Lupta, octombrie 1887 (Anul 4, nr. 361-385)
1887-10-18 / nr. 375
ANUL IV—No- 375 19, mi ABUMMMTE In țară Un an...................................................40 lei V* an...................................................201 3 lunî................................ . . 10 . In etreinatate Un an...................................................50 lei/z an...................................................25 IS luni...................................................15 , 15 Bani Numerar A SE ADRESA In Romania, la administraţia ziarului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria și Anglia la AGENŢIA LIBERA, rue Notre-Dame des Victoires, 50 (place de la Bourse) Paris. la Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol REDACŢIA Strada Ştirbei-Vodă, 19. Director politic, G. PANU ADMINISTRAŢIA EDIŢIA IMTMA BUCUREŞTI, DUMINICA 18 OCTOMBRIE 1887 ammmi Ammoruri pe pagina III . - „IV 1 leu linia 25 bani . Bucureşti. — Strada Nouă No. 5.—Bucureşti Soluţiunile chestiei agrare Cetitorii cunosc soluţia ce cred că e cea mai nemerită pentru chestia agrară. Acum pot deci face câteva observaţii cu caracter politic. Mai întâi , soluţia ce o propun are o bază practică reală. Căci ce cer eu în definitiv? O nouă şi pe urmă o continuă împroprietărire a muncitorilor agricoli. Punctul de plecare al propunerilor mele rezidă în legea de la 1864. La noi este de prisos de a discuta principiul împroprietărirei cum să face aiurea, d. e. în Anglia. La noi acest principiu fiind de 23 de ani aplicat, nefiind contestat și criticat de nimenea, el este deja 1111 punct câştigat. Oricărei reforme care s’ar rezema pe el nu i să poate zice că e utopistă, că este revoluţionară, de vreme ce ea să reazemă, cum am zis, pe un principiu admis şi practicat de 23 de ani. Ce voesc dar oi mai mult? Eu voesc ca să dau un caracter mai trainic reformei de la 1864, să o fac eficace, eu voesc să dau principiului împământenirei proclamat la 1864, toată întinderea, toată dezvoltarea lui posibilă. Mi să pare că nimenea nu are dreptul ca să -mi zică că propun lucruri imposibile. In adevăr, să discutăm puţin . Unul din defectele fundamentale ale legei de la 1864 a fost că ea admitea numai odată pentru totdîl-Ulilfiprincipiul împroprietărirei şi numai la un răstrâns număr de agricultori. Chiar admiţând că împroprietărirea s’ar fi făcut în cele mai bune condiţii—lucru ce nu a fost—încă reforma era mai puţin decât suficientă. O simplă observaţie pentru a se vedea aceasta. Reformatorii de la 1864 era foarte natural ca să se gândească la un lucru foarte simplu, la următorul: ţăranii împroprietăriţi pe cele trei şi patru fălci de pământ, era în ordinea naturală a lucrurilor ca să aibă copii, câte 3, 4 şi 5 copii. Reformatorii numiţi trebuiau să ’şi inchipuiască ca este imposibil ca trei fălci de pământ sâ se poată împărţi cu profit între 3 sau 4 copii deveniţi agricultori şi ei ca şi tatăl lor. Ei bine, acest punt esenţial a fost perdut din vedere, legiuitorul nu s’a ^ ocupat de el de cât de mântuealâ, fără a hotărî nimic precis, nimic serios. Fiind ast-fel, la ce soartă destina legiuitorul pe copii împroprietăriţilor de la 1864? Răspunsul este: la ^soarta de proletari agricoli, la acea de la muncitori cu braţele pentru marii proprietari. Aceasta este clar. Căci îndată ce faci numai o singură împroprietărire şi îndată ce celor împroprietăriţi nu le dai ca pământ decât strictul necesar pentru dânşii, este evident că copii lor, nepoţii lor nu vor putea moşteni pământuri, vor fi deci destinaţi prin lege la proletariatul agricol. Ceia ce s’a şi întâmplat. Din ‘ cauza condiţielor pe cari le-am relevat, cei mai mulţi împroprietăriţi şi imensa majoritate a copiilor şi nepoţilor lor sunt astăzi salariaţi agricoli, sunt salariori la arendaşi şi la proprietari. A face deci o împroprietărire, odată pentru vecie, înseamnă în o ţară agricolă a-ţi bate joc de muncitori, a recurge la un paliativ, a comite un act de nedreptate faţă cu generaţiile posterioare. ^ Cami sunt mijloacele pe cari partidele politice le-au propus pentru remediarea acestei stări nenorocite? ^ Toate mijloacele propuse sunt neefi cace, unele ca împroprietărirea a unei părţi de însurăţei pe moşiele statu- DESMINTIIILE COLECTIVISTILOR Acum o lună am anunţat că ordinul regimentului de geniu din Focşani, trimis batalionului de pontonieri din Brăila spre a porni la manevrele de la Slatina în ziua de 19 Septembrie, s’a rătăcit la redacţia Luptei. Peste 15 zile (?) ,adică la 3 Octombrie, Telegraful a găsit cu cale să ne dea o dezminţire în următorii termeni: Această ştire false constituind un blam pentru armată, în interesul adevărului, se restabileşte următoarele : Ordinul No. 199 se află astăzi la dosarul batalionului de pontonieri în original, purtând sub semnătura d-lui Colonel Gheorghiu Zamfir, şeful regimentului No. 2 de geniu, ca reşedinţa în Focşani şi s’a primit de la oficiul poştal Brăila, în ziua de 18 Septembre. El poartă ştampilele oficialer poştelor din Focşani şi Brăila. Gazetele colectiviste, însă, n’au noroc cu desminţirile lor. La această a lor dezminţire răspundem : 1) . Dacă ordinul ar fi sosit la batalion, batalionul ar fi plecat în^aa de 19 Septembrie, lucru ce nu s'a întâmplat. 2) . S’ar putea oare crede că regimentul să trimeată batalionulu'rţfliffiul la 18 pentru ca el să plece imediat a doua zi ? 3) . Şi cea mai covârşitoare probă este facsimilul pe care -l dăm aci . AL 30 CORP DE ARMATA REGIMENTUL N-2 DE GENIU lui sunt neeficace, altele, precum acelea de vindere în mici loturi a aceloraşi moşii, am vâzut că este o simplă iluzie. Nici unul nici altul nu dă chestiune o soluţie satisfăcătoare. Dar dacă este un mijloc care e absurd, care este nu numai un paliativ ci o adevărată absurditate este desigur cel care figurează în programul junimist. Partidele în genere păzesc în această chestie o tăcere discretă. D. Carp însă, cu îndrăzneala şi suficienţa care îl caracterizează, a vorbit în această chestie, iar junimiştii a făcut un articol de program din propunerea d-niei sale. Ei bine!.. ştiţi în ce consistă toată reforma agrară după celebrul Carp ? In un singur lucru, ca să se modifice legea moştenirilor în privinţa ţăranilor pentru ca numai fiul cel mai mare să moştenească pământul! Aceasta înseamnă reformă! Dar bine, înfumuratele, nu te-ai gândit că aceasta ori nimic este tot una, ba e mai rău poate decât nimic! Câteva cuvinte pentru a se vedea aceasta: Programul junimist edictează următoarele remedii sociale: 1)în fiecare familie de ţăran unul singur să fie proprietar. 2) Toţi ceilalţi sunt condamnaţi a fi proletari ! Legea chiar îi obligă de a fi proletari de vreme ce nu le permite a moşteni pământ!.. Deci admiţând un mijlociu că în fiecare familie sunt trei băeţî, junimiştii voesc ca din trei doi să fie proletari. Dar credeţi că numai doi ? Eu susţin că cu acest sistem toţi vor fi proletari, chiar şi fiul cel mai mare. In adevăr, după programul junimist, copii nu vor putea împărţi între ei decât obiectele mobile —iar nu pâmîntul. Iată deci că toţi copii îşi vor împărţi obiectele de cultură, vitele, instrumentele, gospodăria etc. Este întrebarea: Ce îi va mai rămînea fiului celui mai mare—moştenitorului de pămînt—pentru a cultiva pâmîntul ? Cu ce ’1 va cultiva el, de vreme ce averea mobiliară o va împărţi cu fraţii şi surorile lui ? Fiecare poate vedea că proprietarul pămîntului va rămînea în sistemul junimist cu pămîntul gol. Şi el va fi silit a munci cu braţele pentru alţii pentru a să hrăni!.. Şi acest paliativ, această propunere odioasă şi lipsită de orice eficacitate, este singura care a fost formulată pină acum în vederea îmbunâtăţireî soartei ţăranului!.. Nu e o adevărată ruşine acest lucru ?!.. Nu, să sfârşim cu şarlataniele şi cu paliativele. Pentru a face o reformă serioasă trebue a admite următoarele lucruri: 1) . Cât timp va fi pământ disponibil în ţară, trebue a da dreptul şi facilitatea muncitorilor ca să-şi procure. Este ridicul lucru ca să cauţi a împărţi 3 fălci părinteşti la 5 copii, sau a face din unul singur proprietar pe acele fălci, iar pe ceilalţi proletari, când încă există cantităţi imense de pământ abia cultivate, când pământul este încă concentrat în mâna unui număr răstrâns de indivizi. Numai după ce nu va mai fi pământ de împărţit, numai atunci va trebui sâ ne gândim şi la alte mijloace. Cât timp însă pământul abondează, oricine dintre agricultori este just ca să aibă dreptul de a avea prin intermediarul statului. 2) . Este ridicol a da cuiva numai pământul fără a’î da şi mijloacele de a’l cultiva. Iată de ce eu am propus o inovaţie la baza legei de la 1864, adică ca statul să procure noilor proprietari cele întâi şi mijloace de cultivare precum şi casă etc. Am sfârşit pentru moment cu chestia agrară. G. PANU.