Lupta, mai 1889 (Anul 6, nr. 823-846)

1889-05-01 / nr. 823

2 a făcut această mărturisire, cu un sânge­ rece şi o linişte care au sur­prins pe adversarii săi politici. A­­ceştia exploatează acum contra lui această mărturisire acuzându-l de imoralitate politică, uitând că exa­­gerea sau travestirea verităţei sunt din nenorocire necesităţi ale politi­cei şi diplomaţiei la care oamenii de Stat cei mai considerabili şi cei mai consideraţi se supun constant şi fără scrupule, în interesul ideilor sau a cauzei pe care ei o apără. Putem aminti relativ la aceasta că în timpul conferinţei de la Ber­lin, lordul Salisbury a negat ener­gic existenţa unui tratat secret pen­tru cedarea de către Turcia a insu­lei Cipru ; tot aşa d. Balfour se lăuda acum de curând că a distrus liga naţională irlandeză, care acum e mai prosperă ca nici­odată. Intre aceste alte raţiuni ale adevărului şi între aceea a d-luî Parnell există numai o deosebire, acest din urmă a mărturisit’o cu francheţă, pe când cei d’ântâi nu. Şi dacă avocaţii lui Times nu vor stabili nimic mai serios în sar­cina d-luî Parnell de­cât acest ar­tificiu de orator politic, de acum opt ani, campania ce ei au între­prins contra partidului irlandez este de­sigur mai compromisă încă astă­zi de­cât în momentul revelațiuneî falsurilor comise de Pigott. LUPT­A O lămurire d-lui Gion Zilele acestea a eşit de sub tipar con­ferinţa d-lui Ionescu Gion ţinută la Ateneu (20 Aprilie curent) despre­­Stu­diul istoriei naţionale în şcoalele noastre.“ Me voiu ocupa cu partea finală a acestei lu­crări, care priveşte fa­cultatea de litere şi în care se atinge u­­nul d­intre cei mai buni profesori ai noştri­. Mă simt dator—şi sunt ecoul tu­turor colegilor mei — să dau oare­cari lămuriri. In partea de la început pănă la pagina 46 vrea să dovedească cum’că, atât în şcoalele primare cât şi în cele secundare, istoria naţională nu se predă ast­fel ca să se încălzească şi să se desvolte pa­triotismul în elevi. In partea de aci până la sfârşit se o­­cupă de predarea istoriei în universitate njonf» znvwoainl r» f.nnnv .voar»rlp ftu se face bine istoria naţională, ci cu­ fraze în mod optativ şi imperativ dă poveţe cum trebue să se facă istoria. Mai întâia începe prin a­ se întreba „dacă studiul istoriei făcut din punct de­­vedere al patriotismului nu ar jicni oare „severitatea metoadelor universitare ?.... etc.* Şi d-sa cere a nu se spune studenţilor de­cât adevărul şi nimic alt de­cât a­­devărul. „In faţa unor studenţi, zice d-sa, »a căror judecată e deplină şi zilnic în­­­tr’armată cu nouile arme ce ştiinţa »modernă le procură, adevărul istoriei »române nu va fi de­cât spre gloria tre­cutului şi spre mai marea încredere în „sine a celor de astăzi". Şi apoi încep poveţele. D. Gion dă poveţe cum să se predeze istoria la uni­versitate. »Sa se deschiză, zice, grandioasa co­­lecţiune de documente Hurmuzachi.... »etc.« »A studia împreună cu nişte studenţi „plini de rîvnâ pentru istoria naţională,­­ »bunioară liga de la 1648-1650...............­ »fi-va pare a micşora în faţa studentului »însemnătatea patriei lui ?“ »Să ni se arate până şi în cele maî »ascunse amănunte acele negoţiaţiuni »uimitoare în cari Muntenia şi Moldova »ereau jucate la masa verde a diploma­­»ţiei. . . etc.“ Dacă am scris acest articol în calitate de student a fost nu ca să apăr pe pro­fesorul meu, care nu are trebuinţă de aşa ceva, mai ales pentru un atac al d-lui Gion ; dar am făcut-o ca să arăt celor ce nu ştiu ce se petrece la facul­tatea noastră, care este adevărul şi la ce se reduc insinuările d-lui Gion­. Mulţi vor fi crezut de sigur că aceste sfaturi sunt nişte idei originale ale con­ferenţiarului şi ’şi vor fi zis : «Iată nişte chestiuni interesante, cari ar merita să fie studiate şi de sigur că nu se studiază de vreme ce omul ăsta le cere ca necesare.« Tocmai aci este chestiunea : că d-nul Gion habar n’are de ce se face la facul­tatea noastră. Apoi, când ne vorbeşte despre publicaţia Hurmuzachi, acea co­lecţie de 7000 de documente, ca despre ceva nou pentru facultatea noastră, ştie d-lui ce curs facem anul ăsta la facul­tate? Nu ştie. Facem istoria Românilor din secolul XIX după Hurmuzachi, după docu­mente de la archivă şi de la academie. Fa­cem istoria diplomatică pe larg, ni se arată corespondinţele lui Sebastien, sau ale lui Ruffin sau ale altor miniştrii cu Talle­yrand , ni se discută originalul notelor diplomatice de la Ruşi la Turci sau de la englezi la Turci, etc. Facem în sfîrşit mult mai mult de cât ceea­ ce propăvă­­dueşte d-l Gion In conferinţă. Poftească d-sa odată la cursul de is­toria Românilor, vază notele or-cărui student de la litere şi se va convinge că în conferinţă s’a bătut ca eroul lui Cer­vantes cu mori de vânt, luându-le drept cavaleri, a combătut nişte rele neesistente. Cred că ’i ajunge d-lui Ionescu Gion atât, îmi mai rămâne un singur punct. Prin fraza de pe ultima pagină : »des­­»voltarea cea mai mare, cea mai lumi­­»nata şi cea maî românească să se dea »studiului istoriei naţionale în învăţă­­­mântul nostru de toate gradele....* se atinge şi cursul universitar. Se acuză că istoria nu se predă cu desvoltarea cea mai românească, adică nu e destul de pa­triotică. Patriotismul a ajuns şi el o boală. Sunt oameni cari vor cu orice preţ, la fie­care moment să vorbeşti de patrie, de stră­buni, de trecutul glorios, etc. etc. Să examinăm ce poate însemna direc­ţia patriotică într’un curs universitar de istorie Intr’un asemenea curs — după cum şi d-sa cere—trebue să se aducă documente cât mai multe. Adesea nouile descoperiri ...AmArmn­are Viimică cu totul cre­dinţa despre unele întâmplări, credinţă formată prin un fel de legendă mai mult sau mai puţin explicată. Istoria critică are să stabilească toate lucrurile aşa cum sunt, are să dea adevărata lumină fap­telor, n’are să se ocupe cu laude despre trecutul glorios al românilor, ci va face aceste laude cum vor rezulta din critica actelor. Să fie sigur d. Gion că profesorul nos­tru de istorie românească ne vorbeşte cu destulă căldură şi ştie să ne înflăcăreze îndeajuns când e vorba de a admira ceva. E adevârat însă că mai mult se ocupă cu confruntarea actelor, cu stoarcerea de notiţe şi date de prin fhrisoave prăfuite şi uitate de D-zeu prin cine ştie ce lăzi; da, cursul devine adesea arid, îngrămă­dit cu fapte unele peste altele; da, cur­sul este lipsit de vorbe goale şi de fraze patriotice cari să ’ţi încânte urechea, să ’ţî placă, dar să nu te înveţe nimic. Nu pot toţi oameni să vorbească mult pen­tru ca să spue un lucru de nimic. Acesta e apanagiul numai al unora cari îţi pot scrie cărţi întregi despre patriotism, des­pre entusiasmul unor generaţii trecute, fără ca să vezi în ele de­cât vorbe şi vorbe. Patriotism de vorbe : iată ce doreşti, d-le Gion, însă asemenea patriotism nu s’a comunicat de­­ dascălii noștrii, a­­semenea patriotism nu vom voi nici-odată să avem. Gheorghe Adamescu Student în litere ACTE OFICIALE Ministerul de interne * — Budgetul ordinar şi al drumurilor, votate de consiliul comunei urbane Tulcea pentru exerciţiul 1889 — 1890, se aprobă. Sunt numiţi la Eforia Spitalelor : — D. Aristid Pascal, advocat al Eforiei, în locul d-lui G. Ang­helescu. — D. Radu Emanoil Creţulescu­, advocat tot la acea Eforie. — D. Vasilie Brezeanu, actual prim-grefier pe lângă înalta curte de justiţie şi casaţiune, în pos­tul de şef al serviciului contencios. — D. Grigore d. Glumeanu este numit în func­ţiunea de poliţaiit al oraşului Râmnicu-Valcea -- D. R. C. Dimitrescu s’a numit în postul de grefier-comptabil clasaţii în serviciul penitencia­relor centrale. „ Ministerul de finanţe — Sunt numiţi memb­ri în consiliul de admi­nistraţiune al regiei monopolurilor Statului în lo­curile rămase vacante ianuarie 1889, prin eşirea membrilor căr­uiţi­ierţi : D-nul Andreia I­onescu, licenţiat in drept, vechiu consilier la curtisa din Bucurescu, Ch­. Mi­hail, vechiu secretar general al ministerului de jus­tiţie şi Const. Brezoiai­u, vech­id inginer la minis­terul lucrărilor publice ■......xeb-fcLLLiMTM»'i~ ' INF0B1ATIUNI T~ Comisiunea bugetară Revizuirea budgetului Eforiei. D. L Catargiu a venit astăzi și a pro­pus comisiuneî fca să se mărească diurnele Eforildr spitalelor din Bu­cureşti de la 5 Ijp la iooo leî pe lună. D-niî Pan® Săulescu și I. La­ut această cerere. respins. * ru cere ca în loc de Tor­e să fie de a­­avocaţii cu acelaş t redus salariile fie ţî carî erau îna­ltăvari au combă Comisiunea a­ Primul minist treî avocaţî laj cum înainte d­ts fond, adică s căruia din ceî ih tv­ . D. Panu a combătut aceasta, a­­rătând că cinci avocaţi la Eforie sunt de prisos, e ridicul chiar. Comisiunea cu o slabă majori­tate a admis. ** La comisia bugetară a fost și d. Pencovicî, directorul Monitorului, ca să ceară sporiri de salarii. Comisia, după ce a combătut această cerere d. Panu, a respins’o. * * * D. dr. Severeanu a cerut să se egalizeze la 500 fr. salariele d-nilor primarî de la spitalele Eforiei. Comisia a respins cererea, de­oare­ce nu poate ști, neprezentându-i-se un tablou, de unde să se ia sumele necesare să acopere acest spor. Se confirmă știrea că d. Virgiliu Poenaru va fi numit secretar gene­ral al ministerului de interne.­­ D. C. Boerescu a trimes o cir­culară directorilor şcoalelor secun­dare, prin care îi înştiinţează că re­­voacă disposiţiunea comunicată a­­nul trecut prin circulara No. 10.825 din 5 Septembrie 1888, relativ de acordarea notei de trecere prin con­­simţimântul profesorului, rămâind ca promoţiunea elevilor să se facă întocmai după normele stabilite de regulamentul în vigoare. . . D. dr. Sergiu ’şi-a dat in mod irevocabil demisia din postul de director al serviciului sanitar. Să fim imparţiali. Plecarea d­­lui dr. Sergiu din capul serviciului sanitar e o mare perdere,­căci d-sa în tot timpul cât a condus acest important serviciu, a dat netăgă­duite probe de capacitate, activi­tate şi legalitate şi mai cu seamă a lucrat neobosit pentru îmbunătă­ţirea stărei sanitare a populaţiunei noastre rurale. Nu ştim dacă d. Catargiu va pu­tea găsi persoana care să poată continua drumul deschis de d. dr. Sergiu. D. C. Boerescu, ministrul instruc­­ţiunei publice, va supune Camerei un proect de lege pentru înfiinţa­rea unui gimnaziu în Tulcea. Era şi timp ca o asemenea mă­sură lăudabilă să se ia. „ In ziua de 15 Septembre a. c. se va ţine­ concurs în sala universită­­ţei din Capitală, pentru ocuparea catedrei de algebră superioară, cal­cul diferenţial­ şi integral, de la facultatea de ştiinţe din Iaşi, deve­nită vacantă prin încetarea din via­ţă a titularului I. Melic. „ Intre alte măsuri pe cari le-a luat d. Pache Protopopescu pentru a face economii în cheltuelile co­munei a redus la 3 la sută din 4 la sută remiza care să dă percep­torilor. Această scădere aduce comunei un venit sigur de 12.000 fr. anual. Măsura este ioartt buna.» Perceptorii I. Petrescu de la cir­­cumscripţia I şi N. Georgescu de la IV au fost daţi afară. Primul după denunţarea contabilului cir­­cumscripţie Stănculescu. Ei au fost înlocuiţi primul cu d. D. Zisu şi cel d’al doilea cu d. Sava Grigorescu. Noii perceptori au depus azi ju­rământul. Perceptorul Zisu a cerut înlocu­irea contabilului Stănculescu pentru lipsă de încredere.­­ Subt titlul „Un al douilea Scar­­vulis,E­d. D. Hurmuzi, publică în Adevărul“ următoarele: Cu ocazia trecerei mele prin comuna Mărăşeşti din judeţul Putna, cea mai fiu­. moasă din câte am vazut, • La a căre gară având afaceri comercial­e am avut dureroasa impresiune a afla noianul unor infamii revoltătoare săvârşite în timp de aproape 14 ani, de către un grec numit Eracli Zuanur, administra­torul moşiei Mărăşeşti, proprietatea d-lui Ulyse Negroponte. Din fericie m’am întâmplat tocmai la timpul oportun, când d. Procuror al par­chetului de Putna, în unire cu d. jude­cător de instrucţiune, ancheta la 17 şi 18 curent faptele de cari voesc să vor­besc. Din informaţiuni pozitive m’am con­vins că domnul numit, în acel interval a desverginat un număr mare de copile în etate de la ÎL—15 ani din menţionata con­ună, pe unele corupându-le prin in­­termediatoare de care este înconjurat, promiţându-le că le va face case şi le va înzestra, pe altele ameninţând cu tot felul de persecuţiuni meschine pe pă­rinţii lor. Nu voia descri toate seriile de exploa­­taţiuni infame, cu care a exploatat pe nenorociţii locuitori din comuna Mără­şeşti în curs de atâţea amari de ani, încurajat de protecţiunea vecinicului sub­prefect colectivist, Alecu Cristodorescu, alt grec, tot atât de original, tot atât de barbar, despre a cărui mod de admi­nistrare vom începe în curând o întreagă campanie. Aceasta a doua ediţiune a lui Scar­­vulis de la Brăila, a făcut o fată (cu o ţigancă pe care a desverginat’o), a bo­tezat­ singur acea fată, şi după ce a adăstat’o 12 ani, a desverginat şi pe această fiinţă care era fructul amorului lui, dar fata fiind prea mică, a căzut victimă, murind în dureri teribile şi în condiţiunile cele mai deplorabile; fata este a lui Varicu Ţiganul, aflat în ser­viciul grecului şi ca proba cea mai ecla­tantă, ţiganul şi ţiganca, părinţii fetei, precum şi alţi martori, au declarat deja acest mister d-lui jude instructor în cer­cetările de la 17 şi 18 curent. Mulţumită parchetului de Putna s’au descoperit 4—5 fapte ale acestui grec. Având mulţi bani, el se laudă în stânga şi în dreapta că va scăpa, dar locuitorii din Mărăşeşti indignaţi, nu cred că cu nişte magistraţi integri se poate scăpa criminalul de pedeapsa ce merită.­­ Ni se comunică următorul fapt asupra căruia atragem deosebita a­­tenţiune a d-lor erori ai spitalelor civile, cu rugămintea de a cerceta cazul mai de aproape : Unul dintre internii serviciului chirur­gical al d-lui dr. Fiala a fost dat afară din serviciu In mod cam brusc de către șeful săU. Colegul acelui intern, — un tânăr în contra căruia n’a existat nici o dată cea im-cr­ nma plângere, —v în* urma unei con- sfătuiri cu cei-l’alți interni al spitalului Filantropia, se hotăra se ceară permuta­rea sa în alt serviciu, pentru a nu fi ex­pus şi dânsul l­a o asemenea tratare din partea şefului său, d. dr. Fiala. A doua­ zi după eliminarea internului, colegul acestuia ceru deci voe d­rului Fiala ca să absenteze de la vizita ma­tinală, având a merge la 10 ore la Efo­rie pentru a’şi regula poziţia. D. dr. găsi de cuviinţă a’l ameninţa cu vorbele : „Lasă, d-le, îţi voia regula cu poziţia !» In urma acestei ameninţări internul în chestiune s’a retras într’un mod foarte liniştit. D-nii efori, întemeindu-se numai pe un raport al d-lui dr. Fiala, au destituit pe ambii interi, lucru fără precedent. Sperăm că d-nii erori vor re­veni asupra măsurei nedrepte ce a luat, şi nu va persista lovind în vi­itorul ştiin­ţific a doi tineri valoroşi. FORTJL „ExTJ&Tttl” PAUL BOURGET PARTEA A TREIA VII Profil de Madonă 32 UN­CIJOASA El se aplică la îngrijirile minuţioase ce tinerii iau de dânşii în de aseminea momente, prin o puerilă cochetărie mai rea de­cât acea a femeilor, fără a avea încă curagiul de a’şi zice net: »voia mer­ge stada Murillo,“ şi acum nu se mai adresa către timiditatea lui pentru a cere forţa contra dorinţei care creştea, creş­tea în el. Obiectele odăei sale îl amin­tise de Rosalia. Cu probitatea sentimen­tală, aşa de naturală la o inimă cu totul tânără, el se aplică lung timp a-şi re­­presenta datoriile către biata copilă. »Dacă ea ar primi iară ştirea mea pe un om care i-ar plăcea cum îmi place mie d-na Moraines, ce aş gândi eu de asta?...“—D­­nsă, reluă vocea ispititoare, tu eşti un artist, tu ai nevoie de sensaţil noul, de o esperienţă de lume. Oare te duci la d-na Moraines pentru al face curte ?...« In acel moment el destupă pentru a pune două picături pe batistă, un flacon de white rose ce avea pe masa lui de toa­­letă. Pătrunzătoarea aromă făcu să fur­nice prin vinele lui acel soin de fier, a­­cea caldă undă de dorinţă, beţie şi tur­­ment a pasiune­ născânde la naturele ca a lui ardente şi conţinute. De când el iubea pe Rosalia el redevenise cu to­tul cast, prin un scrupul de finanţat tainic. Toată rezerva fineţei sale fu tulbu­rată în el de­odată prin acest parfum, printre care el revăzu ceia ce era cel puţin ideal în femeia apropo de care în­cerca de a-şî da lui însuşi motive­­inte­lectuale de admiraţie : ceafa ei aurită, gura ei roşie cu dinţi albi, sânul ei, u­­merile şi nuditatea braţelor sale pe care părea că îngâlbineşte un puf de aur. Ce mai putea face ideia de realitate către Rosalia, contra acestor visiuni ? Erau cinci ceasuri. René eşi, se sui iar în trăsurii şi zise : „Strada Murillo“,­­tot lungul drumului el închidea ochii, atât era de dureroasă înţepătura sensa­­ţiei lui de aşteptare. Se amesteca în a­­ceasta ruşine pentru propria lui slăbiciu­ne, o nelinişte a necunoscutului, o bucu­rie profundă la ideia că are să revadă acel chip cu trăsături delicate, în fine se amesteca puţin din acea nebună speranţă cu atât mai ameţitoare cu cât este mai nedeterminată, care împinge această vîr­­stă pe drumuri noul, numai pentru că ele sunt noul. Impresia duratei aşa de necesară omului format care a judecat viaţa şi o ştie prea scurtă, este odioasă tinerilor. Ei sunt schimbători şi prin con­secinţă perfizi, prin cel mai naiv din in­stinctele fiinţii lor. Acesta care valora mai mult de­cât mulţi alţii, trădase deja ire­parabil în gândire pe tânăra fată de care se ştia iubit, când trăsura luî se opri î­­naintea uşel a acelei Suzane întrevăzută în ajun o oră. El ar fi călcat pe inima Rosalie! maî de grabă de cât sâ nu treacă această uşe, acum. Afară de asta, dacă această amintire îi maî reveni încă o ul­timă dată, el a trebuit sâ şi zică acel: „Ea nu o va şti nici­odată,“ a tuturor­­ trădărilor de acest ordin, şi el trecu îna-­­­inte. Casa unde locuia d­na Moraines oferia acel aspect complicat, graţie căruia arhi­tecţii moderni ai cartierilor elegante ştiu să deie o semi-fisionomie de otel privat la nişte simple construcţii distribuite in aparta­mente. Casa era înaltă, cu o profusiune de ferestre de stil, și separată de stradă print’o ogradă închisă prin un grilaj. Loja consieriului consista dintr’un soin de pa­vilion gotic, situat tocmai în centrul a­­cesteî grile ; și când Rene întrebă dacă d-na Moraines era acasă, el putu să vadă în interiorul acestei loje o odaie mai lustruiată, mai cernită și mai bine mobi­lată de­cât salonul familiei Offărel în serile de mare recepțiune. Vechiul sol­dat, decorat cu medalia militară, căruia acest pavilion servea drept casa Invali­zilor de ar fi răspuns chiar negativ la chestiunea tânărului, încă tot acest din urmă ar fi fost aproape fericit, atât e­­moţia sa devenise greu de suferit, de mare ce fusese. El auzi aceste cuvinte : »în fundul ogrâzei, uşa din faţă şi la al doilea.» El trecu scările peronului, pe urmă intră sub acoperişul unei scări de lemn garnită de un covor cu nuanţe plăcute. Atmosfera acestei scări era caldă ca şi aceia a unei camere. Plante verzi de ic! de colea încovăiau frunzizişul lor ilumi­nat de către gazul aprins deja. Scaune erau plasate la­­fie­care cotitură a pahe­­ului, pe care tânărul­­trebuia să şază în două rânduri. Picoarele lui tremurau. -f Dacă el ar fi putut sâ’şi facă ilusie până atunci, asupra genului de interes care îl atrăgea în partea d-nei Moraines e! tre­buia să înțeleagă acum constatând es­­cesul de tulburare nervoasă în care îl arunca apropierea acestei femei, că acest interes nu avea nimic a face cu o sim­plă curiositate. El umbla cu toate acestea ca printr’un vis. In astă stare apasă el pe timbrul de la uşă şi auzi pe valet a­­propiindu-se, îi vorbi, şi înainte de a pu­­­tea sâ-şi revină în fire, intra condus de acest om, în micul salon unde era pe­riculoasa persoană a c­reia farmec­ul II suferia până la aşa grad, fără a cunoaşte nimic de la dânsa de­cât frumuseţea ei.— Vai ! această frumuseţe nu este aşa de adese ori de­cât o minciună, mai rău de­cât cele­lalte, când cine­va vrea sâ vază încă altă ceva de­cât o linie, un contur, o aparență !... (Va urma)

Next