Lupta, martie 1889 (Anul 6, nr. 773-798)
1889-03-01 / nr. 773
ANUL VI.—SERIA III. No. 773. ABONAMENTE In țară Un an. . 40 lei V* an . • 20 „ 3 luni . In strfiinătate • 1o „ Un an . . 50 lei V* an . • 36 „ 3 luni . 15 Bani Numărul REDACȚIA 13atevarcZi.il Elisabeta No. 8 (Casa Lempart). Director politic, Gr. PANNI ADMINISTRAȚIA • 15 „ BUCUREȘTI, MERCURI 1 MARTIE. 1889. ANUNCIURI Anuneiurî pe pagina III . . . . . , IV . . . A SE ADRESA In România, la administraţia ziarului. In Franţa, Italia, Austro-Ungaria şi Anglia la AGENŢIA LIBERA rue Notre-Dame des Victoires, 50 (place de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Gonstantinopol. 1 leii lima 25 bani bulevardul Elisabeta No. 8 (Casa, Lempart). Triumful colectiviștilor FIZIONOMIA CAMEREI O ÎMPĂCARE CIUDATA „LUPTA” IN SERBIA CORPURILORRGIUITOARE" ------------------------------------ ERITIAR IA Triumful colectiviştilor Alaltăeri vedeai pe toate figurele colectiviştilor zugrăvită cea mai intensă bucurie, iar la ferestrele clubului mare iluminaţie. Ce să întâmplase ? D. I. Brâtianu fost’a chemat la palat şi însărcinat ca să compună cabinetul ? Avut’a colectivitatea succese electorale la vre-o alegere, fie chiar parţială? D-nii Raicu Mihaiu instalatu-s’a din nou la lucrările publice şi Moruzi la poliţie ? Primit’a d. I. Brâtianu, prin intermediarul vreunui spiritist, scrisori de la răposaţii Alexandru Il lea şi Wilhelm I ? Facut’a vre o nouă descoperire in Istoria Românilor unde e cunoscut ca specialist ? Sau citit la o pagină mai mult din Istoria omenire! cu care, este cunoscut, că s’a ocupat de când a început a silabisi ? Nimic din toate acestea. Succesul pe care colectiviștii, împreună cu d. Fleva, il serbau, era reuşita d-lor I. Brâtianu şi G. Chiţu ca membrii în consiliul de administraţie la Creditul fonciar ! Mărturisesc că succesul este serios şi foarte natural. Mărturisesc că proprietarii bine au făcut de au reales pe numiţii domni. Daca ar fi făcut altminterea, ar fi dovedit că nu’şi cunosc de loc interesul, ceea ce ar fi fost regretabil din partea alegătorilor din colegiul I... In adevăr, oare proprietarii nu ar fi dat dovadă de cea mai obtuză inteligenţă dacă ei nu alegeau pe acei cari în timp de 12 ani ’i-au păsuit, ’i-au favorizat, au călcat regulamentul, au închis ochii și au pacientat asupra întârziere! de plată a ratelor? Oare nu ar fi fost nebunie din partea proprietarilor dacă ei s’ar fi aruncat în necunoscut, alegând pe duoî oameni nuoî, despre a căror maleabilitate nu aveau probe şi respingând pe cei duoî vechi cari le probase că şti, pentru politică, pentru combinaţii electorale, a face toate hatârurile, toate concesiunile ? Sunt oameni aşa de puţin practici încât condamnă purtarea proprietarilor. Aşi voi să văd pe acei Gatoni ce ar fi făcut d-nia lor dacă ar fi avut moşii ipotecate la Credit şi dacă ar fi fost în urmă cu plata mai multor rate ?... Succesul d-lui I. Brâtianu este legitim. Omul tuturor hatârurilor şi al tuturor concesiunilor faţă cu proprietarii merită să aibă încrederea şi sufragiul lor. Altminterea nu ar mai fi recunoştinţă pe această lume ! Din acest punct de vedere aplaudăm şi aprobăm succesul marelui om! Dar nu e numai atât. Pentru marii proprietari a fost alaltăerî ocazia de aşi spune şi ei felul lor de a gândi asupra legilor cari s’au propus şi să votează la parlament şi mai cu seamă asupra legei vindereî în loturi mici a moşiilor statului şi acea a tocmelilor agricole. Şi aici constat lipsă de perspicacitate din partea celor ce critică alegerea de alaltăerî, precum şi deplină conştiinţă de sine din partea proprietarilor. In adevăr, este ştiut că partidul care s’a pronunţat categoric în contra orî-căror reforme agrare a fost acel colectivist. I. Brâtianu a fost acela care a declarat că se opune a se da pământuri la toţi derbedeii; partidul colectivist a fost acela care nu a suflat în chestia reformelor, care s’a mărginit a să ocupa de răni! Hitrovo, şi Coutouly pe când sunt la ordinea zilei chestiei economice de mare însemnătate cu privire la ţărani. Fiind aşa, cum voiţi ca marii proprietari să nu voteze la Credit pentru acel partid care este cu dânşii, care s’a pronunţat în contra reformelor, pentru partidul care este cel mai reacţionar ? Când un partid ca cel colectivist să separă de orice mişcare democratică şi să confinează în jurul tronului şi în jurul marilor proprietari, cum voiţi ca tronul şi marii proprietari să nu-i fie recunoscători? Şi pe cine voiţi ca marii proprietari să aleagă la Creditul fonciar, dacă nu pe acei cari le încarnează mai bine ideile și sentimentele lor anti- democratice ? Massele populare au dovedit în cursul Istoriei că cele de mai multe ori sunt ingrate, că ele părăsesc pe acei cari iau apărarea intereselor lor. Exemplul cel mai elocvent ni-i dă trista soartă a Grachilor. Tot Istoria însă ne spune că clasa dirigentă, clasa esploatatoare nu s’a arătat de cât foarte rar ingrată cu acei ce s’au făcut instrumentele servile ale intereselor eî și că ea tot-d’auna a răsplătit devotamentul înjositor al acelor cari s’au declarat dușmanii reformelor necesare. Prin urmare, este foarte natural că d. I. Brâtianu şi cu acoliţii lui să primească lauri din partea marilor noştri proprietari. De cât un lucru, o mică explicare. Succesul d lui I. Brâtianu de Duminică este necontestabil. Unde însă d-nii colectivişti să înşeală, este când susţin că acel succes este şi al partidului liberal. Nu, aceasta nu e adevărat. Duminică a reuşit partidul cel mai reacţionar din ţară, mai reacţionar decât chiar cel conservator. Colectiviştii ar trebui să şteargă epitetul înşelător de partid liberal; este partidul celei mai încăpăţânate reacţiuni. De astăzi înainte colectivismul se poate numi partidul marilor proprietari şi al tronului. Cu aceste rezerve aplaudez şi eu triumful d-luî I. Brâtianu. Gr. IP&lll. SERVICIUL TELEGRAFIC Londra, 11 Martie Corespondentul ziarului Standard din Viena, comentând optimismul afectat de ofîciosul din Berlin în privinţa Serbiei conchide zicând că d. de Bismarck se pregăteşte a juca din nou rolul de samsar onest. Posta, 11 Martie. Se consideră aci că principalul motor al abdicărei regelui Milan ar fi Germania. D. Bistici care nu este nici rusofil, nici austrofil, va căuta, se zice, să se inspire de la Berlin. Se crede că aderând la această soluţiune, Germania a voit să oblige pe Austro- Ungaria să-şi strângă legăturile cari o unesc la tripla alianță. Constantinopol, 11 Martie. (Via Varna).—Se asigură că Sir White, a declarat de curând Porții că Englitera nu poate să deşarte Suakimul a cărui ocupare e trebuincioasă pentru pacificarea Sudanului. Washington, 11 Martie. Se asigură că d. Traciy, ministrul marinei, ar fi declarat că guvernul se gândește într'un mod serios să sporească fiola. LUla, 11 Martie. Cea mai mare parte, din ziarele unioniste cred că situațiunea politică a Europei a devenit mult mai critică în urma abdicărei regelui Milan. Morning post se tene ca regenții sârbi să nu devină în mâinile Rusiei simplii manechini, cari vor juca după cum li se va cânta de la Petersburg. Times blamează pe Austro-Ungaria a cărei politică indecis,’, a suferit un mare eşec. Austria pierde prin această politică o mare parte din influenţa pe care o avea încă în peninsula Balcanică. Din cauza acestor stări de lucruri, toate ziarele invită parlamentii ca să voteze fără întârziere creditele militare, ca Anglia să’și poată astfel conserva udul său de mare putere. Isagrad, 11 Martie. Regele Alexandru a comunicat ori prin depeșe mamei sale venirea lui la putere, sub adresa: Majestăței sale regina Nathalia, la Yalta. Se afirmă că imediat după plecarea exregelui, regina va veniaci. Regenții sunt deciși a reduce jumătate din armata sârbă ca măsură bugetară. FIZIONOMIACAMEREI ! Puţini deputaţi şi [rău dispuşi, după cum sunt şcolarii a douna zi după o sărbătoare. I. Popescu, raportorul, nu se aratâ de loc. De ce - Oroarea ce simte când vede pe deputaţi prezentând amendamente îl ţine acasă] D. Apostoleanu îl ţine locul. Preşedintele, d. I. livoriu, este vesel, căci toată noaptea a visat că pune la vot articol după articol, 'a a doua zi s’a deşteptat într’un rîs sonor, căci visa că punea la vot legea i,]) loial. Cititorii îşi adaură că Sâmbătă comitetul delegaţilor delibera asupra amendamentelor d-lor Pallade, Panu etc. şi nu luase nici o hotărâre. Ori, când d. Al. Lahovary îşi face intrarea în Cameră, ai fi zis că un nor gros a căzut peste ea. Crunt, cu ochiul înfuriat, cu buzele umflate, ministru domeniilor este sumbru şi funebru. El trece pe lângă deputaţi fără a le întinde mâna şi pronunţă cuvinte neînţelese. — «Ce are astăzi Lahovari de este mai »puţin amabil decât tot-d’auna ?» întreabă un deputat pe un altul. —Ce să aibă ? Comisia delegaţilor a »primit amendamentul d-lor Pallade, Panu »etc. de aceea e furios» răspunde întrebatul. Lucrul este adevărat, căci d. Lahovary vociferează în mijlocul unui grup de fideli : „„Nu mai cunosc pe nimenea, aţi devenit cu toţii demagogi, aceasta nu mai e o Cameră conservatoare, ci o Cameră radicală; e neauzit lucru ca să daţi pământuri la toţi ţăranii cari nu au îndestul etc. etc.“ Iar când d. Apostoleanu, raportorul, anunţă că a primit amendamentul şi citeşte redacţia noului articol, d. Al. Lahovary să sbuciumă pe banca sa ca un disperat şi trânteşte capacul pupitrului ca un copil înfuriat. —»Cer cuvântul!■ strigă cu un glas gutural. — «11 aveţi!« —»D-lor, zice d. Lahovary tremurând de mânie, să nu credeţi cine ştie ce, să nu vă închipuiţi că guvernul primeşte ideile d-voastre, să nu vă figuraţi că noi cedăm asupra principiilor... — »Primeşti ori nu articolul aşa cum a fost citit de d. Apostoleanu ?« îl întreabă un democrat. —»II primesc însă cu esplicaţii; guvernul va avea facultatea ca să dea pământ celor ce ar mai mult da un hectar, iar nu va fi obligat...« La aceste cuvinte pline de răutate ale furiosului ministru, o clamoare se ridică. — »Cer cuvântul.« — »Cer cuvântul“. — »Şi eu cer cuvântul« se strigă, din toate părţile. — »Dacă nu-ţi place legea, dute de pe acea bancă«, îi strigă un deputat. In acest timp d. Vernescu îi vorbeşte ceva furibundului ministru, iar acesta dă din mâini spunându-i să o lase în pace. Iau cuvântul d-nii Kogălniceanu şi Panu şi întreabă ce înseamnă imprudentele şi cominatoarele cuvinte ale d-luî Al. Lahovary ? Acesta în paroxismul furiei iese din Cameră, iar d. Vernescu luând cuvântul dă esplicaţii satisfăcătoare. — »Se pune la vot acest articol“, strigă d. Isvoranu. — »Cu esplicaţiile mele«, vociferează d. Lahovari intrând în sală. — »Cu esplicaţiile d-lui Vernescu,“ strigă democraţii. — »Eu am să aplic legea, iar nu d. Vernescu?», strigă d. Lahovari. — »Nu se ştie« ci să răspunde. Dar furia neputincioasă a ministrului domeniilor nu se potoleşte. La articolul următor, după ce d-sa iar vorbeşte în un sens reacţionar, cere să se închidă discuția. Discuția se închide, însă iată că d. Isvoranu dă cuvântul d-lui C. Kogălniceanu. — »Dar bine, discuția s’a închis«, strigă d. Lahovari. — »Pardon, răspunde vice-preşedintele, »discuția s’a închis numai asupra incidentului ridicat de d-voastră.« La această nouă înfrângere d. Al. Lahovari nu să mai poate stâpîni, el să apropie de tribună şi ţipă, reproşază etc. Deputaţii încep a striga: tăcere, la ordine etc. D. Lahovary părăseşte sala... Să’î fie de bine... După scandalul cu d. Al. Lahovari iată că un alt scandal isbucneşte. Pe când d. G. G. Dobrescu dezvolta un amendament, d. Nucșoreanu îl întrerupea. Să aude un glas din tribuna presei apostrofînd pe d. Nucșoreanu. De o dată vedem pe d. Nucșoreanu sculîndu-se palid în picioare şi zicând : »Aceasta este ne mai auzit ! — „Ce este ?“ îl întreabă un deputat. — „Reporterul de la Epoca m’a făcut obraznic«, răspunde tremurînd d. Nucşoreanu. Dedci o scenă indescriptibilă. Deputatul insultat ne mai putînduşi stăpîni indignarea începe a vocifera. Tribunele sunt. în picioare, preşedintele ridică şedinţa, reporterul părăseşte tribuna presei, chestorii cearcă să liniştească pe d. Nucşoreanu. Tapagiul ţine o jumătate de oară. Preşedintele dă o telegramă primului-procuror ca să vină să anchieteze faptul. Pe când toată lumea este preocupată de acest incident, singur d. Al. Lahovari stă posomorit şi ţine un lung monolog în care să aud cuvintele: „este o Cameră „demagogică, nu mai sunt reacţionari ! „Reacţionar sunt numai eu şi mă mîndresc!..“ ----- O împăcare ciudată Alegerea de la Creditul funciar rural nu a fost atât de însemnată prin realegerea d-lor I. Brâtianu şi G. Chiţu, căci la aceasta trebuia să ne aşteptăm, deoarece toate aceste institute financiare au fost cu totul acaparate de către colectivişti, în urma celor 12 ani de guvernământ. Faptul cel mai important şi caracteristic, este împăcarea d-nului N. Fleva cu d. I. Brătianu, şi în urmă cu toţi partizanii acestuia până la d-nii Nacu, Statescu şi Moruzi. Fac cu această ciudată împăcare, este de întrebat: pentru care cuvânt s’a certat d. Fleva cu colectiviştii şi pentru care s’a împăcat astăzi, abea zece luni după căderea colectivităţei ? Dacă d. Fleva s’a certat cu colectivitatea pentru chestiuni de principii, pentru moralitatea regimului de 12 ani, pentru scandalurile zilnice ce provoca, apoi atuncea cum o zi de entuziasm colectivist fuse în stare ca să şteargă din memoria d-sale întreg dosarul cu păcatele acelui partid, şi să’l hotărască a se dezice în public, precum a făcut’o ? Căci, mai la urmă, noi înţelegem ca un om politic să dea mâna cu adversarii săi, dar aceasta cu foarte multă greutate, dupe trecere de vreme îndelungată, în momente grele pentru ţară şi în faţa unor împrejurări de toată gravitatea. Dar aşa cum a făcut d. Fleva, nimenea nu-l poate înţelege. Dacă guvernul colectivist a fost atât de mizerabil, pe cât îl descria d-sa în opoziţiune, dacă acuzările cele violente cu cari fulgera regimul de la tribuna parlamentului şi prin întrunirile publice ereau sincere, dacă ereau drepte şi dacă îşi aveau izvorul într’o convingere adâncă, apoi împăcarea de alaltăieri este de natură a micşora mult prestigiul d-sale şi a omora multe iluziuni ce născuse. Nu ie oare d. Fleva care cu un an înainte califica guvernul lui Ion Brătianu drept guvernul cel mai corupt din câte le-a avut ţara ? Nu d. Fleva a declarat, că iese din partid fiindcă nu mai poate trăi acolo din pricina hoţilor şi a necinstiţilor de tot soiul ? Nu d-sa este acela care a mers pînă să taxeze de asasini pe miniștrii d-lui Ion Brătianu ? Cum să ne explicăm, deci, împăcarea cu d. Ferichidi când amicii d-sale politici, când d-sa, când fratele d-sale, au acuzat în mijlocul parlamentului pe fostul ministru de externe că a voit să-l asasineze ? Cum să ne explicăm împăcarea cu d. Stătescu, cu care s’a ocărât în chipul cel mai violent şi care l’a atacat pînă în viaţa intimă, recurgând pînă la insinuările cele mai nedemne ? Cum să explicăm împăcarea cu d. Nacu pe care, după 14 şi 15 Martie, ’l-a numit asasinul poporului şi care era ministrul cel mai despreţuit al acelei epoce"? Cum să ne explicăm împăcarea şi puparea cu d. Moruzi, pe care d. Fleva ’l-a calificat vecinic drept un escroc ordinar, drept tovarăşul lui Andronic, drept prefectul de poliţie careşi-a populat poliţia cu toţi tâlharii, cu toţi scăpaţii din Văcăreşti ? Cum să ne explicăm, în sfîrşit, împăcarea cu acel regim, care, după spusa d-sale, a voit să-l asasineze în curtea Mitropoliei şi l-a aruncat în temniţă, care, în sfîrşit, a fost înfierat de către d-sa în curs de un an şi jumătate ? Fesplicarea latoate acestea este următoarea : La noi în ţară, din nenorocire, se face o politică cu totul personală, fără să fie întemeiată pe principii şi fără să se ţie socoteala de opiniunea publică. Pentru aceste cuvinte cei mai mulţi oameni politici sunt bătuţi vecinie de vântul necazului sau al ambiţiunei, se clatină în toate părţile şi sunt aruncaţi necurmat pe toate ţărmurile şi în toate taberile. Şi la acest spectacol lumea stă şi priveşte dezgustată, devenind tot mai sceptică şi pierzând tot mai mult încrederea în seriozitatea şi moralitatea oamenilor noştri politici. Exemple ca cel dat alaltăieri de către d. Fleva sunt dezastroase, intuia pentru autorii lor chiar și al doilea pentru simțul public. E trist de tot. .. „LUPTA"dIN SERBIA (De la corespondentul nostru special) ''itf Belgrad, 24 Februarie. Vestea abdicărei regelui Milan a fost salutată cu bucurie de poporul sîrbesc. In sfîrşit, îşi ziceau toţi, soarele libertatei, de atîta amar de vreme apus, începe a se înălţa pe orizontul Serbiei. Speranţa umple inimile tuturora. Regele Milan, după cum a spus-o singur, a făcut atât de multe şi de mari rele Serbiei, încît cu greu vor fi uitate de popor. Milan a trebuit să abdice. Situaţiunea lui politică, sănătatea îndruncinată, presiunile Rusiei, toate la un loc, îi făceau dificilă menţinerea lui pe tron. Mai curînd ori mai târziu el tot trebuia să cadă. Şi poate, câzînd ar fi căzut pentru totd’auna şi dinastia Obrenovitch. Deci cum vă spun el trebuia să abdice. De altmintrelea această ţintă o urmărea el de mult. încă de astă-varâ el spunea celor d’imprejur că vrea sâ se retragă. Apoi noua Constituţie, promisiunea lui că va face ceva la care nu se aşteaptă nimeni, declaraţia lui Hristitch că nu va apuca ziua de 22 Februarie—data proclamare! regatului — ca ministru, toate acestea sunt o dovadă că abdicarea nu’î opera unui atac de nervi, ci că din contră a fost de mult plănuită. Ca bun politician, regele Milan a văzut situaţia în care i-a adus nefasta politică Austrofilă, şi a preferit să se retragă, asigurând cel puţin tronul fiului sǎu. Regenţa nu e de loc de pe placul poporului, dar altfel nu se poate, câci re