Lupta, octombrie 1887 (Anul 4, nr. 361-385)

1887-10-10 / nr. 369

X ­L X ANUL IV—No. 369 EDIȚIA ALTEIA BUCUREȘTI, SAMBEI 10 OCTOMBRIE 1987 AMOVAMMTM In țară . 40lei Un an.......................................... vs 8.n ••• •••••• . 20» 3 luni.................................... . . 10» la «trem­utaie Un­a».......................................... . 50lei ^ n................................................. . 25» * kmi................................................ . 159 1$ Bani Numărul REDACȚIA Strada Știrbei-Vodă, —• 19. 19. *■ Asvmmi Anunciuri pe pagina III . IV a a M­­­I • . 1 leu linia . 85 bani „ A. SE ADRESA In Romania, la administraţia ziarului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria şi Anglia la AGENŢIA LIBERA, rue Notre-Dame des Victoires, 60 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCT Constantinopol ADMINISTRAŢIA Bucureşti. — Strada Nouă No. 5.—Bucureşti PROCESUL GALATENILOR CHESTIA AGRARA IMPOZITUL ASUPRA RENTEI PA­­MENTULUI In principii­, ori­ce proprietar care deţine o porţiune mai mare de pâ­mânt de­cât trebuinţele sale şi ale familiei, face act de detenţiune ne­dreaptă. In drept strict, proprietarii cari au în stăpânire întinderi de pământ pe cari ar putea să se hră­nească mii de oameni, întinderi pe cari ei le păstrează pentru dânşii numai, acei proprietari sunt datori ca să dea societăţei, sub formă de impozit sau sub altă formă, o sumă egală cu aceea pe care deţinerea lor exclusivă face pe societate s-o peardă. Nu, să fim sinceri, aici nu e vorba de a face socializm, sau ură de clasă, sau spirit de persecuţie, aici e vorba de a spune adevărul. Ei bine, adevărul e că regimul nostru actual de proprietate este încă şi as­­tă­zi regimul acela al barbariei şi el îşi are origina şi este constituit pe baza cuceririlor, violenţelor, brutali­tăţilor. Dacă astă­zi unii posed i­­mense întinderi de pământ, iar alţii nimic, aceasta să datoreşte nu atâta munce şi nici meritului ci ,hazardului fraudei, privilegiului, spoliaţiunei etc. Acest regim, opera veacurilor tre­cute, este inconciliabil cu dreptul modern, cu noţiunile de justiţie, de solidaritate, cu trebuinţele societăţi­lor moderne. Cu timpul principiele cari cârmu­­esc societăţile să schimb. Astă­zi alte principii domină sau trebue să domine în raporturile economice şi sociale d­intre indivizi. Societatea ca­ută a substitui drepturile ei în lo­cul intereselor egoiste ale indivizi­lor, ale claselor sociale, ale dinastii­lor. In această mişcare socială, ori ce s’ar zice, ori căt cei interesaţi ar protesta, proprietatea, aşa cum este constituită sub toate formele, va trebui fatal să se modifice, să ia un caracter şi o formă mai justă, mai sociabilă. Exprimându-mă ast­fel, mă gră­besc a adauga că eu nu voesc to­tuşi, nici cer aboliţia marei proprie­tăţi. Nu, reflecţiile scurte de mai sus nu tind, în spiritul meu, la con­cluzia radicală care ar consista în suprimarea marei proprietăţi ,sau chiar în suprimarea a ori­cărei pro­prietăţi individuale. Din contra, eu nu voesc de­cât un lucru în studiul de faţă, nu voesc în ţară de­cât o reformă care să aibă de rezultat în­­temeiarea unei solide proprietăţi mici, garanţii pentru existenţa acesteia, şi măsuri preventive în contra marei proprietăţi şi regimului actual eco­nomic, fără cari măsuri, după cum am arătat ori, mi să pare că ori­ce reformă, în sensul ştiut, nu poate izbuti. Cari sunt clar măsurile preven­tive ce trebuesc luate ,faţă cu ma­rea proprietate? Iată-le: Este cunoscută teoria rentei, teo­rie care nu e revoluţionară de loc, de vreme ce Adam Smith, I. Stuart- Mal şi mai cu seamă Ricardo au susţinut’o şi dovedit’o. Iat’o: In producţia agricolă trebue să se ţină seamă că intră două părţi,, o parte datorită valoareî intrinseci a pămentu­­luî, condiţiilor climaterice, geologice, precum şi îmbunătăţirilor şi creştereî valoareî datorite nu munceî şi capita­lului proprietarului, ci societăţeî. Numai cea­laltă parte—a doua— în producţia agricolă, este datorită ca­pitalului, munceî şi exploataţieî perso­nale a proprietarilor de pământ. Cea întâi parte din producţie să numeşte rentă, sau dacă voiţi rentă fondată. Cea a doua, fermagiul, produsul ex., ploatărea individului. Nu este locul de a mă întinde a­­supra acestei distincţii de altminte­­rea pe larg tratată de mulţi econo­mişti. Voiu zice dar numai că a­­ceastă distincţie între venitul prove­nit din munca comună a societăţei şi între venitul datorit, în special, proprietarului exploatator al acelui mământ, este foarte justă, foarte legală. Un singur exemplu: proprietatea fonciată peste tot locul, şi de ase­menea şi la noi, a căpătat o însem­nată plus-valoare de vre­o 30 de ani. In această plus-valoare intră de­sigur capitalul de exploatare, instru­mentele agricole perfecţionate, o cul­tură mai inteligentă etc. De cât mun­ca şi capitalul proprietarilor nu au produs toată această plus-valută. Ceea ce a contribuit în mare, foarte mare parte, de a crea această plus-valută sunt factorii sociali, precum căi de comunicaţie, drumuri de fer, tele­graf, deschideri de debuşeuri noui etc. etc. Pentru a căpăta acest pri­sos de valoare a proprietăţei sale proprietarul nu a făcut nimic, el numai a aşteptat şi a profitat. Im­pozitele plătite pentru aceste îmbu­nătăţiri nu pot fi considerate ca o compensaţie. Ei bine, punându-mă pe acest te­ren şi adoptând această distincţie, eu zic, împreună cu mai mulţi alţii bine înţeles, că renta pământului, par­tea de plus-valută ocazionată din îm­prejurările sociale, evaluată cu scru­­pulozitate şi seriozitate, e drept ca să nu intre în punga proprietarilor ci să intre în aceea a statului. Statul deci, în reforma de care mă ocup, ar trebui ca să ia această dis­poziţie legală, şi să înceapă a lua de la proprietari renta pămîntuluî sub formă de impos­d, în beneficiul tuturor, al ţarei. Oare cum renta, acest fruct al operei comune sociale, întorcându­­se la stat, ea să fie întrebuinţată pen­tru satisfacerea trebuinţelor tuturor membrilor societăţeî. Acest întâi punt înainte mergător al reformei ar avea rezultate minu­nate. Impositul rentei pămîntuluî ar deveni cel mai însemnat şi mai pro­ductiv imposit din ţară. El ar putea fi întrebuinţat în deosebite feluri foarte utile. Aşa, el ar putea servi, după cum să va vedea mai pe urmă, pen­tru a se da instrumente şi mijloace de cultură micilor proprietari, el ar putea înlocui impozitele indirecte cari cad aşa de greu şi aşa de nedrept asupra populaţiilor sărace. Cu impozitul rentei mai poate a­­vea loc încă o combinaţie. Unii pro­prietari ar putea să plătească odată pentru tot­dea­una acest impozit, ce­dând statului o parte din pământ a cărui evaluare să corespundă. Cu mij­locul acesta, statul s'ar găsi în po­sesiunea unor mari întinderi de pă­mânt pe cari le-ar putea ceda ace­lora cari ar avea trebuință. Deci întâiul punct al reformei trebue ca renta pământului, produsul operei sociale, să se întoarcă la socie­tate, sub formă de impozit sau sub a­­ceea de retrocedare de pământ statului. Voiu continua. G. Panu. mmmim thibuafiq AG­ENŢIA HAVAS Belgrad, 20 Octombre. — Ştirea „Agenţiei Reuter“ în privinţa agitaţiunilor refugiaţilor bulgari la graniţa sârbească este cu totul falsă­ S’a constatat că nici un refugiat nu se găseşte in localităţile de la graniţa sârbească, mai mult încă, guvernul sârbesc chiar, dacă câţî­va re­fugiaţi s’ar găsi pe­ teritoriul sau, nu va admite agitaţiuni din partea lor. Baden-Baden, 20 Octombre. — împăratul Germaniei a plecat spre seară la Berlin, însoţit de principele Wilhelm, care sosise de la Ra­­veno dimineaţa. Marele­ duce şi marea­ ducesă au însoţit ase­menea pe împăratul până la Cos­­londra, 20 Octombre. — Un nou meeting s-a ţinut la Hyde-Park. Trei delegaţi au fost trimişi la ministrul de interne pentru a-i ex­pune plângerile manifestanţilor. AGENŢIA LIBERA Paris, 20 Octombre.­­ D.­Crispi va rosti la Turin, Marţi 13|25 Octombre, un discurs-pro­­gram înainte a 250 deputaţi. Preşedintele con­siliului va afirma cu această ocazie dispoziţiu­­nile amicale ale Italiei către­­ Franţa şi va ex­prima dorinţa că negocierile pendinte între cele două state în vederea încheerii unui tra­tat de comerț să fie încoronate de succes. A se vedea procesul Căpățe­­nilor pe pag. III. Gheşeftul de la fortificaţii O zicătoare românească spune că: „a­­junge o măciucă la un car de oaie“, de aceea cred şi eu că va ajunge acest răs­puns la două ziare guvernamentale caii, în No­­lor de astă­zi, se ocupă de Gesti­unea cimentului de la fortificaţii, cesti­­une care a produs o foarte mare emo­­ţiune. Cel d’întâiu dintre aceste ziare este Voinţa Naţională, care, de astă-dată, dis­cută cuviincios cu Lupta. In schimb însă este de o rea credinţă nemărginită. Acest ziar vorbind de gheşeftul de la fortificaţii, declară că „Lupta“ a retrac­tat tot ce a scris în această privinţă şi insinuiază că această retractare s’a făcut în urma venirei la redacţie a d-lor­ ma­iori Culcer şi Boteanu, adică de frică îmi va fi permis, nădăjduesc, ca să mă mir cum ziarul dirigeat de către d- Nicolae Xenopolu, nu s’a încredinţat încă până astă­zî, că sub­ iscălitul, care în ches­tia ce ne-a târât în polemică a reprezin­tat ziarul Lupta, şi a scris articolele re­lative, nu prea ştie să facă retractări de frică. Voinţa afirmă că am făcut o retrac­tare când am declarat că d. general Be­rendel d­impreună cu toţi ofiţerii sunt cu mâinele curate. Dar când şi unde­­am a­­firm­at contrariul ? Rog pe Voinţa să -mi dovedească aceasta citind or câte rînduri va voi din prima destăinuire a Luptei, şi, în caz când mă va rămâne, declar că mă supui la orice pedeapsă, la cea mai rea şi mai ancorâtoare, de­clar că mă fac redactor la „ Voinţa Na­ţională“ . Eu prin ziarul Lupta, am declarat din capul locului: 1. Că la fortificaţii s’a făcut un co­losal glieşeft cu cimentul. 2. Că acest glieşeft s'a făcut de către casa Boulonnais care a predat un ciment mai prost de cât cel făgăduit. 2. Că generalul Berendel a refuzat ci­mentul din capul locului iar că în urmă a cedat stăruinţelor venite de sus pen­tru a nu divulga lucrul şi a se res­pinge cimentul. Ei bine, la Nr. Luptei de Sâmbătă, după ce d-l general Berendeiu a refuzat să ’mi dea actele cerute pentru a-i do­vedi eu d-sale că am scris adevărul cel maî curat, iată ce am declarat pe pagina II coloana I: „In ce priveşte pe d-l general Beren­­„deja putem afirma cu siguranţă că d sa „s’a opus cu vigoare la primirea ci­­„mentului celui prost al fabricei Bou­­llonnais ; afirmăm cu siguranţă că d-sa „a cerut suspendarea lucrărilor cu a­­­cest ciment, fiind că spera că î l va pu­­­tea refuza; afirmăm cu siguranţă că „acest ciment, mai puţin rezistent, a „fost întrebuinţat. „Mai afirmăm că d-l general Beren­­„deiu este cu totul la adăpost de ori­­­ce învinuire de mal onestitate; dar „d-sa a avut greşala de a ceda unor stă­ruinţe venite din partea celor interesaţi. „Am dori ca d-nul general Berendeiu, „care este un om onest, să ne dezmintă. Vrea să zică aceea ce am afirmat des­pre d. General Berendeiu în cel d’întâiu articol privitor la acest gheşeft, am spus şi în cel d’al doilea, şi în cel d’Intâiu am afirmat că d-sa s’a opus de la înce­put primirei cimentului dar că în urmă a cedat unor înalte stăruinţe, şi în al doilea spuneam acelaşi lucru. Unde e retractarea, d-lor de la Voinţa ? Şi, mai la urma urmelor, ce să mai lungim vorba de­geaba. In două cuvinte ia se poate lămuri, şi iată cum : Eu susţin că la fortificaţii s'a făcut un es(ft-6t*-eitymUil,.Jar­ colectiviştii susţin contrariu. Ei bine, dacă adevărul n'ar fi cu mine, aşi putea eu, un om singur, să re­zist tutulor forţelor colectiviste întrunite ? Dar eu nu mă mulţumesc numai cu atâta, eu nu mă grăbesc ca să închid discuţiunea precum se grăbeşte Voinţa în articolul ei de aseară, eu cer ca să se­mne dosarele pe masă şi să se do­vedească în care parte stau calomnia­torii şi mincinoşii. Eu văd bine că bietele gazete colecti­viste se zvârcolesc între afirmările noas­tre categorice, ca între dinţii unul cleşte, dar n’am ce le face, îmi fac milă răs­punsurile ce ni la-au dat şi or cât s’ar încerca să descopere pe informatorii noş­tri­ nu vor izbuti, căci informaţiile le am din loc sigur, de peste graniţă. Pe câtă vreme, dar, actele cerute de mine vor fi ţinute în ascuns, eu voiu strigă ca până acuma: S’a făcut un mare gheşeft cu cimentul de la fortificaţii. Const. C. Bacalbaşa P. S. Al doilea ziar colectivist care se ocupă de marele gheşeft cu cimentul divulgat de Lupta, este Telegraful. Aces­tuia însă nu’i răspund fiind­că chipul în care tratează afacerea e murdar şi im­­pertinent. B . B. Până acuma alegătorii, massele au ser­vit de simplu mijloc, de instrumente în luptele politice pentru ca o coterie sau o pătură subţire socială să se bucure de aproape toate fructele puterei. Cu mici excepţiuni, aceasta este rigu­ros exact. Binele ce mult puţin ’l-au a­­vut massele’populare a fost acordat sub formă mai mult de pomană. A sosit deci timpul ca din simple mij­loace, simple instrumente, să facem din massa electorală scop, ţintă. A sosit tim­pul ca să mai încetăm puţin a ne ocupa de noi şi numai de noi şi a începe a ne mai ocupa şi de cei de cari ’l-am avut în toate luptele noastre, de simple instru­mente bune de neglijat odată ce ser­­vindu-te de ele ’ţi-ai ajuns scopul. Trebue deci să facem educaţia politică a masselor şi aceasta nu pentru noi ci pentru ele. Şi cel mai bun mijloc de a le face asemenea educaţie este ca să ne ocupăm de nevoile lor, să formulăm soluţiunile necesare şi să facem din ele programul nostru politic. Precum d. Iancovescu observă foarte bine, astăzi cele 30 de colegii electorale rurale sunt ca şi cum nu ar exista pen­tru opoziţie, sunt un contingent sigur pentru ori­ce guvern. Pentru ce ar fi aceasta vecinie? Pen­tru ce nu ne am sili a lua din mina gu­vernelor alte colegii ? Pentru ce nu ne-am da osteneala a le face' hTut-pen-' dente, interesându-le la viața publică ? Mijlocul este relativ ușor. Nu avem de­cât să începem o propagandă, să le vor­bim de nevoile lor, să le arătăm unde e răul, și să le propunem mijloacele pe care noi ne-am gândit că ar fi cele mai bune pentru folosul lor. D. Iancovescu propune ca mijloc de propagandă: broșura. Este minunat, de cât nu trebue să ne oprim numai la el, ci să adoptăm toate mijloacele de pro­pagandă de­odată. Rezultatul ar fi în cât­va timp foarte vizibil. Aşa, când pe tema programului nostru agrar s’ar începe prin sate şi co­legiale rurale o propagandă serioasă, bine condusă, întreb : cari ar fi ţăranii aceia cari să nu adereze la el, cari să nu voteze pentru candidatul ce ar lua angajamentul de a-l susţine în Cameră. Ştiu că va trebui de luptat în contra intimidărilor, başibuzuc­elor administra­tive, în contra descuragerei şi a apatiei ţăranilor. Dar aceste piedici nu sunt in­­vincibile, cu timpul şi cu dezvoltare de activitate, un partid, un număr de oa­meni decişi şi convinşi, pot reuşi, pot face să iasă la lumina politică şi socială o forţă de mai multe sute de mii de a­­legători direcţi şi indirecţi. Şi acest mijloc nu trebue mărginit nu­mai la clasele rurale. El trebue întins la întreaga massă electorală. Noi ceştia de la Lupta suntem decişi a intra cu energie pe această cale, a studia toate nevoile şi a ne sili să dăm soluţiile acele cari ni se vor părea mai posibil de aplicat. Ne vom păzi însă de a propune simple paliative, mijloace cari nu pot aduce nici o uşurare serioasă. Aceste lucruri lasă să rămână pe so­coteala şarlatanilor, ca aceea a celor ce umblă după succese uşoare, după popu­laritate în sânul cititorilor, după satis­facerea ambiţiilor deşarte. Înceapă deci toate partidele a face ceea ce voim şi facem noi, dea fie­care­ din puntul lor de vedere, soluţiuni mare­­lor nevoi sociale şi în acest caz lupta nu va fi sterilă, politica nu va fi un cu­vânt gol. G­P. Să lucram pentru popor Citesc în escelentul ziar Epoca un ar­ticol subsemnat de distinsul confrate d-l lancovescu care m’a umplut de bucurie. Din conţinutul acelui articol am văzut îndată că d. lancovescu, şi de­sigur şi cei­lalţî tineri de la numitul ziar, au a­­ceeaşî părere ca şi mine în privinţa mij­locului de a deştepta massele la viaţa pu­blică şi a le face să se intereseze la lup­tele noastre politice. Nu mă sfiesc a mă repeta în o chestie aşa de fundamentală, trebue cu ori­ce preţ ca prin politica, prin programele noastre să interesăm massele, să le pasionăm pentru vi­aţa publică. Aici este toată scăparea, tot viitorul. Altmintrelea suntem destinaţi a fi jucăria unui intrigant ca Radu Mi­­haiu sau a unei secături ca Slătescu, până când într’o zi lumea, săturată de a­­ceastă comedie odioasă şi sterilă, să va arunca în braţele unei puteri vecine.

Next