Lupta, noiembrie 1889 (Anul 6, nr. 969-992)

1889-11-08 / nr. 975

2 Când se gândesc bieţii oameni că ai alegerile viitoare nu vor avea poliţia şi deci toate strigătele,lor , la alegerii cu cari răspundeau radicalilor când le ară­­tau ticăloşia politicei lor, vor rămâne nişte fanfaronade ordinare, le vine să turbeze de necaz. Radicalii sunt mulţumiţi că s’a sfârşit criza, care faceau pe toţi să se ocupe numai cu chestiuni de bucătărie politică. El speră că de aci înainte se va putea începe şi lupta de idei şi pentru reforme democratice. El îs bucuroşi de pataram­a meritată a lateralilor şi au de gând să se pue pe lucru ca să doboare influenţa ne­meritată ce o au şefii lateralilor, doi oa­meni cari n’au avut nici o­dată pasiunea ideilor politice, ci numai pasiunea ale­gerilor, cari aduc ceva în guşe. Este o ruşine pentru un oraş emancipat ca Iaşii să dea atâta importanţă la nişte agenţi electorali, ori­cât de maeştrii ar fi în arta lor . Publicul care nu face politică de cât la zile mari, bănuelnic cum e românul din fire, crede că venirea d-lui Manu e cu voia ddul Catargiu, care a vrut să scape de d. Vernescu şi să face supărat cum s’a făcut supărat şi când conserva­torii au rupt’o, în primă­vara anului 1888, cu disidenţii. Se prea poate ca mintea Moldoveanului cea de pe urmă să fie, ca tot­ d’a­una, cea mai bună. O dovadă de cât a preocupat pe a­­cest public schimbarea ministerului, am avut’o în faptul că n’a rămas nevândut nici un jurnal din cele politice, pe când „Universul» a rămas cel puțin pe ju­mătate. ---------------------------­ ACTE OFICIALE Ministerul de interne Sunt numit : In administraţia judeţului Roman. — D. Petru Febius, în funcţiunea de poliţai al oraşului Roman. In administraţia judeţului Putna — D. Pascali I. Demetriade, fost ajutor de sub­­prefectură,, în aceiaşi calitate ,la plasa Răcăciuni. In administraţia judeţului Ilfov. — D. Dimitrie Ioanin, fost sub-prefect, în func­ţiunea de ajutor la sub-pre­fectura plăşeî Sabaru. Ministerul de resbel — Căpitanul Cătuneanu Mărgărit din corpul flotilei se numeşte căpitan de port clasa I la Ca­laţi la­ vacanţa ce eseistă. — Theodori Alexandru, căpitanul portului Ga­laţi, se trece în aceiaşi calitate la Cernavoda. — D­ragolette Dimitrie, căpitanul portului Cer­navoda, se trece în aceiaşi calitate la Giurgiu. — Sergentul bacalaureat Mihaîcţ Emanoil, fost în regimeatul 2 roşiori s'a înaintat pe ziua de 1 Noembre 1889, la gradul de sub-locotenent în re­zervă la corpul II de armatâ. Ministerul lucrărilor publice — D. Ioan Brezeanu, actual conductor în servi­ciul drumurilor din judeţul Vlaşca, se destitue din postul ce ocupă la acel judeţ. — D, inginer Emanoil Grădişteanu, se numeşte în postul de inginer asistent la serviciul atelierilor, şi D. Ermil Arghir Pangrati, inginer cu diplomă al şcoalei de poduri şi şosele din Paris, se numes­­ce sub-inspector de mişcare la serviciul tracţiune­, ambele numiri pe ziua de 15 Noembre 1889, denţa, să autorize şi să aprobe cheltueli, să sem­neze ordonanţele de p­lată saft delegaţiunî pentru toate serviciele publice, dependinte de ministerul instrucţiune! publice, în limitele prevederilor bud­getare şi creditelor acordate pe seama sa şi con­form dispoziţiunilor admise de legea coruptabilită­­ţii generale a Statului. D. N. A­.K­. Popovici, secretarul general al ministerului de finanţe, este împuternicit a aproba cheltueli şi a semna ori­ce corespondenţă şi ordo­nanţe de plată pentru toate serviciile publice ata­şate la ministerul finanţelor, în limitele creditelor acordate şi conform dispoziţiunilor admise de le­gea asupra comptabilităţi­i generale. In timpul lipsei d-lui Dimitrie Dobrescu­, se­­cretarul general al ministerului domenielor, se au­toriză d. Grigore Lehliu, directorul general al do­menielor şi pădurilor Statului, a încuviinţa şi au­toriza cheltueli în numele ministerului, a semna toată corespondenţa, precum şi ordonanţele de plată pentru serviciile publice dependente de acest mi­nister, în limitele creditelor ce sunt deschise prin buget şi legi speciale, şi conform dispoziţiui­lor stabilite după legea comptabilitaţei generale a Sta­tului. — Sunt confirmaţi : D. Ioan T. Istrătescu, în funcţiunea de comi­sar poliţienesc în oraşul Câmpu-Lung. D. Alexandru Blidărescu, în funcţiunea de co­misar poliţienesc, şef al biuroului de servitori din oraşul Brăila. D. N. G. Georgescu, în funcţiunea de registrator­­archivar în cancelaria prefecturei judeţului Râm­­nicu-Sărat. D. loan Alexandrescu, în funcţiunea de copist clasa I în cancelaria acelei prefecturi. D. Iorgu I. Theodorescu, în funcţiunea de re­­gistrator-archivar la sub-prefectura plaiului Slănic- Pârscov din judeţul Buzău Sunt confirmaţi pe ziua de 1 Noembre 1889, D. M. I. Tutunaru, în funcţiunea de secretar al poliţiei oraşului Giurgiu. D. Marin Răcelescu, în funcţiunea de comisar poliţienesc în oraşul Corabia din judeţul Romanaţi D. Ioan Andreescu, în funcţiunea de comisar po­liţienesc în oraşul Constanţa. D. S. Gheorghiu, actual comisar poliţienesc în oraşul Mizil, în aceeaşi calitate în oraşul Ploeşti D. Iordache Sevescu, în funcţiunea de registrator archivar la sub-prefectura plăşei Berhometele-Coşula din judeţul Dorohoi. D. Marin Grigoriu, în funcţiunea de registrator archivat­ la sub-prefectura plăşei Siret din judeţul Covurlui D. D. Iordache Grigoriu, în funcţiunea de copist la zisa sub-prefectură. Ministerul agriculture!, industriei, co­­merciului și domenilor­ i, Se deschide d-luî ministru al agriculture!, in­dustriei, comerciului și domenielor, un credit extra­ordinar de lei 1.000, pentru acoperirea cheltuelilor de înmormântare a decedatului inginer al Statului locotenent-colon,­ N. Neculcea. Decision­ ministeriale — Se autoriză­m Stef. C. Michailescu, secretar general al acestui minister, să semneze corespon­ FOIȚA ZIARULUI aL­IPTAn — 8 Noembrie 1889. — ŞCOALA GENTRALA DE IASI Noul edificiu Tot răul care bântue sărmana Româ­nie, provine din­: protecţiune, nepotism şi favoritism , la care se mai poate a­­dauga : interesul personal şi politica. La noi în România nu se caută per­soane competente pentru cutare sau cu­tare specialitate, ci se însărcinează ne­poţii sau favoriţii, fără să fie competenţi pentru sarcina ce li se încredinţează. Exemplele următoare vor proba ade­vărul : La înfiinţarea conservatorului din Iaşi, la 1860, s-a numit director de conserva­tor un fost casier la opera italiană, pe motiv că serveşte de mulţi ani la trupa de opere (adică vindea bilete), şi prin ur­mare e competent. Tot în Iaşi, pe la 1861 sau 1862, s’a numit director la şcoala de meserii un subiect de farmacie, sub cuvânt că spi­­ţerul cunoaşte chimia, ergo, e competent, pentru a fi director la stolerie, la strun­­gărie, butnărie, ferărie, lăcătuşie, serde­­cărie, la boltul de trăsuri şi la hamură­­rie sau curelărie. După acesta a urmat un pictor, ca di­rector la aceasta şcoală, iarăşi persoană competentă. De la 1859—1860, la tribunalul din Iaşi era numiţi membrii de tribunal , un pic­tor şi un tehnic, iar la ministerul lucră­rilor publice un jurist absolut, în loc să LAPTA ---------------------------------------—. fie tehnicul la lucrările publice şi juristul judecător. Tot asemenea, se întâmplă cu edificiile publice , se însărcinează cu compunere de planuri şi cu conducerea construcţiu­­nilor persoane necompetente, fără prac­tică de­cât poate cu puţină teorie. S­au se ia un tehnic care are cu totul altă specialitate tehnică, în care e perfect, să facă pe architectul. Nu poate un inginer mecanic nici­o­­dată să facă o lucrare architectonică cum se cade, precum ni­ci­ un architect nu poate suplini pe inginerul mecanic. Nu poate asemenea un inginer silvicultor sau agri­col, sau de poduri şi şosele, a efectua o lucrare architect­onică, afară num­ai, dacă vreunul din aceştia a făcut studiu siste­matic de architectură. Tot asemenea un inginer hidraulic, un pictor, un sculptor nu sunt competenţi în arhitectură. Bărbaţii de la putere se înşală cumplit când cred că ori­care tehnic este capa­bil a crea şi a­­construi un edificiu. Precum nici­ un arhitect nu poate con­strui un pod de fier după sistemul cel mai nou­, afară de rari excepţiuni, tot atât de puţin­­va putea ori­care din tehnicii e­­numeraţi mai sus să edifice. In resu­­mat, un croitor bărbătesc nu poate face o roche femeească, precum nu poate un ceasornicar să facă încălţăminte sau un cismar ceasoarnice. Dar bărbaţii de la putere au o mul­ţime de favoriţi, protegiaţi şi nepoţi. Pe aceştia îi însărcinează cu lucrări de cari nu sunt harnici. Apoi unii de acest cali­bru, ca să-şi ascunză ignoranţa, mai sunt încăpăţânaţi şi aroganţi, că nimenea, fie de sute de ori mai competent de­cât el, nu-l poate capacita în ruptul capului. Se poate că soarta a aruncat şi neno­rocita noastră şcoală centrală pe mâna unui asemenea artist. Pentru că, când va examina cine­va edificiul acest nou­, se va convinge despre complecta necunoş­­tinţă de arhitectură a tehnicului care a compus planul şi care a construit zidirea. Să mă explic: Am fost şi eu la noua zidire a şcoalei centrale şi în scurtele momente cât am zăbovit la faţa locului, am descoperit ur­mătoarele defecte ne­mai văzute de mine până în acest moment: Zidirea, cu două etaje la mijloc, şi cu trei la capete, seamănă mai mult cu o magazie pentru cereale (hambar), sau cu o velniţă sau şi cu un penitenciar. Edificiul, de­şi mare, nu are nici mă­car o singură linie architectonică, ba nici măcar un cornice principal, care se as­cundă capetele lemnelor din coperiş; se fac despre brâul sau faţa care desparte un etaj de celăl­alt, care asemenea lip­seşte cu totul. Mă îndoesc, dacă zidirea aceasta va corespunde menire­ ei, în cea­ ce pri­veşte împărţirea încăperilor. Zidirea e mare, cu două sau trei etaje, cu toate aceste păreţi­ sunt subţiri, nu­mai de 1 şi jumătate cărămidă mare, sau de 54 centrimetrii de jos şi până sus, ca pentru un singur etaj parter. Tot omul, fie cât de simplu, ştie că păreţi de 1 ju­mătate cărămidă se fac numai la o casă cu un rând, la pământ. Pentru o casă şi numai cu un rând, se aplică şi ancore de fer, şi atunci, când nu se fac boite preste încăperi, pentru că păreţi de­­ ju­mătate cărămidă, nu pot rezista la îm­pingerea în lături“ pe care o exercită boi­tele asupra păreţilor subţiri chiar şi cu ancore. La această şcoală însă, fiind păre­ţii subţiri de­­ jumătate cărămidă de jos până sus, prin două etaje şi fără nici o ancoră, tocmai acolo, unde să reazime bolta şi împinge păreţi! cu laturi nu a fost cu putinţă să reziste păreţi! la această pre­siune, ci s’au depărtat şi bolta s’a surpat fără nici o piedică. Am examinat materialul şi executarea technică a construc­ţiune! zidurilor şi a boltelor (încă netencuite). Cărămida de calitatea cea mai bună pe care o avem în Iaşi. Mortierul de o compoziţie potri­vită şi bună, dovadă vârtoşia lui dintre cărămizi. Clădirea cărămizilor sau îmbi­narea lor nu lasă nimic de dorit. Cu toate aceste, totuşi nu e mirare că s’au surpat bolţile, şi poate cât mai de grabă se vor surpa şi păreţi­, care deja sunt împinşi în afară în dreptul boitelor, şi deviaţi din linia verticala în dreptul aces­tor boite cari despart etajul cel de jos de cel de sus. Aşa dar, cauzele surpărei boitelor sunt următoarele : 1. Păreţi! fiind preste măsură subţiri de jos până sus, în ambele etaje,’şi fără ancore, nu ar fi putut dura mal mult, nici atunci când nu s’ar fi construit boite între păreţi. 2. Pentru că chiar şi numai greutatea păreţilor din etajul de sus e prea mare pe păreţi­ cel subţiri din parter, cari nu sunt destul de puternici a suporta greu­tatea celor de sus. 3. Boitele de una cărămidă de groase, cu o arcuitură foarte mică (segment apă­sat) în raport cu grosimea, şi preste mă­sură de grele în raport cu rezistenţa ce le opuneau păreţi! cei subţiri şi fără an­core, erau de ajuns ca să se surpe îndată ce s’au luat şabloanele de sub boite. Nu a fost de ajuns greutatea boitelor de o cărămidă, dar s’au mai făcut pe boite umpluturi de moloz, ca de vr’o 25 centimetri la capete, şi la mijloc cel pu­ţin de 6 până la 8 centimetrii grosime, care moloz de sigur că a fost bătut pen­tru a se mai îndesa. Acest moloz mai a­­dăogând la greutatea boitelor aproape în­doit, a grăbit de îndată surparea. Dovadă lucrătorii cari s’au stâlcit, erau tocmai cu aşternerea umpluturilor de moloz pe bolte. Acuma se ating şi izvorul cauzelor enumerate. De­şi nu cunosc nici pe autorul pla­nului, nici pe conductorul zidire­, însă îmi imaginez că, pe lângă că nu are nici unul nici altul cunoştinţele arhitectonice cerute pentru un asemenea edificiu, (sau poate nici pentru o zidire cât de mică), apoi va fi fost şi încăpăţînat, că nu va fi primit de la nimenea—mai expert—nici o observaţie. Dacă însă nu va fi înţeles nici antreprenorul, că asemenea păreţi slabi nu vor dura, apoi era de datoria conductorului să facă observaţiuni până la cel mai înalt joc competent. Dar şi mai trist ar fi, dacă planul aşa cum s’a executat, a fost aprobat de con­­­siliul technic In asemenea caz, nu ştiu din ce persoane technice este compus a­­cel consiliu. Dar nu ’mi vine a crede să fi fost planul examinat de consiliul tec­hnic, ci poate de alte persoane necom­­­petente şi părtinitoare autorului. In ori­ce caz, planul e­ compus de o persoană fără cunoştinţă de architectură. Şi dacă cum­va planul a mai fost lipit cu culori pestriţe şi liniile desemnului trase de alt fel fin şi subţiri, apoi exa­minatorii când l’au văzut, vor fi admirat culorile şi liniile; şi dacă inscripţiunele de pe plan va mai fi fost caligrafice, cu litere înflorite, şi scrise cu multă artă, după obiceiul­ tuturor oamenilor incap­a­­bili de a compune un plan, fie archi­tectonic, fie topografic, de care am vă­zut multe, zic : când examinatorii planu­lui în cestiune l’ar fi văzut, vor fi ex­clamat : Aferim ! Halal de plan frumos ! Și au pus pecetea pe el, ca nu cum­va să se facă vr’o schimbare. Conchid : Numai singur planul defectuos preste măsură, și executarea lui cu toate de­fectele sale este de vină la surparea boi­telor, şi va urma — foarte de grabă şi a păreţilor — fără nici o îndoială. îmi pare râu că eu sunt o piază rea; dovadă proorocia ce am mai pronunţat în 2 Martie 1859 asupra podului de peste Moldova la Roman, construit de Petovin , care pod peste o lună, adecă în 2 Apri­lie acelaşi an, a şi călătorit spre Galaţi, de a înnotui. Dacă şi planul I­ Universităţei din Iaşi care s’a proectat a se zidi, va fi tot aşa de bun, apoi halal de Iaşi, Roman Neaoş. INFORMATIUNI Din Iaşi, O ploaie de decoraţii, a căzut a­­supra oraşului nostru, în urma ve­nire! Mărielor Lor pe aci. Particu­lari, militari, preoţi şi o mulţime de funcţionari s’au văzut de­odată ca din senin decoraţi. Ajutorii de primar! însă, primind Coroana României ca şi funcţionaţi! administrativi ai poliţie!, sunt cam nemulţămiţî că serviciele lor au fost resplătite de o potrivă cu ale aces­tora, toţi le primesc însă, rezervîn­­du’şi dreptul la recompense maî mar! şi ma! strălucite cu ocazia altor vi­zite regale. Primăria Iaşî, aflăm după fulge­rul, ca ar fi hotărîtă să trimită pe cine­va la Bucureşti, spre a se în­ţelege cu d. Eiffel, (la trecerea aces­tuia pe acolo) pentru înălţarea unui turn­aci , care să servească ca ob­servator pentru foc (incendiu). Pledoariele procesului Elena Ghica- Matilda şi Camil Gal, s’au terminat astă­zi. Sentinţa se va pronunţa Vi­neri 16 Noembrie.­­ In locul defunctului portărel la tribunalul de aci Paraschiv, se va numi d. Tom­a Antoniadi. Se vorbeşte că, d. prefect Ven­tura, este hotărît să demisioneze ‘ Societatea ştiinţifică literară din Iaşi ’şi a constituit b­uroul pentru anul 1889 90, precum urmează: Preşedinte : d. Grigore Cobălcescu. Vice-preşedinte: d-nii dr. Eugen Rizu şi Al. Xenopol. Secretar : d. Gr. Buţureanu. Casier : d. T. Neculau. Iar ca directori ai buletinului so­­cietăţei s’au ales d­nii Vlădescu şi H. Tictin. „ Suntem informaţi că la concursul pentru catedra de economie politică din Iaşi, se va presenta asemenea şi d. George Balş, doctor în drept şi fost preşedinte de tribunal. .­­ .. întinderea instrucţiune! asupra fostului consiliu de administraţie de la Creditul funciar din Iaşi, — pe care v’am anuţat-o, — suntem asi­guraţi că s’a făcut în urma înţele­gere! ce d. prim procuror Teodor a avut cu d-nii Catargiu şi Ver­nescu, în călătoria ce d-sa a făcut la Bucureşti săptămâna trecută. Bătrânul profesor de limba latină la Seminarul şi la Liceul din Iaşi unde a fost şi director, d. Stoica, de mai bine de 20 de ani pensio­nar, unul din cei d’ântâia profesori la fondarea școalelor secundare la X SC . ALBERT DELPIT CU PASIUNE XIX. — (urmare) 44 Ochii Maudel rămaseră ficși asupra scrisoarei ispititoare. Ea își amintea per­fect în ce împrejurări ’i-o trimesese Ed­mond. El să găseau împreună în împre­jurimile Parisului, la niște amici comuni. Stăpâna casei foarte onestă îrapedica regulat întâlnirile amorezaţilor. Ei tre­buiau să întrebuinţeze şiretlicuri pentru a se întâlni şi să se ascundă ca hoţii prin găuri. D-na La Faurie examina hâr­tia mătăsoasă pe care o învârtea printre degete. Hârtia de un gri foarte alb nu suferise nici o alteraţie. Ea căzu într'un vis adânc. Oare avea în sfârşit răzbu­narea ei? Planul, la început vag, acum se hotărâ şi ’şi formase deja conturele. Mai înteiu trebuia să aştepte ca să plece Rixens. El ar combate-o de sigur şi i s’ar pune în cale pentru a­ închide drumul. Şi apoi cui să se încreadă ? Afară de Quinsac, toată lumea va fi contra el şi în partea lui Edmond. Mai mult, ea nu putea să dispreţuiască aju­torul lui Fernand. T­­rebuia un complice în mica infamie pe care o proecta. Şi pă cină să aleagă, dacă nu pe acest Pa­risian prea puţin scrupulos, capabil de ori­ce pentru a obţine recompensa după care umblă ? In minutul în care aceste idei se frământau în capul tinerei femei, ea auzi scârţâind în mijlocul tăcerei nopței, poarta ce da în alee — Semn bun, murmură ea. întâmpla­rea mă slujește de minune. Oare no­rocul va fi cu mine ? Fără să­ ezite ea deschise fereastra și se aplecă afară. Luna lumina splendid grădina și parcul. La o distanță oare­care Maud zări pe Quinsac, care se în­drepta către casa adormită. Ea cugeta un minut: era ora unu. Toată lumea dor­mea la Madelena ; ea își spuse că nimeni nu va ști această întâlnire scabroasă. Ea chemă încet: — Fernand... Fernand... Tânărul ridică capul și rămase încre­menit. Când el se apropie cu câți­va paşi ea adăuga : — Nu te duce în camera d-tale. Urcate drept la mine. Te aștept. Fernand credea că visează. Este cu adevărat Maud acela care îi vorbește sau el a devenit jucăria unei alucinații ner­voase ? De! această creatură atât de mândră şi semeaţă ceda în sfârşit? Ea îl chema, ea îi făcea semn să intre la ea pe ascuns în mijlocul nopţei! Zăpăcit de această întâmplare neaşteptată, tâ­nărul avu cu toate acestea obişnuita prudenţă a amanţilor discreţi. El se fu­rişă repede în casă cu urechia înainte, ascultând cel mai mic zgomot, urcând încet scările. Ajungând la primul etaj el o zări veselă și surâzătoare stând dreaptă pe pragul odăei sale. Ea puse degetul pe buze și cu o voce slabă care aluneca ca un vântuleț : — Sât! murmură ea. Vino.... Apartamentul d-nei La Faurie să com­punea din patru încăperi despărțite una de alta. Un budoar capitonat preceda Gamer , de culoare, mare și bine aerisită. Această odae care plăcea foarte mult Mandel­da în cabinetul de toaletă și în salon. Toată îmbrăcată într’o bogată ta­piserie brodată cu mici pante, ea apărea tânărului încântătoare ca un sanctuar de delicios amor­satul în forma Ludovic al XHI-lea înfăţişa cu o naivă indecenţă al­beaţa cearşafurilor strălucitoare şi a plă­­pumei de dantele. Lumânările din can­delabre asvârlea peste tot lumini vii, i­­nundând de lumină obrazul cel frumos şi corpul svelt al tinerei femei Acum ea îl privea cu ochii ei luminoşi, ca pen­tru a întreba până unde ispita va duce pe acest bulevardist sceptic şi corupt. Ea erea într’adevăr adorabilă în matineul eî de fulard albastru Braţele ei albe şi frumoase să vedeau până mai în sus de coate, lăsând să vadă mămicile largi cari atârnau. D-na La Faurie se aşeză pe scaunul cel lung, făcând semn lui Fer­nand să se aşeze în fața ei. Poate câ el spera ceva mai mult Cu toate acestea ascultă.­­— Mărturiseşte amicul meu, că eşti foarte surprins. Fac o asemenea impru­denţă ! — Spune mai bine, că sunt în culmea fericire! ! — Lasă trasele din romane. Am cu­getat asupra cuvintelor d-tale din ziua trecută. Da, cred că eşti sincer şi că mă iubeşti cu adevărat. ’Mi-a trebuit timp, mult timp, ca să mă conving că nu minţi şi d-ta ca cei­ l’alţi. Ce vrei ? Sunt scep­tică ca toate femeile cari au trăit un timp oare­care. D-voastră bărbaţii vă călcaţi atât de des chiar cele mai sacre jurăminte ! — Ah ! ’ți jur... — Nu mai jura, caută mai bine să mă convingi. Aceasta ar preţui mai mult pen­tru d-ta şi pentru mine. D-ta cunoşti toată viţa mea. N’am fost nici o dată prea fericită. Speram să gust fericirea în o nouă căsătorie Val! Ea suspină adânc și acest suspin spu­nea foarte mult. El însemna: «Această fericire ’mi-o vei da oare d-ta ? Pot oare să mă încredințez discrețiuneî, dragostei, onoarei d-tale?» Inima lui Fernand saltă de bucurie, pofta lui mărită prin aştep­tare, prin alternative de îndoială şi de speranţă, se deştepta mai arzătoare şi mai nebună ca ori­când, el crezu că va eşi din odae stăpân al voluptăţilor secrete pe cari această fiinţă ispititoare­­i Ie făgă­duia. Ingenuchiând înaintea ei, el zăpăcit își vârâ mâinile în jurul acestei talii svel­te. Tânăra se lăsă îndărăt ca pentru a -i fugi numai­de cât. — Te iubesc­­, te iubesc și te vroiu!.. murmură el. De­o­dată Maud închise ochii și nu se mai apăra. Ea sta întinsă pe scaunul cel lung, pe jumătate învinsă, aproape su­pusă. Pentru a doua oară ea răspundea sărutărilor lui, atracţii Iul cu sensuali­­tatea mîngîierilor date și primite. Buzele Iul Fernand căuta pe ale eî, când ele se atinseră, el simţi corpul ei ondulin­­du-î în braţe şi stăpânit de o teribilă nervozitate. Apoi zbătându-se : — Nu! nu.... Dă-mi graţie, nu încă.... Lasă-mă, fie-ţi milă de mine.... Ea fugi cu violenţă din braţele lui tocmai în cea ălta parte a odăei. (Va urma) --------------------­ V ­*\ .■ IA. A-

Next