Lupta, martie 1888 (Anul 5, nr. 486-512)
1888-03-01 / nr. 486
2 LAPTA »această ocaziune, d-lui I. C. Brătianu, »testimoniul inalterabilei lor credinţi şi »iubire pentru persoana şi misiunea şe»fului mult iubit al democraţiei noastre »naţionale. (Iscăliţi). Preşedintele tribunalului Chr. Pilat. Membru de şedinţă G. Neculcescu, ,, supleant postul vacant. Jude de instrucţie Th. Crivăţ. Procuror Gh. Cristofor. Capul portăreilor Manoliu. Nu e aşa că e nostim tribunalul de Botoşani. Guvernul şi presa streină La Corespondance Francaise, dând seamă despre prima mare întrunire din Bucureşti a opoziţiunei, scrie următoarele sub iscălitura d-lui Lucien Millevoye : «Sub preşedenţia d-lui Dumitru Brătianu, o întrunire impozantă, liberă pentru toate nuanţele de opoziţiune, a confundat într’un sentiment unanim inimile, indignaţiunile, urile, lntr’un limbagiu cu atât mai fermecător, cu cât erea coperit de întristare şi oprit de emoţiune d. D. Brătianu a făcut ]procesul «puterei care nu se menţine de cât favorizând tâlhăriile şi care nu poate suferi control, căci prezenţa oamenilor cinstiţi îl deznădăjdueşte». Fiecare tremură ascultând pe omul acesta cinstit, a cărui autoritate morală este considerabilă şi care are în urma lui un lung trecut fără imputare, stigmatizând, de la înălţimea probitatei sale, ruinile unui regim care nu se mai susţine înlăuntru decât prin agrofagiu şi corupţiune, în afară prin sprijinul ce dă cancelarului german. Apoi un orator al cărui glas a şi ridicat până în Franţa ecouri simpatice, d. N. Fleva, a rostit un rechizitor limpede, voinic, sdrobitor. Intri o frumoasă mişcare patriotică, el strigă: »Ci nu părăsiţi întrunirea aceasta fără ca să juraţi că veţi scăpa ţara de tâlharii cari o necinstesc. Căci e vorba de sufletul naţiunei şi de con fiinţa poporului. Ţara a apucat azi pe un drum rău, căci regimul acesta seamănă cu o femeie de uliţi, care conrupe pe oameni, ca să facă ce ?.... un popor de robi. Această elocinţă caldă a fost salutată de aplauze entuziaste. Ne pare rău, că cu prilejul unei afaceri trist faimoasă, tribuna franceză n’a răsunat de asemenea accente. Am dori câţiva ca Fleva în Parlamentul nostru. jNb) vroia să vă zic cetăţeni, a zis la rândul^ sau a. Harm Izvoranu, vă von numi fraţi, căci în ţara aceasta toţi suntem fraţi întru suferinţă.« Şi făcu un apel răsunător la solidaritatea tuturor oamenilor cinstiţi. Cuvintele-i din urmă stârniră o furtună de bravo. »Dacă nu pot face nimic la Cameră, voiu merge să mor cu voi, în fruntea voastră !« Iată la ce extremităţi deznădăjduite au redus atentatele guvernului, pe patrioţii cari nu vor să trăească în servitute ! Aceste hotărâri tari au fost afirmate de d. Tache Ionescu şi G. D. Palladi. «Dacă nu ne vom ridica azi, a zis d. T. Ionescu, va veni o vreme, când copii noştri ne vor blestăma şi ne vor învinui c’am vîndut ţara». ‘Fiţi viteji, adăogă d. Palade, căci socotelile ce vor da aceşti potlogari ţărei sunt foarte grele. Şi fiindcă să tem de soarta ce’l aşteaptă, râd de dv., cari sunteţi cinstiţi şi vă strâng în lanţuri. Asistenţii se despărţiră însufleţiţi şi îmbărbătaţi de suflarea acestei elocinţi răs bunătoare. In rezumat, zi rea pentru d. Ioan Brătianu şi pentru stăpânul său : cancelarul german , şi bună pentru adevărata României. Franţa aplaudă. Lucien Millevoye. ------------------------------------- MI TARILE SUBJUGATE Raporturi dintre rase în Macedonia. Dacă în evoluţiunile popoarelor din Imperiul Otoman, din aceşti din urmă ani, numele de român nu să arată printre celel’alte numiri etnice din peninsulă, cu toate că la unele dintr’însele a avut o bună parte, tăcerea aceasta are anumite cause pe cari suntem nevoiţi de a le lămuri din capul locului. Că numărul Românilor din peninsulă este îndestul de numeros pentru ca să contrabalanseze pe celelalte populaţiuni, aceasta este neîndudios : articole viitoare vor convinge, sperăm, pe cei mai necrezători, ca să se fi ţinut retraşi, de mişcările progresiste ale vecinilor lor, nu se poate, iarăşi, admite, căuşele deci ale tăcere! sub care sunt trecuţi Românii, neputând fi atribuite nici micului număr în care ar fi, cum tind a confirma inamicii noştri!, nici absolutei reserve în care s’ar fi ţinut, trebuesc căutate aiurea. Constituţiunea otomană fiind de natură theocratică nu a putut vedea între supuşii săi de cât fideli şi infideli, Mahometan şi Creştini. Şi cu toate că există o statistică oficială, ea este făcută pe confesiuni, nu pe rase independent fiind neamul căror aparţin Astfel Românii, Albanezii, Bulgarii mahometani sunt trecuţi subt aceiaşi rubrică ca şi Turcii . Românii, Albanezii, Bulgarii, Grecii creştini sunt toţi cuprinşi sub una alta. Evreii ei singuri, deşi sunt puţini relativ, au altă rubrică. Când, în aceşti din urmă trei-cieci de ani, prin instigaţiuni externe, s’a iscat cearta între Bulgari şi Patriarchie, ceartă a cărei efect a fost crearea exarhatului Bulgar, s’a întrebat : cari dintre creştini voesc a ţine de vechia stare de lucruri şi cari doresc a o rupe cu densa. Românii cu aceasta ocasiune s’au împărţit în două tabere, după cum vroiau a ţine savî nu de Patriarchie. Cu toate că mişcarea nu a eşit din cercul Bisericei, totuşi s’a afirmat existenţa ca neam, într’un mod politic oficial, a Bulgarilor cari doreau exarhatul, şi a Grecilor cari se grupaseră în jurul patriarchului ecumenic. De aci resultă: I. Că numele de Români, cu toate, că Românii au luat parte la mişcare, nu a putut figura. Un iNümarm xtonxanor a îngroşat cifra atât a Bulgarilor cât şi a Grecilor . 111. Numai astfel se poate explica eroarea imensă în care au căzut etnografii de valoare, căci nu putem crede că au lucrat intenţionat, reducându-ne, după cum am mai spus, la o cifră ridicolă. A doua cauză, care a contribuit la tăcerea Românilor, este absolută ignoranţa în care se aflau. Ei nu aveau nici o idee de trecutul lor, de origina lor, de diferitele imuniţiuni ce glorioşii Sultani de pe timpuri le-au acordat.—Să nu se crează că ignoranţa acesta este ocazionată prin lipsa de şcoli , nu. Nu a fost sat, nu a fost cătun, oricât de mic, care să nu fi avut şi să nu aibă încă biserica şi şcoala sa. Dar ambii aceşti nervi de educaţiune la noi propagau întunerecul, şi termenul nu este exagerat. In biserică citindu-se grecete, poporul fără ca să priceapă nimic era ca un automat care se închina, atunci când preotul îi da semnalul ; şi când dupe înfiinţarea şcoalei Româneşti în unele locuri ca în Ochinda, s’au încercat ca să audă principiele sublime, de caritate ale religiunei noastre în limba lor, rasele negre ne-au făcut un războit crâncen. Să spunem însă, în treacăt, că cu toată presiunea lor, cu toate violenţele şi incriminările cari ni s’au adus ci revoluţionari, biserica din Ochinda este Românească, şi locuitorii români pintr’ânsa nu sunt mai puţin fideli către graţiosul nostru împărat,. — In şcoală iarăşi limba greacă, şi aci mai calamitoasă de cât biserica. Cari erau cunoştinţele ce le dobândeau şcolarii cari le frecventa ? Se învăţa în şcoală geografia, şi se ştiea pe de rost din scoarţă până în scoarţă, dar dincolo de munţi pe care îi aveau în faţă cu grei puteam crede că mai exzista şi alt pământ. Franţa şi Englitera ne era cunoscută numai prin basmele pe cari le auzeam la gura sobei, şi în închipuirea noastră treceau ca regiuni fantastice cari nu au nimic comun cu cele pământeşti, învăţam gramatica greacă : aci era furia maltratărilor, şi cu toate acestea ştiam regulile să le recităm foarte bine, printr’o încordare supra-omenească a memoriei: ceea ce nu ştiam însă era ce întreabă dascălul şi ce cântă regulă. Astfel se explică că tineri frecventând şcoala 15 ani,nu s’au ales în definitiv decât cu cunoaşterea caracterelor alfabetice şi când aveai nevoie ca să scrie cuiva scriau cuvinte româneşti cu caractere greceşti!!! Aşa fiind biserica şi şcoala noastră, nu rămâne îndoială că nu puteam a ne afirma ca neam independent de cele-I’alte. Nu puteam fi utili nici nouă nici statului din care făceam parte, cu toate că buna-voinţă nu ne lipsea. Cu crearea şcolilor naţionale, atmosfera cea grea din şcoală dispare, un orizont întins de cugetare şi acţiune s’a deschis ochilor nori. Deşi de curând infiinţată, ea ’şi dă roadele sale, astăzi cunoaştem cine suntem, ştim că nu avem nimic comun nici cu Bulgarii nici cu Grecii, cari, bazaţi pe noi, nutresc idei de aşa numită revendicare şi completează schimbarea stării de astăzi, în detrimentul nostru. De la ultimul razboi, Turco-Rus s’au văzut fructele şcoalei naţionale şi adevăratele simţiminte ale Românilor faţă de sublima Poartă. Când regatul Greciei cerea, fără să descarce o puşcă, cea mai fertilă provincie din Imperiu, românii, convinşi de datoria lor, nu au esistat a protesta din toate puterile contra acestei nedreptăţi, şi poate că protestarea lor a fost întru ceva la micşorarea teritoriului ce li se acordase prin tractatul de la Berlin. Intraţi pe calea aceasta să căutăm a ne înmulţi şcolile, să punem toată sârguinţa noastră spre a ne lumina, şi atunci nu ne îndoim că va fi bine şi pentru noi şi pentru imperiul al cărui membrii suntem . ■ Ştefan MicMileniu (° Xiv. -------------- INFORMAŢIUNI Monitorul Oficial de erî publică decretul de graţiare a d-lui G. Panu, dat pe temeiul următoarelor considerente din raportul ministrului de justiţie : „ Considerând că în urma condamnărei sale, D. Panu, fiind ales debutat de colegii al douilea de Iaşi, „ Camera a validat alegerea sa și l’a „proclamat deputat. „Că exercitarea drepturilor de re„presentant cd tiiei ar fi de fapt in„compatibilă cu privațiunea libertatei ,,resultând din executarea condamna,,tjunei. „Pentru aceste motive, rog respectuos ,,pe Majestatea Voastră să bine-voiască ,,a încuviinţa gradarea d-luî Panu de ,,restul închisorei ce mai are a face “ . Orî pe la orele trei p. m., pe când ««Stâţeniî Capitalei erau întruniţi în sala Orfeu, mai multe companii de jandarmi pedeştrii au fost aduse în curtea secţiei de lângă oţel Regal, în sunetele trâmbiţelor şi comandate de vestitul căpitan Stănciulescu. Soldaţii erau înarmaţi. Toţi magistraţii din capitală au fost eri la palat de s’au înscris în registrul de condolenţe , pentru moartea împăratului Wilhelm." Principele Dimitrie Ghica şi generalul Lecca au fost primiţi era dimineaţă de către regele. Asemenea a fost primit la palat şi Mitropolitul Primat. D. Radu Mihai, cu toate că numai este ministru de interne, a declarat cu autoritate, că consiliul comunal al Capitalei va fi dizolvat cât de curând, pentru a fi ales și dânsul în viitorul consiliu, care probabil ’1 va alege primar. sf In caz dacă regele nu va mai pleca la Berlin, ceia ce este mai mult ca sigur aflăm că el va fi reprezentant la imormântarea răposatului împărat de către principele Ferdinand de Hohenzolern, general Barozi şi Vârnav Liteanu. „ Locotenentul W...., casierii unui regiment din Giurgiu, a fost pus în urmărire înaintea raportorului consiliului de rezbel al corpului al 2 de armată, pentru că a delapidat o sumă de patru mii de lei. Joaia viitoare se va judeca de curtea cu juraţi din Iaşi procesul lui Mochi Fischer, proprietarul moşiei Pomârla din judeţul Dorohoi, acuzat că a omorât pe Bizuc prin bătăi. Se ştie că procesul a fost strămutat pentru cauză de suspiciune legată de curtea de casaţie de la Dorohoi la Iaşi. Numirea d-lui Polizu Micşunescu în funcţia de consilier la curtea de casaţie, ia din ce în ce mai multă consistenţă. Până ori la orelea nimic nu era decis încă în privinţa călătoriei regelui şi reginei la Berlin. Preparativele de plecare sunt deja făcute, dar, după cum se zice, se poate întâmpla ca regele să nu mai plece şi să delege pe un ministru de a ’l reprezenta la înmormântarea împăratul!. D. I. C. Brătianu s’a dus erî la io dimineaţa la palat şi a fost primit în audienţă de cătreregele. La 11 ore d. Brătianu nu eşise încă de la palat. Aflăm că d-niî Lahovari şi Paladi se vor retrage zilele acestea de la prefectura poliţiei capitalei. Această retragere le este impusă. O remaniere complectă în personalul poliţiei este foarte sigură. Sf. Eri se putea vedea cât de colo că d. Radu Mihaiu cu banda sa de la poliţie nu mai sunt absoluţii stăpâni. Pentru întrunirea de eri a opoziţiuneî eî n’att mal concentrat o armată întreagă de bătăuşi şi sergenţi deghizaţi, şi s’au mulţumit numai de a trămite pe copil indignaţilor. -y* De altmintrelea se spune că fondurile secrete sunt în toate treminate. O persoană ne comunică că regele ar fi semnat deja decretul pentru numirea d-luî Dimitrie Sturza ca ministru plenipotenţiar al României la Viena. Alţii spun că d. Sturza a declaclarat că nu primeşte această funcţiune şi vrea să rămâe în Bucureşti. . . întrunirea Opoziţiunei Sala Ox’fel şi de astă-dată este înţesată de linie. Scena este ocupată de cei mai marcanţi membii ai opoziţiunei. La orele 1 şi jum, intră în sală d. G. Panu, salve de aplauze urale, entuziaste ţi izbucnesc, aplauzele şi uralele ţin două minute chiar după ce d-sa se urcă pe scenă. D-nii Fleva, Djuvara, Tache Ionescu, D. Brătianu sunt primiţi în aplauze entuziaste. Preşedenţia D-uxx I). lixătianui este aclamat preşedinte. Voci. Sft 30 dea cuvîntul cel d’întâiului Panu. (Aplauze prelungite.) Vocî. Panu ! Panu ! Panu ! Strigatele continuau într’una. Yocî. Sa trăiască Panu! Urale entuziaste. D-na D. Brătianu. Aşteptat! să vie şi d-nii Catargiu şi Vernescu. (Aplauze.) Strigătele de Panu! Panu! reîncep, sunt nesfârşite. In fine sosesc şi d-nii Vernescu şi Catargiu în aplauzele frenetice ale mulţimei. Yocî. Panu ! Ura ! 1). D. Brătiaiu Valorosul cetăţean al Iaşilor G. Panu astăzi este în mijlocul nostru. (Urale aplauze). 1). G. Panu apare la tribună în mijlocul uralelor nesfârşite ale cetăţenilor. Voci. Bine ai venit sănătos (urale, aplauze). Discursul d-hu O. Panu 1). G. Panu. D-lor, cu toată modestia să -mi daţi voe să spun numai două cuvinte despre mine. Am fost graţiat fără voia lor (aplause FOITA. „LZJFTFF ASASINATUL DE LA MEUDON PARTEA I Gireada de pe de la flmBoiseau. Lucrătorii se urcară pe stog cu Gueudet, care ’şi venise în fire. Piciorul ieşea până la jumătatea pulpei din paie. Ciorapul alb, mânjit cu noroiu şi pete verzi căzuse de pe picior, pierzânduşî legătura şi piciorul subţire ca mâna nu era încălţat. Pielea, albă ca marmura, era zgâriată în multe locuri, iar la genunchi se vedea carnea vie. Atâtea se vedea. O clipă stătură pe gânduri. Lucrătorii se priveai cu frică. Dar asta nu ţinu mult. Gueudet se plecă, luă cu băgare de seamă o mână de paie și o aruncă jos. Atunci cadavrul apăru, întins, cu brațele în lungul trupului. Gueudet îl privea cu gura întredeschisă, trăgându-e cu greu sufletul, cu inima strânsă. — Dar asta e Charlotta, zise el îngrozit, plecându-se pentru a o vedea mai bine . . . . e Charlotta, mica casterniţă de la căsăpia Lauriet. Faţa era sfâşiată de zgârieturi sângerânde. Partea stângă a capului avea o rană mare, deschisă, al cărei sânge coagulase tot părul. Părul foarte lung, foarte bălan, înconjura gâtul, despletit şi plin de tină, se încâlcise râu de tot. Ochii umflaţi ieşeau din orbite şi buzele deschise tare, lăsau să se vază nişte dinţi mici, încleştaţi, albi ca miezul de migdală. Din cât se putea vedea, aceea pe care Gueudet o numise »mica Charlotă,« trebue să fi fost foarte frumoasă. Aceasta se ghicea după masa grea a părului sau, după rotunzimea gâtului, după regularitatea trăsăturilor, după fineţa taliei, după eleganţa picioarelor şi a mâinelor. Ea purta o rochie de bumbac albastră, cu un palton cenuşiu castaniu de la care lipseau max toţi nasturii. Josul rochiei era rupt. Piciorul stâng nu mai era încălţat cu o gheată. • —Trebue să mergem să căutăm comisarul, zise Guendet, și fără a pierde o clipă. Una dintre țărance, pe care talia-i subțire și de călată o făcuse să capete porecla de Fina, se repezi spre Meudon. Guendet o chemă. — Ei, Fino!... trecând pe la căsăpie înștiințează pe Lauriot cel mare săi! pe măsa... asta î l privește, pentru că Charlotta era în slujbă la el. Fina plecă. Ea străbătu câmpul Loiseau, trecu bariera de închidere, intră în căsăpie. Prăvălia era goala. — Hei! Mamă Lauriot, strigă țăranca... Hei, domnule Lauriot sunteți aici? Ea așteptă ascultând. Un glas slab se auzi dintro odăiță care ținea de prăvălie. El spunea: — P’aici, dacă ești bună... mama e de sigur în sat un frate-meu ocupat la căere Fina intră în odăiță. O fată slăbuță și bolnăvicioasă, — mai mult o copilă, căci, cu toate că era de 18 ani, ea părea a nu fi mai mare de cât de 10--era culcată într’un pat. Era una dintre acele fiinţe dezmoştenite de natură, cărora rachitismul 1e-a zgârcit trupul şi paralizat membrele. Capul său mic, luminat de ochi mari, blânzi, un cap din care strălucea o inteligenţă vie, ca şi cum Dumnezei! ar fi vrut s’o facă să uite prin aceasta lipsurile trupului său, era strâns între nişte umeri ’nalţi, diformaţi. Pielea era smolită, părul de o negreaţă albăstrie, buzeibe ca învinete de frig. Stranie bizarie a naturei , mica rachitică avea nişte braţe super’be, rotunde, grăsulii, având la capete niște mâini cu degetele subțiri, îndoite la capete, o mână adorabilă invitând s’o săruți. — Ah ! D-ta ești Nabote ? zise Fina. Ea se numea Denisa Lauriot, dar o porecleau Nabote, din pricina diformităței sale. — Dacă vii pentru carne, zise infirma, așteaptă puțin și șezi... Mama vine numai de cât ori frate-meu. — N’am nevoie de nimic... Nu pentru asta am venit... Nu, e vor'ba de altceva... Știi, Gharlotta, mica D-voastră castelita, aceea pe care măsa o trimetea în fiecare zi aici ca să respire mirosul cănxel din pricina sănătăței sale. — Trebuea să fi venit, până acum, întrerupse Denise, e trecute de opt ceasuri... De obicei, vine la opt... — He, hei ! ai s’o aştepţi mult şi bine... Fina era să unneze , dar de o dată se opri cu un ţipăt. ■— Ah ! zise ea dându-se îndărăt... In prag apăruse un flacon nalt şi zdravăn cu umerii laţi, cu gât de taur, a cărui faţă roşie era luminată de nişte ochi albaştrii deschişi. Cămaşa sa de pânză groasă era suflecată până la cot, pe nişte braţe musculoase, păroase, pline de sânge, iar mâna dreaptă ţinea un cuţit roşiu de sânge până în prăsele. Acesta era Lauriot cel mare, măcelarul. El r’espunse cu un hohot de râs la ţipătul ţărancei. — Iaca na, Fino, ţi-i frică de mine?... Dacă n’aţi avea măcelar, cine v’ar da carne să mâncaţi, ei vită, ce zici ? El şterse de şorţul alb cuţitul care lăsă o unnă de sânge, se apropiă de patul Deniseî : Bună dimineaţa gură cască. Nu te scoli azi? Și plecându-se peste copilă, care zîmbea cu un fel de silă, o sărută cu toată gura, din toate puterile, cu o veselie duiosă. (Va urma).V