Lupta, septembrie 1889 (Anul 6, nr. 921-945)

1889-09-11 / nr. 929

LUPTA2tm^^^kgm^geamraaaga^^ xmmawjmmnm Prima probă. Istoria, D. Grigore Buţureanu, a voit să înceapă întâi din cauză că a trebuit să meargă la consiliul general de instrucţie. Modul în care a pus d-sa întrebările, chestiile asupra cărora a examinat îi fac onoare. Fără aer, iată pretenţie, d-sa întreba despre Domnii însemnaţi şi în special despre evenimente bătătoare la ochi şi folositoare omului. La examenul de istorie au fost câte zece concurente la care le-a căzut acelaşi subect. Originalitatea prin care a voit d. Buţureanu să fie cunoscut şi recunoscut a fost blândeţea şi delicateţa, şi o spunem aceasta fără intenţie de a-l lăuda, ci numai de al recunoaşte datoria bine împlinită. A 2-a probă. Religia. Aci să schimbă tonul, avem a face cu părintele Conon, doctor în teologie. Părintele Conon pune două soiuri de întrebări: cu un fel atinge Dumnezeirea, cu altul provoacă râsul intre concurente. Ce este D-zeu, cum s’a făcut lumea, cum a însemnat D-zeu pe oamenii plăcuţi Iul, unde şeade Christos, cum a dat Christos esemplu de slugărnicie ucenicilor săi, toate aceste sujete, după espresia părintelui Conon, le întreba şi la caz oportun chiar le esplica, cu o dexteritate de credea cineva că a fost în cer în vacanţa trecută , mai bine destăinuia părintele Conon misterele cerului de cât povestesc minunile Expoziţiei franceze cei cari s’am întors din Paris ! Apoi întreba ce e nuntă, dacă toţi oamenii se însoară, din cele zece porunci ale lui Moise nu lăsa una netălmăcită ; cele nouă fericiri încă nu erau uitate, cum a recrutat Isus pe ucenicii săi, dacă a intrat Isus pe jos sau călare în Ierusalim, cum a vindecat Christos pe femeea care s’a atins de dânsul... etc. etc. Mai făcea şi morală celor ce nu ştiiam toate cele ce-i trăznea d-sale prin cap să le întrebe. O copilă chemată la examen, îi presintă cărţile pe care a învăţat, şi d-sa îi răspunde emfatic pentru a nu lăsa un pic de îndoială în public că dânsul ştie carte! In tot timpul examenului de religie, d. Ghibănescu profesorul de matematică, care trece drept socialist în ochii celor naivi, surâdea ca uri adevărat liber cugetător şi tot se întorcea mereu zâmbind la public ca să priceapă fiecare că d-sa e mai presus de a fi serios când se debitează atâtea parascovenii ; până aicea avea dreptate şi lumea noastră doritoare de succes vedea în el în perspectiva un bun profesor, căci la religie și la cele-l’alte obiecte el dădea note mari. Mai pe urmă ’1 vom vedea ă V oeuvre. A 3-a probă. Geografia. — D-na Buțureanu, a găsit mai fie care că s’a purtat cum se cade, dar noi cari nu avem nici un interes tn cauză, vom spune că mult mai bine ar fi făcut să pue pe toate feţele să facă harta ţărei sau a judeţului pe care -l descria. Apoi prea întreba suprafeţele ţărilor, lucru ce nu tocmai se poate concepe de o minte care nu a împlinit încă 13 ani de viaţă. A 4 a probă. Aritmetica. — A venit rândul d-lui Ghibănescu, liberul cugetător, şi cu drept cuvânt. Cine a văzut piesa Nazat, îşi va aduce aminte cum un personaj din piesă, numeşte tren de plăcere, un tren care pleacă când îi place lui. Aşa şi d. Ghibănescu, e liber cugetător, pentru că la earmen pune întrebări cum îi place d-sale să le cugete, nu cum se cere de programă. D-sa dă unei concurente să scrie numărul : 74 patralioane, 5 bilioane, 19 mii 72 sutimi miimi; alteia să transforme, în ordinară, fracţia zecimală 0,00003,003,003,003,003.. In fine uneia să scadă 8/9 din 15 trilioane 20 mii 14 ; uneia să dividă numărul complex 4 stânj., 2 palme, 5 'pe, 8 linii şi d/e prin 6 lei, 30 parale şi 0,65 din o para; uneia să spue la moment câte parale sunt într’un galben şi alteia să calculeze cât fac de 0,040008900 ori 9 stânj. pătraţi 20 p. pătr. 63 palmace pătrate şi 143 linii ? (autentic). Nimic n’aş avea eu de zis la toate aceste chestiuni, când mi-ar fi fost mie puse, măcar cu rămăşag şi tot le deslegam, dar unor copile, cari de abia au putut mistui câtă bruma de aritmetică le mai fac cele profesoare, asta e prea grav, înţelegeam şi eu, cum fiecare putea pricepe, ca d. Ghibănescu să constate care din concurente lucrează mai cu regulă şi mai cu răbdare, care face mai puţine greşele în calcul, care găseşte mai curând operaţia prin care se resolvă cutare problemă, etc. etc. dar să secătuiască d-sa matematica abstractică, voim să zic teoretică, şi aceasta cu nişte copile cari mai toate am lucrat cu numere concrete la profesoarele lor, asta e mai presus de aşteptarea fiecăruia şi peste latitudinea ce dă legea concursului. Examenul d-lui Ghibănescu a fost un examen de iarmaroc sab o distracţie de spirée, cu deosebire că d-sa în loc de veselie a provocat printre oameni un adevărat scandal. Dar totul se esplică, d. Ghibănescu a voit să-şi facă nume, e tânăr şi vrea să se manifesteze ; şi în adevăr a reuşit tot aşa de bine şi în acelaşi fel, precum a făcut Erostrat! A 5-a probă.— Româna. Cu plăcere încheim această dare de seamă, spunând că d. Pompiliu a ştiut dacă nu mai bine, cel puţin tot aşa de bine ca d. Gr. Buţureanu să se achite de sarcina sa. La d-lui putea oricine să vadă care fată ştie şi care nu; căci dacă voim a sonda ştiinţa a cinoi oameni trebuie a-i întreba ce e uşor, iar nu ce e greun; la uşor va răspunde numai unul, sari unul mai bine decât altul, iar la greri amenduoi vor şti tot atâta de puţin (sări nimica). Rezultatul concursului mi se pare că va fi astfel : cele cu stăruinţi vor fi admise, iar din celelalte nici una sări un număr neglijabil. Un lucru uitam să spun : că d. Ghibănescu nu întreba pe toate fetele bucăţi aşa de grele. Acum se naşte o altă întrebare : cum rămâne cu dreptatea când vei fi întrebat pe o fată bună un lucru greu şi pe una slabă — la întâmplare — un lucru uşor ? Numele lui Ghibănescu a devenit obiectul de invidie a multora, toată Moldova îl va cunoaște ; ce fel, n’are a face, are el renume ? Solus. ---------------------------------------- DIN AFARA ITALIA Atentatul contra d-lui Crispi Ministrul-preşedinte al Italiei, d. Crispi, are toate şansele posibile. El trece de un mare avocat, deşi e lipsit de elocinţă,şi-a făcut o reputaţie de erou fără ca vreodată să fi mers în foc şi a sfârşit prin a face să crează pe linguşitorii săi că el e cel d’ânteiun bărbat de stat, după d. de Bismark, de care Europa se mândreşte, de şi nici odată n’a dat cea mai mică probă palpabilă de geniul său politic. Nu lipsnea gloriei sale de cât coroana de martir şi iată că s’a găsit la Neapole un declasat care a voit să ’i decearnă această supremă distincţiune. Este adevărat că tânărul Apulian care a atentat la zilele primuluî-ministru n’a glumit şi când a dat a dat cu sete. Rana ce el a făcut’o în bărbia victimei sale este profundă, carnea este distrusă până la os şi cicatricea va avea, după vindecare, o lungime de aproape de cinci centimetrii. Ziarele guvernamentale profită de acest accident pentru a arde un supliment de talmâie subt nasul idolului lor și unul din aceste ziare a mers, în naivitatea servilismului său, până a întitula darea de seamă a acestui atentat: Regicidul de la Neapole. Autorul acestei agresiuni, după depeşire ce ara primit, este un oarecare Caporaliu în etate de 25 ani şi care a fost împins la acest act de stupidă d sperare de o mizerie atroce. El venise la Neapole pentru a căuta de lucru, dar cu toate recomandaţiele ce i s'a dat de deputatul radical ales de colegiul său, d. Bovio, el n’a putut să găsească nici o ocupaţie. Faptul că el a fost recomandat de un deputat democrat pentru a’şi găsi de lucru, a fost pretextul unor ziare moderate şi clericale de a face odioase insinuări, dar Caporali revendică onoarea că a’ proectat singur acest plan, afirmă că el n’a avut complici şi pretinde că a fost împins la acest fapt de un acces de desperare. • Investigaţiele poliţiei au probat, până acum, că el a spus adevărul. Nu s’a descoperit nici un complot. El a lovit pentru a lovi, orbeşte, fără ase întreba dacă soarta sa s’ar ameliora prin aceasta. El, îmbibat de doctrinele egalitare, trăit în Miazăzi, unde nasc aceste temperamente desechilibrate, venit apoi la Neapole, în acest oraş unde furnică o nenumărată mulţime de partaş şi de proletari, cari îşi păstrează prerogativa de a servi ca cadre pentru aceste scene tragice, a fost împins fatal la un asemenea fapt, afirmând prin aceasta vivacitatea înspăimântătoare a urilor cari clocotesc la fundul organismului nostru social şi cari în acest moment sunt întreţinute de criza economică, ale cărei consecinţe cad din nenorocire tot asupra celor săraci. «Italia suferă, a zis Caporali, şi efi am voit s’o răzbun în persoana aceluia pe care îl consider ca principal autor al acestor suferinţe». Astfel fiind lucrul, orice om trebue să acorde circumstanţe uşurătoare lui Caporali. Dacă s’ar fi descoperit un complot ar fi cu^totul alt ceva ; dar nu există nici un partid în Italia care să se fi coborât până la asasinatul politic. Ceea ce e sigur este, că Caporali odată hotărât pentru crimă s’a arătat decis a o executa până la capăt și n’a manifestat nici o ezitare. Dacă d. Crispi n’a murit, aceasta se datoreşte întâmplăre, iar nicidecum agresorului sau. Neavând bani pentru a-şi cumpăra o armă, Caporali a fost forţat de a se servi de o bucată de piatră ascuţită. Iatăne reîntorşi la epoca de piatră. Această piatră a fost asvârlită cu o tărie şi violenţă de necrezut. Dacă în loc de bărbie ea ar fi lovit o altă parte a capului, viaţa primului ministru italian ar fi fost compromisă. Lovitura a fost atât de tare că d. Crispi spune că în momentul în care a primit-o a simţit în interiorul craniului ca o detunătură de tun, şi astfel se explică congestia cerebrală ce a avut precumşi hemoragia internă careşi-a găsit eşire prin urechea dreaptă. Se poate zice că preşedintele consiliului italian a scăpat ca prin minune şi aceasta explică explozia de simpatii al cărui obiect a fost d. Crispi şi la cari s’au asociat toate partidele politice, afară de clericali. Caporali deci, în acelaşi timp, a atras d-lui Crispi simpatiele a o mulţime de persoane cari in politică îl considerăm ca un om nefast şi şi-a refăcut oarecum popularitatea pe care o pierduse cu desăvârşire. ------------------------------------- ACTE OFICIALE Ministerul de interne. — Se disolvă consiliele comunelor rurale Răchiteni şi Dulceşti, din judeţul Roman, Elisabeta din Teleorman, Ţâţa şi Moroenii din Dâmboviţa. Ministerul de resbel — Se înaintează la gradul de adjuncţi clasa II, pe ziua de 30 August 1889 . Vasiliu Dimitrie, de la intendenţa corpului floti- 1»I, în acelaşi serviciu. Budachevici Savel, de la intendenţa diviziei 3 infanterie, la acelaşi serviciu. Luca Constantin din serviciul intendenţei corpului I de armată la acelaşi serviciu. Micşunescu Dimitrie, din regimentul 1 artilerie la intendenţa diviziei active. Botez Vasile de la intendenţa corpului XV de armată, la acelaşi serviciu. — Se înaintează la gradul de administrator clasa II, pe ziua de 30 August 1889 . Păun Constantin, din regimentul 10 dorobanţi, în acelaşi regiment. Ursache Gheorghe, de la manutanţa armatei, în acelaşi serviciu. Cioran Gheorghe, din regimentul 8 dorobanţi, în acelaşi regiment. Mihăilescu Gheorghe, din regimentul 19 dorobanţi, în acelaşi regiment. Basarabescu Gheorghe, din administraţia centrală a războiului, în acelaşi serviciu. Ionescu Petre, de la herghelia armatei, la regimentul 13 dorobanţi. — S’a acordat dreptul sub-oficieruluî Moisă Costache, din regimentul 16 dorobanţi, de a purta melodia Virtutea Militară de argint, pentru serviciul militar activ de 12 ani în acest grad, cu o pensiune viageră de lei 500 pe fiecare an, ce i se va plăti, cu începere de la 1 Septembrie 1889, din fondurile casei de dotaţie a oastei. Ministerul lucrărilor publice —S’a aprobat avansarea actualilor conductori gr. III, Popovici Ion şi Fotescu Tache, pe ziua de 1 (13) Septembrie 1889, iar în locul acestora, confirmarea, pe ziua de când va intra în funcţiune, a aspirantului Popescu I. Nicolae, şi a actualului factor Theodorescu B. Ion. INFORMATIUNI Regele a primit din partea d-luî vice-preşedinte al Republicei Equator o scrisoare de felicitare, drept răspuns la notificarea ce ’i s’a făcut că Principele Ferdinand, nepot al Regelui, a fost desemnat, conform art. 83 al Constituţiunei, ca moştenitor presumptiv al Coroanei şi a primit titlu de Alteţă Regală, Principe al României. Ex Regina Serbiei a venit în Moldova din Rusia cu trenul până la Unghenii Români la 7 a. c. de unde s’a urcat în trăsură condusă fiind de d-l N. Răznovanu şi familia până la Stânca, proprietatea sa. Regina Natalia va petrece acolea vreo opt zile. Se ştie că Camera a ales o comisiune de deputaţi care să culeagă informaţiuni pentru darea în judecată a miniştrilor colectivişti. Vedem că de atâta timp aceasta comisiune nu s’a mai întrunit şi nu lucrează nimic. Nu ştim din ce cauză comisiunea nu dă nici un semn de viaţă, ceea ce ştim este că aceasta e cel mai bun mijloc pentru a spăla pe reolectivişti. Iată rezultatul alegerilor efectuate în zilele de 6 şi 8 Septembre 1889 pentru consiliul comunei urbane Bârlad: Colegiul 1. — Votanţi 245. S’am ales cu majoritatea de 134 voturi, fiind 3 anulate: D-nii Iancu Sturza, Doctor Codrescu, Nicolae Nicorescu, Panait Neacşu, Emil Brukner, Iorgu Coroiu, Panait Chenciu, Dumitru Costandacin. Colegiul II, Votanţi 454. S-am ales cu majoritatea de 232 voturi, fiind 13 anulate : D-nii G. Dimopol, Costache Popescu, Costache Nicolau, Costache Haraga, Alecu Hristea, Pavel Melinte şi Ghiţă Liga. Regina Natalia a avut o lungă corespondenţă telegrafică de când a sosit la Iaşi, cu mai micte persoane politice din Belgrad. Aceste telegrame au trecut prin oficiul central din Capitală. Se crede că regina aşteaptă oarecare comunicări importante din Belgrad . Mihel Daniel a întors cum a şi primit lista ce i s-a încredinţat pentru subscrierea în folosul incendiaţilor de la Bivolari. Generos om e cetăţeanul Mihel Daniel! Se înfiinţează încă 2 pepiniere de viţe americane, una în Prahova, în teren calcaros, şi alta în judeţul Botoşani, în vederea filoxerărei importantei podgorii a Cotnarilor şi şi cari sunt absolut necesare, faţă cu progresul ce face flagelul. Sorţul a hotărât ca viitorul congres al studenţilor universitari să s se ţie la Botoşani. X S’a deschis pe seama ministerului de resbel un credit extraordinar de lei 45.000, pentru înfiinţarea obiectelor de mobilier necesar noului spital militar din Bucureşti. X A D. Burlă a sosit în Capitală ca să încerce, dacă o putea, să ’şi retragă demisia ce ’şi-a dat’o din postul de director al liceului din Iași, ca răspuns la întrebarea ce X X FOIȚA ZIARULUI .LUPTA” — 12 Septembrie 1889. — " ' Tg ALBERT DELPIT CU PASIUNE VI. — Curmare) — Dar’, cu toată priceperea lui, Rixens, nu judeca în modul acesta. Cinismul aparent al Maudel, ’i părea o sinceritate brutală. El nu vedea de cât franchețea, fără să ghicească abilitatea. Ea nu ’l ascundea nici chiar preferența ei pentru... pentru cel-l-lalt! Mai mult decât atât. Maud nu rămăsese ea fidelă programului fixat de el însuși ? El se reîntoarse lângă ea și se așeză ca mai nainte : — Ai dreptate draga mea. Sunt un ingrat și ești o creatură încântătoare. Ași merita să fim pedepsit , dar d-ta nai vroi să fi atât de crudă. Dar rendez vitul de mai adineauri, ’i marţi ? Maud încă ’l privea cu ochii ei ficşi. Dacă contesei Polinska ’i plăcea să compare mişcările ei ’i plăcea să compare laşitățile, încă o victorie! Rixens cădea în cursa întinsă în folosul lui Edmond, după cum Edmond, cu două zile mai nainte, căzuse în cursa întinsă în folosul lui Rixens. — Desigur, rendez-vitul ’ țiu. Pentru ce aș vrui să mă privez de o plăcere ? Ea surâdea cu un surâs de sphinx. Rixens să aplecă încet și luându-i capul în mâini, o sărută pe obraji. — La cinci ore alea Kleber ? — La cinci ore. Urmă o scurtă tăcere. Deja el să îndreptase către ușe, pentru ca să plece, când să opri deodată. — Ce greșală am făcut! Am uitat să-ți remit partea ce ți se cuvine din urcarea acțiunilor Rio. Iatămă scumpă amică; când sunt lângă d-ta, nu mă gândesc decât la d-ta. El luă un plic destul de mare din portofoliul seri și -l puse pe semineri. Maud se roşi puțin. Era plăcere sab confuziune ? Poate că amândouă. — Mulțumesc, spuse ea cam încet. — Bine voește și nu -mi mai mulțumi! Nu sunt oare cel mai bun amic al d-tale ? Adio... sari mai bine, pe curând! Ea rămase singură. Expresia obrazului seni să schimbă iute— Mă plictisesc, murmură ea, făcând un gest obosit. Ași erta lui Edmond să nu mă ia de soție, dar nu i-așî erta lui Rixens, să mă coste amorul lui Edmond.... Ea făcu câțiva pași prin odae jucându-se cu inelele din degete, ca de obicei. — El mă așteaptă la cinci.... La șoapte voi fi înapoi.... Acum sta în picioare dinaintea șemineului. Ochii săi căzură pe plicul pe care agentul de schimb î 1 lăsase. încet înfățișarea plicticoasă a obrazului ei dispăru, întocmai cum dispar norii alungați de un vînt ușor. Maud rupse plicul și 15 bilete de câte 1,000 fresira cu fâșietura mătasei. Privirea ei ștearsă deveni vie, învârtind biletele de bancă, cari ^reprezentări pentru ea un capriciu mulțumit, sari o cochetărie satisfăcută. — La urma urmelor trebue, murmură ea.... Edmond, amorul; Rixens, banii.... Fiecare rolul său! VII Femea cea mai proastă chiar, este totd’a-una foarte abilă când e amorezată ; pe când omul, chiar cel mai inteligent, e tot-d’a-una prost când este amorezat. Gelozia sa ’l făcea pe Edmond ca din ce în ce să fie mai amorezat de Maud. Dimineaţa când ’şi reaminti cochetăriile amantei sale, el o despreţuia, o ura şi ’şi promitea să rupă lanţul greui care ’l strângea. Apoi pe măsură ce era întâlnirea să apropia, el născocia scuze ingenioase, pentru a desvinovăţi pe iubita sa. Departe de ea, să încredinţa, că este cea din urmă dintre femei; lângă ea să grăbea să n’o recunoască. Şi când instinctul serise revolta cotra laşităţei sale, el să acuza pe el, zicându-şi : «Am o sută de probe reale de iubirea ei, şi nici una măcar de trădarea ei.» Acum împărţea ziua în două părţi, una o da Mandei, pe cealaltă Genevievel. In toate zilele la 5 ore se ducea la Grand- Hotel , şi crea o adevărată bucurie pentru el, să flecărească cu mica sa amică. Nimic mai încântător decât să asişti la deşteptarea vieţei la o fată. Puritatea impresiunilor sale nu este încă alterată; ea are inima plină de iluzii şi capul hrănit de idei; viitorul e i apare cu atât mai plin de făgădueli, cu cât ea ’l judecă după trecutul ei liniştit. Genevieva plăcea lui Edmond, mai ales fiindcă n’avea nimic din fata de convenţie, care a fost obiectul tuturor pieselor de teatru şi al tuturor romanelor timp de 30 ani. Ea era castă şi instruită; nefiindu-i nimic necunoscut, ea nu să temea de nimic. Copilul de 18 ani adăpostit supt aripa părintească să sperie de toate, pentru că are în faţa sa un necunoscut, care -l înspăimântă şi ’l atrage. Mai la aceiaşi oră când Rixens alerga la întrevederea primită de Maud, Soi’bier batea la ușa apartamentului locuit de oi. La Faurie la nici o dată, Genevieva încă nu se întorsese și munteanul era singur. — Te așteptam, amicul meuc, dar nu sunt surprins de desiluzia ta. Veneai să vezi pe nepoată și nu găsești decât pe unchiu. Nu este același lucru! E greşala mea, o recunosc. Având nevoe să vorbesc cu tine am spus copilei să nu se grăbească de loc. — Ah ! Ge, oare ? — Da ! Edmond, examineazămă bine. Așa e că am o înfățișare proastă ? — Dar nu,.... dar nu,... — Să pare, că asta nu să vede ! Ei bine ! scumpul melc, sunt amorezat Tânărul surâse. — Care va să zică tot ești urmărit de proectele d-tale de căsătorie ? — încă ! dar, din nefericire ,mi-e teamă, ca nu cumva ea să mă refuze. — O ! o! vorbești deja numind-o ea ! Este grav. Te-ai dat pe față ? — Nu încă. Nu îndrăznesc. Și nu voi îndrăzni până ce nu va fi Genevieva măritată. Cu toate acestea, chiar fiind liber mă tem, să nu mă izbesc de o mulţime de pedici. Peste astea tu î mi vei putea fi trebuincios, fiindcă tu cunoşti pe aceea . pe aceea pe care o iubesc. Este d na Vivian. Dacă ar fi detunat un tun în odae, lui Edmond nu iar fi vâjiit urechile mai tare. (Va urma).