Lupta, mai 1888 (Anul 5, nr. 537-561)

1888-05-01 / nr. 537

2 PENTRU d. PACHE *" Se ştie câtă gălăgie a făcut d. Pache Protopopescu prin foile oficioase despre căderea d-sale la alegerea colegiului al 3-lea de deputaţi din Prahova. Toate desminţirile ce - am dat noi, ni s’au părut neîndestulătoare. Ei bine, astăzi publicăm declaraţia comitetului elec­toral al acelui colegiu din Prahova, de­claraţie pe care o găsim în Democratul. Fi-va mulţumit d. Pache ? Declaraţie * Alegerea d-lui Nicolae Ionescu la co­legiul III de deputaţi din Prahova, a dat ocaziune la unele jurnale din capitală a face insinuaţii rău-voitoare la adresa d-lui Ionescu. Comitetul liberal şi al opoziţiei­ unite se vede silit a da desminţire celor ce au avut curagiul să publice nişte pure invenţiuni, prin care se lăsa a se crede cum că d-nu Ionescu, după ce ar fi con­venit cu d-na Pache Protopopescu să-­şi retragă amândoul buletinele, apoi d-nu Ionescu printr’o manoperă ’şi-a menţinut pe ale sale văzând că d-nu Pache şi le retrăsese, şi că numai ast­fel adică, d. Ionescu a putut să fie ales. Comitetul crede că d-nu Pache Proto­popescu este singur convins că n’ar fi pu­tut avea cea mai mică şansă de reuşită. Aceasta fiind de notorietate publică prin urmare n’ar fi trebuinţă a se face pre­­zenta declaraţiune pentru cei din locali­tate, căci întregul judeţ cunoaşte adevă­rul. Dar pentru că cei streini de cele pe­trecute aici poate să crează lucrurile aşa după cum se colportează, este destul a se spune următoarele: 1). Candidatura d-lui Nicolae Ionescu a fost pusă și aprobată de Comitet mai ’nainte d’a se cunoaște că altă candida­tură s’ar presinta la această alegere. 2.­ Toată lucrarea prealabilă a­ Comi­tetului a fost făcută în vederea candida­ture! d-lui Ionescu. 3) . D. Pache Protopopescu, împreună cu câţi­va delegaţi ai săi, nici că s’a pre­­zintat la întrunirea delegaţilor şi a ale­gătorilor direcţi ai acestui colegiu, care a avut loc în preziua alegerii, spre a ’şi pune candidatura. 4) . D. Ionescu n’ar fi putut să ’şi re­tragă din voinţa sa buletinele de votare fără consimţimîntul Comitetului, care le pusese; dar chiar de ar fi existat o atare înţelegere, ar fi urmat să şi le retragă amândoi de­odată şi printr’o singură pe­­tiţiune. 5) . In fine, d. Pake Protopopescu, chiar după ce doui din membrii Comitetului şi chiar d. Ionescu s-a declarat că nu se poate retrage buletinele, d-sa s’a dus de ’şi-a retras pe ale sale, surprinzînd pe cei de faţă printr’o declaraţiune neexactă, cum că : aşa ar fi avut înţelegere cu cei-l­alţî candidaţi. Aceasta spre luminarea opiniunei pu­blice. — Cum ? să stea răcaru jos ? Dar ce ? Am păscut boii cu dânsul ? astea erau vorbele lui. Iar soldaţi îşi şopteau între dânşii : — Mă, al dracului suflet de rumân! Nici c’am mai văzut aşa râie! Nu cred, să fie de neam bun, că prea ţine coada sus ! * * Cine era Dinulescu ’mi a povestit Ghe­­orghe al Măcelarului, soldat din compa­nia a şaptea, care îl cunoştea de aproape. — De unde T cunoşti tu, Gheorghe,­­ am întrebat eu. — Apoi daca nu T­otu cunoaşte eu, nu ’1 mai cunoaşte nici dracu, doar sân­­tem sat amândoi! A­casă era un ăla, un târâie-brâu, râdeafi flăcăii de el. —• Dar fetele? — Fetele ?! Apoi cine era râsul lor ? Nu Dinu ? Că acasă nu-i zicea Dinulescu, aici la oaste s’a poreclit aşa... E băiatu lu Toader Dinu. Tat’să fi de, ce să-i zici? e rumân de treabă, om sărac, dar inimă bună, suflet curat n’ai ce zice !... Nu şt’ cui dracu a semănat ăsta, de-a eşit aşa maţe pestriţe, că nici măsa nici nea­murile lui n’au murit de turbare... Şi cu toate astea, cu toată tălmăcirea lui Gheorghe al Măcelarului, eu nu mă domiream cum de a eşit aşa poamă ca­maradul. Cine era ăl mai râu cu soldaţii ? Di­nulescu ! Cine făcea inspecţii şi noaptea? Dinulescu ! Cine nu se mai sătura de bă­tut la soldaţi ? Tot Dinulescu ! Cine fura bluze de la soldaţi şi pe urmă le vindea tot lor ?... Iar Dinu, Dinu,­­Dinu şi iar Dinu la toate relele. Intr’o zi, ’mi aduc aminte, s’a găsit o pereche de pantaloni seri la un «ţivil» de la cantină. Când să se uite sergentul-ma­­jor la serie, erea tocmai seria din com­pania lui. Cantinierul, dacă a văzut că ’i groasă, a spus drept : —• De, domnule sergent-major, ’mi l-a vândut sergentul Dinulescu... Ce-a făcut însă Dinulescu, ce-a dres, ce’l-o fi dat sergentului-major, că n’a mai aflat nimeni; numai la câte-o beție, când Dinulescu nu mai voia să facă cinste, sergentul-major îi zicea: — Ia vezi, Dinulescule, seria, știi tu ! Și atunci, din pămînt din iarbă verde Dinulescu scotea parale de făcut cinste. Când a fost să se libereze, nu s-a plâns nici dracu. Ba toată compania a eșit înaintea căpitanului să reclame. Unul că T-e dator 5 franci, altul că 10, altul 30, care cum avea de luat. Dar şi căpitanul ce era să facă ? omul era liberat. Atâta T-a făcut, că nu T-a dat certificat de bună purtare, ca să nu se mai angajeze nicăirea. La 14 Martie ,l-am văzut în Bucureşti. Cine gândiţi că dedea mai tare în oameni ? Era unu care striga : — Daţi în ăsta, măi, să se sature de făcut opoziţie! Ştiţi cine era ăsta ? Tot Dinu, adică nu mai era Dinu, ci gardistu cu No. 39­­... II găsiţi la cazarma gardiştilor, de nu­­l-o fi făcut ipistat guvernul cel nou. Abdul. Comitetul electoral. --------------1 3’^©*60-------------­ GROITIGA rso. 308 — Să nu stai jos, soldat, când intru eu în cazarmă, că te-a luat mama dra­cului!.. Ce? tu eşti ca mine?! — Am înțeles, s’trăiţi don sergent! Aşa vorbea tot-d’a­una sergentul Di­nulescu soldaţilor, când intra în cazar­mă. Nu putea el suferi, ca să stea vre­un soldat, când îl vedea pe dânsul c’a intrat pe uşă. Alţii se mai faceau că nu văd, ori spuneau soldatului: »şezi jos« !, Dinules­­cu nu, unu era Dinulescu şi pacel ACTE OFICIALE Ministerul de Interne Să dizolvă consiliile comunale din comunele : Elisaveta Doamna din jud. Romanaţî, Calaporu-de­­sus din jud. Gorj, Negrileşti din jud. Tecuciu, Pe­­tricanî din jud. Neamţu, Dragoeşti-Butinele şi Micşuneşti-Greci din Ilfov, Priponeşti-de-sus din Tutova. Epitropia spitalului Elisaveta Doamna din Ga­laţi, este autorizată de a primi legatul lăsat prin testamentul defunctului Pandelach­e Abramovici. D. Ştefan Delcescu s-a numit director al ares­tului preventiv din Romanaţi. LAPTA Ministerul lucrărilor publice. D. N. Karcalechi, inginer şef clasa II în corpul de poduri şi şosele ale statului, va primi cu începere de la 1 Aprilie 1888 retribuţiunea gradului său. Ministerul de finanţe D. Ion Cariadi s’a numit şef de deposit de tutu­nuri în serviciul exterior al regiei monopolului tutunurilor. ------------------------------------­ întâmplări din Capitala — Unde-î joken?—La secţia 17 s’a condus un cal murg, găsit fără stăpân pe strade. Ce era să facă bietul cal ? De când jokeii au intrat în alte slujbe, s’au stri­cat şi ei... — Din lumea mare.—La secţia 7 s’a depus (nu s’a condus ?) un copil de sex... frumos, găsit lepădat pe şoseaua Kisse­­leff. N’o fi căzut din vre-o trăsură?­­— O nenorocire.—La spitalul Brân­­covenesc a fost dusă o servitoare a d-nei Murat, din calea Victoriei No. 56 din pricină că, venindu’i reu, a căzut jos le­șinată. Ar trebui ca guvernul să ia grabnice măsuri în potriva servitoarelor, care le­şină fără să anunţe pe stăpân cu 15 zile înainte... Cum răem­âne acum stăpânul fără slugă? din suferinţele sătenilor In privinţa suferinţelor ce îndură ţă­ranii, luăm următoarele după Democra­tul din Ploeşti : In cătunul Topeşti comuna Podenii noul, locuitorii moşneni în număr de vre­o 50 au un islaz ca la 40 pogoane în devăl­măşie­­cu proprietarul C. Steriade, re­prezentantul familiei N. Steriade. De a­­cest islaz s’a folosit din vechime atât moşnenii şi proprietarul, păşunând vitele lor ; sunt doui ani, când d. G. Steriade a arat acest islaz în folosul său ; locui­torii cu devălmăşie au reclamat şi chiar în August anul trecut, am tratat în zia­rul nostru spoliaţiunea moşnenilor din partea proprietarului. Nimeni n’a auzit plângerile lor, căci d. Steriade fiind amic intim al sub­prefectului, acesta a înleznit spoliaţiunea săvîrşită. In luna aceasta, Aprilie, moş­nenii într’un mod pacinic au voit să se­pare o parte din izlazul arat pentru a le servi de păşune ca mai înainte, lucru la care d. Steriade nu se opune când este apucat la socoteală, dânsul însă pro­fitând de ocaziune, azi când se vorbeşte numai de răscoale ţărăneşti, ia faptul moşnenilor drept o usurpaţiune prin răs­coală,—şi răscoală nu era, căci locui­torii se duseseră pe izlaz cu sapele nu­mai ca să sfărâme moşoroaele de ară­tură,îşi cere sub-prefecturei să vie ar­mata. In aceeaşi zi, 18 curent, compa­­rania 11 din Urlaţi soseşte în comună, locuitorii spăimântaţi fug de groază ca să nu fie arestaţi, dar femeea Mariţa, soţia lui Ioniţă Cârlănescu, este bătută şi sora acestuia, Maria, este insultată, preotul se ameninţă că i se fac barba, se face hoţ şi se arestează M. Cârlănescu, învăţător din Buzău, care era venit să petreacă Paştele în familia părintească şi numai după 12 ore se liberează. Soldaţii bat pe moşnenii Preda Ioan Florea, Toa­der Grigore, Micu Dinescu şi alţi 11 lo­cuitori.­­ Arestează 4 din ei şi nu la primărie d­­in beciurile cur­ţei proprietar­eşti. Sunt câţi­va locuitori cari fiind duşi pentru treburi în afară din comună, azi nu mai îndrăs­­nesc a se mai întoarce acasă. In această cestiune, care este de resort judecătoresc, moşnenii din Popeşti re­clamă dreptate, dar interesul d-lui Ste­riade este a’l face prin bătăi şi puterea armatei să nu mai zică nimic. Mai bine însă ar face d. Steriade să împace pe locuitorii moșneni în dreptu­rile lor, de­cât să se judece sau să re­curgă la așa mijloace. ----------------------------------------­ ŞTIRI DIN ŢARA Prahova Timpul răzbunărilor. După locuitori dintre sătenii fruntaşi ai comunei Târ­leşti, plaiul Teleajenu, anume : Andrei Niţu Stanciu şi Ion George Constantin, au fost puşi în lanţuri şi aduşi în Ploeşti sub escorta a dup! călăraşi, pentru cu­­vînt, după cât se spune, că primarul a­­vea o răzbunare asupra lor, ca nesupuşi la voinţele sale, acuzându’i în formă cine ştie de ce. Ei n’au fost lăsaţi li­beri nici să facă Paştele la biserică şi în familiile lor. Democratul nu ştie ce va fi făcut par­chetul cu dînşii, dar această tratare a lor a atras compătimirea concetăţenilor ploeşteni ce îi cunoşteau şi care au venit să’i ceară a protesta. Vom mai afla şi vom reveni. Brăila Grevă. — Piloţii Comisiunei Europene de la Sulina, cari fac serviciu în susul Dunărei, s’au pus în grevă din pricina neîndestulărei salariului, zice România viitoare. Se ştie greutatea serviciului ce fac aceşti oameni, şi pericolele la care sunt expuşi. Cu toate acestea, comisiunea Euro­peană, în loc să dea satisfacere dreptelor cereri ale piloţilor, a luat măsuri de a înlocui pe toţi cei ce se puseseră în grevă. Cei ce cer dreptatea, sunt expuşi să rămâe muritori de foame. Stăpânii sunt pretutindeni aceiaşi! O NOSTIMADĂ D. Pop adresează Telegrafului urmă­toarea scrisoare destul de nostimă: Redacţii ziarului Telegraful In gazeta d­v. de Duminecă 14 Aprilie 1888, voci scrise cu litere mari şi iar mari şi iar mari că Cristos a înviat acum 1888 de ani; dar bine domnule redac­tare şi în ziua de paşte spuneţi minciuni mari şi neertate ? Nu ai citit nici Cate­­hismu, nici Istoria sacră, nici Biblia să vezi că de când s’a născut în oraşul cel frumos (numit Vethleem) sunt 1888 de ani, iar când s’a botezat era de 30 ani şi când a înviat Christos era de 33 ani (ai spus în ziua de Paşte cititorilor 33 de minciuni) şi acum ca şi altă dată ,ţi­­ai mâncat credinţa ca Ţiganu Biserica. JONITOinAI) J01NTA“ Am reprodus alaltăseară după Voinţa Naţională, o circulară a domnului ministru de justiţie, iar eri am comentat-o în ar­ticolul întitulat «Faimoasa circulară­» şi publicat în pagina II a ziarului nostru. Astăzi Monitorul oficial publică în pri­vinţa circularei, următorul comunicat: Ziarul Voinţa Naţională din 28 Aprilie curent publică o circulară a d-lui mi­nistru al justiţiei cu No. 3.462. Această circulară nu a fost dată, du­pă cum spune zisul ziar, tuturor parche­telor şi comunelor din ţară, ci exclusiv parchetelor din Ilfov, Argeş, Vlaşca, Bu­­zău, Ialomiţa, Prahova şi Dâmboviţa, a­­dică din judeţele contaminate de răs­coala ţăranilor. Textul chiar al circularei a fost alte­rat şi într’ensul s’a Introdus următoarea frază, care nu există şi care îi denatu­rează tot sensul : «Spuneţi primarilor şi celor­l’alte au­­­torităţi comunale că mişcarea ţăranilor «a fost bună întru cât­va atâta timp cât «putea fi îndreptată în contra guvernului «d-lui Ion Brătianu, dar că acum, când «un alt guvern i-a luat locul, această «mişcare nu mai are nici o raţiune de a fi». Ministerul nu voeşte a şti de­ocamdată prin ce abatere gravă de la îndatoriri s’au putut da publicităţei nişte instrucţiuni confidenţiale. Alterarea însă a textului oficial este prea gravă pentru ca să fie trecută cu vederea. Ministerul speră că ziarul Voinţa Na­­ţională se va grăbi a rectifica eroarea şi a repudia ori­ce solidaritate cu falsifica­rea unui document oficial. Faţă cu acest comunicat, suntem da­tori, să dăm următoarele lămuriri : După cum vor fi văzut cititorii, în ar­ticolul «Faimoasa circulară» noi nu ne-am ocupat de loc de pasajul pe care ministrul de justiţie îl tăgădueşte, prin urmare toate cele scrise în articolul nostru rămîn bune. In ce priveşte pasajul tă­găduit de Monitor, noi aşteptăm, să ve­dem dacă Voinţa îl­ mai susţine, sau nu. INFORMAŢIUNI Preda Fîntânaru a fost supus er, la un nou interogator. El a decla­rat tot ce a avut să declare, deci Marţi sau Mercuri d, judecător de instrucţie Tătăranu, îşi va depune ordonanţa. X . Consiliul de revizie al armatei va judeca astăzi recursul genera­lului Maican şi pe al căpitanului Mardari. La procesul generalului va pre­zida d. general Ipătescu. Vom da seamă de mersul dez­baterilor. Aflăm că d. general Pilat va fi din nou transferat de la comanda­mentul diviziei din Focşani. Această transferare ar fi din do­rinţa regelui.­­ Comisia interimară a Capitalei, a decis de a delega din sânul său trei membrii, cari să se ocupe cu exa­minarea actelor făcute de fostul consiliu comunal.­ ­ FOITA. „LUFTEI” 19 ASASINATUL DE LA MEUDON PARTEA I Gh­eaua de paie tie la fliamHoi Judecătorul părăsi cabinetul sau îm­preună cu grefierul. Doi paznici se așe­zară de fie­care parte a tânărului, după ce i-au legat bine brațele. — Mergi! zise unul, împingâdu-l cu pumnii pe umăr. — Unde mă trimiteţi ? Pentru ce nu sunt lăsat în libertate ? — Să te lase liber?... Ah! Ah!.. mai des!.. nu se capătă în toate zilele aseme­nea moşteniri, iubitul meu.. haide, mergi!. Lauriot murmură: — Moşteniri ?... Aşa­dar sunt o bună moştenire, eu?... Prin urmare toţi sunt aci convinşi că sunt asasinul... El plecă capul şi se lasă să fie împins în sala unde sunt deschise cabinetele ju­decătorilor de instrucţiune... Acolo, în acea sală, şedea o bătrână femee pe o bancă de lemn, talia ei mare şi slabă era cuprinsă de o rochie nea­gră, pe umeri avea un mic şal negru, capul acoperit până peste frunte, ceea ce dădea feței sale de bronz o mină săl­batică. Era bătrâna Lauriot. Când ea zări pe măcelarul, legat, între cei doi pașnici, ea se sculă drept în pi­cioare, cu un strigăt surd... Lauriot tresări, ridică ochii și o zări... Atunci fu cuprins de un tremur. Deveni foarte palid... — Cine e această femee ? "întrebă d. de Valtemare și ce cere ea?... Bătrâna zise încet arătând pe Lauriot: — Sunt mama lui... Și judecătorul zise paşnicilor : — Nu trebuia s’o lăsaţi să se urce. .. — Iertare, d-le judecător de instruc­țiune, zise unul din ei, am luat’o drept o martoră şi tocmai vroiam să’i cerem citaţia când d-voastră aţi sunat... •— Ce doreşti, soro dragă ? — Să îmbrăţişez pe fiul meu... să aflu pentru ce e reţinut,... nu’i un ticălos... n’a făcut nimic... n’a ucis pe nimeni... — De unde ştii ? — Da, ştiu bine, fiind­că e fiul meu... D. de Valtemare făcu o mișcare de nerăbdare. — Haide, zise el, n’avem vreme de pierdut. Dar Lauriot, încă palid, părea țintuit pe loc. Toți paznicii îl apucară cu pumnii de gât și’l siliră să pășească înainte... Atunci bătrâna scoase un țipăt sălba­­tic și se aruncă asupra lui, cu brațele întinse, cu faţa strânsă de durere. — Nu’l loviţi, căci n’a făcut nimic... Şi până s’o oprească ea se lipi de pieptul lui Lauriot și’l strânse din toate puterile.­­— Fiul meu, sermanul meu fiu... mur­mură ea. Judecătorul zise : — Depărtați-o. Paznicii o apucară de mâni și o des­­lipiră cu cruzime. Ea scoase un gemet. — Mii de draci, zise măcelarul. Și smucindu-se ca un șearpe, el izbuti să rupă fringhia care-l lega, așa de ușor cum un copil ar fi stricat o nucă de a­­lun. Paznicii, un moment speriați, se dă­dură înapoi. — Să nu faceți pe bătrâna să țipe, zise Lauriot, sau vă strivesc ca pe niște ploșnițe... D. de Valtemare interveni. — Lauriot, în interesul d-tale, nu face nici o violență ! Dar deja furia măcelarului se poto­lise. — Să mă lase să îmbrățișez pe mama, zise el cu o privire sfiicioasă. Judecătorul făcu un semn de apro­bare. Deja bătrîna se aruncase de gâtul fiu­lui ei și-’l acoperi cu mângâeri, dar fără a vărsa vre-o lacrimă. Paznicii se dădură cu doui pași înapoi. — Mamă, murmură tinerul, răspun­­de-’mi numai două cuvinte... •—* Ce, sărmanul meu fiu?.. — Cine ’șî-a îmbrăcat cizmele mele cele mari, alaltăieri, în seara zilei când Charlotta a fost omorîtă... — Nimeni! zise bătrâna care se îngăl­beni ca ceara... — Da, le-a îmbrăcat cine­va. Aceasta s’a dovedit. In cuvintele lui Lauriot se vedea un mare chin. Mama făcu o sforțare pentru a răs­punde. Trei sau patru cuvinte neînțelese eșiră din gura ei. Apoi ea tăcui. Apoi măcelarul privi un minut pe bă­trîna femee, cu ochii rătăciți, cu gura căscată, cu o spaimă grozavă ; în urmă, de o dată, el scoase un suspin adânc și căzu jos leșinat... — Lauriot! Lauriot ! strigă bătrîna. Paznicii alergară în ajutorul tână­rului. — Ce prefăcut! zise cel mai mare d­intre denşii, un bătrân cu sprâncenile dese şi mustăţi groase. (Va urma). -o.

Next