Lupta, septembrie 1886 (Anul 3, nr. 95-104)

1886-09-03 / nr. 95

Germania nu era incă acel stat civilisat, care e astăzi, pe atunce nici un Frederic II, cu tot scepticismul seu religios, n'a fost incă la acea înălţime a liberalismului şi al egalisărei sociale ale straturilor interconfesionale cum sunt regenţii moderni. In Germania evreii au fost foarte persecutaţi pe atunce. Şi care a fost leacul, care i-a ajutorat să parvie la acel grad de egalitate socială de care se bucură astăzi? Limba ferei! Da! o repet: In iubirea limbei naţionale constă şi iubirea pentru ţara şi naţia ei. Chiar talmudul zice: Intr'o ţară streină să vorbeşti limba ţerei!. Dară nici de cum un jargon corupt, de care nu voiţi a vă lepădă! Mă opresc. Am eşit deja din limitele unui articol. Dar inainte de a conchide, am o cerere puţin modestă, dar foarte importantă. Rog pe toţi aceia, cari sunt pentru stăruinţele mele reformatoare să binevoiască a’mi face cunoscut. Cu ajutorul acestor sufrage bine-voitoare sper că vom ajunge mai uşor la ţelul nostru. Gswald Neuscholz, Iaşi in 30 August 1886 EVENIMENTELE DIN BULGARIA Diplomaţia rusească serbează victoriele repurtate pană acum in Orient şi tonul presei rusesci pare a dovedi că cei din Petersburg nu se vor mulţumi cu victoriile câştigate. Presa rusască nu mai vorbesce de Bulgaria ca de un stat, ci ca de o simplă provincie rusească. „Journal de St. Petersburg“ intr’un articol de fond işi bate joc de proclamaţiunea principelui Alexandru, prin care acesta arată promisiunele date de Rusia inainte de abdicarea sa. In or ce cas se pare că Rusia regretă că a promis de a nu ocupa Bulgaria şi pare a căuta vr’un motiv placisibil pentru a putea retrage această promisiune. Cea mai mică desordine inlăuntru, cea dăntăia mişcare a partidului anti -rusesc ar uşura Rusiei retragerea proisimunelor date. .— Presa oficioasă din Germania îşi dă toată osteneala de a dovedi că o înţelegere intre Rusia şi Austria in Orient nu e imposibilă şi că politica principelui de Bismark tinde a înlătura piedecele ce se opun acestei inţălegeri. Presa austriacă insă urmează a critica politica principelui de Bismark. „Neue Freie Presse“ intr’un inportant articol de fond recunoasce că presa germană poate esclama LAPTA in fiecare moment, interesele germane nu sunt atinse, dar aceasta numai din causă că concesiunele făcute Rusiei de cancelar sunt numai pe socoteala Austriei. Ar fi timp, zice numitul organ, ca Austro-Ungaria să se gândească, că intr’un moment dat va trebui să se opună singură poftelor ruseşti şi că nu va putea reuşi atunci decăt dacă va şti să păstreze o alianţă sinceră şi desinteresată cu statele balcanice. Nu Germania, ci micele state de la Dunăre ne vor putea servi ca dig contra inundaţiunei rusesci. Trebuie să dovedim statelor orientale că Austria departe de a umbla cu planuri de cuceriri e interesată tocmai ca aceste state să ’şi păstreze deplina independenţă şi să progreseze din toate punctele de vedere. Conferinţele învăţătorilor din judeţele Iaşi şi Vaslui. In fiecare an învăţătorii din un judeţ se întrunesc pentru a discuta chestiunele privitoare la şcoala sătească. învăţătorii din judeţul Iaşi s’au unit cu cei din judeţul Vaslui aşa că ţin conferinţele împreună. De netăgăduit interesul ce au aceste intruniri; in timpul anului, învăţătorul stă isolat in satul său adesea fără să se ocupe cu citirea, mărginindu-se numai in cunoscinţele sale cînd invaţă copiii. In conferinţă are ocasiunea a auzi lucruri nouă, desbateri de metodă şi dacă nu pleacă cu un câştig serios, cel puţin familiarizat cu cunoştinţi care -i sunt de nevoe. Trebue să videm insă, dacă învăţătorii se adună din ardoare pentru ştiinţă sau că execută numai un ordin. Această intrebare ie foarte insemnată, căci de la origina îndemnului atîrnă in mare parte mărimea rezultatului. După cum se petrec lucrurile, ne convingem că învăţătorii nu numai că ar dori ca conferinţele să dureze puţin timp, dar chiar nici să fie (cu toate că mulţi nu le tăgăduiesc interesul) căci pe lîngă că ’şi părăsesc interesele lor, dar stau incă in cheltuială de oare ce nu s’a crezut de cuviinţă a li se da o diurnă care cu atît lege mai trebuitoare cu cât şi salatele lor sunt mici. Nu sunt contra intrunirelor, dar constat aceste două piedici de la care atîrnă in mare parte zelul lor. Să trec acuma la câştigul ce au capatat învăţătorii in şedinţele de la 15 până la 25 August a. c.; intei au împărţit pe şedinţe chestiunele ce vroiau să discute. Aşa, cîteva şedinţeerau rezervate gramaticei, apoi discuţiunei programei şi in fine a altor obiecte ce predau. Timpul nu le-au permis de a discuta de căt asupra gramaticei şi a programei. I. Cred că împărţirea s’a făcut rău, caci trebuea innainte de toate a se discuta interesul instrucţiunei săteşti, mijloacele de cultură şi starea locuitorilor, care cunoscute bine, ar şti ceea ce trebue de făcut şi cum s’ar putea face. Să nu se creadă că învăţătorii ca specialişti şi trăiţi intre săteni, cunosc starea poporului, căci atunci nu s’ar fi găsit mulţi cari să creadă că mijlocul pentru a face pe săteni să’şi dee copilul la şcoală este amendarea lui „cît mai gras“ de oare ce cîştigîndu-i copilul un franc pe zi, poate plăti vre-o 50 bani amendă pe trei zile. Atât de bine cunosc pe ţaran, îneît uită că chiar acei cari inţăleg folosul cărţei, nu mai lasă copii in şcoală, cînd sărăcia îi sileşte de a-i trimete după cîştig. Sa venim acum la discuţiile făcute asupra gramaticei. Nu am putut asista la toate şedinţele şi de aceea voi cata sa fac o dare de samă generală, tratînd foarte sigur şi chestiunele in in mod general; afară de aceasta, particularităţile se pot inţălege cum au fost discutate şi după ideile fundamentale ce au comis. Toţi cîţi au vorbit asupra gramaticei (?) clasei intăia, au admis că ie de ajuns: scrierea, citirea şi corectarea limbei. Atâta e şi de folos, dar mijloacele de a învăţa acestea pe copii au variat. Unii susţineau următorul metod: rosteşte un cuvînt, desparţi cuvîntul in silabe şi pe acestea in litere; spui elevului că această literă ie de esemplu, scrie acest semn şi aşa mai încolo. Dacă ar fi numai atîta, n’ar fi aşa rău, dar un domn susţinea că trebue de aratat care’s vocale, care’sconsoane şi cum se impart acestea. Unul care n'ar cunoaşte progresul şcoalelor, ar crede că copiii care trec prin şcoli sunt atât de fini limbişti, incît s'ar mira cum de fac atîtea greşeli de rostire şi scriere. Alţii susţineau metodul domnilor Creangă, Receanu, Grigorescu atît de respăndit acum şi care ie singurul cel mai folositor in aplicarea lui, căci prin iei scapi de acel început ridicul cu analisa cuvintelor şi mergi cît timp înveţi citirea prin scriere fără a intimpina tîmpitoarele definiţii. Mai nostime sunt metoadele etimologiei şi sintacsei. Aşa un domn susţinea că invaţă copiii spuindu-le că toate cuvintele, ce rostim, ar încăpea foarte bine nu zace saci; că în unul din saci sunt numai cuvinte de acelea care arată nume de fiinţi şi prin cuvîntul fiinţă domnia sa inţălege : fiinţi cu viaţa (învăţător) şi fără viaţă (sac). Că după ceva inţălege calitatea particulară a cuvintelor sale spue că toate se numesc substantive. Alt sac conţine cuvinte care arată cum sunt fi FOILETON (URMARE) 1o Cînd trecem de la aceste consideraţii teoretice şi ipotetice in domeniul artei reale, cîmpul ce ni se deschide e atît de intins, in cît ni-i cu neputinţă să-l cercetăm de amăruntul intr’un articul; nu putem atinge de ce o parte neînsemnată, va trebui să ne mulţămim cu cîteva exemple numai. Să luăm acelaşi subiect, tractat de mai mulţi artişti, de pildă războiul. II credem foarte potrivit pentru demonstrările noastre, fiindcă in privinţa războiului, din punct de vedere moral, mai că nu-s deosebiri de părere. Nu-i vorbă sunt unii cari cred că războiul in unele imprejurări este trebuitoriu, de pildă războiul pentru apărarea neatîrnărei in contra unor năvălitori. Si noi il credem trebuitoriu in astfel de intîmplări, dar aceasta nu ne împiedecă de a simţi groază inpotriva măcelurilor intre oameni şi de a avea dorinţa foarte morală, de a trezi in inimele şi in minţile tuturor groază, protest in contra războiului. In privinţa aceasta suntem toţi de o părere. Să luăm dar războiul Ruso-Turco-Romîn, acest războiu care prin măcelurile de la Plevna, Griviţa etc. fac să ni se stringă inima de durere şi acuma. Fată cum ni imfăţoşază bardul de la Mirceşti, Griviţa, acest loc blăstămat, care a costat pe România atîta sînge şi lacrimi, care a făcut atîtea văduve şi atîţia orfani, e personificată de poet ca o fată frumoasă şi anume ca fata lui Gazi-Osman; tunurile dinprejurul Griviţei sunt colanul care strînge talia mlădioasă a fetei, pe colan joacă fulgerele, iar soldaţii Romîni sunt reprezintaţi printr’un flăcău care vrea să-i ia colanul cîntîndu-i că ea-i buna de sărutat, ca şi dînsul de luptat etc... Grozăviile războiului, ne sunt imfăţoşate intr’un tablou gingaș, vesel, aproape flușturatec, cu apucări de colan, cu sărutări, etc... Cînd înaintea mormîntului deschis al unui om, cuiva din convoiul funebru i-ar veni in gînd să joace cancanul, fie-care ar găsi faptul cu desăvîrșire nemoral; cînd vise un poet, înaintea mormîntului deschis a zece mii de oameni, cu glas gingaş şi vesel începe a ne indruga „Isaiea dănţueşte“, suntem gata a găsi că-i foarte moral lucru sub cuvînt că poetul ne ridică intr’o lume impersonală! Nu-i vorbă, poezia d-lui Alexandri e frumoasă, tabloul gingaş, versurile curgătoare şi armonioase, dar chiar de ar fi executarea acestei poezii de o mie de ori mai artistică, inmurirea ei moralizătoare va fi pentru noi mai mult decît problematică. Cam acelaşi înţeles are şi tabloul d-lui Grigorescu. r 7 y r . .