Lupta, septembrie 1887 (Anul 4, nr. 338-359)

1887-09-02 / nr. 338

a LAPTA Exemple vii avem în suveranii noştri­, căci iubesc şi proteg şcoala şi tot ce iine de ea. Trăiască dar Regele şi Regina. Din discursul rostit a doua zi la fete Nu am nevoe să vă arăt­ exemplul dat de sus unde virtuţile casnice, bunătatea inime, frăgosimea simţimintelor înalte, ac­tivitatea neobosită, sunt unite cu un talent care întronează totul ca un har ceresc. Inviaţi exemplul dat de Regina Elisa­­veta spre care cu toţii, şi mai ales femeile românce, trebue să privească cu o adevă­rată mândrie sufletească. Ferice ţara unde cetăţenii pot să se bu­cure în toată sinceritatea inimei de Suve­ranii lor şi unde, din convicţiune profundă, pot ura ca noi Românii,­ (?). Siî trăiască Regele Carol şi Regina Eli­­saveta. Cu ocazia împărţire! premiilor la Conserva­torul din Bucureşti anul 1885. Sper că patria noastră, care prin voinţă şi muncă a păşit cu paşi repezi înainte, va complecta şi în această parte a culturei ceea ce n î lipseşte, pentru a ajunge ast­fel la o dezvoltare armonioasă în toate ramu­rile omeneşti. Speranţa mea e certitudinea când avem în capul nostru pe Suveranul nostru, înţelept şi iubitor al binelui. De a­­ceia şi numele lor să răsune aci ca pretu­tindeni, aci mai mult încă, unde e vorba de cultura naţiunii. La distribuirea premielor la elevele a­siluluî Elena Doamna In 1885 . Datoria e cu atât maî mare ca cor­pul profesoral al acestui institut, să fie la nivelul cerinţelor celor mai mari, că el stă sub nemijlocitul patromagiu al M. S. Regi­nei, şi ce a fost şi ce este Majestatea Sa pentru Asii, aceasta o ştiţi şi profesoarele şi elevele. Sub ochii Augustei noastre Suverane lu­craţi la perfecţionarea educaţiunei naţio­nale. Avem cu toţii credinţa că veţi merge la minte şi că fie-care an va constata un progres sigur şi real. La această serbare, ca la toate să zicem din toată inima şi din tot sufletul : Să trăiască MM. II. Regele şi Regine Elisaveta. Din discursul rostit la 1 Septembrie 1885, când s’a instalat liceul St. Sava în noul său local: Să avem totd’a­una înaintea ochilor noş­tri şi în conştiinţa noastră, că şcoalele se­cundare formează profesorii şi servă de ec­­semplu celor­i’alte şcoala, cari sunt toate menite a forma caracterele, a întări virtu­ţile, a creşte oamenii muncitori şi cetăţenii oneşti, devotaţi Patriei şi Regelui. Să intrăm in noua şcoală strigând din toată inima: Să trăiască România! Să trăiască MM. II. Regele şi Regina şi Au­gusta noastră Dinastiei Idem la Mateiu Basarab. Luaţi, profesori şi elevi, posesiune de a­­cest local şi transportaţi într’ânsul spiritul de iubire către ştiinţă, către muncă, către virtute, către Patrie şi către Rege. Fa­ceţi ca activitatea d-voastră din această şcoală să producă roade însutite şi înmiite spre gloria şi întărirea României. Să intrăm în noul edificiu cu strigătul, care tot-d’a-urma să răsuna în inimile noas­­tre . Să trăiască România! Să trăiască Au­­guştii noştri Suverani, MM. II. Regele şi Regina şi Dinastia noastră. La inaugurarea liceului din Botoşani, în ziua de 3 Septembrie 1885. Dar nu putem sfîşi această frumoasă ser­bare fără a aminti aci, precum am făcut-o la început cu respect şi iubire, numele scump al Suveranilor noştri, sub a căror egidă creşte şi progresează tot ce e bun şi te­meinic în patria noastră, şi al căror ochi cu deosebire sunt ţinuţi asupra instrucţiu­ne! şi educaţiunei poporului. Să trăiască MM. II. Regele şi Regina ! Să trăiască Augusta Lor Dinastie! Să trăiască România ! La banchetul ţinut în sala acelui liceu. Din toastul ministrului: Peste tot focul unde se întrunesc la o ser­bare comună cetăţenii cari îşi iubesc ţara şi viitorul ei, numele suveranilor noştri nu poate să nu se fie pe buza. Regina e adevărata Regină a femeilor noastre, strălucind prin bunătate şi geniul ei chiar peste marginile ţârei. Regele ţine în mâna sa viguroasă stind­ardul on­oarei şi al puterei ţărei. Cu ocazia inaugurărei statuei lui Lázár. Inaugurarea acestui monument, a doua zi la urma zilei de 10 Mai­, la care am serbat de astă-dată a doua-zecea aniver­sare a Domniei înţelepte şi viteze a lui Carol I, a întâiului Rege al României in­dependente de­ fapt, ne face să pipăim cu însăşi mânele noastre şi să înţelegem în toată claritatea ei, acea puternică şi sem­nificativă zicătoare a poporului românesc, iscodită de dânsul pentru a’şi dovedi în patru cuvinte mersul său istoric şi viito­rul ce’i este rezervat, acea zicătoare ener­gică apa trece, petrele rămân. Să pice dar învelitoarea la strigătul care ne uneşte şi ne va uni tot-d’a­ una ca un singur om : Să trăiască Carol­­! Discursul rostit la Curtea de Argeş cu prile­jul inaugurărei mănăstirei reclădite. Să se observe că acest discurs este cel mai slugarnic dintre toate fiind­că regele şi regina e­­rau de faţă. Aşa este! Putem zice că Dumnezeu a revărsat bine-cuvântarea sa asupra acestui popor, căci după multe şi nenumărate su­ferinţe, i-a dăruit îa sfârşit cârmacia în­sufleţit de iubire şi de râvnă Dumneze­­ească. Ţara ştie aceasta de la o margine a ei până la cea­l­altă. Ea ştie, că voi, care stăţi în fruntea ei, sunteţi ca după luceaferi strălucitori, spre care ochii noştrii se pot uita cu iubire, cu res­pect, cu încredere şi cu credinţă. Ai înălţat, Sire, poporul Român în ochii săi proprii şi în ochii lume!; uitasem a ne jertfi vieţele pentru patrie, pe care o iubeam din adâncul sufletelor noastre, şi ne-ai condus unde era victoria mai grea de căpătat, ca ast­fel să datorim, ceea­ ce am devenit, un Regat respectat plin de viaţă şi de putere, numai nouă înşine, Re­gelui nostru şi lui Dumnezeu­. Nimic nu ai cruţat pentru a întări a­­ceastă ţară şi am pus o rară înţelepciune şi marie silinţe ca să înalţi tot mai sus neamul românesc, sădit aci da cel mai pu­ternic popor al lume! vechi, de cel mai mare împărat al Romei antice. Înainte de trei decenii, reedificarea a­­cestui edificiu ar fi fost o imposibilitate. Nu s’ar fi găsit mijloace materiale pentru o lucrare atât de mare și întreprinderea ar fi fost considerată ca o îndrăzneală pe care nimeni nu ar fi fost în stare, a o duce la capăt. Acum în zece ani, sub pu­ternicul îndemn al Majestăţei Voastre, şi sub direcţiunea unui nou meşter Manole, se ridică minunat d’inaintea ochilor noştri, acest giuvaer al credinţei în Dumnezeu şi al iubirei de patrie, dotat cu vestminte şi odoare sfinte, între cari posteritatea, ca şi noi, va admira Evangelia lucrată cu atâta pietate şi măestrie de fala femeilor Ro­mâne, de Regina Elisaveta. Ast­fel numele Vostru, Sire, a devenit pentru Români un talisman, care-i duce din izbândă în izbândă. Iar în viitor, el va fi iubit şi adorat de urmaşii noştrii, ca numele acelui mare Rege, care a fun­dat puternicul Regat român. Depunând la picioarele Majestăţilor Voastre din partea ţărei întregi aceste sim­­ţimicte de recunoştinţă, într’acest moment solemn şi sfinţit, îndeplinesc o datorie a noastră a tuturor. Să trăiţi mulţi ani spre binele, spre în­tărirea, spre fericirea Regatului Românesc / Să trăiască Majestăţile Lor ! Să trăiască Dinastia Românească ! La banchetul ţinut la Curtea de Argeş, Toast. Munca noastră a fost bine­cuvântată de cer în mod spornic, neaşteptat de la suirea pe tron a Marelui­ nostru rege, care prin virtuţele sale, prin energie, prin înţelep­ciune şi printr'o îndatorire punctuală a înaltelor Sale datorii (Aci lacheul face a­­luzie la menţinerea colectiviştilor la putere N. R) ne a condus la poziţiunea ce avem astă­zi. Discursul rostit la 25 octombre 1885 la ina­ugurarea şcoala­ normale primar­8 de institu­tori din Bucureşti. Sunt convins că şi d-voastră, şcolarilor, veţi căuta, prin silinţe neîncetate, prin o purtare exemplară, prin iubirea şi respec­tul şcoalei şi a învăţătorilor voştri, să vă faceţi demnă de solicitudinea ce are pen­tru voi M. S. Regele, a căruia ochiu ne­adormit veghează asupra şcoalei. El­­ ştie că şcoala e viitorul naţiunei şi că prinsa ara să se întăratecă tot mai tare edificiul ce înţelepciunea şi vitejia sa a clădit. La 16 Noembre 1886 la Liceul Matei Basa­rab, cu ocazia serbărei patronului. Când vom fi bine aşezat şcoala, vom fi şi conrespuns aşteptării M. S. Regelui ai că­rui ochi pătrunzători sunt neîncetat ţin­tiţi asupra culturei şi educaţiunei popo­rului. Cât pentru mine d-lor, sunt fericit că mi-a fost dată de Mi­r. Regele, prea iu­bitul nostru suveran, încrederea de a con­duce un departament din cele mai grele şi din cele mai importante. Voiu căuta a mă face demn de datoria mea şi a mi-o Împlini tot­dea­una către mine şi către Rege Cu ocazia inaugurărei gimnaziului din Brăila. La noi, la Regatul nostru, lucru e mai uşor de­cât îa multe alte locuri, căci exem­­plul îl avem dat de sus, întreaga activitate a vieţeî reducându-se la o formă foarte simplă —la aceea, că fie­care în tot timpul şi în toată ora să -şi îndeplinească pe deplin toate datoriele sale —noi nu avem de­cât să ne îndreptăm ochii spre Regele nostru şi spre Regina nostră care conţinu şi necurmat, cu iubire şi cu zel nu se gândesc la alta de­cât a lucra şi a făptui pentru binele şi fericirea patriei, concentrând în adevăr în această muncă întreaga activitate a vieţei lor. Nu avem, de­cât fie­care dintre noi, să ne dăm osteneala ca să-l imităm. E sigur, că atunci când profesorii vor face, în cercul lor de datorii a ceea­ ce Re­gele şi Regina fac şi îndeplinesc în al Lor ei vor fi profesori perfecţi şi vor izbuti să facă şi şcolari bani iar noi cu toţii să lucrăm fără înce­tare într'un singur gând şi într'o singură cugetare pentru întărirea şi propăşirea Ro­mâniei înălţând rugile noastre către Pă­rintele Ceresc pentru sănătatea şi gloria prea iubiţilor noştrii Suverani. Să trăiască Regale Carol! Să trăiască Regina Elisiveta. Rostit cu ocazia instalăreî d-nel Felicia Ra­­coviţă ca directrice la „Asilul Elena Doamna.“ Intraţi într’o casă de care vă leagă su­venire scumpe. Intraţi într’un institut, asupra căruia stă ochiul neadormit al unei Regine, care, ca Regină şi ca femee, este fata ţârei noastre. Aţi avut dovezi în zilele aceste grele chiar, prin care a trecut Asilul, cu câtă iubire, cu câtă căldură Ea a îmbrăţişat acest in­stitut. Aceasta v’a şi decis a ve pune în capul lui. Rostit la laş! (când cu flueraturile şi huidu­ielile). Şi acest discurs este slugarnic la cul, fiind stăpâni­­să! de faţă. Incon­gerat de popor şi de armată aţi venit, Sire,­ea în timpurile de glorie şi de mărire a Patriei, ca să daţi mulţumită Ce­rului că ne-a ocrotit miraculos prin grelele încercări ce am străbătut, că ne-a ridicat sus, că ne-a constituit puternic şi că ne-a ajutat să ridicăm această măreaţă biserică, fundată de piosul Mitropolit Veniamin, al căruia nume se pronunţă şi astăzi pretutin­­denea cu iubire şi ven­eraţiune. Jumătate de secol au­ stat ruinele ei d­inaintea noas­tră, ca semne,ale ne­putinţei în care trăiam, căci nu simţiam în noi puterea de a ter­mina clădirea începută. Ceea­ ce era însă cu neputinţă înainte ca Majestatea Voastră să înalţe falnic steagul Regatului Român, a fost uşor după ce ne-ai condus cu înţe­lepciune şi virtute, cu vitejie şi prevedere, ca să ştim, să vedem şi să pipăim că Ro­mânia în fine ne aparţine nouă şi urmaşi­lor noştrii, că suntem în stare, când peri­colul va sosi, să o apărăm, cu pepturile şi cu inimile noastre. Sire, Credincioşi ’Ţi suntem, căci ai avut şi ai mare credinţă în noi. Credincioşi ’ţi suntem căci ţii la mână inimoasă drapelul onoare! şi ai viitorului Patriei. Mulţumind a­ Tot-Puternicului că a înăl­ţat şi a întărit ţara aceasta, ridicăm cu toţii rugi ferbinţi spre­ Cer, ca să ocrotească şi să întărească pe Majestatea Voastră, piosul, înţeleptul şi viteazul nostru Rege, pe buna şi virtuoasa, blânda şi geniala noastră Regină şi pe Dinastia fundată de Majestatea Voastră. „Trăiască M. M. L. L. Regele şi Regina! „Trăiască România!“ Acuma mai poate întreba cine­va pen­tru care cuvânt stau colectiviştii la pu­tere ? Dar în care partid ar mai putea găsi Carol Colectivistul o a doua slugă atât de perfectă şi de neruşinată? La dreptul vorbind, ţi se suie roşaţa la faţă când citeşti dezgustătoarea proză a ministrului Dumitru Sturza, zicând că a fost necesară, ca act de legi­timă apărare. Foile irlandeze zic, că evenimentele de erl în Mischellstown a fost un masacru brutal, laş şi neprovocat firin nimic; s’au măcelărit oameni nevinovaţi. Tot aceste foi însă laudă atacurile teribil® contra poli­ţiei, luptele amerite cu ciomegele, ce că­­deau pe capetele agenţilor poliţieneşti, dintre care 50 au­ fost râu bătuţi; mulţi­mea s-a urmărit până la cazarmă, unde poliţia a tras focuri şi a ucis două per­soane. .. ——..—-—---------­ FARA întâlnirea nu se va face ? Neue Freie Presse conchide din deosi­­bitele simptome cari s’au manifestat în a­­ceste din urmă vremuri, că întrevederea proiectată între Ţar şi împăratul Wilhelm, nu se va vee şi că s’a produs o nouă în­cordare în relaţiunile Rusiei cu Germania. Cu toate acestea, Francezii nu ar trebui să creadă pentru aceasta că Rusia ar voi să’i ajute ca să recucerească Alsacia şi Lo­­taringia. Rusia n’ar căuta nici prietenia Germaniei, nici o alianţă cu Franţa, dânsa ar căta mai mult ca să aibă mâinile libere pentru a nu veghea de­cât pentru propriele ei interese. Ziarul vienez nu se poate opri de a se arăta surprins în privinţa atitudinei prin­ţului de Bismarck faţă de Rusia, căci toate sforţările cancelarului pentru a câştiga bu­nele graţii ale Rusiei ar fi zadarnice şi nu ar putea de­cât să producă o rea impre­sie în Austro-Ungaria, unde nu se ştie ce trebue de găndit în privinţa alianţei cu Germania. Gazeta Germană din potrivă crede că întrevederea se va face şi că dacă unele ziare germane se fac că nu cred într’însa, este pentru a îndeplini cererea poliţiei ru­seşti, care ar voi să ţie cu totul secretă călătoria Ţarului în străinătate. Ast­fel o întâlnire eventuală a celor doi împăraţi ar permite să se presupună cu marea luptă decisivă în Europa va fi amânată încă pen­tru cât­va timp şi că francezii au realizat cu doi sau trei ani prea curând proiectul lor de mobilizare. —O — Lupta electorală în Bulgaria. Campania electorală s-a deschis cu un apel al comitetului central al ligei „Bolga­­ria sama za se“ (Bulgaria pentru sine) A­­pelul e scris în ton foarte moderat și zice între altele: „Acum nu sunt conservatori, liberali, radicali, ci numai Bulgari, care re­clamă Bulgaria pentru Bulgari, şi câte­va unelte stăise, care voesc să vi­idă patria străinilor. Poporul să arate, că luptă pen­tru independenţă. Luptele în Irlanda. In încăerarea de erl dintre turburători şi poliţia la Mitchellstown s’au rănit nu­meroase persoane, între care un advocat şi un preot. In fine armata a împrăştiat lumea de pe strade. Afară de Daily News, toate foile justi­fică procedarea po­lţiei din Mitchellstown Ştim­ in­ ţară BACAU S’a supărat generaluî.—Aflăm, spune Renaşterea Bacăului, că zilele acestea d. general Lecca se va duce la Bucureşti ca să stăruiască pentru depărtarea pre­fectului nostru. Oare de ce s’a supărat? Noi ştim că d. Radu e prea supus, plecat şi ascultător stăpânirei. m • • Sărăcie şi boale.—Acelaşi ziar anunţă că ia mai multe comune din plăşile Bis­triţa de sus şi Taslăul de jos, Tifosul seceră pe locuitori. Chiar în împrejurimile Bacăului s’a ivit maî multe cazuri cu consecinţe fu­neste. Insuficienţa medicilor e prea mult simţită. Cauzele ce provoacă această maladie sunt multe; una din acestea este lipsa de hrană. Ţăranul sărac, neavând malaia de mân­care, se hrăneşte cu diferite poame şi verzeturi de coapte, apoi munca şi căl­dura, toate acestea contribuesc a vătăma stomacul şi dau naştere boalelor. Pe lângă acestea, el mai sufer și lipsa apei. Sunt multe și mari sate în care n’au rămas de cât numai câte două sau trei fântâni secând toate cele­lalte. Jalanie în toate și preste tot locul... * * * Mizeria în Bacau.—Iarmarocul de la 29 August fie la Bacau a fost acum mai slab de cât în toți anii. Ocolul vitelor era inundat de vite, oa­meni foarte mulţi, însă nici o vânzare nu s’a făcut; se părea că toţi să du­sese acolo numai pentru plimbare. Sărmanii locuitori aduc vitele lor la târg şi le dau pe nimic, numai ca să scape de ele, căci ştiii că nu mai av cu ce le ţine şi cu ce le erna. Descuraj­are complectă se observa pe feţele tuturora. Atâtea vite s’a vândut numai cât au putut să se cumpere de către casapi şi pe preţuri foarte miei. Arendaşii de moşii, mai cu osebire caută în toate părţile muştere, pentru a vinde pânea albă ce au putut face pe moşii, căci ca mâine are să’i apuce pro­prietarii pentru coşturi şi nu au cu ce le plăti, însă uimeai nu’l întreabă, sau chiar dacă-l întreabă, le oferă preţuri de râs. Preţurile cerealelor scade pe fie­care zi, patru ori mai mult de cât îşi are preţul fix pe ea. Acest tip de dascăl-slugă a utilizat sis­temul sin de mai sus cu o gramatică greacă care abia acum câte­va zile a apărut, cu o altă gramatică latină, cu o Morfologie la­tină şi greacă necomplecte, apărute tot în coli neterminabile sub editura sărăcăciosu­lui librar Daniel; sistemul de alt­fel e fin şi nici că se simte când bieţii şcolari ljl plătesc anual gradat numai trei sau patru coli dintr’o carte,ce numai apare în între­gul ei volum, ce nu să mai complectează de cât numai când voluminosul autor simte că toate colile vândute s’au perdut, sau e­­puisat s’au erosit şi că, cu toate că elevul le-a plătit ca pe întreg volumul, ne mai a­­vând colile, e obligat a mai da pentru a treia oară acel 4 lei pentru a’şi cumpăra­­ toată cartea, când apare. Nostimă speculaţiune bucovinească o mai fi şi asta, dar nu poate fi tolerabilă de­cât sub inepta, sub confuza, ridicola şi repti­liana conduceri a instrucţiei aruncată la discreţia unui lacheu semi-cult şi mărginit ca Sturza, care, nu-şi poate afla ecou, a­­dulaţiune şi oarbă supunere de­cât în slu­gărnicia Poul Burlă, a unor jidovi sau alţi streini cari cumulează, uşurpă şi veţuesc reptilian în bugetul instrucţiei şi pe spe­tele poporului român.. . Vom reveni ABUZURILE ZILEI O specula necinstita Din Iaşi­ni se scrie următoarele: D. V. Burlă, servilul director al liceului din Iaşi, faimosul linguşitor şi gudurător al celui mai lachtu reptilă ministru d. Mi­­tiţă Sturza, profitând de protecţiunile ce i se acordă sub toata guvernele şi sub toţi miniştrii de instrucţie din cauza clasicului în servilism, a întreprins de mai mulţi ani o subtilă speculaţiune prin mania au­­toriscului său de cărţi didactice impuse, a­­probate şi autorizate vecinie de ori­ce gu­vern pentru liceele şi gimnaziile din ţară. Iată procedeul sau mercantil în astă ra­mură , ori de câte ori acest d. Burlă anunţă că în curând va scoate de sub tipar o carte didactică, nici­odată nu scoate din ea de­cât două, trei sau patru coli de tipar şi restul iarăşi câte două trei sau patru coli peste alţi doi, trei ani până când elevul perde cele d’întâiu coaie şi e obligat să le cum­pere din nou odată cu celle din urmă ce apar. A­ceste trai sau patru coli le vinde la apariţia lor câte 4 sau 5 lei, adică pre­ţul întreg al cărţei, al volumului total, şi până ce era peste 3 sau 4 ani volumul în­treg, elevii tot­d’a­una pierd colila vândute disparate, şi deci sunt obligaţi a plăti din nou alţi 4 sau 5 lei pentru a cumpăra car­tea toată, ast­fel că cu acest sistem, nos­timul Burlă îşi vinde o carte de trei şi CRONICA CUM SE SCRIE ISTORIA Am cetit, nu şti­i în ce ziar, cum că un domn ar fi pus o dată la îndoială existenţa lui Napoleon I, şi ziarul în c­­hestiune lua în zeflemea pe acest Toma necredinciosul modern. Astăzi viu să declar sus şi tare cum că şi eu îl pui existenţa în îndoială, pre­cum o pul­pe a tuturor răposaţilor, pre­cum pui la îndoială tot ce este scris în Istorie. Apoi, cum să mai crezi cele ce se scriu prin cărţi despre cele petrecute în trecut când văd în ce chip se povestesc lucru­rile petrecute supt ochii mei, când văd cum se falsifică toate adevărurile din ziua de astăzi. Pentru astăzi nu mă voiu ocupa de­cât de un singur om, de regele Carol, şi voiu arăta câte neadevăruri se­ scriu pe socoteala lui. Iată: Acum câte­va luni Sturza alunarul a prezintat Academiei o scriere în care numea pe regele nostru Carol descălică­­torul şi califica venirea lui în ţară de a treia descălicătoare. Dacă cercetăm faptele vedem că lu­crurile s’au petrecut alan­dala. La anul 1866, Carol I, îmbrăcat în cos­tum de lacheu şi călărind pe geamanta­nul d-lui I. Brătianu, a scoborît tiptil la Severin, întocmai cum să strecoară o marfă de contrabandă. Apoi descălicătoare este aceasta ? Cui dracu,s-ar fi putut trece prin gând ca să compare cu un asemenea persona­giu pe bietul Radu Negru şi să’l închi­­puiască îmbrăcat cu livrea şi înarmat cu un geamantan ? In toţi anii, la 30 August,fse’dan^btu* chete la Sinaia şi toţi miniştrii, şi toţi gazetarii colectivişti, şi toţi Unge-d­ipt al palatului îl proclamă viteaz, erou, mare căpitan de la Griviţa. Faptele însă cum s’au petrecut ? La 30 August, armata română a dat asalt asupra Griviţei, iar Carol, cel cu pricina, a stat la câte­va chilometre dis­tanţă, a privit cu ochianul ca la panor­­ramă, a dormit pe moale, a mâncat mân­cări alese şi a băut băuturile cele mai fine, şi s’a întors la Bucureşti fără mă­car să fi căpătat un guturaiu. Apoi eroii se poate numi omul acesta ? Carol, descălicătorul şi eroul, mai este dăruit şi cu alte calificative: ba căi ge­neros, ba câ’i milostiv, ba că’i o provi­denţă pentru ţară. Aşa să fie? Toată lumea, ştie că, Carol încălcăto­­rul ţărei, de când s’a suit pe tron nu s’a găndit de cât aum să facă aur şi iar aur, maî mult chiar de cât vestitul Andronic, a înghiţit liste civile, apana­­giî, fabrică şi vinde brânză, nu plăteşte taxe de transportaşi întoarce chipiul pe dos, îşi vopseşte mondirul, dă mosafiri­­lor ouă clocite etc. Apoi generos se poate numi omul a­­cesta ? Apoi o providenţă să fie dânsul? într’un discurs ţinut la o şcoală, Mi­­tiţă Sturza s-a botezat: luceafărul Ro­mâniei. Dar glasul public i-a răspuns la­cheului : da e luciferul României. Şi altele şi altele.

Next