor trebui şi ei la rîndul lor să trimată o sumă de bani in valoare echi­valentă. Fac comercianţii a două ţări aşa cum am arătat că ar trebui să facă? Nu.’ Ei proce­dează a­minterea. Iată cum. Comersanţii care au de plătit deosebite sume in Anglia nu trimet numai­de­cît bani acolo. Ei caută in România un alt grup de comersanţi care au de luat bani din Anglia pentru export de producte. Odată aceste din grupuri întâlnite, adecă grupul debitor şi grupul creditor faţă cu Anglia, cei intăi cumpără efectele de co­merţ sau creanţele celor al doilea şi prin mijlocul lor să liberează de creditorii lor proprii din Londra. Numai cînd debitorii nu găsesc efectele de comerţ de cumpărat asu­pra Angliei, numai atunci sunt nevoiţi să trimată numerar. De asemenea creditorii nu­mai atunci cer să li să trimată sumele da­torite in numerar cînd nu găsesc cui să vîndă pe loc creanţele lor. Ce resultă din această scurtă descriere a modului de liberare obişnuit intre creditorii şi debitorii a două ţări ? Rezultă un lucru cu­noscut de toată lumea. Toate transacţiele să fac pe valoarea şi măsura de monedă chiar când ele se lichidează fără ca numerarul să intervină. Schimbat cu accepţiunea primitivă a cuvântului insamnă schimbul unei monezi cu o alta. Chiar după ce noţiunea schimbu­lui s’a lărgit cum este astă­zi, in­cat sub de­numirea această intră nu numai schimbul de monedă cu monedă ci şi acela de tot felul de mărfuri, de materii prime sau obiecte manufacturate, din o ţară cu alta, chiar in aceste cazuri tot pe valoare de monedă să lichidează in definitiv şi aceste transacţii. Aşa­­dar pentru a trata şi a studia de a­­proape mersul transacţiilor unei ţări, feno­menele economico-financiare ce să ivesc, a­­vantajele sau inconvenientele ce resultă din ele, nu este destul a o examina numai balanţa ei comercială, trebue a ţinea samă şi de alţi mulţi factori secundară, de prisos pentru mo­ment de amintit. Trebue mai cu samă ţinut samă de­ unul foarte principal, de influenţa ce exercitează sistemul monetar, valoarea in­trinsecă a numerarului unei ţări asupra transacţielor ei in raport cu alte ţări. Revenind acum la cele trei ipoteze puse mai sus relativ la mişcarea noastră comer­cială, vom zice. Pentru a judeca ce resultat economic produce asupra unei ţări faptul că importul ei este egal cu exportul, sau impor­tul mai mare de­cat exportul, sau acesta mai mare de­cat acela, este absolut necesar să nu per­dem din vedere mai cu samă un lucru, anume regimul monetar a acelei ţări in raport cu regimul monetar al ţărei cu care este in re­laţii de schimb. In privinţa regimului monetar să pot ivi in trăsături generale două ipoteze. 1) Amândouă ţările ce au relaţii comerciale pot poseda o monedă echivalentă sau chiar identică cum este caşul intre Belgi­a şi Franţi­a. 2) Una din cele două ţări poate poseda o monedă depreciată cum e argintul sau o monedă fiduciară precum sunt biletele de bancă neconvertibile in aur, pe când cealaltă poate poseda un regim monetar superior, precum este monometalismul de aur sau bimetalis­mul aur şi argint dar in care argintul intră numai ca monedă ajutătoare. Acesta este cazul nostru faţă cu Anglia, Germania, Fran­ţa, Italia etc. Ne mulţămim a enunţa pentru mai multă simplificaţie numai aceste două ipoteze, deşi ar mai putea fi altele. Pentru a aborda chestia agiului sau mai bine zis a schimbului să începem a pre­supune că ţara noastră posedă acelaşi re­gim monetar ca şi Anglia sau Germania, şi să vedem, ţinând samă de acest factor ce resultate ar da, in ipotezele cele trei de mai sus, adecă cînd importul nostru ar fi egal cu exportul ori cînd unul din ele ar fi sau mai mare sau mai mic de­cît celalt. Cu alte cu­vinte să presupunem că moneda noastră nu aduce nici o tulburare in balanța comercială. Chestiunea o vom trata in numărul viitor De multe ori o singură frază pornită din­tr’un fel de sinceritate, buimacă şi scrisă in un ziar colectivist este suficientă a lumina o chestie mai mult de­cît toate comentariele noastre, ale opoziţioniştilor. „Voinţa Naţională“ de om­ a avut acest merit vorbind despre criza ministerială. Noi cu toţii de la inceputul acestei crize subite am zis că ea nu este de­cît o groso­lană şi urîtă comedie, care nu mai poate in­­şela pe nimenea. Cu toţii am adaus că re­tragerea cabinetului era o curată prefăcăto­rie şi că ea nu era de­cît momentană. Ziarul guvernului vine şi confirmă modul nostru de a videa, el recunoaşte ca şi noi, că total, a fost o curată comedie provizorie. Iată in adevăr ce zice „Acei care nu cu­­­nosc situaţia au putut un moment să-şi in­­„chipuească că guvernul se va retrage in „mod definitiv.“ Va să zică in mod provizoriu d-nu Bră­­teanu îş dă demisiele? Va să zică dîndu-şi demisiele nu şi ie da in mod serios, in mod definitiv ci cu intenţia de a reveni iudată a­­supra lor? Altă ceva nici noi nu am zis, nici zicem. Constatăm deci cu­­plăcere că pentru asta singură dată—odată nu face obiceiu—sun­tem şi noi de aceaşi părere cu organul gu­vernului. Şi după ce „Voinţa Naţională“ are impru­denţa să facă asemenea mărturisire, apoi pe urmă are cu­ragiul să încalece calul cel mai al constituţionalismului, şi să caute a explica retragerea, d-lui I. Brăteanu motivată prin „un sentiment de înaltă corectitudine parla­mentară" prin un respect de constituționa­lism așa de adînc in­cît „a împins corec­titudinea pană in ultimele ei limite"...!

Next