Lupta, martie 1889 (Anul 6, nr. 773-798)

1889-03-01 / nr. 773

ANUL VI.—SERIA III. No. 773. ABONAMENTE In țară Un an. . 40 lei V* an . • 20 „ 3 luni . In strfiinătate • 1o „ Un an . . 50 lei V* an . • 36 „ 3 luni . 15 Bani Num­ărul REDACȚIA 13atevarcZi.il Elisa­bet­a No. 8 (Casa Lempart). Director­ pol­itic, Gr. PANNI ADMINISTRAȚIA • 15 „ BUCUREȘTI, MERCURI 1 MARTIE­. 1889. ANUNCIURI Anuneiurî pe pagina III . . . . . , IV . . . A SE ADRESA In România, la administraţia ziarului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria şi Anglia la AGENŢIA LIBERA rue Notre-Dame des Victoires, 50 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Gonstantinopol. 1 leii lima 25 bani bulevardul Elisabeta No. 8 (Casa, Lempart). Triumful colectiviștilor FIZIONOMIA CAMEREI O ÎMPĂCARE CIUDATA „LUPTA” IN SERBIA CORPURILORRGIUITO­ARE" ------------------------------------­ ERITIAR IA Triumful colectiviştilor Alaltă­eri vedeai pe toate figurele colectiviştilor zugrăvită cea mai in­tensă bucurie, iar la ferestrele clubu­lui mare iluminaţie. Ce să întâmplase ? D. I. Brâtianu fost’a chemat la palat şi însărcinat ca să compună cabinetul ? Avut’a co­lectivitatea succese electorale la vre-o alegere, fie chiar parţială­? D-nii Raicu Mihaiu instalatu-s’a din nou la lu­crările publice şi Moruzi la poliţie ? Primit’a d. I. Brâtianu, prin interme­diarul vre­unui spiritist, scrisori de la răposaţii Alexandru Il­ lea şi Wil­helm I ? Facut’a vre o nouă desco­perire in Istoria Românilor unde e cunoscut ca specialist ? Sau citit la o pagină mai mult din Istoria omeni­re! cu care, este cunoscut, că s’a ocu­pat de când a început a silabisi ? Nimic din toate acestea. Succesul pe care colectiviștii, împreună cu d. Fleva, il serbau, era reuşita d-lor I. Brâtianu şi G. Ch­iţu ca membrii în consiliul de administraţie la Creditul fonciar ! Mărturisesc că succesul este serios şi foarte natural. Mărturisesc că pro­prietarii bine au făcut de au reales pe numiţii domni. Daca ar fi făcut altmin­­terea, ar fi dovedit că nu’şi cunosc de loc interesul, ceea ce ar fi fost regretabil din partea alegătorilor din colegiul I... In adevăr, oare proprietarii nu ar fi dat dovadă de cea mai obtuză in­teligenţă dacă ei nu alegeau pe acei cari în timp de 12 ani ’i-au păsuit, ’i-au favorizat, au călcat regulamentul, au închis ochii și au pacientat asupra întârziere! de plată a ratelor? Oare nu ar fi fost nebunie din par­tea proprietarilor dacă ei s’ar fi a­­runcat în necunoscut, alegând pe duoî oameni nuoî, despre a căror maleabi­­litate nu aveau probe şi respingând pe cei duoî vechi cari le probase că şti, pentru politică, pentru combina­ţii electorale, a face toate hatârurile, toate concesiunile ? Sunt oameni aşa de puţin practici în­cât condamnă purtarea proprieta­rilor. Aşi voi să văd pe acei Gatoni ce ar fi făcut d-nia lor dacă ar fi avut moşii ipotecate la Credit şi dacă ar fi fost în urmă cu plata mai mul­tor rate ?... Succesul d-lui I. Brâtianu este le­gitim. Omul tuturor hatârurilor şi al tuturor concesiunilor faţă cu proprie­tarii merită să aibă încrederea şi su­fragiul lor. Altminterea nu ar mai fi recunoştinţă pe această lume ! Din acest punct de vedere aplau­dăm şi aprobăm succesul marelui om! Dar nu e numai atât. Pentru marii proprietari a fost alaltăerî ocazia de aşi spune şi ei felul lor de a gândi asupra legilor cari s’au propus şi să votează la parlament şi mai cu sea­mă asupra legei vindereî în loturi mici a moşiilor statului şi acea a tocmelilor agricole. Şi aici constat lipsă de perspica­citate din partea celor ce critică a­­legerea de alaltăerî, precum şi de­plină conştiinţă de sine din partea proprietarilor. In adevăr, este ştiut că partidul care s’a pronunţat categoric în con­tra orî-căror reforme agrare a fost acel colectivist. I. Brâtianu a fost a­­cela care a declarat că se opune a se da pământuri la toţi derbedeii; partidul colectivist a fost acela care nu a suflat în chestia reformelor, care s’a mărginit a să ocupa de ră­ni! Hitrovo, şi Coutouly pe când sunt la ordinea zilei chestiei economice de mare însemnătate cu privire la ţă­rani. Fiind aşa, cum voiţi ca marii pro­prietari să nu voteze la Credit pen­tru acel partid care este cu dânşii, care s’a pronunţat în contra refor­melor, pentru partidul care este cel mai reacţionar ? Când un partid ca cel colectivist să separă de ori­ce mişcare demo­cratică şi să confinează în jurul tro­nului şi în jurul marilor proprietari, cum voiţi ca tronul şi marii proprie­tari să nu-i fie recunoscători? Şi pe cine voiţi ca marii proprietari să a­­leagă la Creditul fonciar, dacă nu pe acei cari le încarnează mai bine ideile și sentimentele lor anti- demo­cratice ? Massele populare au dovedit în cursul Istoriei că cele de mai multe ori sunt ingrate, că ele părăsesc pe acei cari iau apărarea intereselor lor. Exemplul cel mai elocvent ni-i dă trista soartă a Grachilor. Tot Istoria însă ne spune că cla­sa dirigentă, clasa esploatatoare nu s’a arătat de cât foarte rar ingrată cu acei ce s’au făcut instrumentele servile ale intereselor eî și că ea tot-d’a­una a răsplătit devotamentul înjositor al acelor cari s’au decla­rat dușmanii reformelor necesare. Prin urmare, este foarte natural că d. I. Brâtianu şi cu acoliţii lui să primească lauri din partea ma­rilor noştri­ proprietari. De cât un lucru, o mică explicare. Succesul d lui I. Brâtianu de Dumi­nică este necontestabil. Unde însă d-nii colectivişti să înşeală, este când susţin că acel succes este şi al par­tidului liberal. Nu, aceasta nu e adevărat. Du­minică a reuşit partidul cel mai re­acţionar din ţară, mai reacţionar de­cât chiar cel conservator. Colectiviş­tii ar trebui să şteargă epitetul în­şelător de partid liberal; este par­tidul celei mai încăpăţânate reacţiuni. De astăzi înainte colectivismul se poate numi partidul marilor proprie­tari şi al tronului. Cu aceste rezerve aplaudez şi eu triumful d-luî I. Brâtianu. Gr. IP&l­ll. SERVICIUL TELEGRAFIC Londra, 11 Martie Corespondentul ziarului Standard din Viena, comentând optimismul afectat de o­­fîciosul din Berlin în privinţa Serbiei con­chide zicând că d. de Bismarck se pregă­teşte a juca din nou rolul de samsar onest. Posta, 11 Martie. Se consideră aci că principalul motor al abdicărei regelui Milan ar fi Germania. D. Bistici care nu este nici rusofil, nici austrofil, va căuta, se zice, să se inspire de la Berlin. Se crede că aderând la această soluţi­­une, Germania a voit să oblige pe Austro- Ungaria să-şi strângă legăturile cari o u­­nesc la tripla alianță. Con­stantinopol, 11 Martie. (Via Varna).—Se asigură că Sir White, a declarat de curând Porții că Englitera nu poate să deşarte Suakimul a cărui o­­cupare e trebuincioasă pentru pacificarea Sudanului. Was­hin­gton, 11 Martie. Se asigură că d. Traciy, ministrul mari­nei, ar fi declarat că guvernul se gândește într'un mod serios să sporească fiola. L­U­l­a, 11 Martie. Cea mai mare parte, din ziarele unioniste cred că situațiunea politică a Europei a devenit mult mai critică în urma abdică­rei regelui Milan. Morning post se ten­e ca regenții sârbi să nu devină în mâinile Rusiei simplii ma­­nechini, cari vor juca după cum li se va cânta de la Petersburg. Times blamează pe Austro-Ungaria a cărei politică indecis,’, a suferit un mare eşec. Austria pierde prin această politică o mare parte din influenţa pe care o avea încă în peninsula Balcanică. Din cauza acestor stări de lucruri, toate ziarele invită parlamentii ca să voteze fără întârziere creditele militare, ca Anglia să’și poată ast­fel conserva udul său de mare putere. Isagrad, 11 Martie. Regele Alexandru a comunicat ori prin depeșe mamei sale venirea lui la putere, sub adresa: Majestăței sale regina Nathalia, la Yalta. Se afirmă că imediat după plecarea ex­­regelui, regina va veni­­aci. Regenții sunt deciși a reduce jumătate din armata sârbă ca măsură bugetară. FIZIONOMIACAMEREI ! Puţini deputaţi şi [rău dispuşi, după cum sunt şcolarii a douna zi după o săr­bătoare. I­. Popescu, raportorul, nu se a­­ratâ de loc. De ce - Oroarea ce simte când vede pe deputaţi prezentând amen­damente îl ţine acasă] D. Apostoleanu îl ţine locul. Preşedintele, d. I. livoriu, este vesel, căci toată noaptea a visat că pune la vot articol după articol, 'a­ a doua zi s’a deşteptat într’un rîs sonor, căci visa că punea la vot legea i­,]) loial. Cititorii îşi adau­ră că Sâmbătă comitetul delegaţilor delibera asupra a­­mendamentelor d-lor Pallade, Panu etc. şi nu luase nici o hotărâre. Ori, când d. Al. Lahovary îşi face in­trarea în Cameră, ai fi zis că un nor gros a căzut peste ea. Crunt, cu ochiul înfuriat, cu buzele umflate, ministru do­meniilor este sumbru şi funebru. El trece pe lângă deputaţi fără a le întinde mâna şi pronunţă cuvinte neînţelese. — «Ce are astăzi Lahovari de este mai »puţin amabil de­cât tot-d’a­una ?» în­treabă un deputat pe un altul. —­­Ce să aibă ? Comisia delegaţilor a »primit amendamentul d-lor Pallade, Panu »etc. de aceea e furios» răspunde între­batul. Lucrul este adevărat, căci d. Lahovary vociferează în mijlocul unui grup de fideli : „„Nu mai cunosc pe nimenea, aţi devenit cu toţii demagogi, aceasta nu mai e o Cameră conservatoare, ci o Ca­meră radicală; e neauzit lucru ca să daţi pământuri la toţi ţăranii cari nu au îndestul etc. etc.“ Iar când d. Apostoleanu, raportorul, a­­nunţă că a primit amendamentul şi ci­teşte redacţia noului articol, d. Al. La­hovary să sbuciumă pe banca sa ca un dis­perat şi trânteşte capacul pupitrului ca un copil înfuriat. —»Cer cuvântul!■ strigă cu un glas gu­tural. — «11 aveţi!« —»D-lor, zice d. Lahovary tremurând de mânie, să nu credeţi cine ştie ce, să nu vă închipuiţi că guvernul primeşte i­­deile d-voastre, să nu vă figuraţi că noi cedăm asupra principiilor... — »Primeşti ori nu articolul aşa cum a fost citit de d. Apostoleanu ?« îl întreabă un democrat. —»II primesc însă cu esplicaţii; gu­vernul va avea facultatea ca să dea pă­mânt celor ce ar­ mai mult da un hec­tar, iar nu va fi obligat...« La aceste cuvinte pline de răutate ale furiosului ministru, o clamoare se ridică. — »Cer cuvântul.« — »Cer cuvântul“. — »Şi eu cer cuvântul« se strigă, din toate părţile. — »Dacă nu-­ţi place legea, dute de pe acea bancă«, îi strigă un deputat. In acest timp d. Vernescu îi vorbeşte ceva furibundului ministru, iar acesta dă din mâini spunându-i să o lase în pace. Iau cuvântul d-nii Kogălniceanu şi Panu şi întreabă ce înseamnă imprudentele şi cominatoarele cuvinte ale d-luî Al. La­hovary ? Acesta în paroxismul furiei iese din Cameră, iar d. Vernescu luând cuvântul dă esplicaţii satisfăcătoare. — »Se pune la vot acest articol“, strigă d. Isvoranu.­­ — »Cu esplicaţiile mele«, vociferează d. Lahovari intrând în sală. — »Cu esplicaţiile d-lui Vernescu,“ strigă democraţii. — »Eu am să aplic legea, iar nu d. Vernescu?», strigă d. Lahovari. — »Nu se ştie« ci să răspunde. Dar furia neputincioasă a ministrului domeniilor nu se potoleşte. La articolul următor, după ce d-sa iar vorbeşte în un sens reacţionar, cere să se închidă dis­cuția. Discuția se închide, însă iată că d. Is­voranu dă cuvântul d-lui C. Kogălniceanu. — »Dar bine, discuția s’a închis«, strigă d. Lahovari. — »Pardon, răspunde vice-preşedintele, »discuția s’a închis numai asupra inci­­­dentului ridicat de d-voastră.« La această nouă înfrângere d. Al. La­hovari nu să mai poate stâpîni, el să apropie de tribună şi ţipă, reproşază etc. Deputaţii încep a striga: tăcere, la ordine etc. D. Lahovary părăseşte sala... Să’î fie de bine... După scandalul cu d. Al. Lahovari iată că un alt scandal isbucneşte. Pe când d. G. G. Dobrescu dezvolta un amendament, d. Nucșoreanu îl între­rupea. Să aude un glas din tribuna presei apostrofînd pe d. Nucșoreanu. De o dată vedem pe d. Nucșoreanu sculîndu-se palid în picioare şi zicând : »Aceasta este ne mai auzit ! — „Ce este ?“ îl întreabă un deputat. — „Reporterul de la Epoca m’a făcut obraznic«, răspunde tremurînd d. Nucşo­reanu. De­­dci o scenă indescriptibilă. Depu­tatul insultat ne mai putînduşi stăpîni indignarea începe a vocifera. Tribunele sunt. în picioare, preşedintele ridică şe­dinţa, reporterul părăseşte tribuna presei, chestorii cearcă să liniştească pe d. Nuc­şoreanu. Tapagiul ţine o jumătate de oară. Preşedintele dă o telegramă pri­­mului-procuror ca să vină să anchi­eteze faptul. Pe când toată lumea este preocupată de acest incident, singur d. Al. Lahovari stă posomorit şi ţine un lung monolog în care să aud cuvintele: „este o Cameră „demagogică, nu mai sunt reacţionari ! „Reacţionar sunt numai eu şi mă mîn­­­­dresc!..“ ----- O împăcare ciudată Alegerea de la Creditul funciar rural nu a fost atât de însemnată prin reale­gerea d-lor I. Brâtianu şi G. Chiţu, căci la aceasta trebuia să ne aşteptăm, de­oare­ce toate aceste institute financiare au fost cu totul acaparate de către co­lectivişti, în urma celor 12 ani de gu­vernământ. Faptul cel mai important şi caracteristic, este împăcarea d-nului N. Fleva cu d. I. Brătianu, şi în urmă cu toţi partizanii acestuia până la d-nii Nacu, Statescu şi Moruzi. Fa­c cu această ciudată împăcare, este de întrebat: pentru care cuvânt s’a certat d. Fleva cu colectiviştii şi pentru care s’a împăcat astăzi, abea zece luni după căderea colectivităţei ? Dacă d. Fleva s’a certat cu colectivi­tatea pentru chestiuni de principii, pen­tru moralitatea regimului de 12 ani, pen­tru scandalurile zilnice ce provoca, apoi atuncea cum o zi de entuziasm colecti­vist fuse în stare ca să şteargă din me­moria d-sale întreg dosarul cu păcatele acelui partid, şi să’l hotărască a se dezice în public, precum a făcut’o ? Căci, mai la urmă, noi înţelegem ca un om politic să dea mâna cu adversarii săi, dar aceasta cu foarte multă greutate, dupe trecere de vreme îndelungată, în momente grele pentru ţară şi în faţa unor împrejurări de toată gravitatea. Dar aşa cum a făcut d. Fleva, nimenea nu-l poate înţelege. Dacă guvernul colectivist a fost atât de mizerabil, pe cât îl descria d-sa în opoziţiune, dacă acuzările cele violente cu cari fulgera regimul de la tribuna parlamentului şi prin întrunirile publice ereau sincere, dacă ereau drepte şi dacă îşi aveau izvorul într’o convingere adâncă, apoi împăcarea de alaltă­ieri este de­­ natură a micşora mult prestigiul d-sale şi a omora multe iluziuni ce născuse. Nu ie oare d. Fleva care cu un an înainte califica guvernul lui Ion Brătianu drept guvernul cel mai corupt din câte le-a avut ţara ? Nu d. Fleva a declarat, că iese din partid fiind­că nu mai poate trăi acolo din pricina hoţilor şi a necin­stiţilor de tot soiul ? Nu d-sa este acela care a mers pînă să taxeze de asasini pe miniștrii d-lui Ion Brătianu ? Cum să ne explicăm, deci, împăcarea cu d. Ferichidi când amicii d-sale po­litici, când d-sa, când fratele d-sale, au acuzat în mijlocul parlamentului pe fostul ministru de externe că a voit să-l asa­sineze ? Cum să ne explicăm împăcarea cu d. Stătescu, cu care s’a ocărât în chipul cel mai violent şi care l’a atacat pînă în viaţa intimă, recurgând pînă la insi­nuările cele mai nedemne ? Cum să explicăm împăcarea cu d. Nacu pe care, după 14 şi 15 Martie, ’l-a numit asasinul poporului şi care era mi­nistrul cel mai despreţuit al acelei epoce"? Cum să ne explicăm împăcarea şi pu­­parea cu d. Moruzi, pe care d. Fleva ’l-a calificat vecinic drept un escroc ordinar, drept tovarăşul lui Andronic, drept pre­fectul de poliţie care­­şi-a populat poli­ţia cu toţi tâlharii, cu toţi scăpaţii din Văcăreşti ? Cum să ne explicăm, în sfîrşit, împă­carea cu acel regim, care, după spusa d-sale, a voit să-l asasineze în curtea Mitropoliei şi l-a aruncat în temniţă, care, în sfîrşit, a fost înfierat de către d-sa în curs de un an şi jumătate ? Fesplicarea la­­toate acestea este­ urmă­toarea : La noi în ţară, din nenorocire, se face o politică cu totul personală, fără să fie întemeiată pe principii şi fără să se ţie socoteala de opiniunea publică. Pen­tru aceste cuvinte cei mai mulţi oameni politici sunt bătuţi vecinie de vântul ne­cazului sau al ambiţiunei, se clatină în toate părţile şi sunt aruncaţi necurmat pe toate ţărmurile şi în toate taberile. Şi la acest spectacol lumea stă şi pri­veşte dezgustată, devenind tot mai scep­tică şi pierzând tot mai mult încrederea în seriozitatea şi moralitatea oamenilor noştri­ politici. Exemple ca cel dat alaltăieri de către d. Fleva sunt dezastroase, intuia pentru autorii lor chiar și al doilea pentru sim­țul public. E trist de tot. .. „LUPTA"dIN SERBIA (De la corespondentul nostru special) ''itf Belgrad, 24 Februarie. Vestea abdicărei regelui Milan a fost salutată cu bucurie de poporul sîrbesc. In sfîrşit, îşi ziceau toţi, soarele liber­­tatei, de atîta amar de vreme apus, începe a se înălţa pe orizontul Serbiei. Speranţa umple inimile tuturora. Regele Milan, după cum a spus-o singur, a făcut atât de multe şi de mari rele Serbiei, în­cît cu greu vor fi uitate de popor. Milan a trebuit să abdice. Situaţiunea lui politică, sănătatea­ î­ndruncinată, pre­siunile Rusiei, toate la un loc, îi făceau dificilă menţinerea lui pe tron. Mai curînd ori mai târziu­ el tot trebuia să cadă. Şi poate, câzînd ar fi căzut pentru tot­­d’a­una şi dinastia Obrenovitch. Deci cum vă spun el trebuia să abdice. De alt­mintrelea această ţintă o urmărea el de mult. încă de astă-varâ el spunea celor d’imprejur că vrea sâ se retragă. Apoi noua Constituţie, promisiune­a lui că va face ceva la care nu se aşteaptă nimeni, declaraţia lui Hristitch că nu va apuca ziua de 22 Februarie—data pro­clamare! regatului — ca ministru, toate acestea sunt o dovadă că abdicarea nu’î opera unui atac de nervi, ci că din contră a fost de mult plănuită. Ca bun politician, regele Milan a văzut situaţia în care i-a adus nefasta politică Austrofilă, şi a preferit să se retragă, asigurând cel puţin tronul fiului sǎu. Regenţa nu e de loc de pe placul po­porului, dar alt­fel nu se poate, câci re­

Next