Lupta, aprilie 1887 (Anul 4, nr. 220-240)
1887-04-03 / nr. 220
y A ANUL IV.—No. 220. ABONAMENTE In ţară Un an...................................................40 leî Va an 20 ,, 3 luni...................................................10 „ In stréin&tate Un an...................................................50 lei V* an...................................................25 „ 3 luni...................................................15 „ 15 Bani Numérul REDACŢIA Calea Victoriei, 35, Piaţa Teatrului. Director-politic, G. PANU ADMINISTRAŢIA JLT^T^ÎI^ BUCURESCI, VINERI 3 APRILIE 1887. ANUNCIURI Anunciurî pe pagina III .... 1 leü linia » M » IV .... 25 bani „ Al SE ADRESA In România la administraţia ziarului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria şi Anglia la AGENŢIA LIBERA, rue Notre-Dame des Victoires, 50 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol Tip. Modernă,, Cr. Luis, Strada Academiei, SA. T" Două bugete de minister CANCANURI POLITICE (Iar a vorbit) UN EXPLOATATOR CRONICA (Din viaţa tristă) IN FLAGRANT DELICT Două bugete de minister Colectivitatea are un singur şef, acela este şeful tuturor ministeriilor , ea insă are câte două bugete de fiecare minister, un buget numit ordinar şi altul numit suplimentar. Această combinaţie financiară fiind nostimă merită a fi cunoscută. Iat’o: Când să lucrează bugetele, miniştrii văd cari sunt veniturile ţărei peste care nu să poate trece. Să admitem că ele sunt de 140 milioane. In vederea acestor venituri guvernul formează bugetul ordinar al fiecărui minister, așa că dacă aduni cifra sumelor ordinare alocate la toate ministerele ea dă cifra exactă de 140 milioane. Bugetul să prezintă clar echilibrat. Ce s’a făcut însă pentru acest sfîrșit? Pentru a se ajunge ca bugetul ministerielor să nu treacă peste suma de 140 milioane, s’a făcut următoarea operaţie: S'a lăsat de o parte de la fie care minister un număr de alocaţii tot ordinare, dar care dacă ar fi fost puse în bugetul ordinar atunci s’ar fi întrecut suma de 140 milioane. Aceste sume care se ridică la mai multe milioane, dacă ar fi fost socotite dădeau un total de d. e. 150 milioane, prin urmare bugetul s’ar fi prezentat desechilibrat. Cu mijlocul acesta, prezentând un buget de cheltuelî numai de 140 milioane, rămân cheltuelî cari nu figurează în el, la fie-care minister; la unul sunt cheltueli de un milion şi jumătate, la altul de 300 mii şi aşa mai departe. Bugetul astfel întocmit este prezentat la Cameră, opoziţia îl atacă, guvernul răspunde zicând că el prezintă un buget echilibrat, că nu are nevoe de impozite moi, că finanţele ţărei sunt foarte înflorite. Bugetul se votează. Aceasta este întâia parte a combinaţiei financiare colectiviste. Venim la a doua. Am văzut că afară de buget au rămas la diferite ministeruri deosebite cheltuelî în suferinţă. Cum se acoper ele. Iată modul: puţin timp după ce discuţia asupra bugetului ordinar să închide, bugetul votându-se, deodată deputații văd că un ministru oare care să prezintă cu un nou buget numit astă dată suplimentar, el cere ca Camera să-l voteze. Acest buget observat cât de departe nu are ca cheltueli nimic extraordinar, nimic suplimentar, este pur și simplu o parte din bugetul ordinar, partea însă ţinută în rezervă până după votarea bugetului, parte care dacă ar fi fost prezentată odată cu bugetul ar fi arătat deficitul şi ar fi făcut ca bugetul să fia prezentat dezechilibrat... Şi aşa şi cu celelalte ministere. Combinaţia acum credem că fiecare a înţeles-o, este onestă, este demnă, este sinceră. Aceste al doilea fel de bugete au început deja a fi prezentate. Eri a fost prezentat cel de la ministerul de război , bugetul suplimentar al acestui minister să urcă la suma de 1.450,00 lei. Relevând această manoperă fraudu- loasă, nimenea nu poate să ne bănuiască că numai noi o considerăm astfel. Raportorul general al bugetelor, d. Costinescu, financiarul colectivităţei vede ca şi noi lucrul. In adevăr, în şedinţa de era, d. Costinescu a combătut acest buget suplimentar pe următoarele motive : 1) cheltuelele prezentate să prezentă în un mod neregulat, ele trebuiau prevăzute în bugetul ordinar fiindcă au acest caracter, 2) votându-se acest buget să dezechilibrează bugetul ordinar deja votat, 3) guvernul a luat deja din cele 30 milioane votate o parte pentru acoperirea cheltuelelor necesare, prin urmare nu înţelege ca să se mai voteze încă un milion şi jumătate. Nici noi nu am zis, nici nu zicem altceva. Manopera este dovedită şi denunţată chiar de d. Costinescu. Ce mai putem zice noi ? Şi totuşi acest guvern durează, este în favoare la palat, este tare la colectiviști. Guvernul poate veni cu trei, cu patru bugete de fiecare minister, poate vota cheltueli îndoite decât veniturile, toate acestea nu -i vor clăti de o iotă. Este trist dar e așa. SERVICIUL TELEGRAFIC AGENŢIA HAVAS Roma, 13 Aprilie.—Contele Tornielli a plecat din bucureşti la Novara, pentru a asista la şedinţele consiliului general, indată după aceia se va întoarce la Bucureşti. Paris, 13 Aprilie. — Anglia solicită sprijinul Turciei pentru formarea unei confederaţiuni a statelor balcanice a cărui preşedenţie ar fi dată Sultanului. Succesul acestui demers pare neprobabil. Londra, 18 Aprilie. — D. O’Connor, agent diplomatic al Angliei la Sofia, a părăsit oraşul nostru pentru a’şi relua postul său. Berlin, 13 Aprilie.—Ziarul „Politische Nachrichten“ demonstră că cererea creditelor suplimentare prezintată discuţiunea consiliului federal, cu toate că ele sunt provocate mai cu seamă de trebuinţele militare, nu are cu toate acestea însemnătatea de sensaţie ce i s’a atribuit în oarecari cercuri. Cererea nu ţinteşte decât cheltuielile provocate de noua lege militară pentru scopuri cunoscute de mult timp şi fiecare din ele exclude pericolul unui războiu apropiat. Deci este neexact ceea ce spun jurnalele pentru sumele cerute. Constantinopol. 12 Aprilie.—Cile indirectă — Precum v'am telegrafiat la 5 cor., respunsul Împăratului Rusiei relativ la Bulgaria, ţintea mai cu seamă continuarea negocierilor cu Poarta. Dar Marele Vizir presimţind că Rusia nu are alt scop de cât să Introducă motive de tărăganire pentru a câştiga timp, s’a hotărât a precurma lucrurile aducând cesiunea înaintea puterilor, cea ce în mod precis Rusia voia să eviteze înaintea stabilirea unui acord prealabil între Turcia şi Rusia. D. Nelidoff a lucrat să împedice trimiterea circularei anunţată. După nişte ştiri din sorginte bună, d. Nelidof a ajuns la acest rezultat promiţând că Rusia ar desemna în scurt timp pe cei doi candidaţi ai săi pe tronul bulgar, ce vor fi prezentaţi împreună cu prinţul de Mingrelia. Se crede că candidaţii Rusiei vor fi Marele duce de Oldenburg, comandantul gardei imperiale ruseşti şi prinţul de Lueuchtenberg. Turcia s’ar fi gândit a pune ca candidat la tronul princiar pe prinţul Wilhelm de Nasau, colonel austriac . Afară de prinţul Mingreliei, candidaţii desemnaţi mai sus par a fi agreaţi de Bulgari care de alminterea sunt cei d’antelii cari doresc o soluţiune grabnică a cestiunei. AGENŢIA LIBERA Londra, 13 Aprlie.— The Times anunţă că Rusia va emite un împrumut de 100 milioane ruble. Madrid, 13 Aprilie—In şedinţa Coresilor D. Campomanes vorbeşte de existenţa unei asociaţiuni militare secrete tinzând la expulsarea din sânul armatei a unor ofiţeri. Oratorul este rechemat la ordine. Ministrul de rezbel declară că nu cunoaşte existenţa acestei asociaţiuni. D. Campomanes răspunde că este peste putinţă ca guvernul să nu ştie cea ce ştie toată lumea şi ca dovadă el citeşte statutele asociaţiunei cari au fost publicate in mai multe ziare. Petersburg, 31 Aprilie —Stăruinţa ce se pun la Viena şi la Berlin spre a răspândi ştiri la nişte pretinse atentate în contra Ţarului a produs o impresiune din cele mai neplăcute asupra opiniunei publice şi în lumea oficială. E neexact că 482 ofițeri implicați în atentatul de la 13 Martie au fost deportați într-o insulă din râul Saghalien. (Mongolia). Gancanuti politice Este nebun omul... voim să vorbim de Primul-ministru. Grando-mania îl face la fiecare pas ridicul, de câte ori deschide gura de atâtea ori curg... cum să zicem? curg extravaganţile ca ploaia ! Până acum îl ştiam pe d. I. Brătianu politic mare, amicul unora din capetele încoronate şi adversarul real al altora, în special al împăratului Rusiei Alexandru al II-lea de fericită memorie. II ştiam istorie mare, istoricul omenire!, omul care citeşte în cartea îumel cum cineva vâră mâna în buzunar! II ştiam strategie mare, fost sub-locotetenent sau proporgie în armată. Nu mai vorbim de finanţe — ele sunt specialitatea lui —nu mai vorbim de multele şi variele cunoştinţi, că omul este Darwinist, Spenţerian, este filosof, etc. Nimenea însă nu ştia un lucru, anume că la 1841 d. I. Brătianu frecventa cele mai înalte societăţi la Paris, şi că era cunoscut, foarte cunoscut de toate saloanele parisiene, de toată lumea , la mode !.. Şi notaţi la ce vîrstă, la 21 de ani, căci la 1841 avea numai 21 de ani!.. Aceste lucruri interesante din punt de vedere politic ni le-a spus d. I. Brătianu alaltăeri în Cameră, în calitate de Prim- Ministru ! Păcat că opoziţia din Cameră tumultuoasă ca tot d’auna, a început să’i întrerupă şi ’i a tăiat verva, alminterea fidelii primului ministru spun că acela era decis să facă destăinuiri mai însemnate, era să povestească oare care aventuri galante, era să arate câteva numere din „La Gazzette de France“ unde un Claymoor al timpului descrie costumul de fantazie pe care d. I. Brătianu îl purta în acea epocă. Şi aşa mai departe. Şi în urma acelor deslăiuiri cine ştie dacă colectiviştii şi chiar noi cu toţii nu ne am fi hotărât a s î zice don Brătianu în loc de domnul Brătianu !.. Săracă tigvă omenească cât eşti de slabă la unii oameni! Fumurile de glorie, linguşirele, puterea o fac la unii oameni să sară după cum sare acoperişul după o căldare cu apă în ebuliţiune ! îndată ce ai un cap slab şi prin împrejurări ai ajuns sus, imediat începi a povesti că la 21 ani erai cavaleru, Don Jianul Parisului !... Ce țară! Ce prim-ministru ! Argus. Un exploatator La anul 1866, după detronarea domnului Cuza, oamenii noştri politici, ţinănduse de certele şi intrigele pretendenţilor noştrii la domnie, au voit să pue capăt tuturor acestor agitări, care paralizau mare parte din forţele ţărei, şi au dat votul lor unui domn străin. Unii puneau mari speranţe în noul ales şi credem că o epocă de linişte şi de reculegere va urma epocei de agitaţiune sterilă, că o eră de muncă folositoare se va inaugura supt auspiciile lui Carol de Hohenzolern. Naivi erau aceia. Un principe german, ziceau denşii, care poartă într’cosul tradiţii de cumpătare şi de bună cumpăneală va face mult bine ţărei noastre şi va fi un puternic stimulent pentru regulata dezvoltare a ei. Cât de mult s’au înşelat aceia. De la 1866 şi până astăzi, în timp de 21 de ani, ni s’a dovedit în destul ce era prinţul german cu tradiţiile lui, ce înseamnă regulata şi pacinica dezvoltare a ţărei supt Carol de Hohenzolern. Cumpătat pentru el a fost Carol I, ce e dreptul, dar şi risipitor pentru avutul ţărei a fost. La cele trei palate ale sale, ce e dreptul, lucrul nu se desfăşoară cu insolenţă, aurul nu curge în valuri pe treptele lor fastul şi strălucirea nu orbeşte pe nimeni. Dar nici ţara nu stă mai bine. Aurul nu se risipeşte în palatul regelui nostru, dar se adună cu îngrijire în pozunarele sale; ţara nu e oarbă de splendoarea şi lucrul său, dar e sărăcită de cupiditatea şi de reaua lui voinţă. De câte ori ţara a stat mai rău băneşte, de atâtea ori regele Carol a cerut să i se dea mai mult. Când tezaurul public era mai sleit, atuncea a cerut cu încăpăţânare apanagiile; când ţara a stat mai rău economiceşte atunci a impus Convenţiunile comerciale. De la 1866 şi până astăzi am mers din rou în mai rou; de la 1866 şi pînă astăzi n’a fost afacere, n’a fost răscumpărare, n'a fost concesie şi întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe regele că ’şi-a băgat mâinile pretutindeni şi că le-a scos în tot-d’auna pline cu acţiuni şi cu aur, pentu el sau pentru protegiaţii lui. Astăzi stăm cu avutul public, cu avutul privat cum nu se poate mai prost. Casa Statului este în deficit, muncitorul este în sapă de lemn şi răsboiul bate la porţile noastre. Iar regele Carol stă liniştit şi nepăsător în palatul său, adunând grămezi de bani peste grămezi de bani, şi primindu-şi regulat veniturile imense stoarse toate din munca unui popor întreg. Suntem, fără îndoială, o ţară săracă şi sărăcită, dar, cel puţin avem un rege bogat şi îmbogăţit. Bine stăm. A venit vremea ca să ne întrebăm dacă putem merge mai departe. Regelui Carol trebue să’i să spuia că ţara nu’l mai poate îmbogăţi mai departe. Dacă ar fi numai atâta, dacă ne-am alege numai cu ceea ce s’a luat ţărei până acuma, poate că ne-am resemna şi am zice : ducă-să, dar pericolul stă în ceea ce ni se pregăteşte pentru viitor. Cu ocaziunea trecerii regelui prin Viena dînsul a pus la cale încheierea unei noî convenţiuni cu Austro-Ungaria, în condiţiunile pe care numai dînsul le cunoaşte. Pe când delegaţii noştri stau la vorbă de mai multe luni cu delegaţii monarhiei vecine şi nu se puteau înţelege cu dânşii, regele Carol s’a înţeles într’o jumătate de ceas cu ministrul Kalnoky. Şi lucrul e lesne de înţeles : delegaţii aparau interesele ţărei lor, iar regele apară interesele unei ţări străine. Pentru aceia în curs de 24 de ceasuri Camerile au votat în pas gimnastic, fără discuţie şi cu capul plecat, provizoratul cu Austria. Ei bine, ce ţară constituţională suntem noi? Unde sunt garanţiile pe care le-am pus în Constituţia de la 1866 ? Ce mai zic naivii, atâtea câţi au mai rămas, despre virtuţile lui Carol de Hohenzollern ? In Italia, şi acolo, un rege păcătos şi un minister slugarnic, au voit să impună ţărei voinţa lor în politica din afară, dar acolo, a fost o puternică opiniune publică şi regele cu ministerul sǎu au trebuit să dea îndărăt. Oare tot noi să fim mai păcătoşi ? Coresp. particulară a ziarului „Lupta“ Al IV-lea congres al corpului didactic din ţară la şedinţă Iaşi, 887, Martie în 30. Oraşul Iaşi are cinstea să întrunească în sânul sau pe membrii corpului didactic din ţară cu prilegiul congresului sau; nu am da scop să discut însemnătatea ori neînsemnătatea acestei instituţii, să arăt foloasele, defectele ori bunurile sau relele lui—lucruri despre care s’ar putea multa vorbi; ceia ce voiu face numai, e alcătuirea unei dări de seamă mai mult sau mai puţin amănunţită de desbaterile acestor întruniri. In ziua de 30 Martie la ceasurile două din zi, în sala teatrului Naţional se deschise congresul care proclamă de preşedinte al său, pe d. Neculae Culianu, din pricină, desigur... că ierea cel mai în vârstă... şi pentru că e rectorul Universităţei. După neînăîureta telegramă de linguşire către căpitanul de la Plevna, d. Dobrescu citeşte regulamentul congresului şi arată apoi care sunt chestiunile ce se vor discuta în întâia ştdiuţă a congresului—chestiuni ce profesorii în întrunirea lor,pregătitoare de la Universitate, au hotărât să se pună în discuţie. Acestea sunt: I. Scopul și divisiunea învățământului secundar, II. întinderea aces tui învăţământ la ambele sexe şi III. Incărcarea programelor. Luându-se în discuţie la chestiune, d. A. Densuşanu ia cuvântul şi arată însemnătatea învăţământului secundar, arată cum scopul sau trebuie să fie a se ţinea la înălţimea ştiinţei moderne şi că trebue ca România să imite în această privinţă pe cele alte state; „este de nevoie— zice d. Densuşanu— şi să mai aibă în vedere şi evoluţia socială a societăţilor, trebue să aplicăm acest învăţământ — urmează d-sa — potrivit cu trebuinţele poporului nostru; pentru această trebue să dăm copiilor cunoştinţi care să folosească şi în privinţa nevoilor practice, care să nu-i împedice de a fi şi altceva decât profesori, doctori, funcţionari ect. pentru această dma sa cere despărţirea instrucţiune! în clasică şi reală şi în acest scop citeşte o propunere. Ne mai luând nimeni cuvântul în această cestiune, se pune la vot prin ridicare de mâni propunerea d-lui Densuşsanu că „dorinţa congresului e de a se da tinerime o cultură secundară cerută de nevoile vieţei noastre ; că instrucţiunea aceasta să se împartă în clasică şi reală, asta din urmă, cu tendinţi pentru dezvoltarea agricultureî, comerţului şi industriei,o propunere care se votează. Puindu-se în discuţie chestiunea a doua, „întinderea învăţământului la amândouă sexele,“ cel d'Intâiu care ia cuvântul este d. Dobrescu , d-lui arată cum instrucţiunea femeei a fost tot d’auna Degligeată la noi, cum din 13.000,000 lei cât cheltueşte Statul pe an pentru instrucţiune, numai 300.000 lei se cheltueşte pentru instrucţiunea fetelor. D. Dobrescu crede că „i se cuvine şi femeei o instrucţiune care să fie în conformitate cu menirea ei în societatea modernă , trebue să facem, zice d. Dobrescu, ca mama să poată da copilului, ajutorul pe care cel mai bun învăţător din lume ar da unui copil.“ După ce d-sa arată că nu se prea învaţă mai nimic serios în multe din pensionarele private, termină dorind ca femeiei să i se dea aceiaşi instrucţie ca şi bărbatului. Dună d. Dobrescu, un tânăr profesor de la Bârlad, d. Gh. Ghibănescu ia cuvântul şi în câteva cuvinte arată mersul evolutiv al învăţământului femeei, în ţara Românească şi cum e de nevoe astăzi ca instrucţia fetelor să nu mai fie neglijeată, „un bărbat învăţat, cult, nu poate duce casă bună cu o femee, neînvăţată, proastă,“ zice d. Ghibânescu, în aplauzele tuturor. D. S. Pop Florentin, succedând la tribună, dovedeşte, că femeia poate lupta cu studiile ştiinţifice ca şi bărbatul, pilde din viaţa practică ne spun aceasta lămurit şi dar e de idee, ca şi fetelor să li să dea aceiaşi instrucţie ca şi băeţilor. D. Eduard Gruber se miră cum d-nii pe care d sa Îi ştie de susţinători ai păren I contrarie celei ce până acum toţi au susţinut-o, d-nii membrii ai Congresului care în convorbiri particulare ce au între culise strigă contra instrucţiunei secundare a fetelor, cum acei d-nii, n’au curajul să ia cuvîntul şi să’şî aducă dovezile ce le au întru sprijinirea părere! lor; printre aceştia d. Gruber citează pe d. Negură, un profesor de la Bârlad, cunoscut ca cel mai retrogad dintre tinerii belferi—care din fundul sălei „protestează contra chestiunei personale ce se face şi care spune d-lui Gruber să-şi arăte d sa mai întâi părerile pentru şi apoi d-sa va vorbi contra. D. Negură însă, a vorbit cum am vorbit şi eu. D. Gruber, zice că „răul provine din şcoală (?) care nu dă instrucţiune femeei în alte părţi aceasta e una din chestiunele ce sunt la ordina zilei şi printre acestea citează pe Anglia, Francia şi Germania. La noi însă nu se face mai nimic.“ După d. Gruber, ia cuvântul, omul anecdotelor, simpaticul seriilor de basme, d. Ion Creangă. D-sa prin câteva vorbe glumeţe, ce fac să se stîrnească un rîs homeric în sală, aruncă o ideie nouă care avu drept resultat o sfadă-discuţie de aproape o oră. „Bine, aud eu—zice d. Creangă—că trebue să se dea instrucţie femeilor ; dar nu ’mi-aţî spus nimenea din dv. cărei femei ? numai celor da la târg care ies pe uliţă împopoţonate şi care mai apoi vâră pe bărbatul ei sub pat,şi pe cea de la ţară care seceră şi prăseşte să o lăsăm vecinie în neştiinţă ? Poporul de jos ridică tot greul şi el e părăsit! Vorbele d-lui Creangă nu plac multora, mai ales d-lui Densuşeanu; d-sa ia cuvântul pentru a spune lucruri indignătoare: „Nu ’i vorba de a şti —zice profesorul Universităţeî — pe ce clasă—chiar cuvântul de clasă nu se sfieşte a ’l întrebuinţa—trebue să se favorizeze şi pe care nu , ţăranului, căruia ’i va da mâna va duce pe copil să înveţe(7); populaţia de jos dă forţa statului, ea se duce pe câmpul de bătae şi apără onoarea ţărei; clasa de sus şi de mijloc face altceva ; ea e chemată (!!) să conducă clasa de jos (ce ziceţi, împărţeală mai dreaptă şi mai omenească se poate ?) şi după