Lupta, aprilie 1887 (Anul 4, nr. 220-240)

1887-04-03 / nr. 220

y A ­ ANUL IV.—No. 220. ABONAMENTE In ţară Un an...................................................40 leî Va an 20 ,, 3 luni...................................................10 „ In stréin&tate Un an...................................................50 lei V* an...................................................25 „ 3 luni...................................................15 „ 15 Bani Numérul REDACŢIA Calea Victoriei, 35, Piaţa Teatrului. Director-politic, G. PANU ADMINISTRAŢIA JLT^T^ÎI^ BUCURESCI, VINERI 3 APRILIE 1887. ANUNCIURI Anunciurî pe pagina III .... 1 leü linia » M » IV .... 25 bani „ Al SE ADRESA In România la administraţia ziarului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria şi Anglia la AGENŢIA LIBERA, rue Notre-Dame des Victoires, 50 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol Tip. Modernă,, Cr. Luis, Strada Academiei, SA. T" Două bugete de minister CANCANURI POLITICE (Iar a vorbit) UN EXPLOATATOR CRONICA (Din viaţa tristă) IN FLAGRANT DELICT Două bugete de minister Colectivitatea are un singur şef, a­­cela este şeful tuturor ministeriilor , ea insă are câte două bugete de fie­care minister, un buget numit ordinar şi al­tul numit suplimentar. Această combinaţie financiară fiind nostimă merită a fi cunoscută. Iat’o: Când să lucrează bugetele, miniştrii văd cari sunt veniturile ţărei peste care nu să poate trece. Să admitem că ele sunt de 140 milioane. In vederea a­­cestor venituri guvernul formează bu­getul ordinar al fie­cărui minister, așa că dacă aduni cifra sumelor ordinare alocate la toate ministerele ea dă cifra exactă de 140 milioane. Bugetul să prezintă clar echilibrat. Ce s’a făcut însă pentru acest sfîr­­șit? Pentru a se ajunge ca bugetul ministerielor să nu treacă peste suma de 140 milioane, s’a făcut următoarea operaţie: S'a lăsat de o parte de la fie­ care minister un număr de alocaţii tot or­dinare, dar care dacă ar fi fost puse în bugetul ordinar atunci s’ar fi întrecut suma de 140 milioane. Aceste sume care se ridică la mai multe milioane, dacă ar fi fost socotite dădeau­ un to­tal de d. e. 150 milioane, prin ur­mare bugetul s’ar fi prezentat desechi­librat. Cu mijlocul acesta, prezentând un buget de cheltuelî numai de 140 mi­lioane, rămân cheltuelî cari nu figu­rează în el, la fie-care minister; la unul sunt cheltueli de un milion şi jumă­tate, la altul de 300 mii şi aşa mai departe. Bugetul ast­fel întocmit este prezen­tat la Cameră, opoziţia îl atacă, gu­vernul răspunde zicând că el prezintă un buget echilibrat, că nu are nevoe de impozite m­oi, că finanţele ţărei sunt foarte înflorite. Bugetul se votează. Aceasta este întâia parte a combi­naţiei financiare colectiviste. Venim la a doua. Am văzut că afară de buget au ră­mas la diferite ministeruri deosebite cheltuelî în suferinţă. Cum se aco­­per ele. Iată modul: puţin timp după ce dis­cuţia asupra bugetului ordinar să în­chide, bugetul votându-se, de­odată de­putații văd că un ministru oare care să prezintă cu un nou buget numit astă dată suplimentar, el cere ca Camera să-l voteze. Acest buget observat cât de departe nu are ca cheltueli nimic extraordinar, nimic suplimentar, este pur și simplu o parte din bugetul ordinar, partea însă ţinută în rezervă până după votarea bugetului, parte care dacă ar fi fost prezentată odată cu bugetul ar fi ară­tat deficitul şi ar fi făcut ca bugetul să fia prezentat dezechilibrat... Şi aşa şi cu cele­l­alte ministere. Combinaţia acum credem că fie­care a înţeles-o, este onestă, este demnă, este sinceră. Aceste al doilea fel de bugete au început deja a fi prezentate. Eri a fost prezentat cel de la ministerul de răz­boi , bugetul suplimentar al acestui mi­nister să urcă la suma de 1.450,00 lei. Relevând această manoperă fraudu-­­ loasă, nimenea nu poate să ne bănu­iască că numai noi o considerăm ast­fel. Raportorul general al bugetelor, d. Costinescu, financiarul colectivităţei vede ca şi noi lucrul. In adevăr, în şedinţa de era, d. Cos­tinescu a combătut acest buget supli­mentar pe următoarele motive : 1) chel­­tuelele prezentate să prezentă în un mod neregulat, ele trebuiau prevă­zute în bugetul ordinar fiind­că au acest caracter, 2) votându-se acest buget să dezechilibrează bugetul ordi­nar deja votat, 3) guvernul a luat deja din cele 30 milioane votate o parte pentru acoperirea cheltuelelor necesare, prin urmare nu înţelege ca să se mai voteze încă un milion şi jumătate. Nici noi nu am zis, nici nu zicem alt­ceva. Manopera este dovedită şi de­nunţată chiar de d. Costinescu. Ce mai putem zice noi ? Şi totuşi acest guvern durează, este în favoare la palat, este tare la colec­tiviști. Guvernul poate veni cu trei, cu patru bugete de fie­care minister, poate vota cheltueli îndoite de­cât veniturile, toate acestea nu -i vor clăti de o iotă. Este trist dar e așa. SERVICIUL TELEGRAFIC AGENŢIA HAVAS Roma, 13 Aprilie.—Contele Tornielli a plecat din bucureşti la Novara, pentru a asista la şe­­dinţele consiliului general, indată după aceia se va întoarce­ la Bucureşti. Paris, 13 Aprilie. — Anglia solicită sprijinul Turciei pentru formarea unei confederaţiuni a statelor balcanice a cărui preşedenţie ar fi dată Sultanului. Succesul acestui demers pare ne­probabil. Londra, 18 Aprilie. — D. O’Connor, agent di­plomatic al Angliei la Sofia, a părăsit oraşul nostru pentru a’şi relua postul său. Berlin, 13 Aprilie.—Ziarul „Politische Nach­richten“ demonstră că cererea creditelor su­plimentare prezintată discuţiunea consiliului federal, cu toate că ele sunt provocate mai cu seamă de trebuinţele militare, nu are cu toate acestea însemnătatea de sensaţie ce i s’a atri­buit în oare­cari cercuri. Cererea nu ţinteşte de­cât cheltuielile provocate de noua lege militară pentru scopuri cunoscute de mult timp şi fie­care din ele exclude pericolul unui războiu a­­propiat. Deci este neexact ceea­ ce spun jurna­lele pentru sumele cerute. Constantinopol. 12 Aprilie.—Cile indirectă — Precum v'am telegrafiat la 5 cor., respunsul Împăratului Rusiei relativ la Bulgaria, ţintea mai cu seamă continuarea negocierilor cu Poar­ta. Dar Marele Vizir presimţind că Rusia nu are alt scop de cât să Introducă motive de tă­­răganire pentru a câştiga timp, s’a hotărât a precurma lucrurile aducând cesiunea înaintea puterilor, cea ce în mod precis Rusia voia să eviteze înaintea stabilirea unui acord prealabil între Turcia şi Rusia. D. Nelidoff a lucrat să împedice trimiterea circularei anunţată. După nişte ştiri din sorginte bună, d. Nelidof a ajuns la acest rezultat promiţând că Rusia ar desem­na în scurt timp pe cei doi candidaţi ai săi pe tronul bulgar, ce vor fi prezentaţi împreună cu prinţul de Mingrelia. Se crede că candidaţii Rusiei vor fi Marele duce d­e Oldenburg, comandantul gardei impe­riale ruseşti şi prinţul de Lueuchtenberg. Turcia s’ar fi gândit a pune ca candidat la tronul princiar pe prinţul Wilhelm de Nasau, colonel austriac . Afară de prinţul Mingreliei, candidaţii desemnaţi mai sus par a fi agreaţi de Bulgari care de alminterea sunt cei d’antelii cari doresc o soluţiune grabnică a cestiunei. AGENŢIA LIBERA Londra, 13 Apr­lie.— The Times anunţă că Ru­sia va emite un împrumut de 100 milioane ruble. Madrid, 13 Aprilie—In şedinţa Cor­esilor D. Campomanes vorbeşte de existenţa unei aso­­ciaţiuni militare secrete tinzând la expulsarea din sânul armatei a unor ofiţeri. Oratorul este rechemat la ordine. Ministrul de rezbel declară că nu cunoaşte existenţa acestei asociaţiuni. D. Campomanes răspunde că este peste pu­tinţă ca guvernul să nu ştie cea ce ştie toată lumea şi ca dovadă el citeşte statutele asocia­­ţiunei cari au fost publicate in mai multe ziare. Petersburg, 31 Aprilie —Stăruinţa ce se pu­n la Viena şi la Berlin spre a răspândi ştiri la nişte pretinse atentate în contra Ţarului a pro­dus o impresiune din cele mai neplăcute asu­pra opiniunei publice şi în lumea oficială. E neexact că 482 ofițeri implicați în atenta­tul de la 13 Martie au fost deportați într-o in­sulă din râul Saghalien. (Mongolia). Gancanut­i politice Este nebun omul... voim să vorbim de Primul-ministru. Grando-mania îl face la fie­care pas ridicul, de câte ori deschide gura de atâtea ori curg... cum să zicem? curg extravaganţi­le ca ploaia ! Până acum îl ştiam pe d. I. Brătianu politic mare, amicul unora din capetele în­coronate şi adversarul real al altora, în spe­cial al împăratului Rusiei Alexandru al II-lea de fericită memorie. II ştiam istorie mare, istoricul omenire!, omul care citeşte în cartea îumel cum cine­va vâră mâna în buzunar! II ştiam strategie mare, fost sub-locote­­tenent sau proporgie în armată. Nu mai vorbim de finanţe — ele sunt spe­cialitatea lui —nu mai vorbim de multele şi variele cunoştinţi, că omul este Darwinist, Spenţerian, este filosof, etc. Nimenea însă nu ştia un lucru, anume că la 1841 d. I. Brătianu frecventa cele mai înalte societăţi la Paris, şi că era cu­noscut, foarte cunoscut de toate saloanele parisiene, de toată lumea , la mode !.. Şi notaţi la ce vîrstă, la 21 de ani, căci la 1841 avea numai 21 de ani!.. Aceste lucruri interesante din punt de vedere politic ni le-a spus d. I. Brătianu alaltă­eri în Cameră, în calitate de Prim- Mi­nistru ! Păcat că opoziţia din Cameră tumultuoasă ca tot d’a­una, a început să’i întrerupă şi ’i a tăiat verva, alminterea fidelii primului mi­nistru spun că acela era decis să facă des­tăinuiri mai însemnate, era să povestească oare care aventuri galante, era să arate câte­va numere din „La Gazzette de France“ unde un Claymoor al timpului descrie costu­mul de fantazie pe care d. I. Brătianu îl purta în acea epocă. Şi aşa mai departe. Şi în urma acelor deslăiuiri cine ştie dacă colectiviştii şi chiar noi cu toţii nu ne am fi hotărât a s î zice don Brătianu în loc de domnul Brătianu !.. Săracă tigvă omenească cât eşti de slabă la unii oameni! Fumurile de glorie, linguşirele, puterea o fac la unii oameni să sară după cum sare acoperişul după o căldare cu apă în ebuli­­ţiune ! îndată ce ai un cap slab şi prin împre­jurări ai ajuns sus, imediat începi a po­vesti că la 21 ani erai cavaleru, Don Jianul Parisului !... Ce țară! Ce prim-ministru ! Argus. Un exploatator La anul 1866, după detronarea domnului Cuza, oamenii noştri­ politici, ţinăndu­­se de certele şi intrigele pretendenţilor noştrii la domnie, au voit să pue capăt tuturor acestor agitări, care paralizau mare parte din forţele ţărei, şi au dat votul lor unui domn străin. Unii puneau mari speranţe în noul a­­les şi credem că o epocă de linişte şi de reculegere va urma epocei de agita­­ţiune sterilă, că o eră de muncă folosi­toare se va inaugura supt auspiciile lui Carol de Hohenzolern. Naivi erau aceia. Un principe german, ziceau denşii, care poartă într’cosul tradiţii de cumpă­tare şi de bună cumpăneală va face mult bine ţărei noastre şi va fi un pu­ternic stimulent pentru regulata dezvol­tare a ei. Cât de mult s’au înşelat aceia. De la 1866 şi până astăzi, în timp de 21 de ani, ni s’a dovedit în destul ce era prinţul german cu tradiţiile lui, ce înseamnă regulata şi pacinica dezvoltare a ţărei supt Carol de Hohenzolern. Cumpătat pentru el a fost Carol I, ce e dreptul, dar şi risipitor pentru avutul ţărei a fost. La cele trei palate ale sale, ce e drep­tul, lucrul nu se desfăşoară cu insolenţă, aurul nu curge în valuri pe treptele lor fastul şi strălucirea nu orbeşte pe nimeni. Dar nici ţara nu stă mai bine. Aurul nu se risipeşte în palatul re­gelui nostru, dar se adună cu îngrijire în pozunarele sale; ţara nu e oarbă de splendoarea şi lucrul său, dar e sărăcită de cupiditatea şi de reaua lui voinţă. De câte ori ţara a stat mai rău bă­neşte, de atâtea ori regele Carol a ce­rut să i se dea mai mult. Când tezau­rul public era mai sleit, atuncea a cerut cu încăpăţânare apanagiile; când ţara a stat mai rău economiceşte atunci a im­pus Convenţiunile comerciale. De la 1866 şi până astă­zi am mers din rou în mai rou; de la 1866 şi pînă astă­zi n’a fost afacere, n’a fost răscum­părare, n'a fost concesie şi întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe regele că ’şi-a băgat mâinile pretutindeni şi că le-a scos în tot-d’a­una pline cu acţiuni şi cu aur, pentu el sau pentru protegiaţii lui. Astă­zi stăm cu avutul public, cu avu­tul privat cum nu se poate mai prost. Casa Statului este în deficit, muncitorul este în sapă de lemn şi răsboiul bate la porţile noastre. Iar regele Carol stă li­niştit şi nepăsător în palatul său, adu­nând grămezi de bani peste grămezi de bani, şi primindu-şi regulat veniturile imense stoarse toate din munca unui po­por întreg. Suntem, fără îndoială, o ţară săracă şi sărăcită, dar, cel puţin avem un rege bogat şi îmbogăţit. Bine stăm. A venit vremea ca să ne întrebăm dacă putem merge mai departe. Regelui Carol trebue să’i să spuia că ţara nu’l mai poate îmbogăţi mai departe. Dacă ar fi numai atâta, dacă ne-am alege numai cu ceea­ ce s’a luat ţărei până acuma, poate că ne-am resemna şi am zice : ducă-să, dar pericolul stă în ceea ce ni se pregăteşte pentru viitor. Cu ocaziunea treceri­i regelui prin Vie­na dînsul a pus la cale încheierea unei n­oî convenţiuni cu Austro-Ungaria, în condiţiunile pe care numai dînsul le cu­noaşte. Pe când delegaţii noştri­ stau la vor­bă de mai multe luni cu delegaţii mo­narhiei vecine şi nu se puteau înţelege cu dânşii, regele Carol s’a înţeles într’o jumătate de ceas cu ministrul Kalnoky. Şi lucrul e lesne de înţeles : delegaţii a­­parau interesele ţărei lor, iar regele a­­pară interesele unei ţări străine. Pentru aceia în curs de 24 de ceasuri Camerile au votat în pas gimnastic, fără discuţie şi cu capul plecat, provizoratul cu Austria. Ei bine, ce ţară constituţională sun­tem noi? Unde sunt garanţiile pe care le-am pus în Constituţia de la 1866 ? Ce mai zic naivii, atâtea câţi au mai ră­mas, despre virtuţile lui Carol de Ho­­henzollern ? In Italia, şi acolo, un rege păcătos şi un minister slugarnic, au voit să impu­nă ţărei voinţa lor în politica din afară, dar acolo, a fost o puternică opiniune publică şi regele cu ministerul sǎu au trebuit să dea îndărăt. Oare tot noi să fim mai păcătoşi ? Coresp. particulară a ziarului „Lupta“ Al IV-lea congres al corpului didac­tic din ţară l­a şedinţă Iaşi, 887, Martie în 30. Oraşul Iaşi are cinstea să întrunească în sânul sau pe membrii corpului didactic din ţară cu prilegiul congresului sau; nu am da scop să discut însemnătatea ori neînsemnă­­tatea acestei instituţii, să arăt foloasele, de­fectele ori bunurile sau relele lui—lucruri despre care s’ar putea multa vorbi; ceia ce voiu face numai, e alcătuirea unei dări de seamă mai mult sau mai puţin amănunţită de desbaterile acestor întruniri. In ziua de 30 Martie la ceasurile două din zi, în sala teatrului Naţional se deschise congresul care proclamă de preşedinte al său, pe d. Neculae Culianu, din pricină, de­sigur... că ierea cel mai în vârstă... şi pen­tru că e rectorul Universităţei. După ne­­în­ăîureta telegramă de linguşire către că­pitanul de la Plevna, d. Dobrescu citeşte re­gulamentul congresului şi arată apoi care sunt chestiunile ce se vor discuta în întâia ştdiuţă a congresului—chestiuni ce profe­sorii în întrunirea lor,pregătitoare de la U­­niversitate, au­ hotărât să se pună în dis­cuţie. Acestea sunt: I. Scopul și divisiunea în­vățământului secundar, II. întinderea aces­ tui învăţământ la ambele sexe şi III. Incăr­carea programelor. Luându-se în discuţie l­a chestiune, d. A. Densuşanu ia cuvântul şi arată însem­nătatea învăţământului secundar, arată cum scopul sau trebuie să fie a se ţinea la înăl­ţimea ştiinţei moderne şi că trebue ca Ro­mânia să imite în această privinţă pe cele alte state; „este de nevoie— zice d. Den­­suşanu— şi să mai aibă în vedere şi evo­luţia socială a societăţilor, trebue să apli­căm acest învăţământ — urmează d-sa — potrivit cu trebuinţele poporului nostru; pentru această trebue să dăm copiilor cu­­noştinţi care să folosească şi în privinţa nevoilor practice, care să nu-i împedice de a fi şi alt­ceva de­cât profesori, doc­tori, funcţionari ect. pentru această d­ma sa cere despărţirea instrucţiune! în clasică şi reală şi în acest scop citeşte o propunere. Ne mai luând nimeni cuvântul în această cestiune, se pune la vot prin ridicare de mâ­ni propunerea d-lui Densuşsanu că „do­rinţa congresului e de a se da tinerime­ o cultură secundară cerută de nevoile vieţei noastre ; că instrucţiunea aceasta să se îm­partă în clasică şi reală, asta din urmă, cu tendinţi pentru dezvoltarea agricultureî, comerţului şi industriei,o propunere care se votează. Puindu-se în discuţie chestiunea a doua, „întinderea învăţământului la amândouă sexele,“ cel d'Intâiu care ia cuvântul este d. Dobrescu , d-lui arată cum instrucţiunea femeei a fost tot­ d’a­una Degligeată la noi, cum din 13.000,000 lei cât cheltueşte Sta­tul pe an pentru instrucţiune, numai 300.000 lei se chelt­ueşte pentru instrucţiunea fete­lor. D. Dobrescu crede că „i se cuvine şi femeei o instrucţiune care să fie în con­formitate cu menirea ei în societatea mo­dernă , trebue să facem, zice d. Dobrescu, ca mama să poată da copilului, ajutorul pe care cel mai bun învăţător din lume ar da unui copil.“ După ce d-sa arată că nu se prea învaţă mai nimic serios în multe din pensionarele private, termină dorind ca fe­­meiei să i se dea aceiaşi instrucţie ca şi bărbatului. Dună d. Dobrescu, un tânăr profesor de la Bârlad, d. Gh. Ghibănescu ia cuvântul şi în câte­va cuvinte arată mersul evolu­tiv al învăţământului femeei, în ţara Ro­mânească şi cum e de nevoe astă­zi ca in­strucţia fetelor să nu mai fie neglijeată, „un bărbat învăţat, cult, nu poate duce casă bună cu o femee, neînvăţată, proastă,“ zice d. Ghibânescu, în aplauzele tuturor. D. S. Pop Florentin, succedând la tri­bună, dovedeşte, că femeia poate lupta cu studiile ştiinţifice ca şi bărbatul, pilde din viaţa practică ne spun aceasta lămurit şi dar e de idee, ca şi fetelor să li să dea aceiaşi instrucţie ca şi băeţilor. D. Eduard Gruber se miră cum d-nii pe care d sa Îi ştie de susţinători ai păren I contrarie celei ce până acum toţi au sus­ţinut-o, d-nii membrii ai Congresului care în convorbiri particulare ce au între culise strigă contra instrucţiunei secundare a fe­telor, cum acei d-nii, n’au curajul să ia cuvîntul şi să’şî aducă dovezile ce le au întru sprijinirea părere! lor; printre aceştia d. Gruber citează pe d. Negură, un profe­sor de la Bârlad, cunoscut ca cel mai re­­trogad dintre tinerii belferi—care din fun­dul sălei „protestează contra chestiunei personale ce se face şi care spune d-lui Gruber să-şi arăte d sa mai întâi părerile pentru şi apoi d-sa va vorbi contra. D. Ne­gură însă, a vorbit cum am vorbit şi eu. D. Gruber, zice că „răul provine din şcoală (?) care nu dă instrucţiune femeei în alte părţi aceasta e una din chestiunele ce sunt la ordina zilei şi printre acestea citează pe Anglia, Francia şi Germania. La noi însă nu se face mai nimic.“ După d. Gruber, ia cuvântul, omul anec­dotelor, simpaticul seriilor de basme, d. Ion Creangă. D-sa prin câte­va vorbe glu­meţe, ce fac să se stîrnească un rîs home­ric în sală, aruncă o ideie nouă care avu drept resultat o sfadă-discuţie de aproape o oră. „Bine, aud eu—zice d. Creangă—că tre­bue să se dea instrucţie femeilor ; dar nu ’mi-aţî spus nimenea din d­v. cărei femei ? numai celor da la târg care ies pe uliţă împopoţonate şi care mai apoi vâră pe băr­batul ei sub­ pat,şi pe cea de la ţară care seceră şi prăseşte să o lăsăm vecinie în neştiinţă ? Poporul de jos ridică tot greul şi el e părăsit! Vorbele d-lui Creangă nu plac multora, mai ales d-lui Densuşeanu; d-sa ia cuvân­tul pentru a spune lucruri indignătoare: „Nu ’i vorba de a şti —zice profesorul U­­niversităţeî — pe ce clasă—chiar cuvântul de clasă nu se sfieşte a ’l întrebuinţa—trebue să se favorizeze şi pe care nu , ţăranului, căruia ’i va da mâna va duce pe copil să înveţe(7); populaţia de jos dă­ forţa statului, ea se duce pe câmpul de bătae şi apără onoarea ţărei; clasa de sus şi de mijloc face alt­ceva ; ea e chemată (!!) să conducă clasa de jos (ce ziceţi, împărţeală mai dreap­tă şi mai omenească se poate ?) şi după

Next